Stai conectat...

DIVERSE

Incendiu de amploare la o fostă fabrică din Buzău. Zeci de persoane care lucrau în incinta clădirii au fost evacuate

Publicat

la

Un incendiu de proporții a cuprins fosta clădire „Contactoare” din municipiul Buzău. Potrivit ISU Buzău, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă în mai multe încăperi de la etajele 3 şi 4 ale clădirii, existând pericol de propagare. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că numeroase căi de acces sunt blocate.

Citește și: Furtuna de cod roșu a făcut prăpăd în București și în țară. Un bărbat a fost omorât după ce un copac a căzut peste mașina lui, iar mai multe autoturisme au fost distruse

Pentru lichidarea incendiului au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău. În sprijin au fost trimise autoscara de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Sărat şi o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Beceni.

Din clădire au fost evacuate aproximativ 50 de persoane, fără să fie raportate victime.

Pompierii acţionează pentru localizarea şi lichidarea incendiului, urmând ca reprezentanţii ISU Buzău să comunice ulterior date privind suprafaţa afectată şi cauza probabilă a izbucnirii focului.

Citește și: Inundaţii masive la metrou, staţia Piaţa Victoriei 2 arată ca un lac FOTO şi VIDEO

Loading

DIVERSE

Salariul minim urcă la 4.325 de lei brut de miercuri, 1 iulie. Printre consecințe – crește valoarea punctului de amendă, se scumpește asigurarea la pensie opțională

Publicat

la

Majorarea salariului minim, de la 4.050 la 4.325 de lei, s-a făcut în baza Hotărârii de Guvern 146 din 2026.

Salariul minim net este, de miercuri, 2.699 de lei.

Angajatorul va cheltui 4.418 lei ca să plătească angajatul cu salariul minim pe economie, începând din 1 iulie 2026, notează economica.net.

Tot 4.325 de lei va fi salariul minim din sectorul agricol şi industria alimentară, unde nu vom mai avea salariu minim distinct începând cu 1 iulie 2026.

Salariul minim brut din construcţii rămâne la 4.582 lei lunar, fiind reglementat la această valoare prin OUG nr. 156 din 2024.

Majorarea salariului minim duce la creșterea valorii punctului de amendă, aceasta fiind 216.25 de lei începând cu 1 iulie 2026. Conform legii, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct de amendă reprezintă, valoric, 5 la sută din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a guvernului.

Citește și O nouă zi liberă legală, luată în calcul. O parte din parlamentari se opun

Asigurarea opţională la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu se majorează odată cu salariul minim. Valoarea acesteia în 2026 rămâne 2.430 de lei, dacă vă asiguraţi oricând pe parcursul anului în curs. Cei fără venituri fiscalizate care se asigură opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate pe parcursul lui 2026 datorează o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) calculată drept 10 la sută din șase salarii minime brute pe economie, luând ca referinţă valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2026, adică 4.050 de lei.

Se scumpește însă, din 1 iulie, asigurarea opţională la sistemul public de pensii (pilonul I). Începând de miercuri, venitul lunar asigurat de către persoana fizică, înscris în contractul de asigurare socială, este de cel puţin 4.325 lei, reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aplicabilă de la această dată, mai notează sursa citată.

Cei care încheie contract de asigurare socială cu o casă de pensii aleg venitul pe care vor să şi-l asigure, cu menţiunea că acesta trebuie să fie cel puţin egal cu salariul minim brut pe economie.

Va trebui plătită o contribuție de asigurări sociale (CAS) de 25 la sută din venitul lunar asigurat la pensia pilonul I, adică 1.082 de lei pe lună.

Tot din 1 iulie 2026 indemnizaţia de însoţitor în cazul pensiei de invaliditate gradul I este 2.163 de lei. Valoarea reprezintă jumătate din valoarea salariului minim brut pe economie, rotunjită în plus.

Citește și Un gigant american accelerează concedierile în România. Sute de angajați pleacă acasă, mută proiecte majore în afara țării

Loading

Citește tot

DIVERSE

Tariful mediu pentru distribuţia gazelor scade de la 1 iulie. Ce se întâmplă cu facturile la gaze din august 2026

Publicat

la

Tariful mediu pentru distribuţia gazelor scade de la 1 iulie. Potrivit unui comunicat al ANRE, raportat la volumele de gaze efectiv vehiculate în reţele, tariful mediu ponderat scade de la 58,47 lei/MWh la 54,32 lei/MWh, o reducere de 7,1%. Astfel, pentru marea majoritate a consumatorilor din România, componenta de distribuţie din factura de gaze va fi mai mică în a doua jumătate a anului.

Tariful de distribuție este doar una dintre componentele facturii finale. Impactul concret asupra fiecărui client depinde de operatorul de distribuție, de categoria de consum, de volumul consumat și de celelalte componente ale prețului final.

„Pentru cei mai mulţi români, distribuţia gazului costă mai puţin de la 1 iulie. Pentru următoarea perioadă de aplicare, tariful mediu ponderat scade cu 7,1%. Este o evoluţie importantă, mai ales într-un context în care costurile din energie rămân o preocupare majoră pentru consumatori şi pentru economie. În acelaşi timp, trebuie spus foarte clar că tariful de distribuţie este doar una dintre componentele facturii finale. Impactul concret asupra fiecărui client depinde de operatorul de distribuţie, de categoria de consum, de volumul consumat şi de celelalte componente ale preţului final”, declara preşedintele ANRE, George Niculescu, citat în comunicat.

Citește și: Preț carburanți 1 iulie 2026. Cum s-au modificat prețurile la benzină și motorină după eliminarea plafonării accizei

Potrivit sursei citate, evoluţia în scădere a tarifelor de distribuţie gaze naturale este determinată în principal de operatorii cu volume mari: Distrigaz Sud Reţele şi Delgaz Grid, care împreună deservesc aproape 90% din volumul total prognozat (72,59 TWh), înregistrează tarife în scădere, scrie Agerpres.

„Tabloul complet reflectă un echilibru: 14 creşteri şi 13 reduceri de tarif, diferenţiate pe fiecare operator. Patru operatori beneficiază de reduceri de cel puţin 10%, în timp ce şase operatori înregistrează majorări de cel puţin 5%. Aceste variaţii ţin de structura de costuri, de investiţiile realizate şi de volumele specifice fiecărei reţele, iar impactul resimţit de fiecare consumator depinde de operatorul din zona sa şi de profilul propriu de consum. Tarifele aprobate nu includ TVA şi sunt stabilite diferenţiat pe operatori de distribuţie şi pe categorii de consum, în funcţie de structura de costuri, volumele prognozate şi parametrii specifici fiecărui operator”, precizează reprezentanţii ANRE, citat de Economica.net.

Citește și: Risc de blackout din cauza caniculei. Comandament de urgență la Ministerul Energiei

În baza unei scăderii medii de 7%, avem o reducere de 0,5 bani/kWh în factura clientului final. Cum un metru cub de gaze înseamnă 10,55 kWh, ieftinirea ca urmare a scăderii tarifelor de rețea este de 5 bani/metrul cub de gaz. Sau 5 lei la un consum de 100 de metri cubi.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Denisa Filcea, deranjată de eticheta de „soția lui Flick”: „Parcă n-aș fi avut ce să mănânc dacă nu era el”

Publicat

la

Denia Filcea este cunoscută pe rețelele de socializare, iar în ultimii ani, imaginea ei a fost construită în jurul familiei, al proiectelor personale și al unei povești de iubire urmărite de sute de mii de oameni. Însă, dincolo de fotografii și apariții, Denisa a povestit că a existat și o parte mai puțin vizibilă: sentimentul că, de multe ori, oamenii nu au fost interesați să afle cine este ea dincolo de rolul de soție.

Citește și: Denisa Filcea, probleme în aeroport! Soția lui Flick a fost la un pas de a nu mai urca în avion: „Au găsit urme de explozibil în bagaj”

În cadrul unui eveniment, aceasta a vorbit recent despre experiențele care au marcat-o în ultimii ani. Denisa Filcea ne-a spus că una dintre cele mai grele senzații pe care le-a trăit în ultimii ani a fost aceea că oamenii nu mai păreau interesați de cine este ea ca om sau profesionist, ci doar de povestea ei de dragoste. Întrebările se repetau, iar atenția se întorcea constant în aceeași direcție.

„Oamenii vin și te întreabă: «Da, cine ești tu? Ce job ai tu? Dacă nu era Flick, tu nu erai…» Parcă n-aș fi avut ce să mănânc dacă nu era el. Mulțumesc că, uite, am ce să mănânc, știi? Adică pentru că nu cunosc”,  a spus ea.

Tot în cadrul emisiunii, aceasta a mărturisit că rareori a simțit că cineva își dorește să afle despre proiectele ei, despre lucrurile pe care le construise înainte sau despre omul care exista independent de relația ei.

„Nici nu m-a întrebat nimeni, ca să nu crezi că m-am dus vreodată la vreo emisiune și cineva a fost interesat să mă întrebe ceva în afară de relaţia mea cu Flick”, a mărturisit ea.

Dincolo de discuția despre etichete și expunere, Denisa a vorbit despre viața sa. Aceasta a fost prezentă la Festivalul de Film de la Cannes, unde a trăit o experiență diferită și s-a bucurat de fiecare moment.

„M-am simțit foarte în largul meu și mi-a plăcut asta. După ce am trecut de covorul roșu și am putut să iau telefonul, primul lucru a fost să îi scriu lui Flick și i-am zis: «Mă simt foarte bine».”

Înainte să plece, i-a propus lui Flick să o însoțească. El a ales să rămână cu Eva. Iar reacția ei a surprins-o chiar și pe ea.

„Eu i-am spus soțului meu: «Vrei să vii cu mine? Știi, merge invitația. Eu am primit-o. Vrei să vii cu mine?» Și el a zis: «Nu. O să stau cu Eva, nu vreau». Și îți spun sincer, pentru o secundă m-am bucurat. Pentru că altfel aș fi fost din nou Denisa… soția lui Flick.”, a mai spus ea.

Citește și: Flick și soția lui s-au cazat la cel mai scump hotel din Dubai. Doar șeicii se cazează aici: „Visele devin relitate”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Horoscop iulie 2026. O lună cum nu a mai fost de mult. Ce oportunităţi aduce Marele benefic Jupiter acum în Leu după mai bine de 10 ani?

Publicat

la

Bine ai venit în luna iulie 2026, o lună cum nu a mai fost de mult. Cel mai important eveniment astrologic este Jupiter, planeta norocului, abundenței și expansiunii, care își petrece prima lună completă în Leu după mai bine de un deceniu.

Chiar și cei mai discreți oameni pot simți o dorință tot mai mare de a crea, de a conduce, de a se exprima, de a lansa ceva nou sau de a se lăsa, în sfârșit, văzuți. Totuși, nu uita: încrederea în sine și validarea exterioară nu sunt același lucru. Una se naște din încredere interioară. Cealaltă dispare la fel de repede ca aplauzele.

Din fericire, cosmosul ne oferă și o doză necesară de realism.
Mercur își continuă retrogradarea prin Rac până pe 23 iulie, încurajându-ne să încetinim ritmul, să reflectăm și să ne reconectăm cu ceea ce contează cu adevărat înainte de a alerga spre lumina reflectoarelor. Neptun intră și el în retrogradare în Berbec pe 7 iulie, iar Venus părăsește Leul și intră în Fecioară pe 9 iulie, aducând o energie mai atentă, mai practică și mai ancorată.

Începutul lunii iulie vine cu un TEST KARMIC pentru cinci zodii! Nativii trec prin schimbări radicale și momente de cumpănă

În loc să întrebe „Cum pot avea mai mult succes?”, aceste tranzite ne întreabă: „De ce îmi doresc asta, de fapt?”. Dacă motivațiile tale sunt legate de scop, nu de performanță, Jupiter în Leu poate face minuni.

Luna Nouă în Rac, de pe 14 iulie, apare în mijlocul retrogradării lui Mercur și este un moment frumos pentru a reveni la un vis, un proiect sau o chemare pe care ai pus-o deoparte mai devreme în acest an. Uneori, cel mai important nou început nu este ceva complet nou, ci faptul că îți oferi toată atenția unui lucru pe care sufletul tău a așteptat răbdător să îl finalizezi. Dacă există un obiectiv important pe care ți-ai dori să îl închei până la finalul anului 2026, aceasta este lunație potrivită pentru a planta intenția și pentru a începe să o hrănești cu grijă.

A doua jumătate a lunii se simte ca un punct de cotitură dramatic.
Soarele intră în Leu pe 22 iulie, Mercur revine în mers direct o zi mai târziu, iar lucrurile încep să capete rapid avânt. Apoi, pe 26 iulie, Saturn intră în retrogradare în Berbec, în timp ce Nodurile Lunare se mută pe axa Vărsător-Leu, deschizând un capitol complet nou de optsprezece luni, concentrat pe echilibrul dintre leadership personal și responsabilitate colectivă.

Horoscop 2 iulie 2026. Nu ai o dispoziție prea bună astăzi și ai tendința de a-ți vărsa nervii pe cei din jur!

Luna se încheie cu o Lună Plină puternică în Vărsător, pe 29 iulie, amintindu-ne că cele mai mari daruri ale noastre nu sunt menite să fie ascunse sau păstrate doar pentru noi. Viitorul aparține celor care știu să își celebreze individualitatea, dar care nu uită că nimeni nu se ridică singur.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Bloc de patru etaje prăbuşit. Salvatori şi câini care caută eventuali locuitori sub moloz

Publicat

la

Un bloc s-a surpat marţi la Atena, dintr-un motiv necunoscut, iar căutări erau în curs în vederea salvării unor eventuale persoane blocate sub dărâmături, declară un reprezentant al pompierilor greci AFP.

Potrivit televiziunii publice ERT, cel puţin o persoană este dată dispărută, o informaţie neconfirmată imediat de către autorităţi.

Furtuna de cod roșu a făcut prăpăd în București și în țară. Un bărbat a fost omorât după ce un copac a căzut peste mașina lui, iar mai multe autoturisme au fost distruse

Agenţia greacă de presă ANA scrie că patru persoane au fost date dispărute.  „Echipe de pompieri sunt la faţa locului pentru a salva eventuale persoane blocate” după surparea acestui imobil mic, în cartierul Petralona, în apropiere de centrul capitalei elene, a declarat reprezentantul biroului de presă al pompierilor.

În imagini difuzate în direct, apar fragmente de balcoane ale acestei clădiri cu patru etaje şi şapte apartamente, salvatori şi câini care caută eventuali locuitori.

Lucrări de construcţie erau în curs pe un teren vecin şi s-ar putea afla la originea acestei surpări, care a avut loc treptat, potrivit televiziunii.

Război în Ucraina. O dronă rusească a lovit un microbuz în Herson: Două persoane au murit, alte cinci sunt rănite

Loading

Citește tot

DIVERSE

Se dă lege: reguli noi pentru multinaționale! Nazare: ”Companiile care fac profit în România trebuie să plătească taxe în România”

Publicat

la

Se dă lege: reguli noi pentru multinaționale!

Ministerul Finanțelor a stabilit, împreună cu ANAF, noul cadru privind prețurile de transfer, o zonă fiscală importantă pentru companiile care fac parte din grupuri naționale sau internaționale. A

Fiscul a aprobat și a transmis către publicare în Monitorul Oficial două ordine prin care noile reguli vor fi implementate în activitatea de administrare fiscală și control. Cele două ordine vizează conținutul dosarului prețurilor de transfer și procedura de emitere a acordurilor de preț în avans. Scopul este ca regulile să fie mai clare pentru contribuabili, aplicate unitar de administrația fiscală și aliniate la standardele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Cadrul legal anterior privind prețurile de transfer, în vigoare din 2016, necesita actualizarea pentru a reflecta evoluțiile intervenite în domeniu și pentru a asigura alinierea la practicile curente și la standardele internaționale în materie de prețuri de transfer, astfel cum au fost actualizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Revizuirea acestuia răspunde nevoii de a clarifica și armoniza tratamentul unor aspecte complexe, precum restructurările de afaceri, sediile permanente sau analiza tranzacțiilor pe baza substanței economice, explică reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Prin cele două ordine, Ministerul Finanțelor clarifică aceste reguli și le aliniază la standardele OCDE, astfel încât analiza fiscală să se facă după criterii unitare, transparente și previzibile. Fiscul va aplica acest cadru în activitatea de administrare și control, cu obiectivul de a reduce disputele fiscale, de a asigura tratament egal pentru contribuabili aflați în situații similare și de a verifica în mod riguros dacă tranzacțiile intragrup respectă principiul valorii de piață.

”Această actualizare marchează prima mare ajustare structurală pe o direcție fiscală strategică pentru România şi este parte a directiei asumate în ultimul an: consolidarea expertizei ANAF în zone fiscale complexe. În relația cu grupurile multinaționale și companiile afiliate, statul trebuie să înțeleagă și să monitorizeze mai bine cum sunt structurate tranzacțiile, unde se creează valoarea economică și unde trebuie impozitat profitul.

România are nevoie de reguli echitabile, aplicabile la nivelul întregului mediu de afaceri. Companiile care fac profit în România trebuie să plătească taxe în România, iar contribuabilii corecți trebuie să beneficieze de predictibilitate și tratament egal. Scopul este să aducem claritate, stabilitate și predictibilitate atât pentru mediul de business cât și în ceea ce privește veniturile bugetului de stat”, spune ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Modificările continuă demersurile Ministerului Finanțelor de aliniere a cadrului fiscal național la standardele OCDE Un element important îl reprezintă clarificarea posibilității de aplicare retroactivă a acordurilor de preț în avans, prin mecanismul de rollback. Acesta permite extinderea efectelor unui acord de preț în avans și asupra unor perioade fiscale anterioare, în condițiile prevăzute de lege, contribuind astfel la reducerea riscului de dispute fiscale. Prețurile de transfer sunt prețurile practicate în tranzacțiile dintre companii afiliate, de exemplu societăți care fac parte din același grup. Regula fiscală de bază este ca aceste tranzacții să fie realizate la valoarea de piață, adică în condiții comparabile cu cele care ar fi existat între companii independente.

Actualizarea legislației urmărește să clarifice aspecte apărute în practica fiscală și administrativă, să reducă diferențele de interpretare și să asigure o aplicare mai unitară a regulilor. Obiectivul este un cadru mai predictibil pentru contribuabili și un tratament fiscal echitabil pentru companiile aflate în situații similare.

Reguli noi pentru multinaționale. Ce se schimbă

Cele două ordine integrează în mod direct conceptele și abordările din Liniile directoare OCDE privind prețurile de transfer (Ghidul OCDE), inclusiv în ceea ce privește documentația de grup, analiza funcțională, restructurările de afaceri și studiile de comparabilitate.

Sunt introduse, de asemenea, clarificări privind modul de analiză a sediilor permanente, prin raportare la regulile de prețuri de transfer și la recomandările OCDE. Aceste clarificări sunt importante pentru companiile care desfășoară activități în mai multe state sau au structuri operaționale complexe.

Citește și Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează după analiza Moody’s: România are nevoie de stabilitate pentru a evita riscul retrogradãrii la junk

Mai concret, noile reguli explică mai clar cum trebuie analizate tranzacțiile dintre companii afiliate: ce tranzacții trebuie documentate, ce date pot fi folosite ca termen de comparație și cum se stabilește dacă prețul folosit este unul de piață. Acest lucru este important pentru ca aceeași situație să nu fie interpretată diferit de contribuabili și de administrația fiscală.

În ceea ce privește conținutul dosarului prețurilor de transfer, principalele modificări vizează:

  • actualizarea pragurilor de semnificație, de la care companiile trebuie să pregătească dosarul prețurilor de transfer, în funcție de tipul tranzacțiilor desfășurate cu firme afiliate
  • introducerea depunerii electronice a dosarului prețurilor de transfer prin Spațiul Privat Virtual pentru marii contribuabili care au obligația întocmirii anuale a dosarului
  • alinierea explicită la standardele și recomandările OCDE, prin includerea unor reguli mai clare pentru situațiile în care o companie își reorganizează activitatea sau transferă funcții, active ori riscuri în cadrul grupului din care face parte. Sunt clarificate și situațiile în care o companie străină desfășoară activitate în România printr-un sediu permanent, astfel încât profitul să fie atribuit corect acolo unde este generată valoarea economică
  • clarificarea regulilor privind realizarea analizelor de comparabilitate. Se stabilește modul în care se fac comparațiile cu alte companii sau tranzacții similare. Practic, noile reguli explică mai bine ce date pot fi folosite, din ce piețe pot fi selectate comparațiile și cum trebuie justificată analiza, pentru a reduce diferențele de interpretare
  • detalierea informațiilor pe care contribuabilii trebuie să le prezinte atunci când susțin analiza economică din dosarul prețurilor de transfer. Scopul este ca documentația să fie mai clară, mai completă și mai apropiată de practica internațională

În ceea ce privește procedura de emitere a acordurilor de preț în avans, principalele modificări urmăresc creșterea predictibilității fiscale și prevenirea disputelor dintre contribuabili și administrația fiscală.

Acordul de preț în avans permite unei companii să obțină, înainte de derularea sau finalizarea unor tranzacții, confirmarea administrației fiscale privind metoda de stabilire a prețurilor de transfer. În acest fel, contribuabilul are mai multă certitudine fiscală, iar riscul unor dispute ulterioare scade.

Principalele modificări vizează:

  • clarificarea situațiilor în care un acord de preț în avans poate fi aplicat și pentru perioade anterioare. Acest mecanism, cunoscut ca rollback, poate fi folosit în anumite condiții, atunci când situația analizată este comparabilă cu cea pentru care se solicită acordul
  • stabilirea unor reguli mai clare pentru acordurile care implică și administrații fiscale din alte state. Aceste acorduri bilaterale sau multilaterale sunt importante pentru companiile care operează în mai multe jurisdicții, deoarece reduc riscul ca același profit să fie impozitat de două ori
  • clarificarea documentelor și informațiilor pe care contribuabilii trebuie să le depună pentru obținerea unui acord de preț în avans

Prin aceste modificări, Ministerul Finanțelor consolidează cadrul fiscal național în materia prețurilor de transfer, iar ANAF va implementa noile reguli în activitatea de administrare fiscală și control. Direcția este aceeași: aliniere la standardele OCDE, reguli mai clare și o aplicare mai echitabilă pentru contribuabili.

Noile reguli urmăresc să ofere contribuabililor mai multă predictibilitate, să asigure un tratament echitabil pentru companii și să sprijine o administrare fiscală mai clară și mai eficientă.

Ministerul Finanțelor și ANAF vor urmări aplicarea acestor reguli și vor continua dialogul cu mediul de afaceri și cu specialiștii din domeniu, pentru ca reglementările să răspundă atât nevoii de certitudine fiscală a contribuabililor, cât și obiectivului unei administrări fiscale moderne, echilibrate și eficiente.

Citește și Schimbare majoră pentru o categorie de români în 2026. Ministerul Finanțelor elimină o raportare obligatorie

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend