Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Pronosticuri după moțiune în presa internațională

Publicat

in

Agenţiile de presă internaţionale relatează despre respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta, Bloomberg şi Agentia France Presse notând că scandalul de corupţie care îl vizează pe premierul României va continua, potrivit Mediafax.

“Premierul României surpravieţuieşte moţiunii de cenzură, iar scandalul de corupţie va continua”, titrează agenţia Bloomberg. “Premierul României a reuşit să învingă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce. Această situaţie probabil nu va stinge criza în care este implicat”, comentează Bloomberg. Victor Ponta “este supus presiunilor pentru a demonstra angajamentul de combatere a corupţiei. Uniunea Europeană, care nu a permis României să adere la Spaţiul Schengen nici măcar la opt ani de la admiterea în Blocul comunitar, monitorizează situaţia corupţiei din România. Statele Unite au transmis săptămâna trecută, în momentul anunţării anchetei în cazul lui Victor Ponta, că «legea trebuie aplicată în mod egal pentru toată lumea»”, subliniază Bloomberg.

“Premierul României, suspectat de corupţie, supravieţuieşte moţiunii de cenzură”, scrie agenţia Associated Press. “Primul-ministru al României, suspectat de acte de corupţie, inclusiv de spălare de bani şi conflict de interese, a supravieţuit cu uşurinţă unei moţiuni de cenzură”, relatează AP.

“Guvernul României supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură”, titrează Reuters, notând că “rezultatul aşteptat” este “primul mare test politic” pentru Victor Ponta după înfrângerea suferită în scrutinul prezidenţial din 2014.

“Parlamentul României a respins vineri o moţiune de cenzură împotriva Guvernului social-democratului Victor Ponta, un vot care îi permite să rămână la putere dar care nu rezolvă criza provocată de problemele sale cu justiţia”, comentează Agenţia France Presse, amintind că DNA îl suspectează pe Victor Ponta de conflit de interese în exercitarea funcţiei.

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/pronosticuri-in-presa-interna-ionala-dupa-mo-iunea-de-cenzura_958618.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Corpul unui bărbat a fost găsit pe malul românesc al râului Tisa

Publicat

in

Poliţiştii de frontieră au găsit corpul unui bărbat în râul Tisa, în vecinătatea comunei Câmpulung la Tisa, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălb.

“Azi, în jurul orei 13,30, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, judeţul Maramureş, a fost descoperit corpul unui bărbat fără semne vitale, în albia râului Tisa. Acesta a fost găsit la aproximativ 20 de metri de malul românesc, pe direcţia localităţii Câmpulung la Tisa”, a spus Oana Pârcălab, scrie agerpres.ro.

Conform sursei citate, în cauză cercetările sunt efectuate de către lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş.

Citeste mai mult

NATIONAL

CS Rapid a câştigat titlul naţional în proba masculină de floretă pe echipe, după ce a învins-o pe CSA Steaua

Publicat

in

CS Rapid Bucureşti, în componenţa Almos Balint, Mădălin Chirnogeanu, Andrei Ciobănică, Hugo Valiere, a câştigat titlul de campioană naţională la floretă în proba masculină pe echipe, duminică, în Sala ”Ana Pascu” din Bucureşti, după 45-36 în finala cu CSA Steaua.

CSA Steaua, cu Veljko Cuk, Alexandru Pîrva, Vlad Roşu şi Alexandru Sîrb, campionul naţional de la individual, trecuse în semifinale de CSU Poli Timişoara 2 cu 45-32, iar CS Rapid a dispus de CSU Poli Timişoara 1 cu 45-32, scrie agerpres.ro.

CSU Poli Timişoara 1 (Benjamin Bodo, Emanuel Cândescu, Nikitas Gherman, Tom Gombos) a cucerit medaliile de bronz, după 45-37 cu CSU Poli Timişoara 2 în finala mică.

La competiţie au participat nouă echipe de la opt cluburi.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend