Stai conectat...

DIVERSE

Panică pe aeroport. Avion prăbușit în dreptul porții de îmbarcare, sunt victime

Publicat

la

Operatorul aeroportului, Fraport, a confirmat „incidentul” cu un avion Lufthansa. Compania a anunțat că va oferi mai multe informații ulterior. Între timp, a fost înființată o celulă de criză.

Un videoclip de la fața locului arată cum trenul de aterizare din față al avionului se înclină în față la poarta de îmbarcare. Imaginile postate pe rețelele sociale arată un avion Lufthansa cu burta la pământ în imediata apropiere a unei porți de îmbarcare.

Trenul de aterizare din față al avionului Boeing 787-9 al companiei Lufthansa s-a prăbușit în timp ce aeronava era staționată la poarta de îmbarcare a aeroportului din Frankfurt.

Mai mulţi membri ai echipajului au fost răniţi după ce partea din faţă (jamba de bot) a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei Lufthansa s-a rupt joi în timp ce aeronava era parcată la o poartă de îmbarcare a aeroportului din Frankfurt, a anunţat compania aeriană germană, conform Reuters.

Pasagerii încă nu erau îmbarcaţi în momentul incidentului, dar la bordul avionului se aflau membrii echipajului şi angajaţi din personalul de la sol.

„Mai mulţi membri ai personalului au fost răniţi şi primesc îngrijiri medicale”, a menţionat compania aeriană. „În prezent investigăm circumstanţele exacte împreună cu autorităţile relevante”, a adăugat Lufthansa, scrie Agerpres.

Avionul Boeing 787, din care Lufthansa operează varianta 787-9, este o achiziţie relativ recentă a companiei aeriene germane, care şi-a planificat să retragă treptat aeronavele mai puţin eficiente şi să îşi simplifice flota.

Vezi și VIDEO. Momentul în care o dronă iraniană loveşte aeroportul din Kuweit

Loading

DIVERSE

A început prăpădul, sunt averse, grindină, vijelii şi descărcări electrice. ANM a emis COD ROȘU și Portocaliu

Publicat

la

UPDATE ANM a emis cod roșu pentru intervalul 17:23 – 18:00, în județul Ilfov: Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu. Se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de medii dimensiuni (2…4 cm), vijelie cu rafale de 70…80 km/h.

Până la 17.45 este în vigoare un cod portocaliu de averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h. Zone vizate – Județul Ialomiţa: Bărcănești, Ion Roată, Axintele, Sfântu Gheorghe, Balaciu; Județul Călăraşi: Ileana; Județul Giurgiu: Comana, Vărăști, Hotarele, Colibași, Valea Dragului, Greaca, Gostinari, Herăști, Isvoarele; Județul Ilfov: Vidra.

COD PORTOCALIU în județele Brăila: Galbenu, Jirlău, Vișani, Surdila Greci; Ialomiţa: Grindu, Valea Măcrișului; Buzău: Cochirleanca, Ziduri, Balta Albă, C.a. Rosetti, Ghergheasa, Boldu, Bălăceanu, unde vor fi averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h.

Averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h în județul Bacău: Dofteana, Oituz, Slănic-Moldova; și județul Vrancea: Nereju, Mera, Poiana Cristei,
Reghiu, Nistorești, Paltin, Vintileasca, Andreiașu de Jos, Năruja, Jitia, Spulber. Codul portocaliu este valabil până la 16.45.

COD PORTOCALIU cu averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h.  Zone vizate – județul Buzău: Vadu Pașii, Săgeata, Cochirleanca, Țintești, Gălbinași, Cilibia.

COD PORTOCALIU ANM valabil de la : 04-06-2026 ora 15:00 până la : 04-06-2026 ora 16:00

In zona : Județul Buzău: Lopătari, Gura Teghii, Vintilă Vodă, Scorțoasa, Mânzălești, Bisoca, Cozieni, Brăești, Colți, Bozioru, Odăile, Cănești, Chiliile;

Se vor semnala : Averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm) frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h.

COD PORTOCALIU ANM valabil de la: 04-06-2026 ora 14:00 până la : 04-06-2026 ora 15:00

In zona : Județul Buzău: Nehoiu, Pătârlagele, Merei, Pârscov, Tisău, Lopătari, Cislău, Gura Teghii, Calvini, Chiojdu, Pietroasele, Breaza, Siriu, Viperești, Săhăteni, Ulmeni, Pănătău, Mânzălești, Bisoca, Cătina, Cozieni, Movila Banului, Brăești, Amaru, Măgura, Mihăilești, Năeni, Colți, Chiliile;
Județul Prahova: Sângeru, Starchiojd, Posești, Șoimari, Bătrâni, Cărbunești, Chiojdeanca, Surani, Lapoș, Ariceștii Zeletin, Salcia, Jugureni;

Se vor semnala : Averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm) frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h.

Alerte ANM în timp real AICI

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben, pentru ziua de joi, care vizează Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi a zonei montane. Se vor înregistra rafale de vânt care pot depăşi 70 de kilometri la oră, dar şi ploi torenţiale.

Cod galben de furtuni violente de la ANM. Este vizat și Bucureștiul

„În Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei şi a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni”, anunţănţă, joi, ANM, care a emis o avertizare cod galben, valabilă până la ora 23.00.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, anu

Meteorologii anunţă că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării.

Potrivit ANM, vineri, în intervalul 12.00 – 23.00, în nordul Carpaţilor Orientali şi în zona Munţilor Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni.

Citește și: O tornadă devastatoare a smuls copaci şi acoperişuri la Roma VIDEO

„În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul zonei montane precum şi în sud-estul ţării”, arată ANM.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Codruța Filip, discriminată în carieră din cauza aspectului fizic: „O mentalitate învechită”

Publicat

la

Codruța Filip declară că a refuzat mereu compromisurile pentru a evolua în carieră, în ciuda prejudecăților legate de aspectul său fizic. Cântăreața ales să își urmeze propriile principii, demonstrând că succesul durabil se obține exclusiv prin muncă, seriozitate și determinare.

Citește și: Codruța Filip și Johny Romano, cel mai nou cuplu din showiz? Artistul a făcut anunțul: „Două cafele și gata”

Codruța Filip: „Simțeam că le pot îmbina frumos”

De cele mai multe ori femeile se confruntă cu acest lucru şi poate uneori sunt judecate pe baza frumuseții. M-am confruntat şi eu cu asta, în perioada în care am ales să profesez şi în domeniul juridic, eu menținându-mi în continuare, în paralel, şi cariera muzicală. Simțeam că le pot îmbina frumos şi că mă pot descurca să le fac pe ambele, cu dăruire şi seriozitate.

Însă, nu ştiu cât de bine primit a fost acest lucru. Cumva, există, din păcate, nişte prejudecăți, conform cărora o femeie nu poate fi şi frumoasă, şi deşteaptă, şi puternică şi, pe deasupra, și talentată. O mentalitate învechită care spune că sigur există ceva la mijloc, sigur un compromis a fost făcut cândva, pe undeva.

Ei bine, nu e întotdeauna aşa şi am demonstrat-o. Mă bucur acum că multe femei aleg să îmi scrie şi să îmi spună că mă apreciază şi mă iau drept exemplu. Vă spun şi acum că, dacă vreodată voi simți să fac şi altceva sau voi simți să mă reîntorc şi la ceea ce am studiat, o voi face, oricât de greu ar fi sau ar părea.

Pe de altă parte, în muzică, frumusețea ajută, trebuie să recunosc. Asta deoarece, pe lângă talent, este extrem de importantă şi imaginea şi prezintă importanță sigur, la constituirea unui pachet complet„, a declarat Codruța Filip pentru Viva.ro.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Dragoș Pîslaru nu va intra într-un posibil guvern Eugen Tomac decât cu acordul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu va exista o dorință din partea președintelui PNL pentru ca eu să-mi continui în vreun fel activitatea, nu o voi face”

Publicat

la

Ministrul interimar al Fondurilor Europene și al Muncii, Dragoș Pîslaru, susține că va face parte dintr-un guvern condus de Eugen Tomac numai dacă acesta va fi sprijinit de către PNL.

Dragoș Pîslaru susține că nu are o părere prea bună despre un guvern tehnocrat, având în vedere că a făcut deja parte din unul, însă afirmă că Eugen Tomac este un profesionist.

„Cred că România are nevoie de un guvern. Opinia mea cu privire la guvern tehnocrat nu este un secret. Trecând în 2016 printr-o astfel de experiență, consider că nu este neapărat cea mai bună soluție pentru România.

Citește și : PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot, ca apoi să-l propună pe Ilie Bolojan premier (surse)

Pe domnul Eugen Tomac îl cunosc, am fost colegi în Parlament, îl știu de ceva vreme, cred că este o persoană profesionistă, responsabilă și care cumva își asumă acest mandat, nu din dorința de a fi dumnealui prim-ministru, ci pentru că e nevoie să avem un guvern, cumva”, a spus ministrul interimar.

Dragoș Pîslaru afirmă că orice decizie a sa de participare la un executiv va fi luată în funcție de consultările cu PNL și cu premierul Ilie Bolojan.

„Cred că va fi însă foarte important să vedem ce structură va avea Guvernul, cine va susține acest Guvern și cu siguranță voi respecta ceea ce am spus în spațiul public. Orice decizie a mea legată de continuarea activității în zona aceasta guvernamentală va fi strict după ce voi vedea poziția Partidului Național Liberal față de acest Guvern și mai ales în consultarea pe care o să am cu prim-ministrul Bolojan”, a adăugat el.

Ministrul a mai afirmat că are deschiderea de a finaliza proiectele pe PNRR, însă are și o loialitate față de PNL și premierul Ilie Bolojan, care cântărește decisiv.

„Sunt convins că domnul Tomac, dacă vrea să avem o discuție, mă va contacta. De principiu, deschiderea mea de a finaliza niște lucruri există, dar, repet, se circumstanțiază faptului că am avut o susținere din partea Partidului Național Liberal și am o loialitate clară față de prim-ministrul care a avut încrederea să mă aducă în acest guvern. Mi se pare absolut firesc și cred că e o chestiune normală pentru acest tip de încredere. să fiu la dispoziția domniilor lor.

Să fie foarte, foarte clar, dacă nu va exista un sprijin al Partidului Național Liberal pentru acest guvern, dacă nu va exista într-un mod explicit o o dorință din partea președintelui PNL pentru ca eu să-mi continui în vreun fel activitatea, nu o voi face”, a subliniat Pîslaru.

El nu a vrut să se pronunțe asupra șanselor lui Tomac de a obține o majoritate în Parlament.

Citește și : Lista posibililor miniștri din executivul Eugen Tomac. Nicușor Dan își face guvern prezidențial (surse)

„Cred că domnul Tomac face un lucru care, în condițiile date, este de apreciat că își asumă o astfel de de construcție. Nu este deloc ușor”, a spus el.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cod rutier 2026. Țara în care plătești 100 de euro amendă dacă stai cu ochii în telefon atunci când traversezi strada

Publicat

la

Una dintre schimbările esențiale este cea referitoare la folosirea telefonului mobil în timpul traversării străzii.

Cod rutier 2026. Ce prevede noile reguli de circulație

Potrivit noilor reguli, pietonii nu vor mai avea voie să utilizeze telefonul sau alte device-uri similare într-un mod care îi împiedică să fie atenți la semafor și la mașini atunci când traversează, scrie tnlive.sk

De asemenea, noul cod rutier interzice intrarea bruscă pe trecere, fără a fi atent la trafic.

Citeste si Cod rutier 2026. Sancțiuni dure pentru șoferii de camion care nu își plătesc taxele de drum prin intermediul unui nou sistem electronic

Autoritățile slovace susțin că utilizarea excesivă a telefonului în timpul traversării crește riscul producerii de accidente. Scopul modificării este îmbunătățirea siguranței rutiere atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi.

Amenzi de până la 100 de euro pentru utilizarea telefonului pe trecerea de pietoni

Conform informațiilor prezentate de presa slovacă, nerespectarea noilor reguli poate atrage sancțiuni financiare care pot ajunge până la 100 de euro, în funcție de circumstanțe și de modul în care este constatată abaterea.

Majoritatea modificărilor aduse legislației rutiere sunt programate să intre în vigoare din septembrie 2026.

Citeste si Cod rutier 2026. În ce an a apărut ultimul semn de circulație în România. Acesta este folosit doar pe autostrăzi și drumuri expres

Loading

Citește tot

DIVERSE

PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot, ca apoi să-l propună pe Ilie Bolojan premier (surse)

Publicat

la

Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul să refuze votarea posibilului guvern condus de Eugen Tomac, consilierul președintelui Nicușor Dan.

Liberalii mizează pe respingerea cabinetului în Parlament și pe organizarea de noi consultări la Palatul Cotroceni, potrivit surselor politice. În cazul în care se va ajunge la o a doua rundă de discuții cu președintele, PNL vrea să vină cu propria propunere de premier, deși la primele consultări nu a pus pe masă niciun nume.

PNL s-ar putea folosi de argumentul potrivit căruia PSD a provocat criza politică și, deși a avut prima șansă să propună un premier, nu și-a asumat guvernarea.

Sursele politice mai afirmă că aripa apropiată de Ilie Bolojan ia în calcul ca acesta să fie propus din nou în funcția de premier, fiind nevoie de o înțelegere cu Nicușor Dan.

Citește și : George Simion se opune nominalizării lui Eugen Tomac în funcția de premier: „AUR nu va susține așa ceva și rămâne alături de poporul român”

PNL speră să obțină sprijinul USR, însă mizează și pe sperietoarea alegerilor anticipate, care i-ar putea determina pe parlamentari să voteze a doua propunere de guvern.

Liberalii afirmă, potrivit surselor politice, că un eventual cabinet Tomac ar păstra în structurile guvernamentale și în funcțiile de conducere tot oamenii PSD.

„Astăzi, tot PSD conducere. Directorii și toți oamenii vor fi ai PSD-ului”, spun voci din partid.

PNL ia în calcul ca parlamentarii să fie prezenți la votul pentru executiv, însă să nu voteze. Tactica ar permite evitarea riscului ca unii liberali să voteze favorabil, având în vedere că votul ar fi secret.

În cazul în care noua propunere de cabinet ar pica, Ilie Bolojan ia în calcul să rămână la Palatul Victoria până pe 1 septembrie, când începe noua sesiune parlamentară, prin prelungirea interimatelor.

Sursele politice afirmă, însă, că noul guvern are șanse slabe să treacă de vot fără sprijinul PNL, USR, însă și fără sprijinul AUR.

„AUR nu cred că va vota. Are nevoie de un sac de box, care ar însemna un guvern politic, nu unul de sacrificiu, tehnocrat”, a declarat un liberal, sub anonimat.

Citește și : Lista posibililor miniștri din executivul Eugen Tomac. Nicușor Dan își face guvern prezidențial (surse)

George Simion a anunțat joi că parlamentarii AUR nu vor participa la votul pentru un eventual executiv Eugen Tomac.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Nuntă în familia lui Florin Salam. Dani, fiul manelistului, s-a căsătorit cu aleasa inimii lui. Primele imgini de la eveniment

Publicat

la

Nora lui Florin Salam a strălucit într-o rochie albă spectaculoasă și detalii florale desprinse din povești. Tânăra a ales un coc sofisticat și un machiaj discret care i-au pus în valoare frumusețea naturală.

Citește și: Nicolae Guță, taxat dur de fani din cauza lui Florin Salam. Alberto Guță este motivul pentru care internauții au luat foc

Florin Salam și partenera sa, Roxana Dobre, au sosit la eveniment la bordul unui Rolls-Royce Phantom negru. La intrarea în locație, cei doi au fost întâmpinați de fiul interpretului Adrian Minune.

Imaginile surprinse de Wowbiz.ro îi arată pe primii invitați la vila din Berceni. Printre cei prezenți, se numără și sora mirelui, Betty Salam, care a venit însoțită de partenerul ei, Roberto.

Florin Salam, despre nunta fiului său

Cu câteva zile înainte de eveniment, Florin Salam a oferit detalii despre organizare. Acesta a precizat că fiul său a optat pentru o ceremonie discretă și un număr redus de invitați, renunțând la formatul extins specific evenimentelor mondene.

El își face nunta în felul următor: 40 de familii, 50 maxim, cu oameni cu care a fost el la Dinu Lipatti, colegi de-ai lui. A văzut și el în alte părți cu mii de oameni și nu, nu îmi convine. M-a rugat pe mine: Tată, nu te supăra, ia-ți toți copiii tăi, știu că ai cântare în ziua aceea, sunt de vină eu că am pus data, dar eu vreau să îmi fac în felul meu.

Nici din neamurile mele, de la țară, nici din prietenii mei, pentru că își face el. Să nu ziceți după aceea că nu ne-ai anunțat. Ce să anunț? (…) El e mai sensibil, soția lui la fel, nașii sunt români, sunt mai retrași și nu vor mulți oameni”, spunea Florin Salam pe rețelele sociale.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend