Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Precizări de la Cotroceni privind mafia lemnului

Publicat

in

Consilierul prezidențial Dan Mihalache a declarat, marți seara, că zvolul că ar fi omul de lobby al austiecilor de la firma Schweighofer-Holzindustrie este unul total nefondat. El a subliniat că nu are nicio legătură cu firma sau cu patronul acesteia, afirmând că l-a văzut o singură dată în zece ani.

„Eu stau și mă tot uit și îmi semnalează diverși prieteni cum numele meu apare amestecat în niște chestiuni cu care n-am niciun fel de legătură. Știu retorica existentă despre mine, dar să aflu că sunt omul de lobby între firma Schweighofer-Holzindustrie. și (..) e un pic cam mult, și profesional vorbind”, a spus Dan Mihalache, într-o intervenție telefonică, laB1 TV.

Jurnalistul Cătălin Strbilea i-a atras atenția lui Dan Mihalache că afirmația privind așa-zisa sa legătură cu firma austriacă a fost făcută de jurnalistul Cornel Ivanciuc, iar consilierul prezidențial a replicat că Ivanciuc „habar nu are despre ce vorbește”.

„Domnul Ivanciuc habar n-are despre ce vorbește”, a spus Mihalache.

Consilierul prezidențial a fost întrebat dacă poate confirma faptul că în timpul vizitei în Ucraina, președintele Klaus Iohannis a încercat să discute cu președintele ucrainian Petro Poroșenko problema interdicției pe care Ucraina a adoptat-o cu privire la exportul de buștean.

„Acest subiect nu a figurat pe agenda discuțiilor noastre, e o forțare de interpretare că eu am vreo legătură cu Schwighofer și cu firma sa. Cred că l-am văzut o dată în 2004 sau 2005 sunt 10 ani de atunci, chiar n-am nicio legătură cu el. Deși nu sunt eu cel responsabil pentru elaborarea unor avize, a existat un aviz al Consiliului de Concurență, poate veți descoperi că ei au o legătură cu domnul Schweighofer”, a mai spus Dan Mihalache.

 

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/precizari-de-la-cotroceni-privind-mafia-lemnului_954287.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

O adevărată comoară este scoasă la licitație: 100 de ani a stat ‘ascunsă’. Deținătorul a lăsat cu limbă de moarte mesajul

Publicat

in

O adevărată comoară numismatică, ascunsă timp de un secol, va fi scoasă la licitație. Este vorba despre o colecție prețioasă de aproximativ 20.000 de monede rare, estimată la 72,5 milioane de dolari, informează Mediafax.

După moartea sa, în 1923, un numismat danez a lăsat în urmă o colecție prețioasă de monede, a cărei valoare este estimată la aproximativ 72,5 milioane de dolari.

Aceasta zăcuse inactivă timp de 100 de ani. Colecția de monede rare va fi vândută la licitație în această toamnă. Doar șapte din cele aproximativ 20.000 de monede din colecție au devenit proprietatea Muzeului Național al Danemarcei.

„Standardul este extraordinar. Colecția a devenit mitică. Este ca și cum prințesa ar fi dormit timp de 100 de ani sau aproape. De aceea, ocupă un loc special printre colecționari”, a declarat pentru AFP Helle Hornaes, șefa colecției de monede și medalii de la Muzeul Național al Danemarcei.

A lăsat cu limbă de moarte să fie păstrată 100 de ani

În 1922, Lars Emil Bruun, un antreprenor danez specializat în produse lactate și numismat din copilărie, a cumpărat o colecție de monede de la familia Bille-Brahe, colecționari aristocrați, și s-a angajat să respecte dreptul de preemțiune al Muzeului Național. El a murit în anul următor, dar nu fără a adăuga o condiție privind utilizarea viitoare a proprietății.

„Se zvonește că Bruun, după ce a văzut devastările din Primul Război Mondial, era foarte îngrijorat că s-ar putea întâmpla ceva cu colecția. Așa că a întocmit un testament în care a stipulat că va fi păstrată ca rezervă pentru colecția națională timp de 100 de ani după moartea sa”, a declarat Helle Hornaes.

Cu excepția celor șapte monede achiziționate de muzeul național, datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, colecția va fi vândută la licitație începând din toamnă de casa de licitații Stack’s Bowers, care o consideră „cea mai valoroasă colecție de monede pusă vreodată pe piață”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cadavrele a patru ostatici răpiți de Hamas se aflau în tunelurile din Jabalia

Publicat

in

Armata israeliană a declarat luni că trupurile neînsuflețite ale celor patru ostatici găsiți săptămâna trecută în Fâșia Gaza se aflau în tunelurile din Jabalia, unde au avut loc lupte intense în zilele precedente, potrivit AFP.

Shani Louk, o tânără de 23 de ani cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Hamas la 7 octombrie 2023Foto: Antonio Pisacreta / Zuma Press / Profimedia

Trupurile lui Ron Benjamin, Shani Louk, Amit Buskila și Itzhak Gelerenter au fost repatriate în Israel în urma unei operațiuni desfășurate pe baza informațiilor obținute în timpul interogatoriilor, potrivit armatei israeliene.

Aceasta a precizat că, potrivit informațiilor disponibile, cele patru persoane au fost ucise în timpul atacului comis de Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului.

Rămășițele au fost extrase „din tunelurile subterane din Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza”, a precizat luni armata într-un comunicat.

Forțele israeliene au inspectat o clădire suspectă în care se afla o intrare în tunel, se precizează în comunicat.

„Soldații au intrat apoi în tunelul subteran în timpul unei operațiuni de noapte și au luptat în interior”, a adăugat armata.

În timpul acestei operațiuni, soldații „au localizat corpurile ostaticilor și le-au extras din tunel”, potrivit aceleiași surse.

Mașina lui Ron Benjamin, în vârstă de 53 de ani, a fost găsită ciuruită de gloanțe în momentul în care acesta intenționa să meargă cu bicicleta în apropierea frontierei cu Fâșia Gaza și a făcut cale întoarsă când a auzit sirenele de avertizare.

Shani Louk, Amit Buskila și Itzhak Gelerenter au fost „luați ostatici” și „uciși cu brutalitate” în aceeași zi de Hamas în timp ce încercau să fugă de la festivalul de muzică Nova, în apropiere de Fâșia Gaza, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari.

Dintre cele 252 de persoane luate ostatice la 7 octombrie, 124 sunt încă reținute în Gaza, dintre care 37 au murit, potrivit armatei israeliene.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend