DIVERSE
Ilie Năstase reacționează după ce soția sa, Ioana, a cerut ordin de protecție: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Ioana Năstase a apelat în urmă cu doar câteva zile la poliție, în urma unui conflict verbal cu soțul său. Aceasta le-ar fi spus polițiștilor că ar fi fost jignită și că între ea și Ilie Năsdtase există de mai mult timp o situație tensionată.
Oamenii legii au stabilit atunci că ar exista un risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu. Ioana Năstase ar fi solicitat și monitorizarea electronică, dar, ulterior, procurorul de caz a infirmat ordinul de protecție.
Ilie Năstase are o altă versiune și susține că ordinul emis împotriva sa a fost unul greșit.
„În primul rând, ordinul de restricție a fost anulat de Judecătoria Constanța. Eu vă spun: s-a dat un ordin greșit, pentru că pe mine nu m-a chemat la poliție să mă întrebe ce s-a întâmplat. Și atunci, cei de la tribunal și-au dat seama că a greșit poliția. Trebuie să-mi ia și mie declarație, nu?
Nu s-a întâmplat nimic, nu s-a întâmplat nimic. M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv. Păi, în ăștia 8 ani n-am fost agresiv? Numai acum, după 8 ani, sunt agresiv? Nu înțeleg.
(n.r: Soția dumneavoastră a declarat că a fost amenințată) Amenințată cu ce? Și pentru ce? Cu ce? Cum pot să o ameninț? Invers, ea, dacă mă amenință pe mine, o femeie poate să amenințe un bărbat, dar un bărbat nu poate să-i spună lucrurile urâte unei femei, nu se poate. Invers se poate.
(n.r: Și în legătură cu brățara electronică de supraveghere?) Brățara electronică se dă după ce îi interoghezi pe amândoi, ambele părți care sunt implicate. Nu vi se pare corect așa ceva? Mie nu mi-a luat declarație nimeni”, a declarat Ilie Năstase pentru Cancan.ro.
Ioana Năstase, mesaj pentru fosta soție a lui Ilie Năstase
Ioana Năstase îi răspunde lui Brigitte Pastramă, după ce fosta soție a lui Ilie Năstase a acuzat-o că nu l-ar fi iubit pe fostul tenismen și că ar fi rămas alături de el din interes.
Brigitte Pastramă a acuzat-o pe Ioana Năstase că ar fi fost fățarnică în relația cu Ilie Năstase și că, în ciuda imaginii de soție care îl respectă, ar fi beneficiat de bunurile și averea acestuia.
„Am tacut mult timp si nu mi am spus punctul de vedere, deoarece am dorit sa nu ii fac rau prin declaratiile mele, lui Ilie. Dar vad ca raul este facut si nu prea mai e nimic bun de facut…In primul rand intrebarea mea este: cat de fatarnica poti fi ca femeie, sa faci pe “doamna” si sa declari ca iti respecti sotul “ Marele Ilie Nastase” chiar ii zicea “ Domnul Ilie Nastase” , si acum, dupa ce “ prostul” a trecut banii din vanzarea casei de pe “Andrei Muresanu” renovata 8 ani de mine, a apartamentului de la mare de la Caelia- cumparat impreuna cu mine, a terenului de 1200 mp de la malul lacului Floreasca, intabulat de mine, primul vandut de fostul meu sot, la doua saptamani dupa pronunțarea divortului nostru, a apartamentului din strada Lacului( spatele casa Scanteii) cumparat in timpul casatorie cu mine, a trecut deci acesti bani in alte mijloace fixe si imobile dar de aceasta data pe numele “doamnei Nastase”, duduia cu care isi petrecea al meu fost veacul cand eram inca nedivortati.
Pai nu mai esti tu doamna cu respect pentru marele campion, astazi , cand il dai a nu stiu cata oara pe mana politiei???? Nu esti tu marea doamna care nu vorbeste decat cu apelativul @Domnul Nastase, acum cand ti ai umplut garajul, ai afaceri pe numele fiului, casute si apartamente prin Constanta si imprejurimi si ceri sa i monteze “Domnului Ilie” bratari electrice?????? Sincer, nu cred ca l ai iubit pe Ilie niciodata!”, a scris Brigitte Pastramă pe Facebook.
Ioana Năstasea răspuns acuzațiilor și a susținut că ar fi încercat de trei ori să divorțeze de fostul tenismen, după perioade în care relația lor a devenit tot mai dificilă.
„Eu nu cred că o femeie merge la poliție degeaba. De vreo trei seri au fost niște probleme destul de urâte. Am trecut cu vederea în prima seară. La poliție, când te prezinți, trebuie să ai niște probe. Stai vreo cinci ore, ți se pun niște întrebări, trebuie să ai probe. (…) Eu când fac niște afirmații, înseamnă că am și dovezi. (…) Eu nu am vrut să îi fac rău (n.r. lui Ilie Năstase), poliția a constat acest lucru (n.r. că nu e nevoie de ordin), poliția și-a făcut treaba. Să mă lase, să nu mă mai terorizeze tot timpul, să mă înjure… eu am cerut doar să fiu lăsată în pace, să nu mă mai agreseze. (…) Am intentat divorțul de trei ori”, a declarat aceasta.
Ioana Năstase a ținut să explice situația bunurilor despre care s-a vorbit.
„Cum să obțin eu totul? Ilie are atâtea lucruri. Are și proprietăți, cum să nu aibă. A vrut să stea alături de mine. Este un duplex în care el și-a dorit foarte mult să stea alături mine, să fie casă lângă casă. E închiriat în București”, a declarat actuala soție a tenismenului.
![]()
Poate îți place și...

Dezvăluirea momentului. Robert Turcescu, prima opţiune pentru şefia TVR: „Din punctul meu de vedere, la TVR nu există decât o singură variantă. Desființat!”

USR vrea alegeri anticipate. Fritz: ”E dreptul cetățenilor să aleagă direcția pentru această țară”

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, demolează halele unei foste mari fabrici, singurul comerciant de hârtie din România. Ce va fi ridicat pe acel loc
DIVERSE
Dezvăluirea momentului. Robert Turcescu, prima opţiune pentru şefia TVR: „Din punctul meu de vedere, la TVR nu există decât o singură variantă. Desființat!”
Publicat
acum 6 minutela
9 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Robert Turcescu dezvăluie că a fost prima variantă pentru preluarea conducerii TVR. În vlogul său de miercuri, 9 septembrie, Robert Turcescu a povestit cum au decurs discuțiile cu oficialii AUR. Potrivit jurnalistului, el a primit pentru a treia oară o astfel de propunere.
„Luni după-amiază, conducerea AUR m-a contactat să-mi propună să merg pe DG interimar la TVR, președinte director interimar la TVR. Am refuzat. Nu era prima oară când mi se făcea o astfel de propunere. Am mai avut o astfel de propunere undeva prin 2009 să fi fost, în perioada în care președinte era Traian Băsescu, premier era Emil Boc. Am mai avut o astfel de propunere în perioada în care președinte era Klaus Iohannis și premier era Florin Cîțu. În unele situații am spus da, lucrurile au avansat, s-au sucit din motive politice (…)”, a declarat jurnalistul.
Robert Turcescu: „Oricine s-ar duce la TVR va fi obligat să facă un soi de balet. Îi doresc succes Sorinei Matei”
Turcescu a sugerat că TVR are nevoie de o reformă, nu doar de înlocuirea unor oameni. „Băi fraților, ca să o limpezim. Eu sunt un tip destul de radical când vine vorba despre chestiuni de management. Am condus redacții de-a lungul timpului, am condus afaceri, propria firmă, firmele pe care le-am avut, la mine nu merge cu jumătăți de măsură. Am avut oameni pe care i-am angajat, i-am dat afară.
Din punctul meu de vedere, oricine ar merge la TVR – îi doresc succes Sorinei Matei (…) Dar din punctul meu de vedere, la TVR nu există decât o singură variantă. Desființat! Desființezi TVR, radioul, dar înainte modifici Legea nr. 41 privind înființarea Societății de Radio și Televiziune, astfel încât să nu mai ai două entități. Radio Televiziunea Română, plus Agenția – care acum e în subordinea Guvernului. La cum arată lucrurile astăzi, 3.000 de angajați la TV, plus câți o mai fi la radio, și încă alte sute bune, 1.000 la Agerpres, nu sunt decât locuri în care astăzi își montează partidele politice prietenii din presă. Se duc unii să iasă la pensie de acolo, pentru că e un locșor călduț, cumetrii, tunuri pe bani publici, salarii babane pe nimic (…)”, a declarat Robert Turcescu.
Dacă ar deveni director general la TVR, nu ar reuși să schimbe mare lucru, susține Turcescu. „Le-am spus-o și celor de la AUR. Prieteni dragi, mă duc acolo, dar înainte de asta va trebui să existe o modificare a legii nr. 41, pe un proiect pe care eu l-am scris acum 15 ani în legătură cu radioul și televiziunea publică și atunci mai discutăm. Până atunci, oricine s-ar duce la TVR, cu toate bunele intenții din lume, va fi obligat să facă un soi de balet, să nu-l supere pe ăla, să aibă grijă de sindicate, dacă vrea să dea pe cineva afară e alt dezastru, tot timpul ai câte o chestiune ostilă (…)”, a mai explicat jurnalistul.
![]()
DIVERSE
USR vrea alegeri anticipate. Fritz: ”E dreptul cetățenilor să aleagă direcția pentru această țară”
Publicat
acum 11 minutela
9 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În opinia lui Fritz, o soluție de guvernare ce implică PSD este una ”amorală”, pentru că social-democrații, în opinia lui, s-au ”compromis complet”.
În aceste condiții, șeful USR este de părere că soluția pentru depășirea crizei politice este reprezentantă de alegerile anticipate, astfel încât cetățenii ”să aleagă care este direcția pentru această țară”.
”Această criză nu a căzut din cer. Am avertizat încă de dinainte de moțiune. PSD și AUR și-au asumat-o și acum trebuie să ne explice de ce ar crede ei că există o soluție ușoară. Soluția sunt alegerile anticipate. Nu înțeleg de ce această soluție este constant ignorată și ne prefacem că trebuie să găsim o soluție amorală, cu un partid care s-a compromis complet.
Cetățenii nu știu cum va fi ziua de mâine. Cetățenii simt în buzunarul lor această criză și, de aceea, eu cred că e dreptul cetățenilor să aleagă care este direcția pentru această țară. Nu doar că nu mă tem, chiar cred că cea mai legitimă soluție în această criză sunt alegeri anticipate în care punem din nou decizia în mâinile cetățenilor”, a declarat, la RFI, Dominic Fritz.
Întrebat despre un deznodământ al anticipatelor conform cu sondajele ce dau AUR pe primul loc sau cu artimetica parlamentară a momentului, președintele USR a răspuns: ”E fix această teamă față de cetățeni de care vorbeam și care cred că nu este foarte sănătoasă într-o democrație. Desigur că scorul PSD s-ar înjumătăți, e evident. Eu cred că multă lume s-a prins că PSD este un partid care zboară în avioane de lux și nu îi pasă de români”.
Tot Fritz a comentat, pe de altă parte, scenariul unui premier independent sau tehnocrat, aruncând și cu acest prilej săgeți în direcția PSD: ”Un premier este dependent de majoritatea care votează în Parlament și care îi susține proiectele în Parlament. Dacă din majoritatea asta face parte un partid care a încălcat toate protocoalele de coaliție, atunci acest premier nu este independent”.
![]()
DIVERSE
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, demolează halele unei foste mari fabrici, singurul comerciant de hârtie din România. Ce va fi ridicat pe acel loc
Publicat
acum 23 de minutela
9 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Dedeman pregătește procedurile de demolare pentru cele 46 de construcții vechi ce aparținuseră Comatchim, de pe strada Doina 17 și 17A. Este vorba despre depozite, magazii, ateliere, șoproane, birouri și vestiare care la momentul actual sunt fie abandonate și neutilizate, fie închiriate în vederea depozitării, scrie Profit.ro.
„Beneficiarul, SC Dedeman SRL, a achiziționat dealungul ultimilor ani o serie de terenuri adiacente din zona cuprinsă între strada Veseliei, strada Doina, strada Spătarul Preda cu intenția de a regenera zona aceasta industrială și de depozitare prin curățarea și igienizarea terenurilor urmând a fi ulterior comasate și apoi urmând construirea în viitor a unor construcții ce vor îmbunătății aspectul zonei și vor crea noi locuri de muncă“, se mai precizează în documentele citat de Profit.
Halele propuse acum spre demolare sunt amplasate pe 3 loturi de teren cu o suprafață totală de circa 2,4 hectare.
Dedeman a mai cumpărat, adiacent, și terenul de 2,7 hectare al fabricii Industria Iutei, pe care a plătit 6,7 milioane de euro și care a și fost curățat de clădiri. Astfel, suprafața de teren de care dispune Dedeman în această zonă din Sectorul 5 depășește 5 hectare.
Citește și: Afacere între frații Dedeman și Ion Țiriac. Proiectul pregătit de Adrian și Dragoș Pavăl
Deocamdată nu a fost stabilită o destinație pentru teren și că încă studiază oportunitățile de valorificare. Spre comparație, pe terenul fostei fabrici de ulei Muntenia, care se învecinează cu loturile cumpărate de Dedeman și care are o mărime similară, se pregătește un ansamblu rezidențial cu peste 2.000 de apartamente.
![]()
DIVERSE
Dacia va produce noile modele în afara României. Ce se întâmplă cu fabrica de la Mioveni
Publicat
acum 24 de minutela
9 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Dacia a prezentat la Paris a doua generație a modelului electric Spring, care va fi fabricată în Slovenia, la uzina Renault din Novo Mesto. Un alt model nou al mărcii, Striker, va fi produs la fabrica din Bursa, Turcia, iar viitoarea generație Sandero urmează să fie fabricată în Maroc. Șefa Dacia a făcut noi precizări privind fabrica de la Mioveni.
Ce se întâmplă cu fabrica Dacia de la Mioveni. CEO: Nu avem în acest moment niciun proiect
CEO-ul Dacia a declarat în cadrul unei mese rotunde că, în acest moment, nu există niciun proiect pentru uzina de la Mioveni.
”Nu avem în acest moment niciun proiect pentru uzina de la Mioveni pe care să-l pot comunica”, a declarat CEO-ul companiei în cadrul evenimentului cu jurnaliștii români.
Dacia pregătește patru modele electrice până în 2030, iar primul dintre acestea, noul Spring, nu va fi construit în România. Modelul va avea un preț de sub 20.000 de euro.
La dezvoltarea noii generații Spring au lucrat și inginerii Renault Technologie Roumanie (RTR), centrul de inginerie al grupului Renault de la București. Echipa din România a colaborat cu specialiștii Renault din Franța și Shanghai.
Managerul Dacia a explicat că noul Spring nu a fost proiectat exclusiv la Shanghai, ci a fost dezvoltat de cele trei echipe.
„Nu a fost proiectată doar în Shanghai. Este cu adevărat o cooperare între echipe diferite: echipa de aici, din Franța, echipa din România și echipa din Shanghai”, a spus Katrin Adt, potrivit Mediafax.
Lucrul pe fusuri orare diferite a permis echipelor să scurteze ciclul de dezvoltare a mașinii la mai puțin de doi ani.
Prima generație Spring a fost produsă în China. Pentru cea de-a doua generație, producția este transferată în Slovenia, o mutare care permite modelului să beneficieze de subvențiile europene și să evite taxele vamale aplicate mașinilor electrice fabricate în China, potrivit Reuters. Noul Spring va fi construit pe aceeași platformă cu Renault Twingo, produs tot la uzina din Novo Mesto.
În prezent, uzina Dacia de la Mioveni produce Duster și Bigster. Constructorul auto, controlat de grupul francez Renault, nu are deocamdată un alt proiect pentru fabrica din România pe care să îl poată anunța.
Costurile de producție sunt urmărite atent de conducerea Dacia. Creșterea salariilor din România este unul dintre elementele luate în calcul în evaluarea eficienței operațiunilor industriale, producătorul încercând să-și păstreze poziționarea bazată pe prețuri accesibile.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan nu mai vrea s-audă de USR-iști. Comunicarea cu Oana Țoiu, redusă la minimum! Fost ministru: ”Întrebați pe oricine din Ministerul de Externe” / ”Din perspectiva domniei sale, USR l-a trădat”
Publicat
acum 2 orela
9 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Temperatura relației Nicușor Dan-USR a coborât aproape de zero grade. Șeful statului s-ar simți trădat de partidul pe care l-a fondat și l-a adus la guvernare, iar asta înseamnă, astăzi, distanțare aproape totală. O spune fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, care subliniază că s-au adus vremurile ”minionilor” grăbiți să facă poze în avion cu președintele țării.
Cioroianu aduce ca argument al răcirii relației inclusiv faptul că Nicușor Dan nu a reacționat categoric când noua lege a integrității a fost adoptată cu amendamentul ”Fritz”, care îl lasă fără mandat pe șeful USR fără mandatul de edil al Timișoarei.
”Nu există un partid, în momentul de față, pe care să-l privească bine. Adică nici măcar partidul pe care l-a înființat, USR. (…) Din perspectiva domniei sale, USR l-a trădat acum.
Ca să vă spun foarte deschis, la tipul de raționament de care domnul președinte Nicușor Dan ne-a dat dovadă până acum, nu cred că s-a întristat foarte mult de ce s-a întâmplat domnului Fritz.
Cred că (Nicușor Dan – n.r.) e dezamăgit de maniera în care USR-ul s-a comportat cu sine. Probabil consideră că la un anumit nivel, la un anumit moment, USR-ul l-a abandonat sau l-a trădat sau nu i-a împărtășit ideile. Să nu credeți că… dincolo de dorința unora care se pozau la început cu președintele Nicușor Dan. Îmi aduc aminte cum ieșeau în cale, se pozau în avion. Nu o făcea Nicușor Dan, o făceau minionii care doreau să… Uite, avem președinte, e plecat dintre noi, ne-a băgat la guvernare. Adevărul că i-a băgat la guvernare, după care nu s-a mai înțeles”, a spus, la Gandul, Adrian Cioroianu.
Un alt argument pentru distanța tot mai mare dintre Nicușor Dan și USR este comunicarea șefului statului cu șefa Externelor, Oana Țoiu, care ar fi dusă la minimum. Acest lucru, susține Adrian Cioroianu, poate fi confirmat de ”oricine” din minister.
”În momentul de față – întrebați pe oricine din Ministerul de Externe și o să vă spună categoric -, președintele Nicușor Dan nu are cu doamna Țoiu comunicarea pe care cred că până și Traian Băsescu o avea cu Partidul Național Liberal. Întrebați în Externe și o să vedeți că oamenii știu. Doamna Țoiu și cu domnul Nicușor Dan discută pe subiecte foarte generale. Nu știu în ce măsură domnul Dan apelează cum trebuie la aparatul care e, totuși, bun al Ministerului de Externe. Doamna Țoiu și-a dat repede seama că are e un aparat bun la îndemână. Aparatul Ministerului de Externe e bun. Doamna Țoiu nu mai vorbește fără să fie sfătuită din minister”, a spus Cioroianu.
![]()
DIVERSE
Recalculare pensii 2026. În cât timp trebuie să răspundă Casa de Pensii, ce trebuie să faci dacă este greșit calculul
Publicat
acum 2 orela
9 septembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Recalculare pensii 2026. Potrivit legislației în vigoare, Casa de Pensii are la dispoziție 45 de zile pentru soluționarea cererii de recalculare a pensiei, calculate de la data înregistrării. Termenul poate fi, însă, prelungit în anumite situații cu încă 30 de zile.
Recalculare pensii 2026. Ce trebuie să știe românii care încă așteaptă un răspuns de la Casa de Pensii
Potrivit legislației în vigoare, pensionarii pot cere recalcularea atunci când există venituri, stagii de cotizare, perioade asimilate sau alte documente care nu au fost valorificate la stabilirea pensiei.
Și pensionarii care continuă să lucreze pot cere recalcularea pensiei pentru adăugarea stagiului de cotizare realizat ulterior. În această situație, cererea poate fi depusă o singură dată într-un an calendaristic, scrie ziarulunirea.ro.
Atenție la data de la care începe să curgă termenul. Cele 45 de zile nu se calculează de la momentul în care pensionarul începe să pregătească actele și nici de la data la care documentele sunt trimise informal. Reperul este data înregistrării oficiale a cererii.
De aceea, este important să păstrezi dovada depunerii, numărul de înregistrare și data la care solicitarea a fost înregistrată de Casa de Pensii.
Termenul de 45 de zile nu este întotdeauna și termenul maxim. Dacă pentru soluționarea cererii sunt necesare documente sau operațiuni suplimentare, perioada poate fi prelungită cu încă 30 de zile.
Ce se întâmplă cu banii dacă recalcularea durează
Potrivit legislației, sumele rezultate din recalculare se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. Astfel că, dacă de exemplu cererea este înregistrată în luna august și recalcularea conduce la o pensie mai mare, noile drepturi se acordă începând cu luna septembrie, chiar dacă decizia este emisă ulterior.
Dacă termenul obișnuit de 45 de zile a trecut, primul lucru pe care trebuie să îl verifici este dacă dosarul a necesitat documente sau operațiuni suplimentare, situație în care legea permite prelungirea cu 30 de zile.
Ce faci dacă primești decizia, dar recalcularea este greșită
Pensionarii care constată că le-a fost recalculată greșit pensia pot face contestație în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei. Atenție, dacă trece această perioadă, deciziile vor deveni deficinitive.
Pentru litigiile privind drepturile de pensie, cererea se adresează instanței competente în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Tocmai de aceea, data la care este comunicată decizia este importantă. Din acel moment începe să curgă termenul de 45 de zile pentru contestare.
![]()

Dezvăluirea momentului. Robert Turcescu, prima opţiune pentru şefia TVR: „Din punctul meu de vedere, la TVR nu există decât o singură variantă. Desființat!”

USR vrea alegeri anticipate. Fritz: ”E dreptul cetățenilor să aleagă direcția pentru această țară”

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, demolează halele unei foste mari fabrici, singurul comerciant de hârtie din România. Ce va fi ridicat pe acel loc

Dacia va produce noile modele în afara României. Ce se întâmplă cu fabrica de la Mioveni

Reţeaua rezerviştilor SIE şi SRI de la Viena. Noi dezvăluiri despre legăturile dubioase cu Călin Georgescu şi Ion Ceban

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro

Poliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei

HALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!

Drept la replică al IPJ ARGEȘ

Incendiu la o firmă din Valea Danului

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

INVESTIȚIE MAJESTUOASĂ ÎN ARGEȘ! Podul de la Căteasca e MĂRUNȚIȘ: Conducerea CJ Argeș a tăiat panglica
Consiliul Județean Argeș a marcat marți, 8 septembrie, o pagină de aur în istoria infrastructurii județene, anunță presa piteșteană. Nu,...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...

Procurorul-șef al DIICOT Pitești, Antonia Diaconu, propusă pentru prelungirea mandatului la conducerea instituției
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să voteze prelungirea cu încă șase luni a mandatului Antoniei...

După e emisiune TV, Ioan Zorilă pierde șefia Complexului Budeasa, dar rămâne cu familia ancorată în organigramă
Previziunile făcute săptămâna trecută în emisiunea „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV de antreprenorul Florin Alexandrescu s-au adeverit: Ioan...
Curtea de Argeș

Accident grav la Ciofrângeni. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, patru persoane au ajuns la spital
Un grav accident rutier a avut loc pe raza comunei Ciofrângeni, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a...

Accident grav la Corbeni: Tânără de 21 de ani rănită după impactul violent dintre două mașini
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe raza comunei Corbeni. La fața locului au...

O femeie de 63 ani din Curtea de Argeș a căzut în gol de pe balconul blocului
Cercetări privind femeie căzută de la înălțime, la Curtea de Argeș Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au...

HALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
Orașul regal a ajuns oficial capitala absurdului administrativ! După aproape un an de criză prelungită a apei potabile — timp...

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
Orașul Curtea de Argeș s-a transformat într-un adevărat pol industrial cu amprentă germană. Se poate spune chiar că economia orasului...
Mioveni

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...
Câmpulung

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
Valul de haos care a lovit administrația locală din întreaga țară a lăsat urme și la Curtea de Argeș. Mii...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniSacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
ACTUALacum 2 săptămâniFosta Electroargeș vrea să producă drone militare pentru Armata Română
ACTUALacum 2 săptămâniBărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni
LIFESTYLEacum 2 săptămâniTranzacțiile rapide și portofelele electronice schimbă modul în care românii plătesc pe internet
LIFESTYLEacum 2 săptămâniSaltea spumă sau arcuri pentru doi: problema nu este fermitatea, ci mișcarea care ajunge la celălalt
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCe forme de cădere a părului sunt reversibile și care pot deveni permanente? Cum recunoști diferențele și când trebuie să acționezi
ACTUALacum 5 zileEXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
ACTUALacum o săptămânăCUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!











Ultimele Comentarii