DIVERSE
Ce profesie avea Victoria Ionescu, fiica fostului politician, care a murit la doar 22 de ani. Tânăra visa la marile scene
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Victoria Ionescu era studentă la actorie în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, un loc unde scena devenise pentru ea mai mult decât o facultate.
Victoria Ionescu „iubea să dea viață personajelor”
La vârsta de doar 22 de ani, tânăra făcuse deja primii pași în teatru și se implicase activ în proiecte artistice, fiind descrisă de cei apropiați ca o persoană profund îndrăgostită de actorie, care își dorea să aducă la viață cât mai multe personaje.
Parcursul artistic al Victoriei urma să treacă într-o nouă etapă importantă, tânăra pregătindu-se să dea viață personajului Natașa Rostova din „Război și pace”. În urma dispariției sale, mama ei, Mihaela Ionescu, a postat un mesaj tulburător în spațiul virtual, în care a evocat pasiunea curată a fiicei sale pentru teatru și aspirația ei de a urca pe marile scene: „Victoria iubea actoria și visa să dea viață atât de multor personaje”.
Tragedia s-a produs în ciuda semnelor recente de ameliorare pe care familia le observase în starea Victoriei. Aceasta se afla sub tratament pentru probleme emoționale, iar apropiații aveau speranța că tânăra începuse deja să își regăsească echilibrul.
Tânăra petrecuse ultimele zile la o fermă din localitatea Mușătești, județul Argeș, unde martorii au văzut-o ultima dată în viață în seara de 25 august, în jurul orei 21:00. Autoritățile au fost alertate a doua zi, la ora 10:37, însă echipajele de intervenție sosite la imobil nu au mai putut reanima victima.
![]()
Poate îți place și...

Mădălin Hodor (CNSAS): E puțin probabil ca Lucian Pahonțu să fi făcut „acte de poliție politică”, pentru că ei nu se ocupau cu așa ceva

Cabral a plecat în vacanță cu cei doi copii. Primele imagini: „Am ales resortul ăsta special pentru ei”

Imagini apocaliptice în Nepal! Supraviețuitorii inundațiilor devastatoare, scoși de armată din noroi. Cauza viiturilor: prăbușirea unui ghețar care a eliberat 20 de milioane de metri cubi de apă
DIVERSE
Mădălin Hodor (CNSAS): E puțin probabil ca Lucian Pahonțu să fi făcut „acte de poliție politică”, pentru că ei nu se ocupau cu așa ceva
Publicat
acum 19 minutela
27 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mădălin Hodor, vicepreședinte al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), spune că instituția la vârful căreia se află a făcut noi cereri la MAI, MApN și SRI după ce o investigație Recorder l-a acuzat pe Lucian Pahonțu, șeful Serviciul de Protecție și Pază (SPP), că ar fi participat la baricada de la Intercontinental în 21 decembrie 1989 și la Mineriada din 13-15 iunie 1990, dar și că ar fi făcut parte din Trupele de Securitate.
Mădălin Hodor susține că CNSAS a și primit documentele de la respectivele instituții și că, pe baza lor, se va putea pronunța. Într-un interviu pentru Cotidianul, acesta a explicat situația verificărilor în cazul lui Lucian Pahonțu.
„Din ce am văzut, domnul Pahonțu a fost numit în anul 2005, dacă nu mă înșel, în funcția de șef al SPP. În Legea 187, atât în forma veche, cât și în forma ei actualizată, adică după ce a fost declarată neconstituțională și înlocuită de OUG 24/2008, devenită ulterior lege, în ceea ce privește verificările din oficiu, șefii serviciilor de informații intră în categoria persoanelor pe care CNSAS trebuie să le verifice din oficiu.
Adică nu trebuie făcută o sesizare făcută de către cineva. La momentul numirii, ei sunt automat verificabili. Sunt mai multe categorii, de la președintele României, până la șefii și adjuncții serviciilor.”, a răspuns vicepreședintele CNSAS, întrebat de ce durează de 18 ani verificarea șefului SPP.
CNSAS nu poate întocmi o notă de constatare pentru Lucian Pahonțu fără să identifice acțiuni concrete de poliție politică, iar acesta este un proces de lungă durată.
„Ca CNSAS să poată întocmi acea notă de constatare pentru o persoană, sigur că e nevoie de informații de context. Nu e suficient ca persoana respectivă să fi fost angajat efectiv al structurilor de Securitate.
Trebuie să fi și desfășurat activități de poliție politică, așa cum prevedea legea veche, respectiv, în legea nouă, activități care să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. Adică trebuie identificate niște acțiuni concrete de poliție politică.
Pentru a găsi, a căuta în arhivă și, eventual, a identifica acele documente, e nevoie de mult mai multe informații detaliate. E un proces de căutare care uneori durează, într-adevăr, și ani de zile.”, mai arată Hodor.
Vicepreședintele CNSAS arată că instituțiile de forță au colaborat și au trimis răspunsuri detaliate legate de activitatea lui Lucian Pahonțu și transmite că „e puțin probabil” ca ofițerii din cadrul Trupelor de Securitate din care făcea parte șeful SPP să fi făcut „acte de poliție politică”.
„Acum ne-au trimis. Da, pot să vă spun asta. Ne-au trimis răspunsuri mai detaliate legate de activitate. Din ce știu eu, sunt cele mai detaliate răspunsuri pe care le-am primit vreodată despre activitatea exactă a domnului Pahonțu în perioada respectivă. Iar, în momentul de față, lucrarea este în verificare.
Repet, nu vreau să creez așteptări foarte mari, e puțin probabil ca un ofițer de la Trupele de Securitate, în poziția domnului Pahonțu, să fi făcut ceea ce se numește „acte de poliție politică”, pentru că ei nu se ocupau cu așa ceva.”, afirmă Mădălin Hodor.
Cu privire la întrebarea legată de participarea șefului SPP la represiunile din 21 decembrie 1989 sau cele de la prima Mineriadă, Hodor afirmă că acest lucru ține strict de procurorii militari.
„Nu ține de CNSAS. La întrebarea asta pot răspunde procurorii militari care au anchetat dosarul Revoluției și ar trebui să știe.
În situația în care nu există probe, adică nu găsim documente care să demonstreze că a făcut poliție politică, se eliberează ceea ce se numește adeverință de necolaborare sau de neapartenență.
Uitându-mă la cariera dânsului și pe unde a activat, nu știu, e puțin probabil ca ofițerii de la Trupele de Securitate să urmărească persoane, să facă note informative și așa mai departe. Nu spun că e exclus, dar e o șansă mai mică decât dacă ar fi activat direct în cadrul Departamentului Securității Statului.”, mai specifică Hodor.
![]()
DIVERSE
Cabral a plecat în vacanță cu cei doi copii. Primele imagini: „Am ales resortul ăsta special pentru ei”
Publicat
acum 26 de minutela
27 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cabral a recunoscut că ritmul activităților din vacanță este unul intens, dar face față cu succes provocărilor din parcul acvatic, spre marea bucurie a copiilor săi. În atmosfera relaxată a resortului, unde accentul cade pe distracție și pe timpul de calitate petrecut în familie, micul grup și-a stabilit și un scop clar pentru perioada petrecută la soare.
„Primele două zile de vacanță cu pinguinii mici. Am ales resortul ăsta special pentru ei: multe activități, piscine mari și, piesa de rezistență, un aquapark în care să-și consume energia până rămân doar pe avarii.
Planul funcționează impecabil: ei se joacă până la saturație, eu încerc să țin pasul, mâncare sănătoasă găsim dacă o căutăm puțin, iar seara se doarme dumnezeiește.
Multă apă, mult râs, multă gălăgie și zero probleme existențiale. Și, desigur, avem și un obiectiv comun, foarte serios: să ne întoarcem toți trei cu minimum două nuanțe mai închiși. Deocamdată, pinguinii sunt fericiți. Pinguinul mare… surprinzător, rezistă”, a povestit Cabral pe rețelele sociale.
Cabral, dărâmat după despărțirea de Andreea Ibacka
Cabral a recunoscut că traversează o perioadă extrem de dificilă, după divorțul de Andreea Ibacka. Prioritatea lui absolută în acest moment sunt cei doi copii pe care îi au împreună, Namiko și Tiago.
„Cumva, a trebuit să recunosc că vâltoarea în care s-a transformat viața mea m-a atins mai tare decât mi-ar fi plăcut să cred. Nu mi-a convenit să spun asta cu voce tare. Dar, în ultimii ani, am învățat că singurul om pe care n-are rost să-l minți e cel din oglindă.
Da. M-a afectat. Și am înțeles destul de repede că nu mă pot reașeza alergând mai tare, muncind mai mult sau prefăcându-mă că sunt bine. Singura cale era să mă întorc la omul despre care știam sigur că există încă în mine. Iar dacă mă întrebi cine sunt astăzi… răspunsul vine fără să mă mai gândesc.
Sunt, înainte de toate, tată. Da, sunt și prieten. Și fiu. Și frate. Și omul care își iubește meseria. Sunt și băiatul din cartier care încă încearcă să se bucure de viață, pentru că știe că alta nu primește. Dar toate astea vin după. Înainte de orice, sunt tată“, a scris Cabral Ibacka, pe rețelele sociale.
![]()
DIVERSE
Imagini apocaliptice în Nepal! Supraviețuitorii inundațiilor devastatoare, scoși de armată din noroi. Cauza viiturilor: prăbușirea unui ghețar care a eliberat 20 de milioane de metri cubi de apă
Publicat
acum 38 de minutela
27 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Pentru identificarea persoanelor decedate și evacuarea supraviețuitorilor a fost mobilizată armata nepaleză. Numeroase clipuri distribuite pe rețelele sociale arată oameni scoși din noroiul care, în unele locuri, ajunge până la brâu.
Potrivit celui mai recent comunicat al poliției din Nepal, bilanțul a ajuns la 359 de morți și aproximativ 800 de dispărute. Printre persoanele dispărute se află și cetățeni străini. Consiliul pentru Turism din Nepal a anunțat că 644 de turiști nu au putut fi contactați.
[embedded content]
Un „tsunami din cer” ar fi eliberat 20 de milioane de metri cubi de apă
Serviciul de Studii Geologice al SUA (USGS) a transmis că inundațiile devastatoare au fost provocate de prăbușirea unui ghețar. Bishal Nath Upreti, geolog și cadru universitar la Universitatea Tribhuvan din Kathmandu, a descris evenimentul drept „unul dintre cele mai mari dezastre din Nepal”. Potrivit expertului, prăbușirea ghețarului ar fi declanșat un așa-numit „tsunami din cer”, cu o înălțime estimată între 90 și 200 de metri.
Upreti estimează că aproximativ 20 de milioane de metri cubi de apă au fost eliberați în urma prăbușirii. Apele dezlănțuite s-au îndreptat cu viteză către localitățile din nordul Nepalului, inclusiv către zone frecventate de alpiniști și pelerini.
Regiunea afectată se află la aproximativ 64,4 kilometri nord de Kathmandu, capitala Nepalului.
Imaginile din satelit publicate la o zi după dezastru arată amploarea distrugerilor. Zone întinse afectate de viituri apar complet transformate. Aceștia încearcă să stabilească locul precis în care s-a produs alunecarea de teren, dacă anumite lacuri glaciare s-au golit brusc și unde este posibil ca râul să fi fost blocat.
A horrific scene of severe flooding at the Rasuwagadhi border point on the Nepal-Tibet border.
The strong currents wreaked havoc across the area, leaving 400 pilgrims and 105 Indian tourists also missing in the Nepal floods.#NepalFloods #Nepal #Rasuwa #FlashFlood #Floods pic.twitter.com/dwAX12Gj7l— Ravi Pandey🇮🇳 (@ravipandey2643) August 26, 2026
Specialiștii avertizează că există riscul unei noi viituri
Specialiștii spun, însă, că pericolul nu a trecut. Centrul Internațional pentru Dezvoltare Integrată Montană a realizat o evaluare a dezastrului și avertizează că există riscul unui al doilea episod major de inundații.
Cantitățile uriașe de nămol, roci și alte materiale antrenate de viitură au ajuns în sistemele fluviale și ar putea forma blocaje periculoase.
Specialiștii verifică în special dacă râul Trishuli a fost blocat temporar în anumite sectoare înguste. În cazul formării unui astfel de blocaj, apa s-ar putea acumula în spatele unui baraj natural creat de alunecarea de teren. Dacă acest baraj ar ceda, s-ar putea declanșa o viitură de proporții.
![]()
DIVERSE
Raportul neoficial privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Legăturile obscure ale operațiunii Călin Georgescu cu interesele Moscovei DOCUMENT
Publicat
acum 45 de minutela
27 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un raport neoficial, amplu și detaliat, publicat de platforma Investigative-Report.ro, aduce în prim-plan mecanismele prin care Federația Rusă s-a implicat în alegerile prezidențiale din România în 2024, scrutin anulat ulterior de Curtea Constituțională.
Documentul, intitulat „Raportul care nu s-a făcut” și semnat de jurnalistul Dan Badea, suplinește tăcerea autorităților statului român, care întârzie să publice o explicație oficială completă, și așează într-un fir logic dovezile privind dezinformarea, finanțarea clandestină, planurile de destabilizare violentă și convergența discursurilor dintre Kremlin și tabăra conservatoare americană.
Informațiile din raport demonstrează că ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu nu a plecat din mijlocul oamenilor, ci a fost rezultatul unei arhitecturi complexe, aliniate cu obiectivele strategice ale Moscovei.
Potrivit documentului, vulnerabilitatea României fusese anticipată cu luni bune înaintea alegerilor. Un studiu publicat în aprilie 2024 de New Strategy Center și Institutul Norvegian pentru Afaceri Internaționale (NUPI) arăta clar că România, fiind un stat de primă linie în cadrul NATO și având frontieră comună cu Ucraina, reprezenta o „țintă principală pentru campaniile ruse de război politic”.
Obiectivele Rusiei în România vizau inducerea unui sentiment generalizat de teamă în societate, fracturarea coeziunii sociale prin exploatarea clivajelor istorice, etnice sau politice, erodarea încrederii românilor în NATO și UE, precum și diminuarea sprijinului pe care România îl acordă Ucrainei.
Potrivit raportului, pentru că majoritatea românilor percep Rusia ca pe o amenințare, strategia Moscovei a fost una indirectă: mesajele proruse au fost „împachetate” sub forma unor atacuri la adresa costurilor economice, a sprijinului militar pentru Kiev sau a birocrației europene, fără ca autorii să își declare deschis susținerea pentru Kremlin.
Strategia s-a suprapus perfect pe discursul suveranist și anti-NATO promovat de Călin Georgescu. Mai mult, înainte de alegeri, rețelele de propagandă precum Portal Kombat și Pravda fuseseră deja extinse pentru a ținti publicul român, pregătind terenul pentru dezinformarea electorală.
Raportul Investigative-Report.ro detaliază constatările instituțiilor de securitate (SRI, MAI, SIE) cu privire la modul în care a fost propulsat Călin Georgescu.
Documentele declasificate ale Serviciului Român de Informații arată că ascensiunea lui Georgescu a fost susținută de o rețea de aproximativ 25.000 de conturi de TikTok. Un nucleu de 797 de conturi fusese creat încă din 2016 și menținut latent, fiind activat la capacitate maximă abia în noiembrie 2024.
Coordonarea acestor conturi nu se făcea la vedere, ci prin grupuri externe, precum canalul de Telegram @propagatorcg, unde membrii primeau instrucțiuni clare despre cum să eludeze algoritmii de securitate ai platformei TikTok.
În paralel, a ieșit la iveală o discrepanță financiară uriașă. În timp ce Călin Georgescu a declarat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) un buget de campanie de 0 lei (ulterior controlul AEP găsind cheltuieli de doar 591,86 lei), sumele rulate în realitate au fost colosale.
Doar prin intermediul contului utilizat de Bogdan Peșchir, TikTok a raportat autorităților plăți de 381.000 de dolari efectuate în perioada campaniei către utilizatori care îl promovau pe Georgescu.
Ulterior, procurorii au stabilit că Peșchir ar fi oferit peste 879.000 de dolari sub formă de cadouri pe TikTok și alte sute de mii de lei prin transferuri bancare pentru a corupe alegătorii.
Poate cel mai alarmant aspect scos la iveală de raportul publicat de Investigative-Report.ro este planul de destabilizare a ordinii constituționale, pus la cale imediat după anularea alegerilor de către CCR (6 decembrie 2024).
Documentul citează rechizitoriul Parchetului General, care descrie cum, în dimineața zilei de 7 decembrie, Călin Georgescu s-a întâlnit în condiții de clandestinitate cu Horațiu Potra la un centru de echitație din Ciolpani.
După această întâlnire, Potra a început să mobilizeze un grup de persoane cu pregătire militară pentru a deturna caracterul pașnic al protestelor ce urmau să aibă loc la București.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie, un grup de 21 de persoane a plecat din Mediaș spre București în șapte autoturisme. Un apel la 112 a alertat poliția, avertizând că grupul este format din foști membri ai Legiunii Străine care sunt înarmați și „vor să facă prăpăd cu alegerile”.
Poliția a interceptat mașinile, descoperind un arsenal impresionant: pistoale, macete, cuțite, topoare și zeci de dispozitive pirotehnice de mare putere (categoria F4).
Legătura cu Moscova a lui Horațiu Potra este documentată clar în investigație. Perchezițiile informatice au scos la iveală fotografii care îl plasau pe Potra la Moscova și la Ambasada Federației Ruse din București (inclusiv alături de fostul ambasador Valeri Kuzmin).
Mai mult, acesta avea o rezervare la un hotel de lux din Moscova chiar la începutul lunii septembrie 2024, cu puțin timp înaintea campaniei electorale. Extinderea investigațiilor a dus la disjungerea unui dosar către DIICOT, care cercetează posibila complicitate a unor persoane din „siajul serviciilor de informații” din Federația Rusă și China.
Un alt unghi major al raportului arată cum anularea alegerilor din România a fost instrumentalizată pe plan internațional. La scurt timp după decizia CCR, discursul Kremlinului s-a aliniat perfect cu cel al unor lideri conservatori și suveraniști din Statele Unite, asociați mișcării MAGA a lui Donald Trump.
Vladimir Putin și Dmitri Peskov au susținut public că anularea alegerilor a fost un act dictatorial împotriva unui candidat care nu era pe placul elitelor.
Raportul citează un comunicat extrem de important emis de Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse (SVR) pe 4 martie 2025. În acest document, SVR îl plasează asumat pe Călin Georgescu în aceeași tabără cu liderii susținuți de Moscova și apreciați de noua administrație de la Casa Albă.
SVR nota că „eurobirocrația a declarat război «liderilor antisistem»” și că Bruxelles-ul este îngrijorat de faptul că Donald Trump s-ar putea baza pe lideri conservatori precum „premierul ungar Viktor Orbán, premierul slovac Robert Fico și candidatul român la președinție Călin Georgescu” pentru a schimba raportul de forțe în Europa.
Concluzia care se desprinde este că ascensiunea lui Călin Georgescu a servit obiectivelor strategice ale Federației Ruse, fiind sprijinită de o infrastructură cibernetică masivă, de finanțări ilegale uriașe și de intermediari dispuși să recurgă inclusiv la violență de stradă.
Cu toate acestea, raportul subliniază că statul român rămâne dator propriilor cetățeni. Deși președintele Nicușor Dan a promis publicarea unui document oficial care să explice detaliat motivele anulării alegerilor și să expună ingerința rusă, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în august 2026.
Tăcerea autorităților a permis ca faptele să fie răstălmăcite pe plan extern și a lăsat România vulnerabilă în fața unor viitoare atacuri la adresa democrației sale.
![]()
DIVERSE
Adevărul despre ceasul furat al lui Cătălin Botezatu. Presa din Anglia a dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Publicat
acum 58 de minutela
27 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cătălin Botezatu a aflat că procurorii britanici evaluează ceasul furat la aproximativ 160.000 de euro, o cifră mult sub estimările inițiale din timpul procesului. Această diferență considerabilă vine după ce, în luna februarie, presa din Marea Britanie specula că accesoriul ar fi un model extrem de rar din colecția Sapphire, estimat la două milioane de euro, potrivit The Standard.
Procurorii au subliniat însă că designerul deținea ceasul de aproximativ un deceniu, argumentând că valoarea actuală a obiectului ar putea fi „semnificativ mai mare”. Astfel, suma de 160.000 de euro reprezintă doar o referință tehnică din dosar și nu o evaluare definitivă de piață, ceea ce explică diferența uriașă față de estimările apărute la începutul anului.
Ceasul de lux i-a fost tăiat direct de la încheietură în timpul jafului petrecut în noaptea de 28 ianuarie 2026. Scena demnă de un film de acțiune a avut loc în Berkeley Square (Mayfair, Londra). Cătălin Botezatu ieșise din restaurantul Amazonico și fuma lângă mașină alături de un amic. Potrivit acuzării reprezentate de procurorul Arizuna Asante, trei bărbați s-au năpustit atunci asupra designerului român.
Cătălin Botezatu deține un apartament de lux în Dubai
Apartamentului designerului din Dubai este una dintre cele mai inteligente și luxoase investiții. Complexul modern în care se află locuimța oferă o experiență de viață completă și exclusivistă. Rezidenții nu trebuie să părăsească clădirea pentru a se răsfăța, având acces direct la o oază tropicală interioară, piscine, saloane de evenimente și magazine de lux situate chiar la parter.
Situat la etajul 54, penthouse-ul lui Cătălin Botezatu impresionează prin panorama spectaculoasă asupra oceanului. Interiorul este minimalist și elegant, fiind amenajat în nuanțe luminoase de alb și crem, cu detalii de mobilier sofisticate.
Locuința este incredibil de spațioasă, are un living generos, perfect pentru relaxare, mai multe dormitoare intime, o baie uriașă și, evident, un dressing pe măsura unui designer de top. „Am luat apartamentul de mult. Acum, vin doar cu treabă (…) La ultimul etaj, sunt păsări care zboară. Aș putea spune că următoarea prezentare o fac l amine acasă (…) Apartamentele cumpărate acum vor avea o valoare extraordinară peste doar câteva luni. Sunt oferte de nerefuzat”, a spus Cătălin Botezatu în urmă cu ceva timp.
![]()
DIVERSE
Regele Harald al V-lea al Norvegiei se află într-o stare „foarte gravă” de sănătate. Familia regală s-a adunat la căpătâiul regelui
Publicat
acum o orăla
27 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Regele Harald al V-lea al Norvegiei se află într-o stare „extrem de gravă” în spital, a anunțat casa regală a țării, potrivit BBC.
Soția sa, regina Sonja, și fiul său, prințul moștenitor Haakon, au anulat toate angajamentele regale și s-au adunat la căpătâiul său la Spitalul Universitar din Oslo, alături de alți membri ai familiei regale.
Bărbatul în vârstă de 89 de ani se află în spital de peste o săptămână, primind tratament pentru o afecțiune rară a sângelui, anemia hemolitică.
Fiind pe tron din 1991, regele Harald este cel mai în vârstă șef de stat din Europa.
Prințul moștenitor Haakon, în vârstă de 53 de ani, succesorul tronului norvegian, a ocupat funcția de regent în timp ce tatăl său este în concediu.
Regele Harald a fost tratat în ultimele săptămâni cu cortizon pentru anemie hemolitică, o afecțiune care determină reducerea numărului de globule roșii din organism și duce la oboseală și dificultăți de respirație.
Membrii familiei regale au fost văzuți sosind la spital joi dimineață, inclusiv soția lui Haakon, prințesa moștenitoare Mette-Marit și fiul acesteia, Marius Borg Høiby.
Sora regelui Harald, prințesa Astrid, se află și ea la spital, potrivit rapoartelor din presa norvegiană.
Prim-ministrul Jonas Gahr Støre a anulat o călătorie planificată în Germania, unde urma să se întâlnească joi cu cancelarul Friedrich Merz.
„Întreaga națiune este alături de noi și transmitem gânduri calde regelui și restului familiei regale”, a declarat el într-un comunicat.
Cei din jur au început, de asemenea, să depună flori în Piața Palatului, în fața palatului din Oslo.
Regele a avut multiple probleme de sănătate în ultimii ani, care l-au obligat să-și reducă îndatoririle regale.
I s-a montat un stimulator cardiac în 2024, după ce s-a îmbolnăvit în vacanță în Malaezia.
Familia regală norvegiană s-a confruntat deja cu un an dificil în 2026.
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a primit un transplant de plămâni în iunie, după ce a fost diagnosticată cu o formă rară de fibroză pulmonară în 2018.
Transplantul a avut loc la două zile după ce Høiby a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru două capete de acuzare de viol. El a negat cele mai grave acuzații și urmează să facă apel împotriva sentinței.
Høiby, în vârstă de 29 de ani, avea patru ani când mama sa s-a căsătorit cu prințul moștenitor Haakon și nu este el însuși o figură regală.
De asemenea, la începutul anului, au fost publicate documente care dezvăluie contactul frecvent al lui Mette-Marit cu regretatul infractor sexual Jeffrey Epstein.
Ulterior, ea și-a cerut scuze regelui și reginei Norvegiei pentru prietenia sa de trei ani cu Epstein și a recunoscut că are „o judecată proastă”, adăugând într-un interviu televizat național că și-ar fi dorit să nu-l fi întâlnit niciodată.
![]()

Mădălin Hodor (CNSAS): E puțin probabil ca Lucian Pahonțu să fi făcut „acte de poliție politică”, pentru că ei nu se ocupau cu așa ceva

Cabral a plecat în vacanță cu cei doi copii. Primele imagini: „Am ales resortul ăsta special pentru ei”

Imagini apocaliptice în Nepal! Supraviețuitorii inundațiilor devastatoare, scoși de armată din noroi. Cauza viiturilor: prăbușirea unui ghețar care a eliberat 20 de milioane de metri cubi de apă

Raportul neoficial privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Legăturile obscure ale operațiunii Călin Georgescu cu interesele Moscovei DOCUMENT

Scene de groază la Galați. Un minor de 15 ani a înjunghiat de 7 ori un bărbat care sărise să ajute un copil ameninţat de agresor: „I-a spus că nu scapă până nu-l omoară”. Reacția șocantă a familiei atacatorului

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii

Datoria publică a României depășește 60% din PIB, declanșând înghețarea cheltuielilor sociale

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici

Cum pot deveni AI, software și semiconductoarele noile motoare ale economiei

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
Valul de haos care a lovit administrația locală din întreaga țară a lăsat urme și la Curtea de Argeș. Mii...

HALUCINANT! Ca să dea bine Mînzînă în poze, CJ Argeș a plătit 3.000 € pe un aparat foto în timp ce drumurile se dezintegrează
În timp ce argeșenii își rup mașinile pe drumurile județene pline de gropi, iar turiștii care ajung la celebra Cetate...
Curtea de Argeș

Fata unui cunoscut politician găsită moartă la Mușătești – Avea 22 ani
Fiica fostului om politic Cazimir Ionescu a fost găsită spânzurată într-o locuință din comuna Mușătești, Argeș. Potrivit informațiilor, Poliţia din...

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici
Sloganul Poliției Române, „Siguranță și încredere”, ar trebui să definească misiunea zilnică a instituției în protejarea cetățenilor și menținerea ordinii....

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...
Mioveni

O mașină a ars ca o torță în Argeș – Șofer de 21 ani dus la Spital
Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), au intervenit pentru...

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...
Câmpulung

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
NATIONALacum o săptămânăBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum o săptămânăBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum o săptămânăDE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
ACTUALacum o săptămânăEȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
ACTUALacum o săptămânăSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum o săptămânăISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
ACTUALacum 5 zileALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară











Ultimele Comentarii