Stai conectat...

DIVERSE

Cum arată casa Laurei Cosoi. Locuința este foarte mare, amenajată cu foarte mult bun gust, iar camerele fetițelor par desprinse din poveștile cu zâne

Publicat

la

Și cum multe dintre acestea se desfășoară în casă, urmăritorii ei au ocazia să vadă frecvent părți din locuința acesteia.

Casa Laurei Cosoi este, desigur, una mare, căci și familia este una numeroasă. Actrița a avut grijă ca spațiul în care își petrec mare parte din timp să fie unul primitor și să îmbine elementele moderne cu cele clasice. Este o locuință luminoasă, cu un design minimalist și accente scandinave, bazat pe culori neutre și materiale naturale.

Citeste si Cum se simte Laura Cosoi înainte de a naște cel de-al cincilea copil: „Cuvintele nu mai trec atât de ușor pe lângă suflet”

Livingul este deschis și aerisit, cu ferestre mari și multă lumină naturală, iar întreaga locuință pune accent pe confort și funcționalitate.

Laura și soțul ei au avut grijă ca încăperile în care stau fetițele să fie unele cu totul speciale. Camerele copiilor par realmente desprinse din poveștile cu zâne. Acestea sunt amenajate într-un stil care amintește de copilăria tradițională, piesa centrală fiind un pătuț ce imită leagănele de odinioară.

Pătuțul a fost ales astfel încât să aibă designul unui leagăn tradițional, așa cum se găsea la bunicii de demult, în fiecare casă cu prunc”, mărturisea vedeta pe blogul său.

Pe lângă casa din București, Laura și Cosmin dețin o casă și în Maramureș. Locuința este situată în mijlocul naturii, unde se retrag pentru a se relaxa și a petrece timp împreună.

Citeste si Imagine emoționantă postată de Laura Cosoi. Actrița și soțul ei sunt nerăbdători să își cunoască a 5-a fetiță: „Aici suntem pentru tine”

 

Loading

DIVERSE

Scandal cu Poliția la Primăria Timișoara, după ce mai mulți angajați repuși în funcție de instanță nu au fost primiți la muncă VIDEO

Publicat

la

Scandal la Primăria Timișoara, unde mai mulți angajați afectați de reorganizarea aparatului administrativ au încercat miercuri să revină la muncă, susținând că nu au fost primiți în instituție.

Tensiunile au apărut după ce administrația locală a desființat Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar, în cadrul unui proces mai amplu de reorganizare. În urma acestor măsuri, mai mulți angajați au fost concediați și s-au adresat instanței.

Citește și : Ludovic Orban susține că Nicușor Dan face ”marketing electoral”. ”Cum zicea Simion despre casele de 35.000 de euro, la fel sunt și declarațiile președintelui cu ‘linia roșie’, cu extremiștii”

Tribunalul Timiș a dispus suspendarea executării hotărârilor Consiliului Local Timișoara privind reorganizarea aparatului administrativ, precum și a actelor administrative emise în baza acestora, până la soluționarea cauzei pe fond.

Decizia a fost pronunțată în dosarul deschis de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local, în numele a zeci de angajați.

Instanța a admis în parte cererea și a suspendat executarea hotărârilor Consiliului Local nr. 189, 190, 191 și 192 din 28 aprilie 2026, acte care vizau reorganizarea unor structuri din administrația locală.

Măsurile au afectat angajați din Primărie, Direcția Fiscală, Direcția Generală a Poliției Locale și Clubul Sportiv Municipal.

În acest context, polițiștii au ajuns miercuri la sediul Primăriei Timișoara. Reprezentanții Poliției au transmis că prezența agenților a avut rolul de a preveni izbucnirea unui conflict, iar angajații au fost îndrumați să se adreseze ITM pentru clarificarea situației.

Șefa ITM Timiș, Ileana Tomoioagă, spune că niciun angajat de la Primăria Timișoara nu a făcut plângere la ITM legat de sentința instanței Primăriei Timișoara. Șefa ITM spune însă că sentința nu poate fi pusă aplicare până când instanța nu emite motivarea.

Citește și : Premierul Ilie Bolojan dezvăluie ce relație are, în prezent cu președintele Nicușor Dan și cu liderul PSD, Sorin Grindeanu: „Sunt relații de încredere care se construiesc în timp și care se năruie când nu respecți înțelegerile”

Potrivit unor informații pe surse, angajații dați afară vor să facă plângere la DNA fiindcă ar fi fost concediați în mod abuziv.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Nou mesaj Ro-Alert în Tulcea! Locuitorii au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spaţiul aerian. Două aeronave de luptă și un elicopter, ridicate de la sol pentru monitorizarea situației

Publicat

la

Alerta emisă a vizat un interval de 90 de minute. Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon aparținând bazei de la Fetești și un elicopter IAR 330 Puma au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat miercuri, 1 iulie, ora 13.20, o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 30 de kilometri de localitatea Vâlcove, Ucraina. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-Alert fiind trimis la ora 14.09.

Citeste si Resturi de dronă găsite pe un câmp din Tulcea. Autoritățile au decis să le detoneze pentru că aveau explozibil la bord

Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Britanice din Baza 86 Aeriană Fetești, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Întărită și un elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, au decolat la ora 14.10, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina”, se arată în comunicatul MApN.

Ro-Alert Tulcea

Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul național sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian.

MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri și menține permanent legătura cu acestea”, au mai transmis oficialii.

Cu o zi în urmă, Ministerul Apărării anunţa că fragmente de dronă au fost găsite într-o localitate din judeţul Tulcea, specialiştii confirmând prezenţa unei încărcături explozive, care a fost detonată controlat. Fragmentele ar proveni de la o dronă utilizată în atacurile executate de Federaţia Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene în luna aprilie 2026.

Citeste si Atac rusesc lângă granița României! Mesaj Ro-Alert în Tulcea. Un elicopter militar a fost ridicat de la sol să monitorizeze zona

Loading

Citește tot

ACTUAL

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj

Publicat

la

Autor

Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la siguranța minorilor și la controlul fenomenului consumului de alcool în rândul adolescenților. În timp ce autoritățile județene mimează siguranța publică, noaptea argeșeană se transformă în teatru de operațiuni bahice cu urmări dramatice.

În noaptea de 27 spre 28 iunie, în jurul orei 04:00, liniștea unui bloc de locuințe din orașul Costești a fost zdruncinată violent. Polițiștii au fost alertați după ce o adolescentă în vârstă de doar 16 ani, venită din județul Teleorman, s-a prăbușit în gol de la etajul 1 al imobilului.

Beție cruntă într-un apartament din Costești

Ancheta preliminară a polițiștilor din Costești a scos la iveală detalii revoltătoare. Minora nu se afla singură și nici în siguranță, ci lua parte la o petrecere de pomină:

  • Anturaj dubios: Minora se afla în apartament alături de alte două femei și un bărbat.
  • Stare de ebrietate avansată: Primele date confirmă că puștoaica de 16 ani era criță de beată, starea de degradare fizică fiind, cel mai probabil, cauza pierderii echilibrului și a căderii de la etaj.

Părinții, anunțați de poliție. Adolescenta, transferată de urgență la București

Impactul cu solul a fost unul violent, starea fetei necesitând intervenția de urgență a medicilor. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată inițial la o unitate spitalicească din Pitești. Din cauza complicațiilor și a gravității rănilor, medicii argeșeni au decis transferul de urgență al minorei la un spital din București pentru îngrijiri de specialitate.

În tot acest timp, tatăl fetei habar nu avea de coșmarul prin care trece fiica sa. Polițiștii din cadrul IPJ Teleorman au fost mobilizați la primele ore ale dimineții pentru a-l identifica pe părinte și a-i da vestea șocantă.

Dosar penal și alertă la Protecția Copilului

Anchetă sub lupă: Pentru a se stabili cu exactitate dacă minora a fost împinsă sau a căzut singură pe fondul consumului de alcool, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cercetările se desfășoară sub stricta supraveghere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. De asemenea, în caz au fost alertați și inspectorii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), care vor trebui să verifice cum a fost posibil ca o minoră de 16 ani să ajungă într-o stare avansată de ebrietate, la ora 4 dimineața, într-un apartament străin din Argeș.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Sediul Trezoreriei Municipiului București a fost inundat în urma furtunii. Dosare, calculatoare și alte echipamente au fost afectate

Publicat

la

Trezoreria Municipiului București a fost afectată destul de grav de furtuna puternică care a lovit Capitala în noaptea de marți spre miercuri, după ce apa a pătruns în sediul instituției și a provocat pagube în mai multe birouri.

Potrivit informațiilor disponibile, apa s-a infiltrat atât la parter, cât și la etajul 1 al clădirii, afectând documente, calculatoare și alte echipamente folosite de angajații ANAF.

În aceste condiții, activitatea a fost întreruptă miercuri, iar salariații au intervenit încă de la primele ore ale dimineții pentru evacuarea apei din încăperi.

Citește și : Incendiu la metrou în stația Universitate, după producerea unui scurtcircuit. Călătorii aflați în garnitura ajunsă la peron au forțat ușile ca să poată ieși

Incidentul readuce în atenție și problemele legate de starea precară a unor sedii ale ANAF, despre care s-a vorbit și în anii trecuți. În multe dintre acestea este nevoie de renovări, iar echipamentele folosite sunt vechi și depășite.

De exemplu, în 2023 angajații prezentau ministrului Finanțelor de atunci, Marcel Boloș, birouri din 1997 și imprimante care în mod normal ar fi fost casate.

Inundația vine în contextul în care o furtună severă a lovit marți România și a produs probleme majore în București și în județul Ilfov, dar și în alte regiuni ale țării.

După o zi cu temperaturi foarte ridicate, Capitala a fost lovită de ploi torențiale și vijelii, iar cantitatea de apă căzută în doar 10 ore a ajuns la 69,90 litri pe metru pătrat, echivalentul a peste 92% din media lunară pentru iunie.

Furtuna a provocat sute de intervenții ale autorităților și a afectat grav traficul, transportul public și rețelele de utilități. ISU a gestionat peste 1.950 de solicitări în București și Ilfov, în timp ce zeci de străzi au fost inundate, mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, iar unele linii STB și stații de metrou au fost afectate de acumulările de apă.

Probleme importante au fost semnalate și pe Bd. Basarabia, unde circulația a fost restricționată după surparea unei porțiuni din structura unei galerii de termoficare.

În paralel, autoritățile au anunțat intervenții în mai multe intersecții din Capitală, unde au fost raportate defecțiuni la semafoare, lipsa tensiunii sau acumulări de apă.

Citește și : Dubițele folosite în transportul internațional intră, de la 1 iulie 2026, sub același regim ca TIR-urile. Tahograful devine obligatoriu pentru transportul ușor

La nivel național, furtunile au afectat 60 de localități din 20 de județe și municipiul București. Aproape 30.000 de consumatori erau încă fără energie electrică miercuri dimineață, iar autoritățile au transmis zeci de mesaje RO-ALERT pentru avertizarea populației.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Tabăra Veștea din PNL îl acuză pe Ilie Bolojan că nu a depus la Tribunalul București documentele adoptate de Congresul Extraordinar (surse)

Publicat

la

Procesul ce privește hotărârile Congresului Extraordinar al PNL a fost amânat pentru miercuri, 8 iulie, după ce PNL nu a depus la Tribunalul București hotărârile adoptate la Congres privind alegerea noii conduceri și modificarea statutului partidului, potrivit surselor politice.

Potrivit legii, PNL este obligat să redacteze și să înregistreze aceste hotărâri la Tribunal.

La peste zece zile de la Congres, formațiunea nu a redactat încă cele mai importante hotărâri adoptate. În același timp, ar fi avut timp să redacteze deciziile de sancționare și de excludere îndreptate nominal împotriva reclamanților.

Citește și : Marian Vanghelie s-a trezit cu încă un proces. Fostul edil, obligat să evacueze un imobil

Netranspunerea hotărârilor în formă scrisă, timp de peste zece zile, nu reprezintă o simplă scăpare, ci o tergiversare care afectează dreptul la apărare al reclamanților și amână chiar controlul de legalitate pe care conducerea actuală îl evită, susțin cei din tabăra Veștea.

Aceștia afirmă că, înaintea termenului de astăzi, instanța a pus în vedere PNL să depună aceste hotărâri. Cu toate acestea, partidul s-ar fi prezentat la termen fără niciuna dintre ele, astfel că instanța a acordat un nou termen scurt pentru ca PNL să le depună.

Hotărârile congresului se află în posesia și sub semnătura PNL, nu a reclamanților, și nu se poate depune un act pe care nu îl deții și pe care nu ai avut cum să îl obții, întrucât PNL nu l-a redactat și nu l-a comunicat nimănui.

Citește și : Ciucu, după semnarea controlului judiciar: ”Nu am luat mită, nu am niciun fel de emoție”

Acesta este motivul pentru care procesul privind hotărârile Congresului Extraordinar al PNL a fost amânat pentru data de vineri, 8 iulie, potrivit surselor politice.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Vine o nouă furtună în Capitală, oamenilor li se cere să nu iasă din case. A fost convocat Comitetul pentru situații de urgență în București

Publicat

la

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări nowcasting de vreme severă imediată, după furtunile care au măturat toată țara în ultimele 24 de ore și au făcut dezastru.

„Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo cod portocaliu, valabilă în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, de astăzi, 01.07.2026, ora 15:00, până mâine, 02.07.2026, ora 06:00. Se vor semnala: vijelii puternice, averse torenţiale importante cantitativ, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice”, a transmis ISUBIF pe pagina de Facebook.

Vezi și Reacția lui Ciucu, după furtuna devastatoare din București: „Se putea şi mai rău, infrastructura a făcut faţă cu brio”

Autorităţile fac o serie de recomandări pentru populație:

amânaţi activităţile în aer liber! Lucrul în spaţii deschise sau la înălţime devine periculos pe vreme rea;
închideţi toate ferestrele şi asiguraţi-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;
evitaţi zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt.

De la ora 15.00 a intrat în vigoare un cod portocaliu emis de Administrația Națională de Meteorologie pentru Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Carpații Occidentali și cea mai mare parte a Carpaților Meridionali.

ANM avertizează că până joi, la ora 06.00, sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h și izolat de peste 100 km/h, averse torențiale, grindină de medii și posibil mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă pot ajunge la 25-40 l/mp, iar local pot depăși 50-60 l/mp.

În contextul avertizărilor meteorologice și al efectelor produse de furtunile din ultimele 24 de ore, miercuri, la ora 14:30 a fost convocat Centrul de Conducere și Coordonare a Intervenției (CMBCCI) la nivelul Municipiului București.

CMBCCI reprezintă structura de coordonare a intervențiilor în situații de urgență din Capitală și reunește toate instituțiile cu atribuții în gestionarea unor astfel de evenimente. La ședință participă reprezentanți ai ISU București-Ilfov, Poliției, Primăriei Municipiului București, primăriilor de sector, Apa Nova, precum și ai celorlalte instituții și operatori implicați în intervențiile din teren.

Convocarea centrului are ca scop coordonarea măsurilor necesare pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteo severe, evaluarea situației din teren și stabilirea intervențiilor care trebuie desfășurate în contextul noilor avertizări de furtuni emise de Administrația Națională de Meteorologie.

ANM a emis avertizări de tip cod portocaliu pentru averse torențiale ce vor acumula între 25 și 40 de l/mp, intensificări puternice ale vântului, frecvente descărcări electrice și grindină de medii dimensiuni:

Județul Constanța (Cernavodă, Băneasa, Rasova, Peștera, Aliman, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Ion Corvin); Între orele 14:40 – 15:30: Județul Constanța (Medgidia, Cernavodă, Hârșova, Cobadin, Mircea Vodă, Rasova, Ciobanu, Crucea, Peștera, Ghindărești, Deleni, Adamclisi, Saligny, Seimeni, Topalu, Tortoman, Siliștea, Horia). Între orele 14:07 – 15:00: Județul Alba (Cugir, Săsciori, Șugag) și Județul Sibiu (Săliște, Jina);

Județul Cluj (Mica, Mintiu Gherlii, Unguraș, Sic, Fizeșu Gherlii, Cătina, Țaga, Sânmărtin, Geaca, Pălatca, Buza), Județul Bistrița-Năsăud (Bistrița, Beclean, Lechința, Șintereag, Chiochiș, Braniștea, Șieu-Măgheruș, Nușeni, Matei, Budacu de Jos, Șieu-Odorhei, Mărișelu, Galații Bistriței, Urmeniș, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Miceștii de Câmpie, Silivașu de Câmpie);

De asemenea, meteorologii au anunțat o nouă avertizare de tip cod portocaliu de ploi până la 60 l/mp, furtuni cu descărcări electrice și vijelii de până la 100 km/h. Conform ANM, avertizarea de tip cod portocaliu este valabilă între 1 iulie, ora 15:00 și 2 iulie, ora 6:00.

Citește și Prognoza meteo. Inversiune termică, codul roşu de caniculă se transformă în cod roşu de furtuni. Oana Păduraru a citit hărţile ANM

„În Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Carpații Occidentali și cea mai mare parte a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice cu rafale de 70-90 km/h și izolat de peste 100 km/h, averse, grindină de medii și posibil mari dimensiuni (2-5 cm) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50-60 l/mp”, a transmis ANM.

Circulația rutieră și transportul în comun sunt perturbate miercuri în București, după cantitatea mare de apă care a căzut în timpul nopții. Autoritățile au emis mesaje RO-ALERT în cascadă, după ce ANM a transmis mai multe avertizări de furtună. Ultimul a venit dincolo de miezul nopții, în jurul orei 1.00 și a fost cod roșu.

Echipajele ISU București-Ilfov acționează în teren pentru gestionarea unui număr de peste 2.500 de solicitări pe fondul fenomenelor meteorologice severe din ultimele ore, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.

Potrivit ultimului bilanț:

1.997 de solicitări reprezintă intervenții la care echipajele au fost deja direcționate (unele au fost finalizate, iar altele sunt încă în curs de desfășurare); 550 de solicitări se află în prezent în așteptare, urmând să fie preluate de către echipajele de intervenție în funcție de disponibilitate.

Până la acest moment au fost desfășurate următoarele intervenții pentru înlăturarea efectelor negative produse în contextul fenomenelor meteorologice periculoase, astfel:

Municipiul București: Evacuarea apei din 277 case, 57 curți, 320 subsoluri, 119 străzi, precum și pentru degajarea a 779 copaci, 34 stâlpi, 59 elemente de construcție, fiind afectate 456 autovehicule. Totodată, se intervine cu 5 motopompe transportabile pentru evacuarea apei din subteran la stația de metrou Piața Victoriei.

Județul Ilfov: Evacuarea apei din 182 case, 60 curți, 30 subsoluri, 30 străzi, precum și pentru degajarea a 32 copaci, 14 stâlpi, 4 elemente de construcție, fiind afectate 20 autovehicule.

De altfel, ministrul interimar al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, a mers miercuri, 1 iulie, la stația de metrou Piața Victoriei, unde circulația a fost afectată după inundațiile provocate de furtunile din noaptea trecută. Oficialul a declarat că echipele intervin pentru evacuarea apei, iar traficul ar putea fi reluat spre seară, dacă verificările tehnice nu vor identifica probleme suplimentare.

Potrivit ministrului, în stație s-au acumulat aproximativ 7 milioane de litri de apă, iar intervenția este coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU): „Se trage apa cu șapte pompe încontinuu. Este și o limită a capacității tehnice. Încă nu este atinsă, dar urmează să fie atinsă în ceea ce privește gazele scoase de aceste pompe. Am vorbit și cu domnul doctor Arafat. Suplimentăm și cu sprijin de la Ministerul Apărării, și de la ISU, până la șapte pompe. Se fac calcule privind câte dintre ele pot funcționa concomitent, astfel încât activitatea să se desfășoare în siguranță”.

Ministrul Transporturilor a estimat că evacuarea apei ar putea dura între șase și zece ore, în funcție de numărul de pompe care vor putea funcționa simultan: „După calculele pe care le-am făcut, la cei 7 milioane de litri de apă care mai sunt acum de scos, undeva între șase și zece ore ar dura, în funcție de câte pompe se mai pot adăuga”.

Ulterior, Metrorex va trebui să curețe liniile și să verifice instalațiile electrice, senzorii și transformatoarele care ar fi putut fi afectate de apă: „Luând în analiză scenariul actual, încercăm să dăm drumul spre seară. Rămâne de văzut cât vor dura activitățile celor de la Metrorex, în funcție de ce găsesc acolo”.

Radu Miruță a menționat că reprezentanții Metrorex i-au transmis că o astfel de situație nu s-a mai produs în ultimele trei decenii și a sugerat că problema ar fi fost provocată de dificultăți în preluarea apelor pluviale la suprafață: „În ceea ce privește situația de la metrou, înțeleg de la oamenii responsabili de aici că de 30 de ani nu s-a întâmplat niciodată. În mod cert s-a întâmplat ceva în exteriorul stației de metrou. Pare că deasupra apa, care trebuia distribuită prin rețeaua de canalizare, nu a fost preluată în cel mai eficient mod cu putință”.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend