NATIONAL
Traian Băsescu: Opoziţia trebuie să încerce acum o moţiune de cenzură. E ultimul moment
Publicat
acum 6 aniin
De
adminSenatorul PMP Traian Băsescu a îndemnat din nou partidele din Opoziţie să încerce depunerea unei moţiuni de cenzură în Parlament împotriva Guvernului Dăncilă, precizând că este ultimul moment când demersul ar avea şanse de reuşită.
Traian Băsescu: Opoziţia trebuie să încerce acum o moţiune de cenzură. E ultimul moment
NATIONAL
Banii influencerilor, din nou în vizorul autorităţilor. Sunt ameninţaţi că rămân fără conturi
Publicat
acum 5 minutein
20 mai 2024De
adminBanii influencerilor, din nou în vizorul autorităţilor. Protecţia Consumatorilor trage un semnal de alarmă privind reclama mascată la produse sau servicii pe reţelele sociale, iar acele persoane riscă suspendarea contului. Şi ANAF vrea ca cei care câştigă bani în online să-şi plătească taxele.
Protecţia Consumatorilor deja monitorizează fenomenul şi a descoperit mai mulţi influenceri care promovează produse sau servicii fără să menţioneze că ar fi vorba de reclamă.
„Este o publicitate mascată. Sunt categorii vulnerabile de urmăritori, tineri şi mai ales copii care urmăresc asfel de postări care au un conţinut privind promovarea produselor de vapat. Vapingul. Şi celelalte postări care se referă la consumul de tutun şi energizante. Induc în eroare consumatorul”, a spus Sebastian Hotca, preşedintele interimar ANPC, pentru Observator News.
Influencer: Mi se pare puțin exagerat
Oana Zara are aproape 180.000 de followers pe Instagram şi peste 1,2 milioane pe TikTok. Şi-a creat o comunitate care îi urmăreşte activitatea, aşa că primeşte oferte din partea companiilor care vor să-şi promoveze produsele.
„Mai ales pe partea de beauty am foarte multe produse, creme, pe partea de make-up. Există acel buton de paid partnership. Care se poate pune la videouri, atât pe Instagram, cât şi pe TikTok. Iar pentru story se marchează cu hashtag „ad”. Şi mie mi se întâmplă de multe ori să uit. Dar îmi atrage atenţia managera mea, vezi că trebuie să marchezi cu paid”, a declarat Oana Zara, influencer, la Observator News.
Protecţia Consumatorilor a descoperit mai mulţi influenceri care nu-şi marchează reclamele
„Discuţia legată de marcarea publicităţii este un punct dureros. Evident că publicitatea trebuie marcată pentru că, din punct de vedere etic, consumatorul trebuie să facă distincţia dintre o reclamă plătită şi o recomandare pur şi simplu personală”, spune Dragoș Stanca, expert digital.
Pentru început, cei mai urmăriţi influenceri din România vor fi chemaţi la discuţii.
„Vrem să existe un dialog între noi şi influenceri. Pentru ca ei să înţeleagă care sunt consecinţele. Se poate ajunge chiar la închiderea acestui site”, anunță Sebastian Hotca.
Ce a descoperit ANAF
Şi ANAF e cu ochii pe banii influencerilor. De curând, celebrul manelist Nicolae Guţă a făcut o sumă fabuloasă într-un live pe TikTok.
Inspectorii antifraudă au descoperit, din 2023 şi până în prezent, 180 de persoane care câştigau bani din social media şi care aveau venituri nedeclarate de 270 de milioane de lei.
NATIONAL
Ponta spune că deja se cunoaște cine va ieși câștigător la alegerile lecale: ‘Bătălia de la prezindentiale va fi mai puternică decât cea din 9 iunie’
Publicat
acum 15 minutein
20 mai 2024De
adminVictor Ponta a vorbit, la România TV, despre alegerile din acest an din România, despre sondaje, dar și despre cine crede că va câștiga scrutinul din 2024.
În ceea ce privește multele tururi de alegeri din acest an, Victor Ponta consideră că deja se cunoaște cine va ieși câștigător, atât la alegerile lecale din țară, cât și la cele din Capitală.
„Ciolacu va fi pe primul loc. Are în zona de locale cel mai bun scor PSD. Scorul de la europarlamentare e un scor mincinos. PSD are cei mai puternici aleși locali, în special în Moldova, Oltenia, Muntenia, în Bistrița, lideri foarte buni. La Hunedoara la fel, în zona de vest. Pe București e bătălia adevărată. Asta e o căsătorie de nevoie, nu se iubesc deloc, Iohannis i-a pus impreună pe PSD și PNL. Ciucă e un om de carieră, un om serios, dar nu se pricepe la politică și nu se va pricepe niciodată. Iohannis îl va scufunda după aceste alegeri. El e un om ok dar când se va afla că l-a pus Iohannis, nu îl vor mai vrea.
‘Toți liderii politici la un loc nu sunt foarte populari’
Toți liderii politici la un loc nu sunt foarte populari. Bătălia de la prezindentiale va fi mai puternică decât cea din 9 iunie. O să stăm până pe 9 iunie, când puteam să știm, Firea cu Burduja și cu Piedone, toți trei într-o încăpere, și ieșeam cu unul, candidat comun împotriva lui Nicușor. Eu zic că Nicușor nu e bun de primar încă patru ani. Dar dacă se împart între cei trei, e păcat, rămânem cu Nicușor. Nicușor nu e nici corupt, dar e încuiat. El are o sansă, nu avea nico șansă dacă era un candidat comun. Sigur, se mai pot schimba lucrurile.
Burduja are față de primar european. Vorbește bine, are scoală. Dacă era el candidat, îl bătea pe Nicusor sigur. Lumea nu e așa fraieră. PSD-ul a condus Bucurestiul în ultimii patru ani cu Nicușor. Acum se spală toți pe mâini. Nu Iohannis l-a pus pe Nicușor în 2020? În locul lui Burduja și Piedone aș face o dezbatere cu Nicusor în parcul Herastrău. Zici că e frontul din Ucraina. Gropi, trotuarul se prăbușește, câini, gunoaie. Așa ști tu să faci? Măcar să zici că nu te-a lăsat PSD-ul sau Nicușor”, a mai afirmat fostul premier.
.
Banii influencerilor, din nou în vizorul autorităţilor. Sunt ameninţaţi că rămân fără conturi
Ponta spune că deja se cunoaște cine va ieși câștigător la alegerile lecale: ‘Bătălia de la prezindentiale va fi mai puternică decât cea din 9 iunie’
Serie de acuzații la adresa jucătoarei care s-a retras în secret din tenis: „Nu știu ce datorează statului, dar știu ce ne datorează nouă”
„Măcelarul din Teheran a murit! De ce ar trebui să-mi ascund sentimentele?”. O faimoasă activistă iraniană exultă după moartea lui Raisi
George Simion: Primarul PSD a lovit o tânără care era cu un copil în brațe. Au trecut la violențe împotriva AUR
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
Ea este doctorița din Curtea de Argeș căreia marele actor Florin Piersic i-a mulțumit de pe patul de spital
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
Sărbătoare la Călinești! Ion Mînzînă și echipa PSD alături de locuitorii comunei
Comuna Călinești a marcat ieri o zi dublă de sărbătoare: 636 de ani de la prima atestare documentară și cea...
Cristian Gentea: Piteștiul, lider în România în materie de sisteme inteligente integrate în cadrul aceluiași proiect
Primarul Cristian Gentea a anunțat recent că Piteștiul a devenit orașul din România cu cel mai mare număr de sisteme...
SITUAȚIE TENSIONATĂ LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ – Patronul unei stații PECO, protest în fața ISU DUPĂ CE AFACEREA I-A FOST ÎNCHISĂ DE AUTORITĂȚI
Situaţie tensionată în comuna Cplinești, acolo unde patronul unei staţii PECO din comuna Călineştia intrat ȋn greva foamei, după ce...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, alături de Ion Mînzînă și Cristian Gentea la Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești: Argeșul se dezvoltă prin investiții majore care aduc locuri de muncă bine plătite!
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a vizitat astăzi Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești, alături de...
Curtea de Argeș
ACUM! Incendiu la un depozit din Curtea de Argeș
In urmă cu puțin timp un apel la 112 a anunțat un incendiu la un depozit de materiale reciclate din...
Pensionar de 70 ani din Corbeni prins fără permis la Albeștii de Argeș – CINE ESTE BĂRBATUL
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat, de 70 de ani, din Corbeni,...
DOCUMENT BOMBĂ! ASFALTĂRI ILEGALE CONTRA VOTURI, la Curtea de Argeș – ISC a dispus oprirea lucrărilor pe Cuza Vodă, primăria PSD ignoră actul și riscă dosar penal
Sursele noastre din Primăria Curtea de Argeș ne-au pus la dispoziție zilele trecute un document oficial care demonstreaza ceea ce...
NU PIERDE OCAZIA! Supermarket AMD din Curtea de Argeș face angajări!
Supermarketul AMD din Curtea de Argeș angajează LUCRĂTOR COMERCIAL! Mai multe informații și detalii veți obține în incinta magazinului din...
Ea este doctorița din Curtea de Argeș căreia marele actor Florin Piersic i-a mulțumit de pe patul de spital
Florin Piersic a transmis un mesaj plin de emoție și recunoștință către publicul său, confirmând că se simte bine și...
Mioveni
PUȘTIUL DE 18 ANI CARE L-A UCIS PE PREOTUL ILIE GEANGAVELEA DE LA COSTEȘTI A FOST ÎNCĂTUȘAT – CE SPUN LOCALNICII DESPRE PREOTUL LOR
Așa cum relatam într-o știre anterioară, un preot de 46 de ani a murit într-un accident rutier produs, marţi, pe...
ACCIDENT CUMPLIT ÎN ARGEȘ – Bărbat de 46 ani mort, adolescent de 18 ani în stare gravă – INTERVINE ELICOPTERUL SMURD
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs în orașul Costești, cartierul Zorile, în care...
ARGEȘ | Accident rutier la Dârmănești: O femeie transportată la spital
Un autoturism s-a răsturnat astăzi, 14 mai 2024, în comuna Dârmănești, județul Argeș. Incidentul a avut loc pe DN7C, în...
Mâine începe Raliul Argeșului 2024 – VEZI PROGRAMUL COMPLET AL CURSELOR
Raliul Argeşului, un spectacol pe patru roți plin de adrenalină începe mâine, joi, 9 mai. Ediţia din acest an a...
Câmpulung
ȘOFER BEAT MANGĂ LA CÂMPULUNG! S-A RĂSTURNAT CU MAȘINA ȘI A FUGIT
În seara zilei de 14 mai a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați,...
VIDEO | Percheziții de amploare în Argeș, la afaceriștii cu lemne – Un Ocol Silvic, firme și persoane au fost luate la puricat
În dimineața zilei de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub...
Cauți un job? Bursa generală a locurilor de muncă în Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș, vă invita să participați vineri, 17 mai 2024, la BURSA GENERALĂ A...
În Trend
- NATIONALacum 4 săptămâni
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
- ACTUALacum 3 săptămâni
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
- ACTUALacum 4 zile
Ea este doctorița din Curtea de Argeș căreia marele actor Florin Piersic i-a mulțumit de pe patul de spital
- NATIONALacum 4 săptămâni
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
- NATIONALacum 4 săptămâni
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
- ACTUALacum 4 săptămâni
CURTEA DE ARGEȘ | Dan Petrescu strânge semnături pentru eliminarea bumperelor în exces – SUNT ILEGALE, sustine acesta – UNDE PUTEȚI SEMNA
- ACTUALacum 3 săptămâni
Mică afacere din Brăduleț, închisă pe loc de Poliție – MOTIVUL ESTE HALUCINANT