Stai conectat...

ACTUAL

Încă o navă atacată de drone în Marea Neagră. Ambarcațiunea se îndrepta spre Portul Constanța

Publicat

la

O navă comercială care se îndrepta din portul israelian Haifa spre Constanța a fost lovită miercuri de trei drone în Marea Neagră, la circa 39 de kilometri de coasta Bulgariei. Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune de intervenție pentru asistență, în timp ce echipajul navei a fost evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare. Martorii susțin că la bord a izbucnit un incendiu și că nava s-a înclinat puternic într-o parte, potrivit agenției EFE.

Autorităţile vecine au trimis o ambarcaţiune pentru a oferi asistenţă navei atacate, în timp ce echipajul acesteia este evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare, a relatat postul public de televiziune BNT.

Vezi și INS: Numărul vârstnicilor îl depășește cu peste 1,15 milioane pe cel al copiilor. România se confruntă cu o criză demografică tot mai accentuată

Ministrul bulgar al Apărării, Dimităr Stoianov, a precizat că nava a fost lovită de trei drone la aproximativ 21 de mile marine travers de localitatea Şabla. Acesta a confirmat atacul în timpul unei întâlniri trilaterale cu omologul său turc Yașar Güler și ministrul român al Apărării, Ștefan Radu-Oprea, precum și cu șefii ai apărării celor două țări.

„În timp ce această întâlnire era în desfășurare, o navă container a fost lovită în economică exclusivă a Bulgariei de trei drone navale. Locația se află la aproximativ 21 de mile de Șabla”, a afirmat Stoianov.

Conform agenţiei specializate Maritime.bg, numele navei lovite este Contship Jet, o ambarcațiune portcontainer care plecase din portul israelian Haifa şi se îndrepta către portul românesc Constanţa.

Pescarii care au fost martori ai atacului susțin că au văzut un incendiu izbucnind la bordul navei şi că aceasta s-a înclinat considerabil spre dreapta.

Este a cincea navă comercială atacată de drone în octombrie, în largul coastei bulgare a Mării Negre. Incidentul survine în timp ce miniştrii Apărării din Bulgaria, România şi Turcia s-au întâlnit la Sofia pentru a discuta măsuri de protejare a navigaţiei civile în Marea Neagră în faţa atacurilor reciproce între Rusia şi Ucraina.

Citește și Alertă în Caraș Severin. Un bărbat a furat o armă de vânătoare și zece cartușe dintr-o casă. Este căutat cu drone și camere cu termoviziune

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Alexandru Toader a contestat arestul preventiv: ÎCCJ i-a dat deja termen de judecată

Publicat

la

Autor

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a contestat măsura arestului preventiv. Contestația sa va fi judecată de ÎCCJ pe 3 noiembrie, având în vedere că acesta este notar public.

Toader a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost acuzat de viol, iar magistrații au decis ca acesta să fie reținut pentru 30 de zile. Astăzi, Alexandru Toader a fost scos din arest și dus să asiste la perchezițiile făcute la biroul său notarial, acolo unde este acuzat că ar fi violat o femeie.

Ce a transmis ÎCCJ

„Urmare solicitărilor multiple vă comunicăm ca a fost înregistrată contestația depusă de Toader Alexandru Ionuț.

1011/45/2026 – Contestație – luarea măsurii arestării preventive

Contestator TOADER IONUŢ ALEXANDRU”

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost scos din arestul Poliţiei Iaşi şi dus la cabinetul său notorial, unde au avut loc percheziţii. Alexandru Toader e acuzat de viol, iar anchetatorii vor să verifice acuzațiile pe care nu mai puțin de șapte femei i le aduc.

Alexandru Toader a părăsit sediul Poliţiei judeţene Iaşi purtând o mască de protecţie pe faţă şi cu mâinile încătuşate. Percheziţiile, la care a asistat Alexandru Toader, au durat câteva ore.

Potrivit publicaţiei dezvăluirea.ro, anchetatorii ar fi făcut verificări şi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde Alexandru Toader ar avea biroul.

Ce acuzații i se aduc fiului lui Tudorel Toader

Alexandru Toader este acuzat că a hărţuit sexual două studente. Una dintre tinere a povestit jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.

Cele două studente ar fi fost abordate de lectorul Alexandru Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime ale lectorului Toader şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate.

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată sâmbătă de către magistraţii Curţii de Apel Iaşi.

Pentru ce este cercetat Alexandru Toader

Alexandru Toader este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual.

El fusese reţinut în cursul zilei de vineri de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Rectorul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Liviu George Maha, a anunţat luni că Alexandru Toader va avea interdicţia să desfăşoare activităţi didactice şi în situaţia în care măsura arestării preventive va fi anulată. Rectorul Liviu George Maha a precizat că decizia a fost luată de conducerea Facultăţii de Drept din cadrul universităţii.

De asemenea, Tudorel Toader, tatăl lui Alexandru Toader, dar şi Andreea Urda, ambii avocaţi în acest caz, nu vor mai desfăşura activităţi cu studenţii de anul patru, ”pentru a evita intrarea în contact cu potenţiale victime sau martori”.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Angajații Metrorex amenință cu greva generală. Sindicaliștii au de gând să oprească metroul dacă nu primesc 450 de lei la salariu

Publicat

la

Autor

Angajații Metrorex cer majorarea salariilor cu aproximativ 450 de lei net, dar și condiții mai bune de muncă în subteran, subliniind că nivelul pulberilor depășește de până la opt ori limita admisă.

„Avem a patra ședință a Comisiei de Negociere a noului contract colectiv. Eu încă sper că până la data de 1 noiembrie vor fi înţelepți, măcar să înceapă negociarea, că momentan spun că n-au mandat. Dacă nu, vom aplica legea. Ceea ce spune legea: declanșare, conflict de muncă, dacă nu ne înțelegem, mediere, conciliere, grevă de avertisment și grevă generală. Am cerut și noi ca toată lumea indexarea. Există o lege a salariului minim. Există o directivă europeană a salariului minim, pe care Metroexul astăzi, de la 1 iulie, o încalcă. Cu bună știință, pe motiv că n-a avut buget, iar astăzi pe motiv că nu sunt fonduri suficient. Legea obligă să crească salariul undeva la vreo 450 de lei net.

Citește și: AUR cere redenumirea stațiunii românești „Balvanyos” în „Bălvăniş” în toate actele oficiale. Care este motivul pentru care senatorii au depus proiectul de lege DOCUMENT

Noi am cerut foarte clar să îmbunătățesc condițiile de muncă pentru că e obligatoriu și e obligația angajatorului.

În primul rând să ai aer, oxigen, să poți să respiri, să ai un aer condițional măcar să-ți asigure un nivel de oxigen optim pentru că suntem totuși în subteran la 40-50 de metri.

Lumină, că e numai lumină artificială și o să o eliminăm din umiditate, din pulberi, din… După cum știe toată lumea, pulberile sunt depășite de vreo 8 ori decât maximul admis”, a declarat  Marian Artimon, președintele Unității-Sindicatul Liber Metrou (USLM), la Observator News.

Citește și: Restructurări ample la Poșta Română. Numărul angajaților scade sub 20.000 pentru prima oară

Loading

Citește tot

ACTUAL

SURSE PNL: Gaura la buget ar fi de 10-15 miliarde de lei!

Publicat

la

Autor

Gaura la buget ar fi de 10-15 miliarde de lei, au spus surse liberale ale STIRIPESURSE.RO.

Conform surselor citate, s-ar putea face, însă, unele reglaje la rectificare bugetară.

Reamintim că social-democrații au reclamat o gaură la buget de 40 de miliarde de lei. Practic, liberalii recunosc că sunt unele probleme economice, dar nu atât de mari cum sunt prezentate de social-democrați.

Gaura la buget ar fi de 10-15 miliarde de lei!

Sursele noastre ne-au dezvăluit că, într-adevăr, ar exista facturi neachitate lăsate Cabinetului Luca Niculescu de Guvernul interimar condus de către Ilie Bolojan.

„Vorbim 10-15 miliarde de lei”, au dezvăluit sursele citate.

Acestea au menționat că gaura bugetară nu se ridică la 40 de miliarde de lei, așa cum susțin social-democrații.

O rectificare bugetară ar rezolva, parțial, problema

Sursele citate ne-au mai spus că problema s-ar putea rezolva la rectificarea bugetară, prin mutarea unor sume rămase ca excedent în anumite sectoare către zonele deficitare.

„Pe programul Anghel Saligny sunt restanțe de vreo 2 miliarde de lei”, ne-au declarat sursele menționate, care au completat că în zona transporturilor ar fi un excedent de 1,3 miliarde de lei.

Ceea ce ar însemna că gaura ar fi de 700 de milioane de lei, a fost exemplul pe care ni l-au oferit sursele noastre.

Sorin Grindeanu i-a cerut lui Alexandru Nazare să prezinte situația bugetară reală, înainte de a veni cu rectificarea

Social-democrații au reclamat facturi restante de 40 de miliarde de lei. În acest context, liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-a solicitat ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, să prezinte public „situația economică reală a României”.

PSD dorește ca ministrul Finanțelor să vină cu această prezentare, înainte de a face prima rectificare bugetară.

„I-am cerut ministrului Finanțelor să prezinte public situația economică reală a României, pentru a avea o radiografie completă a bugetului consolidat.

Vrem să știm pe ce ne putem baza în fundamentarea măsurilor pentru 2027.

Românii au dreptul să știe pentru ce au fost chinuiți cu măsuri de austeritate și dacă deficitul a scăzut doar pe hârtie.

Ne dorim transparență și date clare, pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru români și pentru economie!”, a transmis președintele social-democraților.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Antrenorul Ștefan Ene a murit la doar 30 de ani! Clubul Sportiv Dinamo București, în doliu

Publicat

la

Autor

Vestea tragică a morții lui Ștefan Ene a fost anunțată de Clubul Sportiv Dinamo București, care a transmis și un mesaj de condoleanțe și susținere pentru familia acestuia.

Ștefan Ene a murit la doar 30 de ani, vestea venind ca un fulger pentru toți cei care l-au cunoscut. Tânărul era fiul lui  Ionel „Roșu” Ene, fost campion la handbal și actual antrenor, un nume cunoscut în lumea sportului dinamovist. Cauza decesului nu a fost precizată oficial.

„Cu inimile cernite și sufletul înfiorat, ne îndreptăm gândurile spre Ionel «Roșu» Ene, fostul nostru campion la handbal și actual antrenor, în momentele teribile prin care trece la decesul fiului său. Condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul transmis de CS Dinamo.

Citește și: A murit Răzvan Apostolescu, jurnalist și comentator sportiv la Radio România Actualități. Doliu în presă

Recent, și lumea sportului internațional a pierdut un reprezentant de seamă. Luca Pilla, jucător italian de rugby, în vârstă de 43 de ani, s-a stins din viață într-un accident rutier pe  DN1C, la Jucu, în județul Cluj, unde se afla pentru muncă. Sportivul a intrat într-o intersecție semaforizată pe culoarea roșie și s-a ciocnit cu o mașină condusă de o femeie de 49 de ani. După impact, autoturismul lui a fost distrus. Pompierii de la ISU Cluj au încercat să-l scoată dintre fiarele mașinii. Bărbatul era inconștient și avea leziuni grave, iar ulterior medicii i-au declarat decesul.  Luca Pilla lasă în urmă soția, Monica, două fiice, părinții și întreaga familie devastată de durere. După moartea sportivului, echipa lui Luca Pilla a transmis un mesaj emoționant,.

Citește și:  A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei. Avea 91 de ani şi suferea de o boală cruntă!

,,În urma unui tragic accident, ne-a părăsit, din păcate, Luca Pilla. Le Vecchie Volpi Old Rugby este alături de Monica, de copiii lor și de toți cei din familia lui Luca, în fața acestei pierderi neașteptate și dureroase. Luca era unul de-al nostru. Un coechipier care nu dădea niciodată înapoi, mereu zâmbitor, mereu gata să facă o glumă și să aducă puțin haos sănătos. Unul dintre acei oameni care fac o echipă specială și care lasă o amprentă chiar și în afara terenului. Dar dacă Pilla ne-a învățat un lucru, acesta este că viața trebuie trăită, nu amânată. Așadar, în durerea de astăzi, vrem să ni-l amintim și astfel: fiind uniți, regăsindu-ne unii pe alții și ridicând un pahar în cinstea vieții! Pentru că, mult prea des, uităm cât de prețioasă este.

Așteptăm momentul potrivit, amânăm lucrurile frumoase și considerăm timpul pe care îl avem drept ceva garantat. Așa că haideți să trăim această viață! Alături de prieteni, cu râsete, cu câte o nebunie frumoasă și cu un al treilea timp care să nu se mai termine niciodată. Ne place să ni-l imaginăm pe Pilla deja acolo, organizând următorul al treilea timp și punând ceva la cale înainte ca toți ceilalți să apuce să sosească. În cinstea ta, Pilla! În cinstea noastră! În cinstea vieții, pe care trebuie să o trăim din plin, fără să ne cruțăm! Rămas-bun, Luca. Ne vei lipsi”, au transmis cei de la Vecchie Volpi Old Rugby, pe Instagram.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Dana Hering, propagandista „Rezist”, minciună colosală legată de alegerile din Serbia! Dovada prostiei colosale! Femeia habar nu avea că în Timișoara sârbii nu pot vota, dar a mințit fără rușine!

Publicat

la

Autor

Dana Hering, cunoscută comentatoare pro-USR, care locuiește în Suedia, a publicat recent un comentariu la o postare a fostului primar al Timișoarei condamnat, Dominic Fritz, în care susținea că numeroși cetățeni sârbi ar fi venit la Timișoara pentru a vota, deoarece nu aveau încredere în scrutinul din țara lor.

„Imi spun sarbii ca multi au mers la Timisoara, sa voteze la Consulat, ca nu aveau incredere in votul de acasa. Le tinem pumnii, speram sa iasa bine”, a scris aceasta într-un comentariu la o postare a lui Dominic Fritz.

Afirmația a fost contestată foarte dur în spațiul public, după ce mai mulți utilizatori au atras atenția că în oraș nu a fost deschisă nicio secție de votare pentru scrutinul respectiv.

Adrian Pascu, lector la Universitatea de Vest din Timișoara, a publicat o reacție critică la adresa mesajului, pe care l-a prezentat drept un exemplu de informație falsă distribuită pe rețelele sociale.

„Lecție de manipulare…

Mâine sunt invitat la o emisiune despre rolul rețelelor sociale în răspândirea știrilor false, iar azi îmi sare în ochi un exemplu clasic. Un „influencer” pe nume Hering postează un comentariu pe o pagină cu mare vizibilitate și ne spune că prietenii sârbi i-au comunicat că mulți votanți din Serbia au venit duminică să voteze în Timișoara :))). Înțeleg că dna Hering nu locuiește în Timișoara, dar dacă avea o minimă curiozitate (și gândire critică), ar fi aflat că în Timișoara nu a fost deschisă nicio secție de votare. Deci informația răspândită de domnia sa este 100% falsă.

Și mai trist, comentariul fals are peste 500 de reacții… Oameni care au înghițit gălușca formându-și sau întărindu-și o imagine greșită (evident că și în cazul acestora gândirea critică s-a remarcat prin lipsă totală)…
De ce au dezinformat-o sârbii pe doamna Hering, nu știu, dar cert este că ea a preluat dezinformarea și a răspândit-o mai departe (asta dacă nu cumva a inventat ea toată povestea, caz în care toată minciuna îi aparține doar dumneaei).

Și acum o întrebare pentru voi: cum putem lupta împotriva unor astfel de neadevăruri, mai ales atunci când ele devin virale?”, mai transmite acesta.

Ulterior, Dana Hering a recunoscut că a răspândit o informație falsă, însă s-a apărat penibil în fața susținătorilor. După ce a recunoscut că a mințit și că a primit informația de la niște „prieteni sârbi” din Stockholm, aceasta a spus că se întâmplă uneori să greșească, însă corectează și merge mai departe.

„Am dat o informatie falsa duminica, pe care, de altfel, am sters-o.
E vorba de sectia de vot de la Consulatul de la Timisoara, o informatie pe care nu am verificat-o si o aveam de la niste prieteni sarbi, de aici, din Stockholm, cu care vorbeam atunci.

Am aflat apoi ca, de fapt, nu era sectie deschisa la Timisoara.
Si ce sa vezi, niste baieti de care n-am auzit in viata mea si care nu dorm noaptea de grija mea s-au oparit rau de tot la coapse.
Evident, nu e problema mea.

Scriu, gresesc, se intampla ca din graba sa fac erori gramaticale, nu pun diacritice, nu e nimic nou iar cei care urmariti pagina mea stiti deja ca nu ma feresc sa recunosc cand o mai dau in bara, nici nu sustin ca detin adevarul si nici nu ma calific ca jurnalista ci un om cu opinie si cont fb.

Corectez si merg mai departe.”, a transmis Dana Hering.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Petrişor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Gazul e de 24 de ori mai scump în Europa decât în America. Prostia şi domnia se plătesc scump!”

Publicat

la

Autor

Liderul grupului senatorial AUR Petrişor Peiu atrage atenţia că preţul gazului tranzacţionat în Uniunea Europeană a crescut cu peste 243% de la începutul anului, ajungând la 97 euro/MWh, în timp ce în SUA gazul s-a ieftinit şi este de aproximativ 24 de ori mai ieftin. Senatorul critică decizia guvernărilor PSD-PNL-USR-UDMR de a închide centralele pe cărbune şi de a miza pe centrale pe gaze care întârzie sau au dispărut din planuri, avertizând că instabilitatea de pe piaţa energetică nu va face decât să alimenteze inflaţia.

„Aşa cum am mai îndemnat, este bine să ne aducem aminte înţeleptul proverb: „prostia şi domnia se plătesc!” Cu adăugirea: acum chiar se plătesc foarte scump.

De la începutul anului şi până acum gazul tranzacţionat în UE s-a scumpit cu peste 243%, atingând nivelul incredibil de 97 Euro/MWh! În aceeaşi perioadă, gazul tranzacţionat în SUA s-a ieftinit cu 17%, fiind azi la preţul de 3,06 dolari/MMBTU, echivalentul a aproximativ 10 Euro/MWh.

Să vă mai spun încă o dată: în America, gazul e mai ieftin de 24 de ori decât în Europa!

Tot de la începutul anului, cărbunele s-a scumpit doar cu 40%, astfel încât energia produsă la Turceni şi Rovinari din cărbune este astăzi cam cu 30-50% mai ieftină decât cea care s-ar produce la cea mai nouă centrală pe gaz (Mintia), dacă aceasta ar putea să producă de mâine energie! Cu tot cu certificatele de gaze cu efect de seră ale prea-vizionarei doamne Ursula von der Leyen.

Ei bine, guvernările PSD-PNL-UDMR-USR au decis să închidă centralele pe cărbune din România şi să încerce să construiască, în locul lor, unele pe gaze. Viziune strategică, nu? Genialii Virgil Popescu, Sebastian Burduja, Bogdan Ivan, alături de marele cuplu comic Ciucă-Ciolacu.

Acum, e drept că centralele pe gaze promise nu prea s-au făcut. Cea de la Iernut are o întârziere de doar 7 ani, cea de la Mintia are o mică întârziere de doar 2 ani, iar cele de la Turceni şi Işalniţa au şi dispărut din planurile guvernului

Să vă mai spun ceva: preţul petrolului tranzacţionat la New York a crescut cu 77% anul acesta, cel al petrolului tranzacţionat la Londra cu 90%, iar preţul petrolului Ural (cel rusesc) cu 127%. Astfel, cu preţurile la gaze şi ţiţei, le-am dat o grea lovitură ruşilor

În fine, partea cea mai tare cu deciziile domnilor de la Bucureşti este următoarea: ţiţeiul importat şi procesat în România este adus cu un preţ care are ca referinţă preţul ţiţeiului Ural

Cât priveşte principala problemă a economiei, inflaţia, iată cum stăm:

* cotaţia internaţională a benzinei a urcat cu 86% anul acesta;

* cotaţia gazului în Europa a urcat cu 243%, de unde va rezulta o dublare a preţului energiei electrice şi a gazului consumat de companii, iar statul se va îndatora adânc la furnizorii de gaze pentru a putea susţine schema de plafonare a preţului gazului pentru populaţie;

Deci, încă o dată: Prostia şi domnia se plătesc, domnilor guvernanţi!

A, am uitat să adaug ceva: vine iarăşi iarna. Şi, după cum a spus idolul domnilor: Iarna nu-i ca vara! Mândră corabia, meşter cârmaciul”, a transmis liderul grupului senatorial AUR, Petrişor Peiu.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 22 de ore

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!

Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie,...

ACTUALacum o zi

Fără șefii județului alături, ministrul PSD al Transporturilor a venit în Argeș să anunțe deschiderea Lotului 4 Sibiu-Pitești

Noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii din Guvernul PSD, Ștefan Ovidiu Popa, a efectuat marți, 27 octombrie, o vizită de...

ACTUALacum 2 zile

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”

Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...

ACTUALacum 2 zile

REGATUL ARGEȘULUI : Sărbători ieftinite de disperare! Hotelierii au înghețat prețurile pe Transfăgărășan, striviți de scumpiri și de nepăsarea autorităților: TURISMUL DE IARNĂ A FOST UCIS

O analiză de specialitate realizată de portalul de știri Regatul Argeșului scoate la iveală o realitate ieșită din comun pentru...

ACTUALacum 2 zile

FOCUL LUI SUMEDRU A DEVENIT INFERN LA ȘTEFĂNEȘTI! Pompier atacat cu CĂRĂMIDĂ, mașini de poliție distruse și luptători SAS trimiși în forță!

Tradiția strămoșească a Focului lui Sumedru s-a transformat într-un adevărat răscoală cu iz penal în Argeș! În satul Zăvoi din...

Advertisement

Câmpulung

În Trend