DIVERSE
Rareş Bogdan: Partidul nu trebuie să devină sluga USR. PNL nu trebuie să înlocuiască săgeata liberală cu o trotinetă
Publicat
acum 3 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Rareș Bogdan a lansat un atac extrem de dur la adresa conducerii partidului și a direcției politice promovate de președintele liberal Ilie Bolojan, chiar în ziua Congresului formațiunii. Acesta a avertizat că Partidul Național Liberal riscă să-și piardă identitatea și să devină „sluga USR”, acuzând promovarea unor lideri pe care îi consideră apropiați de ideologiile progresiste și de mișcarea „woke”.
În mesajul său, europarlamentarul liberal a criticat includerea în conducerea partidului a unor persoane pe care le-a asociat cu curentele progresiste.
„Ar fi culmea ca azi, la Congres, colegii mei să înlocuiască și săgeata noastră liberală cu o trotinetă și eventual un rucsac în culorile curcubeului! Nu e sigur că nu urmează, cu 4 din 8 vicepreședinți PNL adepți ai exagerărilor ideologice ale mișcării woke (de exemplu, boicotarea unor persoane sau opere pentru comportamente considerate ofensatoare(!!). Activiști agresivi care încearcă să schimbe din temelii normele culturale și tradițiile, mândri și agresivi mânuitori ai cancel culture”, a afirmat Rareș Bogdan.
Acesta susține că noua orientare politică ar îndepărta partidul de valorile tradiționale ale liberalismului românesc și de doctrina Partidului Popular European.
„Cu ce-i încurcă valorile tradiționale, familia creștină, Biserica, tradițiile, dreapta rațională, conservatorismul luminat, doctrina Partidului Popular European?”, a întrebat retoric europarlamentarul.
Rareş Bogdan, acuzații la adresa lui Ilie Bolojan: „Ne trebuie urgent un guvern funcțional! Stabil! Urgent. Timpul nu așteaptă”
Rareș Bogdan a afirmat că președintele PNL promovează în partid persoane care nu împărtășesc valorile istorice ale liberalismului.
„Aceștia sunt oamenii pe care Ilie Bolojan îi introduce în PNL, pulverizând tot ce înseamnă istoria liberalismului românesc”, a declarat acesta.
Mai mult, europarlamentarul a susținut că termenul „Rădăcini”, utilizat în platforma politică a lui Ilie Bolojan, nu reflectă tradiția liberală, ci o tentativă de marginalizare a liberalilor conservatori.
„Termenul ‘Rădăcini’ nu înseamnă acele baze structurale ale liberalilor care au modernizat România, ci sclavia pe care o dorește liberalilor naționaliști”, a afirmat Rareș Bogdan.
Liderul liberal a extins atacul și asupra politicilor economice promovate în ultimii ani, avertizând că România se confruntă cu riscuri majore.
„Nu e o glumă, România riscă scenariul grecesc. Matematica dură ne lovește în față: 1 miliard de euro plătiți lunar pe dobânzi”, a susținut Rareș Bogdan.
Acesta a invocat creșterea deficitului, presiunea datoriei publice și posibilitatea unei retrogradări a ratingului de țară, avertizând că blocajul politic actual poate avea efecte grave asupra economiei.
„Ne trebuie urgent un guvern funcțional! Stabil! Urgent. Timpul nu așteaptă”, a transmis europarlamentarul.
„Peste 100.000 de firme românești închise într-un an”
Rareș Bogdan a criticat și majorările de taxe, despre care spune că au afectat mediul de afaceri și competitivitatea economiei.
„Creșterea taxelor în România, modul cum a fost realizată, a fost o eroare structurală uriașă. În loc să reducă risipa, guvernul a crescut presiunea pe companii”, a declarat acesta.
În opinia sa, efectele au fost vizibile în economie, menționând că „peste 100.000 de firme românești au fost închise într-un an”.
Mesaj către delegații Congresului PNL
În final, Rareș Bogdan le-a cerut liberalilor să analizeze atent direcția în care se îndreaptă partidul și să nu permită o apropiere excesivă de USR.
„Ce-ai făcut, Ilie? Și ca să pui capac, îi aduci pe ei la decizie în PNL? Chiar nu mai ține nimeni minte cum s-au comportat useriștii și cei din REPER cu noi în toate campaniile electorale? Chiar nu mai știm cum au demolat, alături de AUR, un guvern PNL, nu mai ținem minte deloc ura cumplită contra liberalilor tradiționaliști, patrioți și pro europeni convinși? A ierta e creștinește, dar una e să le dai bună ziua și să le urezi sănătate şi alta să-i inviți să-ți dărâme casa din interior”, a concluzionat europarlamentarul PNL.
![]()
Poate îți place și...

Un fost vicepreședinte PNL anunță că, prin validarea echipei Bolojan, Partidul Național Liberal pune cruce parteneriatului cu SUA

Dragos Pislaru: Invitation to join PNL leadership – a response to recent attack on the party

Petrișor Peiu pune presiune pe scena politică, soluția AUR pentru ieșirea din blocaj: „Alegeri anticipate. Orice guvern votat acum nu face decât să prelungească criza”
DIVERSE
Petrișor Peiu pune presiune pe scena politică, soluția AUR pentru ieșirea din blocaj: „Alegeri anticipate. Orice guvern votat acum nu face decât să prelungească criza”
Publicat
acum o orăla
21 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

„AUR este primul partid în sondaje și are dreptul să își facă propria politică, nu are de ce să fie la remorca vreunui alt partid! Este scandal între PSD, PNL , USR și UDMR? Noi am spus din 2024 că țara nu poate fi guvernată de o astfel de coaliție. Singura soluție democratică de ieșire din criza politică este organizarea de alegeri anticipate! Singura soluție! Orice guvern votat acum nu face decât să prelungească criza!”, a precizat Petrișor Peiu pe Facebook.
Și fostul președinte al României, Traian Băsescu, este adeptul alegerilor anticipate. Acesta a spus recent, la România TV, că, pe durata mandatelor sale la Cotroceni, nu s-a confruntat niciodată cu o situație atât de complicată, în care principalele partide să fie incapabile să găsească o soluție de compromis. Fostul șef al statului este de părere că actuala criză este alimentată de lipsa de flexibilitate a liderilor politici și de condițiile impuse de fiecare partid în parte în cadrul negocierilor.
Băsescu a atras atenția asupra faptului că România nu dispune de un instrument eficient pentru ieșirea din impasul politic, așa cum există în multe alte democrații europene. Potrivit fostului șef al statului, organizarea alegerilor anticipate ar trebui să reprezinte o opțiune constituțională atunci când partidele nu reușesc să formeze o majoritate funcțională.
„Noi suntem într-o situație în care în orice stat democratic, constituția permite organizarea de alegeri anticipate. Avem o constituție care trebuie modificată, noi nu avem acest instrument de deblocare politică, care se numește alegeri anticipate.
N-am ajuns niciodată ca președinte într-un asemenea blocaj, pentru că și oamenii polticii, în timpul mandatului meu, au fost mai raționali. Aici discutăm de iraționalitate, adică fiecare a pus condiții în așa fel încât să nu ai nicio soluție. Unul nu vrea cu PSD, altul nu vrea decât.. ce condiții mai pune, președintele nu vrea cu AUR, și uite așa toți pun condiții care fac imposibile o soluție”, a relatat Băsescu.
![]()
DIVERSE
Rupere de nori, ANM a emis COD GALBEN de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice. Unde lovesc vijeliile
Publicat
acum 2 orela
21 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică după-amiază avertizări nowcasting de tip cod galben, valabile pe termen scurt, care vizează fenomene meteo instabile, cu ploi torențiale, vijelii și grindină.
Potrivit ANM, primul cod galben vizează mai multe localități din județul Gorj. În aceste zone sunt prognozate averse torențiale ce pot acumula cantități de apă de 15–25 l/mp, însoțite de descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu rafale de 50–60 km/h, dar și grindină de mici și posibil medii dimensiuni, cu diametrul de 1–3 cm.
Județul Gorj: Târgu Jiu, Bumbești-Jiu, Runcu, Stănești, Mușetești, Turcinești, Schela, Lelești; Se vor semnala : Averse torențiale care vor acumula peste 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h), grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1…3 cm), anunță ANM.
A doua avertizare nowcasting vizează județul Harghita. Sunt afectate localitățile Miercurea Ciuc, Vlăhița, Praid, Corund, Joseni, Zetea, Suseni, Lupeni, Dealu, Lueta, Căpâlnița, Satu Mare, Brădești și Vărșag. Și în aceste zone sunt așteptate averse torențiale care pot cumula local 15–25 l/mp, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 45–50 km/h și grindină de mici dimensiuni, de 1–3 cm.
Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii iunie
LUNI
Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic va fi ridicat în regiunile vestice și sud-vestice, unde local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei la început în Carpații Occidentali și Meridionali, apoi în Banat, Crișana, și pe arii mai restrânse în restul Transilvaniei și a zonei de munte, în Oltenia și Muntenia și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm).
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp, cu precădere la munte și în Banat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze la rafală în general de 50…60 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral și în depresiunile din estul Transilvaniei și până la 34 de grade în nord-vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11…12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20…21 de grade pe litoral.
MARȚI
Vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic ridicat în Crișana, Banat și sudul Olteniei, unde local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice în sud-vest, centru, nord și nord-est, în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în restul țării. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat vor depăși 25 l/mp.
Pe spații mici vor fi căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor (rafale în general de 45…55 km/h) și vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral și în depresiunile din estul Transilvaniei, dar izolat și în nordul Olteniei și al Moldovei și 32…33 de grade în regiunile sud-estice și nord-vestice. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20…21 de grade pe litoral.
MIERCURI
Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a teritoriului, cu disconfort termic ridicat în sud-vest și sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara în sud-vestul, sudul, estul și centrul țării, precum și la munte, unde vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice și, pe arii restrânse, căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni.
Pe arii restrânse, îndeosebi în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat vor depăși 20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze la rafală în general de 45…55 km/h) și posibil vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade, iar cele minime între 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 21 de grade pe litoral.
JOI
Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic va fi ridicat în regiunile vestice și sudice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul teritoriului și la munte, unde izolat vor fi averse slabe ( în general 2…5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în est, dar și în timpul ploilor (viteze la rafală de 40…45 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral.
VINERI-DUMINICĂ
Vremea va deveni caniculară în vest și nord-vest, iar în restul țării va fi în continuare călduroasă. Disconfort termic se va menține ridicat în vestul și sudul teritoriului. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, mai ales în zonele de deal și de munte și doar izolat în rest.
![]()
DIVERSE
Prognoza meteo. Va fi cumplit de cald şi la umbră toată săptămâna. Canicula va fi străpunsă de furtuni violente după-amiaza
Publicat
acum 2 orela
21 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prognoza meteo LUNI Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic va fi ridicat în regiunile vestice și sud-vestice, unde local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei la început în Carpații Occidentali și Meridionali, apoi în Banat, Crișana, și pe arii mai restrânse în restul Transilvaniei și a zonei de munte, în Oltenia și Muntenia și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp, cu precădere la munte și în Banat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze la rafală în general de 50…60 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral și în depresiunile din estul Transilvaniei și până la 34 de grade în nord-vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11…12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20…21 de grade pe litoral.
BUCUREȘTI Vremea va fi în continuare călduroasă, iar disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.
Prognoza meteo MARTI Vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic ridicat în Crișana, Banat și sudul Olteniei, unde local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice în sud-vest, centru, nord și nord-est, în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în restul țării. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat vor depăși 25 l/mp. Pe spații mici vor fi căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor (rafale în general de 45…55 km/h) și vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral și în depresiunile din estul Transilvaniei, dar izolat și în nordul Olteniei și al Moldovei și 32…33 de grade în regiunile sud-estice și nord-vestice. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20…21 de grade pe litoral, anunţă ANM.
BUCUREȘTI Vremea va rămâne călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara, când va crește probabilitatea pentru averse (5…8 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade.
Prognoza meteo MIERCURI Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a teritoriului, cu disconfort termic ridicat în sud-vest și sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara în sud-vestul, sudul, estul și centrul țării, precum și la munte, unde vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice și, pe arii restrânse, căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni. Pe arii restrânse, îndeosebi în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat vor depăși 20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze la rafală în general de 45…55 km/h) și posibil vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade, iar cele minime între 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 21 de grade pe litoral.
BUCUREȘTI Vremea se va menține călduroasă și disconfortul termic ridicat (indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități), iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Astfel, cerul va fi variabil, însă după-amiaza vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale (se vor acumula 5…8, izolat peste 12 l/mp), frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze la rafală de 40…45 km/h) și posibil vijelii. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
Prognoza meteo JOI Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic va fi ridicat în regiunile vestice și sudice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul teritoriului și la munte, unde izolat vor fi averse slabe ( în general 2…5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în est, dar și în timpul ploilor (viteze la rafală de 40…45 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral.
BUCUREȘTI Vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea, când va crește probabilitatea de averse slabe (1…3 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 16…19 grade.
Prognoza meteo DE VINERI PANA DUMINICA Vremea va deveni caniculară în vest și nord-vest, iar în restul țării va fi în continuare călduroasă. Disconfort termic se va menține ridicat în vestul și sudul teritoriului. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, mai ales în zonele de deal și de munte și doar izolat în rest.
![]()
DIVERSE
DNA continuă şi duminică audierile în cazul „Ciprian Ciucu”. Cine sunt afaceriştii chemaţi „la vorbitor”
Publicat
acum 2 orela
21 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Procurorii Secției a II-a a DNA continuă și astăzi, duminică, audierile în cazul Ciprian Ciucu – Jocurile de Noroc, în timp ce Primarul General al Capitalei, plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar se află în Congresul Extraordinar al PNL și acuză „Sistemul”.
După ce zilele trecute, procurorii DNA au obținut arestarea Odetei Nestor, o apropiată a lui Ciprian Ciucu și jurnalistei Denise Rifai, și a unui cetățean bulgar la Tribunalul București, pentru fapte de dare de mită, astăzi, procurorii audiază unii dintre dezvoltatorii imobiliari iordanieni în relație cu care ar fi fost primarul Ciucu.
Frații Moh, dezvoltatori imobiliari iordanieni dar și Yuan Ștefan ( cetățean român de origine chineză), asociat al acestora, sunt puși sub acuzare pentru fapte de dare de mită, în cazul primarului Ciucu – acuzat oficial de luare de mită.
Toți trei se află puși de procurorii DNA sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Procurorii suspectează că frații Moh ar fi oferit foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025, în timpul alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului Ciprian Ciucu, în schimbul obținerii certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București pentru societatea Safe Home Invest SRL, deținută de ei.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul CIUCU CIPRIAN, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar„, arată DNA.
Vineri, procurorii DNA au audiat-o din nou pe jurnalista Denise Rifai în aceeași cauză, dar și pe Odeta Nestor. Denise Rifai este deja pusă sub acuzare pentru instigare și complicitate la dare de mită în acest caz.
Ciucu acuză Sistemul și o „operațiune specială” împotriva PNL. Bolojan: „Respect Ciprian”
Prezent la Congresul PNL în timpul audierilor care se desfășoară la DNA, Ciprian Ciucu a susținut că „Sistemul a ales să pună presiune pe PNL”.
„Partidul nostru a fost sub asalt. Și încă este. Ce este sistemul? Greu de definit! Inițial nu știi dacă există sau nu există, dar dacă ești un om liber, ai șansa să afli pe pielea ta acest lucru, în cel mai brutal mod cu putință. Știți care este problema cu Sistemul? Că, spre deosebire de noi, Sistemul nu se prezintă niciodată în alegeri! Pentru sistem nu contează dacă ia decizii greșite. Alții vor plăti! Populația va plăti, politicienii vor plăti dar nu sistemul. (…) Noi plecăm mai devreme sau mai târziu, avem un timp limitat în pozițiile publice, dar Sistemul este etern. Ei, în gradele și funcțiile lor rămân. M-am întrebat zilele acestea ce a fost mai înainte, oul sau găina: dacă Sistemul infiltrează partide sau dacă oameni din partide apelează la Sistem, coabitează cu el își îl ajută din pozițiile lor politice să-și pună oamenii în poziții din care ar putea să beneficieze împreună?!”, a spus Ciucu.
Ciucu a susținut că împotriva PNL a fost pregătită o „operațiune specială”. În același Congres, președintele PNL, Ilie Bolojan a declarat că are „încredere deplină” în Ciprian Ciucu și crede că merită solidaritatea și susținerea PNL. „Respect Ciprian”, a încheiat Bolojan.
Ciprian Ciucu, un aliat al lui Ilie Bolojan, a anunțat că se retrage din conducerea PNL, din funcția de prim-vicepreședinte după acuzațiile oficiale formulate împotriva sa și dosarul DNA.
![]()
DIVERSE
Invazie de țânțari, căpușe și fluturi de noapte în Capitală. Bucureștenii sunt disperați, specialiștii avertizează: „Au apărut specii noi!”
Publicat
acum 2 orela
21 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În fiecare seară, în jurul becurilor aprinse afară apar roiuri de insecte. Oamenii se plâng că nu mai pot lăsa geamurile deschise fără plase de protecție. Imediat ce deschid ferestrele, fluturii de noapte și alte insecte zburătoare își fac apariția.
„În general, perioade cu precipitații abundente, urmate de perioade cu temperaturi crescute automat generează umiditate ridicată, ceea ce favorizează dezvoltarea tuturor insectelor cum sunt și acești fluturi, au fost și anul trecut episoade cu roiuri foarte mari ca în fiecare an, țânțarii, căpușele și gândacii pentru țânțari și căpușe facem tratamente, se tratează orice spațiu verde administrat de Primăria București, cât și aliniamentele stradale”, a declarat biologul Aurelian Pintilescu la Știrile ProTV.
Temperaturile mari favorizează înmulțirea insectelor și extinderea unor specii care nu erau specifice României până acum. Pe lângă fluturii de noapte, țânțari și căpușe, apar și insecte adaptate climatului mediteranean, cum ar fi cosașii de tufă și cicadele, inclusiv în București. De asemenea, căldura și apa stătătoare favorizează și specii invazive, precum țânțarul tigru asiatic, agresiv și activ chiar și ziua.
În 2026, în Capitală sunt programate 14 tratamente pentru combaterea țânțarilor adulți. Experții avertizează că efectele se văd doar dacă și populația contribuie la reducerea locurilor unde insectele se pot înmulți.
Bucureștenii se confruntă cu o invazie ciudată de fluturi de noapte în parcuri, pe străzi și chiar în locuințe, care s-au plâns pe rețelele sociale.
„Ce e cu invazia asta de molii?! Sau doar la mine în zona e? Zona Avrig-Obor-Ferdinand-Iancului. Efectiv zeci de molii, ba mai mici, ba mai mari, din afară, nu din bloc”, întreabă cineva pe grupul de Facebook Sector 2 – Informații și Dezbateri.
Mai mulți internauți au reacționat și au povestit situații similare în secția de comentarii: „Și la noi în zona Obor sunt, niciodată nu am văzut așa multe. Sunt mari. Dimineață era plin pe scara blocului, m-am și speriat câte erau. La serviciu la fel găsesc dimineața. Intră unde e lumină”; „Și în sectorul 3 – Titan. Nici nu știu pe unde intră”; „Ne-au invadat niște fluturi maronii în tot orașul, care distrug florile și vegetația! Luați măsuri, vă rog”, a mai scris cineva în grupul Sesizări Sector 1.
Directorul Asociației Parcul Natural Văcărești, Dan Bărbulescu, spune că nu trebuie să ne fie frică de aceste insecte: „Sunt inofensivi, sunt mai mulți decât de obicei, într-adevăr. Nu ne fac rău, nu ne înțeapă, nu ne dau boli cum ne dau alte insecte din orașul nostru – țânțari, gândaci de bucătărie sau alte animale. Și o să treacă destul de repede. E o perioadă intensă din activitatea lor. Probabil în cel mult o săptămână – zece zile vor dispărea. Ce e și mai interesant și poate că lucrul acesta o să ne mai liniștească puțin: se hrănesc păsările cu acest fluture. Că vorbim despre vrăbii sau de alte păsări, în special păsările insectivore, rândunele, drepnele, liliecii, de exemplu, care nu sunt păsări, sunt mamifere. Păsările de noapte, bufnițele”.
„Ei sunt fluturi care migrează, adică se mișcă pe suprafețe mari. Probabil că vin din sud, în special, atrași într-adevăr de o climă mai bună, căldură puternică, în orașe mai calde. În afara orașelor e o diferență destul de mare în această perioadă în București față de marginile orașului, de aceea sunt mult mai atrași și mult mai numeroși. Deci, e un cumul de factori care a determinat dezvoltarea peste măsură a acestei specii”, a explicat expertul la Euronews.
![]()
DIVERSE
VIDEO Momentul în care o maşină se prăbușește într-o râpă, pe Transfăgărăşan. Şoferița a uitat să tragă frâna de mână
Publicat
acum 3 orela
21 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17:00, pe Transfăgărăşan. Potrivit Turnul Sfatului, o șoferiță aflată la volanul unei mașini Skoda a oprit într-o parcare de pe marginea Transfăgărășanului pentru poze, însă a uitat să acționeze și frâna de mână, astfel că autoturismul a început să se pună în mișcare. În câteva secunde, mașina s-a prăbușit într-o râpă de câteva zeci de metri. Mormanul de fiare s-a oprit chiar lângă șoseaua aflată la capătul prăpastiei.
@miniclipro A uitat sa traga frana de mana #fyp #viral #pamflet #stiri #breakingnews ♬ Ce folos daca ai (versiune de suflet) – sararus tata si copii
Un autoturism şi o ambulanţă care transporta la spital un copil au fost implicate, duminică, 21 iunie, într-un accident produs la ieşirea din oraşul Hârlău spre Iaşi. Unul dintre șoferi a fost rănit, fiind transportat la spital. De asemenea, copilul şi însoţitorul său au fost preluaţi de o altă ambulanţă pentru a fi duși la o unitate medicală.
Accidentul s-a produs la ieşirea din oraşul Hârlău spre Iaşi, fiind implicate o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi un autovehicul. La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Hârlău, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) şi patru militari, precum şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.

”În accident au fost implicate 7 persoane. Pacientul minor transportat de ambulanţa SAJ Botoşani şi însoţitorul acestuia au fost preluaţi de un alt echipaj SAJ pentru continuarea transportului către unitatea medicală. Conducătorul autoturismului implicat în accident, un bărbat în vârstă de 58 de ani, conştient, prezentând contuzie toraco-abdominală şi escoriaţii la membrul superior stâng, a fost preluat de un echipaj SAJ şi transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis ISU Iaşi.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs exact accidentul.
Citește și Aşa NU! O tânără inconştientă hrăneşte un urs cu fast food pe Transfăgărăşan VIDEO
![]()

Un fost vicepreședinte PNL anunță că, prin validarea echipei Bolojan, Partidul Național Liberal pune cruce parteneriatului cu SUA

Dragos Pislaru: Invitation to join PNL leadership – a response to recent attack on the party

Topul pensionarilor de lux din România. Categoria care domină clasamentul cu pensii de peste 5000 de euro, încasează lunar de aproape nouă ori mai mult decât pensionarul din sistemul public

Petrișor Peiu pune presiune pe scena politică, soluția AUR pentru ieșirea din blocaj: „Alegeri anticipate. Orice guvern votat acum nu face decât să prelungească criza”
Dovada userizării în PNL, revoltă în timpul Congresului. Gașca useristă infiltrată în partid cu girul lui Bolojan

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!

Revolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”

Alina Gorghiu pune gaz pe foc și anunță că primarii din PNL din Argeș îl susțin pe Adrian Veștea

Adrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș

URSUL A ATACAT LÎNGĂ CAMPING DRACULA! O TURISTĂ GERMANĂ, SFÂȘIATĂ DE ANIMAL

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Alertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
O mobilizare masivă a forțelor de ordine are loc în aceste momente în localitatea Mărăcineni, județul Argeș. Autoritățile au instituit...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...
Curtea de Argeș

Cazare Argeș – Locul unde relaxarea întâlnește cazarea la superlativ în inima Argeșului, Casa Narcisa
Atunci când agitația cotidiană devine copleșitoare, evadarea în natură rămâne singurul remediu veritabil. Dacă ești în căutarea unei destinații care...

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
După aproape 9 luni de calvar, în care zeci de mii de argeșeni au trăit cu frica în sâni și...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! Joi seara, dezinsecție în parcurile și locurile de joacă din oraș – CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI
Primăria Municipiului Curtea de Argeș anunță că acțiunea de dezinsecție terestră, programată inițial pentru data de 10 iunie și amânată...

URSUL A ATACAT LÎNGĂ CAMPING DRACULA! O TURISTĂ GERMANĂ, SFÂȘIATĂ DE ANIMAL
Atac de groază în această după-amiază în județul Argeș! O tânără de cetățenie germană a trăit clipe de coșmar după...

ȚEAPĂ PE INTERNET: Un bărbat din Curtea de Argeș a plătit 500 de euro pe anvelope „fantomă”!
O afacere online care părea avantajoasă s-a transformat într-un coșmar pentru un localnic din Curtea de Argeș, dar povestea s-a...
Mioveni

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...
Câmpulung

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
ACTUALacum 2 săptămâniÎPS Calinic s-a lepădat de Ion Mînzînă! Șeful PSD Argeș a fost lăsat FĂRĂ DREPT DE VOT din cauza limbajului suburban și a scandalurilor politice!
ACTUALacum 2 săptămâniALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
ACTUALacum 2 săptămâniLagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
ACTUALacum 4 zileVESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
DIVERSEacum 2 săptămâniMedicii nu mai fac gărzi de weekend în spitale. La Dăbuleni, pacienţii au fost direcţionaţi către alte spitale
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”










Ultimele Comentarii