Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Teză doctorat Kovesi. Șefa DNA neagă acuzațiile de plagiat: Teza, 100% corectă

Publicat

in

“Este o teză muncită, este o teză corectă, s-au pronunțat două verdicte cu privire la acest lucru, că teza este corectă. Mi-am achiziționat, când a apărut a doua verificare, când a fost declanșată, mi-am achiziționat personal, din bani proprii, acel soft care s-a folosit și mi-am verificat teza și este o teză corectă. Este o teză corectă 100%”, a afirmat Kovesi, la Radio România Actualități, scrie Agerpres.

Ea nu a făcut comentarii asupra verificării realizate de Universitatea din Timișoara, spunând că, la finalul procedurii, va face public un punct de vedere.

“Nu vreau să comentez în acest moment modul în care s-a făcut verificarea, aștept să rămână definitivă sau să se finalizeze această procedură. Eu am întocmit două puncte de vedere, unul pe care l-am trimis la Universitatea din Timișoara și unul pe care l-am înaintat la CNATDCU. Când va fi finalizată această procedură, pot să fac public punctul de vedere și pot să fac publică și verificarea pe care eu am făcut-o cu același soft. (…) Acel soft identifică similarități, deci acel soft ne arată că ai folosit cuvinte din limba română și ne arată că, dacă introduci corect criteriile — dată, surse de citare, bibliografie—, ești pe zero”, a precizat șefa DNA.

[citeste si]

Source Article from http://www.dcnews.ro/teza-doctorat-kovesi-efa-dna-neaga-acuza-iile-de-plagiat-teza-100prc-corecta_529988.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Vești proaste pentru turiștii români: Taxele turistice au explodat în 2024. Care este motivul pentru această majorare

Publicat

in

Multe orașe din Europa au început să impună taxe turistice sau să le mărească pe cele existente. Aceste taxe sunt folosite pentru a ajuta la întreținerea infrastructurii turistice și pentru a gestiona impactul turismului masiv asupra comunităților locale.

În ultimul an, nivelul acestor taxe a crescut considerabil, uneori peste valorile propuse inițial.

Exemple de taxe turistice în Europa:

-Veneția, Italia: Veneția a introdus o taxă de intrare pentru turiști, care poate varia între 3 și 10 euro pe zi, în funcție de sezon și de afluxul de vizitatori. Această taxă este destinată să ajute la întreținerea orașului și la gestionarea numărului mare de turiști care vizitează anual.

-Barcelona, Spania: Barcelona a crescut recent taxa turistică, aceasta variind acum între 1,75 și 3,50 euro pe noapte, în funcție de tipul de cazare. Această măsură a fost luată pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a turismului în oraș și pentru a proteja patrimoniul cultural.

-Amsterdam, Olanda: Amsterdam percepe o taxă turistică de 7% din costul cazării, plus o sumă fixă de 3 euro pe persoană pe noapte pentru hoteluri. Taxa a fost majorată pentru a combate efectele negative ale turismului excesiv.

-Paris, Franța: Parisul a majorat taxa turistică, care acum variază între 0,20 și 5 euro pe noapte, în funcție de tipul de cazare. Veniturile obținute din această taxă sunt folosite pentru întreținerea atracțiilor turistice și pentru îmbunătățirea serviciilor oferite vizitatorilor.

-Roma, Italia: Roma percepe o taxă de oraș care poate ajunge până la 7 euro pe noapte pentru cazările de lux. Această taxă ajută la finanțarea proiectelor de infrastructură și la întreținerea siturilor istorice.

De ce cresc aceste taxe?

Creșterea acestor taxe poate fi atribuită mai multor factori:

-Impactul economic al pandemiei: Multe orașe europene au suferit pierderi economice semnificative în timpul pandemiei de COVID-19 și încearcă acum să compenseze aceste pierderi prin creșterea taxelor turistice.

-Presiunea asupra infrastructurii: Turismul masiv poate pune o presiune considerabilă asupra infrastructurii locale, iar taxele turistice sunt văzute ca un mijloc de a finanța întreținerea și îmbunătățirea acesteia.

-Sustenabilitatea turismului: Orașele încearcă să promoveze un turism mai sustenabil, care să minimizeze impactul asupra mediului și să protejeze patrimoniul cultural.

Românii care își planifică vacanțele în Europa în această vară ar trebui să fie conștienți de aceste taxe suplimentare și să le includă în bugetul lor de călătorie. Este recomandat să verifice din timp informațiile specifice fiecărui oraș pe care intenționează să îl viziteze pentru a evita surprizele neplăcute.

Citeste mai mult

NATIONAL

Mare atenție la apa din supermarketuri: poate distruge rinichii – specialist în bioelectronică

Publicat

in

Multe persoane preferă să cumpere apă de băut, profitând de varietatea oferită de supermarketuri. Se poate alege între apă plată și carbogazoasă, apă alcalină, mineralizată, aromatizată și altele. Cu toate acestea, puțini sunt conștienți că apa comercializată poate afecta negativ sănătatea rinichilor.

Pentru a nu avea probleme, e suficient să citiți eticheta și să țineți cont de recomandările lui Adrian Vornicu, specialist în micro nutriție și bioelectronică. Acesta le recomandă românilor să citească atent etichetele apelor pe care le cumpără pentru consum și să caute mențiunea TDS – total solide dizolvate.

La ce indice trebuie să fii atent când citești eticheta

„Întotdeauna pe o sticlă cu apă plată există o mențiune, se numește reziduu sec la 180 grade. Rog telespectatorii să urmărească întotdeauna această mențiune. Reziduu sec 180 de grade – în sensul că acea apă este pusă într-un vas pe temperatura de 180 de grade Celsius și se lasă a se evapora, apoi este cântărită, pur și simplu, greutatea mineralelor care rămân, și vedem cât de dură este acea apă.

Recomandarea pe care o fac cei din Asociația de Bioelectronică, și nu doar ei, profesorul Marc care este unul din cei mai mari specialiști ai apei, este să bem o apă cu un reziduu sec ideal sub 100”, a explicat specialistul într-o intervenție.

Apa din comerț poate distruge rinichii

Conform lui Adrian Vornicu, „între 100 și 200 este o apă medie, peste 200 și 300 este o apă care începe să te încarce renal. Deci între 100 și 200 este o apă neutră: nici nu elimină deșeurile metabolice, dar nici nu te încarcă. Peste 200 începe să te încarce. Deci, ideal este să bem o apă sub 100”, a arătat specialistul în bioelectronică, scrie retetesivedete.ro.

Cantitatea de apă pe care ar trebui să o bem zilnic

Puțini oameni beau zilnic cantitatea necesară de apă. Necesarul zilnic de apă pentru a avea un organism sănătos este ușor de calculat. E nevoie să beți 0,5 litri de apă pentru fiecare 15 kg din greutatea corpului. Aceasta înseamnă că o persoană care cântărește 80 kg ar trebui să bea 2,5 l de apă pe zi.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend