ACTUAL
Israel își consolidează efectivele pe toate fronturile. Anunțul șefului armatei
Publicat
acum 8 minutela
Autor
admin

Şeful statului major al armatei israeliene, generalul-locotenent Eyal Zamir, a declarat miercuri că Israelul şi-a „consolidat efectivele pe toate fronturile (…) şi a ridicat nivelul de pregătire”, având în vedere „multiplicarea alertelor” şi „sensibilitatea perioadei actuale”, notează AFP, conform Agerpres.
„Riscul de escaladare a crescut”, a adăugat, fără a oferi mai multe detalii, generalul Zamir, citat într-un comunicat militar, în contextul apropierii alegerilor legislative din 27 octombrie.
Cu două săptămâni înainte de scrutin, care se anunţă strâns, mai mulţi oficiali israelieni evocă un risc de securitate.
Armata „este în stare de alertă maximă şi pregătită să treacă la operaţiuni ofensive de mare amploare împotriva oricărei entităţi care ar încerca să aducă atingere cetăţenilor israelieni”, a adăugat Zamir.
Ministrul apărării Israel Katz a evocat, la rândul său, un posibil atac iranian într-un avertisment adresat grupării libaneze Hezbollah, susţinută de Teheran: „dacă Hezbollah se alătură Iranului într-un atac împotriva Israelului, va suferi o lovitură severă”, a declarat acesta într-o înregistrare video.
În Liban, ostilităţile dintre Israel şi Hezbollah s-au diminuat de la semnarea unui armistiţiu în iunie, însă armata israeliană continuă loviturile sporadice şi ocupă în continuare o bandă teritorială în sudul ţării vecine.
Katz a reiterat că ţara sa nu se va retrage din acest sector.
![]()
Poate îți place și...

VIDEO Două femei, două petreceri și același bărbat. Nuntă cu scandal în China: Mirele a organizat evenimentul în același timp și loc cu petrecerea copilului său cu fosta iubită

Zelenski lansează critici dure la adresa lui Trump după acordul cu Rusia: „Este de partea greșită”

O șoferiță care și-a schimbat mașina a primit 165 de amenzi în doar patru luni, din cauza unei erori de sistem
ACTUAL
VIDEO Două femei, două petreceri și același bărbat. Nuntă cu scandal în China: Mirele a organizat evenimentul în același timp și loc cu petrecerea copilului său cu fosta iubită
Publicat
acum 9 minutela
14 octombrie 2026Autor
admin

Scandal în China după ce un bărbat și-a organizat nunta cu o femeie, iar în aceeași zi și în aceeași clădire a avut loc petrecerea de 100 de zile a copilului său, pe care îl are cu o altă femeie, potrivit Asia One și Sohu News.
Presa locală a supranumit evenimentul „cea mai haotică poveste de nuntă a anului din China”.
Potrivit site-ului Sohu.com, un bărbat pe nume Wu a avut ideea de a organiza, simultan, „în jurul datei de 9 octombrie”, în același hotel, două evenimente separate. La parter se desfășura petrecerea de căsătorie dintre Wu și Kong, iar la etaj, același Wu sărbătorea botezul copilului pe care-l avea cu „fosta prietenă”, Lin.
„Cele două evenimente s-au intersectat în același hotel”
„La primul etaj are loc petrecerea de nuntă a mirelui cu amanta sa, în timp ce, la etajul superior, se desfășoară în același timp petrecerea organizată pentru a marca împlinirea vârstei de o lună sau de 100 de zile a copilului pe care îl are cu prima sa soție”, a scris utilizatorul Paluyyds pe X.
China’s most chaotic wedding story of the year A man in Guizhou had two separate banquets at the same hotel on the same day: his wedding downstairs with his legal wife, and a 100-day celebration upstairs for his child with his ex-girlfriend. The two groups ended up in a dispute, and hotel staff called the police. https://t.co/WV5H345Hcu
— China pulse 🇨🇳 (@Eng_china5) October 12, 2026
Videoclipul devenit viral
Într-un videoclip devenit viral, publicat alături de postare și care a adunat între timp peste 6,6 milioane de vizualizări, două grupuri de persoane pot fi văzute confruntându-se în holul clădirii.
Poliția din provincia chineză Guizhou a trimis mai multe echipaje ca să aplaneze scandalul.
Unul dintre grupuri, condus aparent de o femeie care ține un copil în brațe, încearcă să urce o scară. Însă drumul îi este blocat de un grup de bărbați care stau umăr la umăr, ținându-se de brațe.
În ciuda eforturilor femeii și ale celor care o însoțesc, aceștia nu reușesc să treacă de bariera formată de bărbați.
Se aud și strigăte, în timp ce o femeie le cere bărbaților, în mandarină, să „se dea la o parte”.
Situația se calmează ulterior, când un bărbat îmbrăcat în negru coboară de la etajul superior și pare să le ceară celor din grupul femeii să se retragă. Videoclipul se încheie cu cele două grupuri îndepărtându-se în direcții diferite.
Petrecerile fuseseră rezervate de familii diferite
Incidentul a avut loc pe 9 octombrie, la un hotel din districtul Zhongshan, orașul Liupanshui, provincia Guizhou, unde cele două petreceri fuseseră rezervate de familii diferite.
Personalul hotelului a chemat poliția după izbucnirea unei confruntări între cele două grupuri.
Potrivit publicației 163.com, banchetul de nuntă era organizat pentru căsătoria recunoscută legal a bărbatului, în timp ce petrecerea dedicată împlinirii a 100 de zile de către copil era organizată pentru copilul pe care acesta îl avea cu o fostă iubită.
Mirele, acuzat de bigamie de familia femeii cu care are un copil
Deși scandalul s-a stins după intervenția poliției, mirele nu a scăpat de probleme, pentru că a fost acuzat de bigamie de familia femeii cu care a făcut copilui și care știa că cei doi sunt căsătoriți.
Dar mirele a scăpat de această problemă pentru că el nu a înregistrat niciodată căsătoria cu femeia cu care avea copil. Poliția anchetează în continuare cazul, pentru că în urma incidentului de la hotel a apărut și o dispută financiară.
Un comunicat al autorităților din districtul Zhongshan a precizat, de asemenea, că bărbatul și cele două femei sunt implicați în dispute financiare, iar mai multe instituții au intervenit pentru a contribui la soluționarea conflictului.
![]()
ACTUAL
Zelenski lansează critici dure la adresa lui Trump după acordul cu Rusia: „Este de partea greșită”
Publicat
acum 19 minutela
14 octombrie 2026Autor
admin

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a criticat dur pe Donald Trump după ce liderul american a acceptat importul de motorină din Rusia, susținând că această decizie reprezintă o victorie pentru Vladimir Putin și plasează Washingtonul de „partea greșită” în raport cu războiul din Ucraina.
Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat emisiunii „Piers Morgan Uncensored”, în care Zelenski și-a exprimat nemulțumirea față de schimbarea de poziție pe care o atribuie administrației americane, relatează The New York Post, citat de Mediafax.
„Este dureros când președintele Trump alege o parte, iar aceasta nu este partea noastră”, a declarat liderul ucrainean.
Zelenski a susținut că Ucraina ar putea accepta ca președintele SUA să adopte o poziție de mijloc, însă, în opinia sa, aceasta ar trebui păstrată în mod consecvent.
„Dacă ești la mijloc, trebuie să rămâi la mijloc. Nu de partea greșită”, a afirmat președintele ucrainean, care a pus sub semnul întrebării inclusiv sfaturile primite de Trump din partea apropiaților săi.
Liderul de la Kiev a afirmat că decizia privind combustibilul rusesc îi oferă lui Vladimir Putin o „victorie ușoară”.
Zelenski lansează acuzații și la adresa SpaceX
În același interviu, președintele ucrainean a formulat acuzații și la adresa companiei SpaceX, condusă de Elon Musk, în legătură cu accesul forțelor ucrainene la sistemul de comunicații prin satelit Starlink.
Zelenski susține că accesul Ucrainei la Starlink ar fi fost restricționat și că această situație a perturbat operațiuni militare importante.
Președintele ucrainean a afirmat că SpaceX ar fi știut ce efecte urma să producă măsura și a susținut că sistemul ar fi fost blocat în timpul nopții.
„Sunt sigur că știau ce au făcut”, a declarat Zelenski, referindu-se la întreruperea serviciului.
El a legat funcționarea Starlink nu doar de capacitatea Ucrainei de a desfășura operațiuni ofensive, ci și de apărarea împotriva atacurilor rusești.
Potrivit liderului de la Kiev, unele dintre sistemele folosite pentru interceptarea amenințărilor depind de conexiunile furnizate prin Starlink. Zelenski a mers până la a susține că nefuncționarea sistemului ar fi contribuit la pierderi de vieți omenești.
Noile critici apar într-un moment în care relația dintre Kiev și Washington este supusă unor tensiuni tot mai mari în privința modului în care Statele Unite gestionează raporturile cu Rusia și sprijinul acordat Ucrainei.
![]()
ACTUAL
Fratele mai mare al Papei Leon al XIV-lea se luptă şi el cu cancerul
Publicat
acum 2 orela
14 octombrie 2026Autor
admin

Louis Prevost, fratele mai mare al Papei Leon al XIV-lea, care locuieşte în Florida, suferă de mielom multiplu, a declarat marţi soţia sa pentru CBS News. Vestea vine pe fondul anunţului anterior al Vaticanului, conform căruia papa a fost diagnosticat cu cancer pulmonar după ce a suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unei leziuni nodulare din plămânul drept.
Deborah Prevost nu a precizat în ce stadiu se află cancerul soţului său Louis, dar a spus că acesta participă în prezent la un studiu clinic la un spital local, unde este tratat, conform news.ro.
Mielomul multiplu este un tip de cancer care afectează celulele plasmatice, potrivit Fundaţiei pentru Cercetarea Mielomului Multiplului.
Deborah Prevost a spus că Louis a fost diagnosticat pentru prima dată în 2017, dar a reuşit să menţină boala la un „nivel foarte scăzut” după ce a urmat un tratament în 2019, care a inclus tratament cu celule stem şi participarea la un studiu clinic. El „a ieşit însă din remisie” în urmă cu trei luni, a spus ea.
Deborah Prevost nu a putut oferi detalii despre starea de sănătate a Papei Leon, dar a spus că soţul ei a vorbit cu el săptămâna trecută, înainte ca Louis să se prezinte la studiul clinic.
„A sunat să ne spună ce urma să se întâmple”, a spus Deborah. „Continuăm să ne rugăm şi să le menţinem moralul ridicat amândurora”, a adăugat ea.
Papa Leon a fost supus marţi unei intervenţii chirurgicale care a confirmat că suferă de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul. Pontiful în vârstă de 71 de ani a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar şi i s-a extirpat un lob al plămânului drept.
Vaticanul nu a dezvăluit în ce stadiu se află cancerul sau dacă acesta s-ar fi putut răspândi. De asemenea, nu a oferit detalii cu privire la procedurile sau tratamentele suplimentare la care ar putea fi supus papa.
Deborah Prevost a declarat pentru CBS News că familia „trece prin multe”, dar speră ca boala cumnatului ei să se afle într-un stadiu incipient. Ea a spus că nu ştie nimic despre un eventual tratament cu radioterapie sau chimioterapie.
Într-un interviu acordat CBS News în mai 2025, după ce cardinalul de atunci Robert Prevost a fost ales ca noul papă, Louis Prevost a spus că familia ştie „încă de la o vârstă foarte fragedă că Rob are ceva special”.
Papa Leon este primul lider al Bisericii Catolice născut în Statele Unite. A crescut alături de cei doi fraţi mai mari ai săi, Louis şi John, în zona oraşului Chicago.
„În timp ce eu mă jucam jocuri de băieţi, ştii tu, fie că era vorba de baseball, de-a hoţii şi vardiştii, de-a prinselea, de-a lanterna sau orice alte jocuri de copii, lui Rob îi plăcea să se joace de-a preotul”, a declarat Louis Prevost pentru CBS News la acea vreme. „Încă de pe atunci a avut această vocaţie”, a spus el.
„El va rămâne întotdeauna Rob”, a adăugat Louis. „Dacă ajungem acolo (la Vatican – n.r.) şi reuşim să-l întâlnim, o să-l tratez în continuare ca pe fratele meu mai mic. O să-l îmbrăţişez, o să-i spun: «Rob, nebunule, ce ai făcut?», o să-i scot pălăria şi o să-i dau uşor cu palma în cap”, a declarat fratele papei.
![]()
ACTUAL
Tribunalul București a respins cererea de insolvență făcută de AnimaWings. Ce se întâmplă cu solicitările creditorilor
Publicat
acum 3 orela
14 octombrie 2026Autor
admin

Decizia legată de cererea de insolvență făcută de AnimaWings a fost pronunțată în temeiul articolului 67, alineatul (2), din Legea insolvenței, care prevede obligația societăților de a prezenta o serie de documente privind situația financiară, patrimoniul, creditorii și eventualele planuri de reorganizare a activității. Nerespectarea acestor cerințe poate conduce la respingerea cererii de insolvență. Totuși, hotărârea publicată de instanță nu menționează în mod explicit documentele care ar fi lipsit din dosar, transmite Mediafax.
Nouă aeroporturi și alte entități, pe lista creditorilor
Printre creditorii AnimaWings se află aeroporturile din Oradea, Suceava, Brașov, Craiova, Sibiu, Arad, Timișoara și Cluj-Napoca, alături de Compania Națională Aeroporturi București. Lista este completată de Banca Transilvania, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Uplift Airport Services, precum și de alte societăți comerciale și persoane fizice. Instanța a decis ca solicitările creditorilor să fie analizate separat, la următorul termen de judecată, stabilit pentru 11 noiembrie 2026.
În cazul a patru creditori, cererile riscă să fie anulate dacă nu sunt îndeplinite condițiile procedurale necesare. Uplift Airport Services, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Compania Națională Aeroporturi București și un creditor persoană fizică au fost înștiințați că trebuie să achite taxa judiciară de timbru pentru ca solicitările lor să poată fi analizate.
Hotărârea Tribunalului București poate fi contestată prin apel în termen de șapte zile de la comunicare.
Pierderi de aproximativ 111 milioane de lei în 2025
AnimaWings traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, pe fondul unor cheltuieli care depășesc semnificativ veniturile companiei. Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor, operatorul aerian a înregistrat pierderi de aproximativ 111 milioane de lei în anul 2025. La finalul aceluiași an, datoriile totale ale companiei se ridicau la aproximativ 157 de milioane de lei. În plus, la 30 iunie 2026, AnimaWings avea obligații fiscale restante către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în valoare de circa 11,5 milioane de lei.
Citeşte şi: De unde pot cumpăra românii lemne de foc de la Romsilva. Cât costă metrul cub în 2026
La 1 octombrie, compania a anunțat suspendarea tuturor zborurilor programate în perioada 2–24 octombrie 2026. Potrivit anunțului, cursele urmau să fie reluate începând cu 25 octombrie, în baza unui program de zbor revizuit.
![]()
ACTUAL
Defence Minister Miruta proposes joint Black Sea military command to Bulgarian counterpart
Publicat
acum 3 orela
14 octombrie 2026Autor
admin

National Defence Minister Radu Miruta said on Wednesday that he had proposed to his Bulgarian counterpart the signing of a joint letter to NATO’s leadership regarding the establishment of a military command in the Black Sea.
„The Black Sea needs a joint military command of NATO’s littoral states, and we must take steps to achieve this. I proposed to Bulgaria’s Defence minister, with whom I held a telephone conversation after the recent Black Sea incidents, the signing of a joint letter addressed to NATO’s leadership, in which we would support the two countries’ position on establishing such a command, with rotation among all littoral states both in terms of its location and its leadership,” Miruta wrote on Facebook.
He added that Romania is ready to take over the command’s leadership and to host the structure on Romania’s Black Sea coast starting in 2028.
„Until then, we accept that it may operate on Turkey’s Black Sea coast, with the participation of Romanian and Bulgarian officers. The incidents in the Black Sea – drones, sunken vessels and naval mines – require us to take action, not to wait. Romania is determined to protect its security and economic interests in the Black Sea, with full respect for international law,” Miruta said.
The minister stressed that drone incidents in the airspace and maritime domain can no longer be treated as „isolated national problems.”
„Russia’s repeated attacks on Ukrainian infrastructure have generated collateral security risks for the authorities and populations of our countries and appear to be aimed at testing response capabilities at both national and Allied level. The recent developments confirm that airspace and maritime drone incidents can no longer be treated as isolated national problems,” Radu Miruta underscored.
![]()
ACTUAL
PSD’s Grindeanu: The National Political Council greenlighted PSD’s joining gov’t
Publicat
acum 4 orela
14 octombrie 2026Autor
admin

The National Political Council has greenlighted the Social Democratic Party (PSD) joining the government, because the priorities requested by the Social Democrats are found in the governing agenda of the Niculescu Cabinet, the party’s national leader, Sorin Grindeanu, said on Wednesday.
„The PSD Political Council analysed today the critical situation Romania reached in recent months, and the solutions proposed to us by Prime Minister-designate Luca Niculescu in his government agenda. We started from a truth that all the responsible parliamentary parties have supported these days, namely that saving the economy must take precedence over politics. That is why Romania urgently needs a functional government. Romania has vital economic emergencies, from ensuring healthcare money to paying pensions and salaries. Prolonging the political crisis is the sure way to a national bankruptcy. The analyses of the National Bank of Romania and the international financial institutions show that Romania would be heading towards the abyss at the speed of light. Keeping in place the dismissed and caretaker Bolojan Government would be like paying a bill that would bring the last functional part of the economy to its knees. We spoke of an additional impact on the budget of at least RON 60 billion, i.e. about 3% of GDP and not only that,” Grindeanu told a news conference at the PSD headquarters.
He added that, without firm measures of change and without a change of direction, „we will witness the reduction of economic activity in Romania” and „we will witness the increase of financing costs for loans and the reduction of foreign exchange reserves”, the increase of interest expenses and the depreciation of the exchange rate.
„That will lead to a huge risk of entering a liquidity crisis and we will see investments blocked and postponed and, from our calculations, about 50,000 more unemployed. We are currently unable to carry out, as you well know, the budget revision and the construction of the budget for 2027 and we also have delays in the absorption of European funds. That is the reality from the data we have today and from these hard truths we start. All while others are fleeing from the disaster they have produced. Given the circumstances, PSD decided to be part of the solution to get out of this national blockage. The National Political Council greenlighted PSD joining the government, because the priorities requested by the PSD are found in the governing agenda of the future Niculescu Cabinet,” said Grindeanu.
![]()

Israel își consolidează efectivele pe toate fronturile. Anunțul șefului armatei

VIDEO Două femei, două petreceri și același bărbat. Nuntă cu scandal în China: Mirele a organizat evenimentul în același timp și loc cu petrecerea copilului său cu fosta iubită

Zelenski lansează critici dure la adresa lui Trump după acordul cu Rusia: „Este de partea greșită”

O șoferiță care și-a schimbat mașina a primit 165 de amenzi în doar patru luni, din cauza unei erori de sistem

Fratele mai mare al Papei Leon al XIV-lea se luptă şi el cu cancerul

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA

L-AU ARESTAT! Cine e bărbatul din Mălureni care a lovit sălbatic 2 femei

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director

Cât a plătit Consiliul Județean Argeș pentru recitalul lui Fuego la Sărbătorile Argeșului și Muscelului

Smiley se întoarce acasă, la Pitești, cu filmul „Vacanță All Inclusive”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Florin Enache, fondatorul TEILOR, premiat în cadrul Galei CEO Awards 2026: „Liderii care îi fac pe ceilalți mai buni”
Omul de afaceri piteștean Florin Enache, fondatorul și membrul în Consiliul de Administrație al lanțului de bijuterii de lux TEILOR,...

Percheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
Procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate au efectuat, miercuri, 14 octombrie, 42 de percheziții în Argeș, București...

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...

PRINS CU CĂȘTILE-N URECHI LA PERMIS! Un candidat din Argeș, umflat de poliție direct din sala de examen!
Mintea băieților deștepți din Argeș nu se oprește niciodată din inventat combinații, dar de data asta s-a lăsat cu dosar...
Curtea de Argeș

Atenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
Locuitorii Municipiului Curtea de Argeș se pot pregăti pentru noul sezon rece. Direcția de Asistență Socială informează cetățenii că, începând...

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, județul Argeș, anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante...

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...

VIDEO | Accident rutier pe Strada 1 Decembrie din Curtea de Argeș: Motociclist rănit în apropiere de stația Lukoil
Un grav accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul...

Direcția de Asistență Socială Curtea de Argeș angajează – Dosarele se pot depune începând de astăzi
Direcția de Asistență Socială organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de lucrător social principal, în cadrul Centrului de zi...
Mioveni

Rata şomajului înregistrat în Argeș, cu mult peste media națională
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care...

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...
Câmpulung

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
Finalul de an în județul Argeș aduce cu sine ritualul binecunoscut al galelor, balurilor și diplomelor de merit oferite pe...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum 2 săptămâniATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum 2 săptămâniBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Sanatateacum 2 săptămâniDe ce amânăm mersul la dentist și la ce riscuri ne expunem?
Sanatateacum 2 săptămâniLaptop pentru școală sau facultate: configurația minimă recomandată
- LIFESTYLEacum 2 săptămâni
Sănătatea coloanei vertebrale: Ghid pentru mobilitate
INFO IMOBILIARacum 2 săptămâniÎngrijirea gazonului toamna: tuns, aerare, nisipare
ECONOMICacum 2 săptămâniPiatra naturală în proiectele de amenajare: cum alegi materialul potrivit pentru fiecare suprafață











Ultimele Comentarii