DIVERSE
Horoscop 20–26 iulie 2026. Mercur iese din retrograd, iar sezonul Leului aduce curajul unui nou început.
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Horoscop săptămânal. Pe 22 iulie, Soarele intră în Leu și aprinde curajul, creativitatea și pofta de viață. Este o energie care ne amintește că existența nu poate fi trăită numai prin griji, obligații și încercarea de a controla fiecare rezultat. Avem nevoie și de bucurie, pasiune, joacă și libertatea de a ne exprima.
Pe 23 iulie, Mercur își reia mersul direct în Rac. Nu toate neînțelegerile dispar imediat, dar conversațiile încep să se așeze. Putem înțelege mai bine ce ne-a deranjat, putem relua un plan și putem răspunde unor întrebări pe care le-am evitat. În aceeași perioadă, Luna trece prin Balanță, Scorpion, Săgetător și Capricorn. Săptămâna începe cu nevoia de echilibru și cooperare, continuă printr-o etapă emoțională mai intensă, apoi capătă entuziasm și se încheie într-o notă practică.
Pe 26 iulie, Saturn începe retrogradarea în Berbec. El ne cere să ne uităm cu sinceritate la curajul nostru: acționăm pentru că știm ce vrem sau doar pentru a demonstra ceva? Avem inițiativă sau ne aruncăm în direcții care nu pot fi susținute pe termen lung? Această săptămână ne oferă un amestec valoros: focul necesar pentru a începe și maturitatea de a nu ne risipi energia.
Citește-ți horoscopul săptămânal în continuare și trăiește din plin miracolul acestei vieți:
Horoscop săptămânal Rac
Săptămâna începe cu nevoia de a crea mai multă liniște în spațiul în care trăiești. Poți rearanja casa, biroul sau un colț care a devenit prea aglomerat. Nu este doar despre estetică. Ai nevoie de un mediu care să nu îți solicite permanent atenția.
Luna în Scorpion te ajută să îți privești viitorul cu mai multă răbdare. Creativitatea și intuiția se intensifică, iar o idee la care te-ai gândit în ultimele săptămâni începe să capete formă.
Mercur revine la mers direct în semnul tău și îți oferă treptat cuvintele de care ai nevoie. Poți spune mai clar ce simți, poți lua o decizie și poți relua un plan care părea blocat. Nu te grăbi însă să rezolvi totul într-o zi. Mercur are nevoie de puțin timp pentru a reveni la ritmul obișnuit.
Soarele intră în Leu și mută atenția spre bani și valoare personală. Poți deveni mai motivat să muncești, să îți negociezi veniturile sau să folosești un talent într-un mod profitabil.
Duminică, Luna în Capricorn susține relațiile construite pe maturitate și respect.
Mesajul săptămânii: Claritatea nu apare când te forțezi să nu mai simți, ci când îți asculți emoțiile fără să le lași să decidă totul în locul tău.
Horoscop săptămânal Leu
La mulți ani, dragă Leu! Soarele intră în semnul tău, iar sezonul tău începe cu o energie puternică și promițătoare.
Primele zile ale săptămânii îți îndreaptă atenția spre casă, familie și fundația pe care ai construit-o în ultimii ani. Poți înțelege mai bine ce te susține și ce ai păstrat doar din obișnuință.
Intrarea Soarelui în semnul tău îți redă vitalitatea și dorința de afirmare. Jupiter se află și el în Leu, amplificând încrederea, creativitatea și capacitatea de a vedea oportunități mai mari. Chiar dacă opoziția cu Pluto poate aduce provocări prin relații sau jocuri de putere, ai mai multe resurse pentru a răspunde fără să îți pierzi centrul.
Pe 23 iulie, Mercur revine la mers direct. Planurile se limpezesc, iar Luna intră în Săgetător, un alt semn de foc. Poți primi o veste, o invitație sau impulsul de a începe un proiect creativ.
Folosește această energie pentru a construi, nu doar pentru a atrage atenția.
Mesajul săptămânii: Ai voie să ocupi mai mult spațiu în propria viață. Nu pentru că ești mai important decât ceilalți, ci pentru că nu mai vrei să te abandonezi pe tine.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()
Poate îți place și...

Emily Burghelea este din nou gravidă? Reacția uluitoare a soțului ei când influencerița i-a arătat testul de sarcină

Preşedintele Ungariei şi-a semnat, practic, demisia. A promulgat amendamentul care îi scurtează mandatul

Pompierii români s-au întors din infernul incendiilor din Franța: 10 zile au luptat fără oprire. Misiune periculoasă într-un camping cu butelii GPL
DIVERSE
Emily Burghelea este din nou gravidă? Reacția uluitoare a soțului ei când influencerița i-a arătat testul de sarcină
Publicat
acum 26 de minutela
18 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Emily Burghelea a filmat un moment plin de suspans, unde apare cu un test de sarcină în mână, înconjurată de copii. Întreaga scenă a fost imortalizată, iar reacția soțului vedetei a apărut la scurt timp.
Andrei a privit testul, a început să râdă și s-a întors cu spatele, preferând să ascundă momentul de panică în spatele unei glume. Fosta asistentă nu l-a lăsat să sufere prea mult și i-a mărturisit imediat că totul este doar o farsă. Ușurat, bărbatul a putut doar să exclame: „Doamne!”.

Motivul pentru care soțul lui Emily Burghelea refuză o bonă
Viața cu trei copii e o provocare uriașă pentru Emily Burghelea! Oboseala cronică și-a spus cuvântul, iar planul inițial de a nu angaja o bonă pare greu de realizat. Vedeta recunoaște că activitatea de zi cu zi a devenit epuizantă.
Emily Burghelea recunoaște că este secată de energie, însă se află într-un impas. Ea își dorește sprijinn permanent, dar soțul ei nu acceptă ideea unei bone, considerând că educația celor mici trebuie să rămână doar în sarcina lor.
„Noi am spus mereu că nu vrem să apelăm la bone pentru că ne dorim să fim prezenți în viața copiilor, să vedem momentele mici, felul în care cresc, gesturile lor zilnice. Eu recunosc însă că, mai ales la al treilea copil, am început să simt diferit această nevoie de ajutor.
Nu e ușor, uneori e obositor, alteori simțim că ne întindem peste limite, dar știm că perioada aceasta este prețioasă și trece repede. Și, chiar dacă uneori glumesc că aș semna imediat pentru o bonă, adevărul este că, în tot haosul ăsta organizat, ne simțim aproape de copii, de viața lor, de felul în care cresc”, a mărturisit Emily Burghelea.
![]()
DIVERSE
Preşedintele Ungariei şi-a semnat, practic, demisia. A promulgat amendamentul care îi scurtează mandatul
Publicat
acum 27 de minutela
18 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat sâmbătă, 18 iulie, cel de-al 17-lea amendament la Legea Fundamentală, act normativ care prevede încetarea mandatului șefului statului în funcție în ziua următoare intrării sale în vigoare, informează agenția MTI.
Într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale, Sulyok a explicat că, potrivit Constituției, președintele nu are competența de a solicita Curții Constituționale un control de fond asupra amendamentelor constituționale. Din acest motiv, a spus el, nu a avut la dispoziție instrumente juridice pentru a bloca modificarea, chiar dacă aceasta ar putea intra în conflict cu unele principii fundamentale ale ordinii constituționale.
Președintele a precizat că a decis să promulge legea după o analiză atentă a opțiunilor juridice și a responsabilităților care îi revin în funcție.
„Semnătura mea reprezintă ultimul act al datoriei mele prezidențiale și un semn al respectului meu deplin pentru instituția președintelui, în orice împrejurare”, a declarat Tamas Sulyok.
În același mesaj, președintele a criticat dur modificarea constituțională, pe care a descris-o drept „un exemplu grav și rușinos de abuz de putere politică”. În opinia sa, amendamentul marchează „un punct de ruptură în democrația constituțională a Ungariei” și afectează grav valorile fundamentale ale statului, precum democrația, separația puterilor și statul de drept.
„Valorile fundamentale ale unei societăți libere au fost călcate în picioare în interes politic. Întreaga responsabilitate pentru această decizie revine autorității care a modificat Constituția”, a afirmat Sulyok.
Președintele a spus că, odată cu intrarea în vigoare a amendamentului, instituția prezidențială își va pierde independența constituțională și va deveni subordonată executivului și majorității politice. Potrivit acestuia, schimbarea pune capăt modelului de stat de drept construit după Revoluția din 1956 și tranziția democratică din 1989–1990, eliminând rolul președintelui ca factor de echilibru între puterile statului.
Cel de-al 17-lea amendament constituțional a fost promovat de Guvernul condus de premierul Peter Magyar, liderul partidului TISZA (Respect și Libertate), formațiune de centru-dreapta, proeuropeană și anticorupție. Executivul susține că modificarea este necesară pentru implementarea reformelor constituționale și instituționale promise după schimbarea de guvernare, argumentând că Tamas Sulyok, ales în 2024 cu sprijinul fostei majorități Fidesz-KDNP, este asociat vechiului regim politic.
Mandatul lui Tamas Sulyok ar fi trebuit să expire în martie 2029, însă noul amendament îi întrerupe înainte de termen exercitarea funcției.
Potrivit legislației ungare, Parlamentul va trebui să aleagă, prin vot secret, un nou președinte în termen de 30 de zile. Până la învestirea succesorului, atribuțiile șefului statului vor fi exercitate de președinta Parlamentului, Agnes Forsthoffer, potrivit agenției Xinhua.
![]()
DIVERSE
Horoscop RUNE 20-26 iulie 2026. Mâna destinului se așază peste aceste zodii. Ce mesaje primesc de la pietrele mistice
Publicat
acum 52 de minutela
18 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Horoscop RUNE 20-26 iulie 2026. Fiecare rună este un simbol sacru, purtător al unui mesaj subtil, menit să ofere claritate și înțelegere asupra unei situații sau a unei întrebări. Ele nu îți spun ce să faci, ci îți arată direcția, iar intuiția ta completează restul. Deși au existat de mii de ani și au fost folosite pe arme, bijuterii și obiecte de ritual, runele rămân și azi o cale autentică de ghidare și revelație.
Totalitatea runelor laolaltă cu puterile și conexiunile lor formează un sistem magic.
Horoscop RUNE 20-26 iulie 2026 PENTRU RAC (21 iunie – 22 iulie)
Runa etalată – Othila: Othila este runa casei, familiei și achizițiilor, a jocului cinstit spre acumulare, a beneficiilor ca drept de naștere sau moștenire. Othila vestește o mare capacitate mentală, adaptabilitate și maturitate. Multe abilități personale îți aduc beneficii în casa ta, familia ta, orașul tău, țara ta, fiind și o rună a patriotismului. Runa simbolizează și tărâmul ancestral, proprietatea, bogăția fixă care este dată din generație în generație. O familie unită înseamnă putere. Othila este tot ce ai câștigat pe durata vieții, dar și casa ta spirituală.
Horoscop RUNE 20-26 iulie 2026 LEU (23 iulie – 22 august)
Runa etalată – Sowulu: Runa simbolizează energia pozitivă și succesul, însă, totodată, ne reamintește necesitatea de a merge mai departe. Acțiunea trebuie continuată și după ce ai atins succesul. Nu trebuie să te oprești acolo!
Horoscop RUNE 20-26 iulie 2026 PENTRU FECIOARA (23 august – 22 septembrie)
Runa etalată – Ansuz (inversată): Fii atent să nu interpretezi greșit o informație primită. Ceva ce vezi sau citești este cu mult mai important decât pare a fi. Fii atentă la glumeți sau la glume. Mesajele pot fi ascunse. Unele secrete pot exista. Sau ce pare o păcăleală este de fapt ceva serios. Ansuz este prima rună a lui Odin și reprezintă mesagerul, creativitatea, comunicarea și voința divină.
ETALARE RUNE PENTRU BALANTA (23 septembrie – 22 octombrie)
Runa etalată – Eihwaz: O situație de care ești interesat are anumite obstacole sau întârzieri. Vrei să mergi înainte cu viteză, ceea ce este de înțeles. Totuși, lasă-ți energia creativă să te ducă mai departe, însă cu răbdare și în timpul potrivit. Dificultățile pe care le poți experimenta au un efect benefic și întârzierea poate să ducă la ceva necesar pentru această situație, chiar dacă e greu de crezut acum.
Mai multe detalii, pe sfatulparintilor.ro
![]()
DIVERSE
Doi tineri din Iași dau lovitura cu înghețată personalizată. Conceptul inedit care a cucerit clienții: „Ne roagă să ținem deschis mai mult”
Publicat
acum o orăla
18 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Înghețata personalizată după un model din Islanda face furori la Iași. Gelateria La Vie Creme atrage zilnic zeci de clienți pe bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron 23, chiar lângă Facultatea de Inginerie Electrică.
Înghețată personalizată după un model de succes din Islanda
Conceptul inedit le permite vizitatorilor să își creeze propriul desert dintr-o varietate bogată de toppinguri și fructe proaspete, dar și să savureze clătite calde cu înghețată.
„Noi am deschis aici, în zona Tudor Vladimirescu, de aproximativ două luni. În urmă cu un an am mai fost, pe perioada verii, la Palas Iași, iar anul acesta am deschis în această zonă. Am ales această locație pentru că ni s-a părut cea mai potrivită.
A durat puțin până am găsit locul acesta, nu este neapărat la stradă. Multe persoane poate nu își dau seama de la început că e înghețată, dar după ce se apropie, citesc ce scrie pe meniu, vor să încerce înghețata personalizată. Eu și soția suntem managerii acestei locații, iar proprietarii care au adus acest concept din Islanda sunt plecați din țară. Ce este interesant este faptul că administratorul afacerii, Dorin Botoc, a terminat facultatea chiar de Inginerie Electrică (doctoratul), facultate care se află în clădirea de lângă noi.
Proprietarii care au decis să deschidă La Vie Creme au văzut acest model de afacere în Islanda și l-au adus și la Iași. Din câte știm, nu mai este un astfel de concept în Iași. Nici în România nu am văzut. Înghețata este personalizată. Avem toppinguri variate, consistente, cu varietăți de fructe.
Calitatea produselor este foarte bună, de aceea avem clienți. Noi am crescut numărul clienților organic, natural, fără influenceri. Într-adevăr, ne ajută foarte mult postările de pe TikTok. Mulți clienți vin să cumpere înghețată după ce au văzut postările de pe social media”, explică Cristian Tofan, managerul La Vie Creme, pentru Bzi.ro.
Prețurile pentru macarons cu înghețată sunt 25 de lei, clătite cu înghețată – 30 de lei, iar înghețata cu diverse toppinguri – 25 de lei.
„Este deschis în fiecare zi. Noi avem și sandvișuri, clătite cu înghețată, macarons cu înghețată sau diverse băuturi precum cafea, milkshake. Cele mai căutate sortimente de înghețată sunt Dubai și Lotus Biscoff Dubai. Vin mulți copii și vor înghețată. Le personalizăm cu ceea ce vor ei.
Venise fetița unui domn și cumpărase înghețată și era foarte mirată că este servită într-un bol. Spunea că ea mănâncă supă într-un astfel de bol, nu înghețată. Clienții sunt de toate vârstele, copii și adulți, studenți. Personalizăm fiecare pahar cu înghețată. Unii clienți ne scriu și ne roagă să mai ținem puțin deschis, peste program, pentru că ies de la serviciu și vor să vină să cumpere înghețată.
Unii clienți sunt din Iași, alții vin din alte județe. Sau vin clienți care au ajuns aici în zonă, se plimbă pe malul Bahluiului de obicei și, când văd locația, vin din curiozitate, iar cei mai mulți cumpără un desert. Profesorii care sunt la facultate vin la noi și comandă micul dejun sau înghețată.
Își fac cinste unul altuia în fiecare zi. Uneori, nu face față un singur angajat pentru că sunt multe comenzi. Într-o zi normală am avut 130 de clienți, dar sunt și zile mai aglomerate”, spune și Vlada Tofan.
![]()
DIVERSE
Rezultate îngrijorătoare pentru Cristina Ciobănașu. Ce a descoperit actrița după mai multe investigații medicale
Publicat
acum 2 orela
18 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cristina Ciobănașu și mama ei au descoperit, în urma investigațiilor, că au o predispoziție genetică ridicată pentru infarct miocardic acut. Actrița a ținut să precizeze că acest rezultat indică doar un risc mai mare comparativ cu alte persoane, fără să însemne că boala se va declanșa obligatoriu.
Cristina Ciobănașu: „Am decis să ne facem amândouă testarea genetică”
Rezultatele medicale au determinat-o pe actriță să își schimbe stilul de viață. Actrița va reduce consumul zilnic de cafea de la patru la două cești. De asemenea, activitatea fizică va fi inclusă în rutina zilnică.
„Cum am aflat că am o predispoziție accentuată de infarct miocardic acut? Vă povesteam că, în urma unei conversații cu mama legată de afecțiunile de care au suferit bunicii mei, am decis să ne facem amândouă testarea genetică, să aflăm în ce măsură le putem moșteni problemele de sănătate și cam ce e de făcut (…)
Noi am descoperit că amândouă avem o predispoziție accentuată la infarct miocardic acut. Asta nu înseamnă că sigur vom face, ci există acest risc, pe care îl putem micșora prin schimbări în stilul de viață. În ceea ce mă privește, va trebui să fac un efort să reduc cele patru cafele pe zi la două, iar mișcarea să nu mai fie facultativă“, a spus Cristina Ciobănașu, pe rețelele sociale.
Infarctul miocardic acut reprezintă una dintre cele mai grave urgențe medicale. Acesta apare atunci când circulația sângelui către o parte a inimii este blocată, cel mai frecvent din cauza unui cheag de sânge. În lipsa oxigenului, mușchiul inimii poate fi afectat, motiv pentru care prevenția și monitorizarea factorilor de risc sunt extrem de importante.
![]()
DIVERSE
Tatiana a murit stând pe o bancă. O maşină a spulberat-o încercând să evite un alt accident, noi imagini cu tragedia. Coliziune teribilă şi la Iaşi: mamă cu copil în braţe, lovită de camion
Publicat
acum 2 orela
18 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Au apărut noi imagini cu accidentul tragic din Tulcea. O femeie aflata pe bancă a fost spulberata de un sofer care a incercat să evite un alt accident.
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum autovehicului condus de bărbatul de 58 de ani circula foarte aproape de maşina din față. Când autoturismul a frânat brusc la trecerea de pietoni, şoferul camionetei a tras brusc de volan, iar maşina a trecut printr-un gard şi a rupt un copac de parcă ar fi fost un băţ de chibrit. Femeia care a avut ghinionul să fie pe o bancă de pe trotuar nu a avut nicio şansă.
În ajutorul femeii de 44 de ani, prinsă sub roţile camionetei, au sărit, imediat, mai mulţi pietoni şi oameni din blocurile din zonă. Din păcate, în ciuda eforturilor lor, femeia a murit înainte de sosirea medicilor. „Am rămas şocaţi, pentru că maşina care a produs accidentul a rupt un gard, a rupt un copac şi abia după a ajuns la banca respectivă”, a declarat Nicolae Sicinschi, medic SAJ Tulcea.
Bărbatul de 58 de ani care a provocat tragedia este cercetat pentru ucidere din culpă şi se află sub control judiciar pentru 60 de zile. El a rămas fără permis de conducere.
Iași: O femeie cu un copil în brațe, lovită de un camion
O femeie de aproximativ 35 de ani, care avea în brațe un copil de un an și jumătate, a fost lovită sâmbătă de un camion, la scurt timp după ce a ieșit din curte, în localitatea ieșeană Moșna.
‘Prin apel la 112, Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost sesizat despre un accident rutier în localitatea Moșna, în care o femeie a fost lovită de o autoutilitară. Femeia a fost extrasă în siguranță, este conștientă și primește îngrijiri medicale. Copilul, de asemenea conștient, prezintă escoriații la nivelul capului și a fost evaluat de echipajul SMURD’, a transmis ISU Iași.
Potrivit sursei citate, au intervenit echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu autospeciale de intervenție și un echipaj de prim ajutor calificat. La intervenție a participat și SVSU Moșna.
‘Femeia a fost extrasă în siguranță, conștientă și a primit îngrijiri medicale de la echipele medicale sosite la fața locului. Pentru preluarea acesteia s-a deplasat în sprijin echipajul de salvare aeriană’, a precizat sursa citată.
Coordonatorul UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, a declarat pentru AGERPRES că femeia a suferit multiple fracturi la nivelul pumnului, femurului, coloanei lombare.
Copilul, în vârstă de 1 an și 6 luni, a fost transportat la Spitalul ‘Sf. Maria’ Iași, având un traumatism cranio-cerebral, escoriații parietal stângă, starea sa fiind stabilă.
‘Femeia este în UPU de la Spitalul ‘Sf. Spiridon’. E vorba de o politraumă, cu fracturi la nivelul femurului stâng, pumnului drept, la nivelul coloanei vertebrale lombare, fără afectare medulară. De asemenea, are multiple contuzii. Pacienta va fi internată la clinica de ortopedie și va avea nevoie de intervenții chirurgicale. Prognosticul vital este bun. Sperăm că și din punct de vedere funcțional evoluția va fi una favorabilă. Copilul a fost transportat la UPU de la Spitalul ‘Sf.Maria’. Este stabil hemodinamic, cu leziuni de tip contuzii la nivelul capului și membrelor’, a explicat dr. Diana Cimpoeșu
![]()

Emily Burghelea este din nou gravidă? Reacția uluitoare a soțului ei când influencerița i-a arătat testul de sarcină

Preşedintele Ungariei şi-a semnat, practic, demisia. A promulgat amendamentul care îi scurtează mandatul

Pompierii români s-au întors din infernul incendiilor din Franța: 10 zile au luptat fără oprire. Misiune periculoasă într-un camping cu butelii GPL

Horoscop RUNE 20-26 iulie 2026. Mâna destinului se așază peste aceste zodii. Ce mesaje primesc de la pietrele mistice

Doi tineri din Iași dau lovitura cu înghețată personalizată. Conceptul inedit care a cucerit clienții: „Ne roagă să ținem deschis mai mult”

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ULTIMA ORĂ! Luni, GREVĂ la Spitalul Județean Argeș – PROTEST DE AMPLOARE, ACTIVITATE REDUSĂ
În data de 20 iulie, în intervalul orar 09:00-11:00, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva...

DNA anchetează construcția ilegală a două blocuri din Pitești – 18 angajați MapN, printre care și un general, dați pe mâna procurorilor de ministrul Miruță
Un nou caz de avizare ilegală de construcții în imediata apropiere a obiectivelor militare pune pe jar conducerea Ministerului Apărării...

BILANȚ LA SJU PITEȘTI – Schimbare la față și investiții record: Ce a realizat managerul Adrian Dumbravă la doi ani de la preluarea mandatului
Se împlinesc exact doi ani de când Adrian Dumbravă a preluat managementul celui mai mare spital din județul Argeș, Spitalul...

HAI LA… STAT! Primăria Comunei Călinești angajează Secretar General. Dosarele se depun până pe 4 august
Primăria Comunei Călinești, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de maximă importanță...
Curtea de Argeș

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă
Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de...

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!
O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”
Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...
Mioveni

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Câmpulung

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniINCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps
ACTUALacum o săptămânăCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDetaliile care pot schimba o partidă de pescuit: lanseta, senzorii și organizarea locului
ACTUALacum 4 zilePremieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru
BUSSINESacum 2 săptămâniDescoperă cum să alegi siguranțe automate potrivite pentru instalația electrică din casa ta
ACTUALacum 5 zileEveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel
ACTUALacum 5 zileVIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!











Ultimele Comentarii