DIVERSE
Vine o nouă furtună în Capitală, oamenilor li se cere să nu iasă din case. A fost convocat Comitetul pentru situații de urgență în București
Publicat
acum 4 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări nowcasting de vreme severă imediată, după furtunile care au măturat toată țara în ultimele 24 de ore și au făcut dezastru.
„Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo cod portocaliu, valabilă în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, de astăzi, 01.07.2026, ora 15:00, până mâine, 02.07.2026, ora 06:00. Se vor semnala: vijelii puternice, averse torenţiale importante cantitativ, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice”, a transmis ISUBIF pe pagina de Facebook.
Autorităţile fac o serie de recomandări pentru populație:
amânaţi activităţile în aer liber! Lucrul în spaţii deschise sau la înălţime devine periculos pe vreme rea;
închideţi toate ferestrele şi asiguraţi-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;
evitaţi zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt.
De la ora 15.00 a intrat în vigoare un cod portocaliu emis de Administrația Națională de Meteorologie pentru Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Carpații Occidentali și cea mai mare parte a Carpaților Meridionali.
ANM avertizează că până joi, la ora 06.00, sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h și izolat de peste 100 km/h, averse torențiale, grindină de medii și posibil mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă pot ajunge la 25-40 l/mp, iar local pot depăși 50-60 l/mp.
În contextul avertizărilor meteorologice și al efectelor produse de furtunile din ultimele 24 de ore, miercuri, la ora 14:30 a fost convocat Centrul de Conducere și Coordonare a Intervenției (CMBCCI) la nivelul Municipiului București.
CMBCCI reprezintă structura de coordonare a intervențiilor în situații de urgență din Capitală și reunește toate instituțiile cu atribuții în gestionarea unor astfel de evenimente. La ședință participă reprezentanți ai ISU București-Ilfov, Poliției, Primăriei Municipiului București, primăriilor de sector, Apa Nova, precum și ai celorlalte instituții și operatori implicați în intervențiile din teren.
Convocarea centrului are ca scop coordonarea măsurilor necesare pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteo severe, evaluarea situației din teren și stabilirea intervențiilor care trebuie desfășurate în contextul noilor avertizări de furtuni emise de Administrația Națională de Meteorologie.
ANM a emis avertizări de tip cod portocaliu pentru averse torențiale ce vor acumula între 25 și 40 de l/mp, intensificări puternice ale vântului, frecvente descărcări electrice și grindină de medii dimensiuni:
Județul Constanța (Cernavodă, Băneasa, Rasova, Peștera, Aliman, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Ion Corvin); Între orele 14:40 – 15:30: Județul Constanța (Medgidia, Cernavodă, Hârșova, Cobadin, Mircea Vodă, Rasova, Ciobanu, Crucea, Peștera, Ghindărești, Deleni, Adamclisi, Saligny, Seimeni, Topalu, Tortoman, Siliștea, Horia). Între orele 14:07 – 15:00: Județul Alba (Cugir, Săsciori, Șugag) și Județul Sibiu (Săliște, Jina);
Județul Cluj (Mica, Mintiu Gherlii, Unguraș, Sic, Fizeșu Gherlii, Cătina, Țaga, Sânmărtin, Geaca, Pălatca, Buza), Județul Bistrița-Năsăud (Bistrița, Beclean, Lechința, Șintereag, Chiochiș, Braniștea, Șieu-Măgheruș, Nușeni, Matei, Budacu de Jos, Șieu-Odorhei, Mărișelu, Galații Bistriței, Urmeniș, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Miceștii de Câmpie, Silivașu de Câmpie);
De asemenea, meteorologii au anunțat o nouă avertizare de tip cod portocaliu de ploi până la 60 l/mp, furtuni cu descărcări electrice și vijelii de până la 100 km/h. Conform ANM, avertizarea de tip cod portocaliu este valabilă între 1 iulie, ora 15:00 și 2 iulie, ora 6:00.
„În Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Carpații Occidentali și cea mai mare parte a Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice cu rafale de 70-90 km/h și izolat de peste 100 km/h, averse, grindină de medii și posibil mari dimensiuni (2-5 cm) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50-60 l/mp”, a transmis ANM.
Circulația rutieră și transportul în comun sunt perturbate miercuri în București, după cantitatea mare de apă care a căzut în timpul nopții. Autoritățile au emis mesaje RO-ALERT în cascadă, după ce ANM a transmis mai multe avertizări de furtună. Ultimul a venit dincolo de miezul nopții, în jurul orei 1.00 și a fost cod roșu.
Echipajele ISU București-Ilfov acționează în teren pentru gestionarea unui număr de peste 2.500 de solicitări pe fondul fenomenelor meteorologice severe din ultimele ore, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.
Potrivit ultimului bilanț:
1.997 de solicitări reprezintă intervenții la care echipajele au fost deja direcționate (unele au fost finalizate, iar altele sunt încă în curs de desfășurare); 550 de solicitări se află în prezent în așteptare, urmând să fie preluate de către echipajele de intervenție în funcție de disponibilitate.
Până la acest moment au fost desfășurate următoarele intervenții pentru înlăturarea efectelor negative produse în contextul fenomenelor meteorologice periculoase, astfel:
Municipiul București: Evacuarea apei din 277 case, 57 curți, 320 subsoluri, 119 străzi, precum și pentru degajarea a 779 copaci, 34 stâlpi, 59 elemente de construcție, fiind afectate 456 autovehicule. Totodată, se intervine cu 5 motopompe transportabile pentru evacuarea apei din subteran la stația de metrou Piața Victoriei.
Județul Ilfov: Evacuarea apei din 182 case, 60 curți, 30 subsoluri, 30 străzi, precum și pentru degajarea a 32 copaci, 14 stâlpi, 4 elemente de construcție, fiind afectate 20 autovehicule.
De altfel, ministrul interimar al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, a mers miercuri, 1 iulie, la stația de metrou Piața Victoriei, unde circulația a fost afectată după inundațiile provocate de furtunile din noaptea trecută. Oficialul a declarat că echipele intervin pentru evacuarea apei, iar traficul ar putea fi reluat spre seară, dacă verificările tehnice nu vor identifica probleme suplimentare.
Potrivit ministrului, în stație s-au acumulat aproximativ 7 milioane de litri de apă, iar intervenția este coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU): „Se trage apa cu șapte pompe încontinuu. Este și o limită a capacității tehnice. Încă nu este atinsă, dar urmează să fie atinsă în ceea ce privește gazele scoase de aceste pompe. Am vorbit și cu domnul doctor Arafat. Suplimentăm și cu sprijin de la Ministerul Apărării, și de la ISU, până la șapte pompe. Se fac calcule privind câte dintre ele pot funcționa concomitent, astfel încât activitatea să se desfășoare în siguranță”.
Ministrul Transporturilor a estimat că evacuarea apei ar putea dura între șase și zece ore, în funcție de numărul de pompe care vor putea funcționa simultan: „După calculele pe care le-am făcut, la cei 7 milioane de litri de apă care mai sunt acum de scos, undeva între șase și zece ore ar dura, în funcție de câte pompe se mai pot adăuga”.
Ulterior, Metrorex va trebui să curețe liniile și să verifice instalațiile electrice, senzorii și transformatoarele care ar fi putut fi afectate de apă: „Luând în analiză scenariul actual, încercăm să dăm drumul spre seară. Rămâne de văzut cât vor dura activitățile celor de la Metrorex, în funcție de ce găsesc acolo”.
Radu Miruță a menționat că reprezentanții Metrorex i-au transmis că o astfel de situație nu s-a mai produs în ultimele trei decenii și a sugerat că problema ar fi fost provocată de dificultăți în preluarea apelor pluviale la suprafață: „În ceea ce privește situația de la metrou, înțeleg de la oamenii responsabili de aici că de 30 de ani nu s-a întâmplat niciodată. În mod cert s-a întâmplat ceva în exteriorul stației de metrou. Pare că deasupra apa, care trebuia distribuită prin rețeaua de canalizare, nu a fost preluată în cel mai eficient mod cu putință”.
![]()
Poate îți place și...

VIDEO Fenomen neobișnuit în Venezuela, la câteva zile după cutremurele devastatoare. Ce spun specialiștii

Bolojan dă cărțile pe față despre „sistemul” din România: „Când vrei să faci o reformă, te trezești cu o contrareacție dintr-o zonă total diferită care te poate bloca”

Ilie Bolojan demască cine a orchestrat prăbușirea partidului PNL: „Am avut un joc politic anii trecuți”
DIVERSE
Bolojan dă cărțile pe față despre „sistemul” din România: „Când vrei să faci o reformă, te trezești cu o contrareacție dintr-o zonă total diferită care te poate bloca”
Publicat
acum 19 minutela
1 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Întrebat dacă există un „sistem”, cine îl conduce și dacă, în perioada în care a fost președinte interimar al României, s-a aflat în fruntea acestuia, Bolojan a respins această interpretare.
Ce este sistemul și cine este Pahonțu (n.r. – Lucian)? Există sistemul, cum e președintele șeful sistemului? Ați fost șeful sistemului dvs ca interimar?
„Eu am fost trei luni de zile președintele interimar al României. Am lucrat cu toate structurile pe care președinția le avea într-o zonă de coordonare directă: serviciile de informații sau alte structuri, cu toate instituțiile. Am avut o colaborare respectuoasă și niciun fel de alte probleme.
Problemele legate de sistem, în accepțiunea mea, înseamnă nu sistemul instituțiilor statului, pentru că ăsta este un sistem, să spunem, la propriu. Sistemele, la figurat, înseamnă sisteme care nu funcționează corespunzător, înseamnă rețele de decizie care perturbă activitatea adevăratelor sisteme și care ne creează probleme.
În plan guvernamental ești pus în situația să vezi că atunci când vrei să faci o reformă într-o zonă te trezești cu o contrareacție dintr-o zonă total diferită care te poate bloca.. Oamenii care au câștiguri din această zonă sunt conectați cu ceilalți oameni. Asta înseamnă, să spunem, un sistem.
Asta înseamnă mulți oameni care sunt pe funcții, oameni care nu mai sunt angajați, dar au o istorie în spate, i-au numit, au contribuit la unii oameni. Sunt unele combinații de natură economică, de natură politică, iar odată ce funcționează și s-au împământenit, distrug imaginea adevăratelor sisteme.
În foarte multe zone care nu sunt gestionate corespunzător de statul român există, am găsit întotdeauna, o reprezentare transpolitică, transinstituțională, ăsta este sistemul pervertit, nu sistemul de instituții al statului, ci rețele de oamenii care se susțin unii pe alții.
Vrei să obții un ATR? Există niște oameni care funcționează în aceste instituții ce ți-l pot elibera pe baza acestei scurtături. Este o rețetă pe care, dacă o respecți, poți să o accesezi și să rezolvi problema mai repede. Astea sunt niște sisteme care parazitează statul român.
Să știți că oameni care au fost angajați în toate sistemele, că sunt din politic, din serviciile de informații, din diferite ministere, după ce nu mai sunt activi îi vezi implicați în tot felul de proiecte.”, a explicat Bolojan.
![]()
DIVERSE
Ilie Bolojan demască cine a orchestrat prăbușirea partidului PNL: „Am avut un joc politic anii trecuți”
Publicat
acum 21 de minutela
1 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ilie Bolojan explică de ce PNL a rămas la limita de relevanță. Liderul liberal afirmă că fostele alianțe doar au menținut România pe linia de plutire, fără a rezolva, în mod real, problemele.
De asemenea, premierul demis explică faptul că izolarea sa politică a survenit în momentul în care a refuzat să mai accepte compromisuri pentru PSD, în care unii controlează deciziile din umbră, iar alții încasează loviturile de la electorat.
„PNL este un actor politic care a rămas la limita de relevanță, pentru că atunci când ai 15% acesta nu e un scor mare. Acest partid, orice s-ar spune, și-a asumat o responsabilitate guvernamentală gestionând lucrurile, cu multe greșeli de multe ori. După 2024 și-a asumat o responsabilitate majoră, nu e ușor cu un scor de 15% să-ți asumi să fii interfața măsurilor care sunt luate de guvern, pentru că oamenii identifică măsurile cu premierul.
Am avut un joc politic anii trecuți în care acest „sistem” de partide a asigurat administrarea României, dar nu într-o formă care să transforme România, ci să mențină lucrurile. Dacă vrei să schimbi o comunitate, că este o țară, un oraș, un județ, trebuie să ai un sistem de guvernare care transformă lucrurile. Trebuie să guvernezi, trebuie să schimbi.
PNL a fost parte a acestui sistem, iar când PNL, prin tot ceea ce am făcut în această perioadă, a dovedit că vrea să fie un partid care să transforme sistemul de guvernare din România a intrat într-o zonă în care nu mai era un partid confortabil.
Ce au dorit întotdeauna cel mai mare partid de sistem, PSD? Să aibă un partid satelit, un premier proxy, în care unii sunt la fațadă cu eventuala notă de plată, alții în spate cu deciziile, ceea ce PNL nu a mai acceptat. În momentul în care PSD, dacă ar avea un partid satelit ar fi foarte încântat. Poate fi bine pentru niște oameni din vârful PNL sau niște grupări mici, dar avem nevoie de partide care vor modernizarea țării, ca lucrurile să se schimbe”, a spus Ilie Bolojan în direct la Friendly Fire, cu Moise si Vlad.
![]()
DIVERSE
Blocat în nostalgia Palatului Victoria, Ilie Bolojan nu poate trece peste demitere și aruncă cu noroi în Grindeanu, plângându-se iar că „a deranjat” interesele PSD
Publicat
acum 37 de minutela
1 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Întrebat de ce dorește Sorin Grindeanu să devină premier în acest context politic tensionat, Ilie Bolojan a răspuns:
„Domnul Grindeanu este dreptul dânsului de președinte de partid să dorească să fie premier. De ce a inițiat PSD această moțiune de cenzură? Eu am explicat asta: a fost un cumul de factori, unul legat de faptul că jocul pe care l-au făcut într-o primă etapă, de opoziție din guvernare, nu a dus la creșterea lor în sondaje.
În al doilea rând, prin mecanismele care au fost stabilite, reguli clare, fără sume preferențiale către diferite autorități locale, avantajul cu care unii oameni din administrație erau obișnuiți de a profita direct de pe urma guvernării nu a mai funcționat și trebuia să îți gestionezi cât mai bine localitatea dacă vrei să faci anumite schimbări.
A treia, gândiți-vă că am luat măsuri cât se poate de serioase în câteva sectoare foarte deranjante, unde s-au realizat profituri foarte mari pe inacțiunea statului, pe tolerarea unor lucruri care ne-au dus în situația în care în energie, în loc să avem prețuri mult mai mici, stăm cu prețuri foarte mari din tot felul de cauze, din are cele mai importante sunt cele legate de faptul că am blocat accesul în sistem prin emiterea autorizațiilor de racordare mult peste capacitate.
Toate aceste disfuncționalități sunt generate de o combinație de interese economice și politice. Toți oamenii care conduc aceste entități de stat au o susținere politică în spate, în principalele companii, și se văd cine sunt aceste persoane, de unde provin. Ei vin transpolitic și transinstituțional, de peste tot, unii n-au o culoare politică, dar încercând să le verificăm bugetelor, să impunem anumite măsuri, să facă investiții, să facă transparentă activitatea, să limităm lucrurile care le făceau neperformante. Avem companii unde nu s-au făcut restructurări de ani de zile.
Toate aceste lucruri au provocat o reacție, dublată de un calcul politic de tip cinic care s-a bazat pe ideea că dacă schimbă premierul care deranjează, PNL se va întoarce într-o formulă de coabitare, cum s-a mai întâmplat, și lucrurile vor continua bine-mersi”.
Mai departe, legat de acuzațiile referitoare la sabotarea parteneriatului cu SUA, Ilie Bolojan a declarat următoarele:
„Are legătură cu moțiunea de cenzură pentru că au inițiat-o. Nu este niciun proiect blocat de guvernul Bolojan într-un domeniu strategic al României. Dar în toată această perioadă, în relație cu orice stat, am căutat să susțin decizii așa cum aș fi eu proprietarul, ca un bun proprietar, gândindu-mă dacă ar fi afacerea mea cum aș proceda, ce aș susține dacă ar fi direct interesul meu.
Consultând toate datele, văzând aspectele comparative, să luăm decizii cât mai corecte pentru țara noastră”, a declarat Ilie Bolojan, în direct la Friendly Fire, cu Moise si Vlad.
![]()
DIVERSE
Antena 1 LIVE VIDEO Anglia – Congo ONLINE STREAM: 0-1. Gool, supriză uriaşă la CM 2026!
Publicat
acum 39 de minutela
1 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Antena 1 LIVE VIDEO Anglia – Congo ONLINE STREAM. Anglia şi RD Congo se întâlnesc în şaisprezecimile Cupei Mondiale. Naționala ”Three Lions” nu concepe să rateze accederea în ”optimi”.
Anglia- Congo live video aici
Min. 7: Goool Congo, 1-0, Cipenga deschide scorul pentru naţionala africană
Echipele de start la Anglia – RD Congo
Anglia (4-2-3-1): Pickford – Spence, Konsa, Guehi, O’Reilley – E. Anderson, Rice – Madueke, Bellingham, Rashford – Kane
Rezerve: D. Burn, Chalobah, Eze, Gordon, D. Henderson, J. Henderson, R. James, Mainoo, Quansah, M. Rogers, Saka, J. Stones, Toney, Trafford, Watkins
Selecționer: Thomas Tuchel
RD Congo (4-3-3): Mpasi-Nzau – Wan-Bissaka, Mbemba, Tuanzebe, Masuaku – Mukau, Moutoussamy, Sadiki – Mbuku, Wissa, Cipenga
Rezerve: Bakambu, Banza, Batubinsika, Bongonda, Elia, Epolo, Fayulu, Kakuta, G. Kalulu, Kapuadi, Kayembe, Mayele, Pickel, Tshibola
Selecționer: Sebastien Desabre
Arbitru: Adham Makhadmeh (Iordania)
Stadion: Mercedes-Benz Stadium (Atlanta)
Englezii au încheiat pe primul loc grupa L cu două victorii şi un egal înregistrate în faza grupelor şi pornesc ca favoriţi duelul de miercuri seara.
FRANŢA – SUEDIA: 3-0. Mbappe reintră în scenă pe stadionul care va găzdui finala CM 2026
De partea cealaltă, RD Congo a fost cea mai bună echipă dintre cele clasate pe locul 3 şi, deşi ocupă locul 46 în clasamentul FIFA, a prestat un fotbal solid atât în faţa Portugaliei, cât şi a Columbiei.
Englezii pornesc cu prima șansă la calificare, însă formația africană a demonstrat deja că poate produce surprize.
Echipele probabile la Anglia – DR Congo
Anglia: Pickford – Spence, Konsa, Guehi, O’Reilly – Anderson – Saka, Rice, Bellingham, Rashford – Kane
DR Congo: Mpasi-Nzau – Wan-Bissaka, Tuanzebe, Mbemba, Kapuadi, Masuaku – Sadiki, Moutoussamy, Mbuku – Wissa, Bakambu
Selecționata pregătită de Thomas Tuchel a ajuns neînvinsă în fazele eliminatorii, după ce a încheat pe prima poziție în grupa L, chiar dacă prestațiile sale nu au convins de fiecare dată.
”Leii” au întâmpinat dificultăți în fața echipelor care au ales să se apere foarte jos. Anglia nu a reușit să înscrie împotriva Ghanei, iar în duelul cu Panama a avut nevoie de 62 de minute pentru a deschide scorul.
Totuși, lotul valoros și experiența acumulată la turneele finale îi transformă pe englezi în principalii favoriți la calificarea în ”optimile” competiției.
Reprezentativa africană a impresionat prin disciplina tactică arătată în Grupa K. RD Congo a terminat înaintea uzbecilor și și-a câștigat locul în șaisprezecimi după o campanie solidă.
Formația africană a remizat cu Portugalia, a cedat la limită în fața Columbiei, iar în ultima etapă a învins Uzbekistan cu 3-1, rezultat care i-a adus calificarea.
Statisticile au confirmat stilul de joc ales de selecționata africană. RD Congo a preferat să se apere compact și să lovească pe contraatac.
Antena 1 LIVE VIDEO Anglia – Congo ONLINE STREAM. Harry Kane vrea să continue cursa pentru titlul de golgheter de la Cupa Mondială 2026
Anglia va încerca să evite emoțiile și să rezolve calificarea încă din cele 90 de minute. Thomas Tuchel are la dispoziție suficiente variante în ofensivă, iar Harry Kane speră să își îmbunătățească bilanțul și să rămână în lupta pentru titlul de golgheter al turneului.
Unul dintre punctele forte ale englezilor rămâne jocul la fazele fixe. Primul gol din victoria cu Panama a venit în urma unei astfel de situații, iar acest capitol poate face din nou diferența într-o partidă în care spațiile se anunță puține.
Pe hârtie, Anglia pornește cu prima șansă, însă RD Congo a demonstrat până acum că poate pune probleme unor adversari superiori valoric.
Organizarea defensivă și contraatacurile rapide reprezintă principalele arme ale africaniilor, în timp ce selecționata lui Thomas Tuchel va încerca să controleze jocul și să își confirme statutul de favorită.
Parcursul Angliei la Campionatul Mondial
Naționala pregătită de Thomas Tuchel a avut un parcurs solid și a terminat pe primul loc în Grupa L.
Rezultatele Angliei
- Anglia – Croația 4-2
- Anglia – Ghana 0-0
- Panama – Anglia 0-2
Parcursul Republicii Democrate Congo la Campionatul Mondial
Pentru RD Congo, simpla calificare la Campionatul Mondial era considerată o performanță importantă. Echipa lui Sébastien Desabre a depășit însă toate așteptările și a obținut în premieră calificarea în fazele eliminatorii.
Rezultatele RD Congo
- Portugalia – RD Congo 1-1
- Columbia – RD Congo 2-2
- RD Congo – Uzbekistan 3-1
Istoricul confruntărilor directe
Anglia și Republica Democrată Congo nu s-au întâlnit niciodată într-un meci oficial sau amical la nivel de echipe naționale de seniori.
Astfel, confruntarea de la Atlanta va reprezenta prima întâlnire din istorie dintre cele două reprezentative.
Partida se dispută pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta. Inaugurată în 2017, arena are o capacitate de aproximativ 75.000 de spectatori și este considerată una dintre cele mai moderne din lume. La ora disputării partidei sunt prognozate temperaturi de aproximativ 31-32°C, cu umiditate ridicată specifică statului Georgia.
![]()
DIVERSE
Ilie Bolojan cere un acord politic rapid și mobilizarea partidelor pentru deblocarea fondurilor din PNRR: „Avem încă șase legi de adoptat. România pierde niște sume importante, ceea ce nu-mi doresc, fie se găsește o formulă de tip guvern de armistițiu care să-și angajeze răspunderea pentru asta, pentru a nu fi pierduți acești bani”
Publicat
acum 40 de minutela
1 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ilie Bolojan a declarat că votarea acestor legi reprezintă o responsabilitate majoră a clasei politice, indiferent de contextul politic actual. Premierul demis a subliniat că Parlamentul trebuie să trateze cu prioritate proiectele asumate prin PNRR, deoarece de adoptarea lor depinde accesarea unor sume importante din fondurile europene.
„O votare în Parlament a unor legi ar fi un lucru de primă responsabilitate pentru toate partidele politice. Trebuie să discutăm cât se poate de clar: avem încă 6 legi importante de adoptat pentru că trei au fost adoptate ieri, dar 6 dintre ele, cu sume mari de bani, de la 770 de milioane de euro la 1 miliard, sunt neadoptate. Spre exemplu, avem codul urbanismului, blocat din decembrie în comisia de administrație de la Cameră, avem Legea salarizării, din nou un miliard, care va genera nemulțumiri, indiferent cum ar fi adoptată, și încă câteva legi, mai puțin importante, dar cu impact important.
Un prim acord pentru aceste legi ar fi o condiție de a fi oameni responsabili pentru țara asta. Este important ca în a doua jumătate a lunii iulie să existe sesiuni extraordinare în ambele Camere, în așa fel încât proiectele care sunt adoptate de o cameră decizională să fie depuse la cealaltă cameră, iar în trei-patru zile aceste proiecte vor fi adoptate. Lucrăm la legi, avem ultimele negocieri cu Comisia, în așa fel încât săptămâna viitoare să putem trimite tuturor liderilor toate aceste legi, să le poată studia, să facă Comisii înainte de plenul fiecărei camere în așa fel încât să le putem trece.
Dacă nu trec, atunci fie România pierde niște sume importante, ceea ce nu-mi doresc, fie se găsește o formulă de tip guvern de armistițiu care să-și angajeze răspunderea pentru asta pentru a nu fi pierduți acești bani.”, a spus Ilie Bolojan în podcastul Friendly Fire, cu Moise si Vlad.
![]()
DIVERSE
Scandal cu Poliția la Primăria Timișoara, după ce mai mulți angajați repuși în funcție de instanță nu au fost primiți la muncă VIDEO
Publicat
acum 2 orela
1 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Scandal la Primăria Timișoara, unde mai mulți angajați afectați de reorganizarea aparatului administrativ au încercat miercuri să revină la muncă, susținând că nu au fost primiți în instituție.
Tensiunile au apărut după ce administrația locală a desființat Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar, în cadrul unui proces mai amplu de reorganizare. În urma acestor măsuri, mai mulți angajați au fost concediați și s-au adresat instanței.
Tribunalul Timiș a dispus suspendarea executării hotărârilor Consiliului Local Timișoara privind reorganizarea aparatului administrativ, precum și a actelor administrative emise în baza acestora, până la soluționarea cauzei pe fond.
Decizia a fost pronunțată în dosarul deschis de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local, în numele a zeci de angajați.
Instanța a admis în parte cererea și a suspendat executarea hotărârilor Consiliului Local nr. 189, 190, 191 și 192 din 28 aprilie 2026, acte care vizau reorganizarea unor structuri din administrația locală.
Măsurile au afectat angajați din Primărie, Direcția Fiscală, Direcția Generală a Poliției Locale și Clubul Sportiv Municipal.
În acest context, polițiștii au ajuns miercuri la sediul Primăriei Timișoara. Reprezentanții Poliției au transmis că prezența agenților a avut rolul de a preveni izbucnirea unui conflict, iar angajații au fost îndrumați să se adreseze ITM pentru clarificarea situației.
Șefa ITM Timiș, Ileana Tomoioagă, spune că niciun angajat de la Primăria Timișoara nu a făcut plângere la ITM legat de sentința instanței Primăriei Timișoara. Șefa ITM spune însă că sentința nu poate fi pusă aplicare până când instanța nu emite motivarea.
Potrivit unor informații pe surse, angajații dați afară vor să facă plângere la DNA fiindcă ar fi fost concediați în mod abuziv.
![]()

VIDEO Fenomen neobișnuit în Venezuela, la câteva zile după cutremurele devastatoare. Ce spun specialiștii

Bolojan dă cărțile pe față despre „sistemul” din România: „Când vrei să faci o reformă, te trezești cu o contrareacție dintr-o zonă total diferită care te poate bloca”

Ilie Bolojan demască cine a orchestrat prăbușirea partidului PNL: „Am avut un joc politic anii trecuți”

Blocat în nostalgia Palatului Victoria, Ilie Bolojan nu poate trece peste demitere și aruncă cu noroi în Grindeanu, plângându-se iar că „a deranjat” interesele PSD

Antena 1 LIVE VIDEO Anglia – Congo ONLINE STREAM: 0-1. Gool, supriză uriaşă la CM 2026!

Regalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu

Beneficiile ascunse ale dudelor. Chiar dacă sunt pline de vitamine, trebuie consumate cu precauție de anumite persoane
Prima reacție a lui Fulgy după ce a fost externat de la Obregia: „Mă adresez exact ca un lord!”

NOAPTEA MINȚII LA CURTEA DE ARGEȘ: Prostie la superlativ pe sănătatea oamenilor: „Apa este potabilă, dar NU poate fi băută!” – Hotărâre CJSU de râsul-plânsul

Cum ne periem corect în funcție de tipul de păr: Regula de aur pe care mulți o ignoră

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...

BACALAUREAT 2026 Se amână a doua proba a examenului de bacalaureat, din cauza caniculei!
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, din cauza caniculei, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului – matematică sau...
Curtea de Argeș

Au chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei
O situație de-a dreptul ireală, care reflectă perfect dezastrul din spatele cifrelor oficiale pompoase, a fost înregistrată în județul Argeș...

Halal aleși locali, halal primărie! Scandalul băncilor încinge spiritele în Consiliul Local Curtea de Argeș
Ședința de ieri a Consiliului Local Curtea de Argeș, în care s-a dezbătut rectificarea de buget, a scos la iveală...

Ceartă pe banii Aquaterm în Consiliul Local Curtea de Argeș: „Ori dați apă potabilă, ori plecați acasă!”
Ședința Consiliului Local de ieri a scos la iveală, din nou, prăpastia uriașă dintre gargara administrativă, bătaia de joc la...

PREMIERĂ REVOLTĂTOARE | Festivalul „Carpați” ocolește Curtea de Argeș, orașul în care a fost fondat
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Argeș bifează o nouă „performanță” greu de egalat: Curtea de Argeș, orașul de origine al renumitului...

Regalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu
Zi istorică, zi de spaimă națională pentru caniculă și sărbătoare…. regală în Orașul Regal! În plin cod de caniculă, exact...
Mioveni

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...
Câmpulung

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăMEMORIE ȘI DURERE: Curtea de Argeș nu trebuie să uite – 13 ani de la tragicul accident din Muntenegru – Nicolae Derviș și alți argeșeni a murit atunci
ACTUALacum o săptămânăAccident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime
ACTUALacum o săptămânăȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș
ACTUALacum 2 săptămâniAlertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
ACTUALacum 2 săptămâniCu Radio.ro asculți toate posturile tale radio preferate într-un singur loc
ACTUALacum o săptămânăIon Mînzînă, prins iar cu „fofârlica”, în direct. Alt recital de jigniri pe Facebook chiar în timp ce era făcut deputat bisericesc! ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI, PRECIZARI IMPORTANTE
ECONOMICacum 2 săptămâniCAZARE ARGEȘ – Apartament Theodora Curtea de Argeș: Eleganță urbană și cazare la superlativ în orașul regal
ACTUALacum o săptămânăMĂCEL ÎN PNL ARGEȘ! Gorghiu, zburată de la Argeș! Mihai Coteț este noul șef al liberalilor argeșeni














Ultimele Comentarii