Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Gest uluitor făcut de Catena: Ce a apărut în geamul farmaciilor, după moartea Stelei Popescu

Publicat

in

NATIONAL

Expert ucrainean despre criza de soldați de pe front: „Nimeni nu vrea să moară, să lupte”. „Noi avem un război, nu o competiție de motorsport, unde participă cineva vrea”

Publicat

in

Specialistul militar Mykhailo Samus a explicat într-un interviu oferit din Ucraina pentru HotNews.ro care sunt controversele noii legi a mobilizării, promulgată recent de Zelenski, și care este atmosfera din țară printre cei care urmează să fie trimiși pe front.

Recruți ucraineni, într-o bază militară de lângă Kiev, septembrie 2023Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia

Noua lege a mobilizării din Ucraina, promulgată de președintele Vladimir Zelenski pe 16 aprilie, provoacă multe controverse. Potrivit noului act normativ, în 60 de zile de la intrarea în vigoare, toți cetățenii apți de serviciul militar trebuie să-și înscrie datele personale într-un registru de informații digital, comun la nivelul țării.

Cei care nu se conformează riscă amenzi de până la 22.500 hrivne (aproximativ 532 euro) sau chiar li se va interzice dreptul de a conduce un automobil (cu excepția celor care-și asigură existența din această activitate).

Vârsta minimă de mobilizare a scăzut de la 27 la 25 de ani. De asemenea, bărbații care au între 18 și 60 de ani sunt obligați să poarte permanent asupra lor documentul de înregistrare primit de la biroul de recrutare, astfel încât să poată să-l arate inclusiv când sunt opriți pe stradă.

În forma finală a legii nu se mai regăsește însă amendamentul potrivit căruia soldații care au servit mai mult de 36 de luni să aibă posibilitatea să fie lăsați la vatră.

Despre noua lege a mobilizării am stat de vorbă cu expertul Mykhailo Samus, fost militar în Armata Ucrainei și în prezent director în cadrul platformei „New Geopolitics Research Network”.

De asemenea, am vrut să aflăm și opiniile mai multor tineri ucraineni, dar cei mai mulți dintre cei pe care i-am contactat prin intermediul Telegram și a altor rețele sociale, au refuzat să răspundă chiar și sub protecția anonimatului.

„Nu puteam să permitem Rusiei să aibă un avantaj pe front pentru că noi demobilizăm cei mai experimentați militari”

– În primul rând, vreau să vă întreb despre acea prevedere din lege referitoare la demobilizare. De ce s-a renunțat la ea?

– Mykhailo Samus: Sunt mai multe întrebări, inclusiv referitoare la felul în care militarii care luptă din februarie-martie 2022 vor putea să se odihnească. Și răspunsul la această întrebare trebuie să fie găsit.

În orice caz, inițial trebuie creat un sistem eficient de mobilizare, care încă nu există. Acel sistem, care a existat până la adoptarea legii mobilizării, a fost unul post sovietic. În prezent se formează un sistem nou.

Comandamentul Forțelor Armate are nevoie de informații despre numărul de bărbați și femei pe care poate miza pentru a planifica anumite operațiuni. Este imposibil să fie demobilizată o brigadă, pentru că va fi creat un gol pe front. Și doar după aceea să fie mobilizați alți oameni. Nu!

Mai întâi, se crează un sistem de mobilizare, este asigurată funcționalitatea sistemului de mobilizare, iar ulterior ne putem gândi la restul aspectelor. Totuși, nu cred că va fi aprobată o lege separată privind demobilizare, pentru că atâta timp când Rusia continuă să ne atace, noi nu puteam să permitem Rusiei să aibă așa un avantaj pe front doar din motivul că începem să-i demobilizăm cei mai experimentați militari.

– Dacă e să vorbim despre cele mai importante prevederi ale legii, bărbații au la dispoziție 60 de zile, deja mai puține, pentru a-și actualiza datele personale. Care este scopul acestei măsuri și pe cine vizează?

– Măsura vizează absolut toți bărbați: toți trebuie să-și reînnoiască datele personale. Și acest lucru se face deoarece Comandamentul Forțelor Armate ale Ucrainei trebuie să cunoască exact câte resurse de mobilizare are, ce profesii au acești oameni, ce nivel de pregătire. Ulterior, va fi luată o decizie referitoare la fiecare în parte, conform prevederilor noii legii.

– Micșorarea vârstei de mobilizare de la 27 de ani la 25 de ani înseamnă că resursele umane devin tot mai puține în Ucraina?

– Micșorarea vârstei de mobilizare este o lărgire a bazei de mobilizare. Vom putea să spunem exact dacă avem sau nu oameni suficienți pentru mobilizare abia după ce procesul de colectare a datelor privind numărul de persoane apte se încheie. Până ce nu va fi finalizată această procedură este greu de spus câți specialiști avem, pe câți trebuie să-i pregătim.

„Noi avem un război, nu o competiție de motorsport, unde participă cineva vrea”

Specialistul militar din Ucraina Mykhailo Samus, în timpul discuției cu jurnalista HotNews.ro. FOTO: Screenshot via Zoom

– Se discută foarte mult despre faptul că grupul persoanelor care vor fi scutite de mobilizare este foarte îngust. Rezultă că mobilizați vor fi practic toți bărbații (n.r.- femeile doar pe bază de voluntariat), în afara de cei care au un grad de invaliditate, își îngrijesc soția cu invaliditate sau copil, sau au trei și mai mulți copii?

– Da, sunt categorii care sunt scutite de mobilizare, din motive sociale sau cele legate de sănătate, însă nu sunt alte motive. Noi avem un război, nu o competiție de motorsport, unde cineva vrea să participe și cineva nu vrea.

Problema sistemului vechi consta și în faptul că prin corupție era posibilă evitarea mobilizării, acum însă ideea constă în faptul ca toți trebuie să fie în baza de date, în condiții egale. Astfel, toți se află în baza de date, în condiții egale, iar ulterior vor avea loc pregătiri și trimiterea pe front. În opinia mea, totul este clar.

„Nimeni nu vrea să moară, nimeni nu vrea să lupte – este o stare normală pentru o persoană din secolul XXI”

– În timp ce pregăteam acest material, am adunat foarte greu părerile câtorva bărbați ucraineni și în condițiile anonimatului. Oamenii refuză să comenteze această lege. Ne puteți spune care este atmosfera reală în societatea ucraineană, ce cred oamenii despre noile reguli?

– Uitați: nimeni nu vrea să moară, nimeni nu vrea să lupte – este o stare normală pentru o persoană din secolul XXI. Numai idioții ruși vor să moară și să lupte. Ucrainenii nu vor să lupte și asta este un lucru normal.

Suntem o țară europeană, noi ne-am fi dorit să ne dezvoltăm în Uniunea Europeană, să trăim o viață normală, să ne ocupăm de afaceri, să construim nave spațiale, să creăm calculatoare, să ne ocupăm cu inteligență artificială.

Sigur, există o anumită tensiune: nimeni nu vrea să meargă acolo unde este moarte, este o senzație normală a unui om normal. Însă trebuie să fim maturi, să luăm niște decizii și să mergem să ne apărăm țara.

– Și ne spuneți, vă rog, măcar estimativ, cam câte persoane urmează să fie mobilizate acum?

– Statul major ia decizii privind numărul persoanelor care urmează să fie mobilizate. Nu există estimări privind 500.000, 300.000 ori 10.000. Are loc formarea unei unități militare sau, de exemplu, a unei brigăzi, respectiv, va fi nevoie de un anumit număr de specialiști. Din acest motiv, nu există un număr oficial.

A fost vehiculat numărul de 500 mii de persoane, însă este doar teoretic. În același timp, informația privind numărul brigăzilor care trebuie să fie create este una secretă.

Cred că anume după perioada de 60 de zile, când se va forma baza de date cu numărul celor mobilizați, atunci când sistemul va redeveni funcțional, vom putea înțelege exact cum totul va activa. Totul va depinde inclusiv de ajutorul american, pentru că ne va ajuta să reducem numărul persoanelor care urmează să fie mobilizate.

Ce spun câțiva bărbați ucraineni care au acceptat să fie citați, sub protecția anonimatului

Bărbat, 22 de ani, orașul Kropyvnytskyi: „Pedepsele sunt prea mari pentru mine, seamănă a amenințare”

„Noua lege este o măsură necesară, pentru a angaja noi persoane care să-i schimbe pe cei care sunt acum pe front. E adevărat că ei, toți, sunt practic copii, da, dar totuși dacă ar fi fost posibilitatea să nu se facă acest lucru, ei (autoritățile – n.r.) nu ar fi făcut asta. Referitor la depunerea datelor: mulți oameni au plecat și este necesar să se vadă cine a rămas în țară. Dar lucrurile arată cumva așa: „Veniți, doar depuneți date, dar noi imediat vă luăm acolo (pe front – n.r.). Pedepsele sunt prea mari pentru mine, ar putea să evite acest lucru. Seamănă a amenințare”.

Bărbat 24 de ani, orașul Ujgorod: „M-am gândit că ar fi bine să merg voluntar”

„Nu știu în totalitate ce prevede legea. Dar a fost dată din cauza a ceea ce se întâmplă (n.r.- nevoia de bărbați pe front). Și cred că este corect. Înțeleg că sunt anumite schimbări referitoare la studenți. Cert este că asta nu mă presează. Inițial m-am gândit că ar fi mai bine să merg ca voluntar, gândul meu nu s-a schimbat. Cred că mie mi-ar fi bine să fiu acolo. Eu am deja planul meu și atât”.

Bărbat, 33 ani, regiunea Odesa: „Confiscarea automobilelor (în folosul armatei – n.r.) în general este o măsură proastă”

„Gândul meu este așa: suntem în secolul XXI, ce naiba ne trebuie războiul? Este singurul meu gând la acest subiect. Măsurile sunt foarte dure. Iar confiscarea automobilelor (n.r.- în folosul armatei. Bărbatul se referă la o prevedere din lege, care încă nu poate fi aplicată pentru că nu există o procedură, ce prevede confiscarea mașinii, prin decizia instanței, celor care se sustrag mobilizării militare) în general este o măsură proastă”.

.

Citeste mai mult

NATIONAL

Clubul din LaLiga care a anunțat plecarea antrenorului înaintea finalului de sezon

Publicat

in

​Cu două etape înaintea finalului de sezon în LaLiga, fără grijile retrogradării dar și fără șanse la cupele europene, Sevilla a anunțat despărțirea de antrenorul Quique Sanchez Flores.

FC SevillaFoto: Marco Iacobucci/ipa-agency.net / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sevilla se desparte de antrenorul Quique Sanchez Flores la finalul sezonului

Contractul tehnicianuluii în vârstă de 59 de ani expira în iunie 2025, dar preşedintele Sevillei, Jose Maria del Nido Carrasco, a declarat că cele două părţi au convenit să plece la finalul sezonului.

„Vreau să îi mulţumesc. Clubul se afla într-o situaţie foarte dificilă, iar el a reuşit să schimbe această situaţie, cu multă muncă”, a declarat preşedintele FC Sevilla, într-o conferinţă de presă, fără a da indicii cu privire la numele succesorului său, anunță News.ro.

Quique Sanchez Flores a sosit în decembrie, când clubul se afla pe locul 16 în clasament, şi a reuşit să ducă FC Sevilla pe locul 12 în La Liga.

Preşedintele echipei de şapte ori câştigătoare a Ligii Europa a mai declarat sâmbătă că vrea să-i ofere căpitanului Jesus Navas un contract „pe viaţă”.

FC Sevilla anunţase, joi, că Jesus Navas, în vârstă de 38 de ani, jucătorul cu cele mai multe selecţii din istoria clubului, va părăsi formaţia andaluză la finalul sezonului.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend