ACTUAL
Oana Ţoiu, la Congresul ALDE de la Viena: Viitorul nostru european are nevoie de valori liberale
Publicat
acum 5 orela
Autor
admin

Viitorul nostru european are nevoie de valori liberale, iar pentru ca ele să fie protejate este nevoie şi de putere politică, de susţinerea oamenilor care cred că soluţia este democraţia puternică, a transmis, sâmbătă, ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, relatează Agerpres.
Declaraţia acesteia vine în contextul participării, alături de alţi colegi din USR, la Congresul ALDE de la Viena.
„În timp ce alţii îşi construiesc puterea politică pe ură, noi o construim pe libertate şi pe construirea puterii în interiorul mecanismelor democratice, de la oamenii care cred în noi şi în soluţii. (…) ALDE european împlineşte 50 de ani şi împreună cu colegii din delegaţia USR şi delegaţiile celorlalte partide am discutat zilele acestea despre soluţii liberale la presiunea extremistă anti-europeană iar experienţa fiecărui coleg a fost ascultată cu atenţie”, a scris Oana Ţoiu pe Facebook.
Aceasta a precizat că ziua a început cu panelul „Liderii noştri despre ultimele evoluţii globale”, unde, alături de premierul Estoniei, Kristen Michal şi de ministrul Afacerilor Europene al Irlandei, Thomas Byrne, a prezentat priorităţile de investiţii în viitorul buget european pentru a creşte competitivitatea, coeziunea, securitatea şi calitatea vieţii europenilor, precum şi influenţa UE în lume.
„România are un rol crucial pentru regiunea noastră şi, prin ea, pentru a creşte economia şi securitatea europeană”, a mai spus ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu.
![]()
Poate îți place și...

Alertă de securitate pe Turnul Eiffel! Monumentul a fost evacuat de urgență după ce un bărbat s-a cățărat la etajul 3. Gestul bizar făcut de către acesta

Spectacol total pe cerul Bucureștiului! BIAS 2026 aduce avioane de luptă Rafale, Eurofighter și legendara formație de acrobație Frecce Tricolori

Cupa Mondială 2026: după două înfrângeri, Hervé Renard nu va continua aventura alături de Tunisia
ACTUAL
Alertă de securitate pe Turnul Eiffel! Monumentul a fost evacuat de urgență după ce un bărbat s-a cățărat la etajul 3. Gestul bizar făcut de către acesta
Publicat
acum 20 de minutela
5 iulie 2026Autor
admin

Un bărbat a fost reţinut după ce a urcat pe Turnul Eiffel şi a agăţat un steag american sâmbătă după-amiază, fapt care a dus la evacuarea esplanadei şi a două etaje ale monumentului, potrivit unor surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.
Evacuare de urgență pe Turnul Eiffel
Bărbatul a fost zărit în jurul orei 15:45 în timp ce se căţăra pe Turnul Eiffel între etajul al doilea şi cel de-al treilea şi agăţa acolo un steag american, a precizat aceeaşi sursă.
Bărbatul a fost reţinut în momentul în care ajungea la etajul al treilea, scrie news.ro.
Zonele blocate și intervenția poliției
Piaţa din faţa clădirii, precum şi etajele al doilea şi al treilea au fost evacuate pentru o perioadă, potrivit sursei din cadrul poliţiei. Alpinistul nu a oferit nicio explicaţie cu privire la motivele gestului său, a precizat sursa.
Acesta a fost reţinut pentru „punerea în pericol a vieţii altora” la secţia de poliţie din arondismentul al 7-lea al capitalei, a adăugat sursa.
Steagul, coborât de trupele speciale
Steagul cu stele a fost dat jos de către Grupul de intervenţie şi protecţie (GIP) al Direcţiei pentru ordine publică şi circulaţie (DOPC) din cadrul Prefecturii de Poliţie din Paris.
![]()
ACTUAL
Spectacol total pe cerul Bucureștiului! BIAS 2026 aduce avioane de luptă Rafale, Eurofighter și legendara formație de acrobație Frecce Tricolori
Publicat
acum 2 orela
5 iulie 2026Autor
admin

Show-ul aviatic care încheie spectaculos fiecare sfârșit de vară la București revine cu cea de-a 16-a ediție, pregătită să transforme din nou Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu în scena unuia dintre cele mai mari spectacole aeriene internaționale.
Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition va avea loc pe 28 și 29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, iar accesul publicului va fi,ca de obicei, gratuit. Dacă vremea nu va permite desfășurarea demonstrațiilor aeriene pe 29 august, acestea vor fi reprogramate pentru ziua de 30 august.
Avioane de luptă de top și legende ale aerului la BIAS 2026
Ediția din acest an aduce pe cerul Capitalei avioane de luptă moderne, formații de acrobație și demonstrații aeriene susținute de piloți și echipe consacrate din mai multe state europene.
Invitați de marcă: Frecce Tricolori și Turkish Stars revin la București
Printre participanții confirmați se numără Frecce Tricolori, formația de acrobație a Forțelor Aeriene Italiene, care revine la București după 14 ani. De asemenea, Turkish Stars, formația de acrobație a Forțelor Aeriene Turce, va evolua cu avioane Northrop NF-5 Freedom Fighter, folosite în demonstrații bazate pe sincronizare și manevre de mare precizie.
Forțele Aeriene din Franța și Germania aduc monștrii aerului
Forțele Aeriene și Spațiale Franceze vor aduce din nou Rafale Solo Display, o demonstrație aeriană susținută cu avionul de luptă Rafale, unul dintre cele mai performante aparate multirol din lume. Publicul va putea urmări urcări aproape verticale, viraje strânse și schimbări bruște de direcție, manevre care pun în valoare capacitățile aeronave, dar și măiestria pilotului.
Germania completează programul cu două aparate emblematice: Eurofighter Typhoon, unul dintre cele mai moderne avioane de luptă europene, și Panavia Tornado, folosit în misiuni la joasă altitudine. Tornado este unul dintre puținele avioane militare cu aripi care își schimbă poziția în timpul zborului, adaptându-se vitezei și tipului de misiune.
Forțele Aeriene Române și așii acrobației naționale
F-16 Fighting Falcon și tehnică militară pe Aeroportul Băneasa
Forțele Aeriene Române participă la ediția din acest an cu avioane F-16 Fighting Falcon, C-27J Spartan, C-130 Hercules, IAK-52 și elicoptere din familia IAR-330 Puma, folosite în misiuni de transport, căutare-salvare și sprijin tactic. Publicul va putea urmări zboruri solo, formații și exerciții tactice, iar la sol vor fi expuse echipamente de apărare antiaeriană, radare și simulatoare de zbor.
Șoimii României și White Wings dau spectacol pe cer
Una dintre cele mai așteptate prezențe la BIAS 2026 va fi Șoimii României (Hawks of Romania), formația de acrobație a Aeroclubului României, campioană europeană și vicecampioană mondială în acrobație aeriană, la clasa Advanced. Alcătuită din 11 piloți, Șoimii României este una dintre cele mai mari formații de acrobație de acest tip din lume și va evolua cu aeronave Extra 300L și Extra 330SC, în culorile tricolorului.
Aeroclubul României va fi reprezentat și de White Wings, care prezenta publicului eleganța zborului fără motor cu planoarele românești IAR IS-28B2 Lark, precum și de Blue Wings, formația de parașutiști care va realiza salturi în formație.
Show de noapte, efecte pirotehnice și simulări SIAS
Flying Dragons și demonstrații tactice cu elicoptere Black Hawk
Tot printre cele mai așteptate momente se numără și revenirea Flying Dragons Team din Polonia. Echipa a devenit una dintre atracțiile BIAS în ultimii ani, transformăm parapanta motorizată într-un spectacol de lumini, fum colorat și efecte pirotehnice.
Programul include și demonstrațiile Aerobatic Yakkers, cu avioane YAK-52, precum și un exercițiu tactic al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Un elicopter Black Hawk și luptătorii SIAS vor simula o intervenție aeriană, oferind publicului o imagine asupra modului în care sunt desfășurate astfel de misiuni.
Expoziție statică impresionantă: Patriot, radare și simulatoare
Pe lângă demonstrațiile aeriene, publicul va putea vizita și expoziția statică, unde vor fi prezentate aeronave militare și civile, lansatorul sistemului Patriot, sistemul de rachete Hawk, radarul TPS-79, vehicule și echipamente de intervenție, simulatoare de zbor și alte tehnici folosite de structurile participante.
Ajuns la cea de-a 16-a ediție, BIAS s-a impus ca unul dintre cele mai mari show-uri aviatice din Europa. Ediția aniversară din 2025 a reunit aproximativ 250.000 de spectatori, peste 200 de aeronave și mai mult de 200 de piloți și parașutiști din România și din străinătate.
Evenimentul este organizat cu implicarea Companiei Naționale Aeroporturi București, a Forțelor Aeriene Române, Aeroclubului României, Romatsa, Romaero și Asociației AIBO.
![]()
ACTUAL
Cupa Mondială 2026: după două înfrângeri, Hervé Renard nu va continua aventura alături de Tunisia
Publicat
acum 2 orela
5 iulie 2026Autor
admin

Două meciuri, două înfrângeri, şi asta e tot. Hervé Renard le-a transmis conducătorilor tunisieni că îşi părăseşte funcţia de selecţioner al „Vulturilor din Cartagina”, după eliminarea echipei tunisiene din Cupa Mondială din 2026, informează news.ro.
Tunisia a fost eliminată încă din faza grupelor, după trei înfrângeri în tot atâtea meciuri.
Hervé Renard i-a succedat lui Sabri Lamouchi în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de Tunisia în meciul de debut împotriva Suediei (5-1), pe 15 iunie.
Antrenorul francez nu a reuşit să schimbe soarta echipei, suferind înfrângeri grele în faţa Japoniei (4-0) şi, apoi, a Olandei (3-1).
Hervé Renard, care participa la a treia sa Cupă Mondială consecutivă, se referise deja la viitorul său după eliminarea „Vulturilor din Cartagina”. „Acum voi fi liber să aleg cel mai bun proiect pentru viitor”, a declarat el pentru AFP.
![]()
ACTUAL
Amenzi de până la 2.500 de lei pentru Mickey Mouse, Fram sau Stich: Mascotele iubite de copii dispar de pe litoral
Publicat
acum 3 orela
5 iulie 2026Autor
admin

Stitch, Mickey Mouse, ursul Fram, personajele din Roblox sau Labubu au revenit odată cu turiștii pe litoralul românesc. Copiii aleargă după mascotele colorate pentru o fotografie, iar părinții și bunicii plătesc între 15 și 20 de lei pentru o amintire realizată în numai câteva minute.
Distracția devenită deja o tradiție a sezonului estival a intrat însă puternic în vizorul autorităților. Serviciile fotografice oferite de animatorii costumați direct pe plajă sunt considerate comerț ambulant ilegal atunci când sunt desfășurate fără autorizație, iar polițiștii locali au intensificat controalele.
În această vară, sancțiunile s-au triplat, iar autoritățile au început inclusiv să confiște echipamentele folosite de animatori, relatează Știrile ProTV.
Peste 150 de amenzi în Constanța și Mamaia
Mascotele continuă să fie o prezență obișnuită pe plajele din Mamaia, Costinești și municipiul Constanța, însă riscul financiar pentru cei aflați sub costume este mult mai mare în acest sezon.
De la 1 iunie și până în prezent, polițiștii locali au aplicat peste 150 de amenzi numai în Constanța și Mamaia.
Valoarea totală a sancțiunilor se apropie de 250.000 de lei.
Amenzile pentru cei care oferă servicii fotografice neautorizate pe plajă sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.
Reprezentanții Poliției Locale Constanța spun că sancțiunile au fost majorate semnificativ față de anii trecuți tocmai pentru a descuraja acest tip de activitate.
Autoritățile nu se mai limitează însă la amenzi.
În timpul unui control recent, un animator costumat în Stitch a rămas fără echipamentul folosit pe plajă, după ce polițiștii au decis confiscarea acestuia.
Mascotele au dispărut deja de pe plajele din Eforie și Năvodari
În timp ce în Mamaia și Costinești animatorii costumați continuă să apară printre turiști, în alte stațiuni de pe litoral fenomenul a fost aproape eliminat.
Pe plajele din Eforie și Năvodari, mascotele nu mai sunt o prezență obișnuită în acest sezon.
Autoritățile locale au intensificat controalele și au aplicat repetat sancțiuni celor care ofereau servicii fotografice fără autorizație.
Ionuț Stancu, șeful Poliției Locale Eforie, spune că fenomenul comerțului ambulant prin fotografierea turiștilor alături de mascote a fost eliminat de pe plajele din stațiune.
O situație asemănătoare este întâlnită și în Năvodari, unde controalele și amenzile repetate au dus la dispariția aproape completă a animatorilor costumați.
O fotografie cu Stitch sau Labubu costă până la 20 de lei
Modelul de afacere este simplu și extrem de popular în lunile de vară.
Animatorii costumați se plimbă printre turiști, iar copiii sunt atrași de personajele cunoscute din desene animate și jocuri video.
Pentru o fotografie, părinții sau bunicii plătesc între 15 și 20 de lei. Imaginea este oferită rapid, fie într-o ramă, fie sub forma unui magnet.
Personajele se schimbă însă aproape în fiecare sezon.
Dacă Mickey Mouse sau Stitch rămân populare, animatorii au început să introducă și personaje inspirate de Roblox, Labubu sau alte fenomene devenite virale în rândul copiilor.
Vasile Curcă, managerul unor animatori de pe litoral, explică faptul că mascotele trebuie schimbate constant deoarece preferințele celor mici se modifică rapid.
În această vară, printre personajele introduse se numără ursul Fram, figurinele Labubu și personaje inspirate de Roblox.
Cum încearcă unii să câștige legal bani pe plajă
Controalele autorităților i-au determinat pe unii operatori să caute alternative pentru activitățile destinate copiilor.
Într-o stațiune de pe litoral, a fost construită pe plajă o barcă din lemn în care cei mici sunt plimbați și fotografiați.
Serviciul costă 30 de lei și este oferit ca alternativă la fotografiile realizate cu mascotele ambulante.
În spatele personajelor colorate se află, de cele mai multe ori, tineri care lucrează pe litoral pe durata sezonului estival.
Munca în costume groase, în plin soare, poate fi dificilă. Unele dintre costumele moderne sunt dotate însă cu ventilatoare și sisteme de răcire pentru a reduce temperatura din interior.
Pentru mulți animatori, lunile de vară reprezintă o perioadă importantă pentru câștiguri. Unii spun că folosesc banii pentru a-și ajuta familiile, iar alții încearcă să strângă sumele necesare pentru obiective personale, precum obținerea permisului de conducere.
Riscul amenzilor și controalele aproape zilnice nu îi descurajează însă pe toți. În Mamaia și Costinești, mascotele continuă să apară printre turiști, chiar dacă o singură sancțiune poate ajunge la 2.500 de lei.
În Eforie și Năvodari, în schimb, copiii care caută personajele preferate pentru fotografia de vacanță au șanse tot mai mici să le întâlnească pe plajă.
![]()
ACTUAL
Avocatul familiei Pașca cere explicații publice privind relocarea celor 409 persoane de la Dumbrava: „Care a fost baza legală?”
Publicat
acum 5 orela
4 iulie 2026Autor
admin

Avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul familiei Pașca în dosarul DIICOT privind așezămintele de la Dumbrava, cere autorităților să explice care a fost baza legală pentru relocarea tuturor celor 409 persoane găsite în locațiile administrate de Viorel Pașca, în condițiile în care acuzațiile din dosar ar viza un număr mai mic de presupuse victime.
Într-o postare pe Facebook, avocatul ridică problema persoanelor care, susține el, aveau discernământ și nu aveau probleme psihice, întrebând dacă acestea au cerut să plece sau au fost duse fără acordul lor.
„Întrebare publică pentru toate autoritățile și mass-media din România implicate în cazul «Viorel Pașca – Dumbrava – Dumnezeu poartă de grijă»: Având în vedere relocarea a 409 persoane de către autorități, care a fost baza legală pentru extragerea persoanelor care aveau discernământ și care nu aveau niciun fel de probleme psihice?”, a transmis Răzvan Doseanu.
Avocatul continuă seria întrebărilor și cere lămuriri cu privire la consimțământul persoanelor relocate.
„Oamenii au cerut să plece sau au fost duși cu forța fără să li se ceară acordul?”, a mai scris apărătorul familiei Pașca.
Doseanu invocă diferența dintre numărul persoanelor relocate și numărul victimelor din acuzații
Răzvan Doseanu susține că există o diferență importantă între numărul persoanelor relocate de autorități și numărul presupuselor victime reținute în acuzațiile DIICOT.
„Au fost relocate 409 persoane. Conform acuzațiilor sunt doar 210 victime (cifra totală pentru perioada 2020-2025), iar din cele 210 doar pentru 128 a fost exercitată acțiunea civilă din oficiu”, a transmis avocatul.
„Aștept cu interes răspunsurile tuturor celor implicați. M-ar interesa la modul serios părerea colegilor juriști pe această temă”, a mai scris Răzvan Doseanu.
Poziția avocatului vine în contextul în care autoritățile au relocat persoanele găsite în imobilele din Bihor după intervenția DIICOT, iar ancheta vizează acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.
Documente invocate de apărare: Pașca ar fi cerut anterior instituțiilor să preia oamenii
Într-o altă postare, Doseanu prezintă mai multe documente și adrese transmise în timp între Viorel Pașca și instituțiile statului. Pașca ar fi cerut în scris, în februarie 2026, DGASPC Bihor, Consiliului Județean Bihor și AJPIS Bihor o soluție legală pentru persoanele aflate la Dumbrava, după o discuție la Prefectură în care i s-ar fi transmis să nu mai primească bolnavi fără adăpost.
Conform sursei citate, Pașca ar fi solicitat instituțiilor să preia cei aproximativ 400 de oameni dacă statul considera că activitatea de la Dumbrava nu este necesară sau nu este legală, dar ar fi precizat că nu va recurge la evacuarea lor.
DDGASPC Bihor i-a răspuns lui Pașca, în februarie 2026, că instituția nu are responsabilitatea directă de a asigura „hrana, tratamentul și îngrijirea” persoanelor pe care acesta le-a primit în spațiile sale, indicând totodată rolul autorităților locale în evaluarea persoanelor vulnerabile și identificarea serviciilor sociale necesare.
Ministerul Muncii ar fi indicat responsabilitatea autorităților locale
Ministerul Muncii i-a transmis lui Viorel Pașca, într-un răspuns din august 2025, că, dacă în urma controalelor sunt constatate nereguli privind acordarea serviciilor sociale, responsabilitatea preluării persoanelor găzduite revine autorităților administrației publice locale.
Un document al Corpului de Control al Ministerului Muncii arată că locațiile de la Dumbrava erau proprietăți private, fără formă juridică de organizare ca serviciu social, dar persoanele prezente ar fi declarat inspectorilor sociali că locuiesc și se gospodăresc acolo din proprie voință și că nu doresc să părăsească respectivele locații.
În același document, potrivit sursei citate, inspectorii sociali ar fi solicitat unităților administrativ-teritoriale să identifice persoanele găzduite și serviciile sociale adecvate nevoilor acestora, prin anchete sociale și măsuri de asistență socială.
Cazul Pașca, între acuzațiile DIICOT și responsabilitatea statului
Dosarul privind așezămintele de la Dumbrava a fost deschis de DIICOT pentru trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. Procurorii susțin că, sub aparența unei activități umanitare, persoane vulnerabile ar fi fost exploatate prin încasarea de pensii, indemnizații, beneficii sociale, donații și alte sume de bani.
Viorel Pașca, soția sa, cei trei fii și Delia Păcală au fost reținuți pentru 24 de ore, însă Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă și a dispus cercetarea lor sub control judiciar. DIICOT a anunțat că va contesta decizia instanței.
Apărarea insistă însă asupra unei dimensiuni distincte a cazului: rolul instituțiilor statului care, de-a lungul anilor, ar fi trimis sau tolerat trimiterea unor persoane vulnerabile la Dumbrava, iar ulterior ar fi evitat să își asume preluarea acestora. Documentele publicate arată că persoane din mai multe județe, inclusiv din București, Bihor, Satu Mare, Cluj, Arad, Brașov, Constanța, Vâlcea, Timiș, Maramureș, Mureș, Bistrița-Năsăud și Hunedoara, ar fi ajuns în județul Bihor inclusiv prin unități spitalicești.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
![]()
ACTUAL
VIDEO Agresorul care a violat și sechestrat o femeie în Sectorul 2 a fost prins de polițiști pe Șoseaua Iancului. Victima a reușit să se salveze adăpostindu-se în scara blocului
Publicat
acum 9 orela
4 iulie 2026Autor
admin
Poliţia Capitalei informează că la data de 4 iulie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 8 Poliţie au identificat şi prins, la scurt timp după sesizarea faptei, un bărbat bănuit de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Acesta a fost ulterior reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă, conform News.ro.
Potrivit sursei citate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.15, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie au fost sesizaţi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost victima infracţiunii de viol. Imediat după primirea sesizării, un echipaj de poliţie s-a deplasat la persoana vătămată pentru acordarea sprijinului şi asigurarea protecţiei acesteia.
În acelaşi timp, mai multe echipaje din cadrul Secţiilor 8 şi 9 Poliţie au fost direcţionate în zonă şi au început activităţile de căutare a persoanei bănuite.
„Pe baza semnalmentelor furnizate de victimă, un echipaj din cadrul Secţiei 8 Poliţie, aflat în patrulare împreună cu un jandarm din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a observat, pe Şoseaua lancului, un bărbat care corespundea descrierii. La vederea echipajului, bărbatul a încercat să fugă printr-un gang şi nu s-a conformat somaţiilor legale de a rămâne pe loc. Echipajul a pornit imediat în urmărirea acestuia şi a reuşit, după o intervenţie promptă, să îl prindă şi să îl imobilizeze”, precizează sursa citată.
Totodată, în zona în care s-a desfăşurat urmărirea, poliţiştii au găsit un cuţit despre care există indicii că ar fi fost folosit la comiterea faptei şi pe care bărbatul l-ar fi aruncat sub o maşină în momentul în care a observat prezenţa forţelor de ordine.

În urma cercetărilor, poliţiştii de investigaţii criminale de la Secţia 8 Poliţie au stabilit că, între orele 00.55 – 01.05, în timp ce mergea pe strada Măgura Vulturului, din Sectorul 2, o femeie ar fi fost abordată de bărbat, care i-ar fi acoperit gura cu mâna şi ar fi ameninţat-o cu un cuţit. Sub ameninţare, acesta ar fi constrâns-o să meargă într-o parcare situată în apropiere, unde ar fi agresat-o sexual şi ar fi încercat să o dezbrace.
„Profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, generată de ameninţarea exercitată şi de diferenţa evidentă de forţă, bărbatul ar fi întreţinut cu aceasta un act sexual oral, fără consimţământul său. În încercarea de a-şi asigura scăparea, persoana vătămată i-ar fi propus bărbatului să se deplaseze către domiciliul său. Ulterior, profitând de un moment de neatenţie al agresorului, persoana vătămată a reuşit sa intre în scara blocului în care locuieşte şi să blocheze accesul acestuia, după care a apelat numărul unic de urgenţă 112”, explică anchetatorii.
Bărbatul a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri, iar, în baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca duminică să fie prezentat magistraţilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor ca, în situaţiile în care sunt victimele sau martorii unor fapte de natură penală, să apeleze de îndată numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Sesizarea promptă a unor astfel de evenimente poate contribui în mod decisiv la intervenţia rapidă a poliţiştilor, identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere.
![]()

Alertă de securitate pe Turnul Eiffel! Monumentul a fost evacuat de urgență după ce un bărbat s-a cățărat la etajul 3. Gestul bizar făcut de către acesta

Spectacol total pe cerul Bucureștiului! BIAS 2026 aduce avioane de luptă Rafale, Eurofighter și legendara formație de acrobație Frecce Tricolori

Cupa Mondială 2026: după două înfrângeri, Hervé Renard nu va continua aventura alături de Tunisia

Amenzi de până la 2.500 de lei pentru Mickey Mouse, Fram sau Stich: Mascotele iubite de copii dispar de pe litoral

VIDEO Haos în Germania! Mii de protestatari au ieșit în stradă împotriva conferinței partidului extremist de dreapta AfD. Străzile sunt blocate

Regalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu

PREMIERĂ REVOLTĂTOARE | Festivalul „Carpați” ocolește Curtea de Argeș, orașul în care a fost fondat

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!

NOAPTEA MINȚII LA CURTEA DE ARGEȘ: Prostie la superlativ pe sănătatea oamenilor: „Apa este potabilă, dar NU poate fi băută!” – Hotărâre CJSU de râsul-plânsul

Au chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Un fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
Războiul total în interiorul social-democraților argeșeni continuă și se amplifică după delimitarile celor doi primari PSD si ale managerului Spitalului...

ATENȚIE! Luni se închide Transfăgărășanul, pe anumite porțiuni
În data de 6 iulie se va închide traficul rutier pe mai multe segmente de pe DN7C – Transfăgărășan pentru...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Curtea de Argeș

BREAKING NEWS | Situație incertă la Curtea de Argeș: DSP anunță că apa este „mai bună”, dar evită să spună clar dacă este potabilă
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a emis în această dimineață un nou comunicat cu privire la calitatea apei din...

Au chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei
O situație de-a dreptul ireală, care reflectă perfect dezastrul din spatele cifrelor oficiale pompoase, a fost înregistrată în județul Argeș...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Halal aleși locali, halal primărie! Scandalul băncilor încinge spiritele în Consiliul Local Curtea de Argeș
Ședința de ieri a Consiliului Local Curtea de Argeș, în care s-a dezbătut rectificarea de buget, a scos la iveală...

Ceartă pe banii Aquaterm în Consiliul Local Curtea de Argeș: „Ori dați apă potabilă, ori plecați acasă!”
Ședința Consiliului Local de ieri a scos la iveală, din nou, prăpastia uriașă dintre gargara administrativă, bătaia de joc la...
Mioveni

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...

BACALAUREAT 2026 Se amână a doua proba a examenului de bacalaureat, din cauza caniculei!
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, din cauza caniculei, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului – matematică sau...

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...
Câmpulung

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăMEMORIE ȘI DURERE: Curtea de Argeș nu trebuie să uite – 13 ani de la tragicul accident din Muntenegru – Nicolae Derviș și alți argeșeni a murit atunci
ACTUALacum 2 săptămâniAccident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime
ACTUALacum 2 săptămâniȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniIon Mînzînă, prins iar cu „fofârlica”, în direct. Alt recital de jigniri pe Facebook chiar în timp ce era făcut deputat bisericesc! ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI, PRECIZARI IMPORTANTE
ACTUALacum 6 zileRegalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu
ACTUALacum 2 săptămâniMĂCEL ÎN PNL ARGEȘ! Gorghiu, zburată de la Argeș! Mihai Coteț este noul șef al liberalilor argeșeni
DIVERSEacum 2 săptămâniCe cristal poți așeza la intrarea în casă pentru a păstra o atmosferă liniștită după vizite în 2026? 7 opțiuni apreciate anul acesta
LIFESTYLEacum 2 săptămâniImplant dentar premium vs economic: Diferentele reale de cost si calitate













Ultimele Comentarii