Connect with us

DIVERSE

A murit Ioan Isaiu, actorul copilăriei noastre. Care este cauza decesului la 56 de ani

Published

on

A murit actorul Ioan Isaiu. Acesta a devenit cunoscut în telenovele și filme romanești, însă nimeni nu s-ar fi așteptat să treacă atât de repede la cele veșnice.

Actorul Ioan Isaiu, celebru pentru rolurile sale din teatru, televiziune și telenovele românești, a murit subit, sâmbătă, la vârsta de 56 de ani. În luna august ar fi împlinit 57 de ani.

Isaiua se afla în București la o filmare în momentul în care i s-a făcut rău. Ioan Isaiu a suferit un infarct și, din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic decât să constate decesul.

Actorul s-a născut la data de 25 august 1969, în Hunedoara, și a absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, Departamentul de Teatru, promoția 1995. Isaiu a fost actor al Teatrul Național Cluj-Napoca în perioada 1995–2001, revenind în instituție începând cu anul 2017. De-a lungul carierei sale, a interpretat zeci de roluri pe scena teatrului clujean, în spectacole regizate de nume importante precum Gábor Tompa, Tudor Lucanu, Victor Ioan Frunză sau Alexandru Dabija.

Printre cele mai recente apariții ale sale s-au numărat spectacolele: „Numărul 1 Mondial”, „Privește înapoi cu mânie” și „Pietonul aerului”.

„Pentru noi e o mare pierdere. Suntem șocați, sunt șocat de evenimentul ăsta. A fost ceva fulgerător, neașteptat. Avusese o premieră acum de curând. Am povestit cu el, eram prieteni de aproape 30 de ani. E cumplit”, a transmis Dan Chiorean.

Ioan Isaiu era cunoscut pentru rolurile sale din diferite producții TV, difuzate la Antena 1, precum telenovelele Aniela, Iubire și Onoare, Secretul Mariei sau Vocea Inimii.

Loading

DIVERSE

Elena Udrea sare în apărarea lui Nicușor Dan: „Nu mă poate contrazice nimeni”

Published

on

Reacția Elenei Udrea vine după ce șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi i-a răspuns tăios președintelui Nicușor Dan, care a spus, în aprilie, că tinde să creadă că DNA a făcut abuzuri în mandatul acesteia.

Într-un interviu pentru Europa FM, pe 16 aprilie, Nicușor Dan a declarat că „ar înclina să creadă” că au existat abuzuri pe perioada mandatului Laurei Kovesi, subliniind însă că astfel de acuzații grave trebuie susținute cu dovezi clare.

„Cred că au fost făcute, dar din nou mă întorc la raportul între societate și decidentul politic. Sunt foarte mulți oameni care spun că s-au făcut abuzuri. Dar avem un raport? Adică dacă tot se fac afirmațiile astea, care sunt de asemenea foarte grave… S-a folosit sistemul de justiție pentru a elimina oameni politici, de exemplu, sau pentru războaie politice. Din nou, chestiunile astea foarte grave ar trebui documentate”, a spus președintele.

Vezi și Război între Kovesi și Nicușor Dan. Șefa EPPO îl trimite la „somn” pe președinte: „Faptul că ai obținut un scor bun la olimpiade internaționale de matematică nu te califică să faci astfel de afirmații”

În replică, Kovesi susține că afirmațiile liderului de la Cotroceni sunt nefondate: „Înclină să creadă. În general nu comentez ce zic politicienii, dar este totuși o afirmație a președintelui României care nu m-a afectat doar pe mine, ci a afectat o întreagă instituție importantă în România, numită Direcția Națională Anticorupție și mulți procurori care au lucrat sau care lucrează acolo. Deci faptul că ai obținut un scor bun la olimpiade internaționale de matematică nu te califică să faci altfel de afirmații. Și cu siguranță funcția de președinte al României este o funcție dificilă, stresantă, obositoare. Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun. Țara are nevoie de el să revină în formă bună”.

Reacția Elenei Udrea

„Am ajuns să fiu de partea lui Nicușor Dan! Față de tupeul lui Kovesi de a ironiza performanțele olimpice ale acestuia și de a-l trimite să se odihnească, pentru ca și-a permis să afirme ca în vremea ei, DNA a făcut abuzuri, lucru deja dovedit prin zeci de decizii ale instanțelor de judecată din România, alte țări europene și CEDO și, prin Rapoarte cuprinzând aceste abuzuri, aprobate de instituții oficiale.

Ca să zic așa, faptul ca ai fost olimpic internațional la matematică, faptul ca ai fost votat de 6.168.642 de români, este mai important și infinit mai bine decât să fii mediocră profesional și să ajungi în funcție de Procuror General al României, sau Procuror șef la DNA, doar pentru ca Traian Băsescu te-a numit pe criterii nu de competența, ci de discriminare pozitivă: femeie, tânără și, colac peste pupăză, pentru ca fusesei voleibalistă(baschetbalista), deci a presupus ca ai spirit de echipă și poți fi un bun șef pentru procurori!!! Iar ca este așa, nu mă poate contrazice nimeni!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Citește și Nicușor Dan, anunţul momentului după discuţiile informale de la Cotroceni. „România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Ultimele imagini cu Ioan Isaiu în viață. Actorul a murit cu un mare regret în suflet: „Doamne, Doamne o să se uite și la noi”

Published

on

Ioan Isaiu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți actori români, fiind remarcat pentru aparițiile sale în filme, emisiuni TV și telenovele. De-a lungul carierei sale, acesta a activat ca scenarist și prezentator. Vestea morții sale a picat ca un trăsnet pentru toți cei care l-au cunoscut.

„Pentru noi e o mare pierdere. Suntem șocați, sunt șocat de evenimentul ăsta. A fost ceva fulgerător, neașteptat. Avusese o premieră acum de curând. Am povestit cu el, eram prieteni de aproape 30 de ani. E cumplit”, a transmis Dan Chiorean.

Deși s-a bucurat de succes în lumea filmului, în trecut, actorul Ioan Isaiu a dezvăluit marele său regret: nu a avut copii.

Vezi și A murit Ioan Isaiu, actorul copilăriei noastre. Care este cauza decesului la 56 de ani

„Regret că nu am copii, dar nu este timpul pierdut. Așa spune și soția mea. Sperăm că Doamne Doamne o să se uite și la noi, să ne dea un suflețel”, a mărturisit actorul acum cațiva ani.

Născut la Hunedoara, la data de 25 august 1969, Ioan Isaiu a urmat cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Teatru, pe care a absolvit-o în 1995, la clasa profesoarei Sorana Coroamă Stanca.

Actorul și-a început cariera pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, unde a activat între anii 1995 și 2001. După o perioadă în care s-a implicat în diverse proiecte artistice, acesta a revenit în lumea teatrului în anul 2017.

Citește și Radu Vâlcan, mesaj emoționant după ce a vorbit cu bunica lui la telefon: „M-a bușit plânsul! Prețuiți ce aveți!”

De-a lungul timpului, Ioan Isaiu a colaborat cu unii dintre cei mai apreciați regizori ai teatrului românesc, precum Gábor Tompa, Tudor Lucanu, Victor Ioan Frunză sau Alexandru Dabija, interpretând numeroase roluri remarcabile.

Fanii l-au putut vedea recent în producții precum „Numărul 1 Mondial”, „Privește înapoi cu mânie” și „Pietonul aerului”.

Ultimele imagini cu actorul Ioan Isaiu în viață îl arată zâmbitor:

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Europa are țări unde apa de la robinet primește scor perfect pentru siguranță, însă România se află printre statele cu cele mai slabe rezultate. Clasamentul scoate la iveală probleme serioase legate de salubritate și calitatea apei

Published

on

Potrivit datelor analizate la nivel european, mai multe state din Europa au obținut punctaj maxim în ceea ce privește protejarea sănătății populației prin apă potabilă sigură și sisteme eficiente de salubritate.

Printre țările care au primit scorul perfect de 100 se află:

Finlanda, Islanda, Olanda, Norvegia, Elveția, Regatul Unit, Malta, Germania, Luxemburg și Suedia.

Europa domină practic clasamentele mondiale privind calitatea apei potabile, 19 dintre primele 20 de state din lume provenind de pe continent. Singura excepție din afara Europei este Japonia.

La polul opus, clasamentul arată că mai multe state europene au probleme importante legate de calitatea apei și infrastructura de salubritate.

Citește și: Românii care așteaptă voucherele de vacanță în 2026 trebuie să respecte noi condiții. Suma acordată s-a schimbat din nou, iar regulile sunt mai dure

Cele mai slabe scoruri din Europa apar în: Moldova – 50 de puncte, Georgia – 51,7 și Albania – 54,1.

România apare și ea în partea inferioară a clasamentului, cu un scor de 56 de puncte.

Alături de România, în ultimele poziții dintre statele membre UE se află și Letonia și Lituania.

Concret, România ocupă locul 62 la nivel mondial în categoria care analizează riscurile legate de apă potabilă nesigură și salubritate.

Datele Agenția Europeană de Mediu arată că mai mult de 20% din suprafața Uniunii Europene se află într-o stare chimică precară.

Asta înseamnă că în multe zone nivelul unor substanțe periculoase depășește limitele stabilite de legislația europeană.

Printre contaminanții identificați se află:

  • mercur;
  • cadmiu;
  • pesticide;
  • substanțe chimice persistente;
  • microplastice;
  • compuși farmaceutici.

Cercetătorii atrag atenția că poluarea apelor subterane devine o problemă tot mai gravă în Europa.

Unul dintre cele mai mari costuri suportate de statele europene este legat de tratarea apei pentru consum.

Potrivit datelor prezentate în raport, Uniunea Europeană cheltuie anual până la 320 de miliarde de euro doar pentru tratarea nitraților din apă.

Citește și: Cod rutier 2026. Amendă uriașă pentru șoferii prinși cu nereguli legate de trusa medicală. Ce se va întâmpla de la 1 iulie

Studiile recente au identificat și prezența acidului trifluoroacetic (TFA) în numeroase probe de apă potabilă din Europa.

Substanța a fost detectată în 94% dintre cele 36 de probe de apă de la robinet analizate în 11 state membre UE.

În plus, cercetătorii de la Water Atlas avertizează că tot mai multe ape subterane europene sunt afectate de contaminare.

„Aproximativ 80% din totalul apelor uzate de pe glob ajung în cursurile de apă fără a fi tratate”, afirmă specialiștii de la Water Atlas.

„Ideea că râurile s-ar curăța singure s-a dovedit curând a fi o iluzie: râurile și lacurile s-au transformat în haznale puturoase și toxice”, au mai transmis aceștia.

Raportul arată că inclusiv unele țări considerate modele în privința apei potabile au probleme serioase legate de apele subterane.

De exemplu, în Luxemburg, 79% dintre corpurile de apă subterană analizate nu au atins o stare chimică bună.

Procente ridicate au fost raportate și în:

Cehia – 55%;
Belgia – 41%;
Germania – 40%.

Specialiștii avertizează că degradarea resurselor de apă subterană reprezintă una dintre cele mai mari provocări de mediu pentru Europa în următorii ani.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Românii care așteaptă voucherele de vacanță în 2026 trebuie să respecte noi condiții. Suma acordată s-a schimbat din nou, iar regulile sunt mai dure

Published

on

Potrivit prevederilor din Legea 141/2025, voucherele de vacanță vor fi acordate în 2026 doar anumitor categorii de bugetari.

Mai exact, pot beneficia de aceste sume angajații din instituțiile publice care au salarii de bază nete de până la 6.000 de lei.

În plus, acordarea voucherelor depinde și de prevederile din contractele de muncă.

„Instituțiile publice (…), indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 800 lei, în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, personalului ale cărui salarii de bază lunare nete sunt de până la 6.000 lei”, se arată în lege.

În 2026, valoarea voucherelor de vacanță rămâne la 800 de lei.

Citește și: Cod rutier 2026. Amendă uriașă pentru șoferii prinși cu nereguli legate de trusa medicală. Ce se va întâmpla de la 1 iulie

Banii pot fi folosiți pentru vacanțe în România sau pentru taberele copiilor, însă doar în unitățile și agențiile care au contracte și colaborări aprobate în sistemul voucherelor.

În vara anului 2025, sistemul voucherelor de vacanță a fost modificat radical. Statul acorda tot 800 de lei, însă angajații erau obligați să cumpere un sejur de minimum 1.600 de lei pentru a putea folosi voucherul.

Practic, jumătate din valoarea vacanței era suportată de beneficiar. Măsura a fost criticată dur în industria turismului, după ce multe unități de cazare au raportat scăderi importante ale rezervărilor.

În urmă cu câțiva ani, toți bugetarii primeau vouchere de vacanță. În 2023 au apărut primele restricții importante, când s-a introdus plafonul salarial de 10.000 de lei net.

La acel moment, valoarea voucherelor era de 1.450 de lei. În 2024, suma acordată a crescut la 1.800 de lei, după majorările făcute în timpul Guvernului condus de Marcel Ciolacu.

Citește și: Românii care pleacă cu mașina în anumite state pot avea probleme dacă nu au acest document asupra lor. Permisul auto obișnuit nu este suficient peste tot

În același timp însă, plafonul salarial a fost redus la 8.000 de lei net. În 2026, plafonul scade din nou, la 6.000 de lei, iar valoarea voucherelor rămâne la doar 800 de lei.

Autoritățile avertizează că voucherele de vacanță sunt strict personale și nu pot fi vândute sau transferate.

Persoanele care încearcă să le comercializeze riscă amenzi de până la 26.600 de lei. Sancțiuni primesc și agențiile de turism sau unitățile de cazare care acceptă vouchere folosite de alte persoane decât titularii.

„Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei”, au transmis reprezentanți ai Ministerului Turismului.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Cod rutier 2026. Amendă uriașă pentru șoferii prinși cu nereguli legate de trusa medicală. Ce se va întâmpla de la 1 iulie

Published

on

Legislația în vigoare prevede explicit obligația șoferilor de a nu pleca la drum dacă nu au în mașină trusa medicală auto. Aceasta trebuie să respecte anumite norme, a căror încălcare duce la amenzi uriașe.

Conform Codului Rutier, nu este suficient să ai în mașină trusa de prim ajutor, ci și să te asiguri că aceasta este conformă cu legea.

Trusa medicală auto are o perioadă de valabilitate limitată, stabilită de producător, care în practică este de regulă între doi și cinci ani, în funcție de componentele sterile din interior. După această perioadă, materialele nu mai sunt considerate sigure pentru utilizare, iar trusa nu mai respectă prevederile legale în vigoare. Legislația mai cere tuturor șoferilor ca trusa să fie omologată și completă, potrivit standardelor stabilite de autorități. Pe scurt, trebuie să fie în termen de valabilitate și în stare corespunzătoare.

Conform legii, trusa medicală din mașină trebuie să fie echipată cu articole de prim ajutor în caz de accidentare precum soluție dezinfectantă, bandaje, plasturi, medicamente de bază și alte obiecte utile pentru tratarea rănilor minore, cum ar fi vata medicinală, mănușile de unică folosință sau banda adezivă.

Potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 623 din 14 septembrie 1999, trusa medicală auto trebuie să conțină și un dispozitiv intermediar de respirație gură la gură cu valvă unidirecțională sau filtru, dar și ace de siguranță și folie de supraviețuire izotermă. De asemenea, cutia trusei trebuie să fie rigidă, realizată din material plastic rezistent la șoc.

Citește și Pentru ce a luat 2.800 de lei amendă un bărbat din Argeș. Nu i-a venit să creadă când polițiștii i-au atras atenția

Opțional, trusa sanitară auto mai poate conţine şi alte dispozitive medicale, cum ar fi folia termoizolantă, dispozitiv care asigură o soluţie modernă de conservare a energiei corpului omenesc aflat în situaţii grave.

Pe de altă parte, cu toate că nu interzice explicit desigilarea trusei, în practică aceasta poate fi considerată neconformă dacă nu mai este completă și sterilă.

Autoritățile subliniază că o trusă medicală auto care este incompletă sau deteriorată echivalează cu lipsa acesteia. Prin urmare, dacă ai folosit conținutul sau dacă sigiliul este rupt și lipsesc elemente, riști să fii sancționat la un control.

Recomandarea oamenilor legii este ca trusa, după utilizare, să fie înlocuită sau completă în conformitate cu normele omologate.

Ce amendă riscă șoferii care circulă cu trusă medicală neconformă

Sancțiunile pentru lipsa trusei medicale din mașină sau neconformitate acesteia (incompletă sau expirată) sunt încadrate în clasa a II-a de sancțiuni.

Asta înseamnă patru sau cinci puncte de amendă, pentru care șoferul trebuie să scoată din buzunar între 810 și 1.012,5 lei.

În prezent, valoarea unui punct de amendă este de 202,5 lei, însă, de la 1 iulie, aceasta ar urma să crească la 216,2 lei, odată cu majorarea salariului minim. Amenda va urca proporțional, urmând să se situeze în intervalul 864,8 – 1.081 lei.

Legislația prevede că șoferii pot plăti jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile, notează antena3.

Citește și Modelul electric pentru care permisul de conducere categoria B nu este suficient. Informațiile transmise de producător cu privire la configurarea mașinii

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Nicușor Dan, anunţul momentului după discuţiile informale de la Cotroceni. „România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”

Published

on

Nicușor Dan a precizat că discuțiile vor continua în perioada următoare și a transmis că România va avea un nou guvern într-un interval „rezonabil”.

Prioritatea viitorului Executiv: bugetul pentru 2027

Potrivit președintelui, există deja consens între partidele participante asupra principalelor direcții strategice ale României, inclusiv în ceea ce privește aderarea la OCDE, implementarea PNRR și respectarea traiectoriei fiscale asumate la nivel european.

Citeşte şi: Nicușor Dan, atac la adresa UE: „Europa a făcut greșeli!”. Ce spune despre România: „Există o corupție care îi sfidează pe români și mai ales pe românii cu venituri mici”

Nicușor Dan a subliniat că unul dintre obiectivele majore ale noului guvern va fi elaborarea și prezentarea către Parlament, până în toamnă, a bugetului pentru anul 2027.

„Am încheiat un prim set de întâlniri cu liderii partidelor pro-occidentale, reprezentanți ai minorităților. Am văzut constrângerile pe care fiecare dintre partide le are și cu care vine la negocierea care începe. Există deci niște scenarii pe care ne vom concentra mai departe și discuțiile vor continua pe aceste scenarii.

Reafirm, România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil. Există acord pe politicile mari. OCDE, SAFE, PNRR.

Există acord pe traiectoria fiscala a României, asumată. Și în sensul acesta guvernul care va veni va avea ca obiectiv ca până în toamnă să definească și să propună parlamentului bugetul pe 2027”, a transmis Nicușor Dan, în mesajul său cu ocazia Zilei Europei.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, atac la coaliţia PNL-USR de Ziua Europei. „Construcție și prosperitate, nu tăieri haotice și pauperizare”

Variantele aflate în discuție

Discuțiile de la Palatul Cotroceni au avut loc după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma moțiunii de cenzură susținute de PSD și AUR. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, președintele a discutat separat cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru identificarea unei formule de majoritate parlamentară.

Printre scenariile analizate se află o posibilă formulă de guvernare formată din PSD, UDMR și grupul minorităților naționale, dar și variante de guverne minoritare.

Sursele politice susțin că USR își menține poziția favorabilă trecerii în opoziție și coordonării cu PNL, în timp ce PSD ar prefera o colaborare cu liberalii, însă fără implicarea lui Ilie Bolojan.

Citeşte şi: Ilie Bolojan, mesaj dur de Ziua Europei. „Vrem o țară a șanselor egale, pentru fiecare dintre noi, sau o țară dominată de ură și dezinformare?”

De asemenea, în spațiul politic au fost discutate și alte formule teoretice de majoritate, însă negocierile rămân dificile din cauza diferențelor majore dintre partide.

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend