Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministrul bulgar de externe: Exista o intentie ca Bulgaria si Romania sa primeasca un orizont de timp pentru accesul in Schengen

Publicat

in

“Exista o intentie ca Bulgaria si Romania sa primeasca un orizont de timp pentru accesul in zona Schengen”, a declarat ministrul bulgar de externe intr-un interviu pentru postul public de radio, preluat de agentia Focus.

“Negocierile pentru aderarea la Schengen continua si intr-o mare masura sunt o problema de diplomatie. Exista o intentie ca Bulgaria si Romania sa primeasca un orizont de timp pe accesul in zona Schengen. Sunt cateva aspecte aici – in primul rand, noi suntem o granita externa a UE si, tinand cont de riscul intrarii de luptatori straini, Bulgaria si Romania ar trebui sa aiba acces deplin la Sistemul de Informatii Schengen, altfel nu vom putea duce aceasta lupta cu eficienta 100%”, a spus ministrul bulgar.”

“In al doilea rand, toate rapoartele constata progres. Au fost doar rapoarte pozitive dar, in acelasi timp, nu exista niciun progres in problema aderarii”, a subliniat Daniel Mitov.

 “Exista semnale pozitive in sensul nevoii de a porni o primire graduala a noastra in Schengen, la fel si pentru Römania. Noi lucram ca macar sa desfiintam mai intai si frontierele aeriene”, a mai spus ministrul bulgar.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Horoscopul zilei de 22 mai 2024. Gemenii încep un proiect nou. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Publicat

in

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodia Gemenilor încep un proiect nou. Astrele arată că este o perioadă bună pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Urmează și un eveniment astrologic important.

Luna plină în Săgetător se apropie, iar acest lucru impactează nativii din zodiac. Cele mai multe zodii se simt mult mai energice și mai dornice să reușească pe toate planurile. Este o perioadă foarte bună pentru a lua decizii de viitor.

Horoscopul zilei de 22 mai 2024

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodiac se vor bucura de o perioadă cu multe oportunități. Zodiile au șansa să crească și să facă mai multe investiții în viitorul lor. Se anunță o perioadă în care nativii pot să se afirme pentru a-și demonstra puterea și ambiția de a câștiga în orice situație.

Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut.

Berbec: 21 martie – 19 aprilie

Vei vedea că lucrurile merg în favoarea ta. Ai aprte de mult emomente care se termină cu reușite impresionante. Îți crește nivelul de încredere, iar acum pare că lucrurile se aranjează de la sine. S-ar putea să fie nevoie să iei o decizie importantă în ceea ce privește un proiect personal.

Taur: 20 aprilie – 20 mai

Nu trebuie să lași greșelile din trecut să te doboare. Învață să treci peste greutăți și să privești cu speranță asupra viitorului.

Prietenii îți sunt aproape în momentele grele și te ajută să te eliberezi de grijile din această perioadă. Te pregătești pentru un eveniment important, arată Astrology.com.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie

Pentru tine nimic nu este mai important ca reușita pe plan profesional. Ai ales să-ți dedici timpul activităților care să te ajute să evoluezi. Urmează o perioadă destul de agitată. Mai multe proiecte importante ți se vor pune în față, iar tu trebuie să faci o alegere în privința lor.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Munca pare că nu se mai termină, iar pentru tine obstacolele par să fie la fiecare pas. Încearcă să nu pui presiune asupra ta și să iei totul pas cu apas. Ai nevoie de un program care să te ajute să treci cu brio peste fiecare provocare. Nu ezita să ceri ajutorul persoanelor din jurul tău. Cei cu mai multă experiență vor putea să te ajute în viitor.

Leu: 23 iulie – 22 august

Luna în Săgetător urmează să aibă loc curând, iar acest lucru te agită tot mai mult. Te simți neliniștită cu privire la deciziile pe care le ai de luat. S-ar putea să fie nevoie de câteva schimbări importante. Încearcă să nu pui presiune asupra ta și să te alături persoanelor care au aceleași valori și principii cu tine.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodia Fecioarei au parte de o zi liniștită. Lucrurile merg foarte bine pentru tine, iar sarcinile pe care le ai de rezolvat ți se potrivesc foarte bine. Ai alături și oamenii potriviți pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie

Banii s-ar putea să reprezinte o problemă pentru tine în această perioadă. Ai multe decizii importante de luat, iar banii par să nu-ți mai ajungă. La nevoie s-ar putea să apelezi la o persoană din cercul de apropiați. Ai mare grijă la cererile pe care le faci.

Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie

Apar discuții aprinse în relația de cuplu. Pare că ceva te nemulțumește și nu reușești să ajungi la un compromis cu partenerul de cuplu. A sosit timpul să te pui pe primul loc și să faci mai multe lucruri care să-ți aducă bucurie.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie

Luna plină urmează să intre în zodia ta. Acest lucru îți aduce doar motive de bucurie. Te simți mult mai curajoasă și ai tendința să iei decizii care să te ajute să evoluezi foarte frumos. Vei avea un avânt impresionant în perioada ce urmează. Este șansa ta să te faci remarcată.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodia Capricornului trebuie să învețe să se relaxeze. Ai multe lucruri de rezolvat pe plan personal și profesional. Luna plină în Scorpion te împinge să fii mult mai atentă la oamenii în care alegi să ai încredere, scrie YourTango.com.

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie

Îți pui creativitatea la lucru și reușești să aduci la realitate proiecte importante. Viziunea te ajută să ajungi acolo unde îți dorești. Este doar o chestiune de timp până ce vei vedea că proiectele tale încep să prindă contur. Nu renunța cu ușurință la planurile pe care ți le-ai făcut pentru perioada ce urmează.

Pești: 19 februarie – 20 martie

S-ar putea să pleci într-o călătorie de afaceri. Astrele artă o perioadă oportună pentru tine din punct de vedere profesional. Se anunță o zi în care reușești să te remarci la locul de muncă și nu numai. Ești o zodie de apă care se adaptează cu ușurință schimbărilor care apar.

Citeste mai mult

NATIONAL

Brandurile de lux au dat iama în imobiliare: S-au investit sume absolut uriașe la nivel mondial!

Publicat

in

Mărcile de lux au devenit un jucător important pe piaţa investiţiilor imobiliare, câteva branduri de lux făcând achiziţii de proprietăţi de peste 6 miliarde de euro în 2023, o tendinţă care va continua pe parcursul anului 2024, arată raportul Global Luxury Retail al Savills. Această tendinţă este cauzată parţial şi de creşterea chiriilor pentru spaţiile comerciale de lux, care variază în Europa de la 125 euro/mp/lună în Lisabona la 1.250 euro/mp/lună în Milano, dar depăşesc 1.500 euro/mp/lună pe pieţele asiatice, precum Hong Kong. În Bucureşti, un oraş cu un stoc redus de spaţii de retail de tip high-street, localizate pe Calea Victoriei, chiria medie este de 55 euro/mp/lună.

”Spre deosebire de brandurile mass-market şi chiar de cele premium, care de obicei închiriază spaţiile de retail, mărcile de lux au devenit un jucător important pe piaţa investiţiilor imobiliare, câteva branduri de lux făcând achiziţii de proprietăţi de peste 6 miliarde de euro în 2023, o tendinţă care va continua pe parcursul anului 2024. Această tendinţă este cauzată parţial şi de creşterea chiriilor pentru spaţiile comerciale de lux, care variază în Europa de la 125 euro/mp/lună în Lisabona la 1.250 euro/mp/lună în Milano, dar depăşesc 1.500 euro/mp/lună pe pieţele asiatice, precum Hong Kong. În Bucureşti, un oraş cu un stoc redus de spaţii de retail de tip high-street, localizate pe Calea Victoriei, chiria medie este de 55 euro/mp/lună”, anunţă Crosspoint Real Estate, asociat al companiei de real estate Savills în România.

Cea mai nouă ediţie a raportului Global Luxury Retail al Savills oferă o analiză a situaţiei actuale a pieţei de retail de lux, de la extinderea reţelelor consacrate, destinaţiile-cheie pentru industria luxului şi tendinţele pieţei, până la interesul în creştere al jucătorilor din retailul de lux pentru achiziţia de active imobiliare.

S-au deschis mai puține magazine

După o perioadă de doi ani de expansiune continuă, piaţa globală a retailului de lux a înregistrat o încetinire firească în 2023, cu mai puţine deschideri de noi magazine în regiuni ca Europa şi China. Cu toate acestea, pieţe precum America de Nord şi zona Asia-Pacific, cu excepţia Chinei, au înregistrat o creştere de aproape 20% a deschiderilor de noi magazine de lux. Expansiunea a părut să favorizeze destinaţiile de vacanţă şi să se îndepărteze de principalele zone urbane, deşi ambele pieţe s-au confruntat cu provocări legate de disponibilitatea celor mai potrivite spaţii.

Similar cu anii precedenţi, mărcile de modă şi accesorii au dominat şi în 2023 expansiunea la nivel global, reprezentând 63% din totalul noilor magazine deschise. În timp ce inaugurările de noi magazine au încetinit în majoritatea categoriilor de retail de lux, mărcile de bijuterii au contrazis tendinţa, cu o creştere anuală de 30% a deschiderilor de noi magazine.

Cele mai bune afaceri se fac la New York, Los Angeles, Londra sau Paris

În ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare, cele mai promiţătoare pieţe de lux rămân cele mai mari şi mai bogate oraşe ale lumii precum New York, Los Angeles, Londra, Paris, Seul şi Tokyo. Cu toate acestea, există o serie de locaţii noi care se remarcă în ceea ce priveşte relativa creştere în dimensiuni în următorii 5 ani, veniturile ridicate ale locuitorilor acestora şi oferta actuală în ceea ce priveşte piaţa bunurilor de lux. Printre acestea se numără mai multe oraşe din China şi Orientul Mijlociu, unde nivelul crescut de trai, potenţialul neexploatat şi o industrie turistică înfloritoare creează o oportunitate semnificativă pentru piaţa de retail de lux.

În România, piaţa de retail de lux se conturează timid. Succesul acestui segment este strâns legat, în general, de piaţa imobiliară de lux, prezenţa unor proiecte rezidenţiale sau hoteliere de marcă sporind semnificativ probabilitatea ca mărcile de retail de lux să intre pe piaţă. Până în 2028, în România urmează să sa inaugureze 13 noi hoteluri de cinci stele, inclusiv mărci prestigioase precum Mondrian, Hyatt şi Kempinski. În sectorul rezidenţial, în Bucureşti nu s-au livrat încă proiecte de tip branded residence, dar au fost anunţate colaborări cu branduri de lux pe partea de finisaje şi mobilier în cadrul unor proiecte aflate în desfăşurare.

În ceea ce priveşte în mod specific sectorul de retail, grupul Hermès a anunţat recent intenţia de a deschide primul său magazin în Bucureşti, iar Tesla intenţionează să deschidă un showroom dedicat în viitorul apropiat. Aceste noi intrări pe piaţă, împreună cu o creştere economică susţinută, creează un mediu promiţător pentru extinderea mărcilor de retail de lux în România.

“Interesul din ce în ce mai palpabil al brandurilor de lux pentru piaţa românească va marca în curând prezenţa României pe harta globală pentru retailul high-end. Deşi cuvântul “lux” nu este asociat în mod obişnuit cu România, atenţia primită recent din partea unor jucători internaţionali proeminenţi din acest segment serveşte drept un vot puternic de încredere în potenţialul său.”, spune Codrin Matei, partener principal la Crosspoint Real Estate, asociat al Savills în România.

Fondată în 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi solutii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăţi: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri şi rezidenţial. Crosspoint Real Estate este asociatul internaţional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855 – cu venituri de 2,24 mld GBP generate în 2023.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend