Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

DETALIILE asasinării sirianului găsit în Capitală. Planul soției și al amantului

Publicat

in

Asasinarea sirianului Haj Saleh Moustafa a fost plănuită de soţia lui şi de amantul acesteia cu două săptămâni înainte, timp în care, până să decidă să-i pună somnifere în mâncare, cei doi au luat în calcul să-l otrăvească cu sodă caustică sau să-l omoare în bătaie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că Haj Saleh Moustafa şi Maria Andreea Pătraşcu s-au căsătorit în 1996, dar mariajul lor a fost, încă de la început, unul şubred, măcinat de neînţelegeri, generate de presupuse infidelităţi ale sirianului. La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, femeia l-ar fi cunoscut, prin intermediul unei reţele de socializare, pe Alfons Gabriel Arhire, iar cei doi ar fi început o relaţie amoroasă.

Ulterior, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Andreea Maria Pătraşcu ar fi descoperit, în telefonul soţului său, mai multe mesaje pe care acesta le schimbase cu o femeie “Karina”, despre care a dedus că ar fi o amantă pe care bărbatul o avea la Constanţa. Cei doi ar fi discutat despre ea în termeni jignitori, motiv pentru care Andreea Pătraşcu l-ar fi sunat pe Alfons Gabriel Arhire şi i-ar fi spus ce scria în mesaje.

Alfons Gabriel Arhire i-ar fi spus amantei sale că sirianul trebuie omorât neapărat, iar de atunci cei doi au început să pună la punct planul crimei. Aceştia s-ar fi gândit iniţial să-l otrăvească pe sirian cu sodă caustică sau să-l omoare în bătaie, însă în cele din urmă ar fi stabilit că cea mai bună variantă ar fi să-l adoarmă, iar apoi să-l asfixieze, au precizat sursele citate.

În 13 decembrie 2014, Andreea Pătraşcu a ieşit în parc împreună cu soţul său şi cu copilul lor de nouă ani. Când au revenit acasă, femeia a pus masa, după care i-a făcut sirianului un ceai, în care i-ar fi pus mai multe somnifere. După ce bărbatul a adormit, Andreea Pătraşcu şi-ar fi sunat amantul, care i-a recomandat să-l sufoce cu perna. Aceasta i-a răspuns că nu poate şi l-a sunat din nou, de dimineaţă, comunicându-i faptul că Haj Saleh Moustafa nu s-a trezit. Ulterior, aceasta a dus copilul la mama ei şi l-a chemat pe Arhire, care a luat o pernă şi l-a asfixiat pe sirian, au arătat sursele apropiate anchetei.

Procurorii au mai stabilit că, în 14 decembrie, Andreea Pătraşcu şi amantul ei ar fi bagat cadavrul într-un sac, iar apoi într-un geamantan tip troler, iar pentru a nu lăsa amprente, au purtat mănuşi. 

“În seara de 13.12.2014, în timp ce se afla în imobilul de domiciliu, inculpata Pătraşcu Maria Andreea i-a dat victimei H.S.M., soţul său, produse medicamentoase cu efect tranchilizant, pe care le-a introdus, fără cunoştinţa victimei, în alimentele consumate de către aceasta la masa de seară, după care, în diminea?a zilei de 14.12.2014, împreună cu inculpatul Arhire Alfons Gabriel, profitând de starea de neputinţă de a se apăra în care se afla victima, a exercitat acte de violen?ă asupra acesteia, care au condus la deces. După comiterea faptei, cei doi inculpaţi au abandonat cadavrul victimei într-un troler din portbagajul unui autoturism marca Opel Vectra, pe care l-au parcat în Bucure?ti, şos. Pantelimon, Sector 2”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru MEDIAFAX, că Andrea Pătraşcu şi amantul său ar fi încercat să facă să pară că a fost vorba de o răzbunare de tip mafiot. Aceştia ar fi sperat că principalii suspecţi vor fi reprezentaţii unor firme din domeniul hotelier, la care Haj Saleh Moustafa avea nişte datorii.

Conform anchetatorilor, mobilul crimei nu a fost încă stabilit cu exactitate, în codiţiile în care declaraţiile celor doi sunt contradictorii.

În timp ce Arhire susţine că omorul a fost comis “din dragoste”, femeia a declarat că, după ce a citit mesajele dintre sirian şi amanta lui, se “temea” pentru viaţa ei, mai ales că, spune ea, Haj Saleh Moustafa era un om violent, care o bătea des. 

Andreea Pătraşcu şi Arhire Alfons Gabriel au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, vineri, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, la propunerea procurorilor Parchetului Capitalei, care îi acuză de omor.

Cadavrul sirianului Haj Saleh Moustafa a fost găsit în 8 aprilie, într-o geantă aflată în portbagajul unei maşini cu număr de Constanţa, înscrisă pe numele societăţii Perla Majestic, care era parcată pe Şoseaua Pantelimon, vizavi de Secţia 9 de Poliţie.

Bărbatul fusese dat dispărut, de amanta lui, în ianuarie, deşi nu se mai ştia nimic despre el din 14 decembrie 2014.

Poliţiştii au deschis portbagajul în care a fost găsit cadavrul sirianului după ce au fost anunţaţi de nişte muncitori care lucrau în zonă şi care trebuiau să mute maşina că au simţit un miros puternic. Trupul sirianului era într-o stare avansată de putrefacţie, dar nu fusese tranşat, ci aşezat în aşa fel încât să încapă în geantă, acesta fiind îmbrăcat cu costum, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Soţia sirianului Haj Saleh era consilier la Inspecţia Muncii. Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Andreea Maria Pătraşcu lucrea la Departamentul Relaţii Internaţionale, iar ca angajat nu a creat niciodată probleme.

Arhire, fost director al unei firme de consultanţă, specializat în securitate şi sănătate în muncă, este absolvent al Facultăţii de Drept şi al Seminarului Teologic Liceal Bucureşti. Acesta a fost căsătorit de trei ori şi este tatăl a doi copii. 

Haj Saleh Moustafa, în vârstă de 52 de ani, locuia în Bucureşti, într-un bloc situat într-un complex rezidenţial, însă avea reşedinţa în localitatea constănţeană Năvodari, el deţinând două societăţi comerciale.

Potrivit reprezentanţilor societăţii Perla Majestic, Haj Saleh Moustafa este un fost colaborator al uneia dintre firmele grupului. Haj Saleh, absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, stătea în România de aproximativ 20 de ani, era căsătorit şi avea un copil de nouă ani.

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/detaliile-asasinarii-sirianului-gasit-in-capitala-planul-so-iei-i-al-amantului_953249.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Cazul ciudat și unic care i-a uimit pe medici!. Un copil de 7 ani înghite un creion de 10 cm fără să se rănească

Publicat

in

Un băiat de 7 ani din Nepal a înghițit un creion de 10 centimetri lungime fără să se rănească. Nici măcar nu a fost necesară o operație. Medici se declară surprinși: „Este pentru prima dată când se întâmplă un astfel de episod”, scrie Mediafax.

Un băiat în vârstă de 7 ani a înghițit un creion de 10 centimetri fără a suferi probleme medicale. Cazul este atât de ciudat încât medicii l-au relatat în revista de specialitate Radiology Case Reports.

Incidentul a avut loc în Nepal, unde copilul a așteptat patru ore înainte de a le cere părinților săi să îl trimită la specialiști.

Nu este clar motivul pentru care copilul a înghițit creionul, dar medicii de la Kathmandu Medical College and Teaching Hospital cred că acesta este primul caz de acest fel din lume.

Copilului i s-au făcut mai multe radiografii

Când a ajuns la camera de urgență, copilul a fost supus unor radiografii care au arătat creionul blocat în stomac. Cu toate acestea, el nu avea niciun disconfort.

Copilul a fost ținut sub observație timp de opt ore, a fost sfătuit să bea multe lichide și i s-a permis să mănânce doar o banană. O a doua radiografie a arătat apoi că obiectul înghițit s-a mutat între intestinul subțire de cel gros. Urma să aștepte alte 8 ore până la următoarea radiografie, când mama le-a spus medicilor că fiul ei a expulzat brusc creionul complet.

Medicii au confirmat acest lucru, iar o a treia radiografie nu a găsit nicio urmă a creion în tractul gastrointestinal.

Copilul a fost externat a doua zi și nu a fost necesară nicio examinare de control.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

Publicat

in

Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres.

Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj a precizat că, în urma unui apel la 112, o persoană a solicitat sprijin pentru îndepărtarea unui şarpe care a intrat în scara unui bloc de pe strada Republicii din centrul municipiului.

„În urma primirii apelului, un echipaj de jandarmerie a ajuns imediat la faţa locului şi a reuşit să prindă şarpele de 70-80 de centimetri lungime, utilizând un dispozitiv specific”, au transmis reprezentanții IJJ Gorj.

Ulterior, șarpele a fost eliberat în mediul natural.

„Recomandăm ca în astfel de situaţii să se solicite sprijinul autorităţilor prin numărul de urgenţă 112”, au precizat jandarmii.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend