Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Statele Unite cer Greciei să nu autorizeze trecerea a două avioane rusești spre Siria

Publicat

in

Statele Unite au cerut Greciei să nu autorizeze trecerea în spațiul său aerian a unor avioane ale Rusiei care efectuează livrări în Siria, a declarat o sursă din Ministerul elen de Externe, informează AFP, citată de Agerpres.

”Am primit cererea sâmbătă și o examinăm”, a afirmat un responsabil al diplomației elene sub rezerva anonimatului.

Rusia a solicitat Greciei o autorizație pentru ca două avioane rusești să poată trece între 1 și 24 septembrie. Secretarul de stat american John Kerry i-a transmis într-o convorbire telefonică ministrului de externe rus Serghei Lavrov că Statele Unite sunt procupate de eventualul angajament militar al Rusiei în Siria.

La rândul său, Lavrov i-a transmis oficialului american că ”partea rusă nu a ascuns niciodată faptul că a livrat echipamente militare autorităților siriene pentru a lupta împotriva terorismului”.

Un senator rus a declarat pentru RIA Novosti că, dacă elenii le vor refuza accesul, rușii vor căuta alte rute, sugerând că Iranul sau Turcia ar putea fi alternativele. ”Este vorba de un demers stupid și dacă Atena susține aceasta, ar fi un gest neprietenos față de Rusia”, a declarat senatorul Vladimir Djabarov.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Rapid a învins-o pe FCSB, în ultimul meci din play-off-ul Superligii

Publicat

in

Rapid Bucureşti a învins-o FCSB cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii de fotbal.

Rapid a obţinut singura sa victorie din play-off prin golurile marcate de Funsho Bamgboye (12), după o minge respinsă greşit de portarul Andrei Vlad, la şutul lui Ermal Krasniqi, şi de Claudiu Petrila (42), cu un şut la colţul lung.

Gazdele au mai avut ocazii de gol prin Albion Rrahmani (24 – foarfecă laterală peste poartă, 68 – bară), Florent Hasani (26) şi Petrila (75).

FCSB, care a aliniat o echipă cu multe rezerve, a fost aproape de gol prin David Miculescu (38) şi Baba Alhassan (45+2), dar portarul Bogdan Ungureanu s-a opus salvator.

În min. 50, campioana a primi penalty, la un duel între Răzvan Oaidă şi Alexandru Băluţă, dar lovitura de pedeapsă a fost anulată de VAR pentru ofsaid la Nana Antwi.

FCSB a pierdut ultimele trei meciuri de campionat după ce a cucerit titlul de campioană: 0-2 cu Universitatea Craiova, 0-1 cu CFR Cluj şi 0-2 cu Rapid.

Rapid venea după patru înfrângeri consecutive şi opt în play-off.

Rapid nu a pierdut în acest campionat cu FCSB. În sezonul regulat, Rapid s-a impus cu 2-1 (deplasare) şi 4-0 (acasă), iar în play-off a remizat în tur (2-2), câştigând returul cu 2-0.

FC Rapid Bucureşti – FC FCSB 2-0 (2-0), Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti

Au marcat: Funsho Bamgboye (12), Claudiu Petrila (42).

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare), Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)

Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Vasile Marinescu (Bucureşti)

Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) – CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) – LPF

Citeste mai mult

NATIONAL

Veşti proaste pentru şoferi! Carburanții se vor scumpi din nou – câți bani vor scoate în plus din buzunar pentru un plin la mașină

Publicat

in

Veşti proaste pentru şoferi. După ieftinirile de la pompă, de la 1 iulie preţurile vor creşte considerabil atât la motorină, cât şi la benzină.

Șoferii s-au bucurat în ultimele zile de ieftiniri la pompă, iar cei mai fericiți au fost cei care își alimentează mașina cu motorină, pentru că acum în benzinării acest carburant a ajuns să fie mai ieftină decât benzina.

Însă ieftinirile nu vor mai dura mult timp, pentru că din iulie va crește din nou acciza la carburanți, informează Antena3 CNN.

Acum însă prețurile de la pompă au scăzut semnificativ. Dacă în aprilie prețul litrului de motorină era de 7,46 lei, acum s-a ieftinit cu mai bine de 20 de bani. Așa a ajuns să fie mai ieftină chiar decât benzina, care acum se vinde la un preț mediu de 7,24 de lei.

Din iulie vin din nou scumpirile. Astfel, de la 1 iulie, benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi și ea cu 40 de bani.

Acest lucru înseamnă că plinul unui șofer care alimentează cu motorină se va scumpi cu 20 de lei, iar cei care au mașinile pe benzină vor scoate în plus din buzunar aproape 21 de lei.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend