NATIONAL
Klaus Iohannis: Cercetarea și Educația sunt șansa unui viitor pe care România nu are voie să îl rateze
Publicat
acum 9 aniin
De
admin“Cercetarea și educația sunt șansa unui viitor pe care România nu are voie să-l rateze. Domeniul cercetării suferă de pe urma vechii metehne a lucrurilor începute și neterminate și a intențiilor neconcretizate. Prioritizarea reală a sectorului cercetare-dezvoltare-inovare, instituirea unui climat de integritate, predictibilitate şi transparenţă decizională, precum și întărirea legăturii între educaţie şi cercetare-inovare sunt direcțiile de acțiune pe care le propun pentru o Românie a inovării. Știinţa şi inovarea nu au culoare politică”, este mesajul președintelui.
Klaus Iohannis a mai transmis că sprijină autoritățile cu responsabilități în domeniul cercetării.
“Sprijin autoritățile cu responsabilități în domeniu, pentru ca, la momentul în care vom celebra 100 de ani de unitate şi modernitate a statului român, să ne aflăm pe alt loc în ierarhia europeană în ceea ce priveşte performanţa în cercetare şi inovație”, a mai declarat șeful statului.
NATIONAL
Care este cel mai bun plan de alimentație sănătoasă de 7 zile, creat de dieteticieni
Publicat
acum 10 minutein
19 mai 2024De
adminDescoperă cel mai bun plan de alimentație sănătoasă de 7 zile, potrivit dieteticienilor. Organizarea corespunzătoare a meselor sănătoase poate fi o provocare în multe situații. Poți să acorzi alimentației tale atenția cuvenită și să te bucuri de gustări delicoase fără prea mult stres.
Ți-am pregătit o rutină de masă rapidă și bogată în nutrienți organizată pentru o săptămână întreagă. Este o strategie extraordinară prin care poți să economisești bani, care are multe beneficii pentru sănătate.
Pentru că timpul este prețios, iar comoditatea este esențială ca să îl poți urma, specialiștii te sfătuiesc să îți pregătești planul la începutul săptămânii, pentru fiecare zi. Poți folosi planul de masă drept model pentru o dietă sustenabilă sănătoasă, bogată în vitamine și nutrienți.
Planul este stabilit la 2000 calorii pe zi, adică necesarul zilnic mediu estimat de calorii de care un adult are nevoie. Acesta poate varia în funcție de stilul tău de viață și de activitatea fizică pe care o faci zilnic. Așa că îl poți ajusta în funcție de nevoile tale.
Care este cel mai bun plan de alimentație sănătoasă de 7 zile
Cel mai important aspect legat de planul de alimentație este să te asiguri că ai parte în fiecare zi de nutrienții necesari organismului tău. Planul recomandat de dieteticieni conține o varietate de surse de proteine, mese cu legume, fructe, cereale integrale și lactate fermentate. Astfel vei fi plină de energie în fiecare zi.
Fibre: Un nutrient esențial
Fibrele sunt un nutrient important, care are multe beneficii pentru sănătate. Îmbunătățește digestia, reglează nivelul de zahăr din sânge și în plus, fibrele au putere de rezistență. Ceea ce înseamnă că alimentele bogate în fibre oferă senzație de sațietate între mese.
Cel mai bun plan de alimentație sănătoasă de 7 zile trebuie să conțină următoarele opțiuni nutritive: fructe, legume, cereale integrale, inclusiv quinoa, ovăz, produse din grâu integral. De asemenea, nu uita de ouă, lactate, în special cele cu conținut scăzut de grăsimi și lactate fermentate, cum ar fi iaurtul, brânza de vaci și chefirul. La fel de importante sunt și proteinele slabe, cum ar fi carnea de vită sau peștele.
Planul de masă recomandat pentru o zi
Începe ziua cu un mic dejun cu un total de 427 calorii alcătuit din: o porție de Tofu Scramble și o felie de pâine integrală de grâu, prăjită, la care adaugi o linguriță de unt, gem sau unt de arahide, în funcție de preferințe.
Pentru gustarea de dimineață, poți alege o pară mare sau un măr. Dacă mănânci și un sfert de cană de migdale, gustarea va avea 334 de calorii.
O idee rapidă și sănătoasă pentru masa de prânz poate fi: un sandviș cu salată de castraveți și ton. La 30 de minute după masă poți mânca un măr. Cu un total de 540 de calorii, ți-ai asigurat un prânz rapid și hrănitor.
Înainte de cină, poți servi la gustarea de după-amiază o banana medie, peste care adaugi o linguriță și jumătate de unt de arahide natural. O gustare delicioasă care îți oferă un aport de 263 de calorii.
La cină specialiștii recomandă să alegi o porție de tacos crocant de pui și o salată de varză. Conțin aproximativ 636 de calorii și eviți mâncărurile grele, care îți pot încetini digestia. Vei ajunge astfel să mănânci un total de 2200 de calorii sănătoase zilnic, cu o organizare ușoară și eficientă pentru sănătatea și timpul tău liber.
NATIONAL
Ipoteză incendiară după tentativa de asasinat asupra premierului Fico: Atacatorul nu ar fi acționat singur
Publicat
acum 10 minutein
19 mai 2024De
adminAutorul atacului armat asupra premierului slovac Robert Fico s-ar putea să nu fi fost doar un “lup singuratic”, cum s-a crezut până în prezent, a declarat duminică ministrul de interne slovac Sutaj Estok, în timp ce autorităţile încearcă să elucideze deplin tentativa de asasinat, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului de interne, echipa care investighează cazul va cerceta şi dacă suspectul a acţionat ca parte a unui grup de persoane ce s-au încurajat reciproc să recurgă la un asasinat.
Un element care sugerează implicarea şi a altor persoane este ştergerea la două ore după tentativa de asasinat a comunicaţiilor pe internet ale suspectului, şi nu este clar cine le-a şters, fiind exclus ca el să fi făcut acest lucru, având în vedere că deja era arestat, şi cel mai probabil nici soţia sa, a explicat ministrul de interne.
Acesta din urmă a confirmat că suspectul era ostil politicii lui Fico, un premier social-democrat, dar apropiat de premierul conservator ungar Viktor Orban. De îndată ce a preluat conducerea guvernului în octombrie 2023, Robert Fico a sistat ajutorul militar pentru Ucraina şi a cerut negocieri de pace între aceasta şi Rusia.
Potrivit guvernului de la Bratislava, suspectul s-a radicalizat după ce aliatul lui Fico, Peter Pellegrini, a câştigat alegerile prezidenţiale luna trecută şi el a spus în faţa anchetatorilor că era nemulţumit de reformele iniţiate de noul guvern în parchetul anticorupţie şi presa publică, reforme criticate de opoziţia progresistă şi de Comisia Europeană. Robert Fico a cerut desfiinţarea procuraturii anticorupţie şi a televiziunii publice, pe care le-a acuzat de partizanat politic împotriva lui şi în favoarea opoziţiei liberale.
Starea lui Robert Fico
Fico nu mai este în pericol imediat, dar rămâne în stare gravă şi încă nu poate fi transferat la un spital din capitala Bratislava, fiind în continuare îngrijit la spitalul din Banska Bystrica, a declarat duminică mai devreme vicepremierul Robert Kalinak.
Premierul a fost împuşcat miercuri în timp ce ieşea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova. Un individ înarmat şi aflat într-o mulţime de oameni spre care s-a îndreptat Fico a tras cinci gloanţe către acesta, dintre care patru l-au nimerit.
Autorul tentativei de asasinat, un bărbat în vârstă de 71 de ani sub numele de Juraj Cintula, un fost bodyguard la un mall şi de asemenea autor a trei cărţi de poezii, a avut în trecut legături cu grupări radicale şi a recunoscut motivaţia politică a atacului său. El a fost arestat la locul atacului şi sâmbătă a fost prezentat instanţei.
Care este cel mai bun plan de alimentație sănătoasă de 7 zile, creat de dieteticieni
Ipoteză incendiară după tentativa de asasinat asupra premierului Fico: Atacatorul nu ar fi acționat singur
Băsescu atacă în scandalul Sistemului Patriot pentru Ucraina: România reușește să facă o figură de prostălăul Europei. Ce e aia, să vedem ce primim în schimb
Ayatolllahul Khamenei face apel la iranieni să nu se „îngrijoreze” pentru țară după accidentul de elicopter al președintelui Raisi
VIDEO Câștigătorul turneului ATP Roma – Primul trofeu din acest an
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
Cristian Gentea: Piteștiul, lider în România în materie de sisteme inteligente integrate în cadrul aceluiași proiect
Primarul Cristian Gentea a anunțat recent că Piteștiul a devenit orașul din România cu cel mai mare număr de sisteme...
SITUAȚIE TENSIONATĂ LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ – Patronul unei stații PECO, protest în fața ISU DUPĂ CE AFACEREA I-A FOST ÎNCHISĂ DE AUTORITĂȚI
Situaţie tensionată în comuna Cplinești, acolo unde patronul unei staţii PECO din comuna Călineştia intrat ȋn greva foamei, după ce...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, alături de Ion Mînzînă și Cristian Gentea la Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești: Argeșul se dezvoltă prin investiții majore care aduc locuri de muncă bine plătite!
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a vizitat astăzi Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești, alături de...
PUȘTIUL DE 18 ANI CARE L-A UCIS PE PREOTUL ILIE GEANGAVELEA DE LA COSTEȘTI A FOST ÎNCĂTUȘAT – CE SPUN LOCALNICII DESPRE PREOTUL LOR
Așa cum relatam într-o știre anterioară, un preot de 46 de ani a murit într-un accident rutier produs, marţi, pe...
Curtea de Argeș
ACUM! Incendiu la un depozit din Curtea de Argeș
In urmă cu puțin timp un apel la 112 a anunțat un incendiu la un depozit de materiale reciclate din...
Pensionar de 70 ani din Corbeni prins fără permis la Albeștii de Argeș – CINE ESTE BĂRBATUL
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat, de 70 de ani, din Corbeni,...
DOCUMENT BOMBĂ! ASFALTĂRI ILEGALE CONTRA VOTURI, la Curtea de Argeș – ISC a dispus oprirea lucrărilor pe Cuza Vodă, primăria PSD ignoră actul și riscă dosar penal
Sursele noastre din Primăria Curtea de Argeș ne-au pus la dispoziție zilele trecute un document oficial care demonstreaza ceea ce...
NU PIERDE OCAZIA! Supermarket AMD din Curtea de Argeș face angajări!
Supermarketul AMD din Curtea de Argeș angajează LUCRĂTOR COMERCIAL! Mai multe informații și detalii veți obține în incinta magazinului din...
Ea este doctorița din Curtea de Argeș căreia marele actor Florin Piersic i-a mulțumit de pe patul de spital
Florin Piersic a transmis un mesaj plin de emoție și recunoștință către publicul său, confirmând că se simte bine și...
Mioveni
ACCIDENT CUMPLIT ÎN ARGEȘ – Bărbat de 46 ani mort, adolescent de 18 ani în stare gravă – INTERVINE ELICOPTERUL SMURD
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs în orașul Costești, cartierul Zorile, în care...
ARGEȘ | Accident rutier la Dârmănești: O femeie transportată la spital
Un autoturism s-a răsturnat astăzi, 14 mai 2024, în comuna Dârmănești, județul Argeș. Incidentul a avut loc pe DN7C, în...
Mâine începe Raliul Argeșului 2024 – VEZI PROGRAMUL COMPLET AL CURSELOR
Raliul Argeşului, un spectacol pe patru roți plin de adrenalină începe mâine, joi, 9 mai. Ediţia din acest an a...
ARGEȘ | S-a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare – VEZI COMUNELE UNDE AJUNG
Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a...
Câmpulung
ȘOFER BEAT MANGĂ LA CÂMPULUNG! S-A RĂSTURNAT CU MAȘINA ȘI A FUGIT
În seara zilei de 14 mai a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați,...
VIDEO | Percheziții de amploare în Argeș, la afaceriștii cu lemne – Un Ocol Silvic, firme și persoane au fost luate la puricat
În dimineața zilei de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub...
Cauți un job? Bursa generală a locurilor de muncă în Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș, vă invita să participați vineri, 17 mai 2024, la BURSA GENERALĂ A...
În Trend
- NATIONALacum 4 săptămâni
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
- ACTUALacum 2 săptămâni
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
- NATIONALacum 4 săptămâni
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
- NATIONALacum 4 săptămâni
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
- ACTUALacum 3 zile
Ea este doctorița din Curtea de Argeș căreia marele actor Florin Piersic i-a mulțumit de pe patul de spital
- ACTUALacum 4 săptămâni
CURTEA DE ARGEȘ | Dan Petrescu strânge semnături pentru eliminarea bumperelor în exces – SUNT ILEGALE, sustine acesta – UNDE PUTEȚI SEMNA
- ACTUALacum 3 săptămâni
Mică afacere din Brăduleț, închisă pe loc de Poliție – MOTIVUL ESTE HALUCINANT