DIVERSE
Marian Godină, reclamat la Poliție. Ce acuzații i se aduc: „Nu sunt vreun golănaș, consider că nu încalc legea”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT
„Astăzi am fost la Serviciul Rutier Brașov, unde am dat o declarație cu privire la o reclamație depusă împotriva mea de un ONG. Printre altele, au solicitat să fie sesizat Parchetul pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 din Codul penal – Rele tratamente aplicate minorului – și să fiu sancționat contravențional pentru că mi-aș fi transportat cele două fetițe pe bicicletă în dispozitive neomologate. Concluzia lor se bazează pe o fotografie postată chiar de mine pe Facebook”, a relatat Marian Godină în mediul online.
Celebrul polițist riscă să răspundă penal: „Ca să înțelegeți despre ce infracțiune vorbim, art. 197 din Codul penal spune așa: «Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi». La partea asta nici nu prea am ce comenta. Mi se pare suficient să citești textul infracțiunii și să te uiți la fotografia care i-a determinat să solicite sesizarea Parchetului”.

Godină a explicat și de ce ONG-ul respectiv cere ca el să fie amendat: „În ceea ce privește presupusa contravenție, după 11 ani în care am lucrat la Rutieră, știu foarte bine cum se constată și se sancționează contravențiile rutiere. Și în niciun caz nu e posibil așa, după o poză. Polițiștii rutieri pot constata contravenții cu propriile simțuri sau cu mijloace tehnice omologate, cu mici excepții. Așadar nu e posibil legal să fiu sancționat. Mai mult, dacă aș fi vrut să caut portițe, aș fi putut spune foarte simplu: Am pus copiii pe bicicletă doar pentru fotografie, nu am circulat cu ele. Numai că nu am spus asta. Pentru că nu sunt vreun golănaș care, atunci când este întrebat despre propriile fapte, începe să inventeze explicații doar ca să scape. Da, circul cu fetele pe bicicletă așa. Le place enorm și mie îmi place să le plimb. Eu consider că nu încalc legea”.
Războiul dintre Godină și ONG-ul respectiv este mai vechi: „Dacă un polițist rutier mă va opri și va considera că săvârșesc o contravenție, voi fi foarte curios să văd încadrarea juridică. Iar dacă va avea dreptate, voi plăti amenda. Până atunci, rămân cu experiența inedită de a fi mers la Poliția Rutieră pentru a da declarații după ce un ONG a privit o fotografie cu mine și copiii mei pe bicicletă și s-a gândit la rele tratamente aplicate minorului.
PS: Este același ONG care m-a reclamat în mai multe locuri în legătură cu veniturile mele. Nu îi dau numele pentru că nu vreau să-i fac reclamă. PPS: ONG-ul respectiv solicită donații de la oameni pentru ceea ce numește ‘investigații’”.
![]()
Poate îți place și...

Ce a pățit Mara Bănică într-un Bolt. Vedeta TV a crezut inițial că este o înșelătorie, dar adevărul a emoționat-o profund: „Am trăit o experiență care m-a șocat”

Noi fragmente de dronă, găsite printre turiști în stațiunea Saturn. Plaja a fost evacuată

Tribunalul Bihor ridică toate sechestrele puse pe averea lui Viorel Pașca și a familiei acestuia în „Dosarul Azilelor Ilegale”. Decizia este definitivă
DIVERSE
Ce a pățit Mara Bănică într-un Bolt. Vedeta TV a crezut inițial că este o înșelătorie, dar adevărul a emoționat-o profund: „Am trăit o experiență care m-a șocat”
Publicat
acum 21 de minutela
14 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
Mara Bănică, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România, a relatat pe Facebook ce i s-a întâmplat la revenirea în țară. Ajunsă pe aeroportul Băneasa, vedeta și fiul ei, Dima, au comandat un Bolt pentru a merge acasă. Însă ceea ce trebuia să fie o cursă normală de taxi s-a transformat într-o adevărată lecție de viață.
Întâlnirea cu șoferul de Bolt a luat-o prin surprindere pe Mara Bănică din prima. Bărbatul, despre care a spus că e foarte politicos, a coborât din mașină șchiopătând pentru a-i ajuta cu bagajele. Când s-au urcat, vedeta TV și fiul ei au observat că pe scaunul din dreapta se afla o fetiță de aproximativ 4-5 ani, care mânca liniștită și își ținea picioarele întinse pe bord.
Mara Bănică a aflat că fetița își petrece timpul alături de tatăl ei în mașină, în timpul curselor, deoarece mama copilei a plecat din viața lor și se confruntă cu probleme legate de consumul de substanțe. Mai mult, părintele nu a reușit să găsească un loc pentru fiica sa la grădinița din apropierea locuinței, așa că este nevoit să o ia cu el în curse.
„Am trait ieri o experienta care m a socat. Putin dupa pranz, am aterizat in Romania, pe aeroportul Baneasa. Nu sunt fan ridesharing, sunt pe vechi, prefer taxiurile. Hodorogite, poate murdare, dar cu benzi prioritare si cu șoferi vorbareti.
Ieri n am gasit niciun taxi. Si a chemat fii miu un Bolt.
Din masina s a dat jos un sofer care schiopata, sa ne ajute la valize. Extrem de politicos, ne spune ca in spate-dreapta e loc mai mult la picioare. Decid sa l las pe Dima, are 1.80. Intru in spatele soferului si vad pe scaunul din dreapta-fata..o copila de 4-5 ani. Manca mcnuggets si isi intinsese piciorusele pe bord.
Mi au trecut prin cap 3-4 variante ale povestii, doar cea pe care aveam sa o aflu, nu!
Pe scurt: de 3 ani jumatate, acest copil isi petrece viata intr un Bolt, alaturi de tatal ei. Mama se drogheaza si i a abandonat. Tatal nu a reusit de doi ani sa o inscrie la gradinita de langa casa, undeva la o margine de Sector 2, pe motiv ca nu sunt locuri. Si o cara dupa el, asa, in situatia asta.
I am facut aceasta poza, voisem sa i arat lui Bogdan si sa i spun si lui in doua vorbe situatia. Sa mi dea un sfat, eram blocata, iar fetita noastra are aproape 5 ani..

In timp ce tatal ne povestea cum e viata lor, Dima imi cere 40 de lei pe Revolut, sa i lase ciubuc in aplicatie. Eu scot o suta si i dau cash.
In tot timpul asta, imi trece prin cap varianta de inselatorie: prea totul era gri, prea povestea era parca spusa pentru un public calator care sa dea la final o spaga frumoasa.
Tatal avea un discurs elevat si patimas. Imi zic ca ceva trebuie sa fie dubios, dar mai bine sa fim pacaliti decat sa avem noi regrete: daca e adevarat, totusi?
Ajungem acasa, tatal coboara schiopatand, sa ne ajute, totusi, la valize. Ne luaseram la revedere de la micuta Sara (asa o cheama pe copila). Iar Dima ii intinde banii, impaturiti.
Tatal ne a refuzat. “Eu doar v am povestit, asa, ca m ati intrebat dumneavoastra”. Apoi si a luat la revedere si el.
Cursa a facut 49 de lei. Ce lectie de viata!”, a scris Mara Bănică pe internet.
![]()
DIVERSE
Noi fragmente de dronă, găsite printre turiști în stațiunea Saturn. Plaja a fost evacuată
Publicat
acum o orăla
14 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un fragment de dronă a fost adus de valuri pe plaja din Saturn, vineri după-amiază, specialiştii stabilind că acesta nu are elemente pirotehnice. La scurt timp după ce a fost dată alarma, zona a fost securizată, iar turiştii au fost evacuaţi. În prezent, cercetările sunt în plină desfăşurare.
Turiştii aflaţi pe plaja din Saturn au observat, vineri, că un fragment de dronă a fost adus de valuri la ţărm şi au anunţat autorităţile. Accesul în zonă a fost restricţionat. Autorităţile au stabilit că obiectul nu are elemente pirotehnice. Acesta urmează să fie ridicat de pe plajă şi analizat de specialişti.
Un alt fragment de dronă a fost găsit, vineri dimineaţa, la Costineşti, în apropierea locului unde, joi, a fost identificată o dronă. Autorităţile nu exclud faptul ca acest fragment să fie desprins din drona găsită cu 24 de ore în urmă. Acesta nu avea încărcătură explozivă. Și joi dimineaţă, o dronă a fost observată la Costineşti, în apropierea unui dig.
Ministerul Apărării (MApN) a anunțat că resturile dronei căzute vineri în nord-vestul județului Tulcea au fost identificate într-o zonă din apropierea localității Greci, în Munții Măcinului.
„Resturile dronei căzute astăzi, 14 august, în nord-vestul județului Tulcea, au fost identificate într-o zonă din apropierea localității Greci, în Munții Măcinului, care a fost securizată de Poliția de Frontieră. O echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale se deplasează la fața locului, cu un elicopter IAR-330 Puma SOCAT al Forțelor Aeriene Române, pentru evaluarea resturilor și neutralizarea acestora, dacă situația o impune.
La acțiunile de căutare și identificare au participat o echipă a Ministerului Apărării Naționale, pompieri militari, echipaje ale Poliției de Frontieră și personal al ocolului silvic.În zona în care au fost identificate resturile au fost constatate urme de combustie pe o suprafață limitată”, potrivit MApN.
„Ministerul Apărării Naționale a fost informat vineri, 14 august, cu privire la semnalarea, prin apel la numărul unic de urgență 112, a unei drone căzute în zona localității Luncavița, județul Tulcea, la 5 km de frontiera cu Ucraina. Din datele disponibile până în acest moment, ținta aeriană nu a fost detectată de sistemele de supraveghere radar ale MApN, aceasta evoluând la o înălțime foarte mică.
Drona s-a prăbușit într-o zonă împădurită și, din informațiile preliminare, nu a provocat victime sau pagube materiale. O echipă a Ministerului Apărării Naționale, cu un elicopter IAR PUMA 330 SOCAT, va cerceta zona”, au precizat reprezentanții Ministerului Apărării la scurt timp după ce drona s-a părbușit.
Mesajul pompierilor după prăbușirea dronei
„În urmă cu puţin timp, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă DELTA al judeţului Tulcea a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că a fost observată o dronă în apropierea localităţii Luncaviţa, care s-ar fi prăbuşit în zona Cetăţuia, zona carierei. În urma prăbuşirii a rezultat o explozie urmată de un incendiu, motiv pentru care către locul evenimentului un echipaj format din 5 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin intervine cu o autospecială de stingere”, au explicat pompierii.
Vineri, la ora 11:45, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat IGSU despre faptul că pentru zona de nord a judeţului Tulcea este instituită alertă aeriană, motiv pentru care a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea şi informarea populaţiei. A fost emis mesaj RO-Alert pentru judeţul Tulcea şi pentru zona de est a judeţului Galaţi. Alerta aeriană a încetat la 12:30.
![]()
DIVERSE
Tribunalul Bihor ridică toate sechestrele puse pe averea lui Viorel Pașca și a familiei acestuia în „Dosarul Azilelor Ilegale”. Decizia este definitivă
Publicat
acum 2 orela
14 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Instanța a admis, vineri, 14 august, contestațiile formulate de Viorel Pașca, soția acestuia, cei trei fii și soțiile lor, dar și de un localnic din Dumbrava și soția sa, ale cărori bunuri fuseseră vizate de măsurile procurorilor.
Judecătorii au desființat ordonanțele DIICOT din 1, 3 și 9 iulie prin care fuseseră instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor familiei Pașca. Instanța a dispus, în consecință, „ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii instituite” prin aceste acte.
Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul familiei Florin și Lidia Păcurar, proprietarii în acte ai unei case asupra căreia fusese instituit sechestru în 23 iulie.
Hotărârea Tribunalului Bihor este definitivă.
A vocatul familiei Pașca, Răzvan Doseanu, a anunțat decizia instanței pe contul său de Facebook și a precizat că aceasta vizează toate măsurile asigurătorii dispuse în dosarul instrumentat de DIICOT.
Sechestrele vizau bunuri și sume de bani pe care procurorii intenționau să le indisponibilizeze în vederea recuperării unui presupus prejudiciu de peste 13 milioane de lei.
În cadrul anchetei au fost indisponibilizați bani ridicați de la domiciliul lui Viorel Pașca în urma perchezițiilor din 30 iunie, mai multe imobile ale familiei, autoturisme folosite pentru transportul persoanelor vulnerabile, conturi bancare și alte bunuri.
DIICOT a calculat inclusiv daune morale de aproximativ 4,6 milioane de euro, reprezentând câte 50.000 de euro pentru 128 dintre cele 409 persoane vizate în anchetă.
„Prin hotărârea judecătorească au fost ridicate toate sechestrele, la finalul unui proces în care DIICOT a solicitat menținerea lor”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu pentru Bihoreanul.
Viorel Pașca a precizat că, după ce va reintra în posesia bunurilor și banilor, intenționează să achite salariile restante ale colaboratorilor și să finalizeze construcția unei bucătării începute înainte de perchezițiile DIICOT.
Decizia Tribunalului Bihor reprezintă un nou episod în ancheta declanșată de DIICOT la sfârșitul lunii iunie. Pe 30 iunie, procurorii și polițiștii au efectuat 27 de percheziții la așezămintele lui Viorel Pașca și la locuințele membrilor familiei sale.
Viorel Pașca, soția sa, fiii acestora și administratoarea caselor, Delia Păcală, au fost reținuți în dosar. Procurorii îi acuză de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în legătură cu modul în care ar fi fost adăpostite și îngrijite persoane vulnerabile.
Ulterior, DIICOT a solicitat arestarea preventivă a inculpaților. Tribunalul București a respins însă cererea și a dispus plasarea acestora sub control judiciar.
Ulterior, Curtea de Apel București a desființat și măsura controlului judiciar, apreciind că acuzațiile nu erau susținute de probe suficiente și clare. Viorel Pașca, membrii familiei sale și Delia Păcală sunt cercetați în libertate.
Citește și : Cristian Pomohaci rămâne în arest pentru încă 30 de zile. Fostul preot, acuzat de trafic de droguri de mare risc
Ancheta DIICOT a dus, după perchezițiile din 30 iunie, la evacuarea celor 409 persoane vulnerabile găzduite în casele familiei Pașca. Acestea au fost relocate în centre sociale și unități medicale din 20 de județe.
![]()
DIVERSE
Incendiu puternic în Dâmbovița. Fumul gros se vede din tot orașul Găești, s-a emis mesaj RO-Alert
Publicat
acum 2 orela
14 august 2026Autor
Ziarul PROFITInițial, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, existând riscul ca flăcările să se extindă la proprietățile învecinate. Apoi suprafața afectată a ajuns la aproximativ 300 de metri pătrați, într-o zonă în care sunt depozitate materiale lemnoase și carton.
În jurul orei 15:00, pompierii din Găești au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la o anexă gospodărească în oraș. Pompierii militari intervin cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. Incendiul se manifestă la o anexă gospodărească, existând pericolul de extindere la vecinătăți. Având în vedere faptul că există degajări mari de fum, a fost transmis un mesaj RO-ALERT populației.
Pompierii militari acționează pentru localizarea și lichidarea flăcărilor. Din cauza degajărilor mari de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru informarea populației din zonă. Salvatorii continuă intervenția pentru limitarea extinderii incendiului și stingerea focarelor.
![]()
DIVERSE
Cristian Pomohaci rămâne în arest pentru încă 30 de zile. Fostul preot, acuzat de trafic de droguri de mare risc
Publicat
acum 2 orela
14 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cristian Pomohaci a încercat să scape în repetate rânduri de arestul preventiv, cerând înlocuirea acestei măsuri cu arest la domiciliu sau chiar control judiciar.
Avocaţii fostului preot au contestat actul de sesizare întocmit de procurori și au ridicat problema competenței Tribunalului Mureș de a judeca dosarul. Instanța a respins însă solicitările ca neîntemeiate, potrivit Bistrițeanul.ro.
”În baza art. 346 alin. 2 Cod Cod Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureș cu nr. 73/65/P/2026 întocmit la data de 25.06.2026, privind pe inculpatul P.C.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul P.C.D., după rămânerea definitivă a prezentei urmând a se stabili primul termen de judecată în ședință publică”, se arată în sentința dată joi de Tribunalul Mureș.
În urma unei percheziții efectuate la locuința preotului caterisit, la începutul lunii iunie, a fost găsită cantitatea de 20 de grame de drog de mare risc, 3-CMC, precum și o sumă importantă de bani în diferite valute.
„Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între 2024 și 2026, persoana cercetată (arestată preventiv într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și viol săvârșit asupra unui minor) ar fi procurat, deținut și pus la dispoziția mai multor persoane, pentru consum, diferite cantități de drog de mare risc, sub formă de substanțe cristaline. De asemenea, în urma percheziției efectuate la locuința acesteia, situată în municipiul Târgu Mureș, a fost găsită și o cantitate de drog de mare risc, 3-CMC, precum și alte mijloace de probă”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, într-un comunicat de presă.
Cristian Pomohaci mai este cercetat într-un dosar, care încă nu a fost trimis în judecată, pentru agresiune sexuală și viol asupra unui minor. Măsurile preventive au fost cerute în ambele dosare, chiar dacă unul nu a ajuns încă pe masa judecătorilor, fiind în fază de cercetare.
![]()
DIVERSE
Cine este şoferul care a ucis doi oameni pe un trotuar din centrul Braşovului. Fusese diagnosticat cu epilepsie, dar întrerupsese tratamentul
Publicat
acum 3 orela
14 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Şi şoferul care a provocat accidentul a fost transportat la spital cu leziuni minore. Acesta a suferit leziuni la nivelul feței și mai multe fracturi costale, însă a refuzat internarea.
Bărbatul a fost plasat sub control judiciar şi nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
El le-a spus anchetatorilor că i s-a făcut rău la volan și că nu își amintește momentul în care mașina a ajuns pe trotuar și i-a lovit pe cei trei pietoni.
„Nu știu… Mi s-a rupt filmul, mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit la spital cu poliția lângă mine. Mi-am pierdut cunoștința înainte de giratoriu.
Eu am înțeles că mașina a zburat peste giratoriu. Ați văzut cât e bordura acolo? Dacă aș fi fost conștient, m-aș fi băgat pe acolo?
Am permisul de la 18 ani. În 33 de ani de conducere, nu am avut nicio problemă cu permisul. O dată mi-au luat permisul pentru că am depășit un TIR și o dată am avut o amendă de circulație, în 33 de ani de permis”, a declarat conducătorul auto.
Şoferul ucigaş suferea de epilepsie, însă întrerupsese tratamentul în urmă cu patru ani
Şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Adrian Radu, a dezvăluit că şoferul suferea de 18 ani de o boală neurologică cronică, iar de 3-4 ani nu mai urma tratamentul.
„Cercetările au fost atipice faţă de alte accidente rutiere, în sensul că, din primele investigaţii, s-a stabilit că şoferul nu se afla nici sub influenţa alcoolului, şi nici sub influenţa drogurilor, motiv pentru care au fost căutate explicaţii şi s-a stabilit că are un istoric medical, o boală neurologică cronică, cu care a fost diagnosticat acum 18 ani.
Această boală presupune responsabilitate, tratament şi urmare a tratamentului cu responsabilitate, ceea ce, din verificările noastre, nu s-a întâmplat în ultimii trei, chiar patru ani cu şoferul, despre care noi avem ca principală supoziţie, bănuială că a reprezentat cauza principală a accidentului. El avusese prescris un tratament medicamentos, însă acum nu urma un astfel de tratament. Ultimul tratament medicamentos a fost prescris în 2022. Recent nu avea un tratament medicamentos„, a precizat sursa citată.
Cine este şoferul care a ucis doi oameni pe un trotuar din centrul Braşovului
Deşi anchetatorii au furnizat detalii importante despre autorul accidentului, numele acestuia nu a fost menţionat niciodată. Totuşi, pe reţelele sociale, multe persoane îl indică pe Răducu Coman Florinel ca fiind bărbatul care s-ar fi aflat la volan.
Numele vehiculat în cazul teribilului accident de pe strada Mureșenilor apare însă în mai multe surse publice.
Numele lui Răducu Coman-Florinel este menţionat în documente ale Electroprecizia SA din Săcele ca acționar al companiei. Într-un raport transmis Bursei de Valori București în 2020, acesta deținea 72.474 de acțiuni, reprezentând 1,38% din capitalul social. În același document apare și Instal Generation SRL, prin reprezentantul său legal, cu 200.650 de acțiuni, reprezentând 3,84% din companie.
Numele lui Răducu Coman Florinel apare și în evidențele minifotbalului brașovean, unde figurează ca jucător.
Tragedia provocată de braşovean a readus în atenție și un episod petrecut în urmă cu 11 ani. În 2015, Evenimentul Zilei publica o scrisoare semnată de Răducu Coman Florinel, din Brașov, în care acesta povestea cum intervenise pentru salvarea unui turist aflat în pericol de înec pe litoralul românesc.
Aflat în vacanță la Neptun împreună cu familia, a sărit în valurile mării ca să salveze un turist care se avântase în larg, deși nu știa să înoate.
![]()

Ce a pățit Mara Bănică într-un Bolt. Vedeta TV a crezut inițial că este o înșelătorie, dar adevărul a emoționat-o profund: „Am trăit o experiență care m-a șocat”

Noi fragmente de dronă, găsite printre turiști în stațiunea Saturn. Plaja a fost evacuată

Tribunalul Bihor ridică toate sechestrele puse pe averea lui Viorel Pașca și a familiei acestuia în „Dosarul Azilelor Ilegale”. Decizia este definitivă
Incendiu puternic în Dâmbovița. Fumul gros se vede din tot orașul Găești, s-a emis mesaj RO-Alert

Cristian Pomohaci rămâne în arest pentru încă 30 de zile. Fostul preot, acuzat de trafic de droguri de mare risc

După anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!

Decizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole

Ciobanul de 41 de ani dat dispărut la Arefu, a fost găsit decedat într-o microhidrocentrală

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Dezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
Comuna Brăduleț – perla subcarpatică a județului Argeș și ultimul refugiu din lume pentru asprete (Romanichthys valsanicola), cel mai rar...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

Probleme mari cu apa în Pitești și zonele limitrofe. Declarația subprefectului Dragoș Predescu și măsurile de urgență adoptate
Locuitorii din municipiul Pitești și din localitățile învecinate se confruntă în această perioadă cu modificări ale calității apei de la...

Pitești Retail Park celebrează tradițiile românești de Sfânta Maria printr-un eveniment dedicat întregii familii
Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori pe 15 august, între orele 12:00 și 15:00, la un eveniment dedicat tradițiilor...
Curtea de Argeș

HAOS PE AUTOSTRADA Pitești- București! Trafic complet blocat după ce un TIR plin cu alimente s-a zdrobit de piciorul unui pod
Un accident rutier grav paralizează marți traficul pe Autostrada A1, pe sensul de mers spre Capitală (calea 2). Un autocamion...

Decizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
Măsură luată pentru fluidizarea accesului pelerinilor în perioada hramului Mănăstirii Începând de joi, 13 august, comercianții care își desfășoară activitatea...

ALERTĂ LA CETATEA POIENARI! Urs pe traseul spre cetate: Vizitarea se face doar în grupuri organizate!
Alertă maximă la una dintre cele mai populare atracții turistice din Argeș! Cetatea Poienari poate fi vizitată în continuare de...

Ciobanul de 41 de ani dat dispărut la Arefu, a fost găsit decedat într-o microhidrocentrală
Căutările dramatice desfășurate în ultimele ore în comuna Arefu s-au încheiat tragic. Drăgoi Nicolae, un bărbat în vârstă de 41...

După anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
Localnicii din Curtea de Argeș și din zonele limitrofe trec prin zile pline de schimbări. Rămași deja fără tradiționalul Bâlci...
Mioveni

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...

Grav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCaz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit
ACTUALacum 2 săptămâniTÂLHĂRIE LA CURTEA DE ARGEȘ – Doi puștani au atacat fără milă un cetățean — Au ajuns direct DUPĂ GRATII!
ACTUALacum o săptămânăCenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
ACTUALacum o săptămânăOmul lui George Simion, instalat de PSD Argeș șef la propria sinecură pe un salariu uriaș din banii argeșenilor! CINE ESTE IONUȚ CODREA
ACTUALacum o săptămânăEscrocherie de 40.000 Euro la Pitești: Cum a lăsat o piteșteancă fără bani o femeie care își cerea casa înapoi de la stat
ACTUALacum 4 zileDupă anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
ACTUALacum o săptămânăScandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
ACTUALacum o săptămânăEXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital










Ultimele Comentarii