Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Memorandum de înțelegere între CCIB și CCI Pieria

Publicat

in

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a primit vizita unei delegații a Camerei de Comerț și Industrie Pieria (CCIP), din Republica Elenă, conduse de Ilias Chatzichristodoulou, președintele organizației. De asemenea, la întâlnire au luat parte Athanasios Kokinos, secretar general al CCIP și av. Cosmin Marina, vicepreședinte al CCIB.

Întrevederea a avut loc în marja participării colegilor noștri eleni la Târgul de Turism al României și a vizat identificarea unor modalităţi concrete de colaborare, în vederea întăririi relațiilor economice și comerciale dintre cele două țări.

Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa a vorbit despre rolul şi locul Camerei bucureștene în viaţa economico-socială a României, precum și despre activitatea de relații internaționale a organizaţiei noastre. În acest context, a subliniat faptul că Republica Elenă constituie o zonă prioritară în strategia CCIB, o dovadă în acest sens fiind cele 10 acorduri de cooperare încheiate cu parteneri din această țară, în baza cărora sunt organizate evenimente menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a celor două comunități de afaceri.

Despre relațiile bune stabilite între oamenii de afaceri români și cei greci, reflectate inclusiv în nivelul ridicat al schimburilor comerciale bilaterale, a vorbit și președintele CCI Pieria. Ilias Chatzichristodoulou a adresat conducerii CCIB invitația de a vizita, cu o misiune economică, prefectura Pieria, ale cărei puncte forte sunt: turismul, agricultura și transporturile și a exprimat interesul pentru organizarea, în regim de reciprocitate, a unor forumuri de afaceri axate pe întâlniri B2B, cu identificarea în prealabil a domeniilor de interes.

În perioada următoare, echipele celor două Camere vor colabora pentru stabilirea detaliilor tehnice în vederea semnării unui memorandum de înțelegere, care să asigure cadrul general de colaborare.

Tot în marja participării la Târgul de Turism al României, separat s-a primit vizita delegației Camerei de Comerț și Industrie Evia, conduse de Ioannis Maragos, secretar general. Evocându-se Memorandumul de cooperare încheiat de Camera elenă cu CCIB la 5.07.2018, s-a exprimat dorința părților de a continua colaborarea, în special în domeniile promovării turismului, schimburilor de mărfuri, transporturilor și investițiilor reciproce.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Solistul vocal de la Carla’s Dreams, acuzat că ar fi urcat pe scenă drogat. Reacția artistului

Publicat

in

Vocalistul și liderul trupei Carla’s Dreams a manifestat un comportament bizar, în timpul unui concert pe care l-a susținut recent, la Craiova. Un fan a filmat momentul îndeaproape și a presupus că artistul ar fi fost „spart de drogat”.

Videoclipul a devenit viral pe Tiktok, iar artistul a fost contactat pentru comentarii.

@betokennedy #foryou #foryoupage #fy #carlasdreams ♬ sunet original – ????????BeTo????????

Cântărețul a fost filmat în timp ce interpreta piesa „Imperfect”, în cadrul unui concert pe care l-a susținut la Craiova.

El și-a suflat nasul și părea că mai are puțin și cade din picioare. Unii spectatori au presupus imediat că artistul ar putea fi sub influența băuturilor alcoolice, sau mai rău, a substanțelor interzise.

Comportamentul bizar al artistului, surprins îndeaproape

Cu atât mai mult unul dintre fanii prezenți la concert, care a surprins îndeaproape momentul și a postat videoclipul pe Tiktok, cu următoarea descriere: „Carla’s Dreams spart de drogat la concert în Craiova”.

Printre cei care au redistribuit videoclipul se numără și expertul antidrog Cătălin Țone, care a întărit ipoteza inițială.

„Emoție, efervescență, expresivitate, talent, prospețime… Carla’s Dreams, Craiova. Aceștia sunt idolii copiilor noștri!”, a scris el, pe pagina personală de Facebook.

Reacția artistului

În urma imaginilor care au făcut mare vâlvă, în ultimele zile, în mediul online, Carla’s Dreams a fost contactat de jurnaliștii Realitatea Plus, pentru a i se cere un punct de vedere. Acesta a negat vehement consumul de droguri.

„Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse. Niciunul dintre membrii echipei Carla’s Dreams nu utilizează substanțe interzise”, a transmis artistul.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Noi atacuri de tip „double tap” comise de ruși în Ucraina. Au bombardat un parc de lângă Harkov. Cel puţin 11 morţi și numeroși răniți

Publicat

in

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, duminică, iar alte zeci au fost rănite, în urma unor bombardamente în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, ţinta unei noi ofensive ruseşti începând din 10 mai, au anunţat autorităţile locale ucrainene.

Război în Ucraina: Rușii au lovit un centru de recreere de lângă HarkovFoto: STRINGER / AFP / Profimedia

Asaltul terestru lansat de forțele rusești în această zonă de frontieră, după o intensificare a atacurilor aeriene, a permis armatei ruse să obţină cele mai mari câştiguri teritoriale în Ucraina de la sfârşitul anului 2022. Kievul susţine că avansul rusesc a fost acum oprit, dar Moscova neagă acest lucru, amintește News.ro citând agențiile internaționale de presă.

Duminică, şase persoane, inclusiv o femeie însărcinată, au fost ucise, una este dată dispărută şi alte 27 au fost rănite când un centru de recreere de la periferia Harkovului, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, a fost lovit de tiruri de rachete lansate din regiunea rusă vecină Belgorod, au anunţat oficialii ucraineni.

„Printre răniţi se numără un poliţist şi un şofer de ambulanţă care merseseră să ajute oamenii după primul atac”, a explicat procuratura din Harkov, acuzându-i pe ruşi că au recurs „din nou” la tactica mortală a loviturilor succesive (așa-numitele lovituri duble sau „double tap”).

Acelaşi loc a fost de fapt vizat la 20 de minute după sosirea forţelor de ordine şi a salvatorilor, a precizat poliţia.

„Nu erau soldaţi aici. E duminică, oamenii au venit aici pentru a se odihni”

Rusia a fost criticată în repetate rânduri pentru efectuarea acestor lovituri duble, care constau în bombardarea unei zone o dată şi apoi o a doua oară când serviciile de urgenţă au ajuns la faţa locului.

„Nu erau soldaţi aici. Era o zi de duminică, oamenii au venit aici pentru a se odihni, copii urmau să fie aici, femei însărcinate, odihnindu-se, încercând să trăiască normal”, a declarat Yaroslav Trofimko, inspector de poliţie la poliţia locală, conform Reuters.

La scurt timp după aceea, cinci civili şi-au pierdut viaţa şi nouă au fost răniţi în multiple atacuri cu rachete asupra satelor Novoossynove şi Kivcharivka, a deplâns guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Syniehubov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacţionat solicitând „două Patriot pentru Harkov”, sisteme americane de apărare antiaeriană care, spune el, ar „schimba fundamental situaţia”.

Trupele ruseşti au eşuat în tentativa lor de a cuceri regiunea Harkov în 2022. Dar tocmai au deschis un nou front acolo cu artilerie şi lovituri aeriene, forţând mii de oameni să fugă.

Inamicul a reuşit să avanseze între 5 şi 10 kilometri de-a lungul frontierei de nord-est înainte de a fi oprit de ucraineni, a asigurat vineri, într-un interviu acordat AFP, Volodimir Zelenski.

Cu toate acestea, Ucraina se pregăteşte pentru o nouă serie de atacuri, preşedintele Zelenski declarând pentru AFP că ceea ce se întâmplă în prezent în apropiere de Harkov ar putea fi doar „primul val” al unei ofensive mai ample.

_____

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend