ACTUAL
Dispută între Israel și Spania pe tema crizei migranților din Ceuta. Sánchez este acuzat de „minciună nerușinată”
Publicat
acum o orăla
Autor
admin

Israelul l-a acuzat luni pe prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez de „minciună neruşinată”, după ce liderul spaniol a spus că în spatele afluxului de imigranţi din Maroc către enclava Ceuta se află acţiuni de dezinformare legate de Rusia şi Israel, relatează Reuters, conform news.ro.
În interviul acordat postului de radio Cadena Ser, „a minţit din nou, acuzând în mod uluitor Israelul că difuzează informaţii înşelătoare cu privire la evenimentele din Ceuta. Este vorba de o minciună neruşinată”, a scris ministrul afacerilor externe, Gideon Saar, pe X.
Saar l-a acuzat pe Sanchez că doreşte să distragă atenţia de la eşecurile politicii sale interne.
Kremlinul a respins, de asemenea, acuzaţiile şefului guvernului spaniol, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov.
Madridul acuză Rusia și Israelul de dezinformare
Atât Rusia, cât şi Israelul au difuzat şi amplificat informaţii false privind afluxul masiv de migranţi în enclava spaniolă Ceuta luna trecută, a declarat luni şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez. Acesta din urmă, care a afirmat că se bazează pe rezultatele unei anchete efectuate de serviciul diplomatic al Uniunii Europene, a adăugat că este „evident” că Moscova şi Tel Aviv au profitat de criză pentru a pune în dificultate guvernul spaniol, din cauza poziţiei Madridului faţă de războaiele din Ucraina şi din Orientul Mijlociu. Prim-ministrul spaniol a precizat, de asemenea, că nu există dovezi care să demonstreze implicarea Marocului.
Peste 72.000 de migranţi au încercat să intre în enclava spaniolă Ceuta din Maroc, în luna iulie, într-o traversare masivă şi bruscă ce a costat viaţa a cel puţin 100 de persoane, potrivit autorităţilor locale.
Anumite partide de opoziţie din Spania şi asociaţii pentru apărarea drepturilor omului au acuzat Marocul că ar fi autorizat în mod deliberat trecerea migranţilor, lucru pe care Rabatul îl neagă.
„Când oamenii vorbesc şi speculează cu privire la implicarea autorităţilor marocane, neg categoric acest lucru”, a declarat Pedro Sanchez la postul de radio Cadena SER.
Videoclipurile de pe rețelele sociale, în centrul anchetei
Autorităţile de la Madrid spun că unele videoclipuri difuzate pe Instagram şi TikTok susţineau în mod eronat că migranţii care au ajuns în enclava spaniolă vor fi obligaţi să rămână în Spania, încurajând astfel mii de persoane să încerce traversarea.
Studii realizate de Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene, EEAS, au indicat că reţelele ruseşti şi israeliene aflate în contact cu reţelele de extremă dreaptă ar fi în spatele răspândirii acestor informaţii false, a declarat Pedro Sanchez.
Liderul spaniol susţine că atât Rusia, cât şi Israelul au folosit acest eveniment pentru a lovi Madridul, care s-a pronunţat împotriva războaielor din Fâşia Gaza şi din Ucraina. Pedro Sanchez nu a furnizat însă dovezi privind implicarea acestora.
Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea agenţiei Reuters.
Situația în Ceuta rămâne tensionată
Aproape 5.000 de migranţi, dintre care unii au depus cereri de azil, rămân blocaţi în Ceuta, provocând proteste aproape zilnice din partea populaţiei locale, care critică modul în care Madridul gestionează criza.
Poliţia locală a semnalat atacuri sporadice asupra unei tabere improvizate de imigranţi instalate pe plaja El Trampolin.
Poliţia a arestat duminică trei cetăţeni marocani pentru că au aruncat sticle umplute cu un lichid coroziv asupra poliţiştilor din Ceuta, a relatat agenţia de presă EFE, citând surse poliţieneşti. Nu s-au înregistrat victime.
Pedro Sanchez a adăugat că guvernul spaniol va aloca un fond de urgenţă suplimentar de 168 de milioane de euro pentru relansarea economiei locale, adică echivalentul a 8% din PIB-ul enclavei, pe lângă cele 180 de milioane de euro anunţate săptămâna trecută.
Italia a anunţat, pe de altă parte, că va prelungi cu 15 zile controalele la frontieră impuse călătorilor proveniţi din Spania. Guvernul italian a instituit aceste restricţii la 1 august, declarând că doreşte să se asigure că niciun migrant care intră în Ceuta nu poate ajunge în Italia. Aceste restricţii urmau să expire luni.
Decizia de a prelungi suspendarea „a fost luată (…) din cauza persistenţei factorilor care au condus la reintroducerea acestor măsuri”, a explicat Ministerul de Interne italian.
Ca represalii, Spania a anunţat menţinerea controalelor asupra călătorilor care sosesc din Italia pe cale aeriană şi maritimă pentru încă 15 zile.
Măsura guvernului condus de Giorgia Meloni, luată pe 31 iulie, a contribuit la tensionarea relaţiilor diplomatice dintre Roma şi Madrid. Potrivit criticilor săi, această măsură este în primul rând simbolică şi menită să satisfacă opinia publică italiană.
Coaliţia de dreapta a Giorgiei Meloni, care a ajuns la putere în 2022 cu promisiunea de a reduce imigraţia ilegală, se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea partidului de extremă dreapta Futuro Nazionale (FN), condus de fostul general Roberto Vannacci, al cărui discurs anti-imigraţie găseşte un anumit ecou în rândul unei părţi a electoratului conservator.
![]()
Poate îți place și...

Naba Salem revine la Insula Iubirii. Ce rol va avea de această dată fosta ispită

VIDEO Sorin Oprescu, relaxat la o terasă din Grecia, cu frapiera lângă el. Cine l-a filmat acolo și cum a reacționat fostul primar al Capitalei

Horoscop RUNE pentru prima zi din septembrie. Zodiile care intră într-o perioadă de creștere personală și împlinire
ACTUAL
CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Publicat
acum 59 de minutela
31 august 2026Autor
admin
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un adevărat tăvălug în administrația locală din întreaga țară, iar județul nostru nu a scăpat neatins. Printre cei zece edili din România care urmează să fie demiși definitiv din funcție se numără și un primar liberal din Argeș: Ion Banzea, primarul comunei Poienarii de Muscel.
Noua Lege ANI nu mai iartă: Interdicția devine ordin de demitere executoriu!
Dacă până acum edilii declarați incompatibili sau aflați în conflict de interese reușeau să tergiverseze punerea în aplicare a sancțiunilor prin meandrele birocratice și procese fără sfârșit, noua lege privind integritatea schimbă radical regulile jocului.
Proiectul de lege adoptat de Parlament impune aplicarea directă și obligatorie a ordinelor de încetare a mandatului pentru toți edilii care figura în evidențele finale ale Agenției Naționale de Integritate cu decizii de incompatibilitate sau conflicte de interese.
Potrivit informațiilor confirmate pe surse politice, pe lista neagră la nivel național se află 10 primari și 17 consilieri locali, din partidul PNL, PSD, USR și independenți. Dintre aceștia, Ion Banzea (PNL) reprezintă „cota” Argeșului a edililor rămași fără scaunul de primar.
Prefectura Argeș, obligată să semneze ordinul de încetare a mandatului
Procedura este una fără cale de întoarcere. În perioada imediat următoare, Instituția Prefectului Județul Argeș va trebui să pună oficial în aplicare noile prevederi legale și să emită ordinul prin care mandatul de primar al lui Ion Banzea încetează înainte de termen. Comuna Poienarii de Muscel va fi astfel condusă interimar de viceprimar până la organizarea de noi alegeri sau clarificarea cadrului administrativ.
S-a terminat cu fentat legea pe spatele funcției!
Ani de zile, fotoliul de primar a fost privit de mulți edili drept un scut invincibil împotriva deciziilor ANI. Te declarau incompatibil? Nicio problemă: angajai avocați, deschideai procese, trăgeai de timp și îți duceai mandatul până la capăt liniștit pe banii și voturile cetățenilor.
Decizia de a pune în aplicare, fără menajamente, sancțiunile pentru lipsa de integritate este o palmă necesară peste obrazul administrației locale! Ion Banzea și ceilalți edili de pe listă primesc un bilet de ieșire direct din primării. Rămâne de văzut câți alți edili din județ vor mai tremor în fotolii când controalele vor intra la foc automat în dosarele de achiziții și angajări din neam în neam!
![]()
ACTUAL
Cine îți moștenește averea, de fapt, dacă nu ai copii. Regula din Codul civil pe care puțini o cunosc
Publicat
acum 2 orela
31 august 2026Autor
admin

O idee destul de răspândită în România este că întreaga avere ajunge automat la soț sau soție. În realitate, legea stabilește o ordine precisă a moștenitorilor, iar soțul supraviețuitor poate fi nevoit să împartă moștenirea cu părinții, frații sau chiar cu alte rude ale persoanei decedate.
Regulile sunt stabiloite de Codul civil și devin importante atunci când nu există un testament care să stabilească o altă împărțire, în limitele permise de lege.
Codul civil împarte rudele care pot moșteni în patru clase de moștenitori legali. Prima clasă este reprezentată de descendenți: copii, nepoți și ceilalți urmași în linie dreaptă.
Citește și: Speranțe pentru seniori. Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Dacă persoana decedată nu are copii și nici alți descendenți care să poată primi moștenirea, se trece la clasa a doua, formată din părinții defunctului și frații și surorile acestuia, precum și descendenții fraților și surorilor, în condițiile prevăzute de lege.
Soțul supraviețuitor poate primi doar o treime din avere
Unul dintre cele mai surprinzătoare scenarii apare atunci când persoana decedată era căsătorită, nu avea copii, dar avea în viață atât părinți, cât și frați.
În astfel de situații, soțul supraviețuitor primește o treime din moștenire, iar persoanele din clasa a doua împart cele două treimi rămase.
Dacă soții au avut bunuri comune, înainte de împărțirea moștenirii trebuie stabilit ce parte îi aparținea deja soțului supraviețuitor și ce parte aparținea defunctului. Numai partea defunctului intră efectiv în succesiune.
Ce se întâmplă dacă există doar părinți sau doar frați
Cota soțului se modifică atunci când nu există ambele categorii de rude. Dacă persoana decedată nu are copii, iar soțul supraviețuitor vine la moștenire numai împreună cu părinții defunctului sau numai împreună cu frații acestuia și descendenții loc care au vocație succesorală, soțului îi revine jumătate din moștenire.
Dacă nu există copii, părinți, frați, surori sau descendenți ai acestora care să poată moșteni, legea trece la următoarea clasă. Clasa a treia este reprezentată de ascendenții ordinari, adică bunicii, străbunicii și ceilalți ascendeți ai persoanei decedate.
Citește și: Zile libere 2027. Câte libere legale sunt anul viitor și când pică
Dacă există și un soț supraviețuitor, acesta primește în concurs cu ascendenții ordinari trei sferturi din moștenire, iar rudele respective împart restul de un sfert.
În interiorul unei clase funcționează, ca regulă, principiul gradului de rudenie: rudele mai apropiate le înlătură pe cele mai îndepărtate, dacă legea nu prevede o excepție.
![]()
ACTUAL
VIDEO Incident pe faleza din Tulcea: O navă a lovit succesiv mai multe pontoane și ambarcațiuni. A ajuns periculos de aproape de vasele de pasageri
Publicat
acum 4 orela
31 august 2026Autor
admin

Un incident naval s-a produs pe Dunăre, în zona falezei din Tulcea, unde nava S Line, care navighează sub pavilion Panama, a lovit mai multe pontoane și ambarcațiuni. Nava ar fi ajuns foarte aproape și de vasele de pasageri acostate la pontonul Navrom.
Potrivit informațiilor publicate de Mediafax, S Line a lovit succesiv mai multe pontoane amplasate de-a lungul falezei, în timpul incidentului fiind afectate și mai multe ambarcațiuni.
După primele impacturi, nava și-ar fi continuat deplasarea în zona falezei și ar fi ajuns în apropierea pontonului Navrom, unde se aflau acostate inclusiv vase destinate transportului de pasageri.
Conform imaginilor publicate de Ziarul de Tulcea pe Facebook, S Line ar fi fost la un pas să intre în coliziune și cu acestea.
Din informațiile disponibile până în acest moment nu rezultă amploarea exactă a pagubelor produse pontoanelor și ambarcațiunilor lovite.
Cauzele incidentului nu sunt cunoscute
Deocamdată, nu există date certe privind cauza pentru care nava a ajuns să lovească succesiv infrastructura de acostare și ambarcațiunile aflate în zona falezei din Tulcea.
De asemenea, nu sunt disponibile informații oficiale privind eventuale persoane rănite sau existența unor probleme tehnice la bordul navei.
Circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente, în cazul declanșării unei anchete.
Nava a ajuns în apropierea vaselor de pasageri
Faleza din Tulcea reprezintă una dintre principalele zone de trafic naval pentru transportul de pasageri către și dinspre Delta Dunării. În zonă sunt concentrate pontoane și nave care asigură legăturile pe apă cu localitățile din deltă.
Incidentul ar fi putut avea consecințe mai grave dacă S Line ar fi intrat în coliziune și cu vasele de pasageri acostate în zonă.
![]()
ACTUAL
Actele normative adoptate în cadrul ședinței extraordinare a Guvernului României din 31 august 2026
Publicat
acum 4 orela
31 august 2026Autor
admin

INFORMAŢIE DE PRESĂ
privind actele normative adoptate în cadrul ședinței extraordinare a
Guvernului României din 31 august 2026 (format online)
I. HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Metodologiei de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță, a criteriilor privind acordarea recompenselor financiare anuale, precum și a mecanismului de acordare a recompenselor financiare anuale pentru personalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală
Guvernul a aprobat metodologia de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță la nivelul structurilor organizatorice ale ANAF, inclusiv cadrul prin care îndeplinirea acestora va fi corelată cu acordarea recompenselor financiare anuale pentru personalul Agenției.
Mecanismul pune în aplicare angajamentele asumate de România prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul Reformei R1 – Reforma ANAF prin digitalizare, Jalonul 197, care prevede introducerea unui mecanism de stimulare de tip bonus-malus pentru funcționarii ANAF, corelat cu gradul de realizare a indicatorilor-cheie de performanță.
Astfel, recompensele vor fi acordate în funcție de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță și de contribuția individuală la rezultatele instituției.
Printre principalele criterii se numără contribuția la realizarea veniturilor bugetului general consolidat, activitățile de sechestrare și valorificare a bunurilor pentru recuperarea creanțelor, nivelul de risc și complexitatea activității, competența profesională și implicarea în îndeplinirea sarcinilor suplimentare, precum și rezultatele activității de control.
Recompensele financiare vor fi diferențiate pe trei niveluri, în funcție de activitatea desfășurată și de gradul de realizare a indicatorilor-cheie de performanță.
Noul mecanism de recompensare a performanței pentru personalul ANAF se va aplica începând cu anul 2027.
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea procedurii de recepție a lucrărilor, inclusiv a celor executate pe uscat, pentru centralele electrice eoliene offshore
Prin actul normativ, Guvernul a aprobat procedura care stabilește modul de organizare, de alocare a responsabilităților și de realizare a activităților de recepție a lucrărilor efectuate într-un perimetru offshore determinat, precum și pentru cele efectuate pe uscat, până la punctul de racordare cu rețeaua de transport al energiei electrice.
Procedura a fost instituită în baza art. 24 din legea nr.12/2024 privind energia eoliană offshore și nu reprezintă o politică publică nouă.
Adoptarea procedurii este necesară pentru operaționalizarea cadrului juridic deja instituit în domeniul energiei eoliene offshore și pentru asigurarea continuității activităților autorităților și instituțiilor competente.
Hotărârea adoptată de Guvern este strâns legată de îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Jalonul 116 – Componenta Energie, care stimulează tranziția către surse regenerabile și consolidează securitatea energetică regională.
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea normelor specifice privind procedurile de concesionare a perimetrelor eoliene offshore, precum și a cuantumului redevenţelor şi taxelor
Executivul a aprobat normele specifice privind procedurile de concesionare a perimetrelor eoliene offshore din sectorul românesc al Mării Negre, precum și cuantumul redevențelor și taxelor aplicabile concesiunilor.
Actul normativ stabilește cadrul general pentru organizarea procedurilor competitive de concesionare, regulile privind documentația de atribuire, condițiile de participare, evaluarea și atribuirea concesiunii, precum și garanțiile și obligațiile aferente concesionării.
Prin stabilirea acestui cadru, pot fi lansate procedurile competitive de concesionare a perimetrelor eoliene offshore aprobate în condițiile Legii nr. 121/2024, o etapă esențială pentru pregătirea dezvoltării primelor proiecte de energie eoliană offshore în România. Măsura contribuie, de asemenea, la îndeplinirea Jalonului 116 din Componenta 6 – Energie a PNRR.
4. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şifuncţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor
Prin actul normativ aprobat a fost reglementată posibilitatea redistribuirii între instituțiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a mijloacelor de transport reprezentând autospeciale și autoutilitare, în limita numărului total aprobat pentru fiecare categorie, potrivit anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2017.
Măsura are ca scop evitarea unor blocaje administrative și eficientizarea utilizării mijloacelor de transport, fără a afecta categoria autoturismelor, pentru care normativele de dotare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, potrivit art. 5 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001.
![]()
ACTUAL
Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” cu șamani, Ayahuasca și mescalină. Taxa de participare ajungea până la 650 de euro
Publicat
acum 6 orela
31 august 2026Autor
admin

Procurorii DIICOT au descins la o grupare din județul Hunedoara care vinde droguri extrem de puternie. Printre suspecți se numără și cetățeni din Peru, inclusiv șamani, care urmau să pună la dispoziție unor persoane Ayahuasca, o băutură tradițională din America de Sud ce conține DMT (dimetiltriptamină), un drog halucinogen clasificat ilegal în România.
Pocurorii Antimafia și polițiștii au făcut deschinderi în weekend la o grupare formată din cetățeni români și cetățeni din Peru și Danemarca. Aceștia ar fi săvârșit infracțiuni în legătură cu drogurile. Aceștia ar fi săvârșit infracțiuni în legătură cu drogurile.
Este vorba despre ceremonii spirituale, denumite „Amazon Weekend”, unde urmau să ajungă șamani din Peru și alte persoane care, conform promovării on-line a evenimentului, doreau „reconectarea cu sinele”.
Evenimentul era promovat pe rețelele sociale, iar anchetatorii au intrat pe fir și au aflat că acolo urmau să fie distribuie și consumate droguri de mare risc. Acestea erau puse la dispoziție de șamani sub formă de Ayahuasca, interzisă în România.
„La data de 29 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea a 3 inculpați, o femeie, cetățean român și doi bărbați, un cetățean peruan și un cetățean danez, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a rezultat că, la data de 27.08.2026, cei doi inculpați au introdus în România droguri de mare risc, în contextul organizării de către inculpată, la o pensiune situată în localitatea Boșorod, a unui eveniment destinat persoanelor interesate de ritualurile Amazonului Peruvian, în cadrul căruia urmau să se consume substanțe vegetale conținând droguri. (…)”, a transmis DIICOT luni, într-un comunicat făcut public pe site-ul instituției.
Recrutarea participanților s-a făcut în urma unor interviuri organizate în vara anului 2026, accesul fiind posibil doar pe bază de recomandare. Costul participării varia între 590 și 650 de euro de persoană, sumă care includea ceremoniile, cazarea și masa.
„Investigațiile au arătat că în cursul «ritualurilor» urmau să fie distribuite și consumate droguri de mare risc, puse la dispoziție de «șamani», sub formă de Ayahuasca, care conține DMT – drog de mare risc și «San Pedro» – denumirea populară pentru un cactus din specia Echinopsis pachanoi, care conține mescalina – substanță psihedelică, care reprezintă drog de mare risc.
Astfel, în după amiaza de 28.08.2026, procurorii DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, au pus în aplicare un mandat de percheziție la pensiunea ce găzduia evenimentul, fiind găsite și ridicate cantitatea de peste 6,6 litri substanță lichidă conținând mescalina, mai multe recipiente conținând ciuperci halucinogene (PSILOCINĂ și PSILOCIBINĂ), diverse vase și plicuri conținând substanțe lichide și vegetale, aflate în curs de expertizare, cântare de precizie, dispozitive destinate consumului prin prizare și inhalare, precum și alte mijloace de probă.
La momentul pătrunderii anchetatorilor în interiorul pensiunii, în bucătăria acesteia erau deja preparate pentru consum «ceaiurile» conținând droguri de mare risc.
De asemenea, în sala destinată ritualurilor ce presupuneau consumul de substanțe (fiind dotată în acest scop) au fost găsite amplasate 11 saltele, recipiente pentru vomat după consumul de ceaiuri conținând droguri de mare risc, lumânări și diverse obiecte decorative.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați și măsura controlului judiciar față de inculpată”, a mai menţionat DIICOT în comunicat.
![]()
ACTUAL
Viața la bloc în 2026. Penalități de 0,2 la sută pe zi pentru cei care nu respectă cea mai importantă regulă. Se poate ajunge la pierderea locuinței!
Publicat
acum 6 orela
31 august 2026Autor
admin

Regula numărul 1 pentru cei care locuiesc la bloc este plata întreținerii. Cei care nu respectă această obligație riscă să acumuleze penalități semnificative, care pot depăși relativ rapid valoarea datoriei inițiale. La un moment dat, se poate ajunge chiar la pierderea locuinței, vânzarea acesteia fiind necesară pentru recuperarea datoriei.
Potrivit legislației în vigoare, asociația de proprietari are dreptul să aplice penalități de întârziere de până la 0,2 la sută pe zi din suma restantă. Mulți ignoră asta și amână plata, deși majorarea, în doar o lună, ajunge la 6 la sută din valoarea datoriei, iar într-un an suma se poate dubla sau chiar tripla, în funcție de perioada de neplată, notează bugetul.ro.
Penalitățile de 0,2 la sută pe zi sunt calculate la valoarea restanței și se acumulează zilnic, până la momentul achitării sumei datorate. De pildă, dacă un proprietar datorează 1.000 de lei, după 30 de zile de întârziere va trebui să dea în plus 60 de lei doar din penalități! Dacă neplata continuă, suma suplimentară poate depăși 360 de lei după șase luni.
Când are de-a face cu un rău-platnic, asociația de proprietari nu este obligată să aștepte luni de zile pentru a lua măsuro în vederea recuperării banilor. Chiar și după o singură lună de neplată, administratorul poate începe procedura de recuperare a datoriei. Mai întâi se trimite o somație, prin care datornicul este încunoștințat cu privire la sumă și la termenul de plată a acesteia. Dacă respectivul nu reacționează, asociația poate apela la instanța de judecată. În multe cazuri, cheltuielile de judecată și onorariile avocațiale sunt suportate tot de proprietarul care nu a plătit, majorând și mai mult suma finală.
În unele extreme, neplata întreținerii poate duce chiar la pierderea locuinței. Dacă instanța decide în favoarea asociației și proprietarul nu se conformează, executarea silită poate fi declanșată. Asta înseamnă că apartamentul poate fi scos la vânzare pentru a acoperirea datoriei.
Viața la bloc în 2026. Cum pot fi evitate penalitățile la întreținere
Motivele pentru care unii proprietari nu-și plătesc întreținerea sunt diverse. Unii se confruntă cu dificultăți financiare reale, alții contestă modul în care sunt calculate cheltuielile, iar alții, pur și simplu, neglijează plata. În cazul chiriașilor, răspunderea pentru plata întreținerii revine tot proprietarului, astfel că este important ca acesta să monitorizeze permanent situația financiară a apartamentului și să ia măsuri de la primele semne de întârziere.
Pentru a evita acumularea de penalități, sunt recomandate câteva măsuri simple: plată prin debit direct, care asigură achitarea la timp și automată; monitorizarea regulată a facturilor și a extraselor de cont; comunicarea proactivă cu administratorul asociației atunci când apar dificultăți financiare. În multe cazuri, asociațiile sunt deschise să negocieze eșalonarea plȓților, mai ales dacă proprietarul are un istoric bun și explică situația. Ignorarea problemei este însă cea mai proastă variantă, deoarece duce întreotdeauna la creșterea datoriei și la complicarea situației juridice.
În cazul în care proprietarul consideră că penalitățile sunt calculate greșit sau că suma de întreținere este prea mare, are dreptul să conteste decizia. Legea prevede că orice proprietar poate solicita administratorului să prezinte situația financiară detaliată a asociației, inclusiv facturile și contractele cu furnizorii de utilități. Dacă contestația este respinsă, proprietarul se poate adresa instanței judecătorești. În multe cazuri, însă, proprietarii nu își cunosc drepturile și acceptă să plătească penalitățile fără a verifica legalitatea acestora, ceea ce duce la pierderi financiare inutile.
![]()

Naba Salem revine la Insula Iubirii. Ce rol va avea de această dată fosta ispită

VIDEO Sorin Oprescu, relaxat la o terasă din Grecia, cu frapiera lângă el. Cine l-a filmat acolo și cum a reacționat fostul primar al Capitalei

Horoscop RUNE pentru prima zi din septembrie. Zodiile care intră într-o perioadă de creștere personală și împlinire

Poliția și radarele ar putea să nu mai apară pe Waze. Decizia Curții de Justiție a UE care i-ar putea afecta pe șoferi

Ce a găsit un bucureștean în șaorma de la celebrul restaurant Mr. Laziz. Ți se întoarce stomacul pe dos: „După ce că e viu e și nebărbierit”

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea

Fosta Electroargeș vrea să producă drone militare pentru Armata Română

HALUCINANT! Ca să dea bine Mînzînă în poze, CJ Argeș a plătit 3.000 € pe un aparat foto în timp ce drumurile se dezintegrează

Atac dur la vârful administrației argeșene: Subprefectul Dragoș Predescu îi cere în direct demisia lui Ion Mînzînă

Bărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Deputata Simona Bucura-Oprescu, desemnată cetățean de onoare al comunei Bogați – Sătenii s-au întrebat ce o recomandă pe noua lor consăteancă
Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit sâmbătă, 29 august, titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul...

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...
Curtea de Argeș

ALERTĂ LA CURTEA DE ARGEȘ: Autocamion intrat într-o conductă de gaze! Intervin echipajele CBRN și SMURD
Mobilizare de urgență în municipiul Curtea de Argeș, unde un grav incident riscă să provoace o explozie în zonă. Un...

Misterul celor 95.000 de lei la Curtea de Argeș: Cum a devenit o cisternă ISU o „simplă cisternă” peste noapte și de ce s-a panicat Primăria
O nouă controversă administrativă zguduie Primăria Curtea de Argeș. Pentru a doua lună consecutiv, executivul local a încercat, printr-o rectificare...

Record național horror în Argeș: 15 turiști trântiți de gropile de pe DJ 703H, cel mai circulat drum din județ – CJ ARGEȘ și POLIȚIA ARGEȘ NU VOR SĂ SE IMPLICE
Județul Argeș, recunoscut deja la nivel european pentru infrastructura rutieră dezastruoasă, doboară un nou record de dezinteres și bătaie de...

Bărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni
La data de 28.08.2026, Poliția Municipiului Curtea de Arges a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că,...

Primarul Mogaru de la Corbi, veste bună pentru cetățeni: s-a obținut o nouă finanțare nerambursabilă pentru modernizarea utilităților publice din comună
Primăria Comunei Corbi, prin primarul Constantin Mogaru, anunță obținerea unei noi finanțări nerambursabile destinate modernizării serviciilor publice locale. Proiectul intitulat...
Mioveni

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...

O mașină a ars ca o torță în Argeș – Șofer de 21 ani dus la Spital
Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), au intervenit pentru...

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...
Câmpulung

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
Valul de haos care a lovit administrația locală din întreaga țară a lăsat urme și la Curtea de Argeș. Mii...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...
În Trend
NATIONALacum 2 săptămâniBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum 2 săptămâniBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniDE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
ACTUALacum 2 săptămâniEȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
ACTUALacum 2 săptămâniSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
ACTUALacum o săptămânăDatoria publică a României depășește 60% din PIB, declanșând înghețarea cheltuielilor sociale












Ultimele Comentarii