Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Premierul Victor Ponta a plecat la Neptun

Publicat

in

Marți, 22 septembrie, va avea loc la Neptun ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova, condusă de prim-ministrul Victor Ponta și prim-ministrul Valeriu Streleț. Reuniunea celor două guverne a fost decisă cu prilejul vizitei premierului român la Chișinău, în 27 august, când au fost stabilite prioritățile pentru agenda bilaterală în următoarele luni și a fost semnat cel de-al 4-lea Protocol Adițional la Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane EUR.

Citește și: Crin Antonescu a împlinit 56 de ani azi și i-a făcut cadou lui Victor Ponta, sărbătoritul de ieri

Membrii celor două guverne vor stabili în ședința de la Neptun noile proiecte ce vor fi finanțate în baza acestui acord. O atenție specială va fi acordată continuării proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, pentru asigurarea interconectării sistemelor naționale electrice și de gaze naturale, precum și în domeniul transporturilor, prin proiectarea și realizarea unor noi poduri peste Prut. Va fi exprimat interesul reciproc pentru posibila participare a unor companii din România la viitoare privatizări în diverse sectoare economice din Republica Moldova.

Citește și: Lider european: Victor Ponta e rușinea Europei

Alte proiecte pregătite pentru a fi analizate și agreate în cadrul ședinței vizează domenii ale agriculturii, controlului sanitar-veterinar și protecției mediului, sprijin în dezvoltarea domeniului sănătății, prin extinderea serviciului de intervenție de urgențe în Republica Moldova, investiții pentru centre de dializă din principalele spitale și pentru renovarea blocului chirurgical din Comrat.

Citește și: BOMBĂ în dosarul Sorin Oprescu: Rareș Bogdan și Cozmin Gușă veneau cu surse de la DNA

O componentă specială din programul de asistență financiară acordată de România va fi domeniul învățământului. Este preconizată continuarea proiectelor de construcție de grădinițe, în special în mediul rural, precum și extinderea programelor de burse pentru studiu în România, cu precădere pentru specializări neacoperite în Republica Moldova. De asemenea, vor fi stabilite prioritățile de sprijin pentru pregătirea în România a specialiștilor din administrația publică. Miniștrii economiei vor propune inițierea de acțiuni comune de promovare comercială externă și acordarea de sprijin pentru crearea de parcuri industriale în mai multe raioane din Republica Moldova.

Citește și: HALUCINANT Ce le-a zis Oprescu procurorilor: Banii aparțin tatălui meu mort, am uitat de ei

Așa cum a rezultat din precedenta întâlnire a celor doi prim-miniștri, Guvernul României urmărește cu preocupare situația financiară dificilă prin care trece în prezent Republica Moldova și încurajează inițiativele Guvernului de la Chișinău pentru asanarea și stabilizarea sectorului bancar precum și pentru încheierea unui acord cu FMI. Aceste subiecte vor fi de asemenea abordate în cadrul ședinței de la Neptun a celor două guverne.

Citește și: Reactia lui Rares Bogdan, dupa ce Oprescu sustine ca l-a avertizat cu privire la arestare

Este de așteptat ca pe agenda convorbirilor în plen, în cadrul întâlnirilor separate ale prim-miniștrilor Victor Ponta și Valeriu Streleț precum și în discuțiile sectoriale ale miniștrilor de resort, să fie incluse aspecte recente ale evoluțiilor în parcursul european al Republicii Moldova precum si teme regionale de actualitate care preocupă cele două țări. Reprezentanții Guvernului României vor exprima susținerea puternică pentru continuarea parcursului către Uniunea Europeană al Republicii Moldova și îndemnul la consolidarea stabilității politice, economice și sociale, în baza normelor și exigențelor europene privind funcționarea statului de drept și a mecanismelor democratice.

Citește și: Primul verdict în procesul Dan Șova – Victor Ponta: Ce au decis magistrații de la ÎCCJ

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/premierul-victor-ponta-a-plecat-la-neptun_967714.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

Publicat

in

Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia.

Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus cu 1-0 din minutul 30. Loren Moron a egalat pentru Aris imediat după pauză, în minutul 47, dar Taison a readus în avantaj echipa lui Lucescu, dintr-o pasă a lui Brandon Thomas, în minutul 62. PAOK a rămas în zece din minutul 78, când Michailidis a primit al doilea galben şi a fost eliminat, dar elevii lui Răzvan Lucescu au rezistat, s-au impus cu 2-1 şi au cucerit titlul în Grecia, cu 80 de puncte. AEK a învins pe Lamia cu 2-0 şi a terminat pe locul al doilea, cu 78 de puncte.

Este al doilea titlul cucerit de Răzvan Lucescu cu PAOK, după cel din sezonul 2018-19, şi al patrulea trofeu câştigat de român în Grecia cu echipa din Salonic.

Citeste mai mult

NATIONAL

Descoperie macabră pe malul românesc al râului Tisa. Ce au anunțat polițiștii

Publicat

in

Poliţiştii de frontieră au găsit corpul unui bărbat în râul Tisa, în vecinătatea comunei Câmpulung la Tisa, a informat duminică, 19 mai, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălb.

”Azi, în jurul orei 13,30, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, judeţul Maramureş, a fost descoperit corpul unui bărbat fără semne vitale, în albia râului Tisa.

Acesta a fost găsit la aproximativ 20 de metri de malul românesc, pe direcţia localităţii Câmpulung la Tisa”, a spus Oana Pârcălab.

Conform sursei citate, în cauză cercetările sunt efectuate de către lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend