Stai conectat...

ACTUAL

Atacul din Bistriţa, copia fidelă a unui incident similar din Rusia. Adolescentul care a înjunghiat o profesoară şi un coleg, obsedat de astfel de atacuri

Publicat

la

Anchetatorii iau în calcul ipoteza radicalizării minorului în mediul online, acesta fiind interesat de atacuri violente comise în școli, în special de cele motivate de rasism și discriminare. Mai multe elemente ale incidentului de la Bistrița prezintă asemănări cu un atac comis anul trecut de un adolescent de 15 ani într-o școală din Rusia, soldat cu moartea unui copil de 10 ani și rănirea unui agent de securitate.

Potrivit sursei citate, elevul din Bistrița ar fi discutat anterior despre intențiile sale pe rețelele de socializare și ar fi transmis unor apropiați un mesaj în care descria planul atacului. Acesta ar fi vizat patru elevi, atât din propria clasă, cât și dintr-o altă clasă, iar dacă nu reușea să ajungă la persoanele respective, intenționa să atace alte persoane întâlnite în școală.

În mesajele atribuite adolescentului apare și numele Timofey, un elev rus de 15 ani care, în decembrie 2025, a atacat cu un cuțit un copil de 10 ani, provenit dintr-o familie de imigranți din Tadjikistan.

Mesaj Andi

Asemănări între atacurile din Bistrița și Rusia

Potrivit relatărilor presei locale, adolescentul rus ar fi intenționat inițial să atace o profesoară de matematică, însă a fost surprins de agentul de securitate al școlii. Minorul l-a agresat pe acesta, după care a urmărit și a înjunghiat mortal un elev de clasa a IV-a.

O coincidență remarcată de Bistrițeanul.ro este că prima victimă a atacului de luni din Bistrița a fost tot o profesoară de matematică.

Alte asemănări privesc pregătirile făcute înaintea agresiunilor. În cazul atacului din Rusia, adolescentul purtase o vestă tactică, o cască inscripționată cu mesaje rasiste și un tricou cu mesajul „No Lives Matter” (n.red.: „nicio viață nu contează”).

Timotei

Autorul atacului din Rusia ar fi fost influențat de ideologii neonaziste, de mișcări nihiliste violente și de autori ai unor atacuri armate în masă. Acesta ar fi încercat inclusiv să filmeze și să transmită pe internet o parte a agresiunii.

Potrivit informațiilor publicate de Bistrițeanul.ro, elevul din Bistrița ar fi avut intenții similare. Adolescentul a ajuns la școală ca într-o zi obișnuită, însă nu a intrat la cursuri, ci s-a retras într-o toaletă, unde și-a pus o cagulă și o cască de biciclist.

Surse judiciare citate de publicația locală susțin că minorul ar fi desenat cu un marker negru un simbol neonazist pe faianța toaletei și ar fi scris pe bazinul WC-ului un mesaj antisemit, în limba engleză, care îndemna la uciderea evreilor.

Inspectoratul Școlar confirmă existența unei motivații rasiste

Inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie a confirmat, potrivit publicației citate, că atacul ar fi avut o motivație rasistă. Adolescentul ar fi urmărit în mod repetat materiale despre atacuri comise în unități de învățământ din diferite țări, fiind influențat de conținutul violent distribuit pe platformele sociale.

Într-o înregistrare publicată pe rețelele de socializare, elevul din Bistrița a transmis mesajul „Ne vedem în Valhalla”, făcând referire la un concept din mitologia nordică.

Valhalla este descrisă în mitologia nordică drept locul în care ajung războinicii căzuți eroic în luptă. Referirea apare în înregistrarea atribuită adolescentului, însă semnificația pe care acesta i-a acordat-o nu a fost stabilită oficial.

Citeşte şi: Dănuţ Lupu a scăpat cu amendă penală pentru conducere fără permis și instigare la mărturie mincinoasă

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Ursul cu cinci picioare a pus pe jar jandarmii, poliţiştii şi SMURD-ul din Câmpina. Poza generată cu AI a declanșat și mesaj RO-Alert

Publicat

la

Autor

Imaginea ursului cu cinci picioare s-a viralizat rapid pe reţelele sociale, iar cetăţenii au apelat autorităţile, care au trimis în zonă echipaje de jandarmi, poliţişti locali şi SMURD, fără ca cineva să verifice cu adevărat poza de la care a plecat totul.

Incidentul s-a petrecut duminică, 18 octombrie, când s-a emis RO-Alert care să avertizeze oamenii să stea departe de ursul cu cinci picioare.

„La fața locului, jandarmii au luat legătura cu persoana care a efectuat apelul, aceasta prezentând o fotografie despre care a precizat că a primit-o prin intermediul aplicației Whatsapp și care ar fi indicat prezența unui urs în zonă.După mai multe verificări s-a constatat și faptul că nicio persoană din zonă nu văzuse ursul pe stradă, fotografia fiind generată cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială, iar imaginea fusese redistribuită succesiv între mai multe persoane”, au transmis ulterior autoritățile.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Ilie Bolojan, despre concedierile pe care le-a făcut ca premier: Sunt alegații. Cum comentează miile de euro plătite de Oradea către Andreea Esca și Otravă

Publicat

la

Autor

Premierul Ilie Bolojan a refuzat să comenteze efectele guvernării sale. După ce și-a prezentat un bilanț pozitiv al activității sale ca premier, subliniind numai efectele pozitive, nu și concedierile sau sărăcirea românilor prin scumpiri, Ilie Bolojan a fost întrebat și de aspectele negative.

Cum a răspuns Ilie Bolojan

„Cred că un lucru important pe care l-am demonstrat în acest mandat este că România poate fi guvernată altfel, poți limita risipa banului public, poți stabili reguli corecte pentru toată lumea, le spui oamenilor adevărul, nu minți, nu creezi așteptări care nu pot fi onorate și asta este un câștig important din punctul meu de vedere. Celelalte lucruri sunt alegații”, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan refuză să critice administrația din Oradea care a plătit mii de euro pe o prestație a Andreei Esca și a bloggerului Otravă

„Fiecare autoritate locală, fiecare administrație publică din România își stabileste bugetele, își stabilește activitățile în limita bugetelor pe care le are. Guvernul României nu are competența să intervină în modul în care consiliile județene sau municipale sau orășeniști stabilesc aceste bugete. Și fiecare răspunde, din punct de vedere legal, vis-a-vis de modul în care își pătrec banii și, în ultimul rând, răspunde în fața cetățenilor pentru ceea ce face cu banii pe care îi alocă”, a mai spus Bolojan.

Horia Brenciu și orchestra sa au primit 14.900 de euro plus TVA, iar cântăreața Mira 10.446 de euro plus TVA. Momentul „Andreea Esca & Otravă”, un show de 90 de minute, a fost plătit cu 31.578 de lei plus TVA, aproximativ 6.000 de euro, a informat Mediafax, care citează Gândul.

Bolojan spune că lasă România pe o traiectorie corectă

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la prezentarea bilanțului celor aproape 16 luni de guvernare, că România a fost adusă pe calea redresării economice, după ce a preluat un deficit bugetar de 9,3%, o economie bazată pe consum finanțat prin împrumuturi și riscul pierderii unor fonduri europene.

Bolojan a apărat măsurile fiscale adoptate de Guvern, inclusiv majorarea TVA, și a afirmat că deficitul bugetar s-a redus în primele opt luni din 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Predau viitorului guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul a descris mandatul său drept unul intens, marcat de crize interne și externe și de provocări economice și sociale. El a susținut că, în iunie anul trecut, situația era atât de gravă încât nimeni nu se înghesuia să preia funcția de premier.

Loading

Citește tot

ACTUAL

TRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!

Publicat

la

Autor

Șoc în această seară în municipiul Curtea de Argeș! Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs pe Strada Albești, chiar în zona intens circulată a magazinului Kaufland. O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața după ce a fost spulberată de un autoturism.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Salvatorii au găsit victima în stare critică, acroșată violent de mașină, și au început imediat manevrele intense de resuscitare.

Din păcate, leziunile suferite de femeia de aproximativ 60 de ani au fost mult prea grave. În ciuda tuturor eforturilor depuse de cadrele medicale care s-au luptat minute în șir pentru viața ei, victima nu a mai răspuns manevrelor, fiind declarat decesul la fața locului.

Zona din apropierea magazinului Kaufland pe Strada Albești este recunoscută ca fiind extrem de tranzitată, mai ales la orele serii. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au blocat și securizat zona pentru a efectua măsurătorile și cercetarea la fața locului.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească cu exactitate dacă femeia se afla pe trecerea de pietoni sau dacă vizibilitatea redusă și viteza au fost factorii determinanți ai acestei cumplite tragedii.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Momente de groază la Festivalul de Film Astra Sibiu. Directoarea s-a prăbușit pe scenă, în fața unei săli pline VIDEO

Publicat

la

Autor

Csilla Kató, directoarea artistică a Astra Film Festival din Sibiu, s-a prăbușit pe scenă, în fața unei săli pline, la finalul discursului său pe scena sălii Thalia. Medicii au intervenit de urgență și au asigurat-o că nu este vorba despre o problemă gravă, ci de epuizare.

„Nu îmi amintesc să fi leșinat vreodată, în nici un caz nu am putut imagina, că corpul își poate lua dreptul să se exprime în acest fel: stop joc, așa nu se mai poate merge mai departe!! o prăbușire fără introducere. pe scenă deschisă. într-un cadru festiv. E foarte mult de zis aici, și nu am puterea acum să o fac aici, acum, fiindcă sunt încă slabită. Multumesc, de îngrijorarea și sprijinul cu care m-ați înconjurat și ajutat ieri! medicii de la ambulanță au confirmat pe loc, că se pare că nu am probleme grave de sănătate, și leșinul s-a întâmplat în contextul epuizării psihice și fizice”, a explicat directoarea artistică a Astra Film Festival pe Facebook.

Vezi și Atacul din Bistriţa, copia fidelă a unui incident similar din Rusia. Adolescentul care a înjunghiat o profesoară şi un coleg, obsedat de astfel de atacuri

Jurnalistul Florin Negruțiu a relatat în mediul online clipele de panică în care medicii din public au intervenit de urgență, acesta fiind prezent în sală. Jurnalistul a precizat că, înainte de gală, directoarea a vorbit deschis despre presiunea uriașă acumulată în timpul pregătirilor pentru ediția din acest an.

„De vină a fost epuizarea. Cu câteva minute înainte de gala de deschidere îmi spusese că nu mai poate. Că a lucrat în neștire cu doar o mână de oameni ca să poată deschide și ediția de anul acesta a festivalului. Că a trebuit să se confrunte cu multe probleme, cu finanțări care vin cu țârâita, cu dosare de completat, cu raportări, cu birocrație. Că e prea mult pentru un om. Am încurajat-o spunându-i că atâta vreme cât suntem sănătoși putem învinge orice obstacol. I-am zis o banalitate, pe care am ajuns anul ăsta să o cred…”, a transmis Florin Negruțiu.

Citește și Participarea la o nuntă l-a costat pe un bărbat din Iași 9.000 de lei. Amenda uriașă primită după ce s-a urcat băut la volan

Loading

Citește tot

ACTUAL

Moneda de 2 euro pentru care colecționarii sunt dispuși să scoată din buzunar peste 3.000 de euro

Publicat

la

Autor

Una dintre cele mai cunoscute monede comemorative de 2 euro a fost emisă de Monaco în 2007, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la moarta prințesei Grace de Monaco, fosta actriță americană Grace Kelly.

Tirajul a fost extrem de redus: doar 20.001 exemplare, conform datelor Băncii Centrale Europene, notează Mediafax.

Moneda poate fi identificată după potretrul prințesei, inscripția „MONACO” și anul 2007. În partea dreaptă a portretului apare numele artistului, „R.B. BARON”, inițialele și numele sculptorului Roger Bernard Baron.

Citește și: Trump, primul președinte american în exercițiu care apare pe o monedă! Chipul său a fost deja lansat pe ”dolarul de aur”

Specialiștii estimează valoarea unui exemplar la aproximativ 3.100 de euro.

Șansele ca cineva să găsească moneda întâmplător în restul primit la magazin sunt însă extrem de reduse. Emisiunea a fost vândută direct colecționarilor și nu a fost introdusă în circulația obișnuită.

Teoretic, moneda rămâne o piesă de 2 euro care poate fi folosită pentru plată. Practic, având în vedere valoarea de colecție, este puțin probabil ca un proprietar care îi cunoaște raritatea să o folosească astfel.

Greșelile care transformă o monedă de 2 euro într-o mică avere

Mai realistă pentru monedele care ajung în circulație este descoperirea unei erori de batere. Un exemplu este defectul cunoscut de colecționari drept  „fried-egg strike”, aproximativ „efect de ou prăjit”. Partea interioară, de altă culoare, nu este poziționată corect, iar metalul acesteia ajunge parțial în inelul exterior, rezultând o formă neregulată.

Conform valorilor, asemenea exemplare pot ajunge să coste până la 100 de euro, notează WirtschaftsWoche.

Alte erori pot fi și mai valoroae. În cazul în care cele două fețe ale monedei sunt rotite anormal una față de cealaltă, valoarea poate ajunge până la aproximativ 200 de euro, iar monedele bătute pe un disc metalic destinat altei valori pot ajunge până la aproximativ 650 de euro.

Un caz neașteptat este cel al unei monede comemorative germane de 2 euro „Saxonia-Anhalt”, din 2021. Exemplarul a fost bătut pe un disc destinat unei monede de 1 euro. Din această cauză, culorile sunt inversate față de o piesă normală de 2 euro: inelul exterior este auriu, iar centrul are culoare argintie.

Citește și: Apare o nouă monedă, colecționarii abia așteaptă să pună mâna pe ea. Cum arată și ce valoare are FOTO

Însă, greutatea acestei monede trădează eroare, având doar  7,50 grame, în loc de greutatea normală de 8,50 grame. Dealerul numismatic Münzen Müller evaluează o eroare comparabilă la aproximativ 1.200 de euro.

Astfel de defecte apar deoarece monedele de 1 și 2 euro sunt fabricate din două componente metalice diferite, îmbinate și apoi presate la presiune ridicată. În pofida controalelor, unele exemplare defecte pot ajunge în circulație.

Loading

Citește tot

ACTUAL

ARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT

Publicat

la

Autor

Argeșenii semnalează o ruptură profundă față de partidele tradiționale. Cel mai recent sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de casa de cercetare Smart Political Consultancy (SPC) confirmă un val de schimbare fără precedent în județ: PSD coboară sub pragul psihologic de 20%, PNL continuă trendul descendent, iar USR se prăbușește spectaculos sub 10%.

Cercetarea politică — a treia realizată de SPC în cursul acestui an — arată clar că partidele aflate de ani de zile la butoane pierd teren masiv în preferințele electoratului argeșean.

Votul pentru Parlamentul României: PSD decontează masiv, USR în liberă cădere

La votul politic pentru Parlamentul României, AUR își menține poziția de lider cu 36,8%, însă pentru prima dată în acest an înregistrează o ușoară scădere — un semnal de alarmă pentru echipa lui George Simion.

PSD coboară spectaculos la doar 17,4%, în timp ce PNL scade ușor față de măsurătoarea din iulie, ajungând la 10,9%. Prăbușirea cea mai accentuată o bifează USR, care ajunge la un scor modest de 7,8%.

Intenția de vot pentru Parlament:

  • AUR: 36,8%
  • PSD: 17,4%
  • PNL: 10,9%
  • USR: 7,8%
  • SOS România: 5,1%
  • Altele (3 partide sub 5%): 7,5%
  • Nehotărâți / Nu răspund: 14,5%

Votul pentru Consiliul Județean Argeș: Aceeași ierarhie la partide

Traseul votului politic pentru Consiliul Județean reflectă în mare măsură tendința de la alegerile parlamentare. AUR domină clasamentul cu 35,2%, urmat la mare distanță de PSD cu 19,2% și PNL cu 12,8%. USR nu reușește să treacă pragul de 8% nici la nivel județean, obținând doar 7,7%.

Intenția de vot pentru Consiliul Județean (partide):

  • AUR: 35,2%
  • PSD: 19,2%
  • PNL: 12,8%
  • USR: 7,7%
  • SOS România: 4,4%
  • Altele (3 partide sub 4%): 8,1%
  • Nehotărâți / Nu răspund: 12,6%

Președinția Consiliului Județean Argeș: Șoc la vârf! Ion Mînzînă, devansat de un independent

Cea mai mare surpriză a sondajului vine din cursa uninominală pentru șefia Consiliului Județean. Actualul președinte, Ion Mînzînă (PSD), coboară pe locul II, fiind devansat categoric de un candidat independent susținut de polul suveranist, care obține un scor de 32,7%.

Mînzînă ajunge la doar 14,2%, fiind urmat îndeaproape de reprezentantul PNL, Dragoș Predescu (11,4%), și de Sorin Sorescu (9,7%).

Intenția de vot pentru Președintele CJ Argeș:

  • Independent (susținut de suveraniști): 32,7%
  • Ion Mînzînă (PSD): 14,2%
  • Dragoș Predescu (PNL): 11,4%
  • Sorin Sorescu: 9,7%
  • Ionuț Moșteanu (USR): 6,5%
  • Tudor Ionescu: 4,4%
  • Alții (3 candidați sub 5%): 9,4%
  • Nehotărâți / Nu răspund: 11,7%

Fișa tehnică: Cercetarea sociologică a fost efectuată de Smart Political Consultancy prin metoda CATI (interviuri telefonice asistate de calculator) în perioada 10 – 15 octombrie 2026. Eșantionul a cuprins 978 de respondenți cu domiciliul în județul Argeș, având o marjă de eroare de ±3,5%

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend