Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

În timp ce Victor Ponta se opera la Istanbul, un guvernator turc a cerut arestarea a 4 ziariști

Publicat

in

Un guvernator turc a ordonat marţi arestarea a patru jurnalişti care l-au întrebat despre prezenţa în Turcia a unor jihadişti ai Statului Islamic (SI), după căderea oraşului sirian Tall Abyad în mâinile forţelor kurde, relatează AFP.

Cei patru reporteri, unul de la cotidianul turc Evrensel, unul de la ziarul Cumhuriyet, unul de la revista germană Die Zeit şi cel de-al patrulea de la cotidianul german Die Welt, au anunţat pe conturile lor de Twitter că au fost interpelaţi, apoi puşi în libertate, după ce le-a fost verificată identitatea.

Jurnaliştii, prezenţi la postul de frontieră turc Akçakale (sud) pentru a transmite despre confruntările de la Tall Abyad şi exodul masiv de refugiaţi către Turcia pe care acestea l-au provocat, l-au întâlnit în acel loc pe guvernatorul provinciei Sanliurfa, Izzetin Kücük.

În cadrul discuţiei lor, doi dintre jurnalişti l-au înfuriat pe guvernator când i-au cerut să comenteze despre neliniştea manifestată de către unii locuitori din Akçakale în legătură cu prezenţa în oraşul lor a unor militanţi ai Statului Islamic.

”Gata!”, s-a înfuriat Kücük, după care le-a dat poliţiştilor care-l însoţeau ordinul să-i reţină.

Contactat de AFP, un responsabil turc a confirmat incidentul, dar a precizat că cei patru jurnalişti nu au fost oficial arestaţi, ci supuşi unui control de identitate.

Acest episod a provocat imediat un val de proteste pe reţelele de socializare.

Guvernul islamo-conservator turc, acuzat deseori că i-a susţinut sau că-i susţine încă pe jihadiştii SI, a negat incidentul.

Luna trecută, cotidianul Cumhuriyet, apropiat opoziţiei, a publicat fotografii cu interceptarea, în ianuarie 2014, a unui convoi în direcţia Siria aparţinând serviciilor turce de informaţii MIT şi care transporta arme. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a depus plângere împotriva redactorului şef al publicaţiei, Can Dündar, care riscă o pedeapsă grea cu închisoarea.

AFP notează că, de mai mulţi ani, Turcia este periodic criticată de către organizaţiile neguvernamentale pentru apărarea libertăţii presei, care denunţă presiunile exercitate de putere asupra jurnaliştilor, informează agerpres.ro

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/in-timp-ce-victor-ponta-se-opera-la-istanbul-un-guvernator-turc-a-cerut-arestarea-a-4-ziari-ti_958929.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Corpul unui bărbat a fost găsit pe malul românesc al râului Tisa

Publicat

in

Poliţiştii de frontieră au găsit corpul unui bărbat în râul Tisa, în vecinătatea comunei Câmpulung la Tisa, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălb.

“Azi, în jurul orei 13,30, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, judeţul Maramureş, a fost descoperit corpul unui bărbat fără semne vitale, în albia râului Tisa. Acesta a fost găsit la aproximativ 20 de metri de malul românesc, pe direcţia localităţii Câmpulung la Tisa”, a spus Oana Pârcălab, scrie agerpres.ro.

Conform sursei citate, în cauză cercetările sunt efectuate de către lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş.

Citeste mai mult

NATIONAL

CS Rapid a câştigat titlul naţional în proba masculină de floretă pe echipe, după ce a învins-o pe CSA Steaua

Publicat

in

CS Rapid Bucureşti, în componenţa Almos Balint, Mădălin Chirnogeanu, Andrei Ciobănică, Hugo Valiere, a câştigat titlul de campioană naţională la floretă în proba masculină pe echipe, duminică, în Sala ”Ana Pascu” din Bucureşti, după 45-36 în finala cu CSA Steaua.

CSA Steaua, cu Veljko Cuk, Alexandru Pîrva, Vlad Roşu şi Alexandru Sîrb, campionul naţional de la individual, trecuse în semifinale de CSU Poli Timişoara 2 cu 45-32, iar CS Rapid a dispus de CSU Poli Timişoara 1 cu 45-32, scrie agerpres.ro.

CSU Poli Timişoara 1 (Benjamin Bodo, Emanuel Cândescu, Nikitas Gherman, Tom Gombos) a cucerit medaliile de bronz, după 45-37 cu CSU Poli Timişoara 2 în finala mică.

La competiţie au participat nouă echipe de la opt cluburi.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend