ACTUAL
Calendar ortodox 6 mai 2026. Ziua în care Dumnezeu ne pune la încercare credinţa
Published
47 de minute agoon
By
admin

Calendar ortodox 6 mai 2026. Sfantul si dreptul Iov a trait in Avsitida, teritoriu intre Arabia si Idumeea. Tatal sau se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorica, nu este o legenda sau un mit. Despre existenta istorica a lui Iov ne certifica Iezechiel care il aminteste pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel
Ortodoxe
Sf. și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar
Greco-catolice
Sf. și dreptul Iov, mult-răbdătorul
Romano-catolice
Ss. Benedicta, fc.; Petru Nolasco, călug.
Calendar ortodox 6 mai 2026. Sfântul și Dreptul Iov este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 mai. Sfântul Iov, unul dintre drepții Vechiului Testament, se trăgea din seminția lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam.
„El își avea petrecerea sa în pământul Hus, într-una din laturile Arabiei, și era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu. Dintre dobitoace avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se pășteau erau cinci sute și slugi foarte multe, având el lucruri mari pe pământ, pentru că era bărbatul acesta de bun neam și cu cinste mare între toți cei ce viețuiau la răsărit’. (Viețile sfinților)
Avea șapte fii și trei fiice. Iar copii săi, văzându-l pe tatăl lor că face milostenie veșnic la mii de săraci, au început să facă la fel; și mulți oameni erau chemați la masă și ei slujeau la masa celor necăjiți.
„Și acest om al lui Dumnezeu, aducea jertfă de curățire, cum se aduceau jertfe sîngeroase atunci, socotind în sine: ca nu cumva copiii mei, fiind tineri, să fi greșit ceva cu gîndul lui Dumnezeu. Așa făcea dreptul Iov în toate zilele’. (Viețile sfinților)
Așadar Iov era drept și credincios, iar Dumnezeu i-a îngăduit îngerului întunericului, Satan, să-l pună la încercare, lăsându-l pe diavol să abată asupra lui nenorocirea.
‘Și Domnul a zis către Satan: Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană și drept și temător de Dumnezeu și care să se ferească de ce este rău?’. (Iov 1,8)
‘Dar Satan a răspuns Domnului și a zis: Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? N-ai făcut Tu gard în jurul lui și în jurul casei lui și în jurul a tot ce este al lui, în toate părțile și ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui au umplut pământul? Dar ia întinde mâna Ta și atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în față!’. (Iov 1, 9-10-11)
„Atunci Domnul a zis către Satan: Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Și Satan a pierit din fața lui Dumnezeu’. (Iov 1,12 )
I-au fost spulberate atunci averile Dreptului Iov, apoi i-au murit fiii și fiicele, în cele din urmă a fost încercat cu o boală cumplită în urma căreia a fost părăsit de soție și certat de prieteni pentru că, spuneau ei, nu și-a recunoscut greșelile și fărădelegile care dezlănțuiseră mânia lui Dumnezeu împotriva lui.
Ajunsese să stea Iov, cel care mai înainte aducea jertfă lui Dumnezeu pentru gândurile rele pe care ar fi putut să le aibă copiii lui, pe o grămadă de gunoi și cu un ciob își astâmpăra rănile, iar pe Dumnezeu nu l-a hulit.
În cele din urmă, atâta s-a umilit încât spunea către Domnul său: ‘Din spusele unora și altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi și mă pocăiesc în praf și în cenușă’. (Iov 42; 5-6)
Pentru această răbdare și smerenie Dumnezeu îi ridică toate încercările.
‘Și acum, Iov, fiindcă ai așteptat cu răbdare venirea Mea și n-ai zis vreun cuvânt rău în atâtea scârbe și necazuri și boale, iată, Eu îți dăruiesc ție de acum înainte încă 140 de ani de viață; și vor fi averile tale îndoite. Și vei ajunge să trăiești până la al cincilea strănepot și vei adormi plin de zile și vei veni la Mine să te veselești cu Mine în veci’. (Viețile Sfinților)
‘După ce l-a vindecat Domnul de bube, a binecuvântat și cele de pe urmă ale lui Iov, mai mult decât pe cele dintâi; și erau dobitoacele lui paisprezece mii de oi, șase mii de cămile, o mie de perechi de boi și o mie asini de herghelie. I s-au născut lui iarăși șapte fii și trei fete, precum avea și mai înainte. Deci, Domnul a îndoit dobitoacele lui Iov, iar copiii nu i-a îndoit, ca să nu socotească cineva, cum că copiii lui cei dintâi au pierit ca și dobitoacele; pentru că dobitoacele au pierit cu totul, iar copiii cei morți n-au pierit, ci se vor afla la învierea drepților. Fetele lui erau atât de frumoase, încât nu se aflau sub cer alte fecioare mai frumoase ca fetele lui Iov, cărora le-a dat moștenire între frații lor. Iov a trăit de toți anii, 248, văzând pe fiii fiilor săi, până la a patra seminție; și s-a sfârșit întru adânci bătrâneți”.
![]()
You may like

Noi detalii despre legea salarizării bugetarilor. Pîslaru: Proiectul va fi făcut pe grile şi coeficienţi care vin strict din ierarhizare

Matei Lucescu, ultima persoană care a vorbit cu Mircea Lucescu. „M-a bucurat că am avut ocazia să petrecem această săptămână împreună” VIDEO

Pandișpan cu căpșuni. Rețetă rapidă care este gata în 30 de minute
ACTUAL
Pandișpan cu căpșuni. Rețetă rapidă care este gata în 30 de minute
Published
42 de minute agoon
5 mai 2026By
admin

Pandișpan cu căpșuni este o rețetă simplu de realizat, mai ales dacă vreți să profitați că este sezonul căpșunilor. Spre deosebire de chec, care are o consistență mai densă și uneori ușor umedă, pandișpanul se remarcă printr-o structură mult mai aerată, aproape spongioasă. Secretul său constă în modul de preparare: nu conține grăsimi adăugate, iar baza rețetei este formată exclusiv din ouă, zahăr și făină, potrivit csid.ro.
Citește și: Cât a ajuns să coste un kilogram de căpșuni românești în piețele din România în 2026
Ingrediente necesare pentru pandișpan cu căpșuni:
6 ouă de mărime medie
200 g zahăr
225 g făină
un vârf de linguriță de sare
2 lingurițe esență de vanilie
250 g căpșuni proaspete
zahăr pudră cu aromă de vanilie pentru decor.
Citește și: Rețetă de prăjitură fără coacere cu ciocolată și căpșuni. Se prepară rapid și simplu
Cum prepari:
Ai nevoie de 6 ouă la temperatura camerei. Separă albușurile de gălbenușuri în două boluri diferite. Adaugă un praf de sare peste albușuri și începe să le bați până când devin spumoase și capătă o consistență fermă. Treptat, încorporează zahărul, continuând să mixezi până obții o bezea lucioasă și stabilă. După ce bezeaua este gata, adaugă gălbenușurile pe rând și amestecă ușor cu o spatulă. Adaugă apoi esența de vanilie.
Apoi cerne făina și încorporeaz-o treptat. Toarnă compoziția în tava pregătită și niveleaz-o ușor. Curăță și spala bine căpșunile sub jet de apă rece. Taie fructele în jumătăți sau sferturi, în funcție de dimensiune.
Așază căpșunile deasupra, cu partea tăiată orientată în sus, distribuindu-le uniform. Introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade și coace pandișpanul timp de 30–35 de minute, până când capătă o nuanță aurie și trece testul scobitorii.
![]()
ACTUAL
Detaliul la care ar trebui să fii atent atunci când cumperi căpșune. Cum alegi cele mai gustoase fructe
Published
46 de minute agoon
5 mai 2026By
admin

Dacă observi că fundul lăzii este uscat și perfect curat, iar căpșunele arată fără cusur și strălucitoare, e un semn clar că au fost crescute fiind folosite substanțe chimice.
O căpșună bio lasă întotdeauna cel puțin o pată sau o urmă pe carton. Dacă nu există aceste urme, înseamnă că ceea ce vezi în cutie este o versiune „din plastic” a fructului, un truc folosit pentur a atrage clienții.
Căpșunele tratate au câteva caracteristici tipice pe care un cumpărător experimentat le observă într-o secundă.
Cum îți dai seama că nu sunt bune căpșunele:
- Culoarea roșie strălucitoare, aproape nenaturală, pe întreaga suprafață, fără zone mai deschise la culoare în jurul tulpinii
- Miros puțin sau deloc, deși căpșunele de sezon ar trebui să fie vizibile de la distanță
- Frunzele pețiolare apar palide, iar fructul este încă perfect
- Fundul lăzii este complet uscat, fără nicio picătură de suc
Cum alegi cele mai bune căpșune din piață
Ce fac mulți comercianți de pe piața românească este să vândă căpșune de import sub pretextul unor fructe „autohtone” care, pentru a supraviețui transportului, sunt scăldate în substanțe chimice care împiedică procesul de putrezire.
Astfel, românii ajung să plătească mai mult pentru un fruct care arată ca o căpșună, dar care are gust de nimic.
În loc de vitamine, oamenii pun în coș, de poftă, o iluzie vizuală care a rămas proaspătă zile întregi.
O căpșună adevărată nu va fi niciodată perfectă – unele sunt mai mici, altele mai mari. Când atingi un fruct bio, o să simți că este mai moale, iar pe degete îți va rămâne o urmă roșie greu de spălat. Cele tratate arată toate aproape identic și nu au miros.
Hârtia din lada în care sunt ținute este cel mai bun ajutor. Dacă este suspect de curată și uscată, este vorba despre un truc de marketing. Vânzătorii o schimbă des penru a ascunde faptul că fructele „nu respiră”, în timp ce cea adevărată va lăsa suc din plin.
![]()
ACTUAL
Un român și iubita lui s-au stins din viață după ce au căzut de pe scuter. Trupurile celor doi, găsite după câteva ore
Published
2 ore agoon
5 mai 2026By
admin
Un român în vârstă de 25 de ani și iubita sa, de 24 de ani, au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce mergeau cu scuterul între localitățile Tribiano și Mulazzano din Italia.
Trupurile lor au fost găsite într-un canal de irigații adânc de 4 metri. Alexandru Viorel și Sarah Errani se deplasau cu un scuter de 125 cmc pe un drum de pământ întunecat și nesupravegheat.
Ultimul mesaj transmis de Alexandru mamei sale a fost puțin după ora 22:00. Apoi a urmat liniștea, până la tragica descoperire de dminică dimineață: corpurile neînsuflețite ale celor doi au fost găsite într-un șanț, adânc de aproximativ patru metri, de-a lungul drumului municipal 704 care leagă Tribiano de Mulazzano, o comună din zona Lodi.

Citește și: A murit Beatrice, tânăra diagnosticată cu o formă rară de cancer pentru care s-a mobilizat întreaga țară
Alexandru Viorel Ikoim avea 25 de ani iar iubita sa, Sarah Ernani, avea 24 de ani. Cei doi locuiau împreună în Tribiano de aproximativ un an.

Alarma a fost dată duminică dimineață în jurul orei 7:45 de două persoane care alergau pe șosea. Potrivit reconstituirilor, cuplul se afla la bordul unui scuter Kymco 125 și se deplasa pe un drum de pământ, fără iluminat stradal sau camere de filmat, dintre Mulazzano spre Tribiano.
Potrivit autorităților, șoferul a pierdut controlul, scuterul a părăsit carosabilul, iar cei doi au fost aruncați în canal, izbindu-se de un zid de beton. Impactul a fost fatal, iar conform medicului legist, cuplul a murit pe loc.
„Suntem cu toții șocați de această tragedie enormă”, a declarat primarul orașului Tribiano, Roberto Gabriele.
„Aceștia sunt doi tineri care au ales Tribiano, acum aproximativ un an, ca loc pentru a-și începe viața împreună. Este greu de acceptat toate acestea.”
Citește și: Sfârșit groaznic pentru o româncă de 16 ani. Beatrice a căzut în râu în timp ce filma un videoclip pe TikTok
![]()
ACTUAL
A murit Beatrice, tânăra diagnosticată cu o formă rară de cancer pentru care s-a mobilizat întreaga țară
Published
12 ore agoon
4 mai 2026By
admin

Tânăra a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer de sân, care a evoluat rapid și a ajuns în stadiu critic. Medicii din România au fost rezervați și nu i-au mai dat acesteia prea multe șanse. Singura salvare ar fi fost la o clinică din Turcia, însă costurile erau destul de mari.
Citește și: Sfârșit groaznic pentru o româncă de 16 ani. Beatrice a căzut în râu în timp ce filma un videoclip pe TikTok
Tânăra Beatrice s-a stins din viață
Pentru a o susține pe Beatrice în lupta cu boala, o comunitate întreagă s-a mobilizat într-o campanie umanitară de amploare. Printre persoanele publice s-a numărat și Bogdan de la Ploiești, care a promovat neîncetat cazul în mediul online. Pe data de 1 aprilie 2026, acesta anunța cu bucurie că s-au strâns cei 40.000 de euro necesari pentru intervenția medicală.
Deși a luptat până la ultima suflare, tânăra a murit întoarcerea din Turcia, cu doar câteva momente înainte de a ajunge în țară. Tragedia este cu atât mai mare cu cât singura ei dorință rămasă — să își mai îmbrățișeze copiii o dată — a rămas neîmplinită.
„Astăzi venim cu o veste grea… Betty a mers acasă, la Tata. S-a stins la doar câteva minute de România… atât de aproape de casă… atât de aproape de copiii ei. Dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru ea. Poate că astăzi nu înțelegem de ce… poate că întrebările dor mai mult decât răspunsurile… dar credem că El știe mai bine, chiar și atunci când inimile sunt zdrobite.
Și-a dorit extrem de mult să ajungă acasă, să-și strângă copiii în brațe… dar dorul acesta a rămas cu ea până la final. Pentru ea, până în ziua în care își va ține din nou copiii în brațe, va fi doar o clipă. Dar pentru cei rămași în urmă… fiecare zi va fi o luptă, fiecare clipă fără ea va durea.
Vă rugăm din suflet, fiți alături de familie în rugăciune. Au nevoie de putere, de mângâiere și de speranță mai mult ca oricând. Mulțumim tuturor celor care ați fost alături de ea, prin gând, prin rugăciune, prin sprijin. Ați fost parte din lupta ei până la capăt. Să ne rugăm pentru ei”, a fost anunțul făcut în mediul online.
![]()
ACTUAL
Stoc limitat la Lidl. Produsul de lux care ajunge la raft luni costă doar 16,99 lei
Published
16 ore agoon
4 mai 2026By
admin
Lidl atrage atenția clienților cu brânza cu mucegai albastru „Le Bleu” (Duc de Coeur), disponibilă acum la doar 16,99 lei pentru 250 g. Tot în săptămâna aceasta, supermarketul propune un alt răsfăț la același preț: crema cu caramel și unt sărat din Bretania, un desert fin ce aduce savoarea Franței direct la tine în bucătărie.

Dacă preferi o textură crocantă, tartelele biscuiți Duc de Coeur sunt acum doar 8,99 lei, fiind gustarea perfectă pentru pauzele de cafea. Totodată, poți alege sufleul de ciocolată la doar 10,49 lei, un desert dens și aromat care se topește în gură.
Săptămânile internaționale de la Lidl au devenit deja un fenomen, fiind momentul ideal pentru a testa arome de lux fără a depăși bugetul. Reprezentanții retailerului confirmă că stocurile sunt limitate.
Schimbare în magazinele Lidl din România
Lidl vine cu schimbări la cele șase branduri proprii de articole pentru uz casnic, igienă personală, textile, îngrijirea bebelușilor și electrocasnice: Silvercrest, Crivit, Esmara, Lupilu, Parkside și Livarno.
Reorganizarea a fost făcută deja în unele magaine, iar de astăzi, 30 aprilie, aceasta va exista în fiecare magazin din România.
„Această abordare inovativă pune accent pe structurarea clară în magazine a produselor nealimentare, astfel încât clienții să poată identifica rapid soluțiile potrivite pentru nevoile lor, într-un singur loc, la prețuri accesibile și cu un standard ridicat de calitate. În universul Lidl, toate produsele mărci proprii Lidl din categoria non-food se vor reuni în 6 lumi”, a transmis Lidl într-un comunicat de presă.
Potrivit retailerului german, fiecare brand va avea „o identitate vizuală distinctă, cu culori și semnalizare dedicat”.
![]()
ACTUAL
Salarii de 1.500 € pentru începători, dar nimeni nu vrea să se angajeze în acest domeniu
Published
17 ore agoon
4 mai 2026By
admin

Salarii 1.500 € pentru începători. Angajatorii încearcă să recruteze elevii chiar din timpul școlii, însă clasele de profil abia se mai formează. Interesul pentru școlile de meserii este la minimum în Belgrad, unde instituții cu tradiție în construcții au fost forțate să suspende înscrierile. Deși piața are mare nevoie de forță de muncă, specializări fundamentale precum cele de zidar, dulgher sau fierar-betonist au dispărut din lipsă de candidați.
Salarii de top în construcții, dar fără candidați
Elevii evită aceste profiluri în ciuda faptului că sunt destul de bine plătite, preferând domenii teoretice sau servicii, ceea ce lasă șantierele dependente de muncitori aduși din import.
„Nu toți copiii își doresc sau sunt potriviți pentru studii superioare. În schimb, aceste meserii oferă locuri de muncă sigure și salarii foarte bune”, spun reprezentanții din educație.
Deși un debutant pe șantier câștigă de la 1.500 de euro în sus – o sumă considerabilă pentru economia locală – iar experții sar de 2.000 de euro, sălile de curs rămân goale.
Motivul? Munca pe șantier este percepută ca fiind „de jos”, iar noua generație preferă domenii mai populare, chiar dacă sunt mai prost plătite, pentru a evita efortul fizic și eticheta socială negativă.
![]()

Şedinţă extraordinară de Guvern marţi dimineaţa, înaintea votului pe moţiune

Noi detalii despre legea salarizării bugetarilor. Pîslaru: Proiectul va fi făcut pe grile şi coeficienţi care vin strict din ierarhizare

CRBL și Olga sărbătoresc doi ani de relație. Mesajul transmis de artist: „Nu trăiesc ce noi trăim”

Matei Lucescu, ultima persoană care a vorbit cu Mircea Lucescu. „M-a bucurat că am avut ocazia să petrecem această săptămână împreună” VIDEO

Accident grav lângă Palatul Cotroceni! O mașină s-a răsturnat, iar o șoferiță a ajuns la spital

Jocurile de noroc interzise la Curtea de Argeș, grație unui proiect al consilierilor USR

Vai și amar! Sinecuristul PNL Cosmin Petrescu, „picat din lună” la ședința de Consiliu Local: Abia ieri a aflat de ce e închis bazinul de înot

Darius Sebastian Nedelcu este noul Prefect de Argeș: Cel mai înalt userist preia frâiele județului

TRAGEDIE ÎN ARGEȘ: Accident de muncă mortal în localitatea Mărăcineni

CJ Argeș plătește avocați scumpi ca să se judece cu propriul vicepreședinte, cu șefa DGASPC dar și cu milioanele Spitauui Județean

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Alertă în Argeș: Urșii au „vizitat” șase comune într-o singură săptămână
Săptămâna cuprinsă între 27 aprilie și 3 mai 2026 a fost una extrem de solicitantă pentru efectivele Inspectoratului de Jandarmi...

Șofer de microbuz prins beat la volan pe ruta Pitești – Câmpulung
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat ieri un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care...

Darius Sebastian Nedelcu este noul Prefect de Argeș: Cel mai înalt userist preia frâiele județului
Guvernul a oficializat în această seară numirea lui Darius Sebastian Nedelcu în funcția de Prefect al județului Argeș. Decizia vine...

TRAGEDIE ÎN ARGEȘ: Accident de muncă mortal în localitatea Mărăcineni
O zi obișnuită de muncă s-a transformat într-o adevărată dramă în localitatea Mărăcineni, satul Argeșelu. Un bărbat în vârstă de...
Curtea de Argeș

El este bărbatul de 56 ani din Curtea de Argeș prins beat la volan
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 56...

CJ Argeș plătește avocați scumpi ca să se judece cu propriul vicepreședinte, cu șefa DGASPC dar și cu milioanele Spitauui Județean
Ședința Consiliului Județean Argeș de astăzi a marcat o premieră plină de ironie amară pentru contribuabili: aleșii județeni au aprobat...

Vai și amar! Sinecuristul PNL Cosmin Petrescu, „picat din lună” la ședința de Consiliu Local: Abia ieri a aflat de ce e închis bazinul de înot
Încă o dovadă de deconectare totală de problemele cetățenilor din Curtea de Argeș! În timp ce părinții și micii înotători...

Jocurile de noroc interzise la Curtea de Argeș, grație unui proiect al consilierilor USR
Municipiul Curtea de Argeș face un pas decisiv în combaterea dependenței de jocuri de noroc. Marți, Consiliul Local a adoptat...

ULTIMA ORĂ! Ioana Făcăleață, prefectul de Argeș, a demisionat la ordinul lui Grindeanu
Era „scutului” pesedist de la Prefectura Argeș s-a încheiat brusc, dar nu din vreo tresărire de onoare, ci la ordin...
Mioveni

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...

ALERTĂ LA MIOVENI! Dosar penal pentru apa contaminată din Râul Doamnei
În ziua de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, împreună cu polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme...

ULTIMA ORĂ: Sorin Grindeanu cere demisia în masă a prefecților și secretarilor de stat
Într-o mișcare fulger care destabilizează actuala configurație administrativă, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a solicitat oficial în urmă cu doar câteva...

De la Mioveni la vârful culturii din Ilfov: Alin Călinescu câștigă managementul CJCPCT cu un punctaj spectaculos
Scena culturală și administrativă primește o veste de impact: Alin Călinescu, o figură binecunoscută în managementul cultural și politic, face...
Câmpulung

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...

Alertă în Argeș: Urșii au dat buzna în Câmpulung și Brădetu. Mesaje RO-ALERT și intervenții ISU
Locuitorii din nordul județului Argeș sunt în stare de alertă după ce, în ultimele 48 de ore, prezența urșilor a...
În Trend
ACTUAL2 săptămâni agoScandal monstru la Micești între doua familii din cauza unei relații amoroase – 7 persoane reținute de Poliție
ACTUAL2 săptămâni agoATENȚIE! De vineri, se OPREȘTE APA la Curtea de Argeș
ACTUAL2 săptămâni agoAccident grav la Tigveni: O victimă preluată de echipajele medicale
ACTUAL2 săptămâni ago46 de angajați au dat Primăria Curtea de Argeș în judecată – VOR SALARII MAI MARI – VEZI LISTA CELOR 46
LIFESTYLE2 săptămâni agoGreșeli invizibile: Cum îți sabotezi sănătatea fără să îți dai seama
LIFESTYLE2 săptămâni agoCe înseamnă BTU și cum te ajută să alegi aerul condiționat potrivit
LIFESTYLE2 săptămâni agoFactori de luat în considerare când alegi o sală de fitness pentru programul tău de antrenament
ACTUAL2 săptămâni agoAdio, risipă bugetară PSD la Călinești! Peste 700.000 de lei salvați pentru investiții















Ultimele Comentarii