Stai conectat...

ACTUAL

Cum învață Iureș, un ciobănesc german de la Centrul Chinologic din Sibiu, să depisteze droguri. Are doar 4 luni

Publicat

la

Recent ieșit din maternitatea Centrului Chinologic in Sibiu, Iureș profită de momentele fără lesă. Totuși, ciobănescul german începe să se familiarizeze cu comenzile și să își consolideze relația cu partenera sa de instrucție. Ziua Poliției a fost prima sa apariție publică, fermecându-i pe cei care l-au întâlnit.

„Este născut în luna ianuarie a acestui an, un puiuţ foarte sociabil. În această perioadă, face cunoştinţă cu mediul exterior. Până acum am lucrat cu el doar în spaţiile interioare din maternitatea centrului. Ziua Poliţiei a fost primul eveniment public la care a participat şi pot spune că a avut emoţii foarte mari şi că, astfel, l-am protejat într-o anumită măsură. Îi place foarte mult să se joace cu jucăria sa și  ca oricărui puiuţ îi place mâncarea. Deja cunoaşte faptul că recompensa vine ca o parte din disciplina în care este crescut. Am lucrat cu el de la început, din primele lui luni din viaţă şi sper să colaborăm mulţi ani de acum-ncolo, până la ieşirea la pensie. Este deja o relaţie specială între noi”, a mărtursit, pentru Tribuna,  Larisa Păun, instructoarea sa.

Citește și: Amendă de până la 4.000 de lei pentru șoferii care își transportă câinele sau pisica pe scaunul din față al mașinii

Iureș este foarte prietenos și fericit când cineva îi acordă atenție și își ascultă instructoarea. Principala sa calitate este mirosul, iar tot antrenamentul la care participă este construit pentru a dezvolta această abilitate.

„Îi place să miroasă orice. Tocmai pentru aceste calităţi va fi antrenat şi apoi va intra într-un curs pentru a recunoaște stupefiantele. Va exista în acest sens, o perioadă de pregătire şi de familiarizare, un dresaj specific  de dezvoltare a simţurilor pentru depistarea drogurilor”, a spus Larisa Păun.

„Îmi face o desosebită plăcere să lucrez cu animalele de mici, încă de la primele luni de la naştere, așa că relaţia cu Iureş este deja una specială. Am avut şi acasă animale, iar acest lucru mă ajută foarte mult acum, în profesie”, a precizat agentul principal.

Larisa a explicat că mâncarea lui Iureș este una obișnuită, bogată în nutrienți. Polițista este atentă la detalii când vine vorba de dezvoltarea lui Iureș și știe cum să i se adreseze.

„Vom petrece foarte mult timp împreună, ne vom sprijini reciproc şi vom urma împreună toate etapele cursului pentru depistarea drogurilor. Vom învăţa împreună, astfel încât să formăm o echipă foarte bună”, a mai spus Larisa Păun.

Câinii de serviciu reprezintă un sprijin important în activitatea structurilor operative, reprezentând parteneri de nădejde, care pot face diferența în momentele esențiale.

Citește și: În Poliţie, şi câinii ies anticipat la pensie: Poliția de Frontieră Giurgiu renunţă la un câine „scos din funcțiune” după doar doi ani

Loading

ACTUAL

SURSE Adrian Veștea și Sorin Grindeanu au plecat la Cotroceni pentru discuții cu Nicușor Dan

Publicat

la

Autor

Premierul desemnat Adrian Veștea și liderul PSD, Sorin Grindeanu, au ajuns marți la Palatul Cotroceni pentru discuții cu președintele Nicușor Dan, au declarat surse politice. Întâlnirea are loc după seria de consultări purtate de Veștea cu PNL, USR și UDMR, care au decis să nu susțină un guvern condus de el, iar calculele privind majoritatea necesară învestirii noului Guvern sunt tot mai complicate.

SURSE Veștea ia în calcul depunerea mandatului. Discuții la Cotroceni cu Nicușor Dan și Sorin Grindeanu

Potrivit informațiilor obținute pe surse, Adrian Veștea și Sorin Grindeanu se află în aceste momente la Palatul Cotroceni, unde poartă discuții cu președintele Nicușor Dan privind situația politică și perspectivele formării noului Executiv.

Potrivit acelorași surse, Sorin Grindeanu a plecat spre palatul Cotroceni direct de la Palatul Parlamentului.

Întâlnirea vine după ce premierul desemnat a avut în cursul zilei discuții cu reprezentanții UDMR și cu Grupul Unit pentru România, condus de Victor Ponta.

Surse politice susțin că, în urma acestor consultări, Adrian Veștea a constatat că obținerea unei majorități parlamentare pentru învestirea Guvernului este mult mai dificilă decât se estima inițial.

Potrivit acelorași surse, premierul desemnat analizează toate variantele aflate pe masă, inclusiv posibilitatea de a-și depune mandatul, în condițiile în care susținerea parlamentară necesară învestirii nu este încă asigurată.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cristi a murit în Italia. Tânărul tătic și-a salvat fratele de la înec cu prețul vieții sale

Publicat

la

Autor

Un român în vârstă de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a sărit în apă pentru a-și salva fratele mai mare, aflat în pericol de înec. Incidentul s-a transformat într-o tragedie cu final dureros, în ciuda eforturilor de salvare ale martorilor și echipelor de intervenție.

Intervenție disperată în apele periculoase ale râului Oglio

Tragedia s-a produs sâmbătă, pe o porțiune de plajă improvizată de pe râul Oglio, în apropiere de Brescia. Tânărul, stabilit de aproximativ cinci ani în Italia, unde lucra ca electrician, se afla la relaxare alături de fratele său, în vârstă de 30 de ani, și câțiva prieteni.

Într-un moment critic, fratele mai mare a fost surprins de curenți puternici și a început să se lupte cu apa. Fără ezitare, tânărul român a intrat în râu pentru a-l salva, alături de ceilalți membri ai grupului.

Fratele său a reușit să ajungă la mal, însă intervenția s-a transformat într-o tragedie pentru salvator, care nu a mai putut ieși din zona cu adâncimi de până la patru metri.

Eforturi de salvare fără rezultat

Pentru găsirea tânărului au fost mobilizate echipe de scafandri și un elicopter, iar corpul său a fost recuperat după zeci de minute de căutări, cu ajutorul unor pescari din zonă. Salvatorii au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes, decesul fiind declarat la scurt timp după intervenție.

„A murit într-un gest de iubire”

Comunitatea românească din Italia a reacționat cu profundă durere la vestea tragediei. Reprezentanți ai asociațiilor românești au transmis că tânărul este văzut ca un erou, subliniind că decizia sa a fost una instinctivă, motivată de dorința de a-și salva fratele.

„A murit într-un gest de iubire, fără să se gândească la propria siguranță”, au transmis apropiați ai comunității.

Durere în familie și în satul natal din România

Originar din comuna Matca, județul Galați, tânărul era descris de familie și vecini ca un om muncitor și dedicat. Acesta devenise tată în urmă cu doar patru luni, iar vestea morții sale a lăsat în urmă o familie devastată.

Bunica sa a povestit cu durere cum tragedia s-a petrecut fulgerător, iar rudele și vecinii au vorbit despre pierderea unui tânăr care „abia își construia viața”.

Zona în care s-a produs accidentul este cunoscută pentru curenții puternici și schimbările bruște de adâncime, fiind considerată periculoasă pentru înot. În ultimii ani, mai multe incidente similare au avut loc în râul Oglio, autoritățile locale impunând restricții de scăldat în anumite sectoare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Adrian Veștea, după consultările cu partidele: ”Interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă”

Publicat

la

Autor

Adrian Veștea, premierul desemnat, a declarat marți, după consultările cu partidele politice și parlamentarii neafiliați, că „interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă”.

„Datoria mea de prim-ministru desemnat este de a mă consulta cu toate grupurile parlamentare pro-europene. Acesta este mandatul pe care l-am primit de la președintele României, iar eu exercit acest lucru stând de vorbă cu aceste grupuri parlamentare sau cu parlamentarii independenți”, a spus Adrian Veștea.

”Interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă”

Premierul desemnat a subliniat că ”interesul nostru este de a avea o majoritate cât mai largă, de a avea o colaborare și pe viitor, după instalarea acestui guvern, în așa fel încât România să poată să iasă din acest blocaj”.

Totodată, el a ținut să precizeze faptul că ”o să stau de vorbă cu cei de la UDMR și o să comunicăm în momentul în care vom lua o decizie. (…) Și eu trebuie să fac niște analize, să fac calcule”.

Întrebat câte voturi are în acest moment, premierul desemnat a răspuns: „Vom vedea la timpul votului. Eu am avut deschiderea de a avea o astfel de discuție, de a prezenta intențiile pe care le am în momentul în care voi fi învestit prim-ministru.”

”Vreau să ne încadrăm în același deficit bugetar”

„Am un program de guvernare pe care nu l-am modificat, este același program de guvernare și nu cred că e necesar ca, la jumătatea unui an fiscal, să vii cu măsuri speciale și să încerci să creezi un impact bugetar diferit. Vreau să ne încadrăm în același deficit bugetar, din acest motiv am intenția de a-l păstra pe actualul ministru de Finanțe”, a mai spus Adrian Veștea.

Întrebat dacă a discutat cu Alexandru Nazare, el a răspuns: „Am discutat și urmează să mai aibă și el o discuție, iar în cursul acestei zile voi primi această informație”.

De asemenea, premierul desemnat a afirmat că tratează cu reconsabilitate această funcţie care i-a fost încredinţată.

”Voi face tot ceea ce stă în putere, după priceperea şi pregătirea pe care o am, în aşa fel încât să depăşim acest moment”, a conchis oficialul.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Publicat

la

Autor

Sindicaliștii din educație vor protesta miercuri în fața Guvernului și Parlamentului. Aceștia sunt nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Potrivit unor surse sindicale, la protest sunt așteptate să participe aproximativ 20.000 de persoane. Sindicaliștii se vor strânge mai întâi în Piața Victoriei, în fața Guvernului. Apoi, aceștia se vor deplasa către Parlament.

Federația ‘Spiru Haret’: ‘Educația cere respect’

Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ a transmis un mesaj prin care îi cheamă pe angajații din educație să iasă din nou în stradă.

‘Destul! Educația cere respect! Dragi colegi, mâine ieșim din nou în stradă. Ne strângem în Piața Victoriei pentru a ne cere drepturile!’, a transmis Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’.

Sindicaliștii reclamă măsurile de austeritate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține că măsurile de austeritate și nerespectarea angajamentelor asumate în anii trecuți îi obligă pe angajații din educație să protesteze din nou.

‘Măsurile de austeritate impuse recent și nepăsarea guvernanților față de angajamentele asumate în anii trecuți ne obligă să ieșim din nou în stradă. Fără o reacție fermă și unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate. (…) Fiecare angajat din educație are dreptul la condiții socio-profesionale decente și la recunoașterea muncii depuse prin salarii corecte. Fiecare copil are dreptul la o educație de calitate’, subliniază Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

Noua lege a salarizării, criticată de sindicaliști

Potrivit sindicaliștilor, noua lege a salarizării ‘condamnă’ profesorii la sărăcie. Aceștia au criticat și varianta de proiect a noii legi a salarizării unitare, despre care au spus, la finalul lunii aprilie, că reprezintă ‘o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate față de organizațiile sindicale și o dovadă incontestabilă că Guvernul, președintele României și partidele politice îngroapă educația, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construiește viitorul unei națiuni’.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ședință crucială la PSD: se pregătesc social-democrații să intre la guvernare?

Publicat

la

Autor

Președintele PSD Sorin Grindeanu se află marți într-o ședință cu liderii partidului, înainte de întâlnirea cu premierul desemnat Adrian Veștea. Surse Realitatea PLUS spun că social-democrații sunt gata să intre la guvernare. În paralel, USR – care a făcut scut în jurul lui Ilie Bolojan de când a fost demis prin moțiune de cenzură – a decis să nu susțină Guvernul Veștea.

Sorin Grindeanu și lider din PSD se află, marți după-amiază, într-o ședință la Parlament pentru a stabili viitoarea strategie privind guvernarea.

Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, cei de la PSD își doresc să intre la guvernare alături de Adrian Veștea, însă fără USR.

Ulterior urmează să aibă loc și o întâlnire între Adrian Veștea și membrii PSD.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Un șofer român de TIR a plătit amenzi de peste 20.000 de euro ca să fie lăsat să circule prin Cehia

Publicat

la

Autor

Prinderea transportatorului român a fost rezultatul unei operațiuni coordonate la nivel național. Firma acumulase sancțiunile în principal din cauza depășirii repetate a greutății maxime autorizate a vehiculelor.

„Cooperarea cu colegii de la Biroul Vamal din Liberec ne-a ajutat să localizăm transportatorul român pe teritoriul nostru”, a declarat David Kubenz, purtătorul de cuvânt al Biroului Vamal din Ostrava.

Citește și: Ursul care a atacat un turist elvețian pe Transfăgărășan a fost împușcat

Chiar dacă mai fusese sancționat de mai multe ori în trecut, patronul firmei a refuzat să plătească, iar sumele s-au acumulat.

„De îndată ce s-a descoperit că unul dintre vehiculele acestui transportator tranzita din nou Republica Cehă, a fost declanșată o acțiune operativă între structurile vamale din întreaga țară. Totul s-a finalizat cu oprirea camionului în apropiere de Nový Jičín”, a explicat Kubenz.

Vameșii au fost extrem de fermi și nu i-au permis șoferului să își continue drumul. Acesta a fost avertizat că, dacă datoria nu este plătită imediat, vehiculul va fi imobilizat, plăcuțele de înmatriculare vor fi ridicate, iar camionul va fi pus sub sechestru.

„Sub presiunea acestor măsuri restrictive, transportatorul a achitat pe loc, cu cardul, întreaga sumă datorată. Ulterior, camionul și-a putut continua călătoria”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al biroului vamal ceh.

Citește și: VIDEO A parcat pe plajă la Vadu. Gestul îl va costa 20.000 de lei

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend