Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

‘Ne naştem ca să ni se sugă’

Publicat

in

Scris de brăileanul Cosmin Cârciova la persoana I, romanul Oral* este un tur de forţă pe aproape 500 de pagini, care certifică talentul de povestitor al autorului.

Cu vervă, dezinhibat pînă peste poate, tînărul prozator (27 de ani) ne aşază în faţa unui story liniar, în centru cu nihilistul avînd numele imposibil Orsin Terry-Iaky, care are ca ocupaţii principale băutul şi regulatul cînd se nimereşte, statornic, masturbatul. Nu se localizează acţiunea, dar, deşi se folosesc dolarii, e ceva à la roumaine plutind distinct în pagini.

Femeile din roman, prostituata Melissa, “vegetariana compulsivă” Adeline, traducătoarea Anita, bomba sexuală blondă Natalia şi avocata cu început de scolioză Vanessa sunt oglinzi în care personajul principal masculin încearcă să se descopere. Orsin e un tip de douăzeci şi ceva de ani, care nu ştie să refuze femeile, de la reparatul unei chiuvete pînă la un cunilingus atent aplicat. Desigur, iubeşte să fie oralizat la rîndul lui. Legat de ce e între picioare e şi semnificaţia titlului cărţii, dacă am înţeles corect, “În nemernicia mea am ajuns la concluzia că scopul vieţii este oralul. Ne naştem ca să ni se sugă”.

Acum, ce să mai zic? Nu e o lectură pentru pudibonzi. Însă mareea de penisuri şi vagine nu are stridenţă în context, este de acceptat ca mîncatul. Sau somnul. Sau mersul pe bicicletă. E o carte despre un inadaptat, un protestatar atipic, hăbăuc. Doarme într-un pat de lemn, ca să se obișnuiasca cu sicriul, dintr-un soi de autopenitență, iar în tavanul garsonierei și-a atîrnat un ștreang. Tot romanul este un protest șui, de fapt, împotriva conformismului societăţii şi a faliilor dintre categoriile sociale.

Dacă percepem naraţiunea în cheie fantezistă, treacă-meargă, e pasabilă, interesantă, te prinde pe urmele lui Kurt Vonnegut și Hunter S. Thompson. Dar, dacă aplicăm perspectiva lecturii realiste, povestea nu se susţine, e strident neverosimilă, cu Orsin care primeşte o moştenire imensă de la tatăl său, pe care-l ştia dormind într-o rulotă şi căruia i-a dat odată bani de păcănele, pe cînd el era multimilionar şi, haiul lumii!, mai şi lucra angajat pe o platformă petrolieră. Ori cînd Orsin Terry-Iaky merge singur, trimis de-o organizație, într-o misiune umanitară într-un sat izolat şi nu ia contact, din start, cu toţi localnicii ca să împartă ajutoarele, ci rămîne la o singură familie şi doar solicitat mai merge la încă una. Sunt şi scăpări de alt tip – la un moment dat autorul anunţă că a venit primăvara, ca, peste cîteva pagini, să uite şi să prezinte personajele pe fond hibernal.

Cosmin Cârciova are nevoie să se ia în serios ca să fie luat chiar în serios, mai ales că nu e la debut.

*Cartea a apărut în 2015 la editura Herg Benet.

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/ne-nastem-ca-sa-ni-se-suga_959097.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Bistriţa-Năsăud: AUR şi-a lansat candidaţii la alegerile locale, în prezenţa senatorului Claudiu Târziu

Publicat

in

Filiala AUR Bistriţa-Năsăud şi-a lansat, sâmbătă seara, candidaţii la alegerile locale, în prezenţa senatorului Claudiu Târziu, preşedinte al Consiliului naţional de conducere al partidului, şi a unei părţi dintre candidaţii la alegerile europarlamentare.

Evenimentul a avut loc în parcul municipal din Bistriţa, lângă Turnul Dogarilor, şi a debutat cu o scenetă istorică avându-l ca personaj principal pe Vlad Ţepeş.

Claudiu Târziu le-a cerut celor prezenţi să aleagă candidaţii acestui partid la alegerile locale şi europarlamentare, apreciind că “9 iunie este o zi în care putem să ne schimbă destinul cu un vot”.

“Chemarea noastră sună astfel: veniţi alături de noi, votaţi pe cele cinci buletine de vot, care vi se vor pune în mână pe 9 iunie, cu AUR, (…) pentru a elibera statul român, pentru a recupera ţara noastră şi a o reconstrui, cu dragoste. (…) 9 iunie nu este o zi oarecare, 9 iunie este o zi în care putem să ne schimbă destinul cu un vot”, a spus Târziu.

Pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, candidatul AUR este senatorul Ovidiu Florean, iar la Primăria municipiului Bistriţa candidează Rodica Dobraniş.

Citeste mai mult

NATIONAL

Operaţiunea de căutare a celor trei marinari dispăruţi a fost suspendată din cauza întunericului

Publicat

in

Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe, scrie news.ro.

„Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului”, au transmis reprezentanţii ANR.

Ei au reamintit că un accident de navigaţie a avut loc, sâmbătă dimineaţă, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe.

„Alerta a fost primită de Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), din cadrul Autorităţii Navale Române, în jurul orei 4.00, iar în zonă au fost trimise navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106.

Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti”, au precizat reprezentanţii ANR.

Ei au adăugat că nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, nouă cetăţeni sirieni şi doi cetăţeni egipteni, iar opt dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC.

Cei opt marinari salvaţi au fost preluaţi de nava SAR Artemis şi transportaţi în Portul Constanţa unde au fost aşteptaţi de ambulanţe pregătite să le acorde îngrijiri medicale.

„Ofiţerii MRCC au emis un aviz către navigatori cu privire la membrii echipajului navei Mohammad Z care sunt în continuare daţi dispăruţi”, a mai precizat sursa citată.

Dosarul de cercetare al acestui eveniment a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend