DIVERSE
Rică Răducanu, primele declarații după ce a fost externat din spital: „Stau într-un scaun cu rotile. E urâtă treaba”
Publicat
acum 3 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Rică Răducanu a fost externat din spital, după un tratament de două săptămâni! Medicii avertizează că starea de sănătate a fostului fotbalist este încă extrem de fragilă. Fostul internațional se confruntă în prezent cu dureri și probleme respiratorii, starea de sănătate obligându-l să folosească temporar un scaun cu rotile.
Rică Răducanu: „Am decis să vin la restaurant că așa îmi place”
Deși medicii i-au recomandat repaus total, Rică Răducanu a revenit rapid pe litoral, la restaurantul pe care îl deține și unde își petrece majoritatea timpului. El recunoaște că, în ciuda durerilor pe care le are, prezența oamenilor este cel mai bun remediu pentru el.
„Eram la locuința de la mare, erau niște copii pe scări, am vrut să-i ajut că ploua tare și am căzut pe scări. Au chemat salvarea, aveam dureri mari, am căzut rău. Nu am avut de ce să mă țin și m-am dus de-a berbeleacul.
Sunt în convalescență, am două coaste rupte și la umăr m-am lovit. Am tot spatele vânăt, îmi e greu să respir. Stau într-un scaun. E urâtă treaba că mă doare, mă mai dă soția mea cu unguent pe spate.
Nu mai sunt internat, sunt la restaurant. Nu întreabă lumea de mine că nu e lume. Am decis să vin la restaurant că așa îmi place, stau aici, mai vorbim, mai facem o poză. Eu am mai avut un accident nasol, dar eram tânăr atunci, acum trece mai greu. Medicii mi-au zis să am grijă, să nu fac efort, o să treacă în timp. Când îți rupi coastele nu ai ce să faci, te recuperezi greu. Asta este, mai sunt și încercări în viață”, a spus Rică Răducanu.
![]()
Poate îți place și...

Plajele din Italia unde ai nevoie de programare. Rezervarea se face cu luni înainte, iar locurile sunt limitate

Eugen Tomac dezvăluie funcțiile pentru care s-au certat PNL, USR, PSD și UDMR: Asta a fost miza negocierilor

VIDEO Marian Ceașescu e întrebat de un bărbat din ce bani trăiește: Dacă ai vrea să știi cine mă plătește, întreab-o pe nevastă-ta
DIVERSE
Apele Române reacționează după o știre falsă care susține că românii ar putea fi pedepsiți dacă beau apă din fântânile proprii: „Asigurăm publicul că aceste informații sunt complet eronate”
Publicat
acum o orăla
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Administrația Națională „Apele Române” transmite că informațiile apărute în mediul online potrivit cărora românii ar putea fi taxați sau pedepsiți penal pentru folosirea apei din fântânile proprii sunt false.
Instituția precizează că proiectul de lege pus în dezbatere de Ministerul Mediului nu schimbă dreptul cetățenilor de a utiliza gratuit apa pentru nevoile gospodăriei.
„Administraţia Naţională «Apele Române» respinge categoric informaţiile false vehiculate în spaţiul public potrivit cărora cetăţenii ar urma să fie taxaţi sau pedepsiţi penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării.
Pornind de la proiectul de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor privind transpunerea Directivei (UE) 2024/1203, în ultimele zile au fost distribuite în spaţiul social-media informaţii false şi mesaje de tip fake news care induc în eroare opinia publică în legătură cu o posibilă taxare a oamenilor care îşi construiesc fântâni în curtea proprie, iar această activitate ar putea fi o infracţiune.
Asigurăm publicul că aceste informaţii sunt complet eronate”, informează, vineri seară, ANAR.
Instituția arată că oamenii pot construi fântâni și pot utiliza apa pentru băut, udat, spălat, îmbăiat ori pentru adăparea animalelor, fără aviz de gospodărire a apelor, dacă folosirea acesteia este destinată exclusiv nevoilor propriei gospodării.
„Prin urmare, oamenii pot construi fântâni şi pot folosi în continuare gratuit apa din fântâni pentru nevoile gospodăriei proprii, iar această activitate nu reprezintă o infracţiune.
Conform art. 9 alin. (2) din Legea apelor, apele de suprafaţă sau subterane pot fi folosite liber pentru băut, adăpatul animalelor, udat, spălat, îmbăiat şi alte trebuinţe gospodăreşti, exclusiv pentru satisfacerea necesităţilor gospodăriei proprii, dacă debitul prelevat nu depăşeşte 0,2 litri pe secundă.
Acest debit înseamnă aproximativ 12 litri pe minut, 720 de litri pe oră sau până la 17,28 metri cubi pe zi, în ipoteza unei funcţionări continue, un nivel considerabil peste consumul obişnuit al unei gospodării. Totodată, potrivit art. 81 alin. (2) din Legea apelor, persoanelor fizice care folosesc apa în aceste condiţii nu li se aplică sistemul de contribuţii, plăţi, tarife şi penalităţi specifice gospodăririi apelor”, mai transmite ANAR.
Administrația explică faptul că proiectul legislativ urmărește sancționarea faptelor grave împotriva mediului, precum poluarea severă sau exploatarea ilegală a resurselor naturale cu efecte importante.
Potrivit instituției, fântânile folosite legal în gospodării nu trebuie să fie confundate cu captările ilegale de apă realizate la scară mare, în scop comercial.
„Aşadar, nu poate fi pus semnul egal între folosirea apei dintr-o fântână pentru băut, udatul grădinii sau adăpatul animalelor şi captările ilegale de apă realizate la scară mare, în scop economic, cu încălcarea legii şi cu efecte semnificative asupra resurselor de apă ori asupra celorlalţi utilizatori.
Apa este o resursă naturală limitată şi un bun de interes public. România se confruntă tot mai frecvent cu perioade de secetă hidrologică, iar efectele schimbărilor climatice sunt resimţite inclusiv prin reducerea disponibilităţii resurselor de apă în numeroase bazine hidrografice.
Din acest motiv, administrarea responsabilă a resurselor de apă şi combaterea exploatărilor ilegale reprezintă obligaţii esenţiale ale autorităţilor statului pentru protejarea interesului public şi a drepturilor cetăţenilor”, precizează Administraţia Naţională „Apele Române”.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Ciprian Ciucu îi face praf pe puciștii din PNL: „Nu îi primim cu flori după ce au vrut să vândă partidul PSD-ului. Suntem uniți în jurul lui Ilie Bolojan”
Publicat
acum o orăla
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ciprian Ciucu consideră că actuala conducere a PNL a pus capăt influențelor externe care, în opinia sa, au afectat partidul în ultimii ani. Potrivit edilului, puciștii din PNL au încercat să împingă partidul spre PSD, motiv pentru care aceștia nu mai sunt priviți cu încredere de colegii lor. Din tabăra „rebelilor” fac parte nume cunoscute din PNL, cum ar fi Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu.
Primarului Capitalei spune că una dintre cele mai mari probleme ale PNL din ultimii ani a fost faptul că deciziile importante nu mai erau luate în interiorul partidului, ci în afara acestuia.
„PNL și-a regăsit sufletul. În momentul în care deciziile se iau în altă parte și nu în Modrogan, atunci sufletul tău este în altă parte. Se luau deciziile de la Cotroceni, de la alte partide, ni l-am vândut singuri, acesta este adevărul.
Acum PNL este demn, suntem uniți în jurul lui Ilie Bolojan în afară de acești PSD-iști din PNL care s-au exclus singuri. De la membri simpli, care sunt în Parlament, în diferite poziții, îi privesc cu foarte multă suspiciune pe acești oameni.
Nu îi primim cu flori după ce au vrut să vândă partidul PSD-ului. PNL, condus de Ilie Bolojan, merge mai departe, își asumă guvernarea, are miniștri, muncește peste vară pentru țara aceasta, asta se întâmplă cu PNL.”, a spus Ciprian Ciucu la România TV.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Ce părere are Ciprian Ciucu despre Nicușor Dan, Sorin Grindeanu și alți politicieni: „Cel mai bun primar al Capitalei” / „Ceasul lui costă cât apartamentul meu”
Publicat
acum 2 orela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a oferit un interviu în exclusivitate pentru România TV în care a vorbit despre dosarul DNA în care este implicat, situația din interiorul PNL, veniturile sale dar și despre părerea pe care o are despre anumiți politicieni din România.
Despre Traian Băsescu, Ciprian Ciucu spune că este cel mai bun primar pe care l-a avut Bucureștiul după 1990, afirmând și că i-a plăcut politica promovată în primul său mandat de președinte (2004-2009).
„Cel mai bun primar al Capitalei după 1990. S-a dus la Palatul Cotroceni, în primul mandat mi-a plăcut foarte mult, în al doilea mandat mai puțin.”, a spus primarul general al Capitalei.
În privința lui Nicușor Dan, Ciucu a spus că a fost un primar bun, însă că nu a reușit să construiască o relație cu el din cauza reticenței președintelui.
„A fost un primar bun. Am încercat să construiesc o relație cu el, it takes two to tango, e nevoie de doi ca să dansezi un tango. El e mai reticent în ceea ce mă privește, nu știu din ce motiv.”, mai arată Ciucu.
Edilul n-a avut cuvinte prea bune pentru a-l descrie pe Sorin Grindeanu, limitându-se la a-l ataca.
„Ceasul lui costă cât apartamentul meu. Știu că îl ascundea, iar presa a căutat cât costă și cam aia era valoarea.”, a spus primarul general.
În ceea ce privește fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, edilul a mărturisit că i-a plăcut ca ministru, însă că din postura de politician este „nesuferit”.
„Nesuferit rău în ultimul timp, dar mi-a plăcut ca ministru. Cât l-am cunoscut ca ministru și am interacționat cu domnia sa eu zic că era ce trebuia. Dar nu îi stă bine în haina de politician. Nu-mi place ca politician, mi-a plăcut ca ministru.”, a precizat Ciucu.
Despre ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, colegul său din PNL, primarul are o părere bună.
„Suntem colegi, un ministru foarte bun, a făcut echipă cu Ilie Bolojan. M-ar fi deranjat dacă ar fi făcut parte din echipa domnului Veștea, dar părerea mea despre el este bună.”, a transmis acesta.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, este descris ca „un primar bun” de Ciprian Ciucu, însă acesta afirmă că „sistemul lucrează” în cazul procesului pierdut definitiv de liderul USR cu ANI.
„Un primar bun. Dar sistemul lucrează, prin ce poate, prin butoane, prin pârghii.”, a mai punctat el.
Iar despre Monica Macovei, fosta ministră a Justiției de care Ciprian Ciucu a fost apropiat, acesta a ținut să spună că n-a mai ținut legătura cu ea de ani buni.
„N-am mai ținut legătura din 2019, nu mai știu ce face.”, a mai menționat acesta.
![]()
DIVERSE
Marius Elisei a rupt tăcerea după luni de absență! Ce mesaj a transmis fostul soț al Oanei Roman: „Locul în care îți găsești liniștea”
Publicat
acum 2 orela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Marius Elisei și-a refăcut viața alături de Gabriela după despărțirea de Oana Roman, iar în ultimul timp, bărbatul a ales o discreție totală, inclusiv pe rețelele sociale.
Recent, fostul soț al Oanei Roman a postat o imagine surprinsă în fața unui lăcaș de cult și a transmis urmăritorilor săi câteva gânduri „Locul în care îți găsești liniștea este mai important decât locul în care încerci”, a scris Marius Elisei pe rețelele sociale.

Oana Roman nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Marius Elisei
La câțiva ani de la divorțul de Marius Elisei, Oana Roman mărturisește că nu este încă pregătită să înceapă o nouă relație. Vedeta a vorbit deschis despre traumele emoționale prin care a trecut și despre responsabilitățile pe care le are în calitate de mamă singură.
„Traumele încă nu s-au vindecat și încă nu sunt pregătită să mă arunc în ceva de care nu sunt încă sigură. Da, există și o parte grea, dar este și această libertate extraordinară, în sensul în care nu trebuie să dau socoteală nimănui și pot să îmi organizez viața așa cum îmi doresc eu, și acesta este un câștig enorm”, a declarat Oana Roman.
Vedeta a vorbit și despre dificultățile pe care le întâmpină în creșterea fiicei sale şi a explicat că nu beneficiază de sprijinul unei familii extinse și că cea mai mare parte a responsabilităților îi revine exclusiv ei.
„Nu e simplu deloc, mai ales că eu nu am nici familia extinsă: mătuși, unchi, bunici. Sunt doar eu, am prieteni care îmi sunt ca o familie și care mă ajută foarte mult și fără de care mi-ar fi, cu siguranță, mult mai greu.
Am oameni, dar greul stă pe umerii mei, tot ce înseamnă partea materială, tot ce înseamnă cheltuieli, totul este în cârca mea, în responsabilitatea mea. Nu e simplu. În același timp trebuie să păstrez un anumit standard de viață cu care Isa este obișnuită”, a mai spus Oana Roman.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Ciprian Ciucu suferă din cauza dosarului de mită: „M-a lovit destul de tare acest lucru, acum îmi revin. Nu sunt obișnuit, toată viața mea am luptat împotriva corupției”
Publicat
acum 2 orela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a venit la România TV cu explicații despre dosarul de corupție în care este cercetat alături de Denise Rifai și Odeta Nestor. Acesta a respins categoric acuzațiile care îi sunt aduse. Edilul susține că nu a primit niciodată bani de la persoanele vizate în anchetă, că nu a condiționat emiterea vreunui aviz și că documentele invocate de procurori au fost emise după ce el nu mai ocupa funcția la Primăria Sectorului 6.
Ciucu afirmă că nu are emoții în privința anchetei și spune că este convins că procurorii nu vor putea demonstra acuzațiile formulate împotriva sa.
„Am fost acuzat că s-ar fi plătit în numele meu, eu știind, niște mijloace publicitare în campania electorală. Acuzația aceasta este, trebuie să fie probată de procurori, dar nu am niciun fel de emoții. Nu am luat niciodată niciun ban de la acești oameni, nu am condiționat niciodată niciun aviz și s-a emis ceva când eu eram deja primar la Capitală de 5-6 luni. Primăria a emis, după ce am plecat, a intrat pe circuitul de votare. Nu este semnătura mea pe acele avize.
M-a lovit destul de tare acest lucru, acum îmi revin. Nu sunt obișnuit, toată viața mea am luptat împotriva corupției, am destructurat rețele de corupție prin reorganizări, se știa în Sectorul 6 că Ciucu nu ia șpagă. DNA mi-a deschis acest dosar de cercetare, care poate o să ajungă sau nu în judecată, iar în aceste proceduri cu siguranță ți se ascultă telefonul. Dacă îmi aduc bine aminte cred că mi s-a și spus, că de obicei trebuie făcut cu acordul judecătorilor.
Unii dacă se sperie sau se consideră vinovați, așa mi s-a spus, se apucă să facă diferite greșeli. Dar am control judiciar, nu pot lua legătura cu anumite persoane, nu am făcut-o, nu o să o fac, trebuie să demonstreze că sunt vinovat.
Sunt niște declarații probabil, nu pot să vorbesc foarte multe despre dosar în sine, trebuie să fiu foarte superficial pentru că efectiv nu am voie. Am văzut, nu apar pe nicio înregistrare, eu sunt liniștit. Nimeni nu apare în nimic.
Este un dosar care cumva a fost cuplat, și aici aș vrea să spun un lucru, pentru că o anumită parte a presei leagă numele meu de dosarul de la care a plecat, cu șpagă la jocuri de noroc, cu ceva bulgari. Nu am nicio treabă cu speța în sine.
Ce pot să vă spun e că nu mă împiedică nimic să-mi duc mai departe mandatul, și îl voi duce în forță. Sunt pe șantiere, pe stradă, miercurea mă duc la secția de poliție din Drumul Taberei, de lângă bloc, presa are o mare plăcere, îi aștept și miercurea viitoare.
Nu am fost niciodată într-o astfel de situație, nu mă pricep, e prima dată când am de a face cu sistemul de justiție, e șocant dar nu mă pricep la un astfel de lucru.
Ca primar general am mult mai puține, că se construiește puțin în centru, dar sunt multe în Sectorul 6, acolo și în toate sectoarele se construiește. Știu în mare pe unde este, mi s-a spus de ce este vorba, știu, dar nu am stat să studiez, nu am studiat în acel moment acea acuzație.
De-a lungul timpului, fel și fel de dezvoltatori vin și am avut întâlniri la primărie, și publice, i-am primit în audiență, cred că i-am întâlnit la un moment dat. Știam de un alt proiect, nu de acesta, pe radarul meu nu era acest proiect, ci proiectul unde vor să facă un spital.
Numai în primărie mă văd cu ei. Nu în afară. Și acum ca primar general sunt dezvoltatori și e doar normal.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Ciprian Ciucu neagă orice legătură cu miliardarul Ştefan Kopanyi și respinge acuzațiile de corupție: „Un primar de sector dacă vrea să se îmbogățească din șpăgi o poate face. S-au trimis multe tentații spre mine sau săgeți și le-am ejectat”
Publicat
acum 2 orela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În contextul acuzațiilor lansate în ultimele zile privind presupuse interese imobiliare și o posibilă legătură cu omul de afaceri Ștefan Kopanyi, Ciprian Ciucu respinge orice implicare.
Acesta afirmă că nu îl cunoaște pe Kopanyi, califică informațiile drept „fabulații” și spune că stilul său de viață demonstrează că nu a obținut beneficii din funcțiile publice.
„Nu îl cunosc. Nu îl știu. Am văzut ceva de genul ăsta la un moment dat, cred că la Realitatea, dar nu am nicio legătură, sunt doar fabulații. Eu înțeleg că tunurile sunt puse pe Ilie Bolojan, dar ar trebui păstrat un nivel de decență.
M-am ținut departe, toți acești ani. Un primar de sector dacă vrea să se îmbogățească din șpăgi o poate face. S-au trimis multe tentații spre mine sau săgeți și le-am ejectat. Își trimit săgeți, ți se spune și pe față, dar n-am avut, nu m-a interesat.
Oamenii nu cred acest lucru, dar eu, și nu vreau să mă victimizez, eu sunt singurul primar de oraș mare, de capitală europeană dar și de alte orașe mari, care atunci când mă duc acasă, acum când plec, o să urc în lift probabil cu un livrator de la Glovo care nu vine să livreze, ci acolo locuiește.
Eu stau într-un apartament din Râul Doamnei de trei camere. Nu mi-am schimbat stilul de viață, am fost președinte de agenție, nu m-am îmbogățit, nu am zburat cu Nordis, iar vacanțele mele, că după ce muncesc ani de zile m-am dus o săptămână în Portugalia, zbor cu low cost nu cu Nordis. Oamenii trebuie să înțeleagă. Dacă era să fiu șpăgar, corupt, cum am fost portretizat, nu sunt din filmul acesta.
Nu mi-am schimbat stilul de viață, nu m-am îmbogățit, acesta sunt. Când vin ziariștii la control judiciar eu nu mă duc la acea secție că stau în altă parte, ci acolo locuiesc. Băieții de la scară mă știu. Cred că sunt singurul politician de capitală europeană care nu m-a interesat niciodată.
Eu pot să justific fiecare leu pe car eîl am. Stau într-un apartament pentru care primesc credit, conduc o mașină normală, folosesc transportul în comun. Din filmul acesta sunt și mi se pare nedrept, ok, acum sunt acuzat și voi demonstra că sunt nevinovat, dar sunt în țara noastră oameni care sunt extrem de puternici, de bogați, care nu pot justifica așa cum o pot face eu, luxul în care trăiesc, eu netrăind în lux.
În politică la nivel înalt nu este cazul de așa ceva. Ideea este să fii cinstit. Nu sunt sărac, din salariul de primar trăiesc foarte bine, înainte să fiu în politică am fost în consultanță. Nu mi-am permis să merg în altă parte.
Un apartament mai mare, că am vrut să mă mut și acum căutăm să ne mutăm, unul cu trei-patru camere într-o zonă mai bună se duce la 250.000 de euro. Ideea e să stai într-o zonă mai aproape de primărie, mai bună, dar pot să plec de la unul de 80.000 la unul de 100.000 și nu fac nimic”.
![]()

Plajele din Italia unde ai nevoie de programare. Rezervarea se face cu luni înainte, iar locurile sunt limitate

Eugen Tomac dezvăluie funcțiile pentru care s-au certat PNL, USR, PSD și UDMR: Asta a fost miza negocierilor
VIDEO Marian Ceașescu e întrebat de un bărbat din ce bani trăiește: Dacă ai vrea să știi cine mă plătește, întreab-o pe nevastă-ta

Apele Române reacționează după o știre falsă care susține că românii ar putea fi pedepsiți dacă beau apă din fântânile proprii: „Asigurăm publicul că aceste informații sunt complet eronate”

EXCLUSIV Ciprian Ciucu îi face praf pe puciștii din PNL: „Nu îi primim cu flori după ce au vrut să vândă partidul PSD-ului. Suntem uniți în jurul lui Ilie Bolojan”

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ULTIMA ORĂ! Luni, GREVĂ la Spitalul Județean Argeș – PROTEST DE AMPLOARE, ACTIVITATE REDUSĂ
În data de 20 iulie, în intervalul orar 09:00-11:00, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva...

DNA anchetează construcția ilegală a două blocuri din Pitești – 18 angajați MapN, printre care și un general, dați pe mâna procurorilor de ministrul Miruță
Un nou caz de avizare ilegală de construcții în imediata apropiere a obiectivelor militare pune pe jar conducerea Ministerului Apărării...

BILANȚ LA SJU PITEȘTI – Schimbare la față și investiții record: Ce a realizat managerul Adrian Dumbravă la doi ani de la preluarea mandatului
Se împlinesc exact doi ani de când Adrian Dumbravă a preluat managementul celui mai mare spital din județul Argeș, Spitalul...

HAI LA… STAT! Primăria Comunei Călinești angajează Secretar General. Dosarele se depun până pe 4 august
Primăria Comunei Călinești, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de maximă importanță...
Curtea de Argeș

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă
Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de...

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!
O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”
Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...
Mioveni

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Câmpulung

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniINCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps
ACTUALacum o săptămânăCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDetaliile care pot schimba o partidă de pescuit: lanseta, senzorii și organizarea locului
ACTUALacum 3 zilePremieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru
BUSSINESacum 2 săptămâniDescoperă cum să alegi siguranțe automate potrivite pentru instalația electrică din casa ta
ACTUALacum 4 zileVIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!











Ultimele Comentarii