Stai conectat...

DIVERSE

Prețuri de infarct în Aeroportul Otopeni. Cât costă o felie de pizza în 2026, turiștii au crezut că e o glumă

Publicat

la

Prețuri de infarct în Aeroportul Otopeni. O postare pe TikTok atrage din nou atenția asupra prețurilor mari la mâncare în aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

Prețuri uriașe la mâncare, în Aeroportul Otopeni. În China e mai ieftin decât la noi

Un român care a vrut să-și cumpere o felie de pizza de câțiva centimetri din Aeroportul Otopeni a fost șocat când vânzătoarea i-a spus prețul. Aceasta costa nu mai puțin de 58 de lei.

”Glumiți, nu?”, i-a spus bărbatul vânzătoarei.

În aceeași postare de pe TikTok se arată că prețurile de la noi sunt uriașe, comparativ cu cele din aeroportul situat într-un oraș cu 18 milioane de locuitori, din China. De exemplu, într-un restaurant tradițional situat exact în terminal, lângă porțile de îmbarcare, o porție de tăiței cu carne tocată costă în jur de 16lei.

@flaviu.podina♬ sunet original – Flaviu Podina

Prețurile la mâncarea din aeroportul Henri Coandă erau la fel de mari și la finalul anului trecut. Atunci, un sandwich cu șuncă și cașcaval costa aproximativ 55 de lei, iar o baghetă cu prosciutto ajunge la 52 de lei. Variantele vegetariene, precum roșii și mozzarella, costă 57 de lei.

Și cei care pofteau la un desert trebuiau să scoată la fel de mulți bani. De exemplu, un ecler cu ciocolată costa 33 de lei, iar un twist cu ciocolată era în jur de 29 de lei, potrivit gandul.ro.

Pentru o sticlă de apă de jumătate de litru, turiștii plăteau în aeroport în jur de 25 de lei.

 

 

Loading

DIVERSE

Augustin Zegrean, despre sporul de integritate ”deghizat” în spor de stres, primit de judecătorii CCR. ”E ceva nou. Nu ştiu cum demonstrează cei de acum că sunt integri”

Publicat

la

Zegrean susține că nici măcar nu a știut că leafa lui, din perioada în care conducea Curtea Constituțională a României (CCR), ar fi trebuit să includă un spor de integritate.

Fostul președinte al CCR a mai spus, în același context, că nu judecătorii CCR sunt ”vinovați” pentru faptul că au un astfel de beneficiu, ci cadrul legal permisiv în această direcție.

”E ceva nou. Nu ştiam de aşa ceva. (…)

„Nu ştiu cum demonstrează cei de acum că sunt integri. Nu ei sunt vinovaţi de toate astea. Legea le permite să facă toate astea.

Cei de la Ministerul Muncii ar trebui să ştie de ce se poate aşa ceva.

Nu cred că ei ştiu ce salariu au judecătorii de la CCR. Eu am avut o experienţă cu un ministru al Muncii, când eram pe-acolo. Încerca să facă o nouă lege a salarizării şi a uitat de Curtea Constituţională. Nu i-a trecut în lege”, a spus, pentru gandul, Augustin Zegrean.

Citește și Judecătorii CCR încasează lunar, pe lângă salariul de zeci de mii de lei, și spor de stres, în valoare de peste 2.000 de euro. Patru dintre magistrați cumulează și pensia cu salariul

Pe de altă parte, Zegrean a subliniat că el, de când a ieşit la pensie, n-a beneficiat niciodată de o actualizare a pensiei în raport cu salariile judecătorilor CCR, după cum prevede legea.

”Interesant este că ăsta nu e salariu, e spor. Legea spune că ar trebui să ne actualizeze pensiile în funcţie de salariile lor. Eu sunt de 10 ani plecat de la Curte şi niciodată nu mi s-a actualizat pensia. Nu ştiu ce-i cu legislaţia în România, că-i ciudată.

Legile le fac ministerele. Se duc cu ele la Guvern şi de acolo primesc aprobări de la alte instituţii. Se duc cu ele în Parlament şi acolo se întâmplă dezastrul. Fiecare scrie în lege ce vrea el”, a comentat fostul președinte al  CCR.

CCR a publicat datele privind veniturile angajaților, iar informațiile arată că judecătorii instituției beneficiază de salarii și sporuri consistente, menținute la același nivel ca în anul precedent. Potrivit datelor oficiale, veniturile lunare ale acestora pot depăși semnificativ salariul de bază, în funcție de sporurile acordate.

Conform documentelor publicate, un judecător CCR are un salariu de bază de peste 47.000 de lei. La acesta se adaugă mai multe tipuri de sporuri, inclusiv cel pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, care reprezintă 25 la sută din salariu și este acordat majorității angajaților instituției.

Potrivit Newsweek, în cazul judecătorilor, acest spor ajunge la aproximativ 11.768 de lei, adică peste 2.000 de euro.

Președintele CCR, Simina Tănăsescu, a spus că sporul de stres primit de angajații Curții Constituționale ar reprezenta o ”garanție în fața influențelor externe”.

Citește și Nicușor Dan a sesizat CCR despre legea privind guvernanța corporativă. Președintele sare în apărarea vicepremierului Oana Gheorghiu

Loading

Citește tot

DIVERSE

Reuters confirmă poziţia lui Nicuşor Dan: „O majoritate pro-europeană la guvernare nu poate exista fără social-democraţii”

Publicat

la

În centrul tensiunilor se află coaliția de guvernare condusă de premierul Ilie Bolojan, formată în urmă cu aproximativ zece luni din patru partide pro-europene, după alegeri prezidențiale care, potrivit sursei citate, „au polarizat” societatea. Reuters notează că PSD ar putea să-și retragă sprijinul politic, ceea ce ar declanșa o perioadă prelungită de incertitudine.

Publicația avertizează că o astfel de evoluție ar putea genera luni de „instabilitate politică”. Criza ar exercita presiuni suplimentare asupra finanțelor statului, într-un moment în care România se confruntă deja cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană. În același timp, sunt puse în joc fonduri europene importante, în condițiile în care reformele asumate trebuie implementate până în 2026.

Reuters mai arată că actuala coaliție a fost creată pentru a preveni ascensiunea „extremei dreapta” la putere, însă divergențele dintre partide pe tema reformelor au devenit tot mai evidente. Social-democrații, cel mai mare partid din alianță, sunt descriși ca fiind tot mai îngrijorați de pierderea sprijinului electoral.

În acest context, președintele Nicușor Dan a încercat să transmită un mesaj de stabilitate către piețe și partenerii externi.

„Da, vom avea o criză politică, dar în chestiunile esențiale, avem predictibilitate”, a spus Nicușor Dan reporterilor.

Citeşte şi: Nicuşor Dan: Probabil că vom intra în turbulențe politice. Eu sper în continuare să găsim o formulă să continuăm o guvernare pro-occidentală

Șeful statului a sugerat că partidele din coaliție nu au alternative viabile în afara continuării guvernării împreună și a exclus posibilitatea numirii unui premier susținut de formațiuni considerate extremiste. Reuters menționează că AUR este văzut de publicație drept „partid de extremă dreapta” și conduce în sondajele de opinie, putând iniția la rândul său o moțiune de cenzură.

În scenariul în care social-democrații își retrag miniștrii, guvernul ar pierde majoritatea parlamentară, iar o eventuală moțiune de neîncredere ar putea duce la căderea Executivului. Reuters estimează că acest lucru ar genera „săptămâni de negocieri prelungite între partide pentru formarea unei noi coaliții”.

Totodată, agenția subliniază că România riscă să piardă până la 11 miliarde de euro din fondurile europene de redresare dacă reformele nu sunt implementate la timp și avertizează asupra impactului instabilității politice asupra ratingului de investiții, menținut deja la limita inferioară. În concluzie, Reuters notează că „o majoritate pro-europeană la guvernare nu poate exista fără social-democrații, cel mai mare partid din parlament, cu 28% din locuri”.

Citeşte şi: George Simion spune că va vota orice moţiune împotriva lui Bolojan şi anunţă care este planul AUR: „Este nevoie de reconciliere naţională. Vom vota orice moţiune. Dorim alegeri anticipate”

Loading

Citește tot

DIVERSE

George Simion spune că va vota orice moţiune împotriva lui Bolojan şi anunţă care este planul AUR: „Este nevoie de reconciliere naţională. Vom vota orice moţiune. Dorim alegeri anticipate”

Publicat

la

Având în vedere că scenariul schimbării Executivului devine tot mai probabil, în urma tensiunilor dintre PSD şi premierul Ilie Bolojan, George Simion a subliniat că partidul său nu va intra în jocuri politice pe care le consideră iresponsabile, dar va acționa pentru a forța o schimbare.

„Din păcate, actuala coaliție duce România în prăpastie. Fiind o criză politică abia la început, vă anunțăm că am ajuns într-un punct critic, iar situația țării este dramatică. AUR nu este unealta unora sau altora și nu ne vom implica în certurile iresponsabile dintre ei. Oamenii care spuneau că sunt maturi și au format această coaliție, dând dovadă că îi interesează românii, arată acum că nu sunt. Atragem atenția românilor – unii dintre ei fiind obișnuiți să vadă în noi vinovatul de serviciu – că este o naivitate să crezi că aceiași oameni care au creat criza ne vor scoate din ea. Este nevoie de reconciliere națională, de responsabilitate și de o schimbare”, a declarat George Simion.

