DIVERSE
Adrian Papahagi apelează la metoda „am greşit şi eu, ai greşit şi tu”: „E 1 la 1 la prostii majore făcute de Ilie Bolojan şi Nicuşor Dan, ştergem cu buretele şi o luăm de la zero”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Filologul Adrian Papahagi afirmă, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că-l ştie pe Nicuşor Dan de pe vremea când era student şi, deşi nu au vorbit în ultimul an, ştie că „e sfios dar dârz, introvertit dar implicat public, hiperraţional dar visător (…) e lent în decizii, gafeur, uneori prea întortocheat, slab comunicator. Dar geniu malefic – asta e greu de crezut”.
Papahagi afirmă, de asemenea, că în 2025, „Nicuşor a îndrăznit, a candidat, a câştigat”: „Singur împotriva tuturor. Ne-a scăpat de Crin şi de Simion. L-a pus premier pe Bolojan (…) Ăsta e maleficul pesedisto-securisto-aurist. Ăstea sunt fapte, nu interpretări”.
Profesorul afirmă că, ulterior, „filmul s-a rupt şi greşelile s-au multiplicat”. „Acum preşedintele e învins. Bolojan a câştigat probabil meciul ăsta care nu trebuia să aibă loc. Ca imagine, a câştigat clar (…) Când ajungi să-l propui ţării ca soluţie pe precarul Veştea, îţi pui întrebări. Dar şi Bolojan ni l-a propus pe Crin şi l-am iertat. Hai, e 1 la 1 la prostii majore, ştergem cu buretele şi o luăm de la zero”, a mai scris Adrian Papahagi.
Avertisment în privința lui demonizării lui Nicuşor Dan
Potrivit acestuia, „demonizarea lui Nicuşor nu serveşte decât AUR şi PSD”: „Pesedaurul poate părea că azi e parte din soluţie, dar mâine nu va ezita să-l debarce pe Nicuşor cum l-a debarcat pe Bolojan. Vor sprijini USR şi PNL aşa ceva? Nu cred. Atunci la ce serveşte demonizarea preşedintelui? Din dorinţa de putere, PNL a legitimat PSD, oricât ar face acum pe arhanghelii purităţii. Sigur, i-am iertat, fiindcă timpurile s-au schimbat (…) Acum a greşit Nicuşor onorabilizând PSD. E o greşeală la fel de mare”.
Adrian Papahagi, care a fost propus să preia Ministerul Culturii, în guvernul tehnocrat care ar fi trebuit condus de Eugen Tomac, apreciază că „acum e cazul să înceteze animozităţile şi persistenţa în eroare”.
„Bolojan îşi va securiza duminică partidul, a reuşit într-o lună să spele PNL de asocierea cu PSD, e liderul incontestabil al dreptei parlamentare. În tot răul un bine. Nicuşor nu mai poate prelungi acest conflict dacă vrea să supravieţuiască politic. Dar nici Bolojan nu-şi permite asta, dacă e om de stat, nu doar de partid. PSD a dovedit că nu poate face majorităţi în parlament. AUR a dovedit că e un pericol real. Nicuşor a dovedit că nu-şi poate impune voinţa împotriva electoratului său firesc şi a partidelor care îl reprezintă în parlament. Nicuşor şi Bolojan trebuiau să joace în echipă, să se susţină reciproc. Fiecare e vinovat că a spart tandemul.”, a conchis Papahagi.
![]()
Poate îți place și...

Donald Trump acuză, fără probe, că bazinul de la Memorialul Lincoln a fost vandalizat

EDU.RO SUBIECTE ROMÂNĂ EVALUARE NAŢIONALĂ 2026. Cum se poate lua nota maximă la Capacitate 2026

FOTO VIDEO Tragedie în Franța. Claude Guillemot, omul din spatele Ubisoft, și-a pierdut viața într-un accident aviatic
DIVERSE
EDU.RO SUBIECTE ROMÂNĂ EVALUARE NAŢIONALĂ 2026. Cum se poate lua nota maximă la Capacitate 2026
Publicat
acum 22 de minutela
20 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

EDU.RO SUBIECTE ROMÂNĂ EVALUARE NAŢIONALĂ 2026. Evaluarea Națională 2026 la clasa a VIII-a începe pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. În pregătirea examenului, elevii au la dispoziție modelul oficial de subiecte publicat de Ministerul Educației, care arată structura probei și tipurile de cerințe care pot apărea la examen.
Potrivit calendarului oficial, absolvenții clasei a VIII-a vor susține proba scrisă la limba și literatura română pe 22 iunie 2026.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, iar rezultatele finale, după contestații, pe 8 iulie.
EDU.RO SUBIECTE ROMÂNĂ EVALUARE NAŢIONALĂ 2026. Modelul publicat de Ministerul Educației arată că proba este alcătuită din două subiecte și valorează 90 de puncte, la care se adaugă 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru este de două ore.
Subiectul I. Exerciții pe baza a două texte
Primul subiect valorează 70 de puncte și pornește de la două texte-suport, unul literar și unul nonliterar. În modelul pentru anul școlar 2025-2026, elevii primesc un fragment din „Dansul ursului”, de Ion D. Sîrbu, și un interviu cu scriitoarea Ioana Pârvulescu.
Pe baza acestora, elevii trebuie să răspundă la întrebări care verifică dacă au înțeles textele. Ei trebuie să găsească informații din text, să aleagă răspunsul corect la unele cerințe, să explice sensul unor cuvinte și expresii și să identifice asemănări între cele două texte.
Unele exerciții cer și răspunsuri mai dezvoltate. De exemplu, elevii trebuie să explice, în 50-100 de cuvinte, de ce întâmplările din copilărie pot deveni o sursă de inspirație pentru scrierea unui text.
EN_VIII_2026_limba_si_literatura_romana_var_model
Subiectul al II-lea. Caracterizarea unui personaj
La al doilea subiect, elevii trebuie să scrie o compunere în care să prezinte și să descrie un personaj din textul literar. În modelul publicat de Ministerul Educației, cerința este caracterizarea personajului Yolanda.
Elevii trebuie să arate ce trăsături are personajul și să le susțină cu exemple din text. De asemenea, sunt punctate organizarea ideilor, exprimarea clară și respectarea regulilor de scriere.
EN_VIII_2026_limba_si_literatura_romana_bar_model
Baremul de corectare model subiecte Evaluarea Națională 2026 clasa a VIII-a
Calendar Evaluarea Națională 2026 pentru elevii de clasa a VIII-a
22 iunie 2026 – Limba și literatura română, probă scrisă
24 iunie 2026 – Matematică, probă scrisă
26 iunie 2026 – Limba și literatura maternă, probă scrisă
1 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00; vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor, în intervalul orar 14:00-18:00
2-3 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
4-7 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
8 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale.
Conform ordinului privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale, repartizarea candidaților pe săli se face în ordine alfabetică, la nivelul centrului de examen.
Interdicții pentru candidați
- Se interzice candidaților să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și alte asemenea obiecte, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învățământ — centru de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea acestor obiecte nu sunt primiți în examen.
- De asemenea, candidaților le este interzis să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc. care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
- Candidații nu trebuie să aibă asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
- Totodată se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
- Încălcarea tuturor acestor reguli este considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise etc.
- Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.
Reguli de examen și de elaborare a lucrărilor scrise
Timpul de două ore destinat rezolvării subiectelor la fiecare probă începe din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte (timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute).
- Elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul. Broșura se predă la finalul probei, nu rămâne în posesia elevilor.
- Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, elevul rezolvă acești itemi pe ciornă și scrie răspunsul corect în broșură.
- Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect.
La proba de Limba și literatura română și la proba de Limba și literatura maternă:
- un răspuns încercuit în cadrul itemilor de tip-grilă poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu „X” a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului „X” și marcarea cu „X” a răspunsului considerat corect;
- sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.
La proba de Matematică:
- un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. În situația în care elevul revine asupra răspunsului selectat/încercuit inițial și consideră ca fiind corectă o altă variantă, aceasta va fi scrisă în rubrica/celula dedicată punctajului atribuit itemului, aflată lângă zona cu cele patru variante de răspuns;
- sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.
Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise, fără a primi subiectele.
- După finalizarea fiecărei probei scrise, lucrările sunt scanate în prezența candidaților, în ordinea primirii acestora și încărcate în platforma dedicată evaluării digitalizate.
- La expirarea celor două ore acordate, candidații predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei candidați rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări.
Evaluarea lucrărilor
Lucrările de la Evaluarea Națională vor fi corectate pe platforma destinată evaluării digitalizate. În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală ca medie aritmetică având două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.
- În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi reevaluată de alți doi profesori evaluatori.
- După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.
- În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.
- Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.
Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții acestuia.
Vizualizarea lucrărilor și comunicarea rezultatelor
- Comunicarea rezultatelor obținute la examenul de Evaluare Națională se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
- După afișarea rezultatelor inițiale, candidații majori și părinții candidaților minori pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor. La vizualizarea lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte.
Aproape 15.000 de elevi care erau înscriși la începutul acestui an școlar în clasa a VIII-a nu apar înscriși la Evaluarea Națională care începe luni / Generația 2026 a trecut prin pandemie și 9 miniștri ai Educației, iar acum intră primii în liceul cu programe și manuale noi
Generația care susține Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a de săptămâna viitoare este una dintre cele mai interesante cohorte de elevi din ultimele două decenii. Este generația care a intrat în clasa pregătitoare în septembrie 2017, a traversat integral sistemul de învățământ primar și gimnazial în perioada marilor transformări și crize din educație și care va deveni, din toamna acestui an, prima generație de liceeni care va învăța după noile planuri-cadru, noile programe școlare și noile manuale aflate acum în procedură de elaborare și licitație.
EDU.RO SUBIECTE ROMÂNĂ EVALUARE NAŢIONALĂ 2026. Datele obținute de Edupedu.ro de la Institutul Național de Statistică permit reconstituirea traseului acestei generații pe parcursul celor nouă ani de școală. În septembrie 2017, în clasa pregătitoare erau înscriși 156.170 de copii. Doi ani mai târziu, la începutul anului școlar 2019-2020, aceeași generație număra 176.685 de elevi în clasa a II-a, iar la finalul acelui an școlar 171.723 au fost declarați promovați. Nu este clar de unde au apărut cei 20.000 de elevi în plus, din clasa pregătitoare până într-a II-a, dar au existat atunci declarații care ar fi putut avea un impact semnificativ. Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, explica în mai 2020, când școlile erau închise, felul în care profesorii ar trebui să nu lase niciun corigent în acel an.
Anul școlar 2019-2020 a fost și momentul în care pandemia a schimbat radical parcursul educațional al acestor copii. Ei sunt prima generație pentru care Evaluarea Națională de la finalul clasei a II-a nu a mai avut loc, examenul fiind anulat în contextul suspendării cursurilor și al trecerii bruște la școala online. În anii care au urmat, acești elevi și-au petrecut o parte semnificativă din clasele a III-a și a IV-a în condiții de predare la distanță, cu acces inegal la tehnologie și cu diferențe majore între școli și comunități.
În 2022, când au ajuns în clasa a IV-a, au susținut prima evaluare națională standardizată din parcursul lor școlar. Raportul național al Centrului Național pentru Politici și Evaluare în Educație a remarcat explicit impactul pandemiei asupra procesului educațional și a evidențiat dificultăți în special în zona competențelor de înțelegere, interpretare și utilizare a informațiilor din texte. A fost primul tablou național al unei generații care își formase competențele fundamentale în condiții excepționale.
La începutul anului școlar actual, 2025-2026, în clasa a VIII-a erau înscriși 162.616 elevi, potrivit datelor INS furnizate la solicitarea Edupedu.ro. Câteva luni mai târziu, la simularea Evaluării Naționale, cifrele Ministerului Educației au confirmat aproape identic dimensiunea generației. La proba de Limba și literatura română au fost încărcate peste 145.200 de lucrări, s-au înregistrat peste 11.800 de absenți, un elev a fost eliminat, iar peste 5.200 de elevi proveneau din unități care nu au organizat simularea. În total, aproximativ 162.200 de elevi, o diferență de numai câteva sute față de efectivul raportat de INS la începutul anului școlar.
Pentru examenul propriu-zis s-au înscris peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Raportat la cei 162.616 elevi aflați în evidențele școlare la începutul anului, rezultă că aproximativ 14.600 de elevi, adică aproape 9% din generație, nu se regăsesc printre candidații înscriși la Evaluarea Națională.
Și este vorba despre o înscriere automată pe care, teoretic, secretariatele școlilor o fac pentru toți elevii promovați, absolvenți ai clasei a VIII-a.
Diferența poate include elevi corigenți, repetenți, elevi cu situații școlare neîncheiate, transferați în alte sisteme educaționale sau aflați în alte situații administrative, însă ea oferă și o imagine a dificultăților acumulate pe parcursul gimnaziului.
Dincolo de cifre, generația 2026 marchează și un moment de cotitură în reforma curriculară din România. Elevii care susțin acum Evaluarea Națională sunt prima generație care a parcurs integral curriculumul nou introdus după reforma începută în 2013-2017 pentru învățământul primar și gimnazial. Până acum însă, această reformă s-a oprit la poarta liceului. Generații întregi de elevi au învățat în primar și gimnaziu după programe moderne, centrate pe competențe, pentru ca la intrarea în liceu să fie nevoiți să revină la programe școlare elaborate în urmă cu două decenii.
Citește și Uniformele ar putea reveni în școli din septembrie. Proiectul a ajuns în Parlament
Începând cu anul școlar 2026-2027, situația se schimbă. Generația care intră acum la liceu va fi prima care va studia după noile planuri-cadru de liceu, aflate în curs de aprobare, după noi programe școlare și după manuale noi, aflate în procedură de elaborare. Pentru prima dată după mulți ani, elevii vor avea șansa unui parcurs curricular coerent, de la grădiniță și clasa pregătitoare până la finalul liceului, fără ruptura dintre curriculumul modern din învățământul obligatoriu și conținuturile depășite care au dominat liceul în ultimele două decenii. Asta cel puțin în teorie, pentru că deocamdată manualele sunt în procedură de licitație.
O chestiune importantă este formarea profesorilor – în paralel cu licitația pentru manuale începe și etapa pregătirii profesorilor care vor preda după noul curriculum.
Ministerul Educației a lansat pe 17 iunie 2026 concursul pentru 83 de experți în cadrul proiectului RECRED, printre atribuțiile acestora numărându-se elaborarea ghidurilor metodologice pentru discipline și arii curriculare, dezvoltarea de resurse educaționale deschise, realizarea suporturilor de curs pentru formarea profesorilor și monitorizarea programelor de pregătire profesională destinate implementării noului curriculum liceal.
Proiectul prevede formarea continuă a cadrelor didactice și a formatorilor pentru aplicarea noilor programe școlare. O formare care ar trebui să aibă loc în această vacanță de vară.
Generația care susține acum Evaluarea Națională 2026 a trecut prin școală și printr-o instabilitate politică aproape permanentă la vârful Educației. Din momentul intrării în clasa pregătitoare, în septembrie 2017, și până la finalul clasei a VIII-a, acești elevi au avut 9 miniștri ai Educației: Liviu Pop, Valentin Popa, Ecaterina Andronescu, Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca, Daniel David, Ilie Bolojan – interimar – și Mihai Dimian.
Practic, în cei 9 ani de școală, generația a avut în medie câte un ministru al Educației pe an, într-un interval în care a traversat pandemia, școala online, evaluări naționale anulate sau reorganizate, schimbări legislative și, acum, trecerea spre liceu pe noile planuri-cadru și noile programe școlare.
![]()
DIVERSE
Căruță lovită de mașină în Târgoviște. Doi adulţi şi trei copii sunt răniţi. Șoferul era beat
Publicat
acum 31 de minutela
20 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Accident cu o căruță și o mașină în Târgoviște. Doi adulţi şi trei copii au fost răniţi după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină. În urma impactului, bărbatul de 37 de ani, o femeie de 42 de ani şi trei minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, au fost transportaţi la spital.
”În cursul nopţii trecute, 19 iunie a.c., în jurul orei 23:50, poliţiştii Biroului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Târgovişte. Din cercetările preliminare efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din comuna Dragodana, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Şoseaua Găeşti, din municipiul Târgovişte, ar fi intrat în coliziune faţă-spate cu un atelaj hipo condus de un bărbat, de 37 de ani”, anunţă, sâmbătă, IPJ Dâmboviţa.
Citește și: Cod rutier 2026. Cât te costă parcarea dacă urci cu doar două roți pe trotuar
Calul, rănit grav, a fost eutanasiat.
„Totodată, din nefericire, exemplarul ecvestru a fost rănit grav, fiind necesară eutanasierea acestuia de către medicii veterinari. Cei doi bărbaţi implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto şi o valoare de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului atelajului hipo”, a mai transmis sursa citată.
Ulterior, conducătorul autoturismului a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice necesare stabilirii concentraţiei de alcool.
O adolescentă de 15 ani a fost rănită, sâmbătă, după ce a căzut cu trotineta electrică, pe o stradă din localitatea sibiană Cisnădie.
”Poliţiştii rutieri au intervenit la un autoaccident de circulaţie produs pe strada Cetăţii, în localitatea Cisnădie. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Cetăţii, în localitatea Cisnădie, o localnică, în vârstă de 15 ani, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a căzut pe carosabil”, anunţă, sâmbătă, IPJ Sibiu.
Fata a suferit un traumatism cranian cu hematom frontal, fiind transportată la Spitalul de Pediatrie.
![]()
DIVERSE
Elena Lasconi, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României! Cât de greu e să ieși în fața oamenilor și să spui: „am fost stupid, am greșit”?”
Publicat
acum 38 de minutela
20 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Într-un mesaj public cu accente critice și ironice, fostul lider USR i-a cerut șefului statului să iasă în fața românilor și să își asume eventualele greșeli.
„Cât de greu e să-ți asumi responsabilitatea propriilor decizii? Cât de greu e să ieși în fața oamenilor și să spui: «am fost stupid, am greșit»?”, a transmis Lasconi.
Elena Lasconi: „Românii iartă. Important este să fii sincer”
Fostul candidat la alegerile prezidențiale susține că românii sunt dispuși să ierte greșelile liderilor politici, însă doar dacă aceștia dau dovadă de sinceritate și asumare.
„Domnule președinte, românii iartă. Important este să fii sincer, credibil, uman. Știu că aceste calități vă lipsesc, dar sunteți șeful țării, aveți un întreg aparat la dispoziție. Îl puteți folosi pentru reparat greșeli”, a afirmat aceasta.
În mesajul său, Elena Lasconi avertizează că lipsa unei reacții publice și refuzul asumării responsabilității ar putea avea consecințe politice majore.
„Dacă nu ieșiți acum, în al 12-lea ceas, în fața românilor, asumându-vă responsabilitatea propriilor decizii, cred că veți fi primul președinte demis din istoria României”, a scris Lasconi.
Aceasta îl acuză pe Nicușor Dan că încearcă să transfere responsabilitatea asupra altor persoane și instituții, în loc să răspundă direct pentru propriile decizii.
Critici privind activitatea de la Cotroceni
Elena Lasconi a continuat seria criticilor, afirmând că funcția prezidențială necesită „demnitate, empatie, diplomație și onestitate”, nu doar apariții publice și deplasări externe.
„La Cotroceni nu ai nevoie de trigonometrie. La Cotroceni ai nevoie de demnitate, empatie, diplomație și de onestitatea clamată de dumneavoastră”, a transmis aceasta.
Totodată, ea a susținut că un lider politic nu poate reprezenta eficient România fără o legătură autentică cu cetățenii și cu valorile naționale.
Finalul intervenției a fost marcat de o serie de remarci ironice și de o referință la opera lui Ion Creangă.
„Domnule președinte, sunteți pe cale să deveniți un personaj de poveste. Doar de dumneavoastră depinde dacă vreți să fiți ăla bun sau ăla rău”, a concluzionat Elena Lasconi pe Facebook.
![]()
DIVERSE
Cod rutier 2026. Cât te costă parcarea dacă urci cu doar două roți pe trotuar
Publicat
acum 39 de minutela
20 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Eviți plată parcării dacă urci cu doar două roți pe trotuar?
Conform Codului rutier 2026, obligația privind plata parcării nu este stabilită în funcție de numărul roților aflate pe carosabil. Faptul că mașina este urcată parțial pe trotuar nu te scapă automat de plata locului de parcare.
Legea stabilește că ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate este interzisă, dacă spațiul destinat pietonilor nu este amenajat și marcat special pentru a permite și vehiculelor să staționeze.
Parcarea parțială sau totală pe trotuar poate fi permisă numai atunci când există indicatoare ori marcaje care autorizează această poziție. În același timp, trebuie lăsat un spațiu suficient pietonilor pentru a circula. În general, se menționează o lățime de cel puțin un metru, însă, prin decizii locale, pot fi stabilite și alte dimensiuni.
Prin urmare, dacă șoferul lasă un metru liber, nu primește automat dreptul de a urca mașina pe trotuar. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca administratorul drumului să permită parcarea prin semnalizare rutieră sau prin marcaje. Indicatorul poate arăta inclusiv poziția în care trebuie așezat vehiculul, cu două roți pe trotuar și două pe carosabil, iar șoferul trebuie să se conformeze. Nu este permisă urcarea complet pe trotuar, dacă semnul autorizează doar parcarea parțială și nici să depășească limitele marcajului.
Citește și Un șofer român de TIR a plătit amenzi de peste 20.000 de euro ca să fie lăsat să circule prin Cehia
Tariful de parcare se plătește atunci când vehiculul ocupă un loc inclus într-o parcare publică cu plată, indiferent dacă locul este amenajat integral pe carosabil sau parțial pe trotuar. Poziția roților nu schimbă regimul economic al spațiului, notează promotor.
Dacă indicatorul și marcajele arată că respectivul loc este parte a unei parcări cu plată, șoferul trebuie să cumpere tichet, să trimită SMS sau să activeze parcarea în aplicația operatorului local.
Regulamentele și tarifele de parcare sunt stabilite de autoritățile locale, astfel că programul de taxare, prețul și metodele de plată pot fi diferite de la un oraș la altul.
Pentru staționare sau parcare neregulamentară, Codul rutier în vigoare prevede o amendă din clasa I de sancțiuni, ceea ce înseamnă două sau trei puncte-amendă, plus trei puncte de penalizare.
La valoarea actuală a punctului-amendă, de 202,5 lei, sancțiunea este între 405 lei și 607,5 lei, mai scrie aceeași sursă.
Pe lângă amendă, mașina poate fi ridicată, urmând ca șoferul să plătească separat tarifele de ridicare, transport și depozitare stabilite de autoritatea locală.
De la 1 iulie 2026, odată cu creșterea punctului de amendă la 216,25 lei, sancțiunea va urca în intervalul 432,5 – 648,75 lei.
![]()
DIVERSE
Varujan Vosganian: Bolojan a procedat ca Lenin! Membrii PNL proveniți din ALDE nu vor participa la Congresul Extraordinar al PNL
Publicat
acum 44 de minutela
20 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Fostul lider ALDE, Varujan Vosganian, a anunțat că membrii Partidului Național Liberal proveniți din ALDE nu vor participa la Congresul Extraordinar al PNL programat pentru 21 iunie 2026.
Potrivit lui Vosganian, protocolul semnat în momentul fuziunii prin absorbție a ALDE în PNL, în anul 2024, prevedea menținerea tuturor înțelegerilor negociate, inclusiv reprezentarea în structurile de conducere ale partidului, până la organizarea următorului Congres ordinar al liberalilor, estimat pentru anul 2027.
Vosganian îl acuză pe Ilie Bolojan că nu respectă protocolul de fuziune
Varujan Vosganian susține că situația s-a schimbat după ce Ilie Bolojan a devenit președinte interimar al PNL.
„ALDE a fuzionat, prin absorbție, cu PNL în anul 2024. Potrivit protocolului, toate prevederile negociate, inclusiv reprezentarea în structurile de decizie, erau valabile până la următorul Congres ordinar care va avea loc, probabil, în anul 2027”, a transmis pe Facebook Vosganian.
Acesta afirmă că Ilie Bolojan le-a comunicat reprezentanților fostului ALDE că nu va respecta prevederile protocolului deoarece documentul a fost semnat de fostul lider liberal Nicolae Ciucă.
„Devenit președinte interimar al PNL, Ilie Bolojan ne-a comunicat că nu va respecta înțelegerea cu ALDE, de vreme ce semnătura pe document aparține lui Nicolae Ciucă și nu lui. Așa cum a procedat Lenin când a refuzat să plătească datoriile Rusiei, pe motiv că datoriile le-a făcut țarul și nu el”, a declarat fostul lider ALDE.
Vosganian a precizat că membrii proveniți din ALDE au adoptat aceeași poziție și la Congresul extraordinar organizat în vara anului 2025, când Ilie Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al partidului.
„Din acest motiv noi am refuzat să participăm la Congresul extraordinar din vara lui 2025, când Ilie Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte”, a afirmat acesta.
Potrivit lui Varujan Vosganian, boicotul va continua și la reuniunea programată pentru 21 iunie 2026.
„Nu vom participa nici la acesta și vom păstra aceeași atitudine cât timp Ilie Bolojan va conduce PNL”, a transmis fostul lider ALDE.
![]()
DIVERSE
Românii s-au grăbit să cumpere acţiuni SpaceX. Corecţia de duminică a şters aproape toate câştigurile
Publicat
acum o orăla
20 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Românii au fost extrem de activi la cumpărare în listarea SpaceX. „Interesul pentru SpaceX a fost foarte puternic, iar românii sunt deosebit de activi în tranzacționarea acțiunilor companiei lui Elon Musk. De vineri, de la listare, până marți inclusiv, clienții din România au cumpărat acțiuni în valoare de 15,27 milioane de dolari.
Sucursala din România a fost propulsată în top 3 după volumele de tranzacționare ale SPCX”, a declarat Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB, citat de StartupCafe.
Investitorii români au avut acces la acțiunile SpaceX și prin alți intermediari, inclusiv Tradeville, Revolut, Interactive Brokers.
Pe măsură ce entuziasmul investitorilor după cea mai mare ofertă publică inițială din istorie începe să se tempereze, acțiunile SpaceX au scăzut joi cu aproape 10%. Corecția vine după un avans de peste 40% în primele zile de tranzacționare ale companiei lui Elon Musk, transmite CNBC.
Titlurile SpaceX au coborât cu 9,8%, până la aproximativ 173 de dolari pe acțiune. Scăderea a continuat tendința începută miercuri, când acțiunile pierduseră deja circa 5%.
Compania a debutat pe bursă săptămâna trecută la un preț de 135 de dolari pe acțiune, iar entuziasmul investitorilor a împins rapid evaluarea bursieră la niveluri record. La apogeul raliului, SpaceX a depășit temporar Microsoft și Amazon după capitalizarea de piață.
Chiar și după reculul din ultimele două sesiuni, compania rămâne evaluată la aproximativ 2.500 de miliarde de dolari, fiind una dintre cele mai valoroase firme din lume.
Pe fondul scăderii, SpaceX a anunțat și o schimbare în conducere. Roelof Botha, unul dintre liderii fondului de investiții Sequoia Capital și un apropiat al lui Elon Musk, a fost numit în Consiliul de Administrație al companiei și în comitetul de audit.
Botha devine al optulea membru al consiliului, însă influența investitorilor externi rămâne limitată.. Elon Musk controlează peste 82% din drepturile de vot și deține participații evaluate la peste 1.000 de miliarde de dolari.
Corecția actuală reflectă și întrebările tot mai numeroase privind evaluarea companiei. Deși SpaceX domină piața lansărilor spațiale și a internetului prin satelit prin serviciul Starlink, investitorii încearcă să determine dacă prețul actual al acțiunilor poate fi justificat de rezultatele financiare.
Analiștii consideră că volatilitatea ridicată este normală după un debut bursier de asemenea dimensiuni, însă următoarele trimestre vor fi decisive pentru a demonstra dacă ritmul de creștere anticipat de investitori poate fi susținut de performanțele reale ale companiei.
SpaceX a majorat valoarea totală a ofertei publice inițiale la 85,7 miliarde de dolari, după ce băncile intermediare au exercitat integral opțiunea de supra-alocare a acțiunilor, cunoscută pe Wall Street drept ”greenshoe”, transmite CNBC
Compania lui Elon Musk strânsese inițial 75 de miliarde de dolari prin listarea realizată săptămâna trecută, deja cea mai mare ofertă publică inițială din istorie.
Ulterior, consorțiul de bănci condus de Goldman Sachs și Morgan Stanley a cumpărat încă 83,3 milioane de acțiuni, ridicând valoarea totală a operațiunii la 85,7 miliarde de dolari.
Dimensiunea acestei supra-alocări depășește singură valoarea aproape tuturor ofertelor publice inițiale din sectorul tehnologic realizate vreodată. În mod obișnuit, băncile activează această opțiune atunci când cererea pentru acțiuni este foarte puternică după debutul bursier.
Acțiunile SpaceX au fost listate la prețul de 135 de dolari, însă au încheiat prima zi de tranzacționare la aproximativ 161 de dolari, în creștere cu 19%. Capitalizarea bursieră a companiei a depășit astfel pragul de 2.000 de miliarde de dolari, ajungând la circa 2,1 trilioane de dolari.
Elon Musk a declarat angajaților, la sediul Starbase din Texas, că listarea la bursă are rolul de a finanța o nouă etapă de expansiune accelerată.
Compania intenționează să utilizeze fondurile pentru finalizarea și lansarea comercială a rachetelor Starship, cele mai mari construite vreodată, care vor transporta noii sateliți Starlink V3 și vor extinde semnificativ rețeaua globală de internet prin satelit.
De asemenea, SpaceX dorește să dezvolte centre de date pentru inteligență artificială amplasate pe orbită și să construiască în Texas o fabrică de cipuri în colaborare cu Tesla și Intel.
În ciuda entuziasmului investitorilor, compania rămâne departe de performanțele financiare ale marilor giganți tehnologici. SpaceX a raportat pierderi de 4,9 miliarde de dolari în 2025, iar pierderile cumulate de la înființarea companiei depășesc 41 de miliarde de dolari.
La evaluarea actuală de aproximativ 2,1 trilioane de dolari, SpaceX este a șasea cea mai valoroasă companie listată din lume, după Microsoft, Nvidia, Apple, Saudi Aramco și Alphabet (Google), depășind deja Amazon, Meta și Tesla.
Potrivit datelor bursiere și calculelor Reuters și CNBC, valoarea companiei reprezintă de peste 112 ori veniturile realizate anul trecut, unul dintre cele mai ridicate multipli de evaluare de pe piața globală.
Elon Musk a declarat că până în 2030 firma aerospațială și de inteligență artificială SpaceX ar putea înregistra venituri de 1.000 miliarde de dolari, transmite Reuters.
Vineri, SpaceX a devenit a șasea mare firmă din SUA, în cea mai mare Ofertă Publică Inițială (IPO) din istorie. Evaluarea companiei a depășit 2.000 miliarde de dolari. Elon Musk – prin participațiile pe care le deține în SpaceX și producătorul de vehicule electrice Tesla – devine prima persoană din istorie cu o avere de 1.000 miliarde de dolari, cel puțin pe hârtie.
Corecţia acţiunilor SpaceX şterge aproape toate câştigurile investitorilor medii care au cumpărat după listare
Investitorii medii care au cumpărat acţiuni SpaceX pe bursă după debutul spectaculos al companiei au pierdut aproape toate câştigurile obţinute iniţial, după două zile consecutive de scăderi puternice ale cotaţiei titlurilor, transmite CNBC.
Acţiunile SpaceX au închis joi în scădere cu 3,6%, la aproximativ 185 de dolari pe titlu. Preţul mediu ponderat cu volumul tranzacţiilor din ultimele cinci zile a fost de 181,71 dolari, ceea ce înseamnă că investitorul mediu care a cumpărat după oferta publică iniţială se află acum foarte aproape de pragul de rentabilitate.
După listarea record de săptămâna trecută, acţiunile au urcat de la preţul IPO de 135 de dolari până la un maxim intraday de peste 225 de dolari marţi, pe fondul entuziasmului investitorilor. De atunci însă, titlurile au pierdut aproximativ 20% din valoare, revenind la nivelurile de tranzacţionare din a doua zi după debut.
Corecţia reduce, dar nu elimină, câştigurile investitorilor individuali care au primit acţiuni direct în cadrul ofertei publice prin platforme precum Robinhood, Fidelity sau SoFi. Aceştia au cumpărat la preţul de 135 de dolari şi rămân pe profit chiar şi după reculul recent.
Scăderea reflectă o schimbare rapidă a sentimentului pieţei. După ce capitalizarea bursieră a SpaceX s-a apropiat temporar de 3.000 de miliarde de dolari, investitorii au început să reevalueze dacă aprecierea extrem de rapidă a acţiunii poate fi susţinută de rezultatele financiare şi perspectivele companiei.
Chiar şi după retragerea din ultimele zile, acţiunile SpaceX rămân cu aproximativ 37% peste preţul de listare, iar compania continuă să se numere printre cele mai valoroase firme listate din Statele Unite.
![]()

Donald Trump acuză, fără probe, că bazinul de la Memorialul Lincoln a fost vandalizat

EDU.RO SUBIECTE ROMÂNĂ EVALUARE NAŢIONALĂ 2026. Cum se poate lua nota maximă la Capacitate 2026

FOTO VIDEO Tragedie în Franța. Claude Guillemot, omul din spatele Ubisoft, și-a pierdut viața într-un accident aviatic

Căruță lovită de mașină în Târgoviște. Doi adulţi şi trei copii sunt răniţi. Șoferul era beat

Elena Lasconi, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României! Cât de greu e să ieși în fața oamenilor și să spui: „am fost stupid, am greșit”?”

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!

Revolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”

Alina Gorghiu pune gaz pe foc și anunță că primarii din PNL din Argeș îl susțin pe Adrian Veștea

Adrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș

URSUL A ATACAT LÎNGĂ CAMPING DRACULA! O TURISTĂ GERMANĂ, SFÂȘIATĂ DE ANIMAL

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Alertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
O mobilizare masivă a forțelor de ordine are loc în aceste momente în localitatea Mărăcineni, județul Argeș. Autoritățile au instituit...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...
Curtea de Argeș

Cazare Argeș – Locul unde relaxarea întâlnește cazarea la superlativ în inima Argeșului, Casa Narcisa
Atunci când agitația cotidiană devine copleșitoare, evadarea în natură rămâne singurul remediu veritabil. Dacă ești în căutarea unei destinații care...

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
După aproape 9 luni de calvar, în care zeci de mii de argeșeni au trăit cu frica în sâni și...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! Joi seara, dezinsecție în parcurile și locurile de joacă din oraș – CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI
Primăria Municipiului Curtea de Argeș anunță că acțiunea de dezinsecție terestră, programată inițial pentru data de 10 iunie și amânată...

URSUL A ATACAT LÎNGĂ CAMPING DRACULA! O TURISTĂ GERMANĂ, SFÂȘIATĂ DE ANIMAL
Atac de groază în această după-amiază în județul Argeș! O tânără de cetățenie germană a trăit clipe de coșmar după...

ȚEAPĂ PE INTERNET: Un bărbat din Curtea de Argeș a plătit 500 de euro pe anvelope „fantomă”!
O afacere online care părea avantajoasă s-a transformat într-un coșmar pentru un localnic din Curtea de Argeș, dar povestea s-a...
Mioveni

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...
Câmpulung

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
ACTUALacum 2 săptămâniÎPS Calinic s-a lepădat de Ion Mînzînă! Șeful PSD Argeș a fost lăsat FĂRĂ DREPT DE VOT din cauza limbajului suburban și a scandalurilor politice!
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
ACTUALacum 2 săptămâniLagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
ACTUALacum 3 zileVESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
DIVERSEacum 2 săptămâniMedicii nu mai fac gărzi de weekend în spitale. La Dăbuleni, pacienţii au fost direcţionaţi către alte spitale
ACTUALacum 2 săptămâniDEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”










Ultimele Comentarii