DIVERSE
Lista scurtă a priorităților Guvernului Luca Niculescu. Economistul Adrian Negrescu: „Un calendar clar pentru buget, păstrarea direcției de reducere a deficitului și accelerarea absorbției fondurilor europene”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

România se află pe buza prăpastiei din punct de vedere economic, iar viitorul Guvern va avea o listă lungă de probleme urgente. Economistul Adrian Negrescu este de părere că prioritatea noului Guvern ar trebui să fie bugetul pe 2027, urmată de alte aspecte la fel de urgente precum păstrarea direcției de reducere a deficitului și accelerarea absorbției fondurilor europene.
„Prima problemă de pe birou trebuie să fie bugetul pe 2027. S&P a menținut ratingul pornind de la ipoteza că România va prezenta un plan fiscal credibil pentru 2027–2028. Altfel spus, agenția ne-a dat un credit de încredere, iar noul guvern trebuie să-l onoreze rapid”, a explicat economistul pentru Capital.
Negrescu a adăugat faptul că România plătește dobânzi tot mai mari pentru împrumuturile contractate de la forurile europene. În aceste condiții, orice întârziere în luarea unor decizii privind bugetul și deficitul poate avea consecințe negative asupra costurilor de finanțare ale statului.
Citeste si Avertisment sumbru de la șefa FMI: Datoria publică mondială urmează să depășească 100% din PIB
„În primele opt luni, statul a plătit dobânzi de 42 de miliarde de lei, cu 26,7% mai mult decât anul trecut. Fiecare lună de incertitudine face împrumuturile mai scumpe”, a avertizat Adrian Negrescu.
Pe lista de priorități ale noului Guvern, Adrian Negrescu notează și accelerarea absorbției fondurilor europene. În condițiile în care investițiile realizate din bani naționali au scăzut, proiectele finanțate din fonduri europene au devenit baza economiei. Potrivit economistului, în primele opt luni ale anului curent, plățile pentru proiectele cu bani europeni au crescut cu 67%, compensând scăderea investițiilor finanțate din fonduri naționale.
„Primele măsuri ar trebui să fie un calendar clar pentru buget, păstrarea direcției de reducere a deficitului și accelerarea absorbției fondurilor europene”, a precizat economistul.
Adrian Negrescu este de părere că țara noastră nu a fost suficient pregătită pentru această perioadă de criză economică, iar politicienii par dezorientați și incapabili să găsească soluții pentru depășirea crizei.
Citeste si BNR menține dobânda-cheie la 6,5%. Inflația ar putea crește
„Nu am avut o strategie, nu ne-am pregătit pentru această perioadă și din păcate vom plăti cu vârf și îndesat toată această criză politică, toate aceste efecte ale crizei politice. Pe lângă ce ne-a spus Banca Națională, pe lângă ce arată cursul de schimb, pare că politicienii nu au nicio idee legat de ce ar trebui să facă în perioada următoare pentru a nu transforma iarna 2026-2027 în cea mai grea perioadă pentru populație din istoria recentă”, a subliniat Adrian Negrescu.
![]()
Poate îți place și...

Câte zile libere au elevii în vacanța de iarnă. Cum arată calendarul școlar

BNR explică explozia cursului euro. Mugur Isărescu dă vina pe criza politică și situația din Orientul Mijlociu

Victor Ponta îi cere lui Ilie Bolojan să voteze Guvernul Luca Niculescu și dinamitează USR: „Să fii aliat cu niște nebuni scandalagii, care te țin numai în conflicte cu toată lumea, înseamnă să duci o viață obositoare”
DIVERSE
Câte zile libere au elevii în vacanța de iarnă. Cum arată calendarul școlar
Publicat
acum 10 minutela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Elevii au început anul școlar 2026-2027 pe data de 7 septembrie, iar calendarul stabilit de Ministerul Educației păstrează organizarea pe module.
Perioadele de cursuri sunt întrerupte de mai multe vacanțe, iar cea de iarnă rămâne una dintre cele mai lungi pauze din acest an școlar.
Potrivit structurii oficiale, cel de-al doilea modul de cursuri se va încheia marți, 22 decembrie 2026.
Vacanța va începe miercuri, 23 decembrie, iar copiii vor rămâne acasă până duminică, 10 ianuarie 2027, inclusiv, ceea ce înseamnă 19 zile calendaristice consecutive fără cursuri. Totodată, revenirea la școală este programată pentru luni, 11 ianuarie 2027.
Perioada de vacanță este avantajoasă pentru familiile care vor să plece în concediu în timpul sărbătorilor. Copiii sunt liberi înainte de Ajunul Crăciunului și rămân acasă și după Revelion. Vacanța include Crăciunul, Anul Nou și sărbătorile de la începutul lunii ianuarie.
Luni, 11 ianuarie, copiii revin la programul normal, atunci debutând cel de-al treilea modul al anului școlar 2026-2027. Pentru părinți, datele sunt importante și pentru organizarea concediilor. Perioada dintre Crăciun și Anul Nou este una dintre cele mai solicitante pentru vacanțele de familie.
Ce vacanțe mai au elevii după cea de la Crăciun
După vacanța de sărbători, copiii se bucură și de vacanța mobilă, numită și „vacanța de schi”, aceasta presupunând o săptămână stabilită de inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027.
Cele trei variante sunt:
-15-21 februarie 2027;
-22-28 februarie 2027;
-1-7 martie 2027.
Modulul patru va începe e luni, 22 februarie, luni, 1 martie sau luni, 8 martie 2027, în funcție de vacanța mobilă stabilită în fiecare județ, și se încheie vineri, 23 aprilie 2027.
Vacanța de Paște urmează să aibă loc în perioada 24 aprilie 2027 până marți, 4 mai 2027.
Cel de-al cincilea modul, ultimul, se va desfășura de pe 5 mai până pe 18 iunie 2027.
Pe data de 19 iunie 2027, elevii intră în vacanța de vară, urmând să înceapă noul an școlar pe 5 septembrie 2027.
![]()
DIVERSE
BNR explică explozia cursului euro. Mugur Isărescu dă vina pe criza politică și situația din Orientul Mijlociu
Publicat
acum 20 de minutela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Banca Națională a României a oferit joi explicații despre evoluția cursului de schimb, după ce euro a atins în ultimele zile noi maxime istorice în raport cu leul. Potrivit BNR, cursul leu/euro și-a accentuat creșterea în primele 20 de zile din septembrie, iar la sfârșitul lunii și la începutul lui octombrie a înregistrat o creștere „abruptă și semnificativă”, după care s-a menținut pe noul palier.
De asemenea, oficialii BNR explică şi ce s-a întâmplat cu randamentele pe termen mediu şi lung ale titlurilor de stat, care au cunoscut fluctuaţii importante în ultimele două luni.
Vezi și BNR menține dobânda-cheie la 6,5%. Inflația ar putea crește
În analiza contextului financiar, Banca Națională a României a făcut referire atât la evoluția cursului de schimb, cât și la dobânzile de pe piața interbancară și la randamentele titlurilor de stat.
„Principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare şi-au prelungit evoluţia liniară în august şi în primele două decade din septembrie, pentru ca ulterior să cunoască ajustări ascendente succesive, mai pronunţate în primele zile din octombrie. La rândul lor, randamentele pe termen mediu şi lung ale titlurilor de stat şi-au mărit fluctuaţiile în prima parte a lunii septembrie şi au înregistrat apoi o creştere considerabilă – în contextul conflictului din Orientul Mijlociu dar şi pe fondul situaţiei politice interne şi al incertitudinilor asociate -, care s-a corectat în mare parte în primele zile din octombrie.
În aceeaşi conjunctură, cursul de schimb leu/euro şi-a accentuat ascensiunea în primele decade din septembrie, iar la finele lunii şi în debutul lui octombrie a consemnat o creştere abruptă semnificativă, rămânând apoi pe noul palier”, a transmis BNR într-un comunicat de presă transmis în urma întrunirii Consiliului de Administraţie.
Marţi, 6 octombrie, euro a înregistrat un nou nivel record în raport cu leul: 5,3527 lei!. Precedentul record a fost raportat în 2 octombrie, când cursul ajunsese la 5,3447 lei pentru un euro.
![]()
DIVERSE
Victor Ponta îi cere lui Ilie Bolojan să voteze Guvernul Luca Niculescu și dinamitează USR: „Să fii aliat cu niște nebuni scandalagii, care te țin numai în conflicte cu toată lumea, înseamnă să duci o viață obositoare”
Publicat
acum 36 de minutela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Victor Ponta a transmis, joi, un mesaj adresat lui Ilie Bolojan, în contextul negocierilor purtate de premierul desemnat Luca Niculescu pentru formarea noului Guvern.
Fostul premier consideră că PNL ar trebui să voteze Cabinetul Niculescu, chiar dacă liberalii nu vor participa la guvernare. De altfel, Bolojan a anunțat după întâlnirea cu Niculescu că PNL nu intenționează să intre în viitorul Executiv alături de PSD, dar este deschis să acorde votul de învestitură.
Citește și : Luca Niculescu, maraton de întâlniri cu partidele pentru voturi. Ce au decis PSD, PNL și UDMR
Victor Ponta susține că Ilie Bolojan ar urmări o soluție prin care să iasă din situația actuală fără să fie considerat responsabil pentru prelungirea crizei politice.
„Pentru mine, acum este foarte clar și logic faptul că Ilie Bolojan înțelege situația – si ca asteapta de la Luca Niculescu o “iesire diplomatica” :
1. Dacă nu trece nici Guvernul „Luca Niculescu” din cauza PNL, iar el rămâne blocat, fără puteri, la Palatul Victoria, situația țării va fi catastrofală. El va fi identificat drept principalul vinovat și responsabil, cel care „se ține de scaun” în timp ce totul în jur se prăbușește. Sunt convins că Ilie Bolojan NU își dorește acest lucru.
2. Când la Ministerul de Finanțe rămâne Alexandru Nazare — adică ministrul din guvernul tău —, iar premier este Luca Niculescu, este absolut neserios să afirmi că „pesediștii vor distruge bugetul pentru baronii și primarii lor”. Ilie Bolojan știe la fel de bine ca mine că niciun leu nu iese din Guvernul României fără semnăturile ministrului de Finanțe și ale premierului. Trebuie să ai nesimțirea useriștilor și a murarilor ca să ai premier și ministru de Finanțe de-ai tăi și să urli că „fură pesediștii banii”. Mesajul de azi al lui Ilie Bolojan contrazice tocmai această lozincă cretină a USR.
3. Guvernul „Bolojan” a fost demis de Parlament dintr-o singură cauză: aroganța, agresivitatea și ticăloșia miniștrilor USR, care au reușit să coalizeze toate celelalte forțe împotriva sa! Deși nu recunosc public, Ilie Bolojan și peneliștii știu acest adevăr brutal! Iar experiența cu Guvernul „Mureșan”, care a luat și mai puține voturi decât Guvernul „Veștea”, este ultima demonstrație în acest sens. Chiar dacă au nevoie de mașinăria de propagandă a USR, Bolojan și PNL sunt conștienți că nu vor mai putea participa niciodată la guvernarea țării cât timp nu se delimitează, în momente importante, de fanatismul distructiv al USR. Votul pentru Guvernul „Luca Niculescu” este un astfel de moment.
4. Sigur că isteria agresivă și jelaniile lui Fritz, Țoiu, Buzăianu & Co., care se văd rămași fără funcții, birouri, secretare, șoferi, SPP, consilieri și deplasări în străinătate pe bani publici, i-au blocat până acum pe Ilie Bolojan și pe cei din PNL și, implicit, au blocat toată țara. Dar să fii aliat cu niște nebuni scandalagii, care te țin numai în conflicte cu toată lumea, înseamnă să duci o viață obositoare. Și cred că Ilie Bolojan și cei din PNL sunt cam sătui și caută o „ieșire” onorabilă. Sper ca Luca Niculescu să le ofere, diplomatic, această soluție.”, a transmis Ilie Bolojan.
Victor Ponta a susținut anterior că problema pentru formarea Guvernului Luca Niculescu nu ar fi PSD, ci poziția PNL și relația liberalilor cu USR. Într-o declarație făcută la începutul săptămânii la B1 TV, el afirma că, dacă PNL ar vota noul Guvern, „sunt șanse să trecem iarna”.
Negocierile pentru formarea noului Executiv continuă, în condițiile în care Luca Niculescu are nevoie de o majoritate parlamentară pentru a obține votul de învestitură.
![]()
DIVERSE
COVID-19 revine în România în această iarnă! Medicii avertizează că noul val vine cu simptome neobișnuite și complicații. Ce trebuie să știe românii
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere în România, în timp ce apropierea sezonului rece aduce un val de infecții respiratorii. Medicii atrag atenția că, deși boala nu mai provoacă în general formele severe întâlnite în primii ani ai pandemiei, virusul continuă să circule și poate produce complicații.
Dr. Virgil Musta, medic primar boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, spune că în acest an s-au prezentat mai multe cazuri de COVID-19 decât în sezonul precedent. Cele mai multe forme sunt însă ușoare, iar internările se concentrează în special în rândul persoanelor vârstnice și al celor cu factori de risc, potrivit Libertatea.
„Avem într-adevăr prezentări cu cazuri de COVID, în special la persoane în vârstă, deoarece acestea au factori de risc unde evoluția poate fi mai severă. Marea majoritate a cazurilor sunt date de tulpini care creează forme ușoare de boală, nu severe. Anul acesta s-au prezentat în ambulanță mai multe cazuri decât anul trecut. Nu toată lumea s-a internat, majoritatea au primit recomandare de izolare și tratament la domiciliu.”, a explicat acesta.
Farmacista Anda Vija a explicat că în ultima perioadă au apărut cazuri în care pacienții au prezentat inclusiv manifestări digestive, în timp ce febra persistentă a fost cea care i-a făcut să suspecteze că nu este vorba despre o simplă viroză.
„Au început să apară cazurile de COVID și unele merg destul de mult pe zona digestivă, iar oamenii nu se gândesc că ar putea fi COVID. Au o febră mare și constantă care persistă, abia asta le dă de bănuit. Doar 20–30% dintre cei cu simptome se mai testează, lumea s-a relaxat și o tratează ca pe o viroză obișnuită”, a atras atenția aceasta.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) include printre simptomele posibile ale COVID-19 și greața, vărsăturile, durerile abdominale și diareea, alături de simptomele respiratorii clasice.
Medicii atrag atenția și asupra efectelor care pot persista după infecție. Potrivit dr. Virgil Musta, printre complicațiile importante se numără cele neurologice, inclusiv neuropatiile asociate sindromului post-COVID.
„Printre cele mai importante complicații sunt cele neurologice, neuropatii cauzate de infecția COVID în așa-numitul sindrom post-COVID. Pentru cazurile internate avem tratament antiviral specific.”, arată doctorul.
OMS menționează, de asemenea, că unele persoane pot continua să aibă simptome după încheierea infecției, fenomen cunoscut drept long COVID. Printre manifestările descrise se numără oboseala, durerile musculare sau articulare, dificultățile de respirație, durerile de cap și problemele de concentrare.
În același timp, specialiștii atrag atenția că nu toate problemele apărute în sezonul rece trebuie puse pe seama unei variante noi de coronavirus.
Medicul ORL Loredana Mitran explică faptul că otitele și sinuzitele pot apărea în urma inflamației și obstrucției nazale provocate de orice infecție virală. Prin urmare, apariția acestor simptome nu reprezintă, în sine, dovada existenței unei tulpini COVID-19 „atipice”.
„Orice virus care produce o obstrucție în sfera ORL duce la aceste simptome. Sunt complicația unui nas înfundat! Ce am avut într-adevăr specific în pandemia de COVID a fost atingerea nervilor pe gust și miros (viroze cu tropism neuronal). Că face o otită sau o sinuzită, se întâmplă la orice adenovirus. Nu este o tulpină nouă atipică.”, arată aceasta.
COVID-19 poate fi însoțit și de conjunctivită, însă medicii spun că aceasta nu este o manifestare specifică infecției.
Medicul oftalmolog Ioana Mădălina Ionaș explică faptul că o conjunctivită asociată COVID-19 se poate manifesta prin ochi roșu, lăcrimare, secreții apoase, senzație de corp străin, usturime și sensibilitate la lumină.
„Orice viroză respiratorie poate să fie însoţită de conjunctivită virală, inclusiv infecţia acută cu SARS-CoV-2. Apare, de obicei, în faza acută a infecţiei şi se manifestă cu ochi roşu, lăcrimare şi secreţie apoasă. Unii pacienţi pot avea senzaţie de corp străin, usturime, sensibilitate la lumină.
Frecvenţa propriu-zisă a conjunctivitei asociată cu COVID nu este foarte mare (unele studii o pun la 1,1% – 3% în forme severe). Sindromul post-COVID de obicei nu se mai asociază cu conjunctivită propriu-zisă, ci cu efectele acesteia, precum sindromul de ochi uscat.”, afirmă aceasta.
Specialistul recomandă prezentarea de urgență la oftalmolog în cazul în care vederea scade, apare o durere intensă, sensibilitatea la lumină devine severă sau simptomele persistă mai mult de două săptămâni.
„Clinic, nu regăsim semne specifice pentru a putea diferenţia conjunctivita COVID de orice altă conjunctivită virală. De regulă, este mai uşoară şi mai scurtă şi nu s-au evidenţiat cazuri cu complicaţii la nivelul corneei. Nu există secreţie purulentă, galbenă, cu ochi care se «lipesc», această secreţie indicând o suprainfecţie bacteriană care trebuie reevaluată de un medic”, a explicat dr. Ioana Mădălina Ionaș.
Pentru formele obișnuite nu există un tratament local specific, fiind recomandate lacrimile artificiale, compresele reci și o igienă atentă a mâinilor. Antibioticele sunt indicate doar în cazul unei suprainfecții bacteriene.
„Nu există tratament specific, cel mai de ajutor sunt lacrimile artificiale, compresele reci şi igiena bună a mâinilor. Nu s-a dovedit că tratamentul cu antiinflamatoare sau antivirale local grăbeşte vindecarea, iar antibioticele sunt utile doar dacă avem suprainfecţie bacteriană. Dacă ochiul uscat persistă post-COVID, se aplică tratament hidratant sub formă de picături sau unguente”, a spus dr. Ionaș.
În ciuda scăderii severe a cazurilor critice, INSP recomandă izolarea la domiciliu la apariția simptomelor respiratorii sau digestive accentuate, purtarea măștii în spațiile aglomerate și la spital, precum și prezentarea la medicul de familie pentru categoriile cu risc crescut (vârstnici, bolnavi cronici).
Citește și : Se fac angajări în spitalele din România. Peste 6000 de posturi au fost deblocate
„În momentul când au o simptomatologie manifestată prin febră, dureri de mușchi, de oase, dureri de cap, chiar dureri de gât, este bine ca pacienții să se prezinte la medicul de familie sau într-un serviciu de urgență unde pot fi testați și să urmeze recomandările medicale.
Este important ca și în acest an să se respecte regulile de igienă: purtarea măștii în spațiile aglomerate – mai ales dacă este o persoană cu factori de risc -, evitarea zonelor aglomerate, o igienă foarte bună a mâinilor și izolarea la domiciliu în cazul în care este confirmat pozitiv”, a concluzionat dr. Virgil Musta, medic primar boli infecțioase.
![]()
DIVERSE
Luca Niculescu se declară optimist după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR: „Doar ascultând înveți și îți dai seama ce mai poți îmbunătăți”
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Premierul desemnat Luca Niculescu a făcut declarații după discuțiile cu UDMR. Acesta susține că a găsit deschidere la cei de la UDMR, deși Kelemen Hunor a anunțase că nu vrea să intre la guvernare.
„Am vorbit despre programul de guvernare și am întâlnit interes pentru tot felul de subiecte: sănătate, agricultură, administrație locală, inegalitățile sociale din România, o discuție foarte bună șiv reau să le mulțumesc. Am întâlnit deschidere pentru găsirea unei soluții care să ducă la deblocarea crizei politice și economice, pentru a găsi o formulă de guvernare, deci sunt optimist după această întâlnire și de fapt după toată această primă zi de dialog cu cei de la PSD, PNL și de la UDMR, pentru că doar ascultând înveți și îți dai seama ce mai poți îmbunătăți.
Luca Niculescu, întrebat dacă își va depune mandatul
„Deocamdată suntem în această primă fază a discuțiilor, am văzut pozițiile celor trei partide cu care m-am văzut astăzi, discuțiile vor continua și voi lua această decizie când ne vom apropia de termenul respectiv”.
Pare că ați început cu un blocaj. Cum vedeți ieșirea?
Mi se pare că blocajul există de mai multe luni și deblocarea poate veni în continuare din discuții. Vom continua dialogul și sper că ajungem la un rezultat.
UDMR la guvernare?
Discuțiile în acest sens sunt încă în curs.
Premierul desemnat Luca Niculescu a explicat, la finalul consultărilor cu PSD, PNL și UDMR, că nu se teme de liniile roșii trasate de partidele parlamentare și că este dispus să colaboreze cu orice partid dorește să participe la guvernare. Acesta și-a manifestat disponibilitatea de a primi în guvern specialiștii din partide și a subliniat faptul că „sunt specialiști buni în toate partidele, care pot să ne ajute”:
„Am știut de la început că n-o să fie o sarcină foarte simplă. Sunt pozițiile pe care și le-au fundamentat, pe care le-au explicat, încercăm să lucrăm împreună pentru a găsi poziții. Scopul meu este, după cum am spus, crearea unui Guvern funcțional, competent, care să aibă o majoritate care să îi asigure nu numai trecerea în Parlament, ci și buna funcționare.
Am încrederea că voi păstra ideile bune și voi încerca să îmbunătățesc ceea ce poate fi îmbunătățit. Evident că ideile bune nu au un singur genitor, pot veni din multe părți și sunt convins că toate partidele dau dovadă de deschidere pentru a încerca să găsească o soluție la această criză politică și economică.
Voi lucra cu toate partidele care vor să lucreze și cu specialiștii care vin din partide și vor să contribuie la asta. Sunt specialiști buni în toate partidele. Am văzut și cele trei programe de guvernare de până acum, le voi citi cu mare atenție. Există și acolo idei bune și mă bucur că sunt specialiști care pot să ne ajute”.
![]()
DIVERSE
Gigantul italian care ajunge pe piața din România. Terenul a fost deja achiziționat în Timișoara
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Potrivit informațiilor, Piemonte, compania cu sediul în Alba, „se află în faza finală a negocierilor pentru achiziționarea unei locații existente în Timișoara, cu scopul de a crea o unitate industrială de ultimă generație, valorificând tradiția solidă de producție a României, poziția sa strategică și disponibilitatea personalului calificat”.
Citește și: O nouă fabrică gigant în România. Angajările vor curge pe bandă rulantă
Grupul italian Ferrero este cunoscut pentru branduri precum Nuttela, Kinder, Ferrero Rocher, Raffaello și TicTac, a achiziționat un teren la Timișoara, pregătind deschiderea unei fabrici în România.
La nivel local, grupul este prezent prin intermediul filialei sale de vânzări Ferrero România (120 de angajați), care a înregistrat anul trecut venituri de 1,9 miliarde de lei, o creștere de 23% față de 2024 și un profit net de aproape 20 de milioane de lei.
Totuși, grupul nu deține fabrici de producție active pe piața respectivă. Proiectul românesc face parte din investițiile recente ale Ferrero la nivel mondial, iar compania cu sediul în Alba, a transmis că „mai multe informații vor fi furnizate la momentul oportun”.
Ferrero are o istorie de aproape opt decenii. Compania a fost fondată în 1946, în Alba, Italia, pornind ca o mică afacere de familie. Una dintre ideile care au stat la baza dezvoltării businessului a fost folosirea alunelor pentru a extinde cantitatea de cremă de cacao disponibilă.De-a lungul deceniilor, compania s-a transformat într-un grup internațional cu un portofoliu de aproximativ 35 de branduri comercializate în peste 170 de țări. Printre cele mai celebre se numără Nutella și Kinder, cărora li s-au adăugat ulterior Ferrero Rocher, Tic Tac și Raffaello.
Citește și: Se pune lacătul pe o celebră fabrică veche de 400 de ani. Zeci de angajați rămân fără locuri de muncă
![]()

Câte zile libere au elevii în vacanța de iarnă. Cum arată calendarul școlar

BNR explică explozia cursului euro. Mugur Isărescu dă vina pe criza politică și situația din Orientul Mijlociu

Victor Ponta îi cere lui Ilie Bolojan să voteze Guvernul Luca Niculescu și dinamitează USR: „Să fii aliat cu niște nebuni scandalagii, care te țin numai în conflicte cu toată lumea, înseamnă să duci o viață obositoare”

Angajări șoferi România. Salarii de până la 3.500 de euro net pe lună

După un an de la moartea Andrei, coșmarul nu s-a terminat pentru familie. Ce spun rudele victimei lui Emil Gânj: „Nu suntem liniștiți, frica tot e”

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare

Laptop pentru școală sau facultate: configurația minimă recomandată

De ce amânăm mersul la dentist și la ce riscuri ne expunem?

Îngrijirea gazonului toamna: tuns, aerare, nisipare

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Smiley se întoarce acasă, la Pitești, cu filmul „Vacanță All Inclusive”
Caravana „Vacanță All Inclusive” ajunge la Pitești: proiecție specială pe 5 noiembrie Cu o zi înaintea lansării oficiale în cinematografe,...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Accident groaznic în Argeș – Șoferiță de 31 ani dusă la spital
În cursul acestei zile, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier,...

Fapte, nu vorbe, la SJU Pitești! Managerul Adrian Dumbravă transformă generozitatea Arhiepiscopiei în condiții moderne pentru pacienți
Schimbare la față pentru Secția de Neurologie a SJU Pitești: Proiectul caritabil „Dar din Dar” aduce condiții europene și binecuvântare...
Curtea de Argeș

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
Partidul Social Democrat a fost astăzi primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările oficiale cu președintele Nicușor...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
Începând de astăzi, 1 octombrie, locuitorii de la case din Curtea de Argeș primesc o nouă „misiune de civilizație”: începe...
Mioveni

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...
Câmpulung

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum o săptămânăATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum o săptămânăBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
ACTUALacum o săptămânăTaxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
ACTUALacum o săptămânăIncendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
ACTUALacum o săptămânăFUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș
LIFESTYLEacum o săptămânăDimensiuni lenjerie pat matrimonial – Cum sa masori corect
LIFESTYLEacum o săptămânăFertilizarea in vitro: etape, șanse de reușită și recomandări











Ultimele Comentarii