Președintele AUR a reiterat că parlamentarii partidului vor vota orice moțiune de cenzură care va fi depusă în Parlament și a anunțat că formațiunea va iniția propriul demers de acest tip. În același timp, el a criticat lipsa de coerență a partidelor din coaliție și a pus sub semnul întrebării soluțiile politice vehiculate în prezent.

Citeşte şi: PSD depune plângere la CNCD după declaraţiile lui Ilie Bolojan privind „şobolănismele”: „Vorbim despre un act agresiv de hărțuire, care trebuie sancționat conform legii”

„Mă veți întreba despre diferite scenarii – noi nu suntem pe post de Baba Vanga să comentăm diferite faze care demonstrează imaturitatea partidelor din coaliție. Poziția AUR din ultimele luni rămâne aceeași: dorim întoarcerea la democrație, la voința poporului, alegeri anticipate care sigur vor arăta o altă arhitectură politică. Vom vota eventuale moțiuni de cenzură. Vom depune propria noastră moțiune de cenzură. Vom vedea dacă, până la urmă, PSD oprește acest «balet» între opoziție și putere și îl demite pe Bolojan. Vrem să știm care sunt următorii pași, pentru că dacă vine o copie poate mai palidă, poate mai puțin încruntată, nu ne va ajuta”, a mai spus liderul AUR.

Citeşte şi: Nicuşor Dan: Probabil că vom intra în turbulențe politice. Eu sper în continuare să găsim o formulă să continuăm o guvernare pro-occidentală

Loading

Citește tot

DIVERSE

Compania Snap, care deține aplicația Snapchat, face concedieri masive. Instrumentele AI vor prelua o parte din activitățile personalului

Publicat

la

Compania Snap, care deține aplicația Snapchat, face concedieri. Grupul a disponibilizat aproximativ 1.000 de angajați, echivalentul a 16% din personal, și a retras sute de posturi deschise.

Evan Spiegel, cofondator și CEO al Snap, le-a transmis angajaților că firma se află într-un „moment critic”, iar scopul reducerilor este diminuarea costurilor anuale cu 500 de milioane de dolari. Potrivit acestuia, angajații păstrați de companie vor utiliza instrumente de inteligență artificială pentru a „reduce munca repetitivă și a crește viteza de execuție”.

„O schimbare de această amploare și într-un ritm atât de rapid nu este niciodată ușoară și nu va fi lipsită de dificultăți”, a adăugat el în mesajul transmis angajaților.

Citește și: Salvaţi Copiii susţine interdicţia totală totală a copiilor cu vârsta sub 13 ani pe rețelele sociale și acces limitat pentru cei între 13 și 15 ani

Acesta este al treilea val major de concedieri la Snap din 2022, când compania a realizat prima restructurare importantă, care a afectat atunci 20% din personal.

„Snap are nevoie de un nou mod de lucru, mai rapid și mai eficient, în timp ce se orientează către o creștere profitabilă”, a scris Spiegel în mesajul către angajați.

De la începutul anului, companii precum Amazon, Meta, Block, Pinterest și Atlassian au operat concedieri. Directorii acestor companii au indicat fie faptul că utilizarea tot mai extinsă a AI reduce nevoia de personal, fie că investițiile de sute de miliarde de dolari în această tehnologie impun reducerea costurilor în alte zone.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cutremur major de 7,7 grade în largul Japoniei, s-au zgâlţâit blocurile şi la Tokio, s-a emis alertă de mega-cutremur: „Tsunami! Evacuați!”

Publicat

la

UPDATE. Autoritățile nipone au emis o alertă privind un potențial mega-cutremur, în urma cutremurului revizuit la magnitudinea de 7,7 de luni după-amiază, ora locală, potrivit site-ului televiziunii nipone NHK.

Agenția Meteorologică a Japoniei, care include și domeniul seismelor, a recomandat locuitorilor din șapte prefecturi să se pregătească pentru situații de urgență.

Oficialii niponi spun că există o probabilitate crescută de producere a unui mega-cutremur de-a lungul a două falii oceanice din Oceanul Pacific.

Alerta acoperă 182 de orașe și localități, de la Hokkaido până la Chiba.

Noul avertisment vine după ce arhipelagul japonez a fost lovit de un cutremur a cărui magnitudine a fost revizuită în sus succesiv de la 7,4 la 7,7.

Cutremur cu magnitudine 7,4 grade în largul Japoniei.  Instituția a emis o avertizare de tsunami, estimând valuri de până la 3 metri în prefecturile Iwate, Aomori și Hokkaido.

Cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul din Vrancea şi unde s-a simţit

Potrivit agenției, seismul a avut epicentrul în Oceanul Pacific, la o adâncime de 10 km.

Cutremurul a fost evaluat la nivelul „5 superior” pe scara japoneză de intensitate seismică, suficient de puternic încât să îngreuneze deplasarea oamenilor. În multe cazuri, pereții din blocuri de beton nearmate se prăbușesc.

Citește și Ce blocuri comuniste sunt mai vulnerabile la cutremur. Explicațiile unui inginer

Un prezentator al postului NHK i-a îndemnat pe locuitorii din zonă să se refugieze pe terenuri mai înalte, departe de râuri și de țărm, făcând apel la oameni să „nu uite dezastrul din 11 martie”.

„Tsunami! Evacuați!”, a afișat canalul NHK în limba engleză pentru telespectatorii care nu vorbesc japoneza. „Nu vă întoarceți.”
Cutremurul, care s-a produs la o adâncime de 10 kilometri la ora 16:53, a înregistrat o magnitudine de 7,4, potrivit Agenției Meteorologice din Japonia. Cutremurul a fost resimțit până la Tokyo, unde clădirile s-au balansat timp de câteva minute.

 

Primele valuri de tsunami puteau atinge imediat litoralul de nord, a avertizat JMA.  Agenţia a avertizat că valurile de tsunami pot provoca pagube.

”Evacuaţi imediat regiunile de coastă şi zonele riverane către un loc mai sigur, de exemplu un teren înalt sau o clădire de evacuare. Valurile de tusnami urmează să lovească în mai multe rânduri. Nu părăsiţi locurile sigure până nu este ridicată alerta”, cere JMA.

Postul de televiziune NHK şi-a întrerupt imediat programele.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Gică Hagi, replică acidă la adresa lui Cornel Dinu. Legenda lui Dinamo a contestat numirea „Regelui” ca selecţioner: „Nu are capacitatea!”

Publicat

la

Gică Hagi i-a răspuns lui Cornel Dinu, în timp ce a fost prezentat oficial, luni, 20 aprilie, într-o conferință de presă susținută la sediul FRF.

„E opinia lui nea Cornel, i-o stimez, îl respect. Trebuie să demonstrez! O să fie cât mai multe opinii, trebuie să le ascultăm. Eu nu trebuie să plec de lângă munca mea și obiectivul meu, de a câștiga”, a spus Gică Hagi.

Cornel Dinu (77 de ani), legenda lui Dinamo, a spus că nu-l vede pe Gică Hagi să aibă capacitatea de a fi selecționerul României.

„E greu de spus, în primul rând am nişte rezerve în ceea ce priveşte capacitatea actuală a lui Hagi de a fi selecţioner. Nu ştiu dacă Gică are actualmente capacitatea de a fi selecţioner. El a fost antrenor câţiva ani la Viitorul, actualmente Farul… Dar în continuare am nişte rezerve în ceea ce priveşte postura sa de selecţioner, mai ales că naţionala pleacă din postura de outsider în calificările pentru viitorul Campionat European şi Campionat Mondial”, a declarat Cornel Dinu pentru Fanatik.

De asemenea, „Mister” a dezvăluit că într-o discuție avută cu Mircea Lucescu, regratatul antrenor s-a plâns de calitățile jucătorilor de la echipa națională. Dinu crede că acest lucru îi vor complica și mai mult șansele lui Gică Hagi de a reuși: „Într-o ultimă discuţie pe care am avut-o cu Mircea Lucescu, mi-a spus că acesta este decepţionat de calitatea jucătorilor români. La experienţa pe care a avut-o Mircea Lucescu era îndreptăţit să facă o asemenea apreciere. Şi practic e greu de spus dacă va reuşi să schimbe cineva forţa echipei naţionale cu jucătorii de care dispun la ora actuală din ţară şi străinătate. Turcia ne-a depăşit la pas, deşi nu a prins o zi glorioasă”.

Citeşte şi: Gică Hagi, prezentat oficial ca selecţioner al echipei naţionale. Contract pe patru ani: primul obiectiv este calificarea la Euro 2028 VIDEO

Cornel Dinu a fost selecționerul României în perioada 1992-1993, fiind demis după „Dezastrul de la Kosice”, când Cehoslovacia a învins România cu 5-2 în preliminariile CM 1994. Tricolorii au fost preluaţi de Anghel Iordănescu şi au ajuns în Amrica după trei victorii în ultimele trei meciuri din grupă, 4-0 în deplasare cu Insulele Feroe, 2-1 acsă cu Belgia şi, în partida decisivă, 2-1 în deplasare cu Ţara Galilor.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend