ACTUAL
Cupa Mondială 2026: Harry Kane spune că a avut „momentul său de glorie” la meciul cu RD Congo
Publicat
acum 3 orela
Autor
admin

Harry Kane a avut „momentul său de glorie” miercuri, asigurând de unul singur calificarea Angliei în optimi la Cupa Mondială, cu o dublă marcată în finalul meciului împotriva RD Congo (2-1).
„Indiferent cine (este în echipă), cu toţii putem avea momentul nostru de glorie. Şi da, pentru mine, a fost astăzi”, a declarat atacantul lui Bayern München pentru BBC, potrivit news.ro.
Calificarea în optimile de finală după un meci dificil în care congolezii au condus timp de peste o oră este un sentiment „incredibil”, a recunoscut el. „Ce meci nebun. A trebuit să continuăm să luptăm din greu, să luptăm din greu iar şi iar” pentru a-l depăşi pe Lionel Mpasi, care a făcut mai multe parade decisive, a explicat Kane. „Trebuie să ai răbdare într-un astfel de meci”, a precizat Kane.
„Suntem în acea etapă a turneului în care trebuie să obţii victorii prin sudoarea frunţii şi exact asta am făcut şi astăzi”, a adăugat el.
Calificată în optimi, Anglia va întâlni Mexic, la Ciudad de Mexico.
![]()
Poate îți place și...

BELGIA-SENEGAL: 3-2 Meci de foc pentru optimile CM 2026, decis în prelungiri

Kievul, zguduit de explozii puternice – Ucraina a fost lovită de un atac masiv al rușilor cu drone şi rachete. Locuitorii, noapte albă la metrou

Ucraina a lovit o altă rafinărie în Rusia. Preţurile carburanţilor explodează, Putin apelează la importuri din India
ACTUAL
Bucharest storm/14 servicemen help in stormwater removal
Publicat
acum 3 orela
1 iulie 2026Autor
admin

Fourteen servicemen from the Joint Logistics Command are helping in the capital city to remove the water accumulated following heavy rains.
”The military uniform carries a huge responsibility, but the most valuable mission always remains the same: to be with the people. Today, 14 servicemen from the Joint Logistics Command are intervening in Bucharest, in support of the population and the crews of the General Inspectorate for Emergency Situations, to remove the water accumulated following the meteorological phenomena. Seven motor pumps and specific means of transport have been sent to the field. Four portable motor pumps are already operating in the area of the Piata Victoriei 2 metro station, and three other high-capacity motor pumps are to be put into operation to accelerate operations”, the Defense Ministry (MApN) reported on Wednesday on Facebook.
The military staff come from several structures of the Joint Logistic Command and work shoulder to shoulder with the firefighters, so that the interventions can be carried out as quickly as possible, the cited source informs.
The mission will continue during the night, by ensuring an operational shift, so that the water evacuation and the return to normal can be achieved in the shortest possible time.
”The Romanian Army is with the people not only in moments of preparation and defense, but also when communities go through trials. In such situations, solidarity and mutual support make the difference. We want the effects of these floods to be removed as quickly as possible, and those affected to be able to resume their lives in safety as soon as possible”, the MApN reports.
![]()
ACTUAL
Averea găsită de DIICOT în casa lui Viorel Pașca: peste 74.000 de euro în numerar și actele de identitate a peste 400 de persoane găzduite în „azilele groazei din Bihor”
Publicat
acum 4 orela
1 iulie 2026Autor
admin

Ancheta în cazul familiei Pașca se extinde: alături de capul familiei, au fost reținuți soția și cei trei copii ai acestuia.
Miercuri seară, DIICOT a anunțat oficial reținerea a șase persoane, dintre care cinci sunt membri ai aceleiași familii. De asemenea, alte cinci persoane au fost plasate sub control judiciar.
Acuzațiile aduse de procurori sunt extrem de grave și vizează constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane în formă continuată. În paralel, avocatul bihoreanului susține ferm nevinovăția clientului său, punctând că centrele în care erau adăpostiți sute de vârstnici și bolnavi funcționau la vederea autorităților statului român de aproape două decenii.
„La datele de 30 iunie şi 1 iulie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea a şase inculpaţi (cinci dintre aceştia membri ai aceleaşi familii) şi măsura controlului judiciar faţă de alţi cinci inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi complicitate la trafic de persoane în formă continuată”, informează DIICOT.
Câți bani s-au găsit în casa lui Viorel Pașca
Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor de marţi, dintr-un seif aflat în locuinţa comună a trei dintre inculpaţi au fost ridicate 217 carduri emise de mai multe instituţii bancare, 19 carduri sociale şi şapte bonuri electronice pentru alimentarea mijloacelor de transport, toate având ca titulari persoane vătămate adăpostite în imobilele grupului infracţional organizat, sumele de 246.750 lei, 15.000 dolari americani, 7.880 euro, 4.920 dolari canadieni, 4.700 franci elveţieni şi 1.150 lire sterline, conform Libertatea.
Investigațiile au mai scos la iveală actele de identitate emise pe numele a celor 409 persoane găzduite în aceste spații, iar, dintr-un autoturism aflat în curtea imobilului, a fost ridicată suma de peste 11.000 de lei, mai multe prescripții medicale și 26 de carduri tichete sociale.
Totodată, procurorii au confiscat registre, bibliorafturi și evidențe detaliate privind activitatea desfășurată de-a lungul anilor, incluzând informații despre internări, externări și decese, precum și diverse note interne și însemnări.
„Într-un alt imobil, a fost identificată o încăpere amenajată ca «farmacie», care deservea locaţiile unde se aflau adăpostite persoanele, locaţie în care a fost găsită şi ridicată o cantitate importantă de medicamente, inclusiv din categoria celor cu regim special”, precizează aceeaşi sursă.
Ce acuzații i se aduc lui Pașca
Cercetarea a scos la iveală faptul că, începând din 2020, Viorel Pașca, împreună cu alți trei suspecți, a constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, structurată, la care au aderat și pe care au sprijinit-o alți șapte membri, în scopul obținerii de foloase materiale, ca urmare a exploatării persoanelor vulnerabile.
„Astfel, sub aparenţa furnizării unor servicii sociale, medicale, de îngrijire şi protecţie, disimulate prin folosirea ca paravan a unei asociaţii umanitare şi de caritate, gruparea de criminalitate organizată a indus în eroare donatori, aparţinători şi alte persoane interesate de oferirea serviciilor de îngrijire, pentru a obţine importante sume de bani”.
De asemena, din actele de urmărire penală a rezultat că, între 2020 şi iunie 2026, Viorel Pașca, cu sprijinul membrilor, a recrutat, primit şi adăpostit sute de persoane aflate în stare de vădită vulnerabilitate, persoane cu dizabilităţi psihice, care nu se puteau apăra şi nu îşi puteau exprima voinţa şi pe care le-au menţinut într-o stare de dependenţă şi aservire.
„Persoanele vătămate, aduse din multiple unităţi spitaliceşti şi direcţii de asistenţă socială din mai multe judeţe, au fost plasate în imobile situate pe raza comunelor Holod, Ceica, Tinca şi Lăzăreni, sub aparenţa oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament şi asistenţă socială de către liderul grupării, persoană fizică care nu deţinea capacitatea legală, organizatorică şi profesională necesară pentru o astfel de activitate, aşa cum stipulează Legea nr. 292/2011 privind asistenţa socială. Actul normativ prevede că, pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditaţi în condiţiile legii, precum şi faptul că serviciile sociale, indiferent dacă sunt acordate de furnizori de servicii sociale publici sau privaţi, pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă sunt licenţiate în condiţiile legii”, arată anchetatorii.
Pe parcursul întregii perioade, victimele erau ținute într-o stare de vulnerabilitate continuă, fără să le fie asigurate condiții minime necesare protejării sănătății, demnității și integrității lor fizice și psihice. Nu au beneficiat de îngrijire constantă, nu au fost supravegheate permanent, iar tratamentul medicamentos necesar afecţiunilor de care sufereau fie nu le-a fost administrat, fie le-a fost administrat în mod necorespunzător, discontinuu, fără respectarea indicaţiilor medicale şi de către un personal necalificat şi insuficient.
De asemenea, investigaţiile efectuate au arătat că persoanele care au murit în spaţiile deţinute de către Paşca au fost înhumate pe un teren din apropierea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare.
![]()
ACTUAL
Explodează ancheta azilelor groazei din Bihor! Întreaga rețea care a stat în spatele umilirii bătrânilor, demascată! Cine sunt oamenii lui Ilie Bolojan care au protejat și finanțat aceste cămine neautorizate cu foarte mulți bani
Publicat
acum 4 orela
1 iulie 2026Autor
admin
Procurorii DIICOT i-au reținut pe toți cei șase membri ai grupării care gestiona căminele în care erau ținuți sute de bătrâni în niște condiții cel puțin discutabile, iar mai departe judecătorii vor decide dacă membrii grupării, acuzați de grup infracțional organizat și trafic de persoane, vor fi arestați preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Anchetatorii spun că suspecții ar fi deturnat 13 milioane de lei, bani obținuți pentru îngrijirea bolnavilor, și că aceste azile funcționau complet ilegal, fără nicio autorizație.
„Situatia cu Pașca și a oamenilor nevoiasi pe care i-a ajutat este de 20 de ani, erau adusi cu ambulanta de la Protectia Sociala, de la primării prin politie, nu era secret, era cunoscut acest lucru. Toata lumea stia de ele, toate autoritătile”, a spus avocatul Răzvan Doseanu.
„Rămân surprins pentru că autoritățile au știut. Erau multe cazuri în care veneau la mine, în special familiile, că erau aduși aici. Erau aduși de poliție, erau aduși cu salvarea, ai statului. Păi cum nu se știa asta? Se bucurau că are cineva grija de ei și se fac cele necesare pentru ei. Acum o lună a inaugurat o casă, a renovat o casă și a participat de la județ, doctori din Arad, doctori din Timișoara, din Oradea, reprezentanții statului și nimeni n-a zis nimic, s-au bucurat”, a declarat Terec Iulian, preotul din Dumbrava.
Din această cloacă însă fac parte mai multe personaje. Toate puteau face ceva pentru a opri batjocura la adresa persoanelor vulnerabile, însă nimeni n-a făcut nimic. În primul rând, Ilie Bolojan, fost președinte al Consiliului Județean Bihor și premier demis, susține că a aflat de la televizor despre azilele groazei.
„Ştiu ceea ce am văzut din informaţiile publice. Ştiu că DSU şi Ministerul Muncii au solicitat un ajutor de urgenţă pe care l-am aprobat în aşa fel încât persoanele care au fost ridicate de la această asociaţie să fie relocate către instituţii din judeţele limitrofe, în aşa fel încât aceşti oameni să îşi găsească un adăpost, pentru că fără alocarea acestui sprijin nu ar fi îndeplinit condiţiile pentru a fi cazaţi în centrele pe care le deţin instituţiile statului”, a explicat Bolojan la TVR1.
Niște afirmații care, cel mai probabil, sunt false, potrivit România TV. Într-un județ în care controla tot ce mișcă, e foarte greu de crezut că Bolojan nu cunoștea ce se întâmpla acolo, mai ales că a vizitat o comună în care erau ținuți vârstnicii și, mai mult de atât, i-a făcut campanie edilului la primăria căruia procurorii au făcut și percheziții.
E vorba despre Sandu Săsăran, primarul comunei Holod. Comuna în care erau ținute aproape 150 de persoane vulnerabile. Sandu Săsăran este foarte apropiat de Ilie Bolojan. Pe vremea când candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor, s-a dus personal la Holod și i-a îndrumat pe cetățenii localității să îl voteze pe acest primar, Ilie Bolojan garantând pentru el.
„Domnul Săsăran poate nu vă este foarte simpatic la toți. Poate nu e un om perfect. Niciunul nu suntem. Dar trebuie să fiți conștienți că este singurul care poate să câștige Primăria. Prin urmare, votul util, al celor care vor mai mult în Holod, nu este pentru nu știu care candidat. Ci există un singur vot util pentru modernizarea Holodului. Votul pentru Săsăran. Prin urmare, cei care aveți încredere în mine trebuie să fiți conștienți că președintele de consiliu județean are nevoie de un partener la primăria din Holod. Cine este acest partener? Este domnul Săsăran. Deci, cei care aveți încredere în mine și credeți că se poate face mai mult, atunci vă rog să-l susțineți pe dânsul la primărie. Și o să vedeți ce se poate face dacă lucrăm pentru oameni”, spunea primarul. din Holod.
Viorel Pașca, șeful grupării clandestine, este acuzat de trafic de persoane și exploatarea vulnerabililor. A îngropat peste 400 de bătrâni care au murit în azilele sale ilegale. A adus sute de oameni din spitale din toată țara doar ca să le ia pensiile, indemnizațiile și ajutoarele sociale. Sub aparența unei asociații umanitare, a creat un sistem al groazei.

Viorel Pașca / FOTO: foaiatransilvana
O altă persoană protejată de Ilie Bolojan, care ar fi sprijinit ce se întâmpla la azilele groazei, este șeful DGASPC Bihor, Călin Puia. El ocupă această funcție din 2012. Conform informațiilor jurnalistului Liviu Alexa, publicate pe Strict Secret, Puia este un protejat politic al lui Ilie Bolojan și apropiat de cercurile de influență din județ, inclusiv frații Micula. A fost suspendat din funcție în 2018 din cauza unor scandaluri în care a fost implicat, fiind acuzat inclusiv de deturnare de fonduri. A revenit însă pe funcția de director al instituției. Din această calitate ar fi plătit sume foarte mari de bani către aceste azile. Azile despre care știm că erau neautorizate, dar care primeau fonduri publice de la instituția subordonată Consiliului Județean Bihor. Un azil care funcționa ilegal, care își bătea joc de persoanele vulnerabile și, mai mult de atât, îi lăsa pe oameni și fără bani. Și vă prezentăm un exemplu.
Conform surselor România TV, un vârstnic a fost transportat într-o dimineață la spital pentru o intervenție. Din momentul în care s-a întors, nu și-a mai găsit buletinul și nu și-a mai primit nici pensia, pentru că banii erau încasați de rețeaua cercetată astăzi de DIICOT. Mai mult, persoanele decedate în centrele grupării ar fi fost îngropate pe un teren din apropierea unui cimitir greco-catolic, iar anchetatorii susțin că membrii rețelei ar fi încasat ajutoarele de înmormântare.
Printre cei care ar fi trebuit să intervină, dar n-au făcut-o, se află Dumitru Țiplea – finul lui Bolojan. Prefect de Bihor din 2019 până în 2024, acum deputat PNL. Condamnat în tinerețe pentru falsificarea legitimațiilor de student ca să călătorească gratuit cu trenul. Ca prefect, avea puterea să verifice și să oprească abuzurile – n-a luat nicio măsură. A închis ochii la ce se întâmpla în județul său.
Iar din aceeași echipă de conducere a localității Holod face parte și nepotul lui Viorel Pașca – Emanuel Pașca, vizat și el de perchezițiile DIICOT. Un alt urmaș al brătienilor, apropiat de șeful partidului și implicat în această schemă este Vlad Mihai Popa, primar PNL la Tinca, o altă localitate cu un număr mic de locuitori, dar unde erau ținuți peste 100 de vârstnici. Tot din această cloacă mai face parte o liberală: Arina Moș, acum deputat de Bihor, fostă șefă a Direcției de Asistență Socială Oradea și veche colaboratoare a lui Ilie Bolojan. Și ea a tăcut în timp ce banii publici și vulnerabilii erau exploatați.
Toți acești oameni au legături directe sau indirecte cu premierul interimar Ilie Bolojan. Și, conform surselor România TV, toți vor da explicații în fața anchetatorilor. Chiar dacă, în acest moment, procurorii vizează oficial presupuse fapte din perioada 2020-2026, această anchetă s-ar putea extinde. Pentru că procurorii au cerut verificarea documentelor din anul 2010 și până în anul 2020. Există bănuiala că această schemă funcționa încă de 16 ani și că prejudiciul ar fi unul mult mai mare, nu doar 13 milioane de lei, cât estimează momentan procurorii DIICOT.
![]()
ACTUAL
VIDEO Manifestație de susținere pentru Viorel Pașca, în centrul Oradiei. Cazul „Dumbrava” împarte opinia publică: între acuzațiile DIICOT și imaginea de „Bun Samaritean”
Publicat
acum 5 orela
1 iulie 2026Autor
admin

Aproximativ 300 de persoane s-au adunat miercuri seară, în Piața Unirii din Oradea, pentru a-și manifesta susținerea față de Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, reținut în dosarul DIICOT privind presupusa exploatare a unor persoane vulnerabile. Protestul a avut loc pașnic, fără incidente, iar participanții au afișat pancarte și au scandat mesaje precum „DIICOT, rușine”, „Presa mincinoasă”, „Binele nu trebuie pedepsit”, „Dumnezeu poartă de grijă” și „Am fost la Dumbrava, oamenii erau îngrijiți”, notează presa locală.
Miting cu rugăciuni, pancarte și mesaje împotriva DIICOT
Manifestația a fost organizată în aceeași zi în care Viorel Pașca și membri ai familiei sale au fost audiați la sediul central al DIICOT din București. Potrivit relatărilor locale, participanții au venit din Oradea și din alte localități ale județului Bihor și au susținut că Pașca ar fi ajutat, de-a lungul anilor, persoane fără adăpost, bolnavi și oameni fără familie, pe care statul nu ar fi avut unde să îi ducă.
Evenimentul s-a încheiat cu rugăciuni, inclusiv „Tatăl nostru”, și cu muzică religioasă.
Organizatorul mitingului, Dan Craznic, a acuzat un abuz al instituțiilor statului și a afirmat că Pașca „a făcut ceva din propria voință, să ajute oamenii săraci”. Unii participanți au declarat că au vizitat așezămintele și că persoanele găzduite acolo ar fi avut masă caldă, pat curat și condiții decente.
Un caz care împarte opinia publică
Cazul este însă mult mai complex. Pe de o parte, Viorel Pașca este perceput de o parte a comunității drept „Bunul Samaritean” care a preluat cazuri sociale abandonate de familie sau de instituții. Pe de altă parte, procurorii DIICOT susțin că, sub aparența unei activități umanitare, ar fi funcționat o grupare care a exploatat sute de persoane vulnerabile, inclusiv persoane cu dizabilități psihice, pentru obținerea de foloase materiale.
Viorel Pașca, soția sa Florica și cei trei fii ai lor (Abel Timotei, Viorel Emanuel și Daniel Sabin Pașca) au fost reținuți de procurorii DIICOT. În dosar a fost reținută și Delia Păcală, iar alte cinci persoane au fost plasate sub control judiciar, potrivit informațiilor comunicate în cursul serii.
Acuzațiile procurorilor: trafic de persoane și grup infracțional organizat
Acuzațiile formulate de anchetatori vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Potrivit Poliției Române și DIICOT, gruparea ar fi acționat, începând cu anul 2020, sub aparența furnizării unor servicii sociale, medicale, de îngrijire și protecție, folosind ca paravan o asociație umanitară și de caritate.
Anchetatorii susțin că persoanele vulnerabile ar fi fost aduse din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe și plasate în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni. Potrivit autorităților, coordonatorul activității nu ar fi avut capacitatea legală, organizatorică și profesională necesară pentru furnizarea unor astfel de servicii, iar legea prevede că furnizorii de servicii sociale trebuie acreditați, iar serviciile sociale pot funcționa numai dacă sunt licențiate.
DIICOT susține că beneficiarii erau ținuți în dependență
DIICOT mai susține că persoanele găzduite ar fi fost menținute într-o stare de dependență și aservire și că nu ar fi beneficiat de îngrijire constantă și adecvată stării medicale. Procurorii afirmă că tratamentul medicamentos ar fi fost administrat necorespunzător sau discontinuu, de personal necalificat ori insuficient, iar persoanele decedate în spațiile deținute de grupare ar fi fost înhumate pe un teren aflat în apropierea cimitirului greco-catolic, în timp ce ajutoarele de înmormântare ar fi fost încasate de grupare.
Prejudiciul estimat în dosar este de peste 13 milioane de lei. Potrivit autorităților, banii ar fi provenit din donații, sponsorizări, contribuții, pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil, ajutoare de înmormântare și alte venituri cuvenite persoanelor vulnerabile.
Carduri bancare, documente și medicamente ridicate la percheziții
După percheziții, DIICOT a anunțat că într-un seif ar fi fost găsite 217 carduri bancare, 19 carduri sociale și 7 bonuri electronice pentru alimentarea mijloacelor de transport, toate având ca titulari persoane adăpostite în imobilele verificate. Anchetatorii au ridicat și sume de bani în lei și valută, acte de identitate, registre, documente privind internări, externări și decese, precum și medicamente, inclusiv din categoria celor cu regim special, dintr-o încăpere amenajată ca „farmacie”.
Viorel Pașca respinge acuzațiile
Viorel Pașca respinge acuzațiile. Avocatul său, Răzvan Doseanu, a declarat că acesta se consideră „categoric nevinovat” și că dosarul este la început. Apărarea susține că situația este cunoscută de autorități de aproximativ două decenii și că multe dintre persoanele găzduite în centrele lui Pașca ar fi fost trimise acolo chiar de instituții ale statului.
Și Pașca a afirmat, înainte de reținere, că oamenii provin „de la spitale, primării, poliție și alte instituții din țară” și că ar fi fost trimiși la el pentru că nu existau alte soluții de îngrijire după externare. El a spus că activitatea a fost susținută „din donații” și că nu se consideră vinovat.
Instituțiile știau de ani de zile de existența așezămintelor
Contextul arată că statul a știut de mult timp de existența așezămintelor lui Pașca. O anchetă Digi24 arăta anul trecut că persoane vulnerabile ajungeau la el cu ambulanțe sau mașini de poliție, iar unele instituții locale și centrale fuseseră sesizate în legătură cu situația. Aceeași anchetă nota că AJEPIS Bihor îl consilia din 2015 să intre în legalitate, DSP Bihor a făcut o sesizare la Poliție, DGASPC Bihor a susținut că nu are competențe, iar DSVSA a invocat faptul că imobilele sunt locuințe private.
Controverse mai vechi privind autorizarea centrelor
Există însă și episoade controversate în trecutul acestui caz. În 2024, Bihon relata că Pașca a dus trupul unui bărbat decedat în azil la Primăria Tinca, în contextul unui conflict privind impozitele pe clădirile folosite pentru adăpostirea persoanelor vulnerabile. Primarul comunei declara atunci că imobilele funcționează fără autorizații și că, din acest motiv, nu pot fi încadrate legal ca spații sociale.
Totodată, Pașca susținea încă de atunci că, în 18 ani, ar fi îngrijit aproximativ 3.000 de bolnavi și ar fi înmormântat 900, afirmând că a cerut autorităților să îi comunice oficial dacă activitatea este ilegală și că ar fi dispus să doneze casele unei instituții a statului care ar vrea să preia îngrijirea beneficiarilor.
Între acuzațiile penale și eșecul sistemului public
Cazul ridică, astfel, două probleme distincte. Prima ține de răspunderea penală, care va fi stabilită de anchetatori și, eventual, de instanță, cu respectarea prezumției de nevinovăție. A doua privește eșecul sistemului public de protecție socială, în condițiile în care sute de persoane vulnerabile par să fi ajuns, ani la rând, într-o rețea privată neautorizată sau insuficient reglementată, cu știința ori toleranța unor instituții ale statului.
Beneficiarii, relocați după intervenția DIICOT
În urma intervenției DIICOT, autoritățile au anunțat măsuri pentru relocarea persoanelor vulnerabile în centre de asistență și îngrijire capabile să asigure protecție, supraveghere și recuperare. Operațiunea a beneficiat de sprijinul DSU, al medicilor, psihologilor și specialiștilor în consilierea victimelor, fiind constituit inclusiv un spital mobil pentru evaluări și îngrijiri medicale de urgență.
![]()
ACTUAL
Instanța îl lasă pe Ciprian Ciucu să pleace în concediu în Portugalia. Cine preia atribuțiile la Primăria Capitalei
Publicat
acum 6 orela
1 iulie 2026Autor
admin

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat miercuri că va pleca în concediu pentru o săptămână lucrătoare, după ce instanța i-a permis să părăsească temporar România, deși se află sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DNA.
Întrebat, la Antena 3 CNN, cine va conduce Primăria Municipiului București în perioada absenței sale, edilul a precizat că atribuțiile vor fi preluate, conform legii, de viceprimarul 1 al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
„Evident, așa cum spune legea, viceprimarul unu, domnul Bujduveanu, preia atribuțiile primarului general”, a declarat Ciprian Ciucu.
Primarul general a afirmat că plecarea sa în vacanță este una firească, având în vedere programul încărcat de la Primăria Capitalei.
„Vă dați seama că este normal să mă duc și eu în concediu, că muncesc de dimineața până seara. Am nevoie și eu, ca oricine altcineva, de un concediu”, a spus Ciucu.
Edilul a precizat că va lipsi doar o săptămână lucrătoare și că plecarea va avea loc în weekend.
„E ceva normal. Nu voi lipsi decât o săptămână. O săptămână lucrătoare, pentru că voi pleca în weekend”, a mai spus primarul general.
Instanța i-a permis să plece în Portugalia
Ciprian Ciucu a primit permisiunea instanței de a părăsi temporar teritoriul României pentru a merge în Portugalia, în perioada 3-12 iulie, în scopul efectuării concediului de odihnă.
Potrivit deciziei instanței, a fost admisă plângerea formulată de Ciucu împotriva ordonanței emise de DNA în 29 iunie. Magistrații au desființat ordonanța atacată și i-au permis edilului să plece în Portugalia, în baza pachetului de servicii turistice achiziționat în 10 iunie.
„I s-a încuviințat inculpatului părăsirea temporară a teritoriului României pentru a se deplasa în Portugalia, în intervalul 03.07.2026-12.07.2026, în scopul efectuării concediului de odihnă, conform pachetului de servicii turistice achiziționat la data de 10 iunie 2026”, se arată în soluția instanței.
Decizia este definitivă.
Ciucu rămâne sub control judiciar
Primarul general al Capitalei se află sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție.
Tribunalul București a respins, în 24 iunie, contestația formulată de Ciprian Ciucu împotriva măsurii controlului judiciar, precum și cererea subsidiară privind modificarea obligațiilor impuse prin această măsură.
Procurorii DNA îl acuză pe Ciprian Ciucu că, în timpul campaniei electorale din noiembrie-decembrie 2025, ar fi primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală. Potrivit anchetatorilor, acestea ar fi fost primite în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Ancheta în cazul lui Ciprian Ciucu ar fi pornit de la un dosar de corupție de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în urma căruia procurorii au extins cercetările.
Ciprian Ciucu a respins acuzațiile formulate împotriva sa și a afirmat anterior că este nevinovat.
![]()
ACTUAL
VIDEO Fenomen neobișnuit în Venezuela, la câteva zile după cutremurele devastatoare. Ce spun specialiștii
Publicat
acum 7 orela
1 iulie 2026Autor
admin

Cerul din Caracas s-a colorat într-un roșu intens marți seara, la câteva zile după cutremurele care au devastat zone din Venezuela. Videoclipurile cu fenomenul s-au răspândit rapid pe rețelele sociale, iar mulți utilizatori au speculat o legătură cu activitatea seismică.
În seara zilei de 30 iunie, cerul de deasupra capitalei venezuelene a căpătat o nuanță neobișnuit de intensă de roșu-sângeriu.
Videoclipurile arată cartiere întregi scăldate în lumină roșie-sângerie, în timp ce Soarele apunea la orizont, conform Times of India.
Un clip distribuit pe larg a surprins scena în timp ce locuitorii priveau uimiți spectacolul. Momentul a venit la mai puțin de o săptămână după ce Venezuela a fost lovită de două cutremure la doar 39 de secunde distanță.
Nu există dovezi că fenomenul a fost cauzat de activitatea seismică, spun cercetătorii. Praful provenit de la clădirile prăbușite ar fi putut adăuga local particule fine în atmosferă. Cauza principală a fost însă un fenomen natural cunoscut în Venezuela sub numele de „candilazo”. Termenul descrie apusuri de soare de un roșu sau portocaliu excepțional de intens, frecvente în regiune.
Ce este fenomenul „candilazo”?
Pe măsură ce Soarele se apropie de orizont, lumina traversează o grosime mult mai mare a atmosferei. De-a lungul acestui traseu mai lung, lungimile de undă albastre și violete sunt împrăștiate prin fenomenul de împrăștiere Rayleigh.
Rămân astfel dominante lungimile de undă roșii și portocalii, care colorează cerul. Potrivit NASA, împrăștierea Rayleigh afectează în mod semnificativ propagarea luminii prin atmosferă, mai ales în zona ultravioletă. Efectul devine și mai puternic atunci când aerul conține particule suplimentare, precum praf, fum sau aerosoli.
Episoade de praf saharian
Nordul Americii de Sud se confruntă periodic cu episoade de praf saharian, transportat peste Atlantic de alizee. Aceste particule intensifică împrăștierea culorilor reci și accentuează nuanțele roșii-portocalii ale apusului. Potrivit NASA, praful saharian ajunge în mod regulat în Caraibe și în nordul Americii de Sud. Fenomenul influențează calitatea aerului, formarea norilor și aspectul apusurilor din întreaga regiune.
Explicația experților
Geofizicienii subliniază că seismele nu pot fi prezise pe baza culorilor cerului. Nu există dovezi științifice care să lege apusurile roșii obișnuite de activitatea seismică. Cercetătorii au investigat și fenomenul rar numit „lumini de cutremur”, asociat uneori cu evenimente seismice. Acestea ar implica descărcări electrice scurte, generate de tensiuni în anumite roci, și apar ca fulgere izolate lângă orizont, foarte diferite de cerul uniform roșu văzut la Caracas.
Venezuela a fost zguduită pe 24 iunie de un fenomen seismic extrem de rar. Două cutremure puternice, cu magnitudinile de 7,2 și 7,5, s-au produs la doar 39 de secunde distanță, în nordul țării.
Seismele au provocat pagube majore în mai multe orașe, inclusiv în Caracas și La Guaira, fiind urmate de peste 130 de replici.
Potrivit geologilor, un astfel de „dublu cutremur” este un fenomen rar, în care două seisme de magnitudine comparabilă se produc aproape simultan, amplificând efectele devastatoare.
Potrivit celui mai recent bilanț oficial disponibil, cel puțin 1.943 de persoane și-au pierdut viața.
Peste 10.500 de persoane au fost rănite.
![]()

BELGIA-SENEGAL: 3-2 Meci de foc pentru optimile CM 2026, decis în prelungiri

Kievul, zguduit de explozii puternice – Ucraina a fost lovită de un atac masiv al rușilor cu drone şi rachete. Locuitorii, noapte albă la metrou

Ucraina a lovit o altă rafinărie în Rusia. Preţurile carburanţilor explodează, Putin apelează la importuri din India

Cupa Mondială 2026: Harry Kane spune că a avut „momentul său de glorie” la meciul cu RD Congo

Bucharest storm/14 servicemen help in stormwater removal

Regalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu

NOAPTEA MINȚII LA CURTEA DE ARGEȘ: Prostie la superlativ pe sănătatea oamenilor: „Apa este potabilă, dar NU poate fi băută!” – Hotărâre CJSU de râsul-plânsul

Cum ne periem corect în funcție de tipul de păr: Regula de aur pe care mulți o ignoră

PREMIERĂ REVOLTĂTOARE | Festivalul „Carpați” ocolește Curtea de Argeș, orașul în care a fost fondat
Cazinouri noi în România: ce urmăresc jucătorii înainte de a-și crea un cont

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...

BACALAUREAT 2026 Se amână a doua proba a examenului de bacalaureat, din cauza caniculei!
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, din cauza caniculei, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului – matematică sau...
Curtea de Argeș

Au chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei
O situație de-a dreptul ireală, care reflectă perfect dezastrul din spatele cifrelor oficiale pompoase, a fost înregistrată în județul Argeș...

Halal aleși locali, halal primărie! Scandalul băncilor încinge spiritele în Consiliul Local Curtea de Argeș
Ședința de ieri a Consiliului Local Curtea de Argeș, în care s-a dezbătut rectificarea de buget, a scos la iveală...

Ceartă pe banii Aquaterm în Consiliul Local Curtea de Argeș: „Ori dați apă potabilă, ori plecați acasă!”
Ședința Consiliului Local de ieri a scos la iveală, din nou, prăpastia uriașă dintre gargara administrativă, bătaia de joc la...

PREMIERĂ REVOLTĂTOARE | Festivalul „Carpați” ocolește Curtea de Argeș, orașul în care a fost fondat
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Argeș bifează o nouă „performanță” greu de egalat: Curtea de Argeș, orașul de origine al renumitului...

Regalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu
Zi istorică, zi de spaimă națională pentru caniculă și sărbătoare…. regală în Orașul Regal! În plin cod de caniculă, exact...
Mioveni

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...
Câmpulung

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăMEMORIE ȘI DURERE: Curtea de Argeș nu trebuie să uite – 13 ani de la tragicul accident din Muntenegru – Nicolae Derviș și alți argeșeni a murit atunci
ACTUALacum o săptămânăAccident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime
ACTUALacum o săptămânăȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniAlertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
ACTUALacum 2 săptămâniCu Radio.ro asculți toate posturile tale radio preferate într-un singur loc
ACTUALacum o săptămânăIon Mînzînă, prins iar cu „fofârlica”, în direct. Alt recital de jigniri pe Facebook chiar în timp ce era făcut deputat bisericesc! ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI, PRECIZARI IMPORTANTE
ACTUALacum 3 zileRegalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu
ECONOMICacum 2 săptămâniCAZARE ARGEȘ – Apartament Theodora Curtea de Argeș: Eleganță urbană și cazare la superlativ în orașul regal













Ultimele Comentarii