Stai conectat...

DIVERSE

Imagini inedite din casa în care a copilărit Marilu Dobrescu. Locul a rămas neatins de peste 15 ani

Publicat

la

Marilu Dobrescu a revenit de curând în România alături de partenerul ei, Tom Healy, pe care l-a prezentat deja familiei chiar din momentul aterizării pe aeroport. După ce au petrecut momente frumoase alături de mama și bunicii vedetei, cei doi au mers într-un loc plin de nostalgie și anume casa în care influencerița și-a trăit copilăria până la 12 ani.

Citește și: Marilu Dobrescu obține prima victorie în procesul cu Iustin Petrescu, după despărțirea cu scandal. Decizia luată de magistrați

Marilu Dobrescu: „Totul a rămas blocat în timp de atunci”

Deși anii au trecut, locuința a rămas neatinsă de timp, păstrând intacte toate amintirile copilăriei. Printre detaliile care au emoționat-o cel mai mult pe Marilu s-au numărat chiar și magneții de pe frigider.

Ăsta e etajul mamei și al meu din casa familiei noastre. Aici am locuit până la 12 ani, când ne-am mutat mai aproape de București, totul a rămas blocat în timp de atunci. Tot ce nu am luat cu mine în Australia e în cutii în camera copilăriei mele de unde v-am făcut tur acum două luni. Magneții puși pe frigider de mine la 10 ani sunt exact în același loc ca atunci”, a scris Marilu Dobrescu, pe Instagram.

Roșcata și iubitul ei sunt împreună de doi ani, însă prima întâlnire oficială dintre Tom Healy și familia influenceriței a avut loc abia de curând, în România. Pentru australian, contactul cu realitatea românească a venit la pachet cu câteva momente neșteptate. Tom s-a arătat extrem de surprins când a zărit un arici în curtea bunicilor vedetei, dar și atunci când a întâlnit pe marginea drumului o dubă plină cu pepeni.

Tot itinerariul meu gândit s-a dus pe apa sâmbetei când Tom a rămas cu gura căscată la primul arici văzut în curtea bunicilor, unde și stăm perioada asta — aparent, nu au așa ceva în Australia — și la prima dubiță cu pepeni de pe marginea drumului a avut cam aceeași reacție ca la un obiectiv turistic UNESCO. Eu, pregătită cu palate, castele și istorie. El, impresionat de un arici și pepeni vânduți din dubă”, a scris Marilu Dobrescu, pe Instagram.

Loading

DIVERSE

Acuzații de hărțuire sexuală la Teatrul de Operetă din București! Fostul adjunct le-ar fi propus balerinelor ”un poker pe dezbrăcate”

Publicat

la

Scandal-monstru la Teatrul de Operetă ”Ion Dacian” (TNOMID) din București. Mai multe balerine au reclamat incidente de hărțuire sexuală care ar fi avut loc în mai 2024.

În acest caz, au fost audiați victime și martori, însă procedura disciplinară nu a mai putut fi finalizată după încetarea contractului de muncă al celui învinuit, la acea vreme director general adjunct. Respectivul și-a dat demisia, iar reprezentanții Comsiei au sesizat organele de cercetare penală. Ulterior, ministrul Culturii l-a ”premiat” pe cel acuzat, numindu-l director interimar al Teatrului Național de Operă și Balet din Constanța, scrie mediafax.

Conform raportului comisiei disciplinare, unul dintre principalele incidente reclamate s-ar fi produs în mai 2024, în timpul unei deplasări la Sebeș pentru spectacolul ”Meșterul Manole”. Astfel, în seara de 18 mai, ex-directorul general adjunct (C.A.) ar fi băut exagerat de mult și ar fi propus în holul hotelului ”un poker pe dezbrăcate”. Balerinele l-au refuzat și au plecat. Ulterior, fostul adjunct ar fi intrat în camerele mai multor angajate și ar fi făcut, din nou, propuneri cu conotație sexuală. De asemenea, ar fi avut un comportament fizic agresiv față de una dintre balerine peste care a intrat în cameră și, potrivit documentelor, dacă nu ar fi fost ajutată să scape de celelalte fete, cel mai probabil ar fi fost abuzată. Patru persoane vătămate audiate ulterior au descris, în declarații separate, că fostul director s-ar fi aflat în stare de ebrietate în acea seară.

Un alt episod din acest caz datează din iunie 2024, din perioada reprezentațiilor spectacolului ”Prințesa Circului”. Conform mai multor declarații, adjunctul de atunci al teatrului ar fi lovit cu un bici balerine și un balerin peste fese sau coapse, în ciuda refuzului acestora.

În noiembrie 2024, mai multe angajate au transmis conducerii TNOMID o sesizare colectivă și confidențială privind existența unui climat de hărțuire în teatru și în timpul deplasărilor. Sesizarea, înregistrată cu numărul 4621/15.11.2024, nominaliza mai multe persoane, inclusiv pe C.A.

Conducerea teatrului a constituit în decembrie o comisie de cercetare disciplinară, care a audiat separat cele patru semnatare ale sesizării și, ulterior, persoanele care au reclamat incidentele de la Sebeș. Declarațiile victimelor directe au confirmat și detaliat, potrivit raportului, faptele reclamate în timpul deplasării.

Alexandru Pătrașcu, director general adjunct al TNOMID și președintele comisiei de cercetare disciplinară, spune acum că a condus audierile în condiții de imparțialitate, întrucât fusese angajat de numai câteva zile și nu îi cunoștea personal pe cei implicați.

”Am condus audierile comisiei în condiții aproape ideale de imparțialitate: fusesem angajat abia de câteva zile, nu cunoșteam personal pe nimeni dintre cei implicați. De altfel nici până în ziua de azi nu l-am întâlnit pe domnul acuzat”, spune Pătrașcu.

Acesta descrie starea în care, potrivit propriilor observații, se aflau angajatele care au reclamat hărțuirea.

”În acele zile nu mă puteam abține să nu observ comportamentul fetelor care au denunțat hărțuirea sexuală: mergeau ca niște umbre, scurgându-se pe lângă pereți, incapabile să privească în ochi pe cineva”, spune directorul adjunct.

”Una dintre balerine prezenta simptomele tipice ale unei traume cauzate de abuz”

Pătrașcu susține că victimele nu ar fi cerut comisiei pedepse exemplare, ci încetarea comportamentelor reclamate.

”De altfel, toate victimele hărțuirii mi-au spus același lucru: că nu vor pedepse exemplare pentru cei care le hărțuiau ci vor doar ca aceste abuzuri să înceteze”, afirmă acesta.

Directorul adjunct Pătrașcu relatează și discuția avută cu una dintre balerine, despre care spune că prezenta simptome pe care le-a asociat unei traume provocate de abuz.

”Una dintre balerine prezenta simptomele tipice ale unei traume cauzate de abuz. Țin minte că am întrebat-o cum se simte, privind în urmă episodul și mi-a răspuns că s-a simțit vinovată atunci când a fost abuzată, s-a simțit vinovată când a făcut sesizarea, chiar dacă în jurul ei s-a constituit o solidaritate și a altor victime și că se simte vinovată și acum când vorbea cu mine”, afirmă Pătrașcu.

Citește și Şi tu ai bifat „Nu sunt robot”? DNSC avertizează asupra unei noi fraude online. Românii riscă să le fie furate parolele și datele bancare

În ceea ce privește finalizarea cercetării disciplinare, Pătrașcu susține că plecarea fostului director adjunct din instituție a făcut ca, din punct de vedere factual, să nu mai existe o sancțiune profesională mai severă care putea fi aplicată.

”Legislația referitoare la hărțuirea sexuală condamnă ferm astfel de comportamente și îndeamnă la vigilență maximă a conducerii, la prevenție, dar când vine vorba despre consecințe totul devine ambiguu, sancțiunea maximă fiind aceea că se poate ajunge chiar și până la desfacerea contractului de muncă. Din acest punct de vedere, demisia domnului respectiv, chiar și prin acordul părților, așa cum a solicitat, era echivalentă, factual, cu rezultatul maximum posibil”, spune Pătrașcu.

Procedura disciplinară nu a fost însă dusă la capăt. La 10 ianuarie 2025, cel acuzat de hărțuite a fost convocat în fața comisiei pentru a-și prezenta apărarea, însă trei zile mai târziu și-a încetat contractul de muncă prin acordul părților. Comisia a consemnat că existau indicii că plecarea ar fi reprezentat o „măsură de protecție” deliberată. Raportul final, întocmit la 20 ianuarie, a stabilit că sesizarea nu mai putea face obiectul unei proceduri disciplinare deoarece persoana cercetată nu mai era angajată a teatrului.

Pătrașcu spune că, în urma cercetării, recomandarea sa către conducerea teatrului a vizat prevenirea unor situații similare prin asumarea explicită a Codului Etic al instituției de către angajați.

”Recomandarea făcută directorului general a fost aceea de a fi conștientizat Codul Etic al instituției prin semnarea nominală a lui de către fiecare angajat. Am fost uluit când, la o primă iterație, au existat persoane care au refuzat să semneze de luarea la cunoștință a Codului Etic”, afirmă acesta.

În martie 2025, Teatrul de Operetă a transmis Ministerului Culturii sesizarea oficială, împreună cu raportul comisiei, folosind explicit sintagma ”hărțuire sexuală”. Sesizarea a fost înregistrată la Ministerul Culturii la 10 martie 2025. În paralel, teatrul a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

”Am fost revoltat când ministrul Culturii a bagatelizat hărțuirea sexuală”

Pătrașcu critică și modul în care Ministerul Culturii ar fi gestionat ulterior situația. ”Nu mă miră că Ministerul Culturii a ascuns sub preș povestea, e un reflex instituțional tipic. Dar chiar dacă nu mă miră, nu înseamnă că e acceptabil”, spune directorul adjunct.

El susține, de asemenea, că a fost revoltat de modul în care ministrul Culturii ar fi abordat subiectul hărțuirii în cadrul unei întâlniri cu angajații teatrului.

”Mai mult, am fost revoltat când ministrul Culturii a bagatelizat hărțuirea sexuală din teatru la întâlnirea cu angajații instituției, anul acesta: zâmbete cu subînțeles, aluzii de tip „las’ că știm noi”, numindu-l, în același timp, pe cel acuzat în Consiliul Administrativ al Operetei. Atunci să nu ne mai mirăm că un număr important de balerini au plecat din instituție aproape imediat”, afirmă Pătrașcu.

Cazul de hărțuire a ajuns și la Parchet. În octombrie 2025 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru tentativă la agresiune sexuală, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală. Cele patru persoane vătămate au fost audiate de procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în noiembrie 2025.

Procurorul a dispus însă, la 16 aprilie 2026, clasarea cauzei pentru toate cele trei capete de acuzare. Ordonanța reține, în același timp, existența unui „comportament necuviincios, inacceptabil, imoral și contrar tuturor standardelor de etică și deontologie”.

Dosarul a revenit în atenția publică în iunie 2026, când MEDIAFAX a relatat pentru prima dată despre existența dosarului de hărțuire de la TNOMID, la peste un an de la sesizarea oficială a Ministerului Culturii. Potrivit cronologiei, dezvăluirea a avut loc la scurt timp după numirea celui acuzat în funcția de manager interimar al unui alt Teatru Național.

Ministerul Culturii a calificat ulterior hărțuirea drept „inacceptabilă” și a cerut conducerii TNOMID să ia măsurile prevăzute de lege. Comunicatul ministerului a precizat că sesizarea din 2025 fusese adresată fostului ministru Natalia Intotero și că solicitarea privind o cercetare administrativă depășea competențele instituției. Comunicatul nu a anunțat reconsiderarea sau suspendarea numirii celui învinuit într-o altă funcție.

Ulterior, la 12 iunie 2026, Ministerul Culturii l-a numit pe C.A. în Consiliul de Administrație al TNOMID.

Astfel, documentele indică o succesiune de sesizări interne, cercetări disciplinare, sesizări către autorități și o anchetă penală care s-a încheiat prin clasare. În paralel, raportul comisiei disciplinare și declarațiile angajatelor au consemnat acuzații privind comportamente considerate incompatibile cu standardele profesionale, în timp ce soluția procurorilor nu a stabilit răspunderea penală pentru faptele cercetate.

Ministrul interimar al Culturii și fostul adjunct aflat în centrul scandalului nu au prezentat deocamdată un punct de vedere în acest caz, mai scrie sursa citată.

(foto cu caracter simbolic; sursa – Facebook)

Citește și Apelul unui bunic după ce bursele orfanilor ar putea fi tăiate: „Ei cresc fără mamă, fără tată, au murit părinții. E foarte greu să-i cresc”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Conacul lui Rareș Bogdan de jumătate de milion de euro luat de la amica Elenei Udrea. Cum arată vila somptuoasă din Voluntari

Publicat

la

Rareș Bogdan deține o avere considerabilă, formată în mare parte înainte de intrarea sa în politică, pe vremea când activa în mass-media. Conform declarațiilor oficiale depuse în mandatul său de europarlamentar, bunurile sale includ proprietăți imobiliare de lux, o colecție impresionantă de bijuterii și obiecte de artă, dar și conturi bancare consistente

Europarlamentarul Rareș Bogdan și-a făcut un „cadou” de senzație în 2018: o vilă și un teren în Voluntari, în valoare de 500 de mii de euro.

Acestea au fost achiziționate de la familia Narcisei Georgescu (fostă Mirică), apropiata Elenei Udrea, plecată în SUA și trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție în legătură cu retrocedări frauduloase și escrocherii imobiliare. La vremea respectivă, jurnalista Sorina Matei a prezentat anumite documente pe blogul personal, care arată că Rareș Bogdan a fost în contact timp de un an și patru luni cu familia Narcisei Georgescu, respectiv cu sora și cumnatul acesteia, pentru a cumpăra vila și terenul de 2.349 de metri pătrați, pentru care a plătit o jumătate de milion de euro.

Casa lui David Popovici are piscina semiolimpică la scară. Declarațiile făcute de sportiv la întoarcerea în România

El a transmis că a ajuns să-și cumpere vilă și teren de la sora și cumnatul Narcisei Georgescu din întâmplare și că nu știe si nici nu-l interesează cine sunt, de fapt, oamenii care i-au vândut totul.

 

Europarlamentarul Rareș Bogdan a afirmat că și-a cumpărat găini pe care le crește la casa din București. El merge împreună cu copiii săi să adune ouăle. De asemenea, europarlamentarul a povestit că dacă este plecat din țară, își sună copiii să meargă să strângă ouăle.

„Mi-am cumpărat găini. La București am 22 de găini. Eu cu Jacqueline avem niște găini roșii care fac 10- 12 ouă. Cât sunt eu mergem să adunăm ouăle. Dacă sunt la Bruxelles, la Strasbourg, plecat, sun și Jacqueline merge când vine de la grădiniță, cu Mihai, să ia ouăle din cuibar”, a povestit Rareș Bogdan.

Narcisa Georgescu și Elena Udrea sunt legate de o prietenie de peste 20 de ani. Femeia a plecat în Statele Unite ale Americii, desfășurând acolo afaceri imobiliare cu Bogdan Georgescu, partenerul său de viață.

Tot în Florida, alături de cei doi au stat Angelica Cacenco, sora ei, și Aurelian Cacenco, cumnatul Narcisei Georgescu, implicați în zona de business din România. Jurnalista Sorina Matei a subliniat faptul că Narcisa Georgescu acționează prin interpuși în țara noastră.

Familia a fost implicată în mai bine de 29 de societăți din România, în peste 13 societăți offshore din Panama, Florida și din Insulele Virgine Britanice, având conturi în bănci din Elveția și din SUA.

În 2014, familia Narcisei Georgescu a început ridicarea unei vile cu demisol, parter și un etaj, construită la sol pe 312 mp pe proprietatea din Voluntari. Proiectul a fost finalizat în iunie 2016.

Pe 19 aprilie 2018, Rareș Bogdan a intrat în acțiune alături de soția lui, achiziționând proprietatea de 2.349 de mp. Iată ce a declarat acesta, printre altele, la acea vreme:

„(n.r. De unde aveți vila?) De la o doamnă pe care să mă împuști dacă-mi amintesc cum o cheamă, dar pot să o întreb pe soția mea. O tipă care a plecat în America, s-a mutat în America. Am luat-o că e aproape de școala fiului meu, dar mai am încă de lucru la ea”.

Potrivit declarației de avere a lui Rareş Bogdan, creditul ipotecar – angajat de soţia sa la Banca Transilvania pentru proprietatea de 303.000 de euro – este de 276.042 de euro şi este făcut pe o perioadă de 10 ani. Vila din Voluntari a costat însă 500.000 de dolari.

Întrebat de Sorina Matei despre acest aspect, Rareș Bogdan a încercat să explice de ce tranzacția nu apare în declarația de avere. Liberalul Rareş Bogdan mai deţine un teren intravilan de 9.100 mp în Alba Iulia şi un apartament de 100 mp în Cluj-Napoca.

Întrebat despre această achiziție, Rareș Bogdan a recunoscut că a plătit, în prima parte a anului 2018, 500.000 de euro pentru vilă și a luat legătura „întâmplător” cu proprietarii casei despre care spune că a achiziționat-o deoarece era aproape de școala fiului său.

Documentele prezentate de Sorina Matei arată că fostul moderator, actual cap de listă al PNL pentru alegerile europarlamentare, a fost în contact timp de un an și patru luni cu familia Narcisei Georgescu, respectiv cu sora şi cumnatul acesteia care se află în Statele Unite, pentru a cumpăra vila și terenul de 2.349 de metri pătrați.

Imagini cu apartamentul lui Cătălin Botezatu din Dubai. Se află la etajul 54 și a costat peste 350.000 de euro

Pe 19 aprilie 2018, Rareș Bogdan și soția sa cumpără proprietatea de 2.349 de metri pătrați. Tot atunci, Rareș Bogdan și soția sa pun ipotecă pe proprietatea în valoare de 1.410.000 lei (303.225 de euro).

Liberalul Rareș Bogdan a explicat cum a ajuns că cumpere vila și terenul de la sora și cumnatul Narcisei Georgescu, dar a precizat că nici nu-l interesează cine sunt oamenii de la care a cumpărat proprietatea.

„De la o doamnă pe care să mă împuşti dacă-mi amintesc cum o cheamă, dar pot să o întreb pe nevastă-mea. O tipă care a plecat în America, s-a mutat în America. Stai că-ţi spun. E verişoara lui Vişinescu (n.r. oenolog, asociată a surorii Narcisei Georgescu în firmele Domeniile Săhăteni SRL, Domeniile Săhăteni Distribution SRL, Fontana Di Vini SRL) . Că eu cu ea am făcut actele. Tipa care are ăla de vinuri. Aurora Vişinescu. Stai o secundă că întreb pe nevastămea cum o cheamă. Cu un nume mai ciudat…Numai puţin, numai un pic…stai că sun acum…Am luat-o că e aproape de şcoala fiului meu dar mai am încă de lucru la ea…E cu «C»”, a declarat Rareș Bogdan, în interviul acordat Sorinei Matei.

 

Câţi bani are în conturi familia Bogdan. Soţia europarlamentarului, apartament primit prin donaţie la Cluj

În urmă cu doi ani, liberalul a vândut tablouri ce însumează puţin peste 19.000 de euro către Bursa Artmark. În privinţa conturilor, Rareş Bogdan cu soţia deţin active financiare importante în lşei şi euro. De asemenea, familia Bogdan mai deţine acțiuni la Banca Transilvani. Soţia sa, Florina Bogdan, a încasat 144.000 de lei, ca jurist. Tot ea a mai obţinut 6.300 de euro, venituri din închirierea unui apartament în Cluj.În plus, soţia liberalului a mai primit 50.000 de euro, în urma unui contract de donaţie făcut cu socrii ei. Veniturile însumate ale soţiei lui Rareş Bogdan se situează în jurul sumei de 405.000 lei. Soţia liberalului a mai primit, prin donaţie, un apartament de 100 metri pătraţi, situat în Cluj.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Protest anemic la Timişoara pentru susţinerea lui Dominic Fritz

Publicat

la

Sâmbătă seara s-au adunat în Piața Operei în jur de 200 de persoane, în urma deciziei Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care ar putea duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Timișorenii au venit cu pancarte, scandând mesaje împotriva PSD.

Se strânge laţul pentru Dominic Fritz! Motivarea CCR la decizia privind legea integrităţii a fost publicată în Monitorul Oficial

Reamintim, primarul Timișoarei rămâne fără mandat, după ce Curtea Constituțională a validat amendamentul votat de PSD și AUR la legea Integrității. Anterior, Fritz a pierdut ambele procese cu Agenția Națională de Integritate (ANI) care l-a declarat în conflict de interes, atât la Curtea de Apel cât și la Înalta Curte. Inspectorii ANI l-au acuzat pe Fritz că în anul 2020 – după ce a fost ales primar al Timișoarei – a aprobat un referat de modificare a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), pe care l-a înaintat Consiliului Local pentru aprobare. Documentația tehnică pentru beneficiarul acestui PUZ a fost făcută de către firma unui consilier local USR, care l-a împrumutat pe candidatul Dominic Fritz cu 25.000 de lei în campania sa electorală.

Miercuri seară, au fost mai mulţi manifestanţi în piaţa din Timişoara. Dominic Fritz a reacționat atunci față de decizia CCR care îi poate pune capăt mandatului de primar.

În seara în care a fost reconfirmat de Comitetul Politic al USR în funcția de președinte al partidului, Dominic Fritz a transmis un mesaj după protestul din Piața Operei, organizat în urma deciziei CCR privind prevederea din Legea ANI care ar putea duce la încetarea mandatului său, dacă va fi promulgată de președinte în această formă.

„Spiritul liber al Timișoarei nu poate fi înfrânt. Vă mulțumesc că vă apărați valorile, democrația și demnitatea. În piață și nu numai! Solidaritatea voastră mă îndârjește. Recunoscător că sunt unul de-ai voștri.”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.

Mesajul lui Fritz s-a încheiat cu un atac direct la adresa PSD. „Iar borfașilor PSD care s-au apucat să demoleze democrația în România: cine seamănă vânt va culege furtună”, a scris primarul.

Kelemen Hunor spune că România ar putea avea un nou guvern în septembrie. Cine va fi premier

Fritz a transmis mesajul după ce, miercuri seară, câteva sute de oameni s-au adunat în Piața Operei din Timișoara ca să protesteze față de decizia CCR cu privire la noua Lege ANI. Protestatarii au scandat, printre altele, „Justiție, nu corupție!”, „Afară corupția din țară!”, „CCR, sluga PSD!” și „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ambasadorul SUA în România dezvăluie că are rădăcini est-europene. Ce alege, după șase luni în funcție, dintre sarmale și burgeri

Publicat

la

Darryl Nirenberg (66 de ani)  a fost nominalizat pentru funcție de Donald Trump în mai 2025 și confirmat de Senatul SUA în decembrie același an.

Și-a începutul oficial în mandatul în martie 2026. La depunerea jurământului, Nirenberg a subliniat importanța strategică majoră a relației SUA-România în context NATO, energie și oportunități economice.

Șeful diplomației americane la București a oferit un interviu în care a vorbit despre prima impresie pe care i-a lăsat-o țara noastră, despre parteneriatul strategic România-SUA care va împlini 30 de ani în 2027, precum și despre experiența personală de a învăța limba română, pe care o exersează de peste 300 de zile pe aplicația Duolingo.

Darryl Nirenberg a povestit că, înainte să ajungă la postul din România, a făcut ceva ce puțini s-ar fi gândit: a căutat lista completă a foștilor ambasadori americani în România. Așa a aflat că primul dintre ei, pe atunci trimis diplomatic, venea, la fel ca el, din nordul statului New York.

Citește și Întâlnirea Nicușor Dan – Donald Trump revine pe agenda diplomatică. Oana Țoiu: „Există un acord de principiu”

Nirenberg a mai spus că bunicii lui aveau rădăcini est-europene și că această ”moștenire” i-a transmis din copilărie anumite așteptări despre România, familie, credință, muncă. Ce nu se aștepta să găsească a fost o altă latură: căldura oamenilor, reziliența lor și energia unei țări aflate în plină ascensiune, după cum a mărturisit el.

”Când americanii aud România, se gândesc la Dracula”, a spus, în interviul acordat Mediafax. ambasadorul, care a adăugat însă că țara noastră are mult mai mult de oferit – de la peisaje spectaculoase până la o economie și o societate în plină dezvoltare.

Diplomatul a fost întrebat, pe de altă parte, dacă preferă mâncarea românească sau pe cea americană. A răspuns că le vrea pe amândouă, cu o singură condiție, impusă de soția lui: să nu uite de legume.

Ambasadorul a mai spus că învață temeinic limba română, având deja peste 300 de zile de exersat pe Duolingo. În acest context, n-a ezitat să rostească o propoziție în limba română: ”Mi-e foame”, că tot fusese întrebat despre preferințele culinare.

A mărturisit apoi că spune deja ”mulțumesc” din reflex, iar asta chiar și atunci când se întoarce în SUA!

Pus să aleagă un singur stat american cu care ar compara România, Nirenberg a spus că e imposibil să se limiteze la unul. Ar fi, spune el, o combinație între zonele montane din vestul Statelor Unite, statele agricole din Midwest, ospitalitatea din sud și diversitatea culturală din nord-est, la fel cum România însăși e o îmbinare de regiuni unite sub o singură identitate națională, mai scrie sursa citată.

În același interviu, întrebat ce sfat ar da unui tânăr care își dorește o carieră diplomatică, Darryl Nirenberg a răspuns simplu și clar: să fie el însuși, să muncească din greu și să aibă o pasiune reală pentru serviciul public. Iar despre ce și-ar dori să se spună despre el atunci când nu e de față, a spus că politica lui a fost mereu aceeași, să nu vorbească despre nimeni pe la spate ceva ce nu i-ar spune direct, în față.

Citește și Nicușor Dan merge în SUA pe 23 septembrie. Președintele României va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Loading

Citește tot

DIVERSE

Care sunt condițiile prin care se poate ieși la pensie cu până la cinci ani mai devreme. Regulile din Legea Pensiilor

Publicat

la

Conform Legii nr. 360.2023, persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv cu cel puțin cinci ani de stagiu de cotizare pot cere pensie pentru limită de vârstă cu cel mult cinci ani înainte de vârsta standard. Regula este confirmată și de Casa Națională de Pensii Publice.

Potrivit informațiilor, nu este suficientă atingerea stagiului complet contributiv, fiind nevoie de acumularea unei perioade suplimentare de cel puțin cinci ani, conform condițiilor stabilite de lege. Casa Națională de Pensii menționează că această categorie poate beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu cel mult cinci ani înaintea vârstei standard. Totodată, este importantă și diferența dintre această situație și pensia anticipată. Pensia pentru limită de vârstă acordată în condițiile art. 56 din Legea 360/2023 are propriile condiții, în timp ce pensia anticipată este reglementată separat și poate presupune diminuări ale cuantumului.

Citește și: Se acordă a 13-a şi a 14-a pensie! Cine sunt seniorii cu mai mulţi bani pe card din septembrie

Ce presupune stagiul de cotizare și ce perioade asimilate pot fi recunoscute

Noua lege a pensiilor face o diferență importantă între stagiul contributiv propriu-zis și stagiul de cotizare în sens mai larg. Stagiul contributiv reprezintă perioadele în care au fost datorate și plătite contribuții la sistemul public de pensii, iar stagiul contributiv reprezintă perioadele în care au fost datorate și plătite contribuții la sistemul public de pensii.

Stagiul de cotizare poate include și anumite perioade asimilate sau necontributive. Diferența este importantă în special în cazul celor care vor să aibă parte de reducerea cu până la cinci ani a vârstei standard de pensionare. Casa Națională de Pensii arată că perioadele asimilate și perioadele necontributive au un regim distinct față de anii contributivi și sunt valorificate în funcție de tipul dreptului de pensie solicitat.

Din punct de vedere legal, seria de intervale în care o persoană nu a plătit contribuții poate fi văzută și aceste intervale pot avea relevanță la stabilirea stagiului.

Printre acestea se află studiile universitare urmate la zi sau cu frecvență, pe durata normală a studiilor, dacă acestea au fost finalizate cu diplomă. Poate fi recunoscută și perioada în care persoana a efectuat serviciul militar, inclusiv serviciul militar în termen sau cu termen redus, precum și anumite perioade de concentrare, mobilizare ori prizonierat. În anumite condiții stabilite de lege sunt luate în considerare și perioadele de incapacitate temporară de muncă provocată de accidente de muncă sau boli profesionale. În această categorie se regăsesc și anumite perioade de concediu pentru creșterea copilului.

Casa de Pensii subliniază însă faptul că perioadele asimilate nu trebuie confundate cu stagiul complet de cotizare contributiv. Ele au un regim juridic distinct, chiar dacă pot fi valorificate pentru anumite drepturi de pensie.

Citește și: Ce pensie încasează pensionarul amorez care și-a desenat iubirea pe stâncile de pe Transfăgărășan. Mașina cu care o plimbă pe Anna ar fi luată în leasing, iar ratele, plătite de soția încornorată

Loading

Citește tot

DIVERSE

Godină, replică dură pentru ”georgiștii suveraniști” care s-au bucurat că ar muri de foame după demisia din Poliție. ”Îmi pare rău să le stric petrecerea. Nu stau acasă să aștept șomajul sau pe vreunul care să-mi dea benzină cu un leu litrul”

Publicat

la

Marian Godină a anunțat în 19 august că a demisionat din Poliție. Influencerul ține acum să le dea replica ”georgiștilor suveraniști” care s-ar fi bucurat că intră în șomaj ca urmare a acestei decizii.

”Se bucurau crezând că odată cu asta voi muri de foame. Voi fi falit. (…)

Nu mor de foame și nici nu dispar”, scrie el, într-o postare acidă, dedicată celor care cred ”promisiuni populiste cu litrul de benzină la un leu”.

Godină precizează, în acest context, că leafa de polițist era, de multă vreme, doar una dintre sursele sale de venit și că de-acum are timp exclusiv pentru proiectele sale.

”Când mi-am anunțat demisia din Poliție, am provocat o bucurie uriașă în rândul unor georgiști ‘suveraniști’. Sărbătoare în toată regula. Nu înțelegeam de ce văd plecarea mea ca pe o victorie atât de mare.
Am înțeles astăzi, când unul dintre ei m-a întrebat din ce mai trăiesc, din moment ce ‘nici șomaj nu am încă’.
Se bucurau crezând că odată cu asta voi muri de foame. Voi fi falit.
Oamenii aceștia se raportează la mine prin prisma propriei lor vieți. Pentru cineva care își măsoară ziua după ajutorul social sau după promisiuni populiste cu litrul de benzină la un leu, ideea că poți face orice dorești cu viața ta e de neconceput.
Pentru ei, dacă nu mai primești un salariu de la stat, singura variantă rămasă este șomajul sau ajutorul social. Iar dacă nu primești nici șomaj, nici ajutor social, urmează automat foamea. Nu-și pot imagina că un om poate construi ceva pe cont propriu, că poate avea proiecte, cărți, colaborări sau venituri obținute prin muncă în afara statului.
De aceea s-au bucurat atât de tare. Nu pentru că am plecat eu din Poliție, ci pentru că și-au imaginat că am rămas fără mijloace de trai. Au crezut că, odată cu uniforma, mi-am predat și capacitatea de a câștiga bani.
Îmi pare rău să le stric petrecerea: salariul de polițist era, de multă vreme, doar una dintre sursele mele de venit. Mă duceam la serviciu ca la un hobby.
Am demisionat tocmai pentru a avea mai mult timp să muncesc pentru proiectele mele, nu ca să stau acasă și să aștept șomajul sau pe vreunul care să-mi dea benzină cu un leu litrul. Nu mor de foame și nici nu dispar.
Am demisionat din Poliție, nu din viața publică.
Iar fără uniformă și fără restricțiile funcției, s-ar putea să vă placă de mine chiar mai mult”, a scris, pe Facebook, fostul polițist.

Citește și Gigi Becali a povestit toată călătoria de pe Muntele Athos: „Am făcut afară pe stâncă, altar din piatră, cu cerul liber deasupra”

În același context, Marian Godină a postat și un text scris intenționat cu greșeli gramaticale, aluzie la unii ”georgiștilor suveraniști” care n-ar fi prieteni cu limba română.

În postarea cu pricina, el le relatează criticilor săi despre care cariera în Poliție și motivul demisiei.

”Aveam spate și cum încerca unul să se ia de mine cum îl sunam pe unchiu’ de la servicii”, scrie el, ironic, după care povestește cum a trecut de la ”polițist ascultător” la unul cu ”tupeu”.

”Când mă suna un șef și dacă eram singur acasă tot mă ridicam în picioare și strigam tare ‘Să trăiți, am onoarea etc’, chiar dacă după ce ânchideam ziceam ‘mai du-te mă în…’.

Un unchi deal meu îndepărtat a ajuns ceva general prin servici și ma sunat și mia zis, parcăi aud și acu’ vocea gravă: „Mariene, din momentul ăsta f-ă ce vrei tu că a-i spate”.Și am început să prind tupeu. M-am luat de chestori, comisari, miniștri etc. Aveam spate și cum încerca unul să se ia de mine cum îl sunam pe unchiu’ de la servicii. Azi așa, mâine așa. Lumea âncepuse să bănuiască că ceva nu e ân regulă, că cine a mai văzut suptofițer să facă tamtam, să se ia de miniștri și ministre și nimenea să nul deie afară.

Anu ăsta am fost invitat să merg la survaivăr și nu știam cum să plec, așa că lam sunat pe unciu de la servici și i-am zis unciule vreau la survaivăr. Zice știu că eu team băgat acolo la casting. Acul sun pe șefu ăl mare șii zic săți deie drumu să te duci că team tremes eu. Și mam dus.

Când mam ântors ânapoi am mers cu fetele pe bicicletă și am pus poză și dușmanii a văzut și ma reclamat. Atunci ma sunat unciu pe mine. Zice ceai făcut mă? Ai cam căcat bățu tura asta eu nam cum să te mai ajut. Ăștia e prea puternici ne face pe toți e peste servicii nu am așa putere să te scot din asta. Ca să nu te deie afară mai bine dăț demisia tu și vedem după poate te bag aici la servici și nu o să știe nimenea dăi ân…Și atuncea mam speriat și miam băgat demisia. Ăsta e adevăru restu e coincidențe”, a postat Godină, potrivit ziare.com.

Citește și Cum arată casa Cristinei Bâtlan: ”Am o casă japoneză, nu am nicio canapea pe care să mă așez”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 3 zile

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

ACTUALacum 3 zile

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...

ACTUALacum 4 zile

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

ACTUALacum 4 zile

PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRESA ARGEȘEANĂ! Jurnalistul Iulian Uță către Ion Mînzînă: „Plătim noi asfaltul, voi veniți cu manopera!” – VIDEO

Sezonul de toamnă al emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV a debutat în forță, aseară, cu o dezvăluire...

ACTUALacum 5 zile

DRUMUL GROAZEI MARCA MÎNZÎNĂ ȘI IPJ ARGEȘ A MAI TRÂNTIT UN TURIST STRĂIN! O autorulotă olandeză, la un pas să se răstoarne în pârâu pe DJ 703 H!

Dezastrul infrastructurii din județ continuă să facă victime pe bandă rulantă! Drumul Județean 703 H – botezat de șoferi „Drumul...

Advertisement

Câmpulung

În Trend