Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PREMIERĂ pentru România la Curtea Internațională de Arbitraj

Publicat

in

Curtea Internațională de Arbitraj, de la Paris, este condusa de un președinte, secondat de 17 vicepreședinți, acoperind teritorial toate continentele. Pentru mandatul 2015-2018, la conducerea instituției a fost desemnat francezul Alexis Mourre.

România se poate lăuda cu un rezultat de excepție, reușind ca avocatul Crenguța Leaua să fie numită în funcția de  vicepreședinte al Curții Internaționale de Arbitraj, o premieră pentru statele est-europene cu excepția Rusiei.

Este pentru prima data când în lista vicepreședintilor Curtii Internationale de Arbitraj ICC Paris se regaseste un jurist dintr-o tara din Europa de Est, alta decât Rusia. Aceasta numire vine dupa încheierea unui mandat de trei ani ca membru al Curtii, perioada în care m-am straduit sa am o implicare concreta si semnificativa în activitatea acestei institutii arbitrale“, a declarat Leaua, potrivit Mediafax.

Curtea Internationala de Arbitraj ICC Paris este cea mai importanta institutie arbitrala la nivel global. Are sediul la Paris si birouri teritoriale în New York si Singapore, dar permite organizarea de proceduri pe teritoriul oricarui stat. Un numar semnificativ de proceduri arbitrale ICC au loc anual pe teritoriul României sau cu participarea juristilor români.

În componenta Curtii se regasesc membri numiti dintre candidatii desemnati de peste 80 de state reprezentate în cadrul ICC Paris. Rolul principal al Curtii este de a asigura administrarea arbitrajului în bune conditii, cu respectarea drepturilor partilor si cu scopul asigurarii recunoasterii si executarii hotarârilor pronuntate de tribunalele arbitrale.

Crenguta Leaua este conferentiar universitar titular la Academia de Studii Economice Bucuresti si cadru didactic asociat în cadrul programului de masterat în Arbitraj Comercial organizat de Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. Este arbitru cu experienta în peste 100 de cazuri, fiind inclusa pe listele de arbitri ale curtilor de arbitraj de pe lânga camerele de comert si industrie din România, Austria, Polonia, Bulgaria si Slovenia, precum si din Kuala Lumpur si Shanghai.

De asemenea, este listata ca arbitru la Centrul de Arbitraj si Mediere al Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (Geneva). Este membra a International Council for Commercial Arbitration (Haga), a Chartered Institute of Arbitrators CIArb, a London Court of International Commercial Arbitration LCIA si a Swiss Arbitration Association ASA. Este avocat în cadrul “Leaua & Asociatii”, fiind specializata în domeniul arbitrajului comercial international, cu experienta ampla si în arbitrajul privind investitiile straine.

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/realizare-istorica-pentru-romania-la-curtea-interna-ionala-de-arbitraj_959406.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Extrădarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în SUA, pe ultima sută de metri: Un tribunal britanic ar putea lua luni decizia finală

Publicat

in

Un tribunal britanic ar putea lua luni o decizie finală dacă fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, ar trebui extrădat în Statele Unite din cauza scurgerii în masă a documentelor secrete americane, punctul culminant a 13 ani de bătălii legale şi detenţii, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Doi judecători de la Înalta Curte din Londra urmează să decidă dacă instanţa este mulţumită de asigurările SUA că Assange, în vârstă de 52 de ani, nu s-ar putea confrunta cu pedeapsa cu moartea şi s-ar putea baza pe dreptul la libertatea de exprimare conform Primului Amendament, dacă s-ar confrunta cu un proces în SUA pentru spionaj.

Ce spune echipa juridică a lui Assange

Echipa juridică a lui Assange spune că el s-ar putea afla într-un avion care traversează Atlanticul în 24 de ore de la decizie, ar putea fi eliberat din închisoare sau cazul său ar putea fi din nou blocat în luni de lupte legale.

”Am impresia că s-ar putea întâmpla orice în acest stadiu. Julian ar putea fi extrădat, sau ar putea fi eliberat”, a declarat soţia sa, Stella, săptămâna trecută.

Ea a spus că soţul ei spera să fie în instanţă pentru audierea crucială.

WikiLeaks a publicat sute de mii de documente militare americane clasificate cu privire la războaiele Washingtonului din Afganistan şi Irak – cele mai mari breşe de securitate de acest gen din istoria militară a SUA – împreună cu telegrame diplomatice.

În aprilie 2010, a publicat un videoclip clasificat care arată un atac american cu elicopterul din 2007, care a ucis o duzină de persoane în capitala irakiană, Bagdad, inclusiv doi membri ai echipei de ştiri a Reuters.

Autorităţile americane vor să-l judece pe Assange, născut în Australia, pentru 18 acuzaţii, aproape toate conform Legii de spionaj, spunând că acţiunile sale cu WikiLeaks au fost imprudente, au afectat securitatea naţională şi au pus în pericol viaţa agenţilor.

Numeroşii săi susţinători la nivel mondial numesc urmărirea penală o parodie, un atac la adresa jurnalismului şi a libertăţii de exprimare şi o răzbunare pentru că a provocat jenă.

Solicitările pentru eliminarea cazului au variat de la grupuri pentru drepturile omului şi unele organisme media, până la premierul australian Anthony Albanese şi alţi lideri politici.

Reținut din 2010

Assange a fost arestat pentru prima dată în Marea Britanie în 2010, în baza unui mandat suedez pentru acuzaţii de infracţiuni sexuale, care au fost ulterior retrase. De atunci, el a fost în arest la domiciliu, a fost închis timp de şapte ani în ambasada Ecuadorului din Londra şi a fost deţinut din 2019 la închisoarea de înaltă securitate Belmarsh, în ultimul timp în timp ce aştepta o decizie privind extrădarea sa.

”În fiecare zi, din 7 decembrie 2010, a fost într-o formă sau alta de detenţie”, a spus Stella Assange, care a făcut parte iniţial din echipa sa juridică şi s-a căsătorit cu el în Belmarsh în 2022.

Dacă Înalta Curte decide că extrădarea poate continua, căile legale ale lui Assange în Marea Britanie sunt epuizate, iar avocaţii săi se vor adresa imediat Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru a solicita o ordonanţă de urgenţă care blochează deportarea în aşteptarea unei audieri complete de către această instanţă în cazul său, la o dată ulterioară.

Pe de altă parte, dacă judecătorii resping afirmaţiile SUA, atunci el va avea permisiunea de a face apel la cazul său de extrădare din trei motive şi s-ar putea să nu fie audiat până anul viitor.

De asemenea, este posibil ca judecătorii să decidă ca şedinţa de luni să ia în considerare nu doar dacă poate face recurs, ci şi fondul apelului respectiv. Dacă va avea câştig de cauză, el ar putea fi eliberat.

Stella Assange a spus că, indiferent de rezultat, ea va continua să lupte pentru libertatea lui. Dacă este eliberat, ea plănuieşte să-l urmeze în Australia sau oriunde este în siguranţă. Dacă va fi extrădat, ea a spus că toate dovezile psihiatrice prezentate în instanţă au ajuns la concluzia că el are un risc foarte grav de sinucidere.

“Trăim de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, de la decizie la decizie. Acesta este modul în care trăim de ani de zile. Acesta pur şi simplu nu este un mod de a trăi – este atât de crud. Şi nu mă pot pregăti pentru extrădarea lui – cum aş putea? Dar dacă el este extrădat, atunci voi face tot ce pot, iar familia noastră va lupta pentru el până va fi liber”, a declarat ea pentru Reuters.

Citeste mai mult

NATIONAL

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o “coruptă” pe soţia premierului Sanchez

Publicat

in

Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a extremei dreapta ce a avut loc la Madrid, relatează Reuters.

Javier MileiFoto: Juan MABROMATA / AFP / Profimedia

Javier Milei a numit-o “coruptă” pe soţia lui Sanchez, Begona Gomez, în timpul unei adunări organizate la Madrid de partidul de extremă dreapta Vox, la care au participat mulţi dintre aliaţii săi internaţionali.

Ministrul spaniol de externe Jose Manuel Alvares a declarat că aşteaptă scuze din partea lui Milei.

Alţi miniştri au condamnat, de asemenea, discursul lui Milei, în care acesta a descris socialismul ca fiind “blestemat şi cancerigen”.

Sanchez conduce Partidul Socialist din Spania.

“Prin comportamentul său, Milei a adus relaţia dintre Spania şi Argentina în cea mai gravă stare din istoria recentă”, a declarat Alvarez într-o declaraţie video.

Vizita lui Milei a încălcat şi protocolul diplomatic, întrucât a refuzat să se întâlnească cu regele Spaniei, Felipe, şi cu premierul Sanchez, preferând să îşi promoveze cartea alături de liderul Vox, Santiago Abascal, la mitingul partidului.

Şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, care provine din rândul socialiştilor spanioli, a declarat, într-o postare pe X, că “atacurile împotriva membrilor de familie ai liderilor politici nu îşi au locul în cultura noastră”.

Principalul partid de opoziţie din Spania, Partidului Popular (PP), conservator, a refuzat să susţină poziţia Madridului, surse din cadrul partidului afirmând că Sanchez ar fi trebuit să ofere explicaţii cu săptămâni în urmă cu privire la presupusul caz de corupţie în care a fost menţionat numele soţiei sale. “Tăcerea sa generează îndoieli interne, dar şi neîncredere în străinătate”, a declarat o sursă din PP, adăugând că treaba partidului este să se opună guvernului spaniol şi nu lui Milei.

Un tribunal din Madrid a declarat în aprilie că analizează acuzaţii de trafic de influenţă şi corupţie în afaceri împotriva soţiei lui Sanchez, aduse într-o plângere privată de Manos Limpias (Mâini Curate), un grup de activişti anticorupţie. Cu toate acestea, autoritatea de urmărire penală din Madrid a declarat ulterior că a făcut apel pentru ca acest caz să fie respins din lipsă de probe.

Sanchez a decis să rămână în funcţie după cinci zile în care şi-a cântărit viitorul odată ce a fost anunţată ancheta împotriva soţiei sale.

(news.ro)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend