DIVERSE
Cristina Trăilă, la DNA Iași. Fostul secretar general adjunct al Guvernului, audiată din nou în dosarul Fănel Bogos
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Fostul secretar general adjunct al Guvernului Cristina Trăilă a fost audiată din nou, vineri, la sediul DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA Iaşi ar urma să îi comunice schimbarea calităţii din suspect în inculpat. Cristina Trăilă a venit la sediul DNA din Iaşi însoţită de avocat şi nu a dat declaraţii la sosire.
Pe 16 septembrie, după audierea sa la DNA Iaşi, Cristina Trăilă a afirmat că dosarul omului de afaceri Fănel Bogos nu are legătură cu premierul Ilie Bolojan şi că în declaraţiile sale date în faţa procurorilor nu a menţionat numele lui Bolojan. Ea a precizat că a fost solicitarea sa să dea declaraţii în faţa procurorilor.
„Acest dosar nu are nicio legătură cu premierul Ilie Bolojan şi nici nu au fost aspecte despre acesta în declaraţia mea. Nu este niciun element penal în ceea ce îl priveşte pe Ilie Bolojan”, a precizat Cristina Trăilă.
Totodată, Trăilă a afirmat că acuzaţia privind „traficul de influenţă” nu este la adresa sa, ci se referă la fostul lider al PNL Vaslui Mihai Barbu.
„Influenţa nu este a mea, ci a lui Mihai Barbu, care este autorul. Eu sunt complice, încă nu am elucidat cum”, a adăugat Cristina Trăilă.
Procurorii DNA au dispus, la finalul lunii august, urmărirea penală faţă de Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului la acel moment, pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În 26 august, Cristina Trăilă a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului. Ea a afirmat atunci că este total nevinovată şi că nu are nici cea mai mică îndoială că acest lucru va fi lămurit încă din faza de urmărire penală. Potrivit lui Trăilă, acest scandal mediatic este unul artificial, deloc întâmplător şi fără îndoială speculat în detrimentul imaginii premierului Ilie Bolojan, a Guvernului României şi a PNL.
Fosta deputată Cristina Trăilă (PNL), secretar general adjunct al Guvernului, a fost audiată la sediul DNA Iaşi în 25 august, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, ajuns, anul trecut, alături de fostul preşedinte PNL Vaslui Mihai Barbu, în biroul lui Ilie Bolojan.
Anchetatorii o acuză că „ar fi sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de exercitare a influenţei asupra preşedintelui A.N.S.V.S.A., în scopul înlocuirii din funcţie a directorului D.S.V.S.A. Vaslui” cu o persoană agreată de Bogos.
În acelaşi dosar a fost audiat joi şi europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, în condiţiile în care potrivit unor surse numele său apare în mai multe interceptări existente la dosar. La ieşirea de la audiere, Rareş Bogdan a precizat că a avut un dialog civilizat.
Pe 9 octombrie premierul demis Ilie Bolojan s-a prezentat la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, care în 23 septembrie 2025 a fost în audienţă în biroul său. Bogos este acuzat de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă. Prim-ministrul demis Ilie Bolojan a ieşit din sediul DNA Iaşi după aproape două ore şi jumătate.
Nici Bolojan, şi nici avocatul său nu au făcut declaraţii şi nu au răspuns întrebărilor jurnaliştilor.
În afară de omul de afaceri Fănel Bogos şi de Cristina Trăilă, în acest dosar au mai fost audiaţi la DNA şefii CJ Vaslui şi CJ Botoşani.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada martie – august 2025, Fănel Bogos ar fi promis şi i-ar fi dat unei persoane 200.000 de lei, în schimbul cărora aceasta ar fi promis că, împreună cu alte persoane, vor apela la oameni influenţi pentru a determina conducerea ANSVSA să-l înlocuiască pe şeful DSVSA Vaslui şi pentru a promova ilegal interesele financiare ale societăţii sale, în sensul primirii unor despăgubiri în valoare totală de aproximativ trei milioane de euro.
![]()
Poate îți place și...

Scriitorul Ioan Țicalo și fiica lui, poeta Mihaela Grădinariu, au murit la câteva ore unul după celălalt

Un profesor de muzică de la un liceu din Urlați a fost suspendat după ce le-ar fi obligat pe elevele sale să se întindă pe catedră

Micutzu, dezvăluiri despre lupta cu depresia: „Asta le recomand tuturor”. Cum a reușit să scape de „boala secolului XXI”
DIVERSE
Scriitorul Ioan Țicalo și fiica lui, poeta Mihaela Grădinariu, au murit la câteva ore unul după celălalt
Publicat
acum 8 minutela
9 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Comunitatea din Râșca, județul Suceava, și scriitorii din Bucovina trec printr-o dublă pierdere. Profesorul și scriitorul Ioan Țicalo a murit miercuri, 7 octombrie, la vârsta de 81 de ani. La doar câteva ore după moartea lui, joi dimineață, a murit și fiica sa, profesoara, poeta și criticul literar Mihaela Grădinariu, la 56 de ani. Ea se afla internată în spital.
„Dacă ieri am anunțat că scriitorul Ioan Țicalo a plecat dintre noi, iată, azi, aflăm că și Mihaela Grădinariu, fiica sa, poetă de certă vocație, cronicar literar de substanță, profesor dedicat, membră a Societății Scriitorilor Bucovineni și a Uniunii Scriitorilor din România”, a transmis Societatea Scriitorilor Bucovineni.
Ioan Țicalo s-a născut pe 16 aprilie 1945, în localitatea Sinăuții de Jos, dar și-a dedicat întreaga carieră didactică și literară comunei Râșca. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română și a predat ani la rând generațiilor de copii din comună.
A debutat publicistic în 1990, în revista „România literară”, iar în 2002 a publicat volumul „În Poiana lui Ioan”. În scrierile sale, s-a aplecat în special asupra vieții satului din nordul Moldovei și asupra oamenilor care au trăit unele dintre cele mai grele momente ale istoriei recente. A fost membru al Societății Scriitorilor Bucovineni.
Mihaela Grădinariu s-a născut pe 3 septembrie 1970, la Fălticeni. A absolvit Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea de Litere ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din 1994 a fost profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială Râșca, aceeași comunitate în care predase și tatăl său. Pe lângă activitatea de la catedră, a fost poetă, eseistă, cronicar și critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și a Societății Scriitorilor Bucovineni.
Tată și fiică, Ioan Țicalo și Mihaela Grădinariu lasă în urmă cărți, generații de elevi formați la școala din Râșca, prieteni, colegi și cititori.
![]()
DIVERSE
Un profesor de muzică de la un liceu din Urlați a fost suspendat după ce le-ar fi obligat pe elevele sale să se întindă pe catedră
Publicat
acum 17 minutela
9 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

O fotografie făcută în timpul unei ore de muzică a declanșat scandalul la Liceul Teoretic Brâncoveanu Vodă din Urlați, Prahova. O mamă acuză că fiica sa și alte colege de clasa a VI-a ar fi fost supuse unor practici umilitoare în timpul orelor.
„A luat-o de mână și a pus-o pe catedră, gen a întins-o pe catedră. I-a pus mâna aici la piept și după puțin mai jos și după și-a pus ea mâna pe burtă, pe linia de la burtă, și a vrut să vadă cum respiră. Ne-a pus cu spatele, nu cu fața sau ceva”, a declarat o elevă.
O fotografie pare să confirme mărturia unei eleve de clasa a VI-a de la Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” din Urlați, care i-a povestit mamei despre metoda neobișnuită folosită de profesorul de muzică. Cazul a ajuns pe grupul părinților, iar mama unei eleve care urma să participe la această practică a sesizat conducerea școlii și, ulterior, autoritățile competente.
„Totul a început în momentul în care au am ajuns acasă și am văzut-o speriată pe fata mea. Ea a început să îmi povestească ce s-a întâmplat la clasa a VI-a B. Eu am rămas șocată că nu îmi venea a crede. Efectiv a întins colega pe catedră sub pretextul că vrea să îi simtă respirația. Ce m-a speriat și mai tare a fost că eu am luat telefonul fetei mele și acolo am văzut conversație între ea și colegi. Și ea întreabă la un moment dat ‘Ce fac în momentul în care voi fi numită la oră?’. Iar colega îi spune: ‘Ceri voie la toaletă și întârzii cât mai mult să îți sară rândul”, a declarat mama unei eleve din Urlați.
Profesorul care a îngrozit elevii cu tehnicile sale predă de cel puțin 15 ani în Liceul Teoretic din Urlați și a mai fost sancționat în trecut. Cadrul didactic a fost suspendat.
„Ancheta se află în curs de desfășurare, direcțiunea a luat legătura cu toate instituțiile implicate. Pe perioada anchete, domnul profesor este suspendat conform procedurii legale și ulterior vom convoca consiliul de administrație și vom decide sancțiunea”, a declarat Mihaela Purcaru, membru al Consiliului Adminsitrativ al unității de învățământ.
Citește și: Zimbru de peste 800 de kilograme, ucis de braconieri la Bistriţa. Fusese recolat din Suceava VIDEO
Potrivit autorităților școare din Prahova, profesorul a mai fost sancționat și în trecut.
„Se pare că domnul profesor a mai fost sancționat în anii trecuți de către unitatea de învățământ pentru diferite abateri și pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Nu se practică această metodă, ea vizează un conținut din programa școlară, dar metoda de a preda elevilor cred că ar trebui să fie alta, nu să atingă elevii”, a declarat Ilona Rizea, inspector școlar general ISJ Prahova.
Profesorul de educație muzicală respinge acuzațiile și susține, într-un mesaj transmis pe rețelele sociale că acestea sunt false, cu precizarea că nu va face declarații până la finalizarea anchetei. Profesorul riscă să fie dat afară, dacă se confirmă acuzațiile.
„Resping cu fermitate toate acuzațiile calomnioase aduse în spațiul public, acestea fiind complet false și contrare realității de la clasă. Din respect pentru procedurile administrative și pentru ancheta oficială aflată în curs de desfășurare, nu voi face declarații în presă până la finalizarea cercetărilor de către instituțiile abilitate, pentru a permite aflarea adevărului obiectiv”, a scris acesta.
![]()
DIVERSE
Micutzu, dezvăluiri despre lupta cu depresia: „Asta le recomand tuturor”. Cum a reușit să scape de „boala secolului XXI”
Publicat
acum 20 de minutela
9 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Micutzu a profitat de lansarea noului său film, „Teambuilding 2”, pentru a face o confesiune tulburătoare despre problemele de sănătate mintală cu care s-a confruntat. Îndrăgitul comediant a povestit deschis cum s-a luptat ani la rând cu o depresie severă și cum a reușit să își recupereze viața pas cu pas.
Citește și: Țeapă în lumea stand-up-ului! Cum au pierdut Micutzu și Cătălin Bordea 1 milion € din cauza unui prieten
„Asta e ceea ce se întâmplă în mod normal în viața unui om, mai pierzi prieteni… Și noi pățim lucrurile astea, și noi suntem oameni! Am reușit doar ridicându-mi fundul din pat și mergând la aer, stând în soare, citind…
Mi-am făcut tot felul de preocupări, cum ar fi să fac sport și am încercat să mănânc mai sănătos. Să consulte un specialist, asta le recomand celor care se confruntă cu depresia„, a declarat Micutzu pentru Viva.ro.
Micutzu a reușit să slăbească 50 de kilograme
În urmă cu câțiva ani, actorul avea aproape 170 de kilograme. Acesta a vorbit despre momentul în care și-a dat seama că sănătatea îi este în pericol din cauza kilogramelor în plus. Micutzu a povestit că și-a dat seama că trebuie să slăbească urgent după ce a mers cu un prieten să-și facă o micșorare de stomac.
”El s-a pus pe cântar, avea 167,8, eu aveam 167,8. M-am panicat, mai mult decât conștientizat.Și am început cu chestii mici. Nu am mai mâncat carne foarte des, am avut o pauză de opt luni. A contribuit foarte mult. Iar apoi clasicul fără carbohidrați
Am slăbit pornind de la grija pentru sănătate. Când ai aproape 170 kg… Ajungi ușor la cifra asta pentru că nu îți dai seama în momentul în care te îngrași că prinzi proporții, mai ales că îmi blocam în minte faptul că mă îngraș. Seara rupeam când venea vorba de mâncare. Era pe genul ‘Mănâncă, mă, să fii sănătos!’”, a dezvăluit actorul.
![]()
DIVERSE
FACIAS sesizează organele de urmărire penală cu privire la posibila favorizare a persoanelor implicate în infracțiuni legate de droguri, printr-un proiect de lege care propune dezincriminarea unor astfel de fapte
Publicat
acum 36 de minutela
9 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

FACIAS cere procurorilor să verifice dacă inițiatorii proiectului de lege B544/2026 privind drogurile destinate consumului propriu au săvârșit fapte care întrunesc condițiile infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal, și ale infracțiunii de îndemn la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Totodată, FACIAS solicită DIICOT să verifice, în condițiile legii, sursele de finanțare ale inițiatorilor proiectului de lege B544/2026 privind drogurile destinate consumului propriu și să stabilească dacă există legături financiare relevante pentru eventuale fapte penale asociate promovării proiectului.
Proiectul de lege B544/2026 privind drogurile destinate consumului propriu, înregistrat la Senat pe 5 octombrie, ar înlocui pedepsele penale pentru deținerea drogurilor, fără drept, în vederea consumului propriu, cu amenzi contravenționale între 1.000 și 1.500 de lei pentru drogurile de risc și între 1.500 și 3.000 de lei pentru drogurile de mare risc. Proiectul propune aceeași schimbare pentru cumpărarea, cultivarea, producerea și fabricarea drogurilor destinate consumului propriu. În prezent, pentru aceste fapte, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri prevede închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă penală pentru drogurile de risc și închisoare de la șase luni la trei ani pentru drogurile de mare risc.
Propunerea ar transforma în contravenții și introducerea sau scoaterea din țară, fără drept, a drogurilor pentru consum propriu. Proiectul prevede amenzi între 1.500 și 2.000 de lei pentru drogurile de risc și între 2.000 și 3.500 de lei pentru drogurile de mare risc. Proiectul prevede dublarea amenzii maxime în anumite situații, de exemplu atunci când fapta este comisă de un cadru medical. Astăzi, introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la cinci la 15 ani pentru drogurile de risc și de la 10 la 20 de ani pentru drogurile de mare risc, precum și cu interzicerea unor drepturi.
Barometrul „Criza invizibilă a drogurilor”, realizat de Alianța Binelui Comun (ABC), o inițiativă a FACIAS, arată amploarea consecințelor consumului de droguri în România. Instituțiile au raportat 6.548 de cazuri sau pacienți sub 25 de ani în evidențele medicale. Instituțiile din 40 de județe au comunicat 3.827 de persoane sub 25 de ani trimise în judecată în cauze legate de droguri, iar cele din 30 de județe au raportat 477 de persoane din aceeași categorie de vârstă ajunse în penitenciare. Separat, datele naționale pentru 2023 indică 3.089 de urgențe medicale asociate consumului de droguri și 34 de decese, dintre care 25 provocate de supradoze, la nivelul tuturor grupelor de vârstă.
FACIAS cere ca procurorii DIICOT să efectueze verificările solicitate și să stabilească dacă există fapte care atrag răspunderea penală a inițiatorilor proiectului de lege privind dezincriminarea drogurilor.
![]()
DIVERSE
Iulian Stanciu, cofondatorul eMAG, devine asociat în firma NIBIRU Real Estate, dezvoltatorul noului proiect de divertisment din Costinești
Publicat
acum 2 orela
9 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Iulian Stanciu a realizat această mutare prin intermediul Inspire Asset Management, compania sa de investiții, urmând ca un anunț oficial să fie lansat în perioada următoare. Pentru ca tranzacția să fie complet finalizată, este necesară doar primirea undei verzi din partea Consiliului Concurenței.
Iulian Stanciu intră în acționariatul NIBIRU
Lansat pe 16 iulie de Andrei Șelaru (Selly) și o echipă de investitori, proiectul Nibiru reprezintă o investiție de circa 50 de milioane de euro desfășurată pe mai bine de 20 de hectare între Costinești și Tuzla. Stațiunea a dat rapid lovitura: doar în primul sezon a adunat peste două milioane de vizite, iar impactul total al ecosistemului creat alături de festivalul Beach, Please! a sărit de 2,6 milioane de vizitatori.
Planurile pentru 2027 sunt și mai ambițioase, vizând extinderea infrastructurii, lansarea unor noi concepte de entertainment și întărirea rețelei de parteneri din jurul destinației.
Iulian Stanciu a strâns o avere de jumătate de miliard de euro după ce și-a vândut acțiunile eMAG către grupul Prosus, punând punct unei povești de succes de 17 ani. Banii nu vor rămâne însă în conturi, prin firma sa Inspire Asset Management, unde a plasat deja peste 100 de milioane de euro, celebrul investitor vrea să dea lovitura. El a mărturisit că vrea să ajungă la un portofoliu de un miliard de euro în doar doi-trei ani, iar în zece ani să gestioneze un fond mamut de 5 miliarde de euro, deschis și pentru alți jucători din piață, potrivit ZF.
Portofoliul lui Iulian Stanciu este extrem de diversificat, variază de la brandul de lactate Artesana și până la clinica de fertilizare in vitro Embryos. Prin intermediul Inspire Asset Management, antreprenorul controlează direct participații în trei companii strategice: Foraj Sonde Videle (firmă de foraj listată pe piața AeRO), Embryos (cea mai mare clinică de profil din țară, unde a intrat alături de fondul Integral) și Argenta, o companie din Năvodari specializată în construcții metalice pentru industria de petrol și gaze.
Iulian Stanciu mai controlează Network One Distribution (NOD), un gigant de sute de milioane de euro pe piața distribuției IT. Puterea sa financiară se extinde însă și mai departe, investind bani în nouă fonduri de investiții de top—precum Morphosis, Booster, BoldMind, V7, Underline, Growceanu, Integral, CEECAT și Endeavor.
![]()
DIVERSE
Zimbru de peste 800 de kilograme, ucis de braconieri la Bistriţa. Fusese recolat din Suceava VIDEO
Publicat
acum 3 orela
9 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un zimbru de peste 800 de kilograme a fost găsit mort și decapitat în zona localității Măgura Ilvei din Bistrița-Năsăud. Lipsa capului indică faptul că animalul ar fi fost ucis de braconieri. Zimbrul este specie protejată în România, dar și la nivel european.
Descoperirea a făcută joi seară, a intrat imediat în atenția autorităților. Echipe ale Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și ale DSVSA Bistrița-Năsăud s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările în care animalul și-a pierdut viața. Lipsa capului ridică suspiciuni serioase privind posibilitatea unei acțiuni de braconaj, însă ancheta urmează să stabilească ce s-a întâmplat. Zimbrul este o specie strict protejată prin lege.
Ultimele imagini cu zimbru înainte de a fi găsit mort:
Trupul animalului a fost descoperit joi seară, incidentul fiind confirmat pentru Bistriteanul.ro de prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha. Polițiștii IPJ Bistrița-Năsăud și o comisie a DSVSA Bistrița-Năsăud s-au deplasat de urgență la fața locului.
Zimbrul, specie protejată de lege, devenise cunoscut la Lunca Ilvei, fiind zărit prima dată pe 23 septembrie, iar animalul a păscut liniștit prin gospodăriile oamenilor. Ulterior, zimbrul a ajuns și la Măgura Ilvei, zonă în care a fost găsit mort.
Animalul a ajuns în Bistrița- Năsaud dintr-o rezervație din județul Suceava, de unde mai multe exemplare au fost eliberate în sălbăticie. Cei care l-au văzut spun că era un animal blând și nu părea o amenințare.
Din informațiile Bistrițeanul.ro, ieri, reprezentanții DSVSA Bistrița-Năsăud au intervenit și l-au sedat, pentru că animalul părea să nu fie bine și avea spume la gură. I s-au recoltat probe pentru analize, iar medicii veterinari au verificat dacă starea lui nu era cauzată de faptul că mâncase prea multe mere din livezile din zonă. După sedare, zimbrul și-ar fi revenit fără probleme. La mai puțin de o zi, zimbrul a fost găsit mort, în aceeași zonă.
![]()

Scriitorul Ioan Țicalo și fiica lui, poeta Mihaela Grădinariu, au murit la câteva ore unul după celălalt

Un profesor de muzică de la un liceu din Urlați a fost suspendat după ce le-ar fi obligat pe elevele sale să se întindă pe catedră

Micutzu, dezvăluiri despre lupta cu depresia: „Asta le recomand tuturor”. Cum a reușit să scape de „boala secolului XXI”

FACIAS sesizează organele de urmărire penală cu privire la posibila favorizare a persoanelor implicate în infracțiuni legate de droguri, printr-un proiect de lege care propune dezincriminarea unor astfel de fapte

Iulian Stanciu, cofondatorul eMAG, devine asociat în firma NIBIRU Real Estate, dezvoltatorul noului proiect de divertisment din Costinești

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș

ACCIDENT CUMPLIT LA BRADU! S-a răsturnat cu tractorul direct în lac!

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ

Școală scoasă la vânzare în Argeș: De la promisiunea unui centru pentru bătrâni, la afacere imobiliară de mii de metri pătrați?

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA
La data de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au continuat cercetările într-un dosar...

Accident groaznic la Bascov – Un bărbat a murit strivit deTIR
Un grav accident rutier s-a produs in aceasta seara în comuna Bascov, sensul giratoriu, ieșire către Vâlcea, unde, o persoană...

Smiley se întoarce acasă, la Pitești, cu filmul „Vacanță All Inclusive”
Caravana „Vacanță All Inclusive” ajunge la Pitești: proiecție specială pe 5 noiembrie Cu o zi înaintea lansării oficiale în cinematografe,...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...
Curtea de Argeș

L-AU ARESTAT! Cine e bărbatul din Mălureni care a lovit sălbatic 2 femei
La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat cercetările într-un dosar penal...

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
Partidul Social Democrat a fost astăzi primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările oficiale cu președintele Nicușor...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...
Mioveni

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...
Câmpulung

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum o săptămânăATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum o săptămânăBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
ACTUALacum o săptămânăTaxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
ACTUALacum o săptămânăIncendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
LIFESTYLEacum 2 săptămâniFertilizarea in vitro: etape, șanse de reușită și recomandări
LIFESTYLEacum 2 săptămâniStabilitatea cremelor în cofetărie: alegerea, testarea și transportul torturilor
ACTUALacum o săptămânăFUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș












Ultimele Comentarii