DIVERSE
Începe programul ”Lift pentru viață”. Cum vor fi ajutați milioane de români
Publicat
acum 3 săptămânila
Autor
Ziarul PROFIT

Legea referitoare la programul ”Lift pentru viață” a fost inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc și adoptată de Senat la sfârșitul lui martie. Votul final l-au dat deputații, la finalul lunii trecute.
”Lift pentru viață” este un program național finanțat din bugetul de stat, resurse locale și fonduri europene, cu scopul de a fi instalate lifturi în blocurile de locuințe cu minimum trei etaje. Lege aferentă intră în vigoare miercuri, 19 august.
Potrivit inițiatorului, datorită acestui program, circa 3,8 milioane de români, în special locatarii cu probleme speciale (vârstnici, persoane cu dizabilități) din aproape 90.000 de blocuri, vor beneficia condiții decente pentru accesul în propriile locuințe.
Autorul mai spune că proiectul-pilot va sta la baza demersurilor pentru ca, în exercițiul bugetar 2028 – 2034 al Uniunii Europene, să poate fi aprobată o linie de finanțare dedicată acestui program național.
USR-iștii au adus critici inițiativei, prin deputatul Radu Mihaiu, fost primar al Sectorului 2. Acesta a susținut că programul nu ar ține cont de veniturile locatarilor și nu propune o cotă de finanțare din partea proprietarilor. Tot Mihaiu avansa scenariul conform căruia finanțarea va fi asigurată, ”cu dedicație”, doar de la buget, pentru anumite blocuri.
Proiectul de act normativ avea în vedere inițial blocurile construite până la 31 decembrie 1989, precum și locuințele pentru care lucrările de construire au fost începute până la aceeași dată și finalizate până la 1 ianuarie 2000, cu un regim de înălțime peste P+3 etaje, care nu sunt prevăzute cu lifturi.
Ulterior, în forma votată de senatori, noua lege are în vedere imobilele de locuit ”cu 3 sau mai multe niveluri supraterane, inclusiv a celor aflate în zone construite protejate”.
Vor fi excluse însă din program condominiile clasate sau în curs de clasare ca monumente istorice, respectiv cele încadrate in clasa de risc seismic I sau II, cu excepția cazului în care sunt incluse în programul de intervenție pentru creșterea nivelului de siguranță seismic, scrie profit.ro.
Etapele programului ”Lift pentru viață”
Programul național se va defășura în două etape:
a) prima etapă – proiectul pilot vizează accesibilizarea fizică a 100 de condominii prin instalarea lifturilor, în termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a legii
Pentru realizarea primei etape, se acordă finanțare pentru un număr de două condominii din fiecare reședință de județ/subdiviziune administrativ teritorială, conform mecanismului de finanțare a programului pilot elaborat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
b) a doua etapă vizează extinderea programului național la toate condominiile cu 3 sau mai multe niveluri supraterane
Ambele etape pot viza instalarea unor soluții alternative/complementare de tipul scărilor mecanizate, platformelor elevatoare sau rampelor, mai prevede proiectul adoptat de către deputați.
a) pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o persoană vârstnică;
b) pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o persoană cu mobilitate redusă;
c) pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o persoană cu dizabilități locomotorii;
d) pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o familie care are în îngrijire un copil antepreșcolar sau preșcolar.
Autoritățile administrației publice centrale și locale vor sprijini accesibilizarea fizică a condominiilor cu trei sau mai multe niveluri supraterane, la solicitarea asociațiilor de proprietari, beneficiarii și utilizatorii programului național, prin inițierea și derularea tuturor procedurilor necesare contractării și realizării lucrărilor de instalare a lifturilor si/sau a instalațiilor alternative/complementare.
La solicitarea asociatiilor de proprietari, autoritățile administrației publice locale vor realiza documentația tehnică cu conținut simplificat care să stabilească soluția de instalare a liftului și/sau a instalațiilor alternative/complementare pentru fiecare scară în parte sau pentru întregul condominiu.
Autoritățile administrației publice locale dobândesc proprietatea asupra instalațiilor astfel realizate, iar asociația de proprietari dobândește dreptul de folosință asupra instalației liftului.
Toate cheltuielile de exploatare, întreținere și revizie a instalației liftului, precum și ale instalațiilor alternative vor fi în sarcina asociației de proprietari.
![]()
Poate îți place și...

EXCLUSIV Victor Ponta demască dezastrul economic: ”Am mai avut crize economice, acum contextul este foarte rău. Datele arată foarte rau”

Andreea Popescu iubește din nou după divorț. Fosta dansatoare a Deliei s-a lăudat cu iubitul bogat pe internet

PNL nu mai vrea Guvern cu PSD. Robert Sighiartău: ”Nu ne este teamă să rămânem în opoziție”
DIVERSE
EXCLUSIV Victor Ponta demască dezastrul economic: ”Am mai avut crize economice, acum contextul este foarte rău. Datele arată foarte rau”
Publicat
acum 21 de minutela
6 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Victor Ponta susține într-o intervenție la România Tv că menținerea actualei formule de guvernare este „cea mai proastă decizie” pentru țară. Fostul premier speră ca în această săptămână să fie desemnat un prim-ministru și să fie format un Guvern cu puteri depline.
Victor Ponta: Pot sa vă spun ca cel mai rau lucru este sa ramana actualul Guvern, care nu are nici puteri și care este plin de useriști
Fostul premier susține că România nu își mai permite prelungirea perioadei de incertitudine și atrage atenția asupra evoluției inflației, cursului euro și datoriei publice.
”Pot sa vă spun ca cel mai rau lucru este sa ramana actualul Guvern, care nu are nici puteri și care este plin de useriști. Tot nu inteleg de ce Nicușor Dan nu a desemnat mai repede candidatul de prim-ministru.
Sper ca săptămâna asta sa avem un prim ministru, sa avem un Guvern care sa se ocupe de problemele economice ale tarii. Sa prelungim situația actuala este cea mai proasta decizie pentru noi ca tara. Toate datele economice arata foarte rau. Inflatia, cursul euro, cresterea datoriilor publice, toate sunt niste elemente care se reflecta in viata oamenilor.
Totul pentru copii este mai scump, orice medicament este scump, aici e mare problema. Nu stiu pe cine va propune Nicușor Dan dar vreau sa propuna. Patru luni de asteptare reprezinta o catastrofă.
Am mai avut crize economice, acum contextul este foarte rau. Razboiul din Ucraina continua, războiul din Iran continuă, Europa este slabita. E o furtuna in toata lumea si este momentul in care noi nu avem echipajul care sa aiba grija de noi.
Guvernul actual nu e guvern, sunt cativa oameni care au ramas in functii. Ne trebuie un Guvern care sa ne ajute sa trecem de furtuna asta. Datele arata foarte rau pentru toamna. Nu e adevarat ca ne-am revenit. Trebuie sa vedem noul Guvern, sa prezinte bugetul pe 2027 pentru ca acolo vom afla daca va creste salariul, pensia, tva. În acel document vom afla cum trăim, care sunt prioritatile Romaniei, în ce directie ne indreptam. Situatia este foarte rea. Cei saraci o simt mult mai mult decat cei bogati”, a spus fostul premier la Romania Tv.
Președintele Nicușor Dan ar putea anunța luni, 7 septembrie, numele premierului desemnat, în contextul în care negocierile politice pentru formarea unui nou Guvern se apropie de final.
![]()
DIVERSE
Andreea Popescu iubește din nou după divorț. Fosta dansatoare a Deliei s-a lăudat cu iubitul bogat pe internet
Publicat
acum 2 orela
6 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Andreea Popescu pare că iubește din nou la mai bine de patru luni de la divorțul de Rareș Cojoc. Aceasta s-a lăudat pe rețelele de socializare cu noul iubit, care pare a fi destul de bogat.
Andreea Popescu și-a refăcut viața după divorț. Cine este bărbatul care a făcut-o să creadă din nou în iubire
Fosta dansatoare a Deliei a postat pe rețelele de socializare imagini de la mare, din timpul unei plimbări cu barca. În fotografii apare și mâna unui bărbat care poartă Rolex și bea șampanie și acesta nu este Dan Alexa deoarece antrenorul de la Poli Timișoara nu poartă ceas iar astăzi a avut un meci la Satu Mare.

De asemenea, ceasul nu pare a fi nici al lui Radu Ciucă, cel cu care Andreea a fost vazuta recent.

Reamintim că recent, Andreea Popescu a recunoscut că a fost deranjată când a aflat că Rareș Cojoc are o relație. Vedeta nu a putut rămâne indiferentă, cu toate că nu mai formează un cuplu cu fostul soț de luni bune.
”Nu am suferit, am avut o gelozie… evident. Aș minți să spun că nu am simțit nimic sau că nu există sentimente pentru Rareș. Sunt 15 ani în care mi-am împărțit viața alături de un om, avem trei copii împreună, am trecut prin atât de multe chestii. M-a deranjat, pentru că era un pic ciudat să îți vezi… și faptul că lucrurile au fost asumate foarte rapid, dar au fost niște stări”, a mărturisit aceasta.
![]()
DIVERSE
PNL nu mai vrea Guvern cu PSD. Robert Sighiartău: ”Nu ne este teamă să rămânem în opoziție”
Publicat
acum 2 orela
6 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Robert Sighiartău anunță că liberalii nu vor vota un Guvern din care să facă parte social-democrații, în timp ce PSD se declară pregătit să își asume funcția de premier.
PNL nu mai vrea Guvern cu PSD: ”Nu mai votăm guvern din care să facă parte PSD”
Robert Sighiartău spune că PNL ia în calcul susținerea unui Guvern de tehnocrați, cu condiția ca acesta să fie format din profesioniști care nu sunt subordonați politic.
”Noi am spus foarte clar că nu mai votăm guvern din care să facă parte PSD, indiferent cine este premier. Și atunci de aici pornim, astea sunt condițiile noastre mandatele noastre date de colegii din PNL.
Noi am spus încă de la început că am lua în calcul, inclusiv un guvern de tehnocrați, dar cuvântul tehnocrat să fie respectat așa cum este el, în esența lui. Un guvern de profesioniști, oameni tehnocrația, care nu sunt subordanați partidelor politice, putem lua în calcul un astfel de guvern. Am spus asta mai demult, am spus-o și acum, dar totul depinde de felul în care premierul desemnat de președinte vrea să construiască acest guvern. Dacă e guvern construit politic cu membri din PSD, atunci intrăm în logica unui guvern condus în jurul PSD și nu vom vota. Totul depinde de mandatul cu care premierul tehnocrat vine în fața PNL.
Nu ne este teamă să rămânem în opoziție, după 7 ani de guvernare PNL a încheiat o etapă. Am avut un an de guvernare foarte greu, ne-am făcut datoria față de România și dacă nu ne mai putem pune în aplicare reforme, atunci e clar că reconstrucția PNL și construirea unei alternative pentru 2028 sunt lucrurile pentru care vom lupta încă de săptămâna viitoare, daca va fi cazul”, a spus secretarul general al PNL la Digi24.
De cealaltă parte, PSD transmite că este pregătit să intre la guvernare și să își asume inclusiv funcția de premier.
”Săptămâna trecută, președintele PSD a expus în spațiul public faptul că vom vota un guvern din care PSD să face parte și că ne asumăm această guvernare. (….) Așteptăm cu interes aceste consultări la Palatul Cotroceni, desemnarea cât mai rapidă a unei persoane care să fie capabil să adune în jurul său o majoritate și în cadrul majorității să fie desemnați oameni foarte bine pregătiți și care trebuie să își iubeacă țară. Să înțeleagă că 24 din 24 de ore trebuie să fie acolo, pentru că aceste funcții nu sunt pe viață. Doar așa putem vedea o redresare a acestei țări.
Suntem pregătiți pentru guvernare cu un program care va fi făcut public la vremea respectivă. 10 priorități pe care PSD le consideră necesare pentru redresare economică au fost deja făcute publice de săptămâna trecută.
Sunt aspecte care ar trebuie discutate după consultări. E important să fie armonie între instituțiile statului. Între Palatul Cotroceni, Parlament și viitorul Guvern. Desigur, nu îmbrățișez nevoia unui guvern tehnocrat, pentru că atunci nu ar mai fi necesare alegerile. Alegeri unde românii sunt chemați la urne să își exprime încrederea într-un partid sau altul”, spune Natalia Intotero.
![]()
DIVERSE
Victoria Stoiciu, fost vicepreședinte PSD, laudă decizia Episcopiei Hușilor de a-l interzice pe Călin Georgescu în biserici: ”Biserica Ortodoxă ar putea juca un rol crucial în denunțarea șarlatanilor politici”
Publicat
acum 2 orela
6 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Victoria Stoiciu susține că Episcopia Hușilor a reacționat corect interzicându-i lui Călin Georgescu desfășurarea oricăror acțiuni politice în bisericile din eparhia sa.
Victoria Stoiciu: Este un gest care merită toate felicitările și respectul nostru pentru curajul de care a dat dovadă
Călin Georgescu s-a aflat sâmbătă, 5 septembrie, într-un turneu în județul Vaslui. Printre obiectivele sale s-a aflat o vizită la statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, o oprire la o biserică din comuna Lipovăț, o vizită la o fabrică de mobilă și participarea la Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou. Atât oprirea la fabrica de mobilă, cât și cea de la biserică i-au fost refuzate.
”Ignatie Trif, episcopul Hușilor, a luat o poziție fermă și demnă interzicându-i politicianului pro-rus Călin Georgescu desfășurarea oricăror acțiuni politice în bisericile din eparhia sa, chiar în timpul vizitei de sâmbătă a fostului candidat la prezidențiale în județul Vaslui.
Este un gest care merită toate felicitările și respectul nostru pentru curajul de care a dat dovadă.
Dacă mai mulți ierarhi ar demonstra un asemenea discernământ și o astfel de tărie morală, Biserica Ortodoxă ar putea juca un rol crucial în denunțarea șarlatanilor politici care se afișează cu pretenții de mesia. Fiind instituția care se bucură de cea mai mare încredere în rândul populației, Biserica rămâne printre puținele voci capabile să ajute un popor hipnotizat de impostori să facă o diferență clară între credința autentică și instrumentalizarea ei cinică în scopuri electorale
Lipsa de claritate și de curaj pe care o vedem astăzi la mulți preoți, care aleg să legitimeze și să binecuvânteze un impostor fără nicio legătură cu valorile creștinismului, reprezintă o greșeală periculoasă. O alunecare similară s-a produs și în perioada interbelică în raport cu Mișcarea Legionară, iar rezultatul dezastruos al acelei complicități îl cunoaștem deja din istorie.
Tocmai de aceea, exemplul de fermitate dat la Vaslui ar trebui să devină o normă pentru întreaga Biserică”, a transmis fostul vicepreședinte PSD.
Reamintim că oficialii Bisericii au precizat că nu sunt permise întâlniri politice în lăcaşe de cult.
„Episcopia Huşilor nu a primit nicio solicitare, nu a aprobat şi nu va aproba niciodată organizarea niciunui eveniment sau întâlnire cu caracter politic, asociat unor persoane sau formaţiuni politice, în cadrul lăcaşurilor de cult din Parohia Lipovăţ, ca de altfel în nicio biserică sau mănăstire din eparhie. Biserica şi întreg ansamblul parohial este un spaţiu consacrat exclusiv activităţilor liturgice, cultural-misionare şi, prin extensie, social-filantropice. Orice alt tip de întâlnire sau eveniment, care nu se înscrie în acest specific, nu poate fi organizat în interiorul ansamblului parohial.
Nu este permisă niciun fel de coabitare între credinţă şi politică, în spaţiul sacru al bisericii, care este destinat exclusiv trăirii credinţei. Mai mult decât atât, filmarea sau fotografierea în lăcaşurile de cult sunt permise doar cu acordul Centrului Eparhial, numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric. Aceasta deoarece lăcaşul de cult este un spaţiu liturgic sfinţit, iar nu unul civil. Episcopia Huşilor nu a oferit şi nu va oferi niciun acord în acest sens”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Cosmin Gubernat.
![]()
DIVERSE
Noul an școlar 2026-2027 începe luni, 7 septembrie. Ce se schimbă din această toamnă pentru elevi și profesori
Publicat
acum 3 orela
6 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, anul școlar 2026-2027 are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor. Cei aflați în clasele terminale vor lua vacanță mai devreme decât restul.
Noul an școlar 2026-2027. Ce se schimbă din această toamnă
Potrivit noilor reglementări, elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile planuri-cadru și programe școlare pentru liceu. De asemenea, intră în vigoare și noile standarde naționale de evaluare pentru clasele I-VIII.
Începutul de an vine însă și cu probleme încă neclarificate. Printre acestea se numără situația burselor pentru mii de elevi din învățământul dual și incertitudinea privind examenul de Bacalaureat pe care îl vor susține elevii care intră acum în clasa a X-a.
Când începe și când se termină școala
Cursurile încep luni, 7 septembrie 2026, iar pentru cei mai mulți elevi ultima zi de școală va fi 18 iunie 2027. Anul este împărțit, din nou, în cinci module de cursuri, separate de vacanțe:
Modulul 1: 7 septembrie – 23 octombrie 2026;
Vacanța de toamnă: 24 octombrie – 1 noiembrie 2026;
Modulul 2: 2 noiembrie – 22 decembrie 2026;
Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2026 -10 ianuarie 2027;
Modulul 3: 11 ianuarie -12, 19 sau 26 februarie 2027, în funcție de decizia inspectoratului școlar;
Vacanța mobilă: o săptămână, în intervalul 15 februarie -7 martie 2027;
Modulul 4: 22 februarie, 1 martie sau 8 martie -23 aprilie 2027, în funcție de județ;
Vacanța de primăvară: 24 aprilie -4 mai 2027;
Modulul 5: 5 mai – 18 iunie 2027;
Vacanța de vară: începe pe 19 iunie 2027.
Pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, nu se organizează cursuri.
Una dintre cele mai importante schimbări îi vizează pe elevii care încep liceul. Generația care intră acum în clasa a IX-a este prima care va învăța după noile planuri-cadru și noile programe școlare pentru liceu. Schimbarea va fi introdusă treptat, astfel:
clasa a IX-a – anul școlar 2026-2027;
clasa a X-a – 2027-2028;
clasa a XI-a- 2028-2029;
clasa a XII-a – 2029-2030.
Elevii care sunt deja în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a vor continua, în schimb, după actualele planuri-cadru.
Noile programe școlare au fost aprobate pentru sute de discipline din învățământul liceal, atât pentru trunchiul comun, cât și pentru disciplinele de specialitate.
Deși noile programe intră în vigoare din prima zi de școală, elevii de clasa a IX-a nu vor avea toate manualele tipărite pe bănci la începutul anului.
Potrivit ministrului Educației, Mihai Dimian, rezultatele finale ale licitațiilor pentru manuale sunt așteptate în jurul datei de 15 septembrie. Pentru loturile fără contestații, versiunile digitale ar putea fi puse la dispoziție după semnarea contractelor.
Tipărirea manualelor ar mai putea dura aproximativ trei-patru săptămâni, ceea ce înseamnă că unele dintre ele ar putea ajunge la elevi în a doua parte a lunii octombrie. În cazul manualelor contestate, termenul poate fi mai lung, scrie edupedu.ro.
Ministrul le-a recomandat profesorilor ca în primele săptămâni să evalueze nivelul elevilor și să utilizeze, acolo unde este posibil, noțiuni care se regăsesc și în vechile manuale.
Tot pentru profesorii de clasa a IX-a sunt pregătite repere metodologice care ar urma să fie publicate chiar în prima zi de cursuri.
O altă schimbare importantă intră în vigoare din această toamnă: standardele naționale de evaluare pentru elevii din clasele I-VIII.
Acestea stabilesc repere comune pentru evaluarea elevilor și prevăd cinci niveluri de performanță:
„Avansat”;
„Consolidat”;
„De bază”;
„În formare”;
„În dificultate”.
Important este că aceste niveluri nu se transformă automat în note. Deocamdată, nu există o corespondență directă între, de exemplu, calificativul „Avansat” și o anumită notă din catalog.
Când au loc Evaluarea Națională și Bacalaureatul
Potrivit Calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 11 iunie 2027, iar probele scrise ale Evaluării Naționale sunt programate astfel:
22 iunie: Limba și literatura română;
24 iunie: Matematică;
25 iunie: Limba și literatura maternă.
Simularea Evaluării Naționale este programată în perioada 16-18 martie 2027.
În cazul Bacalaureatului, probele de competențe sunt programate în perioada 12-23 aprilie, iar probele scrise vor avea loc în luna iunie:
14 iunie: Limba și literatura română;
15 iunie: proba obligatorie a profilului;
17 iunie: proba la alegere a profilului și specializării;
18 iunie: Limba și literatura maternă.
Rezultatele inițiale sunt programate pentru 23 iunie, iar cele finale, după contestații, pentru 1 iulie 2027.
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura între 7 septembrie 2026 și 23 aprilie 2027.
Fiecare program va avea o durată de cinci zile consecutive de lucru, iar cele două săptămâni trebuie stabilite în perioade diferite de fiecare școală.
Vacanța mobilă din luna februarie va fi stabilită separat de fiecare inspectorat școlar, într-un interval cuprins între 15 februarie și 7 martie 2027.
43 de licee testează planuri-cadru alternative
Din acest an școlar, 43 de licee de stat și particulare vor pilota planuri-cadru alternative. Acestea pot avea o organizare diferită a disciplinelor, a programului școlar și a ofertei de materii opționale. Programul a început cu 32 de licee, iar ulterior alte 11 unități au fost incluse în proiect.
Se schimbă și regulile pentru Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii. Un opțional poate fi organizat inclusiv pentru o grupă de minimum opt elevi.
Și sistemul de burse rămâne unul dintre subiectele importante la începutul noului an școlar. Cuantumurile aflate în discuție sunt de 450 de lei pentru bursa de merit și câte 300 de lei pentru bursa socială și bursa tehnologică.
Ministerul Educației a analizat inclusiv modificarea regulilor privind plata burselor sociale în timpul vacanțelor, însă ministrul Mihai Dimian a anunțat că nu va propune reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin aceste burse.
O situație aparte este cea a elevilor din învățământul tehnologic dual, pentru care problema acordării bursei tehnologice nu este încă rezolvată.
![]()
DIVERSE
Horoscop RUNE pentru săptămâna 7-13 septembrie 2026. Viața ta intră într-o perioadă plină de lumină. Ceva foarte bun urmează să se întâmple
Publicat
acum 3 orela
6 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Iată mesajele runelor pentru fiecare zodie în noua etalare dedicată săptămânii 7-13 septembrie 2026. Runele reprezintă una dintre cele mai vechi forme de divinație, păstrate din vremurile triburilor nordice și germanice, și continuă să fie un instrument puternic pentru cei care caută răspunsuri profunde.
Fiecare rună este un simbol sacru, purtător al unui mesaj subtil, menit să ofere claritate și înțelegere asupra unei situații sau a unei întrebări. Ele nu îți spun ce să faci, ci îți arată direcția, iar intuiția ta completează restul. Deși au existat de mii de ani și au fost folosite pe arme, bijuterii și obiecte de ritual, runele rămân și azi o cale autentică de ghidare și revelație.
Totalitatea runelor laolaltă cu puterile și conexiunile lor formează un sistem magic.
ETALARE RUNE PENTRU FECIOARA (23 august – 22 septembrie)
Runa etalată – Sowilo: Runa indică faptul că scopul tău devine mai clar, iar acțiunile tale pot fi îndreptate într-o direcție mai coerentă. Nu este suficient să știi ce îți dorești; este nevoie să îți folosești voința pentru a transforma intenția într-un rezultat concret.
ETALARE RUNE PENTRU BALANTA (23 septembrie – 22 octombrie)
Runa etalată – Wunjo: Fii fericit! Pentru orice întrebi sau te gândești, e bine să știi că perioada de întuneric din viața ta pe un subiect se încheie și un eveniment fericit este pe cale să aibă loc. Viața ta intră, în sfârșit, într-o perioadă luminoasă pe care ai așteptat-o așa de mult. Runa te poate și anunța că este timpul să te uiți la lume cu ochi noi. Ține minte că eforturile tale nu sunt în zadar, chiar dacă uneori poate părea că bunele intenții și fapte rămân nevăzute și nerecompensate. Tot binele pe care îl pui în lume vine la tine mai devreme sau mai târziu. Bucură-te de fructele pe care le meriți.
ETALARE RUNE PENTRU SCORPION (24 octombrie – 22 noiembrie)
Runa etalată – Berkano: Runa simbolizează creșterea unei relații sau apropierea dintre oameni. Încrederea se construiește prin gesturi constante, nu doar prin declarații.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()

EXCLUSIV Victor Ponta demască dezastrul economic: ”Am mai avut crize economice, acum contextul este foarte rău. Datele arată foarte rau”

Andreea Popescu iubește din nou după divorț. Fosta dansatoare a Deliei s-a lăudat cu iubitul bogat pe internet

PNL nu mai vrea Guvern cu PSD. Robert Sighiartău: ”Nu ne este teamă să rămânem în opoziție”

Victoria Stoiciu, fost vicepreședinte PSD, laudă decizia Episcopiei Hușilor de a-l interzice pe Călin Georgescu în biserici: ”Biserica Ortodoxă ar putea juca un rol crucial în denunțarea șarlatanilor politici”

Noul an școlar 2026-2027 începe luni, 7 septembrie. Ce se schimbă din această toamnă pentru elevi și profesori

Au început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!

Poliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro

Misterul celor 95.000 de lei la Curtea de Argeș: Cum a devenit o cisternă ISU o „simplă cisternă” peste noapte și de ce s-a panicat Primăria

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Lecție de turism pentru CJ Argeș: Piteștiul își lansează propriul OMD, axat pe mediul privat, nu pe sinecuri de partid
Refuzând subordonarea față de Organizația de Management al Destinației (OMD) județeană concepută de Ion Mînzînă și Marius Bughiu — o...

Poliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei
Cu chiu, cu vai și numai după intervenția Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș...

Drept la replică al IPJ ARGEȘ
Cu precizrea ca pana si în dreptul la replica IPJ Arges prezintă date nereale – solicitarea fost facuta prima data...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Curtea de Argeș

HALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
Orașul regal a ajuns oficial capitala absurdului administrativ! După aproape un an de criză prelungită a apei potabile — timp...

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
Orașul Curtea de Argeș s-a transformat într-un adevărat pol industrial cu amprentă germană. Se poate spune chiar că economia orasului...

Incendiu la o firmă din Valea Danului
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină în comuna Valea Danului pentru localizarea și lichidarea...
Pitești Retail Park marchează începutul noului an școlar cu un atelier creativ și o expoziție de mașini clasice
Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori, în primul weekend din septembrie, la două evenimente organizate cu ocazia Back to...

Au început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!
După ce, timp de aproape două luni, ziarul și televiziunea noastră au relatat permanent despre problemele grave de pe drumul...
Mioveni

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
Câmpulung

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
Valul de haos care a lovit administrația locală din întreaga țară a lăsat urme și la Curtea de Argeș. Mii...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăFosta Electroargeș vrea să producă drone militare pentru Armata Română
ACTUALacum 2 săptămâniSacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
ACTUALacum o săptămânăBărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni
LIFESTYLEacum 2 săptămâniTranzacțiile rapide și portofelele electronice schimbă modul în care românii plătesc pe internet
LIFESTYLEacum o săptămânăSaltea spumă sau arcuri pentru doi: problema nu este fermitatea, ci mișcarea care ajunge la celălalt
LIFESTYLEacum o săptămânăCe forme de cădere a părului sunt reversibile și care pot deveni permanente? Cum recunoști diferențele și când trebuie să acționezi
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
ACTUALacum 5 zileAu început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!











Ultimele Comentarii