Connect with us

DIVERSE

Ofertă nouă la Hidroelectrica. Anunț major pentru clienții din România, ce tarif se aplică în mai și iunie

Published

on

Hidroelectrica are o nouă ofertă în România, care diferă de cea din aprilie, cea mai importantă schimbare fiind legată de prețul energiei electrice.

Compania care produce cea mai multă energie electrică din România a afișat noua ofertă pe site-ul său și se adresează exclusiv persoanelor fizice care vor să devină clienți Hidroelectrica.

Vezi și Cât câștigă directorii companiilor de stat în 2026. Șeful Romgaz are peste 16.000 de euro pe lună, șeful ELCEN peste 14.000 de euro

Compania oferea un preț al energiei electrice de 0,40 lei/kWh în primele trei luni, apoi 0,45 lei/kWh pentru restul perioadei contractuale. Pentru mai, reprezentanții Hidroeelctrica au o ofertă destinată persoanelor care devin clienți noi. Este vorba despre un preț fix de 0,45 lei/kWh pentru energia consumată, care rămâne valabil pe toată perioada contractuală, adică 12 luni, fără taxe și tarife de rețea.

Prețurile finale facturate de furnizor sunt 1,11 lei/kWh, pentru zonele de distribuție Muntenia, Banat și Dobrogea; 1,15 lei/kWh pentru zonele Muntenia Nord și Transilvania Nord și Sud; 1,13 lei/kWh pentru Oltenia și 1,19 lei/kWh pentru Moldova.

În cazul clienților care își montează panouri fotovoltaice și devin prosumatori în timpul contractului, energia consumată din rețea va costa tot 0,45 lei/kWh, iar energia produsă de panouri și trimisă în rețea va fi cumpărată de companie tot cu 0,45 lei/kWh.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din țara noastră. Compania are în palmares 188 de hidrocentrale, care împreună au o capacitate totală de 6,4 GW, dar și parcul eolian Parcul Eolian Crucea, care are o putere instalată de 108 MW.

Citește și EUROSTAT: România are cel mai mare preţ la energie din UE la consumatorii casnici

Loading

DIVERSE

Rapperul Wiz Khalifa, dat în urmărire internațională după sentința magistraților români. Este condamnat definitiv la închisoare

Published

on

Wiz Khalifa va fi declarat oficial evadat și dat în urmărire internațională dacă nu se prezintă de bunăvoie pentru executarea pedepsei, situație care i-ar putea adăuga încă 3 ani de închisoare la condamnarea actuală.

Citește și: Mesajul transmis de Wiz Khalifa după ce a fost arestat pentru consum de droguri la Costinești: „Voi reveni în curând. Dar fără un mare joint data viitoare”

Wiz Khalifa, urmărit internațional

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul Thomaz Cameron Jibril împotriva deciziei penale nr. 1222/P din data de 18 decembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanţa – Sectia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Obligă pe recurent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2026”, este decizia Curții Supreme.

După incidentul cu droguri de la festivalul ‘Beach, Please!’ din vara anului 2024, Cameron Jibril Thomaz (Wiz Khalifa) s-a întors în SUA, tratând cu indiferență ancheta DIICOT sub impresia că episodul s-a încheiat odată cu eliberarea sa din secția de poliție.

Totuși, procurorii au continuat investigația, trimițându-l în judecată în octombrie 2024. Prima sentință a venit în aprilie 2025 de la Tribunalul Constanța, care i-a aplicat o amendă penală de 3.600 de lei și l-a obligat la plata a 3.500 de lei drept cheltuieli de judecată.

DIICOT a atacat decizia, iar instanța superioară a decis: „Admite apelul formulat de D.I.I.C.O.T., desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând: Condamnă pe inculpatul THOMAZ CAMERON JIBRIL la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Dispune executarea pedepsei de 9 luni închisoare în regim de detenţie. Definitivă”, potrivit Spynews.ro.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Horoscop Marian Golea 2026: Patru semne zodiacale scapă de karma negativă și încep o viață nouă

Published

on

Marian Golea susține că 2026 aduce marea eliberare pentru patru zodii care au suferit în ultimii ani, restul zodiacului fiind provocat la o evoluție profundă prin lecții de viață esențiale și schimbări inevitabile: „Fiecare zodie are o etapă de curățare energetică — pentru unii, aceasta înseamnă pierderi, dar și începuturi luminoase”.

Deciziile importante la nivel personal și profesional vor împinge nativii dincolo de limitele obișnuite în 2026. Bivolul, Șarpele, Capra și Câinele sunt susținuți de energia vibrantă a Calului de Foc Yang și lasă în urmă poverile trecutului pentru a păși într-o eră a prosperității și a echilibrului.

Citește și: 6 zodii care pot da lovitura la bani până la finalul lunii mai 2026. Norocul financiar se activează pentru ele!

Marian Golea, previziuni pentru toate zodiile

Pentru nativii Șobolan, anul 2026 aduce provocări și tensiuni. Deși începutul anului poate fi dificil, finalul vine cu clarificări și rezultate bune pentru cei care aleg diplomația. „Păstrează diplomația, nu forța schimbările”, este sfatul transmis de maestrul în metafizică chineză.

Bivolul este una dintre zodiile favorizate ale anului. După mai mulți ani apăsători, 2026 aduce stabilitate, câștiguri și recunoaștere profesională. Este un moment bun pentru investiții și consolidarea relațiilor importante. „Ai încredere în munca ta, tot ce ai construit va rodi acum”, spune Marian Golea.

Pentru Tigru, 2026 este anul recâștigării autorității și al afirmării. După o perioadă de efort intens, mulți nativi vor ajunge în centrul atenției și vor avea șanse importante de promovare. Totuși, orgoliul poate crea probleme dacă nu este ținut sub control. „Păstrează echilibrul, nu transforma energia focului în impulsivitate”, avertizează astrologul.

Iepurele intră într-o perioadă mai liniștită după un an agitat. 2026 aduce vindecare emoțională, stabilitate și claritate în relații. Mulți nativi își vor regăsi echilibrul și vor lua decizii importante pentru viitor. „Acordă-ți timp pentru tine, odihna este cheia succesului”, este recomandarea lui Marian Golea.

Dragonii vor avea parte de multă energie și oportunități profesionale importante. Totuși, ritmul intens îi poate duce rapid spre epuizare dacă nu își gestionează atent timpul și resursele. „Ai grijă la excese, păstrează echilibrul între muncă și odihnă”, spune specialistul.

Șarpele se numără printre cele patru zodii care scapă definitiv de greutăți în 2026. După ani tensionați, apar oportunități neașteptate, prosperitate și stabilitate emoțională. „Profită de oportunități, dar acționează cu calm și claritate”, recomandă Marian Golea.

Pentru nativii Cal, anul propriu vine cu responsabilitate și presiune. Energia puternică a Focului le amplifică ambiția, dar și riscul de oboseală sau suprasolicitare. Succesul va veni prin decizii rapide și bine calculate. „Nu încerca să controlezi totul; uneori, răbdarea e cea mai bună strategie”, spune astrologul.

Capra este una dintre marile câștigătoare ale lui 2026. După o perioadă grea, urmează un an cu eliberare, echilibru și începuturi noi. Dragostea și familia vor avea un rol important în viața acestor nativi. „Lasă trecutul în urmă, începe o etapă luminoasă”, transmite Marian Golea.

Pentru Maimuță, anul vine cu alegeri importante și schimbări profesionale. Relațiile personale se stabilizează treptat, iar intuiția va juca un rol esențial în luarea deciziilor. „Ascultă-ți intuiția și evită conflictele inutile”, este sfatul astrologului.

Cocoșul intră într-o perioadă de reconstrucție. După luni dificile, apar oportunități financiare și posibilitatea unor schimbări importante în carieră. Perseverența va fi cheia succesului pentru acești nativi. „Nu te opri la primul obstacol — succesul vine la finalul anului”, spune Marian Golea.

Câinele este printre zodiile favorizate de energia lui 2026. După ani de nesiguranță și confuzie, urmează o perioadă cu stabilitate și pace sufletească. Mulți nativi își vor schimba locul de muncă sau chiar locuința. „Ai curajul să începi de la zero — Universul te sprijină”, afirmă specialistul.

Pentru Mistreț, 2026 aduce descoperiri interioare și dorința de reconectare spirituală. Este un an bun pentru studiu, călătorii și schimbări profesionale neașteptate. „Urmează-ți pasiunile, chiar dacă drumul pare diferit de al altora”, recomandă Marian Golea.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Rică Răducanu, de nerecunoscut după ce a slăbit 20 de kilograme. Fostul portar se confruntă cu probleme de sănătate: „Mi-au găsit o gaură în plămâni”

Published

on

Rică Răducanu a vorbit deschis despre încercările prin care trece în prezent. În urma investigațiilor medicale, a fost diagnosticat cu o afecțiune severă la plămâni. De ceva timp, fostul portar nu mai are poftă de mâncare și a scăzut drastic în greutate.

Citește și: Rică Răducanu a dezvăluit motivul dureros pentru care nu a mers la înmormântarea fratelui și a mamei sale. Nu a participat nici la funeraliile lui Mircea Lucescu: „Nu pot. N-am dormit două nopți”

Chiar dacă urmează un tratament, cauza exactă a bolii sale rămâne, pentru moment, un mister. Investigațiile medicale sunt în plină desfășurare, în speranța că medicii vor identifica rapid natura afecțiunii pentru a putea interveni eficient.

Nu știu precis. Am fost la spital la Cantacuzino. Mi-au găsit o gaură în plămâni. De la medicamente am slăbit 20 de kg. Nu îmi dau seama ce e și de unde vine gaura aia. Am fost la doctor, m-au dus la un institut, m-au băgat la investigații și mi-au dat tratament. Mă doare puțin acolo în spate, acolo cică e o gaură. Nu mănânc mai nimic, nu mai pot”, a spus Rică Răducanu în podcastul lui Bursucu.

Rică Răducanu, pensie umilitoare de la statul român

Rică Răducanu a vorbit despre pensia pe care o primește de la statul român după 50 de ani de activitate. În vârstă de 79 de ani, fostul portar primește suma de numai 1.800 de lei pe lună. Din păcate, fostul internațional are un viciu, iar asta l-a făcut să decidă că pensia trebuie să ajungă pe mâinile soției, care îi gestionează lunar banii.

Eu habar n-am, dacă mi s-a mai mărit pensia, soția știe, o s-o întreb. Ea mi-o confiscă, ea o gestionează lunar. Se teme să n-o pierd la păcănele, am viciul ăsta, am mai lăsat pe acolo mulți bani, mii de euro. Așa că ea o ia, ca să achite facturile la casă, la lumină, gaze, apă. Din ce rămâne, mai luăm medicamente, mâncare”, a spus legendarul portar.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

REZULTATE LOTO 7 mai 2026. Numere Loto 6/49 şi Joker, premii mari în joc la extragerea de joi

Published

on

REZULTATE LOTO 7 mai 2026.

Joker: 26, 37, 18, 3, 1 +7
Loto 6 din 49:
Loto 5 din 40:
Noroc:
Noroc Plus: 2, 1, 6, 0, 2, 0
Super Noroc:

REZULTATE LOTO 7 mai 2026. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 21,08 milioane de lei (peste 4,1 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat in valoare de peste 6,15 milioane de lei (peste 1,19 milioane de euro).

Un bărbat a câștigat premiul cel mare la Loto și a ținut totul secret. Nu i-a spus nici măcar soției sale

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 979.500 de lei (peste 190.500 de euro). La Noroc Plus se înregistrează un report la categoria I în valoare de peste 37.500 de lei.

REZULTATE LOTO 7 mai 2026. La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 98.300 de lei (peste 19.100 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 327.100 de lei (peste 63.600 de euro). La Super Noroc este în joc un report la categoria I în valoare de peste 183.300 de lei (peste 35.600 de euro).

Ce premii s-au dat duminică
La tragerea Joker, la categoria a II-a, s-au înregistrat două câștiguri a câte 84.277,98 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenții loto din Iași și Ploiești.

Rezultate Loto 3 mai 2026. Report de 3,8 milioane de euro la 6/49 categoria I. Peste 1,1 milioane de euro puse în joc la Noroc

La tragerea Loto 6/49, la categoria a II-a, s-au înregistrat șase câștiguri a câte 68.458,96 lei fiecare. Trei dintre biletele norocoase au fost jucate la agenții loto din Giurgiu, Iernut – jud. Mureș și Câmpina și celelalte trei online, două pe bilete.loto.ro și unul pe joaca.loto.ro.

La tragerea Noroc Plus, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 58.845,60 lei. Biletul norocos a fost jucat online pe bilete.loto.ro.

 

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 6 din 49

categoria 1 – toate cele 6 numere extrase
categoria 2 – 5 numere din cele 6 extrase
categoria 3 – 4 numere din cele 6 extrase
categoria 4 – 3 numere din cele 6 extrase

Citește și „Spaima Loteriei” dă lovitura în direct la Capatos! Cum a câștigat prezentatorul la loto cu numerele sugerate de Stelian Ogică

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Joker

categoria 1 – toate cele 5 numere din primul set și Joker-ul
categoria 2 – toate cele 5 numere din primul set
categoria 3 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 4 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set
categoria 5 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 6 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set
categoria 7 – oricare 2 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 8 – oricare număr din cele 5 ale primului set și Joker-ul.

Citește și Numerele cel mai des extrase la Loto 6/49. Statistici şi strategii pentru jucători

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 5 din 40

categoria 1 – 5 numere din primele 5 extrase
categoria 2 – 5 numere din toate cele 6 numere extrase
categoria 3 – 4 numere din toate cele 6 numere extrase

REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Noroc

categoria 1 – toate cele 7 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – ultimele 6 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine
categoria 4 – ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria N + 3 – tot numărul + 3
categoria N – 3 – tot numărul – 3

Cum se câștigă la Noroc Plus

categoria 1 – toate cele 6 ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre ale numărului (în ordine)

Cum se câștigă la Super Noroc

categoria 1 – toate cele 6 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Traseul ciclonului care lovește România în weekend. ANM anunță ploi torențiale și descărcări electrice

Published

on

Instabilitatea atmosferică începe să se resimtă în regiunile intracarpatice. Potrivit șefei ANM, Elena Mateescu, primele descărcări electrice și căderi de grindină vor apărea în a doua parte a zilei de joi, vizând în special jumătatea de nord și masivele muntoase.

„Astăzi, în partea de vest, centru-nord a țării, începând de la noapte și pe parcursul după-amiezii, în zona de munte, punctiform putem să avem cantități de 15-20 l/mp, aversele să fie însoțite de descărcări electrice, izolat căderi de grindină și nu în ultimul rând și intensificări ale vântului cu rafale de 40-50 km/h, iar la munte viteze mai mari de 50 km/h”, a declarat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Meteorologii susțin că în majoritatea regiunilor, soarele încă mai are putere, însă zonele unde apar ploile vor simți imediat răcorirea. De pildă, în vestul țării, termometrele nu vor mai trece de pragul unei zile obișnuite de primăvară.

Vezi și EXCLUSIV Vin furtuni puternice. Elena Mateescu explică schimbarea bruscă a vremii și zonele unde lovesc ploile torențiale: „Instabilitatea va fi de interes”

„Astăzi vom avea o vreme caldă în continuare, cu valori de 20 până la 29 de grade Celsius, dar valori mai coborâte în zonele din jumătatea vestică, acolo unde și fenomenele de instabilitate vor fi prezente, cu maxime până la 22 de grade, în timp ce în sud vom avea temperaturi de peste 25 până la 28 de grade Celsius”, a explicat șefa ANM.

De vineri, 8 mai, ciclonul va acoperi inclusiv regiunile sudice și estice, transformând weekendul într-unul ploios:„În sudul, sud-estul și estul țării vom înregistra valori de 15-20 l/mp și acest semnal al fenomenelor de instabilitate va fi de interes cel puțin până la finalul acestei săptămâni”, a precizat Elena Mateescu.

Potrivit prognozei actualizate, maximele vor oscila între 15 și 26 de grade, o diferență notabilă față de zilele precedente, iar instabilitatea va rămâne cel puțin până duminică seară, 10 mai.

Citește și Meteorologii Accuweather anunță temperaturi extreme pentru această vară. Fenomene neobișnuite în marile orașe

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Ingredientele „secrete” din sandvișul cu parizer de la Luca. De ce sunt românii dependenți de el

Published

on

Luca a relansat celebrul sandviș cu parizer, disponibil acum în ediție limitată. Sub sloganul „De poftă, nu de nostalgie”, simigeria mizează pe o rețetă simplă, care include parizer, ardei kapia proaspăt, muștar clasic și chiflă pufoasă. Produsul costă 6,99 RON, iar românii stau la coadă pentru a-l cumpăra.

Pe site-ul Luca, ingredientele folosite sunt următoarele: Chiflă kaiser [făină de GRÂU, apă, drojdie, sare iodată (sare, iodat de potasiu), gluten (GRÂU), antioxidant: acid ascorbic, făină de malț (GRÂU)], 30% parizer (carne de porc din UE, apă, slănină, șorici, amidon, proteină din LAPTE și ZER, sare, LAPTE praf, agent de îngroșare: caragenan, conservant: diacetat de sodiu, nitrit de sodiu, stabilizatori: difosfați, trifosfați, polifosfați, condimente, extract de condimente, proteină animală din porc, zaharuri: dextroză, potențiator de aromă: monoglutamat de sodiu, antioxidant: acid ascorbic, proteină vegetală din SOIA, arome, arome naturale, colorant: carmină), MUȘTAR dulce (apă, 16% MUȘTAR boabe, oțet din alcool, zahăr, sare iodată, stabilizator: guma xantan, coloranți: curcuma, betacaroten, amestec de condimente), ardei capia. Poate conține urme de: OU, ȚELINĂ.

Citește și: Câți bani câștigă angajații de la patiseria Luca. Ce salarii au în 2026 casierii sau cei care lucrează în bucătărie

S-a ieftinit covrigul de la Luca

Covrigul de la Luca, cu mac, susan sau semințe, este acum la un preț cu aproape o treime mai mic decât media pieței. Antreprenorul român George Adragai, care deține compania, a decis să scadă prețul covrigului cu 20%, la 1,99 lei. Compania spune că va menține prețul redus atât timp cât „condițiile de producție o vor permite”.

Costurile de producție continuă să crească și reflectă o perioadă grea, care nu a apărut peste noapte și care nu se va rezolva rapid. Chiar și așa am decis să absorbim această presiune și să menținem noul preț atât timp cât condițiile de producție o vor permite.

Vedem aceeași realitate pe care o văd și clienții noștri în fiecare zi, așa că vom păstra cât mai accesibil unul dintre cele mai populare produse din categoria consumului rapid. Covrigul este cel mai simplu și mai convenabil produs din meniu, nu e un lux și nici n-ar trebui să devină unul”, menționează compania Tinervis Group.

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend