Stai conectat...

ACTUAL

Ilie Bolojan i-a certat pe jurnaliști la sosirea la Congresul PNL și le-a cerut să-i elibereze calea

Publicat

la

Președintele Ilie Bolojan a sosit la Congresul extraordinar al PNL într-un stil caracteristic, trecând rapid prin zona presei și evitând să ofere declarații despre temele aflate pe agenda reuniunii.

În momentul în care jurnaliștii au încercat să obțină comentarii privind deciziile care urmează să fie luate în cadrul congresului, Bolojan le-a cerut acestora să îi facă loc, afirmând: „Domnilor, dați-vă la o parte pentru că trebuie să trec, trebuie să fiți politicoși”.

[embedded content]

Liderul liberal nu a oferit explicații suplimentare cu privire la discuțiile interne sau la scenariile politice vehiculate, inclusiv cele legate de o posibilă formulă guvernamentală asociată cu numele lui Adrian Veștea.

Congresul PNL se desfășoară într-un context politic intens, marcat de negocieri și decizii importante privind structura de conducere a partidului și direcția sa politică în perioada următoare.

Loading

ACTUAL

Un val de căldură ”topește” vestul Europei – Autoritățile adoptă măsuri excepționale

Publicat

la

Autor

Un val de căldură puternic care afectează o mare parte a Europei a determinat autorităţile să adopte măsuri excepţionale, de la restricţionarea consumului de alcool în Franţa până la avertizări naţionale în Germania şi închiderea unei zone pentru suporteri la Madrid, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Franța

Franţa se pregăteşte pentru una dintre cele mai fierbinţi zile ale anului. Duminică, 35 dintre cele 96 de departamente ale ţării intră sub alertă roşie de caniculă, temperaturile urmând să atingă între 39 şi 40 de grade Celsius în numeroase regiuni, iar local izolat chiar 41 de grade.

După o reuniune de criză, premierul francez Sébastien Lecornu a decis interzicerea preventivă a consumului de alcool în cadrul festivalurilor şi evenimentelor publice organizate duminică în zonele aflate sub alertă maximă.

În schimb, autorităţile din Paris au decis să lase parcurile deschise pe tot parcursul nopţii pentru a oferi locuitorilor posibilitatea de a găsi refugiu în spaţiile verzi.

Germania

În Germania, serviciul meteorologic naţional a emis avertizări pentru aproape întreg teritoriul ţării. Temperaturile sunt aşteptate să se apropie de 38 de grade Celsius, iar combinaţia dintre căldură şi umiditate poate favoriza apariţia unor furtuni severe.

Şi Italia se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate, cu maxime prognozate de 36-37 de grade Celsius.

Italia

La Roma, turiştii care vizitează Colosseumul au fost nevoiţi să stea la cozi sub un soare arzător. Mulţi au căutat răcoare în spaţiile subterane aflate sub ruinele Templului lui Claudius.

În Bologna, unul dintre cele mai fierbinţi oraşe ale Italiei, oamenii s-au răcorit la celebra Fântână a lui Neptun şi s-au adăpostit la umbra porticurilor istorice.

Spania

În Spania, federaţia de fotbal a decis să închidă zona pentru suporteri amenajată în Piaţa Colón din Madrid pentru meciul echipei naţionale la Cupa Mondială împotriva Arabiei Saudite. Suporterii vor fi nevoiţi să urmărească partida din alte locaţii.

În mod ironic, fotbaliştii vor evolua într-un stadion climatizat din Atlanta, în Statele Unite, alimentat parţial cu energie solară.

Oamenii de ştiinţă avertizează că schimbările climatice fac ca valurile de căldură să devină mai frecvente şi mai intense în Europa, crescând riscurile pentru sănătatea populaţiei şi pentru economie.

Guvernatorul Băncii Franţei, Emmanuel Moulin, a declarat că efectele pe termen scurt asupra creşterii economice sunt dificil de evaluat, deoarece temperaturile ridicate reduc productivitatea, dar pot creşte consumul de energie.

Pe termen mediu şi lung însă, valurile de căldură repetate reprezintă o povară pentru activitatea economică, a avertizat oficialul francez.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Oana Gheorghiu: ‘PNL trebuie să rămână partidul care îndrăznește nu cel care se predă. Am decis să vin alături de dumneavoastră la greu’

Publicat

la

Autor

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu s-a adresat delegațiilor la Congresul Extraordinar și a explicat de ce a acceptat să se alăture PNL și să candideze la funcția de vicepreședinte.

Echipa propusă de Bolojan este alcătuită din prim-vicepreşedinte: Dan Motreanu, secretar general: Robert Sighiartău, vicepreşedinţi: Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureşan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoş Pîslaru, Florin Roman şi Gabriela Horga.

„Vă mulțumec pentru oportunitatea de a fi începând de azi alături de dvs. Sunt parte din sistemul ONG-ist, globalist, neomarxist, soroșist care a venit să pună stăpânire pe PNL. Genul acesta de știri le veți vedea în zilele următoare. Am decis să vin alături de dvs la greu, nu când a fost ușor.

Dacă acum un an cineva mi-ar fi spus că voi urca pe scena congresului unui partid, i-aș fi zis că nu mă cunoaște. Am crezut că pot să fac bine doar din afara politicii. Am protestat când statul a deraiat și am construit când statul a fost incapabil să o facă. Am acceptat funcția în guvern pentru că am găsit în Ilie Bolojan un om cinstit, un administrator care dovedește prin fapte nu, prin promisiuni.

Am găsit companii transformate în pușculițe politice și plătește omul care se trezește dimineața, muncește, ține spatele acestei țări.

Am aprins lumina în niște cămări

Am aprins lumina în niște cămări. Când am început să închidem robinetele, partenerii de coaliție au decis brusc că nu se mai poate Ilie Bolojan. Când vrei să oprești jaful, cineva urlă că vrei să vinzi țara. Când pui în discuții privilegii, ajungi pe o listă neagră. Nu politica e urâtă, asta am crezut multă vreme. Unii dintre cei care o fac au uitat că puterea se exercită cu decență, cu respect și responsabilitate

PNL trebuie să rămână partidul care îndrăznește, nu cel care se predă.

Ce fel de țară lăsăm copiilor noștri? Una din care pleacă sau în care aleg să rămână?

Caracterul unui om nu se vede pe vreme bună, ci acum, când e greu

Mă bucur că primarul din comuna în care m-am născut se află astăzi în țară”, a spus Oana Gheorghiu.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Thuma, atac dur la Bolojan: „USR-izarea PNL este un proces. Azi primește organigramă”

Publicat

la

Autor

Liderul PNL Hubert Thuma a lansat un atac dur la adresa lui Bolojan și a direcției în care se îndreaptă partidul în ziua Congresului Extraordinar PNL în care Ilie Bolojan candidează la șefia partidului cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”.

„Unii dintre noi au spus-o de luni de zile: USR-izarea PNL nu este o simplǎ acuzație, e un proces. Azi acel proces primește organigramă. O conducere construită cu oameni care au descoperit că sunt liberali în această săptămână. Printre ei, Dragoș Pîslaru, care în decembrie 2024 obținea 1% ca lider de partid, își asuma eșecul și promitea un pas în spate. Pasul în spate pare cǎ îl aduce direct în conducerea PNL.”, a transmis Thuma.

Thuma: „Bolojan a decis că munca voastră de zeci de ani în PNL valorează mai puțin decât o cerere de înscriere depusă săptămâna trecută”

Thuma a atras atenția asupra marginalizării structurilor teritoriale ale PNL: cei 12 președinți de consilii județene, peste 1.150 de primari și zecile de mii de aleși locali care „au construit acest partid județ cu județ, sat cu sat” sunt, în viziunea sa, simpli spectatori la congres, în timp ce locurile din conducere ar fi ocupate de persoane venite recent din alte partide sau din afara oricărei structuri politice.

„Domnul Bolojan a decis că munca voastră de zeci de ani în PNL valorează mai puțin decât o cerere de înscriere depusă săptămâna trecută. PNL nu e o platformă de reinserție politică pentru proiecte eșuate în altă parte. E un partid cu 150 de ani de istorie. Iar istoria asta nu se rescrie într-un congres.”, a mai transmis Thuma.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ciprian Ciucu, alături de Ilie Bolojan la Congresul PNL, în plină anchetă DNA

Publicat

la

Autor

Prezența lui Ciprian Ciucu la Congresul extraordinar al PNL a atras atenția, în contextul în care edilul este cercetat de DNA într-un dosar de corupție și se află sub control judiciar. Cu toate acestea, Ciucu este prezent la eveniment și a rămas unul dintre cei mai apropiați aliați politici ai lui Ilie Bolojan.

Congresul desfășurat la Romexpo îl are drept unic candidat la șefia partidului pe Bolojan, care și-a prezentat moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și noua echipă de conducere. În ultimele zile, numele lui Ciucu a fost vehiculat pentru o funcție importantă în conducerea PNL, însă acesta a anunțat că nu va candida, pe fondul situației juridice în care se află.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, procurorii DNA îl investighează pe Ciprian Ciucu într-un dosar de luare de mită. Primarul respinge acuzațiile și susține că este nevinovat, afirmând că își va continua activitatea administrativă și politică.

A început Congresul Extraordinar PNL

Loading

Citește tot

ACTUAL

Veștea, întâlnire cu viitorul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene în timpul Congresului PNL: „Un profesionist foarte apreciat”

Publicat

la

Autor

Premierul desemnat Adrian Veștea îl propune pe Florin Zaharia pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. Veștea avertizează că instabilitatea politică din România pune în pericol absorbția fondurilor europene și implementarea PNRR, solicitând urgentarea formării unui guvern funcțional cu puteri depline.

„Cea mai presantă temă pentru România este încheierea cât mai bine posibil a implementării PNRR. Am pierdut o lună și jumătate în care Guvernul nu a avut drept de inițiativă legislativă și mai multe jaloane și ținte negociate cu Comisia Europeană nu au putut fi duse la îndeplinire din acest motiv.”, a transmis Veștea.

Premierul desemnat atrage atenția că România are nevoie de două condiții îndeplinite cât mai rapid: un Executiv cu puteri depline și un Parlament capabil să adopte proiectele legislative pregătite în această perioadă, dar blocate la nivel guvernamental.

Florin Zaharia, propus la MIPE

Veștea a anunțat că a discutat cu Florin Zaharia, desemnat viitor ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, pe care îl descrie drept „un profesionist foarte apreciat, cu experiență solidă în relația cu instituțiile europene”.

„Florin Zaharia a fost unul dintre principalii oameni de legătură ai României cu Comisia Europeană în ceea ce privește aspecte cheie ale PNRR și a coordonat, din poziții tehnice și administrative, dosare esențiale pentru atragerea banilor europeni. În ultimul an, în calitate de secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a gestionat domenii cheie precum fondurile europene, bugetele publice de investiții și relația cu autoritățile publice locale. Anterior, a condus Direcția Generală Programare și Coordonare Sistem din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a lucrat ca expert în atragerea baniilor europeni în domeniul infrastructurii de transport.”, a transmis Veștea.

„Am insistat să avem un tehnician foarte bun la MIPE tocmai pentru că timpul ne presează”, a precizat Veștea.

România, o voce activă în negocierile bugetului UE 2028–2034

Pe termen mai lung, Veștea intenționează ca România să joace un rol mai activ în negocierile privind cadrul financiar multianual 2028–2034. Țara noastră face deja parte din grupul „Prieteni ai Coeziunii”, format din 16 state membre, constituit la inițiativa președintelui Nicușor Dan, care solicită alocări cât mai mari pentru coeziune și politică agricolă în viitorul buget al UE.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Victor Cațavei (AUR): „Demagogia referitoare la Planul Național de Redresare și Reziliență: o contradicție totală cu realitatea”

Publicat

la

Autor

Victor Cațavei, președintele Comisiei AUR „Investiții și Programe de Finanțare” îl acuză pe ministrul interimar Dragoș Pîslaru de „deformarea” realității privind absorbția de fonduri europene din programul PNRR. Potrivit reprezentantului AUR, ministerele responsabile pentru gestionarea granturilor trebuie să își asume responsabilitatea pentru pierderea iminentă a investițiilor pe care România le putea duce la capăt din bani europeni.

„Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat în data de 19.06.2026, faptul că: „am finalizat pozitiv negocierile tehnice cu Comisia Europeană privind ultima modificare de PNRR. Rezultatul direct: România păstrează un PNRR cu o valoare de peste 20 de miliarde de euro și menține integral componenta de bani europeni nerambursabili, cea mai valoroasă parte a acestei finanțări”.

Aceasta declarație neagă în mod evident realitatea concretizată prin stadiul efectiv al implementării PNRR.

Astfel, în data de 19.06.2026, dată la care Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a avut această declaratie politică, stadiul efectiv este următorul:

  • Sume incasate: 13.001.845.155 euro;

  • Procent de incasare (din bugetul oricum diminuat in anul 2025): 60,73%;

  • Timp rămas pentru implementarea PNRR: 2 luni, 11 zile;

În mod concret, până acum, din bugetul de 21.410.527.593 euro disponibil după ultimele renegocieri din anul 2025, au fost încasați în 5 ani doar 13.001.845.155 euro, iar restul de 8.408.682.438 euro trebuie atrași în doar 2 luni (pentru proiecte si reforme necesar de finalizat până la data de 31 august 2026).

În acest context, Alianța pentru Unirea Românilor solicită ca actualul guvern, prioritar prin Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene si prin Ministerul Finanțelor, să prezinte situația efectivă și să nu deformeze realitatea concretă prin formulări bombastice fără nici un temei.

De asemenea, Alianța pentru Unirea Românilor solicită ca actualul guvern, prioritar prin Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene și prin Ministerul Finanțelor, să îsi asume răspunderea pentru pierderea acestor granturi care ar fi un avut un impact real pentru dezvoltarea României, în cazul in care erau gestionate corespunzător”, a declarat Victor Cațavei.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend