Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PNL și USR au sesizat CCR pe legea care dezincriminează fapte de corupție, inițiată de deputatul “Mitralieră” Rădulescu

Publicat

in

Deputații PNL și USR au sesizat joi Curtea Constituțională cu privire la legea lui Cătălin Rădulescu privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Cele două partide reclamă faptul că proiectul adoptat de Parlament nu este pus în acord cu o decizie anterioară a Curții.

“Constatăm că, în procedura de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (PLx nr.340/2018), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.584/25.09.2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precitată, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare”, se arată în sesizarea PNL și USR.

CCR a menționat în decizia sa că textul de lege în vigoare respectă obligațiile internaționale asumate de statul român, iar reducerea sferei sale de efect “ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea și tolerarea unor acte de corupție, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligațiile internaționale asumate de statul român”.

PNL și USR arată că legea este neconstituțională deoarece “consacră restrângerea domeniului de aplicare al infracțiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligației regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia CCR nr.584/2018.

Opoziția susține că legile trebuie să fie “clare, predictibile și lipsite de echivoc – dispune art. 36 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative – pentru a satisface cerința referitoare la calitatea actului normativ, parte esențială a principiului securității juridice consacrat pe cale jurisprudențială”.

Legea lui Cătălin Rădulescu a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în ziua de 16 aprilie 2019 și depusă la data de 24 aprilie 2019 la Secretarul general al Senatului și, respectiv, al Camerei Deputaților, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Legea a fost adoptată în procedură ordinară, termenul de sesizare al Curții fiind de 5 zile.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

VIDEO Cenuşăreasa printre oligarhi. Un film american independent bulversează cursa pentru Palme d’Or

Publicat

in

După filmele unor regizori legendari din Statele Unite precum Francis Ford Coppola şi Paul Schrader, Festivalul de la Cannes a descoperit marţi vitalitatea cinematografiei americane independente prin intermediul unui thriller newyorkez care trece cu o viteză ameţitoare de la mahalale la vilele de lux ale unor oligarhi ruşi, fără să apese în niciun moment pe pedala de frână, informează AFP, conform AGERPRES.

Filmul “Anora”, regizat de cineastul Sean Baker, în vârstă de 53 de ani, începe ca un basm, ca un fel de “Cenuşăreasa” anului 2024, care se transformă însă într-o dramă.
Personajul Anora (Mikey Madison) este o escortă într-un club în mare vogă. Într-o seară marcată de consumul excesiv de alcool, Vanya (Mark Eydelshteyn), fiul unui extrem de bogat oligarh rus, vine în acel club. Anora ştie doar câteva cuvinte în rusă: bunica ei, imigrantă în Statele Unite, nu a învăţat niciodată engleza. Îi este încredinţat noul client. Ea reuşeşte să obţină numărul lui de telefon. Cei doi se revăd.

Anora descoperă astfel un tânăr care nu mai ştie ce să facă cu banii, o viaţă plină de petreceri şi lipsită de griji. Părinţii lui Vanya au rămas în Rusia pentru afaceri, încredinţându-i preotului de la o biserică ortodoxă din New York misiunea de a îl supraveghea pe fiul lor. Dar atunci când relaţia dintre Anora şi Vanya pare să devină serioasă, lucrurile încep să o ia razna.

Mafioţi, incursiuni în comunitatea rusofonă din Coney Island, plimbări nocturne prin New York, un aghiotant cu un fals aer de Robert De Niro: acest film cu o durată de 2 ore şi 18 minute recreează cu eficacitate atmosfera unor pelicule clasice din cinematografia americană şi descrie cealaltă faţetă a visului american.

Însă el surprinde prin faptul că păşeşte pe cărări neaşteptate şi îşi promovează eroina, Anora, care rămâne fidelă personalităţii sale şi chiar ridiculizează această lume a unor bărbaţi corupţi de puterea banilor. De la clerici, la bandiţi mărunţi şi până la cei extrem de bogaţi, toată lumea este vizată de acţiunile ei.

Regizorul Sean Baker este îndrăgostit de personajele marginale, pline de umanism.

Cineastul american a participat pentru prima dată la Cannes în 2017 cu filmul “The Florida Project”, prezentat într-o secţiune paralelă, despre o adolescentă care trăieşte într-un hotel sordid de lângă Disney World, cu o trupă de actori neprofesionişti şi cu Willem Dafoe în distribuţie. A fost selectat apoi în competiţia oficială de pe Croazetă în 2021 cu lungmetrajul “Red Rocket”, care a prezentat întoarcerea unui star porno în oraşul său natal.

Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 14-25 mai.

Citeste mai mult

NATIONAL

Predicție sumbră: jumătate din pădurile de mangrove vor putea dispărea până în 2050 – studiu IUCN

Publicat

in

Un nou studiu realizat de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) concluzionează că jumătate din habitalele vitale de mangrove vor dispărea până la mijlocul acestui secol, scrie Rador Radio România.

Conform studiului, cele mai afectate zone sunt cele de pe coastele sudice ale Statelor Unite, estul Mexicului, sudul Indiei, Sri Lanka şi Maldive. Copacii de mangrove formează un habitat vital din punct de vedere ecologic în apele de coastă şi în zonele calde ale planetei, adăpostind sute de specii de peşti şi alte vietăţi sălbatice acvatice şi arboricole, protejând oamenii de uragane şi inundaţii şi stocând carbonul.

Creşterea nivelului mărilor şi apariţia unor furtuni din ce în ce mai violente ca efect al încălzirii globale reprezintă principala ameninţare la adresa pădurilor de mangrove, iar la acestea se adaugă despăduririle, poluarea şi construirea de baraje, relevă studiul IUCN.

Organizaţia internaţională speră că sumbrele concluzii ale raportului său vor stimula comunitatea internaţională în direcţia unor demersuri comune pentru restaurarea şi protejarea pădurilor de mangrove.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend