Stai conectat...

DIVERSE

Se dă lege: reguli noi pentru multinaționale! Nazare: ”Companiile care fac profit în România trebuie să plătească taxe în România”

Publicat

la

Se dă lege: reguli noi pentru multinaționale!

Ministerul Finanțelor a stabilit, împreună cu ANAF, noul cadru privind prețurile de transfer, o zonă fiscală importantă pentru companiile care fac parte din grupuri naționale sau internaționale. A

Fiscul a aprobat și a transmis către publicare în Monitorul Oficial două ordine prin care noile reguli vor fi implementate în activitatea de administrare fiscală și control. Cele două ordine vizează conținutul dosarului prețurilor de transfer și procedura de emitere a acordurilor de preț în avans. Scopul este ca regulile să fie mai clare pentru contribuabili, aplicate unitar de administrația fiscală și aliniate la standardele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Cadrul legal anterior privind prețurile de transfer, în vigoare din 2016, necesita actualizarea pentru a reflecta evoluțiile intervenite în domeniu și pentru a asigura alinierea la practicile curente și la standardele internaționale în materie de prețuri de transfer, astfel cum au fost actualizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Revizuirea acestuia răspunde nevoii de a clarifica și armoniza tratamentul unor aspecte complexe, precum restructurările de afaceri, sediile permanente sau analiza tranzacțiilor pe baza substanței economice, explică reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Prin cele două ordine, Ministerul Finanțelor clarifică aceste reguli și le aliniază la standardele OCDE, astfel încât analiza fiscală să se facă după criterii unitare, transparente și previzibile. Fiscul va aplica acest cadru în activitatea de administrare și control, cu obiectivul de a reduce disputele fiscale, de a asigura tratament egal pentru contribuabili aflați în situații similare și de a verifica în mod riguros dacă tranzacțiile intragrup respectă principiul valorii de piață.

”Această actualizare marchează prima mare ajustare structurală pe o direcție fiscală strategică pentru România şi este parte a directiei asumate în ultimul an: consolidarea expertizei ANAF în zone fiscale complexe. În relația cu grupurile multinaționale și companiile afiliate, statul trebuie să înțeleagă și să monitorizeze mai bine cum sunt structurate tranzacțiile, unde se creează valoarea economică și unde trebuie impozitat profitul.

România are nevoie de reguli echitabile, aplicabile la nivelul întregului mediu de afaceri. Companiile care fac profit în România trebuie să plătească taxe în România, iar contribuabilii corecți trebuie să beneficieze de predictibilitate și tratament egal. Scopul este să aducem claritate, stabilitate și predictibilitate atât pentru mediul de business cât și în ceea ce privește veniturile bugetului de stat”, spune ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Modificările continuă demersurile Ministerului Finanțelor de aliniere a cadrului fiscal național la standardele OCDE Un element important îl reprezintă clarificarea posibilității de aplicare retroactivă a acordurilor de preț în avans, prin mecanismul de rollback. Acesta permite extinderea efectelor unui acord de preț în avans și asupra unor perioade fiscale anterioare, în condițiile prevăzute de lege, contribuind astfel la reducerea riscului de dispute fiscale. Prețurile de transfer sunt prețurile practicate în tranzacțiile dintre companii afiliate, de exemplu societăți care fac parte din același grup. Regula fiscală de bază este ca aceste tranzacții să fie realizate la valoarea de piață, adică în condiții comparabile cu cele care ar fi existat între companii independente.

Actualizarea legislației urmărește să clarifice aspecte apărute în practica fiscală și administrativă, să reducă diferențele de interpretare și să asigure o aplicare mai unitară a regulilor. Obiectivul este un cadru mai predictibil pentru contribuabili și un tratament fiscal echitabil pentru companiile aflate în situații similare.

Reguli noi pentru multinaționale. Ce se schimbă

Cele două ordine integrează în mod direct conceptele și abordările din Liniile directoare OCDE privind prețurile de transfer (Ghidul OCDE), inclusiv în ceea ce privește documentația de grup, analiza funcțională, restructurările de afaceri și studiile de comparabilitate.

Sunt introduse, de asemenea, clarificări privind modul de analiză a sediilor permanente, prin raportare la regulile de prețuri de transfer și la recomandările OCDE. Aceste clarificări sunt importante pentru companiile care desfășoară activități în mai multe state sau au structuri operaționale complexe.

Citește și Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează după analiza Moody’s: România are nevoie de stabilitate pentru a evita riscul retrogradãrii la junk

Mai concret, noile reguli explică mai clar cum trebuie analizate tranzacțiile dintre companii afiliate: ce tranzacții trebuie documentate, ce date pot fi folosite ca termen de comparație și cum se stabilește dacă prețul folosit este unul de piață. Acest lucru este important pentru ca aceeași situație să nu fie interpretată diferit de contribuabili și de administrația fiscală.

În ceea ce privește conținutul dosarului prețurilor de transfer, principalele modificări vizează:

  • actualizarea pragurilor de semnificație, de la care companiile trebuie să pregătească dosarul prețurilor de transfer, în funcție de tipul tranzacțiilor desfășurate cu firme afiliate
  • introducerea depunerii electronice a dosarului prețurilor de transfer prin Spațiul Privat Virtual pentru marii contribuabili care au obligația întocmirii anuale a dosarului
  • alinierea explicită la standardele și recomandările OCDE, prin includerea unor reguli mai clare pentru situațiile în care o companie își reorganizează activitatea sau transferă funcții, active ori riscuri în cadrul grupului din care face parte. Sunt clarificate și situațiile în care o companie străină desfășoară activitate în România printr-un sediu permanent, astfel încât profitul să fie atribuit corect acolo unde este generată valoarea economică
  • clarificarea regulilor privind realizarea analizelor de comparabilitate. Se stabilește modul în care se fac comparațiile cu alte companii sau tranzacții similare. Practic, noile reguli explică mai bine ce date pot fi folosite, din ce piețe pot fi selectate comparațiile și cum trebuie justificată analiza, pentru a reduce diferențele de interpretare
  • detalierea informațiilor pe care contribuabilii trebuie să le prezinte atunci când susțin analiza economică din dosarul prețurilor de transfer. Scopul este ca documentația să fie mai clară, mai completă și mai apropiată de practica internațională

În ceea ce privește procedura de emitere a acordurilor de preț în avans, principalele modificări urmăresc creșterea predictibilității fiscale și prevenirea disputelor dintre contribuabili și administrația fiscală.

Acordul de preț în avans permite unei companii să obțină, înainte de derularea sau finalizarea unor tranzacții, confirmarea administrației fiscale privind metoda de stabilire a prețurilor de transfer. În acest fel, contribuabilul are mai multă certitudine fiscală, iar riscul unor dispute ulterioare scade.

Principalele modificări vizează:

  • clarificarea situațiilor în care un acord de preț în avans poate fi aplicat și pentru perioade anterioare. Acest mecanism, cunoscut ca rollback, poate fi folosit în anumite condiții, atunci când situația analizată este comparabilă cu cea pentru care se solicită acordul
  • stabilirea unor reguli mai clare pentru acordurile care implică și administrații fiscale din alte state. Aceste acorduri bilaterale sau multilaterale sunt importante pentru companiile care operează în mai multe jurisdicții, deoarece reduc riscul ca același profit să fie impozitat de două ori
  • clarificarea documentelor și informațiilor pe care contribuabilii trebuie să le depună pentru obținerea unui acord de preț în avans

Prin aceste modificări, Ministerul Finanțelor consolidează cadrul fiscal național în materia prețurilor de transfer, iar ANAF va implementa noile reguli în activitatea de administrare fiscală și control. Direcția este aceeași: aliniere la standardele OCDE, reguli mai clare și o aplicare mai echitabilă pentru contribuabili.

Noile reguli urmăresc să ofere contribuabililor mai multă predictibilitate, să asigure un tratament echitabil pentru companii și să sprijine o administrare fiscală mai clară și mai eficientă.

Ministerul Finanțelor și ANAF vor urmări aplicarea acestor reguli și vor continua dialogul cu mediul de afaceri și cu specialiștii din domeniu, pentru ca reglementările să răspundă atât nevoii de certitudine fiscală a contribuabililor, cât și obiectivului unei administrări fiscale moderne, echilibrate și eficiente.

Citește și Schimbare majoră pentru o categorie de români în 2026. Ministerul Finanțelor elimină o raportare obligatorie

Loading

DIVERSE

E oficial! Luca Niculescu depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Ce șanse de învestire îi dă Polymarket

Publicat

la

E oficial! Luca Niculescu depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.

Premierul desemnat a făcut anunțul pe rețelele de socializare, unde subliniază că sunt cântărite ”cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români”.

”Am încheiat azi două zile pline de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern.
Le mulțumesc tuturor partidelor și grupurilor parlamentare pentru timpul acordat, pentru deschidere și pentru propunerile pe care mi le-au transmis. Dialogul rămâne deschis, cântărim cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români.
Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
România are nevoie de responsabilitatea noastră a tuturor pentru a avea instalat repede un Guvern care să lucreze pentru cetățeni. Fac tot ce ține de mine pentru asta”, a scris marți seară, pe Facebook, Luca Niculescu.

Citește și Se conturează cabinetul lui Luca Niculescu. Cine ar putea conduce trei ministere importante, ce condiții pune Nicușor Dan

Pe platforma de predicții Polymarket din SUA, instalarea lui Niculescu la șefia Palatului Victoria, în locul interimarului Ilie Bolojan, este creditată cu șanse destul de mari: 72 la sută.

Tot acolo, dizolvarea parlamentului, care ar duce la alegeri anticipate, are în prezent doar 14 la sută șanse să se întâmple.

Loading

Citește tot

DIVERSE

PNL anunţă că susţine guvernul Luca Niculescu: „Vom sta cu ochii pe fiecare leu cheltuit”

Publicat

la

Potrivit lui Ionel Bogdan, PNL își menține poziția de partid de opoziție, dar este pregătit să sprijine un acord care să includă câteva priorități economice și bugetare.

Printre acestea se numără reducerea deficitului bugetar, respectarea disciplinei fiscale, protejarea investițiilor și adoptarea unui buget responsabil pentru anul 2027.

PNL promite că nu va susține moțiuni de cenzură timp de șase luni

Unul dintre angajamentele anunțate de Ionel Bogdan vizează renunțarea la inițierea sau susținerea unor moțiuni de cenzură în următoarea jumătate de an. „PNL își asumă să nu depună, să nu semneze și să nu voteze nicio moțiune de cenzură în următoarele șase luni”, a transmis acesta pe Facebook.

PNL sprijină învestirea lui Niculescu, însă nu intră la guvernare. Bolojan: ”Vom susține politicile guvernului atunci când acestea servesc interesului României”

Potrivit liberalului, măsura ar reprezenta un angajament pentru stabilitate politică și responsabilitate față de România.

Ionel Bogdan cere încheierea crizei politice
În mesajul său, Ionel Bogdan a afirmat că liberalii au susținut dialogul politic și au fost dispuși să facă compromisuri pentru depășirea blocajului.

Acesta a făcut apel la celelalte partide să își asume responsabilitatea pentru formarea unui guvern stabil și pentru continuarea măsurilor economice.

„România are nevoie de un guvern stabil, nu de noi condiții, amânări și blocaje politice”, a transmis Ionel Bogdan. Liberalul a încheiat mesajul cu un apel la accelerarea negocierilor politice, susținând că

Raluca Turcan: PNL va oferi Guvernului Niculescu „ceea ce PSD nu a oferit niciodată Guvernului Bolojan”
Turcan lansează însă un avertisment pentru premierul desemnat și acuză PSD că a subminat Guvernul Bolojan chiar din interiorul fostei coaliții.

Raluca Turcan susține, într-un mesaj publicat marți pe Facebook, că PNL va avea o atitudine diferită față de viitorul Executiv de cea pe care, în opinia sa, PSD a avut-o în raport cu Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Citește și Traian Băsescu susține că mai există doar două variante pentru învestirea unui Guvern: „Ne place sau nu, asta e!”

„Partidul Național Liberal va avea maturitatea și onestitatea de a oferi Guvernului Niculescu ceea ce PSD nu a oferit niciodată Guvernului Ilie Bolojan: să lase deoparte calculele de partid atunci când e vorba de marile proiecte ale României, precum SAFE, absorbția fondurilor europene sau bugetul de stat pe 2027”, a transmis Turcan.

Liberala i-a adresat însă și un avertisment premierului desemnat: „Să nu uite că PSD este în opoziție chiar și când e la guvernare!”.

Acuzații la adresa PSD privind SAFE și fondurile din PNRR
Turcan a invocat comportamentul social-democraților din ultimele luni pentru a-și argumenta criticile. Potrivit acesteia, după retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Bolojan, PSD ar fi promis că nu va afecta programul SAFE, pentru ca ulterior să îl conteste la Curtea Constituțională.

Deputata PNL acuză PSD și de blocarea legii salarizării, pe care o prezintă drept un jalon din PNRR în valoare de 770 de milioane de euro.

„În mai, după ce a dat jos Guvernul Bolojan împreună cu AUR, Sorin Grindeanu semna la Cotroceni acordul pentru legea salarizării, jalon PNRR de 770 de milioane de euro. Hârtia aceea nu a valorat, de fapt, nimic. PSD a blocat legea, iar România a pierdut 770 de milioane de euro”, a susținut Raluca Turcan.

„Vom sta cu ochii pe fiecare leu cheltuit”
Turcan afirmă că liberalii nu intenționează să procedeze în același mod dacă vor încheia un acord cu premierul desemnat.

„Noi nu vom face asta. Nu semnăm un acord cu premierul desemnat pentru a-l încălca a doua zi”, a transmis aceasta.

În același timp, deputata subliniază că PNL va intra în opoziție și va monitoriza îndeaproape activitatea viitorului Cabinet.

„Opoziția nu înseamnă să stai cuminte și să aplauzi. Vom sta cu ochii pe fiecare leu cheltuit de acest Guvern. Vom vedea dacă ținta de deficit va fi respectată. Vom vedea dacă bugetul pentru 2027 va fi construit pe venituri reale, nu pe promisiuni. Vom vedea dacă reformele vor continua sau vor fi îngropate în sertarele ministerelor”, a afirmat Turcan.

Deputata PNL și-a încheiat mesajul reluând avertismentul adresat lui Luca Niculescu: „PSD este în opoziție chiar și atunci când e la guvernare. Așa a fost cu Guvernul Bolojan. Așa va fi, cel mai probabil, și cu noul guvern, dacă va fi instalat”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Mihaela Bilic, dezvăluiri inedite despre viața personală: „Mă simt norocoasă și liberă. Da, există un bărbat în viața mea”

Publicat

la

Mihaela Bilic a recunoscut că efortul de a fi prezentă zilnic la raportul de gardă de la ora 07:30 dimineața era unul teribil. Soluția sa a fost una radicală, dar salvatoare și anume demisia. Această schimbare i-a permis să își înceapă programul la prânz și să muncească până după miezul nopții.

Citește și: Mihaela Bilic, schimbările care i-au transformat radical refugiul din Valea Rea: „Cum poți să însuflețești o casă? Cu un tablou nou şi o uşă veche!”

Mihaela Bilic: „Nu sunt un exemplu ușor de urmat”

„Eu cred că viața mea personală a devenit profesională și invers. Pot să spun că se confundă, atâta vreme cât nu am o familie în înțelesul clasic, prin – eu știu – definiția clasică a termenului. Sunt scutită de toate aceste activități impuse care presupun soț, copii, programe școlare și trezit la ora 07:00 dimineața.

Am fost un om care nu s-a conformat ușor programului impus de societate și recunosc că, din cauza trezitului matinal, care contravine major cu firea mea noctambulă, mi-am dat demisia inclusiv de la spital, pentru că era un efort teribil să mă trezesc la raportul de gardă, să fiu în spital la 7:30 dimineața. Era un lucru care mă dezechilibra grav și atunci am zis că, dacă eu nu sunt o persoană matinală, nu am cum să lucrez într-un spital.

Și mi-am dat demisia, ca să am o activitate de liber profesionist și să pot să-mi încep programul la prânz – și probabil se termină după miezul nopții. Dar măcar sunt liberă să funcționez în ritmul meu nu într-un ritm impus de alții. Deci cred că viața mea personală și cea profesională sunt una și aceeași, atipice profund ambele. Nu sunt un exemplu ușor de urmat. N-am luat-o pe cărările bătute de restul lumii, sunt… anapoda cu drumul”, a mărturisit Mihaela Bilic.

Chiar dacă viața ei nu urmează tiparele clasice, asta nu înseamnă că dragostea lipsește. Nutriționista a confirmat că există un bărbat în viața ei, însă a ales să păstreze această relație departe de ochii publicului.

„Normal că există un bărbat, dar e secret. (zâmbește) Să știi că eu am 40 de ani și nu am copii. În România încă există mentalitatea că o femeie nu este împlinită cu adevărat dacă nu are copii. Consider că nu există o persoană mai norocoasă și mai liberă. N-am văzut pe nimeni în jurul meu și cred că sunt cea mai norocoasă și mai liberă femeie de pe pământ„, a mai spus Mihaela Bilic pentru Avantaje.ro.

Loading

Citește tot

ACTUAL

PRINS CU CĂȘTILE-N URECHI LA PERMIS! Un candidat din Argeș, umflat de poliție direct din sala de examen!

Publicat

la

Autor

Mintea băieților deștepți din Argeș nu se oprește niciodată din inventat combinații, dar de data asta s-a lăsat cu dosar penal și mascați în loc de permis de conducere! Astăzi, 13 octombrie, în jurul orei 13:00, un candidat cu chef de trișat a fost prins în fapt în sala de examen a Serviciului Permise și Înmatriculări (SPCRPCIV) Argeș în timp ce încerca să treacă proba teoretică prin fraudă.

Tehnologie de vârf, zero minte: Dotat cu camere și cască audio-video!

În loc să pună mâna pe cartea de legislație rutieră, viitorul „sofer de elită” s-a prezentat la examen echipat ca în filmele cu spioni: cu tehnică de comunicare audio-video disimulată pe corp. Planul era simplu – cineva din exterior îi dicta prin cască răspunsurile corecte la chestionare.

Numai că socoteala din parcare nu s-a potrivit cu cea din sala de examen. Supraveghetorii au fost pe fază, iar când l-au depistat, examenul a fost oprit instantaneu. În loc de felicitări pentru admitede, candidatul s-a trezit cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești chemați direct la fața locului pentru a-l lua la întrebări și a-i ridica tehnologia de comunicare.

Avertisment de la Prefectul Sebastian Nedelcu: „Învață sau rămâi pe jos!”

Scandalul l-a scos la rampă și pe prefectul județului Argeș, Sebastian Nedelcu, care a transmis un mesaj dur și fără echivoc tuturor celor care mai visează să cumpere sau să trișeze la examenul auto:

„Transmit tuturor candidaților un mesaj ferm: pentru examenul auto trebuie să învățăm și să fim corecți. Obținerea permisului de conducere este o responsabilitate, iar frauda nu este acceptată.”

Când n-ai nimic în cap, pui micro-casca în ureche!

Așa arată „școala de șoferi” în versiunea de Argeș: de ce să înveți prioritățile, indicatoarele și primul ajutor când poți să-ți pui o cameră sub nasture și o cască cât bobul de orez în ureche?

Totuși, faptul că astfel de indivizi încearcă să ajungă la volan prin fraudă e un pericol public uriaș pentru noi toți. Mâine-poimâine ne întâlneam cu „savantul” în primul sens giratoriu din Pitești și ne întrebam de ce intră pe contrasens! Felicitarile noastre celor din sala de examen că l-au dibuit la timp, iar pentru candidat… recomandăm mersul pe jos, că acolo nu-ți trebuie cască!

Loading

Citește tot

ACTUAL

TRAGEDIE CUMPLITĂ LA PITEȘTI! Un tânăr de doar 31 de ani a murit sub ochii soției sale!

Publicat

la

Autor

Dimineață de neagră suferință și șoc la Pitești! Un tânăr în vârstă de doar 31 de ani și-a pierdut viața fulgerător, lăsând în urmă o familie distrusă de durere și o mulțime de semne de întrebare.

I s-a făcut rău în casă, sub ochii soției: Luptă contracronometru pierdută de medici

Tragicul eveniment a avut loc în dimineața zilei de marți, 13 octombrie. Din primele date, tânărului piteștean i s-a făcut rău dintr-odată în locuința sa. Disperată, soția acestuia a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.

Un echipaj al ambulanței s-a deplasat de urgență la fața locului și a început imediat manevrele intense de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor disperate depuse de salvatori, inima tânărului de 31 de ani a refuzat să mai bată, fiind declarat decesul la fața locului.

Dosar penal deschis de polițiști: Se așteaptă rezultatele necropsiei

Cazul a fost preluat imediat de Poliția Municipiului Pitești, la fața locului intervenind oamenii legii pentru demararea cercetărilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au transmis oficial detaliile anchetei:

„La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești. Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul bărbatului.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești, rezultând că persoana în cauză este un bărbat, de 31 de ani, din Pitești.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.”

Cauza exactă a morții va fi stabilită în urma autopsiei medico-legale, iar polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu precizie toate împrejurările în care s-a produs această cumplită tragedie.

O viață curmată mult prea devreme…

Nu există cuvinte care să poată alina durerea unei familii care își pierde copilul sau soțul la doar 31 de ani. O dimineață obișnuită s-a transformat într-un coșmar definitiv pentru soția care a privit neputincioasă cum viața partenerului ei se stinge sub ochii medicilor.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Salonul nu mai este o opțiune pentru românce, după ce serviciile de înfrumusețare s-au scumpit cu 80%. Clientele amână tot mai mult programările

Publicat

la

Saloanele s-au scumpit în ultimul an cu aproximativ 80%. Clientele ajung fie să amâne programările foarte mult, fie să schimbe salonul la care mergeau cu unul mai ieftin, de cartier.

Într-un salon din Popești Leordeni, ajungeau înainte, zilnic, cel puțin 50 de cliente. Acum, clientele se îmbulzesc doar la finalul săptămânii.

„Amânarea e cuvântul de bază în industria de beauty. Clientele, având probleme cu banii, amână serviciile. Vopsitul de rădăcină se face la o lună. Acum avem cliente care amână serviciul pentru 2 luni, 2 luni și jumătate. Unghiile, în loc să le facem la 3 săptămâni, le amânăm la 5 săptămâni”, spune managerul unui salon, Andreea Medvid, potrivit Observator News.

Citește și: Un nou lanț de magazine intră pe piața din România în 2027. Ce vor găsi românii pe rafturi

Serviciile de înfrumusețare s-au scumpit cu 80% în ultimii cinci ani, de trei ori mai mult decât în Europa. Un tuns costă 100 de lei, iar pentru coafat se mai adaugă 80 de lei. Un vopsit de păr mediu ajunge la 340 de lei. O manichiură semipermanentă costă 140 de lei, iar tratamentele faciale pleacă de la 300 de lei.

„Noi am avut o mică creștere. De până în 10%. Încercăm să nu suporte clientul final toate cheltuielile, toate taxele”, spune Andreea Medvid.

Până acum, exista ceea ce economiștii numesc „efectul rujului”. Adică femeile renunțau la bunurile scumpe, dar nu la machiaje și coafor.

„Atunci când ai o parte mare din populație care are dificultăți în a-și acoperi nevoi de bază, vom vedea menținerea produselor de primă necesitate în lista de cumpărături, în detrimentul unor produse care ar putea să fie considerate neesențiale. Vei tăia acolo unde sunt lucruri care îți aduc un pic de confort psihic”, spune profesorul de economie Christian Năsulea.

Citește și: Inflația anuală a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina cu peste 37% față de anul trecut

O altă soluție este schimbarea salonului de lux cu unul de cartier cu prețuri mai accesibile.

„Avem cliente care vin din Pipera, din Tunari. Ne spun că prețurile sunt mult mai accesibile”, spune o angajată.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend