DIVERSE
Horoscop 8 octombrie 2026. Astrele de împing să ieşi din zona de confort
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Horoscop 8 octombrie 2026 Berbec
Ai parte de o zi intensă la locul de muncă, dar reușești să faci impresie bună prin atitudinea ta hotărâtă. Spre seară, o conversație cu o persoană apropiată îți poate aduce o perspectivă nouă asupra unei probleme mai vechi.
Taur
Simți nevoia de stabilitate, însă astrele te împing să ieși din zona de confort. Poate apărea o oportunitate de colaborare sau un proiect care te obligă să îți asumi mai multă responsabilitate.
Horoscop 8 octombrie 2026 Gemeni
Comunicarea este punctul tău forte astăzi. Folosește-l în avantajul tău, mai ales dacă ai de clarificat o situație profesională sau sentimentală. Nu toate discuțiile vor fi comode, dar te vor ajuta să înțelegi mai bine direcția în care te îndrepți.
Toamna 2026 vine cu lecții karmice puternice. Ce semn primești în funcție de numărul destinului
Rac
Ziua aduce tensiuni emoționale, însă și ocazia de a le depăși prin introspecție. Ai nevoie de liniște și de un spațiu în care să te retragi, măcar pentru câteva ore. Nu lua decizii impulsive.
Horoscop 8 octombrie 2026 Leu
Ești în centrul atenției, iar inițiativele tale sunt apreciate. Totuși, evită să impui punctul de vedere cu forța — o atitudine mai diplomată îți va aduce rezultate mai bune.
Fecioară
Apar vești bune legate de bani sau de o colaborare. Totuși, nu te grăbi să semnezi documente fără să citești cu atenție detaliile. În plan personal, o discuție sinceră îți aduce claritate pentru a lua o decizie la care reflectezi de multă vreme.
Horoscop 8 octombrie 2026 Balanță
Ziua vine cu o decizie dificilă pe plan sentimental. Poate fi vorba de o alegere între rațiune și emoție. Ai grijă să nu te lași influențat de opiniile altora — ascultă-ți intuiția.
Scorpion
Astăzi este momentul să spui lucrurilor pe nume. Dacă ai evitat o confruntare, acum e timpul să clarifici. Poți primi o veste care îți schimbă complet planurile pe termen lung.
Horoscop 8 octombrie 2026 Săgetător
Simți nevoia să evadezi din rutină. O scurtă călătorie sau o activitate creativă te-ar ajuta să-ți recapeți energia. Ai grijă la promisiunile făcute — nu toate pot fi onorate.
Capricorn
Este o zi favorabilă pentru afaceri, investiții sau planuri pe termen lung. Totuși, nu te grăbi să iei decizii majore fără să analizezi riscurile. În familie, se cere mai multă răbdare.
Horoscop 8 octombrie 2026 Vărsător
Se anunță schimbări neașteptate la locul de muncă. Reacționează cu calm și vezi oportunitățile din spatele provocărilor. În dragoste, e posibil să apară o discuție care clarifică tensiuni vechi.
Pești
Astrele te îndeamnă să ai mai multă grijă de tine. Odihna și alimentația echilibrată devin priorități. O conversație sinceră cu cineva apropiat te poate ajuta să-ți recapeți încrederea.
![]()
DIVERSE
Decontul uriaş al magistraţilor pentru Guvernul Bolojan, din nou pe masa CCR
Publicat
acum 13 minutela
7 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Curtea Constituţională a româniei (CCR) decide astăzi dacă Guvernul trebuie să plătească restanțele salariale de 4,8 miliarde lei magistraților.
Curtea Constituţională ar urma să ia o decizie, miercuri, în cazul cererii depuse în 2 iulie de premierul interimar Ilie Bolojan pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în privinţa plăţii restanţelor salariale ale magistraţilor, care se ridică la aproape 5 miliarde de lei.
În aceeaşi zi, judecătorii constituţionali au de soluţionat şi sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, privind conflictul juridic Guvern – Parlament legat de ordonanţa care vizează programul SAFE, însă şi în acest caz pronunţarea a fost amânată pentru aceeaşi dată.
Judecătorii CCR au pe agenda şedinţei de miercuri cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, cerere formulată de premierul Ilie Bolojan în 2 iulie, după sentinţa dată în 5 mai (ziua demiterii Guvernului său) de Curtea de Apel Bucureşti, care obliga Executivul să asigure integral fonduri pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor, scadente în 2026, inclusiv prin rectificare bugetară.
Premierul Ilie Bolojan a explicat atunci că a iniţiat acest demers de sesizare a CCR afirmând că puterea judecătorească „nu are legitimitatea şi nici competenţa tehnică” de a stabili cum se distribuie banii dintr-un buget general consolidat.
El adăuga că, potrivit Legii 500/2002 privind finanţele publice, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare şi alocarea sumelor din Fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive şi suverane ale puterii executive şi legislative.
„În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competenţa tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând Guvernul să aloce sume pentru un singur sector. E vorba de plata restanţelor salariale din zona de justiţie. Instanţa perturbă direct echilibrul bugetar naţional, act ce reprezintă o ingerinţă directă în activitatea executivă a statului”, afirma Ilie Bolojan.
Citește și : Decizie în unanimitate la CCR. Excluderea unor femei de la indemnizația de risc maternal, declarată neconstituțională
La sfârşitul lunii martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anunţat că a formulat plângere prealabilă la adresa Guvernului şi a Ministerului Finanţelor pentru refuzul de a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii profesionale îndreptăţite.
ÎCCJ preciza că, în caz de nesoluţionare favorabilă a plângerii prealabile, ar putea sesiza instanţa de contencios administrativ.
Ulterior, ÎCCJ a sesizat Curtea de Apel Bucureşti solicitând obligarea Guvernului să achite 4,8 miliarde de lei, sume reprezentând restanţe salariale câştigate prin procese sau penalităţi la aceste restanţe. Magistraţii CAB au admis cererea ÎCCJ în 5 mai, însă Guvernul şi Ministerul Finanţelor au făcut recurs la instanţa supremă, care a amânat de mai multe ori decizia, următorul termen stabilit fiind 8 octombrie 2026.
Pe de altă parte, miercuri, 30 septembrie, pe masa judecătorilor CCR se află şi cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, privind conflictul juridic dintre Guvern şi Parlament legat de ordonanţa care vizează programul SAFE.
![]()
DIVERSE
Cutremur cu magnitudinea 5,5. În ce zone s-a simţit
Publicat
acum 23 de minutela
7 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marţi la Aleneva, în Alaska, a anunţat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS).
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS, scrie Agerpres, preluând Agerpres.
USGS a raportat iniţial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.
Conform INFP, în ziua de 07 Octombrie 2026, la ora 04:38:43 (ora locală a României), s-a produs la est de Isulele Kurile un cutremur semnificativ cu magnitudinea mb 5.0, la adâncimea de doar 10.0 km.
Şi în România au avut loc mai multe seisme în octombrie, cel mai semnificativ fiind luni, cu magnitudine de 3.8, potrivit aceleiaşi surse.

Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face față consecințelor financiare ale unui dezastru natural sau ale unui incident major care le-ar afecta locuința, potrivit celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES pentru Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Două cutremure s-au produs în Vrancea, la doar două ore distanță. Ce magnitudini au avut
În același timp, 29% spun că ar avea nevoie de sprijin financiar suplimentar, iar 15% s-ar baza pe ajutorul statului sau al primăriei, în creștere cu 3 puncte procentuale față de anul trecut.
‘Datele aduc în atenție o întrebare esențială pentru fiecare familie: cu ce bani ne-am putea reface locuința dacă aceasta ar fi grav afectată? Reparațiile, înlocuirea bunurilor distruse și celelalte cheltuieli generate de un asemenea eveniment pot pune o presiune semnificativă asupra bugetului, mai ales atunci când economiile disponibile sunt limitate’, se arată într-un comunicat al UNSAR.
Creșterea ponderii celor care s-ar baza pe sprijinul autorităților subliniază, printre altele, nevoia de informare despre soluțiile de protecție financiară pe care proprietarii le pot pregăti din timp. În cazul unei asigurări, riscurile acoperite, limitele și condițiile de acordare a despăgubirii sunt stabilite prin contract, oferind un reper concret pentru planificarea protecției financiare a familiei.
‘Când ne gândim la siguranța locuinței, este important să ne întrebăm și cum am putea suporta financiar o pagubă majoră. Faptul că doar 17% dintre români consideră că ar avea economii suficiente arată cât de necesară este pregătirea pentru astfel de situații. Asigurarea locuinței poate face ca o familie să nu fie nevoită să se bazeze exclusiv pe economii sau pe ajutorul autorităților’, a declarat președinte și director general al UNSAR, Alexandru Ciuncan.
În acest context, asigurarea facultativă a locuinței reprezintă o componentă importantă a protecției financiare a familiei. Aceasta completează polița obligatorie PAD și, în funcție de condițiile contractuale, poate acoperi clădirea și bunurile, inclusiv în caz de incendiu, furtună sau avarii ale instalațiilor de apă.
Potrivit sursei citate, alegerea poliței trebuie să pornească de la valoarea locuinței și a bunurilor, precum și de la nevoile proprietarului. O discuție cu distribuitorul de asigurări despre sumele asigurate, riscurile acoperite și excluderile ajută la înțelegerea sprijinului financiar disponibil și necesar în cazul unei daune.
‘Aceste date subliniază cât de important este să conștientizăm impactul financiar pe care îl poate avea un incendiu sau un cutremur și să luăm din timp măsuri de prevenție și de protecție financiară. A fi #sigurACASÂ în fiecare zi înseamnă să transformăm grija pentru locuință și familie în acțiuni concrete’, a precizat Alina Bărbulescu, coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.
Protecția locuinței începe înainte de producerea unui dezastru, prin măsuri de prevenție și prin pregătirea resurselor necesare pentru refacere.
Înființată în 1994, UNSAR reprezintă 23 de companii de profil, care dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 7,5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.
![]()
DIVERSE
Cristela Georgescu povestește momentul descinderii mascaților: „Am crezut că sunt hoți. Tot ce-mi doream era să mor eu prima”
Publicat
acum 26 de minutela
7 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cristela Georgescu a povestit că, în dimineața în care au avut loc perchezițiile, se afla în locuință împreună cu tatăl său și unul dintre copii. Potrivit relatării sale, a auzit zgomote la poartă, apoi voci și a observat lanterne pe scările casei.
„Eu eram cu tata de aproape 90 de ani și cu Petru. În timp ce domnul Călin Georgescu era săltat de la bazin, ei deschideau la noi. Deci la ora 6 și 2 secunde, au spart poarta. Eu am auzit un zgomot, poarta trântindu-se, dar am crezut că, așa din somn, doar plecaseră ei și au închis-o mai zgomotos. Apoi, am auzit voci așa pe scări și am văzut lanterne și am fost convinsă, pentru că nu vorbeau tare, că sunt hoții. Mi-am făcut așa o cruce și m-am rugat. Nu credeam că e viața mea, speram să fie un vis”, a declarat Cristela Georgescu, marți, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”.
Soția fostului candidat la Preşedinţie a povestit că panica s-a instalat când a observat oameni înarmați, amintindu-și de amenințările pe care le-a primit familia din partea unor grupări de mercenari.
„Și apoi, am văzut pe cineva cu o armă și m-am gândit… Știți că noi am mai primit niște amenințări de pe la grupări din astea, mă rog, să zicem, de mercenari. Și atât am strigat: vă rog, nu, că sunt copiii. Adică tot ce-mi doream era să mor eu prima, ca să nu văd mai departe ce se întâmplă”, a povestit Cristela Georgescu.
Ea a relatat și momentul în care Călin Georgescu ar fi fost ridicat din trafic, în timp ce mergea la înot cu unul din copiilor lor.
„În acea dimineață, ei au ajuns acolo, au intrat în incinta unde se parchează mașina. Chiar Pavel mi-a povestit, a zis: mamă, la un moment dat au trecut trei Dacii în viteză mare, apoi cinci dube, mamă, și niște mașini mici care nu se mai terminau. Călin i-a spus să stea liniștit, și-a dat seama imediat ce se întâmplă… Au venit și i-au spus că trebuie să-i urmeze. Călin i-a spus lui Pavel să meargă la antrenament și asta a fost. L-au luat și au venit cu el acasă”, relatează soția.
[embedded content]
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în 29 septembrie 2026, la o săptămâna după ce fusese plasat sub control judiciar. Acesta este vizat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, cu un prejudiciu de 1.1 milioane de euro.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel București și este definitivă. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen, în dosarul în care cei doi sunt cercetați de DIICOT.
În acest doar au fost audiați și apropiați ai fostului candidat la prezidențiale, printre care Vasile Moldovanu, socrul său, și soția sa, Cristela Georgescu.
„Asistăm la o persecuție politică (…) Acuzațiile din dosar sunt nefondate, până la ora actuală nu am putut intra în posesia dosarului (…) informațiile confidențiale care nu au voie să fie publice au apărut în presă înainte să ajungă la judecător (…) Prezumția de nevinovăție nu este respectată”, a declarat Cristela Georgescu după audieri.
![]()
DIVERSE
Calendar ortodox 8 octombrie 2026. Sfânta care ajută femeile cu probleme în căsnicie
Publicat
acum 41 de minutela
7 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Calendar ortodox 8 octombrie 2026. Anual, credincioşii ortodocşi şi cei catolici de ambele rituri o prăznuiesc pe Sfânta Pelaghia în această zu. Aceasta a fost o femeie desfrânată, care profita de faptul că, datorită frumuseţii ei ieşite din comun, mulţi bărbaţi o curtau.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia
Greco-catolice
Sf. cuv. Pelaghia
Romano-catolice
Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m.
Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
În Antiohia, Arhiepiscopul cetății a chemat, pentru oarecare trebuințe bisericești, opt episcopi, din cetățile din jur. Între aceștia se găsea și Sfântul Non, bărbat minunat și desăvârșit călugăr, ‘care pentru viața cea îmbunătățită fusese luat la episcopie, de la mănăstirea care se numește Tavenisiot’. (Viețile Sfinților)
Când s-au adunat episcopii în biserica Sfântului Mucenic Iulian au voit ca să audă de la Non cuvânt de învățătură și au șezut toți lângă ușile bisericii, iar Non a început a grăi învățându-i cele ce erau de folos pentru mântuire.
[embedded content]
‘Și minunându-se toți de sfânta lui învățătură, iată că, pe lângă ușile bisericii, apăru o femeie din cele necredincioase, care era vestită în toată Antiohia pentru desfrâul ei’. (Viețile Sfinților)
‘Femeia era îmbrăcată cu haine de mare preț, împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare, iar împrejurul ei mergeau mulțime de fecioare și de tineri, îmbrăcați frumos și purtând brățări de aur. Și fața ei era atât de frumoasă, încât oamenii mireni nu se puteau sătura cu vederea frumuseții ei’. (Viețile Sfinților)
Aceasta era Margareta, numele pus ei de cetățenii Antiohiei ‘pentru podoabele mele cele frumoase și de mult preț cu care m-au înfrumusețat păcatele mele’, așa cum mărturisea ea mai târziu sfântului episcop. Iar de părinți, la naștere, primise numele Pelaghia.
Fericitul Non, privea cu tot dinadinsul spre dânsa, până ce a trecut din dreptul privirii lor.
‘Cu adevărat, eu am învățat mult de la dânsa’, spunea episcopul Non, ‘că pe această femeie Domnul o va pune la înfricoșata Sa judecată și o dată cu dânsa vom fi judecați și noi. Pentru că ce socotiți? Câte ceasuri a zăbovit acea femeie în cămara sa, spălându-se, îmbrăcându-se și îmbodobindu-se în multe feluri, uitându-se în oglindă și având toată grija ca să se arate mai frumoasă decât toate femeile înaintea ochilor vremelnicilor săi curtezani?! Iar noi, având în ceruri pe Mirele cel fără de moarte, nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul nostru ticălos care este cu totul necurat, gol și plin de rușine, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței și să-l îmbrăcăm cu podoaba faptelor bune, ca să se arate plăcut ochilor lui Dumnezeu și să nu fie rușinat și lepădat în vremea nunții Mirelui’. (Viețile Sfinților)
Trecând ziua în care s-a făcut văzută de episcopul Non, a doua zi, după Sfânta Liturghie, în timpul în care episcopul vorbea din nou mulțimii, Dumnezeu a făcut să intre în biserică și Margareta, ea care niciodată nu intrase în biserică și nici nu și-a adus vreodată aminte de păcatele sale.
Auzind cuvintele ierarhului, a început să verse pâraie de lacrimi, înțelegând frica de Dumnezeu și faptul că acela spune adevărul. A căzut la picioarele episcopului Non, rugându-l să o călăuzească spre mântuire.
A primit botezul creștin și după opt zile a plecat din Antiohia la Ierusalim, îmbrăcată cu o haină veche, după ce toate averile sale au fost împărțite săracilor, orfanilor și neputincioșilor. Pe toate slugile și slujnicele sale, le-a eliberat, dând fiecăruia destul aur și argint și le-a spus: ‘Eu, fiilor, vă eliberez din vremelnicele slujbe, iar voi să vă sârguiți să vă eliberați din robia acestei deșarte lumi plină de păcate. Ca, precum în lumea aceasta am petrecut împreună, așa să ne învrednicim a fi împreună și în viața cea fericită’. (Viețile Sfinților)
Calendar ortodox 8 octombrie 2026. Scurtă rugăciune făcătoare de minuni către Sfânta Pelaghia
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Pelaghia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre. Amin!
![]()
DIVERSE
Cum arată în prezent Cristina Rus, fosta colegă de trupă a Andreei Bănică
Publicat
acum 9 orela
6 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
De-a lungul anilor, Andreea Bănică a rămas o prezență constantă în lumina reflectoarelor, însă, fosta sa colegă din trupa Blody, Cristina Rus, a ales discreția, alegând să se retragă din lumea mondenă. Destrămarea trupei Blondy a avut loc în anul 2005, după aproximativ 4 ani de succes răsunător în industria muzicală.
Ulterior, în 2009, Cristina Rus s-a căsătorit cu omul de afaceri Dragoș Bîlteanu, alături de care are un băiat și două fete. În toți acești ani, fosta membră a trupei Blondy a renunțat la aparițiipe publice, dedicându-se în totalitate familiei. Cu toate că nu a mai urcat pe scenă, Cristina Rus a dezvăluit în trecut că muzica rămâne una dintre marile sale pasiuni pe care continuă să o manifeste ori de câte ori are ocazia, în intimitatea căminului său.
„Îmi place să mă ocup de casă, să aranjez, să cumpăr diverse lucruri, de exemplu, flori în casă, să cânt cu fetița mea. E foarte important ca latura asta muzicală să mi-o manifest și chiar fac lucrul acesta, dar în cadrul familiei”, a declarat fosta solistă.
Într-un carusel de imagini postat pe Instagram, Andreea Bănică a inclus o imagine și cu fosta sa colegă de trupă, Cristina Rus. În descriere, vedeta a venit cu o ghicitoare pentru fani, provocându-i să își dea seama cine se află alături de ea în poză.
„Vara rămâne aici. În poze și în amintiri iar daca recunoasteti personajul din a 4 a poza ….👏🏻🌸
Sa imi spuneti ❤️”, a scris aceasta.

În secțiunea de comentarii, cei mai mulți fani au ghicit despre cine este vorba, fiind surprinși să vadă cât de bine arată Cristina.
„Cristina Rus e superba !!..E neschimbata !!”, „Cristina Rus! Sunteți superbe amândouă, trupa mea preferata Blondy! ❤️❤️”, „Femeie la 48 de ani sa arate asa!? Fabulos! Superbă din toate punctele de vedere!”, „Cristinaa 😍 sper sa fie bine ☺️”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
![]()
DIVERSE
Luca Niculescu, de la puștiul cu plete și blugi rupți pe care tatăl său elegant nu voia să-l însoțească pe stradă, la omul desemnat pentru funcția de prim-ministru al României. Povestea de familie care i-a marcat copilăria: „Îmi era ruşine să-mi invit colegii acasă”
Publicat
acum 9 orela
6 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
La vârsta de 20 de ani, Luca Niculescu avea plete, purta blugi rupți și era departe de imaginea elegantă pe care tatăl său și-ar fi dorit-o. Acesta își amintește că stilul său vestimentar îl exaspera pe tatăl său, despre care spunea că era „foarte elegant”. Diferențele dintre cei doi erau atât de mari, încât părintele său ar fi preferat să nu fie văzuți împreună pe stradă.
„Poate că este sau nu o surpriză, dar la 20 de ani eram alt om. Eram un puşti cu blugii rupţi şi aveam plete. Acum chiar mă bucur că nu mi-am făcut vreun tatuaj, pentru că atunci îmi surâdea ideea! Mi-amintesc că tatăl meu, care era foarte elegant, era aproape disperat de stilul meu. Nici nu voia să meargă cu mine pe stradă. Sigur că, în timp, transformarea a fost firească, nu mai poţi fi acelaşi om la 43 de ani cu studentul din facultate. Dar, în tinereţe, am preferat moda anilor ’90 şi mai puţin pe cea moştenită de la părinţi”, a mărturisit Luca Niculescu.
Vezi și Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Câți bani are în conturi
Copilăria lui Luca Niculescu a fost între două lumi: cea în care crescuse familia lui și cartierul muncitoresc în care s-a mutat ulterior. Familia a locuit inițial în zona Cișmigiu, după care s-a mutat în Berceni, într-un bloc nou, unde trăiau familii de muncitori de la IMGB sau persoane din structurile Securității.
Potrivit acestuia, familia Niculescu era privită ca fiind „ciudată”, avea în casă mobilă veche și tablouri păstrate de părinți și bunici, provenite din casele naționalizate. Pentru copilul Luca de atunci, obiectele respective erau mai degrabă un motiv de jenă:
„Îmi era ruşine să-mi invit colegii acasă pentru că mobila noastră îmi părea demodată, urâtă şi neîncăpătoare pentru apartamentele comuniste. Odată m-am dus la bunicul meu, Luca, şi i-am spus: „De ce nu avem şi noi covor din acela pe perete? Am văzut eu la cineva ceva frumos, în care era o fată pe un cal…“. Noi aveam pe perete, în sufragerie, picturi de Nicolae Vermont, de Nicolae Grigorescu, şi mie nu-mi plăceau. Eu voiam „Răpirea din Serai”.”, scrie Adevărul.

Luca Niculescu si bunica lui
Luca Niculescu a mai dezvăluit că bunicul său era o prezență aparte în cartierul muncitoresc. Seniorul apărea îmbrăcat în costume de dinainte de război, cu pălărie și baston. Familia lui era apropiată de liberali, iar străbunicul său fusese senator și, pentru scurt timp, ministru al Comerțului într-un guvern Averescu.
„Toată familia era liberală, membri în partid. Străbunicul a fost senator toată viaţa lui şi chiar, pentru o perioadă scurtă, ministru al Comerţului, într-unul dintre guvernele Averescu din timpul Primului Război Mondial. Însă nu făceau prea multă politică. Ei erau oameni de afaceri care finanţau partidul şi erau apropiaţi de familia Brătianu. Îmi amintesc că am văzut într-un ziar de epocă un anunţ „Serată la Jean P. Niculescu“ şi erau „Brătienii“ şi alte familii bogate din acele vremuri invitate. Alexandru Paleologu mi-a spus chiar că mesele organizate de străbunicul meu, pe care a apucat să-l cunoască, erau cele mai bune din Bucureşti”, a precizat premierul desemnat.
Însă viața liniștită a familiei Niculescu a fost lovită puternic de regimul comunist. Conform relatărilor lui Luca Niculescu, bunicul său a fost închis, iar familia a considerat că a primit o pedeapsă mai ușoară datorită intervenției unui fost angajat al său, care ajunsese să lucreze în structurile Securității.
Bunicul a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, apoi la construirea unor sate în Bărăgan, în total opt ani la muncă forțată.
Și perioada liceului a fost intensă pentru adolescentul Luca. El a făcut parte dintr-o gașcă de rockeri, iar spre sfârșitul anului 1988, grupul s-a gândit să scrie manifeste împotriva regimului comunist și să le distribuie în cartiere. Însă planul a fost abandonat după ce unul dintre colegi le-a spus că un alt membru al grupului ar fi turnător și că ar putea avea probleme dacă mergeau mai departe.
„Mai târziu, în liceu, experimentam diverse forme de disidenţă. Eram într-o gaşcă mare de rockeri şi ţin minte că, pe la sfârşitul anului ’88, aveam un plan bine stabilit să scriem manifeste împotriva regimului. Plănuiam, de regulă, la mine acasă, şi ne gândeam cum să le scriem pe nişte şabloane şi să le împărţim prin cartierele vecine. Eram foarte hotărâţi şi pregătiţi până când un coleg ne-a spus despre un altul din aceeaşi gaşcă că e turnător şi că ar fi mai bine să renunţăm la acest plan ca să nu păţim ceva rău. În naivitatea noastră, presupuneam că n-o să ne urmărească nimeni şi că n-o să se afle, dar am renunţat până la urmă. N-am mai scris manifeste”, a afirmat Luca Niculescu.
Înainte de Revoluție, Niculescu nu se gândea la jurnalism ca la o posibilă carieră. A dat examen la Facultatea de Filologie, pentru secția latină și greacă, și era atras și de Facultatea de Istorie. Dar după 1989, situația s-a schimbat. Presa românească „a explodat”, iar tânărul Luca a ales jurnalismul. Ulterior, și-a construit o carieră de jurnalist și diplomat, iar în prezent a ajuns să fie desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan.
![]()

Decontul uriaş al magistraţilor pentru Guvernul Bolojan, din nou pe masa CCR

Cutremur cu magnitudinea 5,5. În ce zone s-a simţit

Cristela Georgescu povestește momentul descinderii mascaților: „Am crezut că sunt hoți. Tot ce-mi doream era să mor eu prima”

Calendar ortodox 8 octombrie 2026. Sfânta care ajută femeile cu probleme în căsnicie

Misterul trenului care a mers gol opt ani de zile, noapte de noapte: Motivul incredibil din spatele curselor fantomă din Berlin

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26

FUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș

Mesajul transmis de Irina, fosta soție a arbitrului Gheorghe Moldovan, după ce acesta s-a sinucis: ”Vă rugăm să vă gândiți bine la cuvintele pe care le spuneți”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Fapte, nu vorbe, la SJU Pitești! Managerul Adrian Dumbravă transformă generozitatea Arhiepiscopiei în condiții moderne pentru pacienți
Schimbare la față pentru Secția de Neurologie a SJU Pitești: Proiectul caritabil „Dar din Dar” aduce condiții europene și binecuvântare...

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
Partidul Social Democrat a fost astăzi primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările oficiale cu președintele Nicușor...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...
Curtea de Argeș

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
Începând de astăzi, 1 octombrie, locuitorii de la case din Curtea de Argeș primesc o nouă „misiune de civilizație”: începe...

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
Semnal de alarmă uriaș pentru toți părinții din Curtea de Argeș! O mamă din oraș, care a trecut prin clipe...

Incendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
Pe parcursul nopții, patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat...
Mioveni

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...
Câmpulung

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniBărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
ACTUALacum 2 săptămâniAVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
ACTUALacum 2 săptămâniArhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
ACTUALacum 6 zileMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum 2 săptămâniSe caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
ACTUALacum 6 zileATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum 6 zileBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
ACTUALacum o săptămânăTaxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului








Ultimele Comentarii