DIVERSE
Dana Budeanu a scos untul din produsele de la Miţa Biciclista: „Eu tai ca la salam, da, atenție, tarta”/ „Nu este niciun croissant, este pâinică”/ „Dle Niculuşcă, ce faceți voi este o propagandă ieftină. Sunteți la un nivel de patru din zece. Cu indulgență”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT
Dana Budeanu s-a înarmat cu o linguriţă şi a atacat finuţ produsele de la Miţa Biciclista. Comentariile care i-au ieşit pe gură după contactul cu papilele gustative nu au fost deloc graseiate de plăcere.
Dana Budeanu, „regina la zahăr” cum se autointitulează, a mers direct la sursă. Într-un clip adresat lui Edmond Niculușcă, a trecut prin tartă tropeziană, croissant, mille-feuille, paris-brest, baba au rhum și pâine, comentând fiecare produs în parte. Spre deosebire de CTP, Gigi Becali şi alţii care au intrat în război, ea a testat produsele. Nu şi merdenelele, pentru că, vorba lui Moromete, „nu obinuieşte”.
Tarta tropeziană: „nu are absolut nicio legătură”

„Dragul meu Edmond, vreau să fie foarte clar: nu am absolut nimic cu cei care lucrează acolo. Care, apropo, în clipurile pe care le filmați împreună cu ei se vede clar că, off the camera, oamenii sunt foarte stresați și cu siguranță li se vorbește urât,” spune Dana Budeanu în filmarea de pe Facebook.
„Eu tai ca la salam, da, atenție, tarta. Sunt considerată Regina la zahăr pentru că… nu știu unde a mâncat domnul Niculușcă în viața asta. Astăzi blatul este foarte tare. Blatul este pâine jos, nu este însiropat.”
„Vă spun din start că ea nu are absolut nicio legătură, dar, din respect pentru patiseri, voi face asta. Aceasta nu este tarta tropeziană, tarta tropeziană nu are gem. Blatul trebuie să fie mult mai moale, iar crema n-are nicio legătură. Deci nu suntem la niciun nivel de Paris,” a mai adăugat Dana.
Dana Budeanu a evitat să spună unde se mănâncă cel mai bun croissant pentru că nu vrea „picior de român pe acolo”

Despre croissant, verdictul e la fel de tăios: „Știți unde e cel mai bun croissant din lume, domnule Niculușcă? Că nu este la Paris. L-ați mâncat pe cel mai bun din lume, repet? Nu. Dacă nu l-ați mâncat, nu aveți cum să fiți arogant.”
„Dumneavoastră sunteți pe banii altora arogant, ceea ce este imposibil. Cum nobil nu poți să fii pe banii altora, aristocrat nu poți să fii pe banii altora, parvenit nu poți să fii pe banii altora.”
„Nu este niciun croissant, este tot pâinică. Nu este un croissant fenomenal în București, nu există niciun croissant fenomenal, ca să știe toată lumea. Cel mai șmecher croissant este cel făcut de Cédric Grolet.”
[embedded content]
Mille-feuille, paris-brest și baba au rhum
Nici deserturile franțuzești n-au scăpat mai ușor: „Interpretările sunt interpretări. Când ai patiserie franțuzească, trebuie să te apropii de original. Acesta nu este originalul, poate fi o interpretare, nu e rău, nu spun că e rău.”
„Avem și un paris-brest, mie nu-mi prea place. Se simte mult prea mult nuca.”
„Nu mai încercați să copiați Cédric Grolet, e o prostie, nu ai cum să-l copiezi niciodată.”
„Eu n-am mâncat în viața mea, domnule Niculușcă, nici merdenea, nici mici, nici șaorma, da, nu o condamn. Discuția este că puteți să fiți și nobil, și aristocrat, și arogant, atâta timp cât nu vă urcați pe un piedestal făcut din carton, pe banii unora.”

