ACTUAL
Grindeanu: Statele Unite ale Americii rămân un reper al democraţiei
Publicat
acum 2 orela
Autor
admin

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, lider al PSD, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii în care arată că această ţară rămâne un reper al democraţiei, la 250 de ani de la înfiinţare.
„Statele Unite ale Americii rămân un reper al democraţiei! La 250 de ani de la înfiinţare, SUA demonstrează că o viziune corectă te poate propulsa în primul eşalon al statelor puternice, indiferent de contextele istorice. La mulţi ani America! Happy Independence Day!”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Declaraţia de Independenţă a SUA a fost adoptată pe 4 iulie 1776. Din 1941, în timpul mandatului de preşedinte al lui Franklin Delano Roosevelt, data de 4 iulie a fost marcată drept Ziua naţională a Statelor Unite ale Americii.
![]()
Poate îți place și...

Dani Oțil, mărturisire surprinzătoare despre Anna Lesko: „Îmi plăcea, dar nu aveam nicio șansă”. Gesturile nebunești pe care le-a făcut pentru artistă

Donald Trump și-a ținut discursul de Ziua Independenței la Mount Rushmore. „Suntem cea mai de succes țară din istorie”

Tăiețeii cu ouă au fost incluși în Registrul Național al Rețetelor Consacrate. Ce standarde trebuie să respecte producătorii
ACTUAL
Activista socială care l-a reclamat pe Viorel Pașca la toate instituțiile face dezvăluiri
Publicat
acum 2 orela
4 iulie 2026Autor
admin

Georgiana Pascu, activistă pentru drepturile omului, vorbeşte, într-un interviu pentru News.ro, pornind de la cazul azilelor ilegale din judeţul Bihor. Pascu spune că abuzurile din azile erau cunoscute, dar funcționarii publici nu au sistat sursa de pacienți pentru Pașca.
Principalele idei susţinute de Georgiana Pascu în interviu:
Statul a reacţionat prea târziu la sesizările făcute şi a preferat să aştepte ancheta penală în loc să protejeze imediat persoanele vulnerabile.
Cazul Paşca a funcţionat pe baza unei aparenţe de legalitate, iar instituţii din sistem au ajuns să trimită oameni acolo fără verificări suficiente.
Problema centrală a aşezământului în care ţine Viorel Paşca oamenii este lipsa licenţierii şi a controlului real în serviciile sociale, ceea ce permite abuzuri şi evită răspunderea.
Mulţi dintre oamenii trimişi acolo nu şi-au putut da consimţământul şi nu au fost informaţi corect despre unde ajung.
Societatea tolerează uşor marginalizarea persoanelor vulnerabile, din prejudecăţi legate de dizabilitate, miros, gălăgie sau „deranj”.
Aparenţa de bine ascunde adesea condiţii rele: mâncare insuficientă, alimente expirate, lipsă de tratament, supraveghere slabă.
Funcţionarii publici ar trebui traşi la răspundere individual, nu ascunşi în spatele instituţiilor.
Statul trebuie să verifice traseul fiecărei persoane şi să ştie cine a decis trimiterea ei, pe ce bază şi cu ce documente.
Legea asistenţei sociale trebuie să rămână strictă, iar persoana fizică nu ar trebui să poată funcţiona ca furnizor de servicii sociale.
Licenţierea este esenţială fiindcă permite monitorizare, controale inopinate, planuri de urgenţă şi sancţiuni reale.
Reporter: În primul rând, aş vrea să ştiu cum s-a ajuns aici. Există o revoltă a opiniei publice împotriva dosarului DIICOT, care a pornit de la sesizările dumneavoastră. Ce aţi descoperit voi la domnul Paşca, în Bihor? Ce era ilegal sau ce era legal? Şi cum s-a ajuns la escaladarea asta în presă şi în spaţiul public, inclusiv pe Facebook?
Georgiana Pascu: E destul de greu, să vă spun sincer, pentru că şi anul trecut, dacă îţi aminteşti, prima dată când am mers la domnul Paşca spaţiul public nu a fost teribil de prietenos cu noi şi toţi ne-au criticat: De ce îl deranjăm pe domnul Paşca?
Însă cred că acum au fost ceva mai domoliţi. Probabil şi din cauză că nu se aşteptau să existe o anchetă penală. Anul trecut am sesizat toate autorităţile statului, până la ministrul Muncii, care, iniţial, a spus că avea un raport favorabil de la inspecţia socială, DGASPC, Prefectură, din judeţul Bihor, şi că era totul bine şi frumos acolo şi nu înţelege cine e nemulţumit.
Şi, la insistenţele noastre, a trimis Corpul de Control de la Bucureşti. După aceea, a existat, în paralel, şi raportul Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de Stat a ministrului Sănătăţii de la acel moment, Alexandru Rafila, care spusese că a sancţionat conducerea responsabilă din spitalul judeţean din Drobeta-Turnu Severin, cu privire la ce s-a întâmplat şi cum au fost răspândiţi acei pacienţi, pe persoană fizică, domnului Paşca. Şi, dacă nu mă înşel, şi dumnealui a spus că a trimis raportul la Parchetul General.
Şi cumva apoi a apărut în spaţiul public şi informaţia că şi ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu — mă rog, la acel moment era alt ministru, depinde de momentul la care ne raportăm — a trimis raportul Corpului de Control şi că avea indicii şi suspiciuni cu privire la mai multe nereguli şi abuzuri în spaţiile în care locuiau aceşti oameni la familia Paşca.
Nu trebuie să spun „familia Paşca”, pentru că acum vorbim despre grup infracţional organizat şi ieri am văzut că toată familia era la tribunal. Mai apoi au fost recomandări ale adjunctului Avocatului Poporului, care sunt publice, şi care îl sesizau pe ministrul Muncii cu privire la importanţa luării unor măsuri pentru oamenii, nu ştiu cum să-i numesc, rezidenţii, locatarii care erau în cele opt locuinţe pe care le deţinea domnul Paşca, nu asociaţia, ci domnul Paşca şi familia lui.
Sunt necesare măsuri cu privire la aceşti oameni, mai ales cu privire la cei cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale severe. Despre ei, domnia lui spunea că avea ba 30, ba 50 – noi ne-am dus pe urmele celor cinci care fuseseră trimişi la Târgu-Jiu – şi că sunt necesare măsuri de urgenţă. Acea corespondenţă dintre autorităţi şi dl Paşca este publică.
Şi cred că, în jurul acestei corespondenţe, ministrul Sănătăţii a trimis o circulară către spitalele judeţene şi de urgenţă, în care le-a adus la cunoştinţă că este ilegal să mai trimită oamenii acolo şi s-au oprit. Iar ministrului Muncii i s-a cerut că trebuie luate măsuri cu privire la acei oameni, pentru că spaţiile în care sunt nu sunt spaţii licenţiate şi nu funcţionează conform legii. Iar, cred, ministrul Muncii a răspuns atunci că aşteaptă rezultatele anchetei penale. Ceea ce este un răspuns total neadecvat.
Am spus-o şi anul trecut: nu poţi să-i laşi pe aceşti oameni lipsiţi de protecţie şi de apărare până când îşi fac treaba procurorii. Poate dura ani de zile sau poate că rezultatele anchetei penale nu vor conduce la nimic.
Cred că ceea ce a surprins probabil pe multă lume este că, în mai puţin de un an de zile, ai totuşi primele rezultate ale anchetei penale şi oamenii au fost scoşi de acolo. Acum mi se pare că se creează un val de anarhie pe internet, în care: ”Haide să nu mai respectăm legea. Este surprinzător, pentru că nu vorbim despre obligaţia pozitivă a statului care decurge din hotărârea CEDO în cauza Valentin Câmpeanu împotriva României, în sensul în care tu eşti obligat, ca stat, să iei toate măsurile care se impun pentru a proteja viaţa, integritatea şi sănătatea unei persoane care nu se poate apăra singură. Iar ceea ce am văzut noi anul trecut şi reiese şi din documentele procurorilor este că multe dintre aceste persoane nu au putut să îşi dea consimţământul şi să aleagă. Multe dintre aceste persoane nu ştiu, nu înţeleg şi, probabil, cele mai multe – nu vreau să spun că toate – nu au ştiut că ajung acolo şi nu au putut să aleagă.
Şi nici nu au fost informate. Au fost urcate într-o ambulanţă sau într-o maşină şi lăsate în curtea domnului Viorel Paşca. Cred că, din puţinele mele interacţiuni — pentru că nu am timp să stau să mă uit la toate comentariile — deja mi se pare inutil să stau să explic unele chestiuni de bun-simţ şi care nu ar trebui să mai fie explicate pe Facebook.
Dar, din interacţiunea mea cu unii oameni, sunt persoane care şi-au luat informaţia exclusiv de pe internet, în sensul de imagini. Au văzut poze frumoase pe exterior — atenţie, poze, nu oameni — şi au spus: „Wow, e frumos aici”, pentru că, uite, nu ştiu, centrul rezidenţial din comuna cutare are pereţii scorojiţi. Alţii, interesant, deşi vorbim despre servicii licenţiate conform legii, spun că li se pare că e mai bine aşa, ca la domnul Paşca.
Iar alţii, cu riscul să supăr şi mai mulţi, par să aibă o abordare de tip religios: ”Facem parte din acelaşi cult religios şi îl apărăm din aceste considerente. Dar ne asumăm să spunem asta”.
Acum, de ce fac oamenii ceea ce fac nu ştiu.
Însă cred că noi, ca societate, am fost crescuţi cu ideea că „oamenii ăştia ne deranjează”. Nu ştiu, fac gălăgie, miros. De ce să fie pe stradă, când, uite, îi ţine domnul Paşca? Apoi, există această atitudine de superioritate: Ştiu eu unde îi este mai bine acelui om. De ce? Pentru că omul acela nu are posibilitatea să se îngrijească singur.
Iar acesta este un discurs pe care l-am ascultat şi l-am urmărit la domnul Paşca şi anul trecut. De ce să le dau eu lor condiţii ca la stat? Pentru că acolo ar trebui să le dau o toaletă la cinci oameni. Dar eu am una la toată clădirea. Cine sunt ei? Ce au făcut ei? Sunt nişte loaze. N-au produs nimic. Să fie mulţumiţi cu ce le dau eu. Cam acesta era discursul domnului, care evident este contrar drepturilor fundamentale ale omului şi vine şi împotriva dispoziţiilor legale în materie pentru persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilităţi sau persoanele fără adăpost.
Şi dacă ne amintim de povestea cu „azilele groazei” din 2023, Ilfov, Mureş şi altele, eu ţin minte că am fost acolo şi erau vile superbe. De afară. Şi în zone, cum să spun, de lux. Nu te-ai fi aşteptat că acolo găseşti oameni muribunzi în subsol, înfometaţi, bătuţi, fără tratament.
Şi cred că aici ajungem la importanţa intrării în legalitate şi a licenţierii. Pentru că, la acest moment, domnul Paşca nu este singurul din România care funcţionează aşa şi funcţionează cu complicitatea funcţionarilor statului, care l-au vizitat şi, cum spunea şi domnul ministru, „din 2016 l-am consiliat şi l-am rugat frumos să intre în legalitate”. Însă domnul Paşca ne-a tot repetat şi anul trecut că nu vrea să intre în legalitate. Nu-l interesează.
Şi acum cred că e important de ce există această licenţă. De ce am ajuns să avem standarde minime — atenţie, minime — de calitate. Acela este standardul minim.
În primul rând, la această oră, noi nu ştim cine sunt oamenii, cei 3.600 care au stat la domnul Paşca. Toată degringolada despre care s-a vorbit, care a apărut în zilele trecute când oamenii au trebuit mutaţi, ar fi fost evitată dacă am fi ştiut cine sunt aceşti oameni: cu nume, cu prenume, ce nevoi au, ce nevoi de medicamente, îngrijire, servicii medicale, sociale şi aşa mai departe.
Apoi, o licenţiere ar fi adus şi un plan de urgenţă. Plan de urgenţă înseamnă că, dacă — nu ştiu — cade meteoritul, drona, apare un incendiu şi aşa mai departe în locul respectiv, tu, ca furnizor de servicii sociale, ai identificat deja spaţii potenţiale în care aceşti oameni ar putea să ajungă. Deci uşurezi sarcina tuturor.
Apoi, ai ceea ce se numeşte monitorizarea cazurilor. Ştii câţi oameni au intrat, câţi oameni mor, unde pleacă oamenii. Ştii cine furnizează acel serviciu, pentru că partea din licenţiere ţine de echipă. Asta înseamnă că trebuie să ai CV-uri, iar oamenii aceia trebuie să fie formaţi.
Şi, în ultimul rând, înseamnă că, în momentul în care eşti licenţiat — iar aici este o comparaţie, zic eu, interesantă, între a fi licenţiat şi a nu fi licenţiat — dacă ai o licenţă de funcţionare, îţi dai acordul ca, la orice oră, din zi şi din noapte, inspectorii sociali din cadrul AJPIS să vină să te controleze. Şi, dacă nu respecţi standardul minim de calitate, primeşti un avertisment, o amendă şi se poate ajunge chiar şi la o faptă penală şi la retragerea licenţei.
Ei bine, dacă nu ai o licenţă, nu poţi să fii tras la răspundere în acelaşi fel, pentru că nu există sancţiune în lege.
Reporter: Există şi discursul acesta că el făcea bine şi că a făcut bine cu complicitatea statului, ceea ce aşa pare, la prima vedere. Cum s-a ajuns ca statul să nu mai verifice dacă el are licenţă, să aducă oamenii de la spitale, să vrea să scape de anumiţi pacienţi şi să-i trimită pur şi simplu acolo? Ştiau că Paşca primeşte oameni, aşa că îi luau şi îi trimiteau acolo. Cum s-a ajuns aici? Cum afla lumea de serviciile lui Paşca?
Georgiana Pascu: Acum, din nou, nu vreau să generalizez, dar din informaţiile prezentate în spaţiul public de domnul Paşca pe pagina dumnealui de Facebook, dar şi din interacţiunea pe care am avut-o cu DGASPC, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi cu alţi funcţionari din ţară, aparent — spun aparent, pentru că nu pot să am dovezi sută la sută — domnul Viorel Paşca trimitea înainte o informare, dar informarea era cea a Asociaţiei Dumbrava, care are aceste servicii.
Prin urmare, ceea ce făcea dumnealui era să creeze această aparenţă de legalitate. Au existat — şi îmi aduc aminte că discuţia aceasta am avut-o, cred, cu cei din Arad, de la DGASPC, şi au mai fost şi alţii care ne-au scris anul trecut, în privat — care spuneau: să ştiţi că şi la noi a venit domnul Paşca şi noi am refuzat să trimitem oamenii acolo, pentru că, în momentul în care i-am cerut licenţa, a spus că nu are.
Aşadar, cred că a fost cumva, pentru început, poate în unele situaţii, o inducere în eroare. Adică ţi-am lăsat impresia că eu sunt un furnizor acreditat şi licenţiat şi, prin urmare, am dreptul să furnizez acest serviciu. Pe de altă parte, cred că a existat şi un soi de derogare de responsabilitate. Probabil că persoana era deja într-un spital, nu avea o măsură de protecţie dată de DGASPC, nu era nimeni de la UAT sau de la postul de asistenţă socială, şi atunci asistentul social, juristul din spitalul respectiv nu îl ajutau pe medicul care trebuia să-i elibereze un pat şi nu căutau un loc pentru omul respectiv, care avea nevoie de îngrijiri paliative, medicale, sociale, de adăpost sau de alt tip de sprijin.
Dar ştiau că undeva există un domn care-i primeşte fără nicio problemă, căruia nu trebuie să-i faci cereri, să-ţi trimită licenţe, nu trebuie să-i plăteşti. Ia pe oameni şi mă scapă pe mine, ca funcţionar, de obligaţia de a completa mai multe documente şi de a munci în plus.
Ca să vă dau un exemplu, m-a surprins foarte tare — nu ştiu dacă îţi aminteşti — că am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Spitalelor de Psihiatrie din România anul trecut, care au criticat vizitele noastre de monitorizare în mai multe locuri. Iar undeva prin primăvara acestui an, spre surprinderea mea, am primit imagini cu domnul Viorel Paşca, pus invitat şi vorbitor la conferinţa naţională organizată de această asociaţie, la Iaşi.
Au fost acolo medici şi manageri de spitale care au fost surprinşi şi care mi-au scris — din nou, confidenţial — „Ce se întâmplă, ce caută acest domn aici?”, mai ales că ştiau poveştile de anul trecut. Şi m-a surprins şi pe mine.
Ei bine, când am încercat să iau legătura cu unii dintre medici şi dintre manageri, mi-au spus: „Da, domnul acesta e foarte bun, pentru că, uite, noi am primit nu ştiu câte cereri, pentru că avem nu ştiu câte cazuri sociale în spital şi nu vine nimeni să le ia”. Iar întrebarea mea pentru aceşti medici şi manageri — şi e o întrebare pe care o adresez de peste 20 de ani — este: bun, dacă mi-am făcut eu treaba ca funcţionar şi te-am somat pe tine, ca funcţionar din serviciul public de asistenţă socială, să vii să-l iei pe acest om şi să-i oferi acel serviciu care este croit, gândit pentru el, de care are nevoie, şi tu nu ai făcut asta, păi eu te chem în judecată, nu? Adică este obligaţia ta.
Ei bine, nu am întâlnit până acum niciun manager care să spună: „Da, doamnă, facem asta”. Toţi au răspuns, şi medici, şi manageri: „Cum să facem asta? Cum să-l acţionez eu în judecată pe primar sau pe preşedintele de CJ? Păi după aceea mă pun rău cu ceilalţi”. Prin urmare, povestea asta că statul moare şi statul nu vrea, nu sunt atât de sigură că stă în picioare, pentru că, uite, acum statul a vrut şi a şi găsit loc pentru oamenii aceştia.
Reporter: O altă întrebare care apare este următoarea: oamenii aceia n-aveau nimic, îi lua Paşca şi nu obţinea absolut nimic de pe urma lor, era bunul samaritean care avea grijă de amărâţii pe care nu-i lua nimeni şi care erau abandonaţi. Cât adevăr este în povestea asta?
Georgiana Pascu: Acum, nu ştiu ce să spun. Mă raportez la datele apărute în spaţiul public ieri, de unde reiese că domnul Viorel Paşca şi familia dumnealui au o avere considerabilă, cred că echivalentul a două milioane şi ceva de euro. În mai multe valute, e adevărat. Că toate cele 18 proprietăţi, sau aproape toate, sunt pe numele dumnealui şi al familiei sau al apropiaţilor. Şi că dumnealui le ţinea cardurile, obiectele personale.
Dar, tot anul trecut, cred, când l-am întrebat pe domnul Paşca — şi cred că asta mi-a confirmat şi unul dintre foştii rezidenţi de acolo, cu care am stat de vorbă, care reuşise să plece de acolo şi care confirmă ceea ce am citit ieri din surse judiciare — domnul Paşca a spus la un moment dat, într-un interviu public, că de fapt se adunau toţi banii: unii aveau ajutoare de handicap, alţii aveau pensii, alţii aveau indemnizaţii şi se puneau banii la un loc, iar din banii aceştia se plăteau cumva apa, căldura, întreţinerea, mâncarea rezidenţilor de acolo.
Şi l-am întrebat anul trecut dacă are o formă de contract, adică nu ştiu: cât la sută din banii mei se duc pentru îngrijirea asta, cine a făcut calculul, pe ce bază. N-a răspuns.
L-am întrebat anul trecut şi mi-a arătat că îi intrau bani fără număr. Ştiu că a arătat telefonul, eram cu Carla, şi mi-a spus: „Uitaţi, Revolut, îmi intră bani încontinuu, uitaţi contul, mi se donează bani, adică primesc bani”. Nu ştiu ce să spun, adică nu-mi dau seama exact, dar oamenii aceştia nu erau toţi oameni fără venituri.
Scandalul pe care l-a declanşat dumnealui anul trecut, la Mehedinţi, când a returnat cei şapte rezidenţi, pentru că directorul DGASPC Bihor spunea că o parte din problemă a fost dată de faptul că nu au venit mai repede actele pentru încadrarea în grad de handicap pentru cei şapte de la DGASPC Mehedinţi şi dumnealui deja îi ţinea fără să încaseze bani. Probabil că existau şi oameni care nu aveau niciun fel de venit şi existau şi oameni care aduceau anumite venituri.
Însă, tot din ceea ce am citit ieri, din ce au documentat investigatorii, reiese că primeau puţină mâncare, erau alimente expirate, hrană puţină, unii dintre ei mâncau la trei zile, iar condiţiile de viaţă nu erau cele mai bune.
Reporter: Ce ar trebui să facă statul ca să acopere această zonă şi să nu mai permită astfel de, nu ştiu cum să le zic, „întrajutorări obşteşti” care vor să facă bine, dar fac mai mult rău?
Georgiana Pascu: În primul rând, statul trebuie să ia în serios toate suspiciunile de abuz şi să înţeleagă că oamenii aceştia nu se pot apăra singuri. Apoi, să nu mai aştepte rezultatele anchetelor penale pentru a pune în aplicare legea, pentru că răspunsul acesta a fost: aşteptăm să-şi facă procurorii treaba. Şi, repet, când şi-au făcut-o, n-a mai fost bine. De ce şi-au făcut-o?
Apoi, să se asigure, cel puţin în situaţiile acestea, că nu mai ajung persoane în aceste locuri care nu au un tutore, care, evident, nu putea să fie domnul Paşca şi familia dumnealui, ci trebuia să fie desemnat conform legii. Există aceste vizite inopinate.
Dar cel mai important acum — şi eu pot repeta asta de la cauza Valentin Câmpeanu încoace, din 2014 — este ca Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să facă acest „track record”, nu ştiu cum să-i spun, măcar pe ultimii… Acum vreo patru zile, înainte să descindă poliţia şi parchetul acolo, domnul Paşca a scris pe pagina dumnealui că se împlineşte azi-mâine un an de când „cele două blonde” l-au deranjat şi au minţit şi că numai în ultimele luni au venit 156 de oameni şi spunea şi judeţele din care au venit.
Măcar pentru aceşti 156 de oameni, dacă aş fi ministrul Sănătăţii şi ministrul Muncii, m-aş duce şi aş vedea cine sunt funcţionarii, din ce instituţii, ce rol au avut, ce funcţii fac în sistemul de asistenţă socială şi de sănătate, ce documente au realizat ei înainte ca aceşti oameni să ajungă acolo, ce au completat, ce au făcut, ce ştiau ei să facă, cum au luat ei decizia ca aceşti oameni — 156 în ultimele şase luni — să ajungă la domnul Paşca.
Pentru că eu cred că asta ne va ajuta să vedem care sunt cauzele. Poate că sunt cauze care ţin de legislaţie: nu ştiu, vid legislativ, n-am avut un formular, n-am ştiut să-l completez, nu era ceva în lege, trebuia ceva. Sau sunt chestiuni care ţin de funcţionare: nu am avut atribuţii eu, care trebuia să-i trimit pe oameni undeva, nu am ştiut ce trebuie să completez. După care sunt, evident, chestiuni care ţin de profesionalism, de responsabilitate, de disciplină: a fost mai uşor să iau decizia asta.
Şi apoi hai să ne uităm puţin la supervizare şi la răspundere, pentru că eu, iarăşi, cred că, până când nu vom începe să tragem la răspundere, în mod individual, funcţionar cu funcţionar, iar aceştia se vor ascunde în spatele entităţii — DGASPC, DAS-ul din primărie sau spital — nu o să schimbăm ceva. Pentru că eu văd că, în momentul în care merg în monitorizare şi spun: bun, nu vreau să răspundă doar entitatea juridică, vreau să răspundeţi dumneavoastră şi să fiţi traşi la răspundere, lucrurile se schimbă brusc, pentru că îşi dau seama că puteau să facă o treabă pe care nu au făcut-o.
Şi, repet, cred că ceea ce ar trebui să se întâmple acum este să vedem: ancheta penală merge, probabil că, nu ştiu, sper, o să aflăm în curând că sunt traşi la răspundere şi funcţionari, pentru că am văzut-o şi în celelalte dosare, şi cu Bărdeşti, şi cu Ilfov, mai ales că au fost şi funcţionari publici trimişi în judecată şi cercetaţi. Acum, că nu ştiu, am tot văzut că multă lume în spaţiul public vorbeşte despre de ce nu s-au publicat încă informaţii despre anchetele privind funcţionari. Poate că sunt cercetări in rem, nu ştiu, şi urmează să fie.
Nu cred că ancheta penală trebuie să se facă la televizor. Însă cred că, repet, până când nu identificăm aceste cauze — şi nu spun doar din ancheta penală, adică nu spun că numai ancheta penală trebuie să facă asta — trebuie făcută această analiză a cauzelor, a disfuncţionalităţilor: ce i-a făcut pe aceşti funcţionari să îi trimită acolo, dar şi ce au făcut în concret, ca activitate, ca muncă, ce au prestat ei pentru oamenii aceştia. Găsim undeva? Nu ştiu. Ce documente? Unde au trebuit? Pentru că, dacă tu vii şi îmi spui că trebuia să eliberezi patul din spital şi ştiai că nu există servicii sociale pentru domnul Popescu din Oradea, nu e suficient. Îmi pare rău. Nu e.
Reporter: Cine ar trebui să iniţieze modificarea legii? Ministerul Muncii? Şi au existat discuţii? E vorba de legea asistenţei sociale.
Georgiana Pascu: Au existat. Am avut discuţii în 2023–2024, după povestea cu azilele din Ilfov şi Mureş, când s-a format un grup de lucru. Şi îmi amintesc că acolo, pe ultima sută, înainte să plece modificările la legea asistenţei sociale, apăruse, printre altele, ideea că, la furnizori de servicii sociale, putea să fie şi persoana fizică. Anul trecut, în vară, am făcut legătura şi mi s-a şi spus că era vorba despre domnul Paşca, care trebuia să fie ajutat să intre în legalitate.
Ştiu că, la acel moment, am combătut serios în grupul de lucru şi am spus că persoana fizică nu poate fi furnizor de servicii sociale. Să fim serioşi. Totuşi, există o limită. Sunt nişte standarde minime de calitate care au apărut, sunt ordine, sunt legi şi trebuie să ne conformăm, totuşi, pentru oamenii aceştia, ca să-i protejăm. Despre asta vorbim. Şi au eliminat prevederea aceea din lege.
Acum cred că e importantă sancţiunea, pentru că, dacă te uiţi în lege, ea spune că serviciile sociale în România pot fi furnizate doar de către furnizori de servicii sociale publici sau privaţi, licenţiaţi. Ideea este că şi la domnul Paşca, ca şi la alţii, e vorba despre aparenţă. Când mergi într-o inspecţie acolo, tu vezi că acela este un serviciu social. Nu ai nevoie de prea multe date ca să-ţi dai seama că acolo este un serviciu social sau socio-medical.
Însă ceea ce văd tot mai mult sunt furnizori care îşi iau autorizaţie sanitară de funcţionare şi spun că ei, de fapt, oferă îngrijiri medicale. Ei bine, domnul Paşca a fost mult mai şmecher: a zis că sunt locatari. Şi ce mi se pare interesant aici, apropo de ce ai putea face, este să te uiţi. Noi luăm în casă fiecare câte o sută de oameni? Nu ştiu ce să zic. Eu cred că mă caută de la evidenţa populaţiei şi de la poliţie. Nu e normal să nu se uite nimeni să vadă ce e în casa mea.
![]()
ACTUAL
Scandal de dopaj la Cupa Mondială – Opt jucători au fost testați pozitiv, anunță presa britanică
Publicat
acum 2 orela
4 iulie 2026Autor
admin

Opt fotbaliști din naționala Tunisiei au fost depistați pozitiv la o substanță interzisă în timpul Cupei Mondiale. Ancheta arată că sportivii au consumat carne contaminată la baza lor de pregătire din Monterrey.
Presa din Anglia a dezvăluit detaliile acestui caz incredibil chiar în timpul fazei eliminatorii a turneului, conform digisport.ro.
Ce substanță au descoperit medicii
Jucătorii au picat testul anti-doping după ce medicii au găsit clenbuterol în organismul lor. Această substanță este strict interzisă de Agenția Mondială Antidoping. Sportivii folosesc des acest produs pentru a slăbi și pentru a păstra masa musculară. Substanța dilată căile respiratorii și ajută la arderea rapidă a grăsimilor.
Cum a ajuns substanța în mâncare
Autoritățile au aflat rapid cum au fost contaminați fotbaliștii africani. Ei au mâncat carne de vită dintr-o sursă locală din Mexic. Fermierii mexicani folosesc des clenbuterol pentru a crește greutatea animalelor din ograda lor. Jucătorii nu au vrut să își îmbunătățească performanțele sportive în mod intenționat.
Tunisia a părăsit Cupa Mondială
Substanța nu i-a ajutat deloc pe tunisieni la acest turneu final. Echipa a pierdut toate cele trei meciuri din faza grupelor. Tunisia a primit 12 goluri și a fost eliminată rapid din competiție. Cazuri asemănătoare de contaminare au mai avut loc în Mexic în anul 2011.
Dacă vrei să afli mai multe despre acest caz, pot să îți ofer detalii despre ancheta WADA sau despre programul optimilor.
![]()
ACTUAL
Oana Zăvoranu o desființează pe Anca Alexandrescu după scandalul cu Călin Georgescu: „Românii au crezut în lacrimile tale de crocodil securist”
Publicat
acum 3 orela
4 iulie 2026Autor
admin

După conflictul izbucnit între Călin Georgescu și Anca Alexandrescu, Oana Zăvoranu a publicat un mesaj virulent pe Instagram, în care susține că fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost trădat de cei care l-au promovat.
Vedeta afirmă că și-a format de mult timp această părere despre jurnalistă și spune că românii au fost induși în eroare.
„Să muști mâna care te hrănește înseamnă că ești un gunoi! Pai mă’ Ampuțo, eu de un an știu asta și mă lupt cu lumea pe aici, că eu știu mai multe de tine. Românii au crezut în lacrimile tale de crocodil securist. Dar să vă mai pună ăla rău să dați și comunicat că îl mai primiți doar dacă își cere scuze. Înseamnă că ori sunteți mai proști decât prevede legea, ori aveți buba mare la căpuț”, a declarat Oana Zăvoranu.
Citește și: Anca Alexandrescu, după scandalul în direct cu Călin Georgescu: Nu suntem certați. La finalul emisiunii chiar mi-a spus ”pe curând”
Zăvoranu susține că fostul candidat la prezidențiale ar fi acumulat, în tot acest timp, nemulțumiri față de modul în care a fost tratat și că reacția acestuia nu a fost întâmplătoare.
„Păi și dacă stați voi râșilor trădători în genunchi toți odată de prin toate platourile alea, la ora fixă pe coji de nuci vreo câteva zile, tot nu mai existați pentru el! Că el a adunat în anul ăsta și ceva în care noi ne tăvăleam pe jos de nervi că tot vine la closetul tău de emisiune, toată umilința, trădarea, duplicitatea, minciuna, răul și falsitatea pe care a văzut că le-ați îndreptat așa, pe mutește, împotriva lui și a familiei sale. Și a așteptat, exact cum am zis eu, momentul oportun să vină să vă îngenuncheze la voi acasă!”, a continuat vedeta.
Mesajul Oanei Zăvoranu continuă cu o serie de atacuri la adresa Ancăi Alexandrescu, despre care spune că și-ar fi construit imaginea publică profitând de popularitatea lui Călin Georgescu.
„Tu ești nimeni, ai fost mereu doar o așa-zisă jurnalistă mediocră, care a lucrat mai mult pe sub birourile ălora care după ce au dat mâna cu tine s-au dus un pic, mai mult sau mai puțin, pe la pârnaie. De capul tău ai fost cât de cât ceva când ai mimat la început, prin ianuarie 2025, că ești suveranistă și georgistă, că ați vorbit voi prin spate că așa adunați românii la televiziunea voastră prăfuită pe care Călin Georgescu a scos-o din falimentul în care era. La propriu!”, a scris aceasta.
Vedeta susține că jurnalista și-ar fi pierdut credibilitatea și că succesul emisiunii sale s-ar fi datorat exclusiv aparițiilor lui Călin Georgescu.
„Deci, ca să înțelegi, ești istorie, ești zero barat, poate o să fie nevoie să mai lucrezi pe sub birouri ca să mai fie vreo sfârâială ceva, adică să faci un 0,0000000 audiență cu cretinii spălați pe creier din ofilitura ta de emisiune. A, și nu uita să îți mai iei la câteva zile și un buchet de flori primit, firește, de la românii care te iubesc.”
În finalul mesajului, Oana Zăvoranu afirmă că și-a dat seama de adevăratul caracter al Ancăi Alexandrescu și transmite un mesaj de susținere pentru cei care îl sprijină pe Călin Georgescu.
„În final mă felicit că nu ai reușit să mă păcălești, că te-am mirosit că duhnești rău a caracter infect! Ți-a căzut masca, cu tot cu fond de ten, cu tot cu perucă, ochii la fel ți-au luat-o în colțuri în jos și ți-au intrat în orbite. Te-ai schimonosit… că așa arată oamenii care servesc lu’ ăla din beci… Iar pe voi, românii deștepți, frumoși, puternici, patrioți și curajoși… vă iubesc. Oana”, a încheiat vedeta.
![]()
ACTUAL
Mesajul ambasadorul SUA în România cu ocazia Zilei Independenței
Publicat
acum 7 orela
4 iulie 2026Autor
admin

Acum două sute cincizeci de ani, un mic grup de patrioți s-a adunat în Philadelphia pentru a semna o filă de pergament. Cu cele 56 de semnături, ei și-au jurat unul altuia că își vor pune în joc viețile, averile și onoarea sacră în sprijinul Declarației de Independență, dând astfel startul la ceea ce președintele Trump a numit „cea mai măreață călătorie politică din istoria omenirii”.
Pe măsură ce marcăm această etapă extraordinară și acțiunile care i-au urmat, reflectăm asupra idealurilor noastre fondatoare și asupra rolului diplomației pe termen lung. Această aniversare ne reamintește că proiectul american este o poveste vie, modelată de generații de americani atât în țară, cât și în străinătate. Pentru a onora această moștenire, Ambasada SUA la București este mândră să promoveze în România celebrarea americană „Freedom 250”, parte a unui efort global de sărbătorire a idealurilor noastre fondatoare – libertate, democrație și independență.
În București, această celebrare subliniază legătura profundă și durabilă dintre Statele Unite și România. Națiunile noastre sunt profund ancorate în valorile fundamentale ale civilizației occidentale — credința, familia și munca asiduă — tocmai principiile promovate de fondatorii Americii. Parteneriatul nostru strategic se bazează pe un angajament comun față de securitatea regională, creșterea economică și reziliența democratică.
Contribuțiile semnificative ale României la securitatea și prosperitatea globală întruchipează principiul „Pace prin putere” pe flancul estic al NATO. Pe lângă depășirea constantă a țintelor privind cheltuielile de apărare, eforturile noastre comune de pionierat în domeniul tehnologiei nucleare civile de nouă generație și de dezvoltare a resurselor energetice din Marea Neagră asigură faptul că suveranitatea noastră economică se bazează pe inovație și independență.
Libertatea nu este un ideal static; aceasta necesită atenție și muncă. Tuturor tinerilor inovatori, antreprenori și pionieri ai tehnologiei din România: următorul capitol al alianței noastre vă aparține. „Freedom 250” este o invitație de a construi – de a valorifica libertatea noastră comună pentru a deschide drumul către noi tehnologii, a revoluționa industriile și a crea împreună soluții noi.
Așa cum a subliniat președintele Trump: „Fondatorii noștri au declanșat nu doar o revoluție în domeniul guvernării, ci și o revoluție în căutarea dreptății, egalității, libertății și prosperității.” Fondatorii nu erau perfecți, dar au dat dovadă de un curaj imens, de convingere și de o credință profundă. Aceștia au susținut ceea ce pe atunci era o idee radicală: că libertatea nu este acordată de regi, ci de către o putere superioară. Ei au declarat „că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se numără viața, libertatea și căutarea fericirii”.
A onora acești 250 de ani înseamnă a recunoaște moștenirea noastră comună și destinul măreț al libertății. În luna iulie, sper că România se va alătura Statelor Unite în celebrarea părinților noștri fondatori, onorând prietenia durabilă dintre poporul american și cel român și încurajând următoarea generație să ducă mai departe cauza libertății în întreaga lume.
Ambasadorul SUA în România Darryl Nirenberg
![]()
ACTUAL
Cupa Mondială 2026: Două meciuri din optimi ar putea fi reprogramate din cauza căldurii
Publicat
acum 8 orela
4 iulie 2026Autor
admin

FIFA ia în considerare posibilitatea de a devansa cu 6 ore ora de începere a meciului din optimile de finală ale Cupei Mondiale dintre Mexic şi Anglia, programat duminică, şi ar putea, de asemenea, să reprogrameze un alt meci, cel dintre Brazilia şi Norvegia, prevăzut pentru aceeaşi zi la ora 23:00, ora României.
eciul din optimile de finală dintre Brazilia şi Norvegia, care urmează să se desfăşoare duminică la New York la ora 16:00, ora locală (ora 23:00 în România), ar putea fi, la rândul său, amânat pentru mai târziu în cursul după-amiezii, susţine RMC Sport vineri după-amiază.
La fel ca în cazul meciului de mare interes dintre Mexic şi Anglia, care ar putea fi devansat cu 6 ore la Mexico, motivul ar fi tot de natură climatică… în special căldura.
Celălalt motiv? Posibila amânare a meciului Mexic-Anglia (ora 14:00, ora New York-ului) ar putea face ca meciul să se suprapună cu cel al Braziliei.
Sunt în curs discuţii, în special cu posturile de televiziune şi cu cele două federaţii implicate. Deocamdată, nimic nu este bătut în cuie, iar o clarificare a situaţiei ar trebui să apară în următoarele ore.
Conform regulamentului forului, şi în special articolului 6.9 din regulamentul Cupei Mondiale, FIFA îşi poate „rezerva dreptul de a anula, reprograma sau muta unul sau mai multe meciuri (sau întreaga ediţie a Cupei Mondiale FIFA 26) din orice motiv şi la propria sa discreţie, în special în caz de forţă majoră sau din motive legate de sănătate, siguranţă sau securitate”.
Într-un comunicat privind condiţiile meteorologice, FIFA „se angajează să protejeze sănătatea şi securitatea tuturor jucătorilor, arbitrilor, suporterilor, voluntarilor şi membrilor personalului.
Riscurile legate de climă sunt evaluate în cadrul planificării globale a turneului şi gestionate în strânsă coordonare cu oraşele gazdă, autorităţile stadioanelor şi organismele naţionale”, precizează forul internaţional.
![]()
ACTUAL
Planeta a rămas mască! Argentina, la un pas de un dezastru istoric la Cupa Mondială, în fața selecționatei Capului Verde
Publicat
acum 8 orela
4 iulie 2026Autor
admin

Campioana mondială Argentina s-a calificat cu mari emoţii în optimile Cupei Mondiale, după ce a învins selecţionata Capului Verde, scor 3-2, după prelungiri, sâmbătă dimineaţă, la Miami, informează news.ro.
Argentinienii, mari favoriţi, au avut mult de muncă la meciul cu micuţa naţiune africană, care a reuşit să revină de două ori şi care a pus mai multe probleme decât se aştepta cineva.
Cronica unui meci nebun: Messi deschide balul, Romero aduce eliberarea
Lionel Messi a deschis scorul în minutul 29, când a reuşit al 7-lea gol la actuala ediţie şi al 20-lea în istoria participării lui la Cupa Mondială.
Pentru Capul Verde a egalat Duarte, în minutul 59.
Argentina a revenit şi a marcat prin Lisandro Martinez, în minutul 93.
Însă Cabral a egalat din nou pentru Capul Verde, în minutul 103.
Golul eliberării argentiniene a venit de la Romero, în minutul 111. FIFA a contabilizat această reuşită ca fiind autogolul lui Borges.
Echipele de start și caseta tehnică
Argentina
Dibu Martínez – Molina (Montiel – 104), Romero, Lisandro, Medina (Tagliafico – 86) – Mac Allister, Enzo Fernández, De Paul (Paredes – 84) – Lautaro Martínez (Alvarez – 63), Messi, Thiago Almada (Gonzalez – 64).
Capul Verde
Vozinha – Moreira, Lopes, Borges, S. Cabral – Pina (Benchimol – 100), D. Duarte (Y. Semedo – 100) – Mendes (W. Semedo – 80), L. Duarte (Monteiro – 67), J. Cabral (Varela – 80) – Da Costa (Livramento – 67).
Selecţioner: Bubista
Joao Paulo, jucătorul de la FCSB, a fost rezervă la Capul Verde.
Meciul a fost arbitrat de canadianul Drew Fischer.
Ce urmează pentru campioana mondială?
În optimi, naționala Argentinei va întâlni selecţionata Egiptului.
![]()

Dani Oțil, mărturisire surprinzătoare despre Anna Lesko: „Îmi plăcea, dar nu aveam nicio șansă”. Gesturile nebunești pe care le-a făcut pentru artistă

Donald Trump și-a ținut discursul de Ziua Independenței la Mount Rushmore. „Suntem cea mai de succes țară din istorie”

Tăiețeii cu ouă au fost incluși în Registrul Național al Rețetelor Consacrate. Ce standarde trebuie să respecte producătorii

Noua iubită a lui Rareș Cojoc, înțepătură subtilă la adresa Andreei Popescu: „Când oamenii se îndrăgostesc de florile cuiva, dar nu și de rădăcinile sale”

Un român a devorat un burger de 2 kilograme în doar 9 minute. A reușit imposibilul și a pus mâna pe premiul de 400 de euro: „N-am mai mâncat de ieri”

Regalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu

PREMIERĂ REVOLTĂTOARE | Festivalul „Carpați” ocolește Curtea de Argeș, orașul în care a fost fondat

NOAPTEA MINȚII LA CURTEA DE ARGEȘ: Prostie la superlativ pe sănătatea oamenilor: „Apa este potabilă, dar NU poate fi băută!” – Hotărâre CJSU de râsul-plânsul

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!

Au chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Un fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
Războiul total în interiorul social-democraților argeșeni continuă și se amplifică după delimitarile celor doi primari PSD si ale managerului Spitalului...

ATENȚIE! Luni se închide Transfăgărășanul, pe anumite porțiuni
În data de 6 iulie se va închide traficul rutier pe mai multe segmente de pe DN7C – Transfăgărășan pentru...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Curtea de Argeș

BREAKING NEWS | Situație incertă la Curtea de Argeș: DSP anunță că apa este „mai bună”, dar evită să spună clar dacă este potabilă
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a emis în această dimineață un nou comunicat cu privire la calitatea apei din...

Au chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei
O situație de-a dreptul ireală, care reflectă perfect dezastrul din spatele cifrelor oficiale pompoase, a fost înregistrată în județul Argeș...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Halal aleși locali, halal primărie! Scandalul băncilor încinge spiritele în Consiliul Local Curtea de Argeș
Ședința de ieri a Consiliului Local Curtea de Argeș, în care s-a dezbătut rectificarea de buget, a scos la iveală...

Ceartă pe banii Aquaterm în Consiliul Local Curtea de Argeș: „Ori dați apă potabilă, ori plecați acasă!”
Ședința Consiliului Local de ieri a scos la iveală, din nou, prăpastia uriașă dintre gargara administrativă, bătaia de joc la...
Mioveni

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...

BACALAUREAT 2026 Se amână a doua proba a examenului de bacalaureat, din cauza caniculei!
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, din cauza caniculei, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului – matematică sau...

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...
Câmpulung

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăMEMORIE ȘI DURERE: Curtea de Argeș nu trebuie să uite – 13 ani de la tragicul accident din Muntenegru – Nicolae Derviș și alți argeșeni a murit atunci
ACTUALacum 2 săptămâniAccident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime
ACTUALacum 2 săptămâniȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniIon Mînzînă, prins iar cu „fofârlica”, în direct. Alt recital de jigniri pe Facebook chiar în timp ce era făcut deputat bisericesc! ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI, PRECIZARI IMPORTANTE
ACTUALacum 5 zileRegalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu
ACTUALacum 2 săptămâniMĂCEL ÎN PNL ARGEȘ! Gorghiu, zburată de la Argeș! Mihai Coteț este noul șef al liberalilor argeșeni
DIVERSEacum 2 săptămâniCe cristal poți așeza la intrarea în casă pentru a păstra o atmosferă liniștită după vizite în 2026? 7 opțiuni apreciate anul acesta
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ












Ultimele Comentarii