DIVERSE
Funcția ascunsă de la frâna de mână despre care nu știu toți șoferii. Cum se folosește și cât de utilă este
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Funcția este disponibilă numai la mașinile cu cutie de viteze automată. Nu toți șoferii știu însă că există sau cum funcționează.
Odată activată, sistemul acționează automat frâna de mână atunci când mașina se oprește. Șoferul nu mai trebuie să țină piciorul apăsat pe pedala de frână. Când șoferul apasă pedala de accelerație, sistemul de eliberează frâna. Călătoria poate continua fără nicio întrerupere.
Funcția este utilă mai ales în ambuteiaje, unde oprirea și pornirea se repetă des. Este practică și la semafor, când așteptarea durează mai mult.
„Auto hold” a fost conceput inițial pentru alte scopuri. Sistemul trebuia să împiedice deraparea mașinii pe o pantă. Rolul lui era să ofere asistență la pornirea din rampă.
Funcția poate fi activată în mai multe moduri. Uneori este suficient să apeși pedala de frână până la capăt. În alte cazuri, activarea se face printr-un buton dedicat. Fiecare producător auto a ales o variantă proprie de implementare. De aceea, modul de activare diferă de la un model la altul.
Sistemele moderne indică activarea funcției printr-un led sau un simbol pe bord. Culoarea sau textul se schimbă în funcție de starea frânei, activă sau în așteptare. Funcția se poate dezactiva și manual, prin apăsarea și eliberarea pedalei de frână. În unele mașini, trecerea în poziția neutră anulează automat funcția.
Funcția rămâne, totuși, puțin cunoscută în rândul șoferilor. Mulți nu o folosesc niciodată, deși le-ar putea ușura mersul prin oraș. Alții descoperă existența ei abia atunci când cumpără o mașină nouă.
Specialiștii recomandă verificarea manualului mașinii pentru a afla exact cum funcționează sistemul auto hold. Astfel, șoferii pot folosi corect funcția și pot evita confuziile la volan.
![]()
Poate îți place și...

Trump, mesaj dur la adresa Teheranului: ‘Republica Islamică eșuată a Iranului nu plătește o mare parte din forțele sale militare’

Cine îi va lua locul lui Claudiu Năsui în Parlamentul României după demisie

Noroc la bani și avans profesional pentru 3 zodii chinezești! Cine sunt norocoșii de la finalul lunii august
DIVERSE
Cine îi va lua locul lui Claudiu Năsui în Parlamentul României după demisie
Publicat
acum o orăla
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Claudiu Năsui demisionează din Parlamentul României după ce a primit oferta de a ocupa fotoliul de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării în Republica Moldova.
Odată ce mandatul lui Năsui va deveni oficial vacant, locul său din Camera Deputaților ar urma să fie ocupat de Mihai-Alexandru Badea, primul candidat neales de pe lista USR București la scrutinul parlamentar din 2024, potrivit Mediafax.
Mihai-Alexandru Badea, avocat și fost deputat USR, este primul pe lista supleanților formațiunii pentru Camera Deputaților în București. Numirea lui Badea nu este însă automată, mandatul urmând să fie validat de Camera Deputaților după îndeplinirea procedurilor legale. Dacă Mihai-Alexandru Badea nu ar putea prelua mandatul sau nu ar mai îndeplini condițiile prevăzute de lege, următorul supleant de pe lista USR București este Denisa Elena Neagu.
Pentru validare este însă necesar ca partidul pe lista căruia candidatul a participat la alegeri să confirme în scris că acesta continuă să facă parte din formațiune. Astfel, după oficializarea demisiei lui Claudiu Năsui și vacantarea mandatului, USR va trebui să confirme calitatea de membru a lui Mihai Badea, iar Camera Deputaților va valida ulterior noul mandat.
Mihai-Alexandru Badea este avocat în Baroul București și a mai fost deputat USR de București în legislatura 2020-2024. El s-a înscris în USR Sector 1 în 2016 și a fost implicat în campania „Fără Penali în Funcții Publice”, fiind președintele comitetului de inițiativă și coordonator juridic al proiectului. USR Sector 1 îl prezintă în prezent drept vicepreședinte al filialei locale.
![]()
DIVERSE
Noroc la bani și avans profesional pentru 3 zodii chinezești! Cine sunt norocoșii de la finalul lunii august
Publicat
acum 2 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

La finalul lunii august, anumite zodii din horoscopul chinezesc vor avea parte de vești bune pe mai multe planuri. Numărul lunii august, numărul 8, are o semnificație aparte. În numerologia și astrologia chineză, cifra 8 este asociată cu prosperitatea și banii. De aceea, sfârșitul lunii este prezentat ca o perioadă potrivită pentru ordine, reorganizare și pregătirea terenului pentru noi oportunități pentru anumite zodii.
Schimbări pentru zodii la finalul lunii august
DRAGON
Dragonii au parte de o lună dinamică, iar potrivit previziunilor, acești nativi pot atrage mai ușor prosperitatea.
Spre finalul lunii, 26 și 27 august sunt zile importante pentru decizii. Dragonii pot ieși rapid dintr-un rol și intra într-unul nou, inclusiv într-o nouă etapă financiară. Până pe 30 august, diferențele față de începutul lunii pot fi evidente. Pentru acești nativi, august poate deveni luna în care o schimbare începută discret se transformă într-un nou mod de viață.
ȘARPE
Pentru acești nativi, finalul lunii august înseamnă nevoia de ordine și eliminarea lucrurilor negative. Curățarea casei, a mașinii sau a spațiului de lucru poate avea, în interpretarea astrologică, și rolul de a crea un sentiment de claritate și liniște mentală. A doua jumătate a lunii le poate aduce o creștere a vizibilității profesionale.
26 august poate aduce în viața lor persoane influente. Șerpii pot întâlni oameni care le apreciază munca, talentul și personalitatea și care le pot deschide noi uși. Finalul lunii este prezentat ca un moment în care nativii încep să simtă că intră într-o etapă nouă, în care au mai mult control asupra succesului și situației lor financiare.
MAIMUȚĂ
Nativii pot verifica situația conturilor, pot solicita sume care li se cuvin, pot cere un împrumut sau pot descoperi că au dreptul la o rambursare. Este, de asemenea, un moment bun pentru a pune ordine în finanțe. Pe 26 august poate apărea o ofertă importantă, iar decizia luată atunci poate avea consecințe asupra situației financiare. De aceea, alegerea trebuie făcută cu atenție, fără grabă.
Finalul lunii, în special 30 august, este potrivit pentru planificare. Maimuțele pot analiza modul în care își folosesc timpul și banii și pot lua decizii care le ajută să intre în septembrie cu o strategie mai clară.
![]()
DIVERSE
DIICOT a extins cazul Nordis. Alte 15 milioane de euro adăugate la prejudiciul iniţial şi alte acuzaţii la dosar
Publicat
acum 2 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat că a extins urmărirea penală în cazul Nordis. Potrivit procurorilor, la dosar au fost adăugate 50 de noi plângeri penale, formulate de peste 100 de noi victime.
„Măsura vizează administratorii unui grup de societăți, inculpați în cauză, precum și patru societăți comerciale, toate urmărite penal, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în cazul unor acte materiale noi”, potrivit DIICOT.
DIICOT arată că dosarul are la bază 50 de noi plângeri penale, formulate de 109 persoane vătămate, la care s-a calculat un prejudiciu suplimentar de peste 42 de milioane de lei, 14 milioane de euro și 17.000 de dolari.
„De asemenea, procurorii au dispus extinderea urmăririi penale pentru o infracțiune distinctă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ca urmare a plângerii formulate de o societate comercială, în acest caz fiind reclamat un prejudiciu de aproximativ 7.000.000 de lei”, a mai transmis DIICOT.
În acest dosar se fac cercetări cu privire la infracțiunile de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
delapidare cu consecințe deosebit de grave,
spălare a banilor, evaziune fiscală,
înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul general consolidat, toate în formă continuată.
Ultimele informații disponibile despre acest dosar arătau că prejudiciul depășea deja 70 de milioane de euro, iar 850 de persoane aveau calitatea de victime.
![]()
DIVERSE
PSD îl atacă pe Ilie Bolojan după ce Cristina Trăilă a fost pusă sub urmărire de DNA: „Să aprindă lumina în propria cămară”
Publicat
acum 2 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

„PSD solicită demisia imediată a actualului secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, după punerea sub acuzare de către procurorii DNA, în dosarul penal privind traficul de influență exercitat la premierul Ilie Bolojan, în favoarea omului de afaceri Fănel Bogoș”, a transmis PSD, printr-un comunicat.
Social-democrații mai spun că Ilie Bolojan „trebuie să aprindă lumina în propria cămară”, având în vedere că numele său este implicat în acest dosar.
„PSD subliniază că doamna Trailă a fost numită în funcția de secretar general adjunct al Guvernului prin decizia directă și personală a premierului demis Ilie Bolojan. Prin urmare, din punct de vedere politic, acesta răspunde în solidar pentru faptele de corupție ale subordonatei sale, mai ales că traficul de influență care face obiectul cercetării penale a avut loc chiar în biroul său de prim-ministru al României”, au mai transmis social-democrații.
Cristina Trăilă, liberala care ocupă funcția de secretar general adjunct al Guvernului, a fost audiată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul lui Fănel Bogoș. DNA a confirmat informațiile venite prima oară pe surse și a anunțat oficial că a pus-o sub urmărire penală.
Trăilă a venit la sediul DNA însoţită de avocat. Conform DNA, continuă urmărirea penală a Cristinei Trăilă pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Anchetatorii o acuză că ”ar fi sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de exercitare a influenţei asupra preşedintelui A.N.S.V.S.A., în scopul înlocuirii din funcţie a directorului D.S.V.S.A. Vaslui” cu o persoană agreată de Bogoş.
![]()
DIVERSE
Ciprian Ciucu: „STB a depus o nouă cerere de insolvenţă. Nouă bibliorafturi, atent verificate”
Publicat
acum 3 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

”STB a depus o nouă cerere de insolvenţă. Nouă bibliorafturi, atent verificate. Cred că nu este cazul să ne jucăm cu viitorul transportului public şi cu stabilitatea financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti”, a scris primarul pe Facebook.
”Sper că de data aceasta cererea să aibă bască”, mai adaugă primarul.
Ciucu anunţă că va face, miercuri, o conferinţă de presă pe o temă la fel de importantă. ”Cineva trebuie să se ocupe, după zeci de ani, de problemele structurale ale Bucureştiului”, mai spune primarul Ciprian Ciucu.
Anunţul vine după ce în 18 august primarul Capitalei anunţa că, în mod neaşteptat, Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă de către STB, motivaţia fiind lipsa de documente.
El preciza că a vorbit cu managementul STB şi s-a jurat că le-au verificat de şapte ori şi că s-au depus toate, iar cererea a fost completă.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a mandatat, în 21 iulie, Adunarea Generală a Acţionarilor STB, să solicite Consiliului de Administraţie al societăţii declanşarea procedurii de insolvenţă. S-au înregistrat 39 de voturi „pentru” şi şapte abţineri.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat în şedinţă că situaţia este atât de gravă, încât poate atrage inclusiv incapacitatea de plată a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că, în mod neaşteptat, Tribunalul a respins, recent, cererea de intrare în insolvenţă depusă de către STB, motivaţia fiind lipsa de documente. El arată că a vorbit cu managementul STB şi se jură că le-au verificat de şapte ori şi că s-au depus toate, iar cererea a fost completă.
Primăria Bucureşti explică faptul că procedura opreşte creşterea datoriilor, stopează avalanşa de penalităţi pe care datoriile le generează, conturile nu pot fi poprite.
„Vorbim despre datorii de 3 miliarde lei, dintre care 1,7 miliarde de lei către ANAF, pentru neplata contribuţiilor angajaţilor, ale cărei penalităţi se ridică, în acest moment, la circa 402 milioane de lei”, arată oficialii primăriei.
De asemenea, subvenţia plătită de către PMB va merge către plata salariilor angajaţilor, achiziţia de combustibil şi piese de schimb, iar pentru plata creanţelor va fi creat un cont escrow, destinat creditorilor.
„STB va trebui să verse, lunar, sumele prevăzute în schema de eşalonare a datoriilor din planul de reorganizare, alcătuit de către administratorul judiciar şi aprobat de către creditori”, mai arată oficialii Primăriei Bucureşti.
„Pentru reducerea cheltuielilor STB, am solicitat ca planul de reorganizare să conţină eficientizarea traseelor STB, astfel încât acestea să nu se mai suprapună între ele sau cu traseul metroului. Linii de tramvai nu vor fi desfiinţate, atâta timp cât PMB investeşte”, a punctat Ciprian Ciucu.
![]()
DIVERSE
THE MONDAY SHOWCASE. Rampa de lansare pentru artiștii debutanți
Publicat
acum 3 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
„The Monday Showcase” (TMS), este un proiect cultural care oferă artiștilor emergenți din România o scenă profesionistă, un public real și o competiție ce le poate schimba parcursul. Evenimentele se desfășoară în perioada 14 septembrie – 20 decembrie 2026 la Hard Rock Cafe București, prin zece semifinale și o Finală de Gală, și sunt organizate în cadrul sesiunii de finanțare a AIMR – Asociația Industriei Muzicale din România.
Așa cum îi spune și numele, „The Monday Showcase” transformă serile de luni într-un punct de întâlnire între talentul nou și publicul care caută muzică autentică. În fiecare semifinală, trupe și artiști aflați la început de drum urcă pe scena Hard Rock Cafe pentru un concert live, în fața spectatorilor și a unui juriu de specialiști din industrie.
Drumul spre Gală începe cu înscrierile și campania de promovare, urmate de o campanie de vot public în urma căreia sunt desemnate cele 10 trupe calificate. Acestea se confruntă apoi în cele 10 semifinale, iar clasamentul se stabilește prin vot mixt — 50% publicul și 50% juriul de specialiști. Primele trei trupe din clasamentul semifinalelor se califică în Finala de Gală, unde câștigătorii sunt desemnați exclusiv de juriu.
„The Monday Showcase” își propune să susțină noua generație de muzicieni din România și să construiască o punte între artiștii emergenți și industria muzicală, cu sprijinul AIMR – Asociația Industriei Muzicale din România. Inscrierile gratuite se fac pe www.themondayshowcase.ro
PREMIILE:
– Locul I — 5.000 EUR + show de deschidere pentru un artist internațional de top + slot la Arenele Romane.
– Locul II — 2.500 EUR + show de deschidere pentru un artist local la Arenele Romane (în decurs de un an).
– Locul III — 2.500 EUR + show de deschidere pentru un artist local la Arenele Romane (în decurs de un an).
CALENDARUL PROIECTULUI:
– 29 iulie – 29 august 2026 — Înscrieri și campanie de promovare
– 29 august – 10 septembrie 2026 — Campanie de vot public
– 11 septembrie 2026 — Anunțarea celor 10 trupe calificate
– 14 septembrie – 16 noiembrie 2026 — Semifinale (cele 10 show-uri)
– 30 noiembrie 2026 — Anunțarea celor 3 finaliști (vot 50% public + 50% juriu)
– 20 decembrie 2026 — Finala de Gală (vot exclusiv al juriului)

„The Monday Showcase s-a născut din dorința de a le oferi artiștilor emergenți exact ceea ce le lipsește cel mai des: o scenă adevărată, un public real și o șansă de a fi auziți. Ne dorim ca fiecare seară de luni să devină o rampă de lansare pentru talentul nou din România.”, spune Răzvan Manta.
„The Monday Showcase” (TMS) este un proiect cultural dedicat artiștilor emergenți din România, construit ca o competiție muzicală live pe scena Hard Rock Cafe din București. Prin zece semifinale și o Finală de Gală, proiectul oferă trupelor și soliștilor aflați la început de drum o scenă profesionistă, expunere în fața publicului și a industriei și premii care includ 10.000 EUR și un slot la Arenele Romane. Proiectul este organizat în cadrul sesiunii de finanțare a AIMR – Asociația Industriei Muzicale din România.
![]()

Trump, mesaj dur la adresa Teheranului: ‘Republica Islamică eșuată a Iranului nu plătește o mare parte din forțele sale militare’

Cine îi va lua locul lui Claudiu Năsui în Parlamentul României după demisie

Funcția ascunsă de la frâna de mână despre care nu știu toți șoferii. Cum se folosește și cât de utilă este

Noroc la bani și avans profesional pentru 3 zodii chinezești! Cine sunt norocoșii de la finalul lunii august

DIICOT a extins cazul Nordis. Alte 15 milioane de euro adăugate la prejudiciul iniţial şi alte acuzaţii la dosar

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Atac dur la vârful administrației argeșene: Subprefectul Dragoș Predescu îi cere în direct demisia lui Ion Mînzînă
Subprefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, acuzând o lipsă...

O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena
O piteșteancă get-beget demonstrează că profesionalismul și dedicarea nu au granițe. Ramona Miletic ocupă din anul 2020 funcția de viceprimar...

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici
Sloganul Poliției Române, „Siguranță și încredere”, ar trebui să definească misiunea zilnică a instituției în protejarea cetățenilor și menținerea ordinii....

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...
Curtea de Argeș

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...
Mioveni

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
ACTUALacum 2 săptămâniDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
NATIONALacum o săptămânăBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum 2 săptămâniIon Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
ACTUALacum 5 zileBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum 6 zileSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum 6 zileDE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
ACTUALacum o săptămânăISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ









Ultimele Comentarii