Singurul lucru pe care Dana Budeanu l-a lăudat fără rezerve a fost pâinea: „Este o singură persoană care face cea mai bună pâine din București și din România. Este o pâine care poate sta și pe masa lui Ducasse. Face o pâine senzațională, singura din România, repet.”
Verdict Dana Budeanu: „Sunteți la un nivel de patru din zece”
„N-am văzut niciodată un Ducasse să fie arogant. Dar nu s-a auzit vreodată ca un Ducasse, sau Cédric Grolet, să denigreze o brutărie de colț de bloc. Dimpotrivă, ei merg și mănâncă acolo,” a mai adăugat Dana Budeanu.
„V-a fost frică, pentru că acolo la coadă erau «curvele hashtag rezist», frații și surorile dumneavoastră, care v-au întors spatele. Eu nu v-am întors spatele, eu m-am dus și am comandat cât am putut de mult.”
„Cei aproape zece milioane de euro care au fost băgați, probabil, în Mița Biciclista, tot cu pierderi în fiecare an, by the way.”
Zece milioane de euro investiți, pierderi an de an și, totuși, suficientă energie pentru a denigra o merdenea de câțiva lei de la patiseria de la colț. Prioritățile localului spun toată povestea.
„Ce faceți voi este o propagandă ieftină. Sunteți la un nivel de patru din zece. Cu indulgență. Dar pentru România, e OK, nu?”
Tot în același videoclip de pe Facebook, Dana Budeanu a mai spus: „Perioada interbelică, aia la care tot faceți referire, a însemnat inclusiv mahalaua. La Nea Mihai nu e mahala, e centru. O să ne întoarcem la ceea ce într-adevăr contează: la meșteșugarul acela la care venea tot orașul să ia o bucată de pâine. De-aceea oamenii caută, nostalgic, gustul fericirii de demult. Dumneavoastră sunteți gustul și mirosul compromisului, al parvenitismului. Și din această groapă în care ați căzut, pentru că așa se echilibrează universul, n-o să mai ieșiți niciodată.”
Dana Budeanu a intrat în scandalul „merdenelelor” dintre La Mița Biciclista și Patiseria Amzei cu un clip în care a gustat, produs cu produs, tot ce a găsit pe tejghea la restaurantul lui Edmond Niculușcă. Controversa pornise cu o săptămână înainte, de la reclama neinspirată în care croissantul cu unt al localului era pus în opoziție cu merdeneaua cu margarină de la „Nea Mihai”, un mesaj citit de public drept clasist.
Reacția online a fost pe măsură: zeci de mii de comentarii, un eveniment de Facebook prin care lumea era chemată să mănânce merdenele chiar în fața restaurantului și cozi uriașe formate la Patiseria Amzei, în semn de solidaritate cu patiseria de cartier. Niculușcă și-a cerut scuze public, însă clipul original a rămas online, iar valul de critici nu s-a oprit.
![]()
Poate îți place și...

Debitul Dunării ar putea creşte! Alertă de inundaţii pe râuri din 19 judeţe

Dragoș Bucur, în căutare de muncitori pentru treburile de la țară. Ce le oferă actorul celor care se oferă să-l ajute: „O să fac un grătar”

Secretarul general al Guvernului, Cristina Trăilă, audiată la DNA în calitate de suspect. Are legătură cu dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
DIVERSE
Debitul Dunării ar putea creşte! Alertă de inundaţii pe râuri din 19 judeţe
Publicat
acum 9 minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri la miezul nopții, pe râuri din 19 județe.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 25 august, ora 16:00 – 26 august, ora 00:00, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Iza – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Lăpuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Maramureș), Someșul Mare – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Bistrița-Năsăud), Someșul Mic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Cluj), Crișul Repede – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Cluj și Bihor), Crișul Negru – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Arad), Crișul Alb – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Hunedoara și Arad), Mureș – bazin amonte S.H. Glodeni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluență cu râul Arieș (județele: Harghita, Mureș și Bistrița-Năsăud) și Arieș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Alba și Cluj).
Alertă meteo de vreme extremă în Romania. Caniculă, apoi furtuni, ploi și vijelii

Fenomene hidrologice similare se vor semnala și pe cursurile de apă: Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Târnava (județele: Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad), Bega – bazin amonte S.H. Balinț și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Balinț – amonte S.H. Remetea (județele: Timiș și Arad), Timiș – bazin amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (județele: Caraș Severin și Timiș), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluență cu râul Gilort (județele: Hunedoara și Gorj), Gilort – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Gorj), Olt – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Lotru – amonte Ac. Ionești (județele: Vâlcea și Argeș), Olteț – bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județele: Gorj și Vâlcea), Bistrița – bazin amonte S.H. Cârlibaba și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte S.H. Frunzeni (județele: Suceava, Neamț și Harghita), Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava și Neamț), Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Suceava) și Jijia – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Botoșani și Iași).
Citește și: VIDEO Tornadă devastatoare în Franţa. În România, ANM anunţă zile de vară şi în septembrie
INHGA precizează că viituri rapide se mai pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Maramureș, Cluj, Hunedoara, Timiș, Mureș, Harghita și Suceava.
![]()
DIVERSE
Dragoș Bucur, în căutare de muncitori pentru treburile de la țară. Ce le oferă actorul celor care se oferă să-l ajute: „O să fac un grătar”
Publicat
acum 28 de minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

De câțiva ani, Dragoș Bucur și soția lui, Dana Nălbaru, au luat decizia de a se muta alături de copii la țară, în Moșteni-Greci, județul Argeș.
Atât actorul și soția lui, cât și cei trei copii, s-au adaptat la viața de la țară, având diverse treburi și activități. Recent, Dragoș Bucur a venit cu un apel neașteptat în mediul online, pregătindu-se să toarne o fundație. Astfel, actorul a decis să le propună celor care îl urmăresc să participe la muncă sub forma unei clăci. Actorul a recunoscut că nu a mai făcut până acum o astfel de clacă, însă vrea să încerce această experiență.
Lucrarea ar urma să dureze aproximativ o săptămână, iar programul propus de actor este între orele 10.00 și 18.00. Dragoș Bucur a precizat că le va pune la dispoziție mâncare și băutură celor care aleg să îi dea o mână de ajutor. Ulterior, actorul a revenit cu clarificări, menționând că nu este vorba despre o nevoie urgentă, având deja posibilitatea de a apela la o echipă de muncitori. Pentru el, ideea reprezintă mai mult un experiment și o încercare de a readuce în actualitate spiritul clăcii.
„Am niște clarificări de făcut. Nu am nevoie acută de ajutoare, am o echipă de muncitori care poate veni oricând. Este mai mult un experiment, iar experimentul pe care îl fac, dacă vine cineva, nu o să fie filmat, cu fotografii și chestii d-astea. N-am nevoie, cel puțin în etapa asta, de profesioniști.
E de cărat, de mutat moloz, de săpat la lopată să văd pe unde am cablurile electrice, de făcut curățenie. Adică, profesioniștii nu sunt de refuzat, dar nu am neapărat nevoie de ei. O să fac un grătar, bineînțeles, o să dau de băut, cine poate să bea alcool o să bea și alcool”, a spus Dragoș Bucur pe rețelele de socializare.
Actorul a mai spus că cei care aleg să participe trebuie să fie deschiși să muncească, printre activitățiel care urmează să fie făcute numărându-se mutarea molozului, săpatul și curățenia din gospodărie.
![]()
DIVERSE
Secretarul general al Guvernului, Cristina Trăilă, audiată la DNA în calitate de suspect. Are legătură cu dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Publicat
acum 40 de minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cristina Trăilă, fost deputat PNL și actual secretar general al Guvernului, s-a prezentat marți la sediul DNA. Audierea are legătură cu un dosar deschis în perioada în care Cristina Chiriac conducea DNA Iași, iar Cristina Trăilă este vizată în legătură cu o faptă de complicitate la infracțiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, potrivit informațiilor obținute de MEDIAFAX.
Cristina Trăilă este audiată în calitatea de suspect, fiind cercetată pentru complicitate la o infracțiune asimilată faptelor de corupție într-un dosar care îl vizează pe fermierul vasluian Fănel Bogos, scrie BZI.
Cristina Trăilă a fost numită în aprilie 2025 în funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.
Dosarul în care este audiată Cristina Trăilă îl are în prim-plan pe fermierul Fănel Bogos, care a fost arestat preventiv în 2025, fiind acuzat că ar fi oferit sume importante de bani, de ordinul sutelor de mii de euro, pentru înlăturarea din funcție a directorului Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, Mihai Ponea.
Potrivit anchetatorilor, miza conflictului ar fi fost un dosar de despăgubire în valoare de aproximativ 13 milioane de lei.
Fănel Bogos ar fi încercat să obțină despăgubirea după apariția unui focar de salmoneloză la una dintre fermele sale de găini ouătoare din județul Vaslui. În urma focarului, autoritățile sanitar-veterinare au dispus neutralizarea a peste 230.000 de păsări.
Mihai Ponea ar fi refuzat să aprobe despăgubirea, considerând că fermierului îi revenea o parte din responsabilitate pentru apariția focarului de salmoneloză.
În acest context, anchetatorii susțin că Fănel Bogos ar fi încercat să obțină schimbarea din funcție a directorului DSVSA Vaslui, apelând la intermediari și oferind bani.
![]()
DIVERSE
Costurile pentru a construi o casă în România, din ce în ce mai mari. Țara noastră, pe locul 3 în UE la ritmul scumpirilor
Publicat
acum 46 de minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Pentru a construi o locuință în România, prețul este cu peste 130% mai mult decât acum zece ani. Conform datelor Eurostat, țara noastră se află pe locul trei în UE la ritmul scumpirilor, după Bulgaria și Ungaria.
„Unele materiale au avut un preţ crescut cu 100% chiar”, a spus Diana Badicu, arhitect.
Potrivit specialiștilor, scumpirile au început în 2020, odată cu criza din sănătate. Polistirenul este un material esențial în construcții, iar în ultimii șase ani, costul de producție pentru acesta a crescut cu 50-60%. În prezent, un metru pătrat se vinde cu 86 de lei.
„Caruselul de majorări a început în 2020, odată cu criza sanitară şi a fost influenţat în principal de întreruperea lanţurilor de aprovizionare logistică”, a explicat Roxana Ghioca, directorul general al unei fabrici de polistiren.
„S-au trezit că nu mai există stocuri pentru niciun material. Cum apărea un stoc, el se vindea la un preţ mult mai mare”, a precizat Ramona Ganea, specialist în vânzări.
Citește și: Un sat din Spania dorește să atragă noi locuitori și antreprenori. O casă costă doar 18.000 de euro
Problema este reprezentată și de lipsa de producție. Țara noastră importă 70% din materialele de care are nevoie pentru construcția unui bloc, în România existând doar câteva fabrici.
„Avem zone în care avem producţie de ciment, avem fabrici de BCA şi de cărămidă. Două produse importante care au trecut prin majorări masive de preţ în ultimii zece ani. Producem şi polistiren, dar materia primă pentru polistiren vine din import„, a spus Ramona Ganea pentru Observator.
Cât costă cimentul, BCA-ul sau cărămida în 2026
În prezent, un sac de ciment costă până la 38 de lei, triplu față de acm 10 ani. Totodată, un kilogram de fier-beton se apropie de cinci lei. BCA-ul s-a scumpit de la 125 de lei metrul cub la 320, chiar 420 de lei. Cărămida costă până la 6,5 lei, iar vata bazaltică se cumpără de la 42 de lei pe metrul pătrat.
„Suntem influenţaţi major de ce se întâmplă la graniţa cu România. Suntem influenţaţi masiv de ceea ce se întâmplă în Golf. De fiecare dată când undeva în lume există un conflict – a doua, a treia, a patra zi în România vine o creştere de preţ pe zona noastră de activitate”, a spus Roxana Ghioca.
Totuși, există și cauze birocratice. Reglementările privind securitatea la incendiu, normele privind eficiența energetică a clădirilor și cerințele de reducere a emisiilor de carbon contribuie din plin la costul final al unei construcții.
„Foloseam cu totul şi cu totul alte materiale. Polistiren pe care l-am înlocuit cu vata minerală bazaltică care vine în straturi mult mai groase, pentru a asigura eficienţă termică a clădirii. De asemenea facem referire la tâmplării care în trecut erau folosite în varianta cu două foi de sticlă. Acum folosim geamuri tripan, cu trei foi de sticlă. Pereţii de compartimentare şi de faţadă erau din porotherm, acum folosim BCA”, a explicat Diana Badicu, arhitect.
![]()
DIVERSE
Claudiu Năsui a acceptat şefia Ministerului Dezvoltării și Digitalizarii din Republica Moldova. Câţi români ocupă funcţii-cheie la Chişinău
Publicat
acum 47 de minutela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
UPDATE: Claudiu Năsui anunţă pe facebook că a acceptat propunerea: „Am acceptat să preiau portofoliul de ministru al Economiei în Guvernul Republicii Moldova.
Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că, acolo unde au predominat respectul pentru proprietatea privată și ideile libertății economice, oamenii au prosperat. Am intrat în politică acum aproape 10 ani pentru a promova aceste principii ale liberalismului, care au scos din sărăcie mai mulți oameni decât orice alte politici din lume.
Am rezonat puternic cu viziunea domnului Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova, pentru această țară: ca Republica Moldova să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori. El înțelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori, le agravează atunci când intervine în economie. Bogăția și prosperitatea, înainte de a putea fi redistribuite de stat, trebuie mai întâi produse, iar premisele necesare pentru aceasta sunt tocmai valorile pieței libere, care au funcționat oriunde au fost aplicate.
În politică, este ușor să te faci plăcut, cel puțin atât timp cât te afli la putere și poți alege calea facilă a populismului plătit din banii contribuabililor. Este mult mai greu să spui că lucrurile nu pot continua astfel la nesfârșit, pentru că, în caz contrar, nota de plată va condamna țara la stagnare. Premierul Tofan ar fi putut să-și continue liniștit cariera de succes, dar a ales să-și asume sarcina dificilă de a realiza reformele de care Republica Moldova are nevoie pentru a prospera și pentru a înfrunta cu succes un moment de răscruce pentru viitorul țării: aderarea la Uniunea Europeană.
Am ales să răspund invitației domnului Tofan de a mă alătura Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă acest pas presupune să renunț la mandatul de deputat în Parlamentul României și să-mi dedic experiența unui nou efort reformator, menit să ducă la capăt procesul de liberalizare și privatizare început după căderea comunismului. Premierul Tofan are misiunea grea, dar onorantă, de a-și conduce țara în direcția potrivită: cea a libertății și a apropierii de România și de Europa.
Sunt fericit să-mi asum aceeași misiune, cu optimism, entuziasm și cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă și o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european”.
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, l-a propus pe Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în România, în Guvernul Cîțu, actual deputat USR. pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Anunțul a fost făcut marți, 25 august.
Dacă va deveni ministru în guvernul de la Chișinău, Claudiu Năsui va trebui să demisioneze din Parlamentul României.
„Astăzi anunțăm două modificări importante pe care le propunem în componența Guvernului
▪️ Îl vom propune pe Eugeniu Osmochescu pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Eugen cunoaște deja foarte bine mecanismele Guvernului și prioritățile pe care ni le-am asumat. Îi mulțumesc că a acceptat să preia un portofoliu atât de complex și strategic pentru Republica Moldova.
Pregătirea sa economică și experiența în cadrul instituțiilor financiare internaționale ne vor ajuta să atragem mai multe resurse pentru modernizarea agriculturii și să accelerăm reformele de care sectorul are nevoie, mai ales acum, când schimbările climatice pun o presiune tot mai mare asupra fermierilor noștri.
Misiunea sa este clară: să facem agricultura moldovenească mai performantă, mai competitivă și mai bine adaptată realităților economice de astăzi.

▪️ Pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării îl vom propune pe Claudiu Nasui. Claudiu vine cu o combinație rară de pregătire economică solidă, experiență în sectorul privat, experiență politică și implicare directă în realizarea reformelor guvernamentale.
A studiat economia la Universitatea Paris-Dauphine și finanțele la Universitatea Bocconi, a lucrat în sectorul financiar, inclusiv la PwC și BCR, și deține certificarea internațională CFA. După anii de studii și experiența acumulată în afara țării, a ales să revină în România și să se implice în viața publică.
A intrat în Parlamentul României pentru prima dată în 2016, iar în perioada 2020 – 2021 a fost ministru al Economiei în Guvernul României. De-a lungul acestei perioade, și-a construit un profil foarte clar: mai puțină birocrație, mai multă transparență în modul în care statul cheltuiește banii, mai multă disciplină în sectorul public și mai mult spațiu pentru antreprenori.
Este fondatorul platformei Open Budget, creată pentru a transparentiza modul în care sunt cheltuiți banii publici. A susținut constant reforme curajoase, inclusiv atunci când acestea presupun punerea sub semnul întrebării a unor structuri, cheltuieli sau privilegii perpetuate ani la rând.
Avem nevoie de acest tip de energie la Ministerul Economiei.
Prioritățile lui vor fi debirocratizarea aparatului de stat, rezolvarea problemelor companiilor de stat, reducerea cheltuielilor bugetare și eliminarea obstacolelor care stau în calea întreprinderilor mici și mijlocii. Vrem ca Ministerul Economiei să devină unul dintre principalele motoare ale reformei statului și ale creșterii economice.
Am spus la învestirea Guvernului că programul nostru are economia în centru și că vom veni cu schimbări în echipă atunci când acestea vor fi necesare. Prin aceste două numiri, vrem să accelerăm reformele, să facem statul mai eficient și să oferim economiei, inclusiv sectorului agricol, mai mult spațiu pentru creștere”, a transmis Vasile Tofan, într-o postare pe Facebook.
Patru instituții-cheie din Republica Moldova sunt conduse de români care au făcut carieră la București și și-au luat ulterior cetățenia moldovenească. E vorba despre Banca Națională de la Chișinău, Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor, Inspectoratul pentru Muncă și Misiunea UE în Republica Moldova. În paralel, mai mulți experți români de nivel înalt – foști miniștri și șefi de instituții – joacă roluri cheie în guvernul Republicii Moldova.
Șefi români la instituții din Republica Moldova numiți de Chișinău
Anca Dragu – șefa Băncii Naționale a Moldovei. Senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor în România, a fost numită în 22 decembrie de Parlamentul de la Chișinău guvernator al Băncii Naționale. Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu în ziua în care fostul guvernator Octavian Armașu a fost revocat din funcție. Anca Dragu a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional și a fost ministru al finanțelor publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă președinte al Senatului României.
Daniel-Marius Staicu, șeful Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. În noiembrie 2022, Staicu a fost numit de către Guvernul Republicii Moldova în funcția de director al Serviciului pe un termen de 5 ani. Anterior, Daniel-Marius Staicu a fost șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România. În 2021, Staicu fusese numit în funcția de director în cadrul Direcția conformitate Victoriabank – grupul financiar deținut de Banca Transilvania. Anterior, el a fost ofițer specialist la Serviciul pentru Investigarea Fraudelor din Poliția Română.
Cătălin Țacu este director al Inspectoratului de Stat al Muncii din Republica Moldova. Fost șef al Serviciului de control relații de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași, a obținut cetățenia R. Moldova în septembrie 2023, potrivit Ziarul de Gardă. Cătălin Țacu a ajuns șef la Inspectoratul de Stat al Muncii fără a fi organizat un concurs public. Numirea lui la cârma instituției a fost aprobată de Guvern la două săptămâni după ce Parlamentul a votat, în lectura a doua, un proiect de lege care prevede că funcția de șef al Inspectoratului a devenit funcție de demnitate publică.
De menționat și prezența în Republica Moldova a lui Octavian Berceanu, fost şef al Gărzii de Mediu. Acesta va contribui la implementarea Programului naţional de împădurire din Republica Moldova, după cum a anunțat la finalul anului trecut: „Sunt onorat sa fac parte din echipa doamnei preşedinte Maia Sandu şi am acceptat din tot sufletul propunerea. Şi spun echipa, pentru că deja am ieşit pe teren împreună şi lucrăm pentru împădurirea Moldovei. Sunt onorat să am o echipă puternică şi dedicată şi îi mulţumesc doamnei Iuliana Cantaragiu, consilier prezidenţial şi ex ministru al Mediului, pentru ceea ce deja construim”, scrie Berceanu, pe Facebook.
Șefi români numiți de UE
Cosmin Dinescu. Uniunea Europeană l-a numit în aprilie 2023 pe diplomatul român Cosmin Dinescu drept șef al Misiunii UE în Republica Moldova (EU Partnership Mission – EUPM). Cosmin Dinescu, diplomat de carieră cu gradul de ambasador, are o experiență de două decenii și jumătate în diplomație. Dinescu a fost secretar general al MAE, ambasador în Lituania și Croația, director general pentru afaceri juridice.
Misiunea civilă trimisă la Chșinău e o premieră pentru UE și e formată din experți în diferite domenii care consiliază autoritățile moldovene pe următoarele direcții: Securitate cibernetică și combaterea amenințărilor hibride și a dezinformării, Consolidarea structurilor de gestionare a crizelor axate pe securitatea internă, Furnizarea de echipamente necesare pentru gestionarea crizelor.
Înalți Consilieri pe lângă guvernul moldovean, numiți de UE
Daniel Funeriu. Fost ministru al Educației în România, autorul celei mai profunde reforme în învățământ. În 1999 a obținut titlul științific de doctor în chimie la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea lui J.- M. Lehn, Laureat al Premiului Nobel. A lucrat apoi la Institutul de Cercetare Scripps din La Jolla (California) și Institutul Național de Știință și Tehnologii Industriale Avansate din Amagasaki (Japonia), Universitatea Tehnică din Munchen. În 2009 a devenit membru al Parlamentului European, apoi Ministru al Educației în România. A fost și consilier prezidențial.
Dragoș Ciuparu. A fost șeful Cercetării din România. Este inginer chimist de profesie și are un doctorat obținut la Universitatea Paris 7 „Denis Diderot”. A petrecut aproape 7 ani în cadrul Departamentului de Inginerie Chimică al Universității Yale, mai întâi ca cercetător postdoctoral, iar mai târziu ca cercetător științific. La sfârșitul anului 2005 s-a întors la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, România, înființând un nou grup de cercetare și obținând titlul de profesor.
Nicolae Grigore. E consilier pentru sectorul Servicii Financiare la Banca Națională a Moldovei. A activat anterior în cadrul Băncii Naționale a României și cu o experiență de peste 20 de ani în supravegherea prudențială și lupta contra spălării banilor.
Gabriela Scutea. Lucrează pe lânga Ministerul Justiției și Procuratura Generală din Moldova. A fost procuror general al României. Are o carieră de 27 de ani ca procuror în România.
Alexandru Săndulescu. A fost șeful ANRE în România. A obținut diploma de masterat în domeniul energetic la Universitatea Tehnică din București, și doctoratul în piețele energetice, și a făcut studii în domeniul reglementării utilităților la Universitatea Gainesville, Florida și Universitatea Sherbrooke din Montreal. A fost cercetător și director de programe în cadrul institutului național de cercetare-dezvoltare energetică ICEMENRG.
Victor Wili Apreutesei. Chestor de poliție, cu peste 21 de ani experiență în Poliția Română, începând ca ofițer de investigații criminale, analist și manager al unităților de analiză a informațiilor și de protecție a martorilor, precum și ca prim-adjunct al Inspectorului General al Poliției Române.
Victor Giosan. Expert pe lîngă premierul Moldovei pentru reforma administrației publice locale. Giosan are peste 21 de ani de experiență în calitate de manager de top și expert internațional în administrația publică centrală și locală din România. A fost secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului României (2005-2009). În calitate de consultant internațional, a activat în România și în alte țări europene.
Alți experți români selectați de UE
Anca Boagiu, fost ministru al transporturilor și al integrării europene din România, activează în prezent la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova pentru a ajuta echipa să se pregătească pentru negocierile de aderare la UE, transmite Radio Moldova.
Irina Alexe, expert UE pe lângă guvernul Republicii Moldova. A fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne din România atât în guvernul Cîțu, cât și în guvernul Cioloș. Ea a primit gradul de chestor în MAI la 35 de ani și s-a pensionat la 42 de ani.
![]()
DIVERSE
Premierul Japoniei, dezvăluiri șocante despre viața la vârful puterii: „Sunt atât de singură încât m-am împrietenit cu un gândac”
Publicat
acum 2 orela
25 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

În doar 10 luni, Sanae Takaichi, prim-ministrul Japoniei, a fost șocată atunci când a dat „nas în nas” cu un gândac în propria locuință, dar după ce acesta a dispărut, s-a simțit singură.
Într-o postare sinceră pe rețelele sociale, Takaichi, prima femeie lider a țării, a vorbit despre viața unei persoane care ocupă o funcție înaltă. Povestind o întâmplare despre orele lungi de lucru petrecute în rețedința sa oficială, a dezvăluit că nu a fost niciodată vizitată de fantome, dar a văzut odată un gânad de bucătărie.
Prim-ministrul a decis să nu îl omoare, fiind de părere că ar fi putut face „parte din acel lung ciclu al reîncarnării”.
Când personalul ei a aflat în cele din urmă și a îndepărtat musafirul nepoftit, Takaichi a spus că s-a simțit „ușurată, dar și puțin singură, sau poate tristă”.
Takaichi, care are 65 de ani, s-a mutat în reședința din centrul orașului Tokyo în decembrie. Urmând exemplul prietenului ei „extrem de bun”, Donald Trump, și comunincând cu publicul direct prin intermediul rețelelor sociale, Takaichi a scris: „Am scris despre reședința oficială, așa că voi răspunde și la câteva dintre întrebările pe care le primesc des.
«Ați întâlnit deja fantomele care se spune că apar în reședința oficială?»
Nu am întâlnit niciodată o fantomă, dar până de curând eu eram cea care țipa când dădeam peste gândaci. Chiar și după ce m-am mutat în reședința oficială, ștergeam cu grijă podeaua de sub masa din sufragerie, puneam resturile de mâncare într-un coș de gunoi mare cu capac și spălam și sortam recipientele de plastic, așa că am fost șocată când, într-o zi, un gândac de bucătărie mi-a trecut brusc pe lângă picioare.
Dar iubesc filmul manga *Firebird* al lui Osamu Tezuka încă din copilărie și l-am văzut de nenumărate ori.
„Firebird” ilustrează ideea reîncarnării, aceea că «viața este interconectată, schimbându-și formele», și a avut un impact uriaș asupra mea încă din copilărie. Poate din această cauză, chiar și acum, ca adult, nu mă pot hotărî să omor insecte, inclusiv gândacii”, a mărturisit aceasta.
„În privința gândacului care a alergat prin reședința oficială, m-am gândit la lucruri de genul: «Poate că și această viață face parte din acel lung ciclu al reîncarnării», și, pentru o vreme, am îndurat situația, sperând că va pleca cumva de la sine – dar când le-am povestit secretarelor mele despre asta, ele au fost îngrozite.
«E murdar. Mă ocup eu de el», a spus ferm una dintre secretare și a organizat «Operațiunea Combat». După aceea, gândacii au încetat să mai apară. M-am simțit ușurată, dar și puțin singură, sau poate tristă”, a continuat aceasta.
![]()

Debitul Dunării ar putea creşte! Alertă de inundaţii pe râuri din 19 judeţe

Dragoș Bucur, în căutare de muncitori pentru treburile de la țară. Ce le oferă actorul celor care se oferă să-l ajute: „O să fac un grătar”

Secretarul general al Guvernului, Cristina Trăilă, audiată la DNA în calitate de suspect. Are legătură cu dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

Costurile pentru a construi o casă în România, din ce în ce mai mari. Țara noastră, pe locul 3 în UE la ritmul scumpirilor

Claudiu Năsui a acceptat şefia Ministerului Dezvoltării și Digitalizarii din Republica Moldova. Câţi români ocupă funcţii-cheie la Chişinău

Botez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena
O piteșteancă get-beget demonstrează că profesionalismul și dedicarea nu au granițe. Ramona Miletic ocupă din anul 2020 funcția de viceprimar...

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici
Sloganul Poliției Române, „Siguranță și încredere”, ar trebui să definească misiunea zilnică a instituției în protejarea cetățenilor și menținerea ordinii....

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...
Curtea de Argeș

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...
Mioveni

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
ACTUALacum 2 săptămâniDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
NATIONALacum 7 zileBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum 2 săptămâniIon Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
ACTUALacum 5 zileBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum 6 zileSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum 6 zileDE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET








Ultimele Comentarii