DIVERSE
Incendiu devastator în Vrancea. 11 case de lemn s-au făcut scrum la Soveja FOTO şi VIDEO
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT
Un incendiu devastator s-a produs în localitatea Soveja. Conform informațiilor noastre, mai multe locuințe au fost cuprinse de flăcări. Este vorba despre 11 case din lemn, din localitatea Rucăreni, comuna Soveja. La fața locului au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere, dar și ambulanțe SMURD.

„Întrucât există riscul propagării flăcărilor la vecinătăți, pentru gestionarea în cele mai bune condiții a intervenției, la fața locului au fost alocate 8 autospeciale de stingere și 2 ambulanțe SMURD. De asemenea, în sprijinul echipajelor de pompieri intervine și personal al serviciul voluntar pentru situații de urgență. Din informațiile primite la acest moment, nu ar fi persoane surprinse.”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.
Întrucât există riscul propagării flăcărilor la vecinătăți, pentru gestionarea în cele mai bune condiții a intervenției, la fața locului au fost alocate 8 autospeciale de stingere și 2 ambulanțe SMURD. De asemenea, în sprijinul echipajelor de pompieri intervine și personal al serviciul voluntar pentru situații de urgență.
Din informațiile primite la acest moment, nu ar fi persoane surprinse în incendiu.
![]()
Poate îți place și...

Mesajul special al ARHANGHELILOR pentru zodia ta. Ce se schimbă în viața ta între 27 aprilie și 3 mai 2026

Se dă lege pentru schimbarea Codului Rutier! Ce nu vor avea voie să facă șoferii

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe se retrage temporar de lângă Donald Trump. ”Ştiu că veţi fi pe mâini foarte bune”
DIVERSE
Mesajul special al ARHANGHELILOR pentru zodia ta. Ce se schimbă în viața ta între 27 aprilie și 3 mai 2026
Publicat
acum 24 de minutela
26 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mesajul special al ARHANGHELILOR pentru zodia ta. Primește-ți noul mesaj pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Viața trăită în călăuzire divină este o viață trăită cu mai multă claritate. Drumul pe care sunt indicatoare este un drum parcurs mai ușor. Mesajele arhanghelilor și îngerilor sunt aceste indicatoare presărate pe calea noastră.
Știai că fiecare zodie are un arhanghel ce o îndrumă și călăuzește? Iată care sunt aceștia aici!
Ei sunt foarte reali, puternici și multidimensionali. Ei supervizează îngerii păzitori. Gândește-te la arhangheli ca la managerii îngerilor. Arhanghelii sunt mesageri de la Creator către creația sa. Ei ne ajută în orice domeniu al vieții. Ne protejează, ne ghidează, ne aduc pace. Pentru că sunt atât de puternici, arhanghelii ne motivează să acționăm dacă vrem să trăim ceea ce ne dorim.
Ei sunt nelimitați în timp și spațiu; pot fi în același timp alături de fiecare om care îl cheamă! Oricine poate chema un arhanghel.
Prin aceste mesaje saptamanale de la arhangheli, vei ajunge sa ii cunosti mult mai bine, sa stii fiecare ce functie are si vei dezvolta o relatie mai apropiata cu ei pe care o poti extinde ulterior in viata ta de zi de zi.
Mesajele sunt primite la nivel intuitiv prin cardurile oracol si ti se recomanda sa le primesti si interpretezi tot intuitiv. Simte mesajele primite. Chiar daca pe moment nu fac sens clar pentru tine, reciteste-le. Nimic nu e intamplator si niciun mesaj nu ajunge la tine daca nu trebuie sa ajunga.
Mesajul Arhanghelilor pentru BERBEC
MIRACOLUL RUGĂCIUNII
Arhanghelul Sandalphon: „Te însoțesc și îți duc rugăciunile la Divinitate.”
Mesaj suplimentar:
Îngerii doresc ca tu să știi că rugăciunile pe care le-ai rostit, simțit și trimis spre Divinitate au fost auzite. Ei te încurajează să nu ceri ajutor, ci să îl primești. Ei îți trimit răspuns la fiecare rugăciune trimisă în direcția lor și te încurajează să îți umpli rugăciunile cu gânduri de iubire și cu recunoștință. În loc să ceri lucruri foarte specifice, mulțumește îngerilor pentru că te ghidează spre finalizarea cea mai bună pentru tine și pentru binele tău suprem.
Poate că uneori crezi că rugăciunile nu îți sunt răspunse, dar nu e real. Îngerii te încurajează să îți schimbi percepția și să vezi că rugăciunea nu este despre a spera că viitorul îți va aduce rezultatul, ci despre a ști că rezultatul este deja conceput și vine spre tine. Arhanghelul Sandalphon îți este aproape acum și te ajută să îți formulezi rugăciunile într-un mod pozitiv și iubitor, ca să primești cel mai bun ajutor de Sus. Roagă-te și ai încredere – îngerii te ascultă mereu.
Lucrul cu Arhanghelul Sandalphon:
Este unul dintre arhanghelii al căror nume nu se termină în „el” sau „il”. Sandalphon este fratele geamăn al lui Metatron.
Arhanghelul Sandalphon a fost profetul Ilie, care s-a înălțat la ceruri ca arhanghel. El îi ajută pe oameni să-și vindece tendințele agresive și duce rugăciunile noastre către Creator. Sandalphon îi ajută pe muzicieni, în special pe cei care folosesc muzica în scopuri vindecătoare.
Se mai zice despre el că este atât de înalt încât ajunge de pe Pământ până în Ceruri.
Aura lui Sandalphon are o nuanță calmă de turquoise, precum oceanul translucid tropical. Meditează la această culoare sau ține aproape o piatră asociată cu energia sa – turquoise – și simte cum ritmul bătăilor inimii devine mai lent. Sandalphon te poate ajuta ca vorbele și acțiunile tale să fie mai blânde și delicate, dar totodată puternice. Fiind arhanghelul asociat cu muzica, îi poți simți puternic prezența atunci când asculți muzică, cânți sau cânți la un instrument muzical.
Mesajele Arhanghelilor pentru TAUR
PRIETENI DE MARE ÎNCREDERE
Arhanghelul Raguel: „Te înconjurăm cu oameni de încredere pe care îi poți iubi și pe care te poți baza.”
Mesaj suplimentar:
Atunci când primești acest mesaj, ți se transmite foarte clar faptul că prietenii cu care îți petreci timpul sunt, fără urmă de îndoială, oameni de încredere. Ești înconjurat de mulți îngeri aici, pe Pământ, deghizați sub forma prietenilor tăi, cunoștințelor tale, aparițiilor așa-zis întâmplătoare, oameni care au cele mai bune și curate intenții în inima lor. Oamenii care te fac să zâmbești, să râzi sau să plângi sunt suflete care sunt alături de tine în călătoria vieții și ești încurajat să te bucuri de timpul petrecut alături de ei. Atunci când te distrezi cu ei, să știi că îngerii vi se alătură cu bucurie!
Poate te-ai simțit izolat în ultima vreme și nesigur cine este real și cine nu în viața ta. Nu te mai preocupa de asta. Dacă tu te deschizi spre oameni cu încredere, permiți sursei divine să te iubească și să te ghideze spre pace. Ești ajutat spre oameni care au aceeași vibrație cu a ta, ca să vă bucurați de timpul social petrecut împreună și în care să vă susțineți reciproc.
Lucrul cu Arhanghelul Raguel:
Precum un controlor de trafic aerian, Raguel supraveghează arhanghelii și îngerii, asigurând armonie, cooperare și ordine. În acest fel, el te ajută să îți sortezi și ordonezi sentimentele, permițându-ți să le observi, să le înțelegi și să le urmezi.
Numele lui înseamnă „Prietenul lui Dumnezeu”.
Arhanghelul Raguel aduce armonie în toate tipurile de relații și ajută la rezolvarea neînțelegerilor. El este supraveghetor al tuturor îngerilor, asigurându-se de interacțiunea lor armonioasă. Se spune că el a ajutat la înălțarea profetului Enoh la ceruri și la transformarea sa în Arhanghelul Metatron.
Îi poți cere ajutorul dacă ai nevoie de mai multă stimă și valoare de sine, de armonie în grupuri și familie. Arhanghelul Raguel îi ajută pe cei nedreptățiți și pe cei care lucrează în mediere.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()
DIVERSE
Se dă lege pentru schimbarea Codului Rutier! Ce nu vor avea voie să facă șoferii
Publicat
acum 2 orela
26 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Se dă lege pentru schimbarea Codului Rutier! Un proiect de act normativ vizează vizează reglementarea culoarului de salvare, mai precis cum trebuie deschis acesta pentru mașinile de intervenție aflate în misiune, în condiții de trafic aglomerat.
Toți șoferii vor fi obligați să respecte noile prevederi legale, a căror încălcare va fi considerată contravenție și va fi sancționată!
Proiectul de lege pentru modificarea Codului Rutier a fost depus de USR, care subliniază că legislația actuală ”nu stabileşte clar ce trebuie să facă şoferii în condiţii de ambuteiaj sau trafic intens astfel încât să uşureze trecerea maşinilor de urgenţă – ambulanţe, autovehicule de pompieri ori de poliţie.”.
”Forma actuală a Codului rutier nu stabileşte clar ce trebuie să facă şoferii în condiţii de ambuteiaj sau trafic intens astfel încât să uşureze trecerea maşinilor de urgenţă – ambulanţe, autovehicule de pompieri ori de poliţie. Deputaţii USR Dumitru Văduva şi Ovidiu Paraschivescu au depus un proiect pentru clarificarea legislaţiei şi pentru alinierea la prevederile europene, în condiţiile în care orice întârziere a echipajelor de urgenţă poate costa vieţi. (…)Regulile prevăzute acum în Codul rutier în cazul apropierii şi trecerii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară şi cu mijloace de avertizare luminoasă şi sonoră în funcţiune pot fi aplicate doar pe drumuri publice fără trafic intens sau ambuteiaje. Pentru trafic intens şi ambuteiaje, aşa cum se întâmplă în special în oraşe, nu sunt prevăzute însă reguli clare pentru conducătorii auto”, arată cei de la USR, citați de news.ro.
Concret, proiectul de act normativ introduce în Codul rutier obligativitatea ca șoferii, pe drumurile cu o singură bandă de circulaţie pe sens, să se tragă cât mai pe dreapta şi să lase loc în stânga, iar pe drumurile cu două sau mai multe benzi şoferii de pe banda de lângă axul drumului se tragă autovehiculele cât mai în stânga, iar toţi ceilalţi spre dreapta, pentru a forma culoar pe mijlocul drumului, maşinilor de intervenţie.
Nerespectarea obligaţiei privind formarea culoarului de salvare va constitui contravenţie, la fel circulaţia printr-un astfel de culoar a vehiculelor care nu au dreptul, au mai precizat inițiatorii proiectului.
Tot inițiatorii proiectului spun că în Germania, care a implementat culoarul de salvare în urmă cu zeci de ani, statisticile arată că un culoar de salvare format corect permite vehiculelor de urgenţă să circule cu viteze constante, reducând timpul de sosire la locul accidentului cu până la 40 la sută, în timp ce în Austria, unde culoarul de salvare a fost implementat în 2012, studiile indică o creştere a vitezei de deplasare a ambulanţelor cu peste 25 la sută în condiţii de trafic blocat.
Citește și Permis auto 2026. O nouă probă pentru categoria B, înainte de proba în trafic – proiect
![]()
DIVERSE
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe se retrage temporar de lângă Donald Trump. ”Ştiu că veţi fi pe mâini foarte bune”
Publicat
acum 2 orela
26 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Karoline Leavitt (28 de ani) este cea mai tânără persoană numită vreodată în funcţia de secretar de presă al Casei Albe. În lui 2024, ea şi-a reluat activitatea în cadrul echipei de campanie a lui Donald Trump, la doar câteva zile după naşterea primului său copil, o revenire grăbită de tentativa de asasinat din 13 iulie 2024 asupra actualului președinte al SUA.
Leavitt, care este căsătorită cu un dezvoltator imobiliar, a anunțat recent că va intra în concediu de maternitate, pentru naşterea celui de-al doilea copil al său, astfel că a ținut să le spună ”la revedere!” jurnaliștilor acreditați la Casa Albă.
”Aceasta va fi cu siguranţă ultima mea conferinţă de presă pentru o bună bucată de vreme”, a spus, vineri după-amiază, Karoline Leavitt, într-o discuţie cu jurnaliştii.
Cu același prilej, i-a asigurat că reprezentanții presei că vor rămâne ”pe mâini foarte bune” cât timp lipsește ea.
”După cum vedeţi, voi naşte dintr-un moment în altul. Ştiu că veţi fi pe mâini foarte bune cu echipa mea de aici, de la Casa Albă, şi ştiu că aveţi cu toţii numărul personal al preşedintelui”, a glumit ea, cu mâinile aşezate pe burtica rotunjită, notează news.ro.
Leavitt a scris pe rețelele de socializare despre ”imensa bucurie” că va naște din nou. ”Al doilea gând al meu a fost: ‘Cum o să reuşesc să împac munca, un copil mic şi sarcina?’. Ei bine, 39 de săptămâni mai târziu, am reuşit!”, a adăugat ea.
Executivul american nu a desemnat un înlocuitor pentru Karoline Leavitt. Potrivit presei, înalţi oficiali, precum vicepreşedintele JD Vance, ar putea ţine ocazional conferinţe de presă la Casa Albă în locul ei.
De asemenea, Casa Albă nu a comunicat nimic cu privire la durata concediului pe care îl va lua purtătoarea de cuvânt, care este deja mama unui băieţel născut în iulie 2024.
![]()
DIVERSE
Teribilismul ucide. Ea este tânăra care a sfârşit în bolidul condus de iubit: „S-au nenorocit 2 familii”. Ce mesaj sfâşietor a postat şoferul pentru iubita moartă
Publicat
acum 2 orela
26 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Polițiștii din Constanța continuă cercetările în cazul tragediei rutiere din urmă cu două seri, de lângă Mihail Kogălniceanu, eveniment în urma căruia un tânără și-a pierdut viața.
Apar noi detalii despre tragicul accident din Constanţa, în care o tânără de 23 de ani a murit pe loc după ce maşina condusă de iubitul ei a derapat şi s-a zdrobit de un stâlp de electricitate. Proprietarul maşinii urma să vândă bolidul chiar ieri şi, pentru că avea permisul suspendat, şi-a lăsat prietenul la volan pentru o ultimă plimbare. Amândoi au scăpat nevătămaţi.
Proprietarul maşinii ar fi avut permisul suspendat din cauza unor curse ilegale
Şoferul de 20 de ani venea dinspre Mihail Kogălniceanu şi se îndrepta spre Cuza Vodă. A trecut de o curbă, ar fi intrat într-o depăşire, dar pentru că venea cu viteză a pierdut controlul volanului, a derapat şi s-a lovit de un stâlp de electricitate înalt de 12 metri şi care are aproximativ o tonă. Practic s-a lovit ca de un zid.
Mai multe echipaje de intervenţie au ajuns imediat la locul incidentului. „Au fost găsite două victime: o victimă cu traumatism lombar, conştientă, care a fost transportată la Spitalul Judeţean şi cea de-a doua victimă, în stop cardio-respirator. S-a efectuat protocol de resuscitare, dar din păcate fără un rezultat favorabil, victima fiind declarată decedată la finalul protocolului”, a transmis Claudia Tatarici, SAJ Constanţa.
Tânăra decedată avea 23 de ani şi era iubita tânărului aflat la volanul maşinii. Stătea pe bancheta din spate alături de prietena sa, o fată de 18 ani, care a ajuns la spital.
„Fata era din Agigea, e regretabil că s-a întâmplat aşa ceva. Vă daţi seama, cui îi convine ca şi părinte. S-au nenorocit două familii. Mai ales că erau iubiţi, şoferul cu fata. Vă daţi seama. Aveau planuri”, spune un localnic.
„În zona în care au făcut ei accidentul, acum un an a mai murit un prieten, am înţeles că este o zonă destul de periculoasă. Viteză 80 la oră, complicată situaţia”, povesteşte un tânăr.
Proprietarul maşinii ar fi avut permisul suspendat din cauza unor curse ilegale. Şoferul nu consumase băuturi alcoolice sau droguri. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi urmează să stabiliească cu exactitate cum s-a produs tragedia.
SFÂȘIETOR! Iată ce mesaj a postat iubitul tinerei moarte în tragicul accident de la Mihail Kogălniceanu
Aseară, șoferul care a condus mașina în care se afla tânăra a postat un mesaj de adio pentru cea care i-a fost iubită: „Drum lin dragostea mea! Te iubesc și te voi iubi mereu inima mea!“.
Amintim, în urmă cu două nopți, un autoturism în care se aflau patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 22 ani, a intrat într-un stâlp, iar pasagera aflată pe locul din stânga spate a fost rănită grav.
În ciuda eforturilor depuse de medicii sosiți la fața locului, fata, aflată în stop cardio respirator, nu a mai putut fi salvată.
Potrivit informațiilor Ziarului Amprenta, fata care a murit, Maria C. este originară din Agigea, însă locuia în Mihail Kogălniceanu cu iubitul său, șoferul autoturismului, Sebastian B.

O altă victimă a fost transportată la spital cu traumatism lombar și alte două au primit îngrijiri la fața locului.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
România rămâne, din păcate, în topul negativ al siguranței rutiere din Uniunea Europeană. Potrivit datelor preliminare publicate de Comisia Europeană și citate de Agerpres, țara noastră ocupă locul doi în UE în funcție de rata deceselor din accidente rutiere, după Bulgaria.
Anul trecut, aproximativ 19.400 de oameni și-au pierdut viața pe șoselele europene, cu 3% mai puțin decât în anul anterior – un progres modest, spun oficialii europeni. În România, însă, situația rămâne critică: vorbim despre 68 de decese la un milion de locuitori, mult peste media europeană de 43. Doar Bulgaria ne depășește, cu 71 de decese la un milion de locuitori.
Prin comparație, cele mai sigure drumuri sunt în Suedia și Danemarca, unde rata este de doar 20, respectiv 23 de decese la un milion.
Deși există și vești ușor optimiste – România este printre țările care ar putea atinge obiectivul de reducere cu 50% a mortalității până în 2030 – realitatea din teren rămâne dură.
Datele arată că 53% dintre accidentele mortale au loc pe drumuri rurale, iar în orașe, 70% dintre victime sunt pietoni, bicicliști sau alți participanți vulnerabili.
În același timp, bărbații reprezintă 77% dintre decese, iar tinerii între 18 și 24 de ani sunt printre cei mai afectați. Mai mult, pentru fiecare persoană care moare într-un accident, alte cinci sunt rănite grav. Asta înseamnă aproape 100.000 de răniți grav anual în Uniunea Europeană.
Un fenomen în creștere îl reprezintă accidentele cu trotinete electrice și alte mijloace de mobilitate personală, care, deși încă reprezintă un procent mic, sunt tot mai frecvente.
Uniunea Europeană și-a propus prin strategia „Viziunea Zero” să ajungă la zero decese rutiere până în 2050, însă raportul recent al Comisia Europeană arată că ritmul actual este insuficient.
România este țara din Uniunea Europeană cu cei mai mulți morți pe șosele, urmată de Bulgaria. În 2024, țara a înregistrat 78 de decese la un milion de locuitori, potrivit Comisiei Europene.
![]()
DIVERSE
Rezultate loto 26 aprilie 2026. Numere Loto 6/49 şi Joker, se pot câştiga sume frumoase pentru minivacanţa de 1 Mai
Publicat
acum 2 orela
26 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Rezultate loto 26 aprilie 2026. Duminica, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 23 aprilie, Loteria Romana a acordat 18.727 de castiguri in valoare totala de peste 1,73 milioane de lei.
Rezultate loto 26 aprilie 2026:
Joker: /
Noroc Plus:
Super Noroc:
Noroc:
Loto 5 din 40:
Loto 6 din 49:
TRAGERILE LOTO SE VOR DIFUZA, IN DIRECT, PE ROMANIA TV, IN CADRUL EMISIUNII „ROMANII AU NOROC”, INCEPAND CU ORA 18:30
La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 18,04 milioane de lei (peste 3,54 milioane de euro). La Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 5,74 milioane de lei (peste 1,12 milioane de euro).
REZULTATE LOTO 23 APRILIE 2026. Pot suplimentat la Joker după ce s-a câştigat marele premiu
La Joker, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 375.500 de lei (peste 73.700 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 37.900 de lei. La Noroc Plus este in joc un report la categoria I in valoare de peste 304.100 de lei (peste 59.700 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 838.700 de lei (peste 164.700 de euro) ), iar la categoria a II-a un report de peste 153.400 de lei (peste 30.100 de euro). La Super Noroc este in joc un report la categoria I in valoare de peste 162.800 de lei (peste 31.900 de euro).
La tragerea Noroc, la categoria a II-a, s-a inregistrat un castig in valoare de 95.934 de lei. Biletul norocos a fost jucat online pe joaca.loto.ro.
REZULTATE LOTO 23 APRILIE 2026. Joi, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de duminica, 19 aprilie, Loteria Romana a acordat 42.561 de castiguri in valoare totala de peste 69,15 milioane de lei.
Rezultate loto 23 aprilie 2026:
Joker: 3/3, 14, 17, 31, 28
Noroc Plus: 9 9 1 4 6 7
Super Noroc: 4 7 9 8 4 0
Noroc: 7 2 5 5 8 4 2
Loto 5 din 40: 25, 3, 27, 21, 2, 34
Loto 6 din 49: 19, 31, 23, 1, 43, 39
SUPLIMENTAR 200.000 DE LEI LA CATEGORIA I LA JOKER
TRAGERILE LOTO SUNT DIFUZATE, IN DIRECT, PE ROMANIA TV, IN CADRUL EMISIUNII „ROMANII AU NOROC”, INCEPAND CU ORA 18:30
REZULTATE LOTO 23 APRILIE 2026. In urma castigarii premiului de categoria I la tragerea Joker din data de 19.04.2026, pentru tragerea Joker din data de 23.04.2026 Loteria Română suplimenteaza fondul de castiguri al categoriei I cu 200.000 de lei.
La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 17,22 milioane de lei (peste 3,37 milioane de euro). La Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 5,72 milioane de lei (peste 1,12 milioane de euro).
La Noroc Plus este in joc un report la categoria I in valoare de peste 287.000 de lei (peste 56.300 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 726.600 de lei (peste 142.500 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 97.300 de lei (peste 19.000 de euro). La Super Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 169.100 de lei (peste 33.100 de euro).
REZULTATE LOTO 23 APRILIE 2026. Reamintim ca la tragerea Joker din 19.04.2026 s-a castigat premiul de categoria I in valoare de 65.969.447,56 lei (peste 12,93 milioane de euro), cel mai mare premiu la acest joc si din istoria Loteriei Române. Biletul norocos a fost jucat online pe joaca.loto.ro si a fost completat cu doua variante la Joker, pretul acestuia fiind de 14,50 de lei.
La tragerea Loto 6/49 din data de 19.04.2026, la categoria a II-a, s-au inregistrat cinci castiguri in valoare de 68.399,45 de lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agentii din Olanesti si din Bucuresti, sector 2, pe joc-loto.loto.ro, pe joaca.loto.ro si la o statie de plata partenera.
Tot la tragerea Joker din data de 19.04.2026, la categoria a II-a, s-au inregistrat doua castiguri in valoare de 146.873,43 de lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la o agentie din Bucuresti, sector 2 si pe joaca.loto.ro.
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 6 din 49
categoria 1 – toate cele 6 numere extrase
categoria 2 – 5 numere din cele 6 extrase
categoria 3 – 4 numere din cele 6 extrase
categoria 4 – 3 numere din cele 6 extrase
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Joker
categoria 1 – toate cele 5 numere din primul set și Joker-ul
categoria 2 – toate cele 5 numere din primul set
categoria 3 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 4 – oricare 4 numere din cele 5 ale primului set
categoria 5 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 6 – oricare 3 numere din cele 5 ale primului set
categoria 7 – oricare 2 numere din cele 5 ale primului set și Joker-ul
categoria 8 – oricare număr din cele 5 ale primului set și Joker-ul.
Citește și Numerele cel mai des extrase la Loto 6/49. Statistici şi strategii pentru jucători
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Loto 5 din 40
categoria 1 – 5 numere din primele 5 extrase
categoria 2 – 5 numere din toate cele 6 numere extrase
categoria 3 – 4 numere din toate cele 6 numere extrase
REZULTATE LOTO Cum se câștigă la Noroc
categoria 1 – toate cele 7 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – ultimele 6 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine
categoria 4 – ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria N + 3 – tot numărul + 3
categoria N – 3 – tot numărul – 3
Cum se câștigă la Noroc Plus
categoria 1 – toate cele 6 ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre ale numărului (în ordine)
Cum se câștigă la Super Noroc
categoria 1 – toate cele 6 cifre ale numărului (tot numărul în ordine)
categoria 2 – primele 5 cifre ale numărului sau ultimele 5 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 3 – primele 4 cifre ale numărului sau ultimele 4 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 4 – primele 3 cifre ale numărului sau ultimele 3 cifre ale numărului (în ordine)
categoria 5 – primele 2 cifre ale numărului sau ultimele 2 cifre
![]()
DIVERSE
Se modifică din Legea Pensiilor. Care este noua metodă de calcul a pensiilor și de când intră în vigoare
Publicat
acum 3 orela
26 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Se modifică legea pensiilor. Vizați de noile schimbări sunt românii care au lucrat în condiții grele de muncă. Pensiile acestora ar putea crește dacă noul proiect aflat în dezbatere parlamentară va fi adoptat.
Se modifică Legea Pensiilor. Vești bune pentru acești români
Noul proiect de lege ar putea schimba modul de calcul al pensiei în cazul românilor au lucrat în condiții grele. Perioadelor suplimentare din grupele de muncă ar putea fi recunoscute ca stagii contributive.
Chiar dacă românii care au lucrat în condiții grele de muncă s-au putut pensiona mai devreme, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor această facilitate s-a transformat într-un mare dezavantaj deoarece noua formulă de calcul pune accentul pe contributivitate și pe durata totală a stagiului de cotizare.
Astfel, cei care au ieșit mai devreme la pensie au mai puțini ani de contribuții efective, ceea ce duce automat la pensii mai mici comparativ cu cei care au lucrat mai mult timp în condiții normale.
Mai mult, perioadele suplimentare acordate pentru munca în condiții speciale nu sunt întotdeauna valorificate clar în calculul pensiei, ceea ce generează inechități.
Inițiatorii noului proiect vor să elimine această nedreptate.
”Prezenta inițiativă legislativă are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în vederea clarificării caracterului contributiv și a mecanismului de valorificare în calculul pensiei a stagiilor de cotizare aferente activităților desfășurate în condiții deosebite și speciale de muncă.
Intervenția legislativă vizează, în mod concret, corelarea dispozițiilor art. 15 cu cele ale art. 85, art. 88 și art. 144 din lege, astfel încât stagiile de cotizare suplimentare recunoscute de lege să producă efecte juridice reale în determinarea drepturilor de pensie, prin valorificarea acestora în punctajul anual și în acordarea punctelor de stabilitate.
Inițiativa legislativă urmărește asigurarea efectivității dispozițiilor legale existente, prin eliminarea oricăror ambiguități privind natura contributivă a stagiilor de cotizare”, se arată în noul proiect aflat în dezbatere, potrivit Newsweek.ro.
Astfel, parlamentarii vor să stabilească explicit că aceste perioade suplimentare nu sunt doar recunoscute formal, ci trebuie să conteze efectiv în calculul pensiei.
![]()

Mesajul special al ARHANGHELILOR pentru zodia ta. Ce se schimbă în viața ta între 27 aprilie și 3 mai 2026

Incendiu devastator în Vrancea. 11 case de lemn s-au făcut scrum la Soveja FOTO şi VIDEO

Se dă lege pentru schimbarea Codului Rutier! Ce nu vor avea voie să facă șoferii

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe se retrage temporar de lângă Donald Trump. ”Ştiu că veţi fi pe mâini foarte bune”

Teribilismul ucide. Ea este tânăra care a sfârşit în bolidul condus de iubit: „S-au nenorocit 2 familii”. Ce mesaj sfâşietor a postat şoferul pentru iubita moartă

Ioana Făcăleață își face bagajele și pleacă de la Prefectură – ARGEȘUL SE PRIMENEȘTE!

JURNALISTUL IULIAN UȚĂ, mesaj către IPS CALINIC: „Tăcerea sfinției voastre e un sfânt scuipat pe obrazul fiecărui părinte din Argeș!”

ATENȚIE! De vineri, se OPREȘTE APA la Curtea de Argeș

Reacția mult așteptată de argeșeni: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se delimitează de derapajele lui Ion Mînzînă

Scandal monstru la Micești între doua familii din cauza unei relații amoroase – 7 persoane reținute de Poliție

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Scandal monstru la Micești între doua familii din cauza unei relații amoroase – 7 persoane reținute de Poliție
În ziua de 21 aprilie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea...

Adio, risipă bugetară PSD la Călinești! Peste 700.000 de lei salvați pentru investiții
Administrația locală din Călinești trece printr-o „cură de slăbire” forțată. PNL Argeș a anunțat astăzi eliminarea mai multor posturi de...

HALUCINANT! 6 MILIOANE EURO PENTRU 10 TURIȘTI PE ZI: Cetatea Poenari, țeapa și matematica mincinoasă a PSD! Domnule Mînzînă ne explici sau ne înjuri ca la Biserica PSD?
În timp ce Ion Mînzînă și Adrian Bughiu se întrec în declarații sforăitoare despre „turismul de succes” din județ, adevărul...

Casele neracordate la apă, canalizare sau gaze – scutite de impozit | PROIECT DE LEGE ÎN PARLAMENT
O nouă inițiativă legislativă aflată în dezbatere parlamentară promite să facă dreptate proprietarilor de case care, deși își plătesc dările...
Curtea de Argeș

Accident grav la Tigveni: O victimă preluată de echipajele medicale
Un grav accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism care a intrat intr-un cap de pod a...

Bugetul Municipiului Curtea de Argeș pe 2026 intră în dezbatere publică – VEZI AICI PROIECTUL DE BUGET
Administrația locală din Curtea de Argeș invită comunitatea să se implice activ în procesul de planificare a banilor publici. Joi,...

ATENȚIE! De vineri, se OPREȘTE APA la Curtea de Argeș
Societatea Aquaterm informează utilizatorii din municipiul Curtea de Argeș și comunele Băiculești, Valea Iașului și Valea Danului că Statia de...

Accident în Curtea de Argeș, în Progresu: Un autoturism a plonjat în șanț
Un eveniment rutier a mobilizat echipajele de intervenție astăzi, în municipiul Curtea de Argeș, după ce un conducător auto a...

Reacția mult așteptată de argeșeni: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se delimitează de derapajele lui Ion Mînzînă
Presiunea publică și spiritul civic își spun din nou cuvântul în Argeș. În urma demersului ferm inițiat de jurnalistul Iulian...
Mioveni

Ion Georgescu, fostul primar PSD de la Mioveni, condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influență
Lovitură dură pentru fostul edil PSD al Mioveniului! Printr-o sentință pronunțată astăzi, 24 aprilie, de către magistrații Tribunalului Argeș, fostul...

Ioana Făcăleață își face bagajele și pleacă de la Prefectură – ARGEȘUL SE PRIMENEȘTE!
Se pare că aerul din Prefectura Argeș va deveni, în sfârșit, respirabil. Într-o zi care va rămâne în istoria politică...

ALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină
Se aude sirena, dar nu e de la ambulanță, ci e acel „Nino-Nino” de la Parchetul European (EPPO)! După ce...

SE APLIFICĂ REVOLTA ÎMPOTRIVA MARTALOGILOR: Și Bogdan Minciunescu, fost subprefect PSD, fuge scârbit din PSD Argeș
Se pare că aerul condiționat din sediul PSD Argeș a început să emane un miros insuportabil de vechi și de...
Câmpulung

ATENȚIE! SE ÎNCHIDE CIRCULAȚIA PE BULEVARDUL „PARDON” DIN CÂMPULUNG, TEMPORAR – VEZI DETALII
Primăria municipiului Câmpulung informează că, avand în vedere necesitatea executării unor lucrări de mentenanță a infrastructurii rutiere și pietonale pe...

Paștele dezastrului turistic în Argeș: Record negativ istoric în „Epoca Mînzînă-Bughiu” – Pensiuni si hoteluri aproape goale
Turismul din județul Argeș traversează una dintre cele mai negre perioade din ultimele decenii. Minivacanța de Paște 2026 a confirmat...

Bărbat din Argeș la un pas de moarte după ce s-a rasturnat cu un vehicul improvizat
Un accident care ar fi putut avea urmări grave s-a petrecut in urma cu putin timp în comuna Bughea de...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ! Bazinul de Înot din Curtea de Argeș, în pericol de închidere definitivă – Siguranța sanitară a copiilor, blocată de o investiție de doar 5.000 lei – MESAJUL INSTRUCTORULUI BOGDAN ROȘU
ACTUALacum 2 săptămâniCOMPLICITATE ȘI NESIMȚIRE: Primăria Curtea de Argeș și Aquaterm au tăcut 16 zile în timp ce argeșenii nu știau ce apă consumă – MIRACOLUL RUGINII: Apa pleacă proastă din stație, rugina o… purifică
ACTUALacum o săptămânăUn primar PSD din Argeș și-a bătut secretarul în incinta Primăriei! Argumente de mahala în loc de legalitate
ACTUALacum 2 săptămâniALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină
ACTUALacum 2 săptămâniPaștele dezastrului turistic în Argeș: Record negativ istoric în „Epoca Mînzînă-Bughiu” – Pensiuni si hoteluri aproape goale
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCare este diferența între mărimea și caratele unui diamant și cum alegi corect? Ghid practic cu 7 modele de bijuterii care chiar merită purtate
ACTUALacum o săptămânăHidrocentrala Vidraru va fi repornită în octombrie, NU ÎN TOTALITATE – Modernizarea se va încheia peste 5 ani
ACTUALacum o săptămânăTransport gratuit la Simfonia Lalelelor, în Parcul Lunca Argeșului – VEZI DETALII












Ultimele Comentarii