Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

România, în topul creșterii productivității muncii în Europa: Handicapul tehnologic, unul din obstacolele în procesul de dezvoltare

Publicat

in

Românii sunt în topul creșterii productivității muncii în Europa, având în vedere că studiile Eurostat pe ultimii patru ani arată că salariaţii români au făcut cel mai mare avans din UE.

Dacă din 2010 încoace productivitatea medie a angajaților europeni a crescut cu doar 3%, românii se remarcă cu un avans de 14 procente, fiind cea mai mare din Uniunea Europeană, notează Digi 24.

Potrivit statisticilor Eurostat, productivitatea muncii în România e de șase ori mai mică decât media în Europa, de 7,5 ori mai mică decât în Germania și de opt ori, față de Olanda.

Având în vedere că nivelul productivității la noi e de doar 15% din zona euro, specialiștii în economie susțin că România nu e pregătită să adopte moneda europeană.

Un studiu Eurofound din 2012 arată că România e pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de ore lucrate săptămânal, dar chiar și așa angajații aduc prea puțină valoare adaugată în economie.

Asta deoarece România are o forță de muncă foarte ieftină, ceea ce a dus la concentrarea operațiunilor care prin natura lor nu aduc valoare adaugată uriașă.

Minusurile tehnologice reprezintă un alt obstacol cu care se confruntă țara noastră. Deși s-au deshis uzine străine în România, s-au adus linii de fabricație vechi, uzate în țările unde produsul final nu mai renta, din cauza creșterii nivelului salarial.

De la an la an însă, productivitatea crește, iar angajatorii sunt mai interesați de pregătirea profesională a angajaților.

În prezent, salariile angajaților din România reprezintă doar 31% din PIB. Cu o medie de aproape 48% în Europa, România e pe ultimul loc în Uniune la remunerarea angajaților ca pondere în produsul intern brut.

Productivitatea angajaților letoni a urcat cu 13 procente, iar bulgarii și lituanienii sunt cu 11% mai eficienți acum decât în 2010. Cifrele sunt mari, fiindcă punctul de plecare e mult sub media europeană.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

LiveBlog SuperLiga: Rapid vs FCSB, în derbiul orgoliilor – Echipele de start

Publicat

in

Rapid și FCSB se întâlnesc duminică în Giulești în ultima partidă din play-off-ul SuperLigii. Miza este una doar a orgoliilor, iar gazdele caută prima victorie după zece partide. Meciul este transmis LiveBlog de HotNews.ro.

Duel pentru minge în Rapid – FCSBFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Rapid – FCSB (Ora 21:00), ultimul meci din play-off-ul SuperLigii

Echipele de start:

Rapid: 99. Ungureanu – 19. Onea, 22. Săpunaru, 6. Iacob, 24. Borza – 26. Oaidă, 4. Kait – 77. Krasniqi, 8. Hasani, 7. Bamgboye – 9. Rrahmani. Antrenor: Bogdan Lobonț

Rezerve: 1. Briciu, 90. Drăghia – 3. Bădescu, 15. Cristea, 47. Braun, 5. Cepoi, 25. Emmers, 96. Papeau, 27. Petrila, 29. Gheorghe, 80. Cîrjan, 11. Burmaz

FCSB: 99. Vlad – 2. Crețu, 6. Haruț, 21. Chiricheș, 3. Panțîru – 25. Băluță, 16. Lixandru, 42. Alhassan – 20. Antwi, 11. Miculescu, 98. Popa. Antrenor: Elias Charalambous

Rezerve: 1. Udrea – 26. Laszlo, 19. Luis Phelipe, 24. Pădurariu, 18. Pandele, 10. Popescu, 80. Radaslavescu, 22. Toma

Partida se dispută pe stadionul Superbet Arena din Giulești și îl are la centru pe arbitrul Szabolcs Kovacs, ajutat la cele două tușe de Ciprian Danșa și Claudiu Lucaciu. În camera VAR se află Horia Mladinovici și Vasile Marinescu.

Ultima etapă din play-off-ul SuperLigii

CFR Cluj – Farul Constanța 5-1

Universitatea Craiova – Sepsi 3-2

FCSB – Rapid / duminică 21:00

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 49 puncte

2. CFR Cluj – 46 p

3. Universitatea Craiova – 44 p

4. Farul Constanța – 36 p

5. Sepsi Sfântu Gheorghe – 34 p

6. Rapid București 29 p.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Rusii au lovit puternic o zonă aglomerată din Harkov. Intervenție de ultimă oră a lui Zelenski

Publicat

in

Rusia a lovit duminică o stațiune aglomerată de la marginea celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina, harkov, și a atacat, de asemenea, satele din regiunea înconjurătoare, omorând cel puțin 11 persoane și rănind multe altele, scrie Reuters, potrivit Mediafax.

Atacurile cu rachete au fost cele mai recente ale Rusiei în ultimele săptămâni asupra regiunii Harkov din nord-estul Ucrainei, unde trupele ruse au lansat o ofensivă.

Valentyna, în vârstă de 69 de ani, are casa distrusă, iar un restaurant aglomerat din apropiere a fost distrus. Soțul ei a fost ucis jos, lângă râu, a spus ea, arătând spre zona de lângă țărm, unde acum era un crater, moloz și cadavre.

„Să-mi pierd soțul, să-mi pierd casa, să pierd tot ce am pe lume, mă doare, mă doare”, a strigat ea printre lacrimi „Ei (rușii) sunt animale, de ce trebuie să ucidă oameni?”.

Procurorii au declarat că șase persoane au fost ucise acolo, una este încă dispărută și 27 au fost rănite. Salvatorii au declarat că lovitura inițială a fost urmată de o a doua lovitură aproximativ 20 de minute mai târziu, vizând echipele de urgență aflate la fața locului, într-o presupusă „dublă lovitură”.

Președintele Volodimir Zelenski a cerut din nou aliaților occidentali să furnizeze Kievului sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru a proteja Harkovul și alte orașe.

„Lumea poate opri teroarea rusă – și pentru a face acest lucru, trebuie depășită lipsa de voință politică a liderilor”, a declarat Zelenski pe Telegram.

„Două Patriot pentru Harkov vor face o diferență fundamentală”, a spus el, referindu-se la sistemele de apărare antirachetă Patriot. Sistemele de apărare antiaeriană pentru alte orașe și un sprijin suficient pentru soldații de pe linia frontului ar asigura înfrângerea Rusiei, a adăugat președintele.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend