DIVERSE
Primăria Timișoara concediază 102 angajați în plină criză. Dominic Fritz ia măsuri de reducere a cheltuielilor: „Organigrama a fost redusă succesiv, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente”
Publicat
acum 4 lunila
Autor
Ziarul PROFIT

Primăria Timișoara, la propunerea primarului Dominic Fritz, urmează să rămână cu 138 de posturi mai puțin, dintre care 102 sunt ocupate, anunță De Banat.
Primăria Timișoara concediază 102 angajați în plină criză
La nivelul Poliției Locale vor fi reduse 86 de posturi, dintre care 42 sunt ocupate. Vor fi comasate două direcții, iar una desființate, propunerile urmând să ajungă pe masa Consiliului Local.
Cele 138 de posturi sunt în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și la Sport Club Municipal.
Având în vedere noile modificări legislative care impun un post de agent local pentru fiecare 1.200 de locuitori, față de 1.000 anterior, se propune și reducerea cu 86 de posturi la nivelul Poliției Locale.
Cele 102 posturi ocupate care nu vor mai exista urmează să aducă o economie anuală la bugetul local de aproximativ 13 milioane de lei.
„Primarul Dominic Fritz a inițiat procesul de eficientizare al Aparatului de Specialitate încă din anul 2021, când organigrama număra 644 de posturi. Numărul a fost redus succesiv la 535, apoi la 494, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente”, transmite Primăria Timişoara.
Municipalitatea anunță că persoanele interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii legate de proiectele de hotărâre disponibile pe website-ul primăriei la adresele [email protected] și [email protected] , sau fizic la Camera 12 până la data de 27 aprilie. Primăria va organiza o dezbatere publică pe care o va anunța ulterior.
![]()
Poate îți place și...

Bolojan face eforturi disperate pentru a-l salva pe Fritz. Șeful PNL ar fi dispus să sacrifice mii de consilieri doar pentru ca Dominic Fritz să rămână primar / Unii consilieri locali și-au dat deja demisia

Directorul Nuclearelectrica și-a dat demisia. Mandatul său urma să expire în februarie 2027

Ce destinație de vacanță au ales Elwira și Mihai Petre: „Cu prosopul și gustări la pachet, în liniște”
DIVERSE
Bolojan face eforturi disperate pentru a-l salva pe Fritz. Șeful PNL ar fi dispus să sacrifice mii de consilieri doar pentru ca Dominic Fritz să rămână primar / Unii consilieri locali și-au dat deja demisia
Publicat
acum 54 de minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Situația este cu atât mai tensionată cu cât marți, 25 august, expiră termenul acordat aleșilor locali pentru a face demersurile necesare în vederea încetării stării de incompatibilitate, în cazurile în care noile prevederi legale sunt aplicabile.
Potrivit informațiilor obținute de STIRIPESURSE.RO, grupurile parlamentare ar fi identificat marți după-amiază o soluție pentru consilierii locali și județeni afectați de noile reguli privind incompatibilitățile.
Formula ar fi fost negociată de liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, împreună cu lideri parlamentari ai PSD și UDMR. Înțelegerea nu ar mai fi ajuns însă să producă efecte, după intervenția președintelui PNL, Ilie Bolojan, susțin aceleași surse.
Condiția atribuită liderului liberal ar fi fost ca PNL să susțină rezolvarea problemei aleșilor locali numai în situația în care PSD își retrage amendamentul care îl vizează pe Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei.
Problema a apărut după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august și intrată în vigoare la 9 august 2026.
Actul normativ a modificat articolul 550 din Codul administrativ, stabilind că regulile privind incompatibilitățile aplicabile funcționarilor publici se aplică în mod corespunzător și personalului contractual.
În centrul controversei se află persoanele care dețin simultan un mandat de consilier local sau județean și sunt angajate, în baza unui contract individual de muncă, într-o autoritate sau instituție publică.
Interpretarea noilor prevederi a generat confuzie în administrația publică și a determinat mai mulți aleși să ia deja în calcul renunțarea la mandat.
Noul articol 553² alin. (2) lit. l) din Codul administrativ prevede un termen de 15 zile calendaristice pentru efectuarea demersurilor necesare încetării incompatibilității. Termenul-limită este 25 august 2026, inclusiv.
În paralel cu disputa politică din Parlament, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susține că o parte dintre informațiile care au circulat în spațiul public au fost incorecte.
Într-un răspuns pentru Antena 3 CNN, ministrul a precizat că nu există incompatibilitate între calitatea de consilier local sau județean și statutul de angajat contractual în administrație, susținând că situația a fost clarificată.
„Nu există incompatibilitate între calitatea de consilier local/județean și angajat contractual din administrație, a fost o informație incorectă ce s-a răspândit; s-au clarificat lucrurile. Toate prefecturile și prin ele toate primăriile au fost informate pe canale oficiale că nu există incompatibilitate în aceasta speță”, a spus Cseke Attila.
Printre cei care au anunțat că renunță la funcția de ales local se numără Luis Popa, consilier local PSD la Târgu Jiu.
Acesta a explicat că, având statut de personal contractual în cadrul Consiliului Județean Gorj, consideră că modificarea legislației îl obligă să renunțe la mandatul din Consiliul Local Târgu Jiu.
„Ținand cont de modificarile care s-au făcut la codul administrativ voi fi nevoit să îmi dau demisia din cadrul CL Târgu Jiu deoarece sunt personal contractual în cadrul CJ Gorj. Din punctul meu de vedere nu e corect ce se întâmplă deoarece dacă tot s-au făcut aceste modificări trebuia să le facă din anul 2028 și să nu modifice regulile în timpul jocului la nivel național. În momentul de față sunt mii de consilieri locali, indiferent de culoarea politică, care vor trebui să și dea demisia lăsând acele CL necompletate, iar procedura care va urma va fi de durată”, a declarat Luis Popa la Antena 3 CNN.
De asemenea, Cosmin Popescu, președintele Consiliul județean Gorj, a declarat că „sunt 12 consilieri județeni care se încadrează în noua modificare legislativă și optiunea e ori de a-și da demisia din funcția de consilier județean sau de a se suspenda exercitarea din funcția de bază”.
Ce prevede, de fapt, legea
Legea nr. 165/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2026 și intrată în vigoare la 9 august 2026 a modificat art. 550 din Codul administrativ. Acesta prevede, la aliniatul 6, că „incompatibilitățile funcționarilor publici sunt aplicabile în mod corespunzător și personalului contractual”. În cazul consilierilor locali/județeni este vorba de persoane alese într-un funcție publică, nu de funcționari publici.
![]()
DIVERSE
Directorul Nuclearelectrica și-a dat demisia. Mandatul său urma să expire în februarie 2027
Publicat
acum 54 de minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cosmin Ghiță a demisionat din funcția de director general al companiei de stat Nuclearelectrica, cu jumătate de an înainte de expirarea mandatului. Compania care operează centrala nucleară de la Cernavodă a anunțat marți că a fost notificată cu privire la solicitarea acestuia de încetare a contractului de mandat.
„Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. („SNN”) informează acționarii și investitorii că în data de 25.08.2026, a fost notificată cu privire la solicitarea domnului Cosmin Ghiță, Director General al SN Nuclearelectrica SA, de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA”, a transmis compania într-un comunicat remis Bursei de Valori București.
Nuclearelectrica afirmă că data la care demisia lui Cosmin Ghiță va produce efecte urmează să fie comunicată ulterior.
„Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunțarea la mandat urmează să își producă efectele. SN Nuclearelectrica S.A. îi mulțumește domnului Cosmin Ghiță pentru contribuția adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei”, se arată în comunicat.
Cosmin Ghiță a preluat conducerea companiei în 2017 și se numără printre cei mai tineri executivi care au ajuns la conducerea unei companii energetice de stat.
Mandatul său actual de director general urma să expire în februarie 2027, astfel că demisia survine cu aproximativ șase luni înainte de termen.
Plecarea sa are loc într-un moment complicat pentru companie, în contextul în care centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă este, în prezent, oprită integral.
Ambele reactoare ale centralei de la Cernavodă, fiecare cu o putere de aproximativ 700 MW, sunt oprite ca urmare a debitului scăzut al Dunării, care nu mai permite asigurarea condițiilor necesare pentru răcirea instalațiilor.
![]()
DIVERSE
Ce destinație de vacanță au ales Elwira și Mihai Petre: „Cu prosopul și gustări la pachet, în liniște”
Publicat
acum 58 de minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mihai Petre și soția lui au renunțat la confortul șezlongurilor de pe plajă pentru o experiență cu totul diferită. Cuplul a preferat să caute doar natura, simplitatea și liniștea, departe de agitația specifică stațiunilor de top.
Pentru a ajunge pe plajă, familia traversează mai întâi o pădure liniștită, pășind într-un peisaj unde fiecare se gospodărește singur. Aceștia vin pregătiți cu tot ce le trebuie: prosoape așezate pe nisip, umbrelă și un paravan pentru vânt.
Citește și: Mihai Petre, în mașina poliției în Polonia. Ce a pățit coregraful: „Am dormit acolo o noapte”
Mihai Petre: „Îmi place apa rece”
„Marea Baltică – cu prosopul și gustări la pachet, în liniște, aproape singuri pe plajă. Temperatura aerului excelentă, dar apa rece. Am reușit și de data asta să înot puțin. Îmi place apa rece, mai ales după ce mă obișnuiesc. Recomand plaja din nordul Poloniei doar dacă vrei să te răcorești cu adevărat și să scapi de înghesuiala și gălăgia tipice turismului de august în Europa”, a transmis Mihai Petre.
Elwira Petre a explicat că vremea în nordul Poloniei este extrem de imprevizibilă, ploaia și vântul putând să apară din senin, urmate rapid de razele soarelui. Cu toate acestea, familia a profitat din plin de fiecare moment mai cald pentru a se refugia pe plajă.
Soția dansatorului a subliniat că pe acest litoral nu există confortul artificial al șezlongurilor sau agitația din localuri; farmecul locului constă tocmai în libertatea de a-ți întinde prosopul oriunde găsești un loc pe nisip.
„Umbrelă proprie, prosop direct pe nisip, mâncare pregătită de acasă și, bineînțeles, un paravan care să te protejeze de vânt, pentru că vântul este aproape mereu prezent”, a povestit Elwira Petre.
![]()
DIVERSE
Un bărbat i-a pasat copilului său borseta cu 60.000 de dolari și 2000 de euro ca să treacă de control în Aeroportul Otopeni. Ce s-a întâmplat apoi cu banii
Publicat
acum o orăla
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
Un bărbat a fost oprit de vameşii din Aeroportul Otopeni după ce a vrut să se îmbarce având asupra sa 60.000 de dolari şi 2.000 de euro, bani gheaţă. Suma depăşește limita maxim admisă de cash pe care un pasager o poate deţine asupra sa, așa că a fost controlat.
Bărbatul a încercat să îi dea borseta plină cu bani copilului minor care însoțea familia, însă gestul a fost observat de autoritățile vamale.
Autoritatea Vamală Română (AVR) susține că bărbatul urma să zbore de pe Otopeni cu destinaţia Doha. Acesta s-a încadrat pe culoarul verde, destinat pasagerilor care nu au nimic de declarat. Însă, la controlul vameşilor şi poliţiştilor de frontieră s-a descoperit că omul avea asupra sa 60.000 de dolari şi 2.000 de euro. Ştiind că este pe cale să încalce legea, bărbatul a încercat, înainte de control, să paseze borseta cu bani copilului său.
„În urma verificărilor efectuate, inspectorii vamali au descoperit suma de 60.000 USD și 2.000 EUR”, a transmis AVR.
Autorităţile au confiscat sumele de bani, iar bărbatul a primit o amendă de 10.000 de lei.

Potrivit legii, persoanele care intră sau ies din UE au obligaţia să declare autorităţilor vamale faptul că deţin asupra lor sume mai mari de 10.000 de euro sau echivalentul în orice altă valută. Declararea banilor se face gratuit în vamă.
Refuzul de a declara în mod transparent atrage automat sancţiunile aplicate, iar în cazul bărbatului din Otopeni: reţinerea sumelor de bani şi amendă contravenţională.
„Autoritatea Vamală Română asigură, prin analiză de risc şi control selectiv, supravegherea fluxului de călători la frontiera externă a Uniunii Europene şi acţionează permanent, în cooperare cu celelalte autorităţi cu atribuţii la frontieră, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de nerespectare a reglementărilor vamale”, au precizat autoritățile.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Tornadele și fenomenele meteo violente, tot mai intense. Mircea Duțu: „Riscul în România este real”. Care sunt cele mai expuse zone
Publicat
acum 2 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Potrivit autorităților granceze, 41 de persoane au fost rănite de tornadă și aproape 300 de locuinţe au fost afectate. O femeie însărcinată a fost rănită în urma prăbuşirii casei sale şi transportată la spital, a explicat soţul acesteia unui fotograf al AFP. Pompierii au raportat „numeroase intervenţii în curs pentru acoperişuri smulse”.
România nu este ferită de astfel de fenomene. Potrivit lui Mircea Duțu, țara noastră se află, în prezent, într-un context de tranziție de la un val de căldură către o perioadă cu temperaturi mai scăzute. Cu toate acestea, condițiile pentru apariția unor fenomene de amploarea celor observate în Franța nu sunt întrunite frecvent.
Cele mai expuse zone sunt sud-estul țării, Dobrogea și Bărăganul, dar și nordul Moldovei. Perioada considerată cea mai favorabilă pentru apariția tornadelor este cuprinsă între lunile mai și iulie, în special în timpul după-amiezii, când încălzirea suprafeței terestre atinge valori ridicate.
Vezi și VIDEO Tornadă devastatoare în Franţa. În România, ANM anunţă zile de vară şi în septembrie
🌪️ Vidéo exceptionnelle de la #tornade qui a touché les environs de Carcassonne !
Des grêlons de plusieurs centimètres, jusqu’à 3 à 5 cm, ont également touché les secteurs proches. Mais c’est surtout la tornade qui a causé d’importants dégâts, avec notamment des habitations… pic.twitter.com/KVTBgWanFG
— vigiprevention_meteo (@VigipreventionM) August 24, 2026
Mircea Duțu, despre apariția tornadelor și a fenomenelor meteo violente
„În ceea ce privește Franța, trebuie să arătăm că, în ultimul deceniu, sub influența diverșilor factori, asemenea fenomene se înregistrează în fiecare an, de ordinul zecilor. Cel din momentul de față se distinge prin intensitate și amploare geografică și prin distrugerile provocate.
Acum, pe sfârșitul unui val de căldură record, care a durat 23 de zile consecutive, se cunoaște o perioadă de instabilitate atmosferică accentuată, marcată prin furtuni, ploi puternice și căderi de grindină. O masă de aer mai rece și umedă dinspre Atlantic a împins aerul cald blocat în vestul continentului, iar la punctul de contact, contrastul termic favorizează apariția unor fenomene meteo violente.
Ca atare, este un fenomen care poate să intervină din ce în ce mai des, cu intensități mai mari și amploare geografică crescândă. Referitor la România, suntem și noi într-un context intermediar, de trecere de la un val de căldură la o perioadă cu temperaturi mai scăzute, dar nu sunt întrunite frecvent asemenea fenomene. Riscul în România e real, dar rămâne moderat, fiind fenomene meteo rare, chiar dacă demonstrate istoric.
Un studiu publicat în acest an indică 245 de tornade la noi, între 1634 și 2024. Zonele expuse sunt marile câmpii din sud-est, Dobrogea și Bărăgan și nordul Moldovei. Perioada cea mai favorabilă este între mai și iulie, după-amiaza, când încălzirea solului e maximă. În contextul schimbărilor climatice, creșterea instabilității atmosferice poate favoriza fenomene de tip tornadă și în România”, a declarat Mircea Duțu la România TV.
Mai multe drumuri departamentale din sudul Franței au fost închise traficului din cauza copacilor căzuţi, potrivit prefecturii. La faţa locului au fost mobilizate resurse importante: peste 120 de pompieri, dintre care 14 specialişti USAR (căutare şi salvare în mediul urban), susţinuţi de o unitate cinotehnică, precum şi 15 jandarmi.
Prefectul departamentului Aude, Alain Bucquet, a activat, de asemenea, un Centru operaţional departamental (COD) în cadrul prefecturii pentru a coordona operaţiunile.
Un centru de primire este deschis peste noapte la sala polivalentă din Pomas şi la Tuilerie, în Limoux, pentru a găzdui persoanele care ar avea nevoie. Aproape 2.800 de gospodării au rămas fără curent electric.
Tornada a izbucnit în timp ce o furtună intensă traversa regiunea. Météo France a plasat 20 de departamente din sudul Franţei, printre care şi Aude, sub alertă portocalie de furtuni, subliniind riscul unor fenomene violente la nivel local. În acest departament, institutul a înregistrat, între orele 16:00 şi 18:00, peste 30 de litri de precipitaţii pe metru pătrat în decurs de o oră la Castelnaudary, rafale de vânt cu viteza de 117 km/h la Arquettes-en-Val şi de 106 km/h la Lézignan-Corbières.
![]()
DIVERSE
USR a depus în Parlament o nouă Lege a integrității, în încercarea de a opri amendamentul care îl lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Publicat
acum 3 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

USR a depus marți un nou proiect de Lege a integrității, fără amendamentul care l-ar lăsa pe Dominic Fritz, dar și pe alți primari din țară, fără mandat.
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, susține că legea votată deja de Parlament ridică probleme legate de statul de drept și de respectarea normelor de drept european.
„În forma adoptată de Camera Deputaților, Legea ANI nu trece de exigențele Comisiei Europene și riscăm nu numai să pierdem banii din neatingerea jaloanelor ce au fost asumate prin PNRR, dar și alte sancțiuni mai grave”, a avertizat Sorin Șipoș.
Acesta mai arată că inițiativa oferă celorlalte partide posibilitatea de a vota „o lege curată, pentru a nu fi puși în situația de a pierde nu numai fondurile din PNRR”.
„Facem apel la celelalte partide să voteze o lege curată, pentru a nu fi puși în situația de a pierde nu numai fondurile din PNRR, dar și alte fonduri europene, așa cum s-a întâmplat în cazul Ungariei lui Orban. Am depus acest nou proiect legislativ ca o plasă de siguranță. Este o cursă contracronometru, dar avem timp, până luni, 31 august, să trecem o lege care să îndeplinească normele europene.
Îngrijorarea noastră este că acest abuz, o încălcare a statului de drept, va fi sancționat. Speranța noastră este ca, în acest ultim ceas, responsabilitatea parlamentarilor să se materializeze într-un vot pe o lege curată”, a declarat Sorin Șipoș.
Potrivit comunicatului celor de la USR, formațiunea susține, prin intermediul proiectului, „modernizarea mecanismelor de prevenire a conflictelor de interese, digitalizarea procedurilor și întărirea rolului Agenției Naționale de Integritate”.
Aceștia mai arată că noile prevederi trebuie să fie în acord cu deciziile CCR și cu angajamentele PNRR și mai declară că legea urmărește să crească „transparența și eficiența administrației” și să consolideze unele „principii esențiale pentru statul de drept: regulile de integritate trebuie să fie uniforme, predictibile și nediscriminatorii și nu pot produce efecte retroactive”.
Citește și : Cine îi va lua locul lui Claudiu Năsui în Parlamentul României după demisie
Proiectul inițial privind modificarea Legii integrității a revenit în Parlament după ce CCR l-a declarat constituțional, iar Camera Deputaților l-a adoptat. Urmează dezbaterea și votul din Senat.
![]()

Bolojan face eforturi disperate pentru a-l salva pe Fritz. Șeful PNL ar fi dispus să sacrifice mii de consilieri doar pentru ca Dominic Fritz să rămână primar / Unii consilieri locali și-au dat deja demisia

Directorul Nuclearelectrica și-a dat demisia. Mandatul său urma să expire în februarie 2027

Ce destinație de vacanță au ales Elwira și Mihai Petre: „Cu prosopul și gustări la pachet, în liniște”

Un bărbat i-a pasat copilului său borseta cu 60.000 de dolari și 2000 de euro ca să treacă de control în Aeroportul Otopeni. Ce s-a întâmplat apoi cu banii

EXCLUSIV Tornadele și fenomenele meteo violente, tot mai intense. Mircea Duțu: „Riscul în România este real”. Care sunt cele mai expuse zone

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Atac dur la vârful administrației argeșene: Subprefectul Dragoș Predescu îi cere în direct demisia lui Ion Mînzînă
Subprefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, acuzând o lipsă...

O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena
O piteșteancă get-beget demonstrează că profesionalismul și dedicarea nu au granițe. Ramona Miletic ocupă din anul 2020 funcția de viceprimar...

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici
Sloganul Poliției Române, „Siguranță și încredere”, ar trebui să definească misiunea zilnică a instituției în protejarea cetățenilor și menținerea ordinii....

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...
Curtea de Argeș

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...
Mioveni

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
ACTUALacum 2 săptămâniDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
NATIONALacum o săptămânăBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum 2 săptămâniIon Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
ACTUALacum 5 zileBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum 6 zileSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum 6 zileDE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
ACTUALacum 5 zileEȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA









Ultimele Comentarii